Arhive categorie: Mass-media

Documentarul TVR despre vizita lui Billy Graham în România disponibil și pe site-ul TVR


Documentarul despre vizita lui Billy Graham în România difuzat de către TVR1, duminică 28 noiembrie 2010 în cadrul emisiunii Reportajele Jurnalului a fost realizat în urma apariției cărții Afacerea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985) editată de către Denisa Bodeanu și Valentin Vasile. Informația despre apariția înregistrării pe site-ul TVR a fost preluată de pe blogul lui Dănuț Mănăstireanu.

TVR1 difuzează în cadrul emisiunii ”Reportajele jurnalului” documentarul despre vizita lui Billy Graham în România.


Am publicat aici anunțul despre documentarul TVR realizat de către Camelia Csiki , având ca subiect vizita lui Billy Graham în România (1985). Ideea realizării documentarului a apărut ca urmare a lansării cărții ,,Afacerea Evanghelistul ” Vizita lui Billy Graham în România pe care am anunțat-o și eu pe site la momentul respectiv. Între timp, am primit confirmarea finalizării acestui documentar și difuzarea lui, astăzi Duminică 28 noiembrie 2010. Informația este confirmată de către doamna Camelia Csiki care mi-a lăsat următorul comentariu:

Reportajul va fi difuzat duminică, 28 noiembrie, la TVR1, imediat după jurnalul de știri la “Reportajele Jurnalului”, în jurul de ora 20.30, ora depinde de cum se încheie jurnalul și câte evenimente sunt în aceea zi. Materialul are 10 minute, nu putea fi difuzat la știri, dar nu e nici la Tema Zilei.
Și tot nu consider că mi-au ajuns minutele să refac povestea :) . Sper să vă placă.

Aștept cu interes materialul cu atât mai mult cu cât Emanuel Conțac vorbea  de faptul că ,,producătorii vizitează bisericile în care a predicat Billy Graham și iau interviuri.”  Emanuel merge mai departe în cadrul articolului la care am făcut referire, presupunând că că echipa de realizatori vor lua și interviuri personajelor chei în organizarea și desfășurarea vizitei.

Probabil vor lua interviuri şi personajelor-cheie care au participat la organizarea acestei vizite, oamenilor din diferite culte care într-un fel sau altul au avut un aport.
Emanuel Conțac, Afacerea “Evanghelistul”, subiect de film documentar la TVR

Denisa Bodeanu, editoarea volumului de documente despre vizita lui Billy Graham în România îmi spunea că se intenționează contactarea printre alții a pastorilor Talpoș Vasile, Taloș Vasile și Ioachim Țunea. Până la momentul scrierii acestui articol nu am informații care să confirme contactarea acestor persoane. În urma unei discuții purtate cu pastorul Vasile Talpoș după apariția informațiilor referitoare la finalizarea documentarului,  am fost informat că nu a fost contactat de nimeni din echipa redacțională a TVR în legătură cu acest subiect. Nu l-am contactat încă pe pastorul Vasile Taloș în a cărui biserică a predicat fiul lui Billy Graham, dar ne vom lămuri în această seară asupra tuturor acestor aspecte.

Reportaj TVR despre ,,Afacerea Evanghelistul” vizita lui Billy Graham în România (1985)


Ca urmare a lansării volumului de documente despre vizita lui Billy Graham în România editat de către Denisa Bodeanu și Valentin Vasile despre care am scris aici, precum și a interesului suscitat de acest subiect, Televiziunea Română a realizat un documentar despre ,,Afacerea Evanghelistul”. Referitor la acest ultim aspect, Denisa Bodeanu mi-a trimis următorul e-mail:

Informațiile mele pe tema abordată de tine sunt următoarele:
Reportajul este realizat de d-na Camelia Csiki de la TVR. Dacă totul merge bine și va reuși sa-l finalizeze, va fi difuzat duminica, 28 noiembrie la ora 20.30 pe TVR 1 (după Telejurnal).
Toate cele bune,
Denisa

 

Din informațiile referitoare la programul TVR postate pe site-ul http://tvr.ro înțeleg că reportajul ar putea fi difuzat în cadrul emisiunii Tema zilei care începe la ora 20.40.

19.40. Sport
20.00 Telejurnal
Omologarea tragerilor Joker, Loto 5/40, Loto 6/49 și Noroc
20.40 Tema zilei
Meteo
21.10 Ultimul mohican film

Articolele de pe site-ul Istorie evanghelică referitoare la cartea ,,Afacerea Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România (1985) în ordinea publicării sunt următoarele:

1. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985)

2. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) update

3. Vasilică Croitor despre cartea Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985)

4. Postarea Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) în urcare 45 de poziții în Top 100 WP (25.10.2010)

5.”Acțiunea Evanghelistul”: vizita lui Billy Graham în România(1985) p.1-motivațiile statului

6. George W. Bush jr. despre Billy Graham: ,,reverendul Graham a plantat o sămânță o sămânță în sufletul meu care a încolțit în anii următori.”

7.  Informatori în dosarul „Evanghelistul” (Vizita lui Billy Graham în România, 1985).

50 de ani de radio crestin in limba romana prin Trans World Radio


1961-2011

50 de ani de radio crestin in limba romana prin Trans World Radio

Pentru toate Bisericile evanghelice din Romania, ascultatori, sustinatori si parteneri, TWR Romania declara anul 2011 an jubiliar de multumire inaintea Domnului.

In 1961, intr-o perioada de avant ateist comunist si presiune anticrestina, incepeau sa se transmita pe Unde Scurte de la statia Monte Carlo primele emisiuni crestine de radio in limba romana. Datorita lipsei acute de Biblii si literatura crestina din acea perioada, aceste emisiuni au reprezentat o mare binecuvantare pentru romanii iubitori de Dumnezeu in general si pentru credinciosii evanghelici in particular.

In marea Sa dragoste pentru copiii Sai, Dumnezeu a facut posibil, prin mari eforturi de daruire umana si materiala a acelei generatii de credinciosi, ca statia de mare putere din Monte Carlo sa fie cumparata si echipata sa transmita Evanghelia pentru popoarele de dincolo de Cortina de fier.

Am fost uimit sa aflu in timpul documentarii pentru serbarea de 40 de ani din 2001 de la Bucuresti, ca aceasta statie de radio a fost construita de Hitler pentru propaganda nazista, dar el nu a folosit-o niciodata. Aunci Domnul mi-a indreptat gandul la realitatea cuvintelor psamului 2 versetul 4: „Cel ce sade in ceruri rade, Domnul Isi bate joc de ei”.

Avem un nou prilej de bucurie si sarbatoare, de a pune din nou o piatra de aducere aminte a binecuvantarilor lui Dumnezeu pentru natiunea noastra si de a-I multumi pentru toti acesti ani de har.

Asadar frati si surori din biserici mai mici sau mai mari, opritiva cel putin o data in Noul an sa multumiti Domnului, gandindu-va la maretia Lui si la multimea binecuvantarilor pe care le-a daruit prin mesajul Evangheliei pe unde radio in toti acesti 50 de ani. Atat de multi credinciosi au fost intariti in credinta lor si foarte multi oameni au fost adusi la credinta mantuitoare in Domnul Isus Hristos. Noi stim doar o parte a lor, numai Domnul ii stie pe toti acestia.

Continuarea aici.

Polonia: Cea mai inalta statuie a lui Isus.


Cea mai inalta statuie a lui Isus Hristos a fost definitivata duminica. Constructia are 52 metri inaltime si este situata in aproprierea orasului Swiebodzin din Polonia. „Aceasta statuie implineste munca mea de o viata in calitate de preot. M-am simtit inspirat in a indeplini voia Domnului, iar astazi ii sunt recunoscator pentru ca mi-a ingaduit sa fac voia sa” a declarat parintele Zawadzki dupa ce constructia a fost intregita. Ultima interventie a constat in atasarea capului statuii lui Iisus Hristos, aceasta piesa cantarind 700 tone. Costurile necesare pentru construirea statuii au fost asigurate din donatiile localnicilor, potrivit ziarului „Krakow Post”. Monumentul va beneficia de o lansare oficiala pe 21 noiembrie 2010. ​ Autoritatile orasului Swiebodzin spera ca statuia uriasa ce infatiseaza figura lui Iisus Hristos sa declanseze un miracol economic in Polonia, reprezentand un obiectiv turistic important pentru pelerini. In acelasi timp proiectul a impartit societatea poloneza in mai multe tabere, fiind un subiect extrem de controversat la nivel local, relateaza CNN.

HotNews.ro

Germania va avea prima femeie rabin, după cel de-al Doilea Război Mondial


Germania va avea prima femeie rabin, după cel de-al Doilea Război Mondial. Este vorba de Alina Treiger, în vârstă de 31 de ani. Născută în Ucraina, Treiger s-a mutat în Germania în anul 2001 şi s-a concentrat cinci ani pe hirotonia sa.

Ceremonia va avea loc la Berlin în prezenţa rabinilor din întreaga lume şi a preşedintelui Germaniei, Christian Wulff. Alina Treiger va prelua postul într-o comunitate majoritară de membri ai fostei Uniuni Sovietice din Oldenburg, vestul Germaniei, şi îşi va asuma aceleaşi drepturi şi responsabilităţi ca rabinii de sex masculin. Această situaţie a adus în atenţia opiniei publice cazul Regina Jones, prima femeie rabin din Germania, care a murit în camerele de gazare de la Auschwitz, la doar 42 de ani.

Știre preluată de pe site-ul Publika

La frontieră-film document despre transportul de Biblii în anii ’80


În 16 noiembrie la Bucuresti are loc premiera filmului La frontieră. Evenimentul va reuni pe Catalin Dupu, Mihai Abrudan, Roxana Nanu, Mihai Dragoman, Victor Dobrescu, Cristian Matei, Ronella Popescu, Andrei Goaga, Marius Putineanu, Marian Traistaru si alti invitati. Programul este coordonat de pastorul Florin Ianovici.
Doua lucruri extraordinare tin de film: un credincios implicat cu adevarat in astfel de transporturi joaca in film iar prima zi de filmare a inceput cu un accident de masina, finalizat cu bine.
Filmul de 25 minute, produs de New Image Impact, in format HD, prezinta doua cazuri reale petrecute in anii 80 in Romania – transportul ilegal de Biblii.
Evenimentul are loc la Biserica Penticostala Betel, orele 18.30, intrarea fiind libera.
Parteneri media: RadioFiladelfia.ro, stiricresine.ro, resursecrestine.ro.

Detaliile despre film sunt preluate de pe site-ul resursecrestine.ro

Baptismul, de peste 120 de ani în Transilvania


Au venit în Ardeal pe la sfârşitul secolului XIX, şi-au înmulţit rândurile după Primul Război Mondial şi au căpătat, în timpul comunismului, denumirea de pocăiţi şi sectanţi. „Corso“ vă prezintă câteva dintre punctele de cotitură ale istoriei baptiştilor în România.

Mulţi au păreri deja formate despre religia, credinţa şi obiceiurile lor. Puţini ştiu, însă, că ei şi-au făcut simţită pentru prima dată prezenţa în Transilvania, în 1871, prin intermediul unui maghiar din Imperiu. „Atunci a ajuns în zonă un vânzător de Biblii, numit Anton Novak, maghiar din Austro-Ungaria, care lucra în numele Societăţii Biblice Britanice pentru răspândirea Bibliei în Ungaria şi Transilvania. El a început lucrarea printre etnicii maghiari.

 

1985 – foto realizată de Securitate, arhiva CNSAS

În 1875, s-a botezat Mihai Cornea, un român maghiarizat, care, în 1877, a devenit pastor şi a încept să răspândească Evanghelia printre români. Prima biserică baptistă română din Transilvania a luat fiinţă în 1884“ – povesteşte Florentina Bodeanu, cercetător la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a publicat o teză de doctorat pe tema apariţiei credinţei baptiste în Transilvania şi cum a traversat ea comunismul.

Totuşi, până la Primul Război Mondial, răspândirea credinţei baptiste în rândul românilor a fost destul de modestă. Abia după Primul Război Mondial se poate vorbi de o creştere spectaculoasă a numărului baptiştilor, soldaţii români fiind convertiţi pe front.

„Acolo s-au întâlnit (în armata autro-ungară) cu baptişti de la care au preluat credinţa. Când s-au întors acasă, indiferent dacă erau bogaţi sau săraci, au încercat şi au reuşit de multe ori să-şi convertească familia şi rudele. După ce i-au câştigat la credinţă pe aceştia, au misionat printre vecini şi prieteni. Aşa au apărut cele mai multe biserici din Transilvania, după Primul Război Mondial. Ele aveau 20-30 de membri“ – explică cercetătorul.

Potrivit datelor Recensământului din 1930, pe întreg teritoriul României, trăiau 60.562 credincioşi baptişti, dintre care 10.286 în Transilvania, 6.770 în Banat şi 20.773 în Crişana şi Maramureş. De-a lungul secolului XX, numărul baptiştilor a crescut în mod constant. În 1978 erau 84.615, iar în 1988 – 117.715, pentru ca în 2002 să ajungă la aproape 130.000. „După cum puteţi observa, în pofida politicii antireligioase a statului comunist, numărul baptiştilor a crescut considerabil chiar în ultimul deceniu al regimului condus de Nicolae Ceauşescu. În acea perioadă, Statele Unite, care au cea mai mare comunitate de baptişti din lume, susţineau puternic baptiştii din România“ – relatează Bodeanu. De altfel, termenul de pocăiţi sau sectanţi vine tot din perioada comunistă, însă baptişii resping ultima denumire.

„Baptiştii nu au fost o sectă, ci un cult recunoscut, legal în România comunistă ca şi Cultul Penticostal, Cultul Adventist de Ziua a Şaptea şi Cultul Creştin După Evanghelie. Pentru a fi deveni membru al Bisericii Baptiste, un individ trebuie să se pocăiască şi să se boteze. Spre deosebire de ortodocşi sau de catolici, baptiştii au ca singură autoritate în materie de credinţă Biblia (Vechiul Testament plus Noul Testament). Baptistii nu au cultul Fecioarei Maria şi nici al sfinţilor, pe care nu-i acceptă ca mijlocitori între om şi Dumnezeu. Şi pastorilor le este refuzat acest rol de intermediari ai relaţiilor cu divinitatea, baptiştii considerând că fiecare credincios are libertatea de a i se adresa direct lui Dumnezeu. Baptiştii au obligaţia de a participa regulat la slujbele religioase (care au loc de trei ori pe săptămână) şi de a contribui lunar cu bani pentru întreţinerea lăcaşului de cult, a pastorilor, a femeilor de serviciu etc. Dacă la credincioşii altor culte participarea la serviciile divine este opţională, un baptist îşi pierde acest statut de membru dacă nu se implică activ şi constant în viaţa bisericii din care face parte“ – precizează Florentina Bodeanu, adăugând că baptiştii nu au zile prestabilite pentru post şi nici rugăciuni. Ei îşi folosesc propriile cuvinte când doresc să vorbească cu Dumnezeu.

Totodată, faţă de alte religii cu mai multă vechime, baptiştii refuză finanţare de la clasa politică. „Baptiştii au un principiu: cine plăteşte, controlează. Ei nu au primit niciodată bani de la stat. Îşi construiesc şi îşi întreţin bisericile prin resurse proprii, îşi plătesc pastorii şi angajaţii (femei de serviciu etc.) tot din resurse proprii“ – mai spune Florentina Bodeanu.

Un articol de Camelia Sisko pe Corso

Foto- Cununie religioasă în biserica baptistă din Bichigi- Banat (1949)


La Bichigi-Severin. A avut loc la 20 Septemvrie cu­nunia religioasă a fr. Iosif Andraşani cu sora Cornelia Neagu, ambii din localitate. Aceşti tineri bucurându-se de o creş­tere aleasă în Biserica Dom­nului au fost înconjuraţi de multă dragoste cu ocazia că­sătoriei lor la care a partici­pat şi tineretul din partea bi­sericii Bata, în frunte cu frumoasa fanfară. Actul căsătoriei a fost oficiat de fr. Ioan Covaciu bătrânul, ajutat de fr. Emilian Ardelean și I. Roman.

Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IV, Nr.2 Februarie 1949

Robert Fisk: Exodus. The changing map of the Middle East


From Israel to Iraq, a Christian flight of Biblical proportions has begun.

In the centre of the rebuilt Beirut, the massive old Maronite Cathedral of St George stands beside the even larger mass of the new Mohammad al-Amin mosque.

The mosque’s minarets tower over the cathedral, but the Maronites were built a spanking new archbishop’s house between the two buildings as compensation. Yet every day, the two calls to prayer – the clanging of church bells and the wailing of the muezzin – beat an infernal percussion across the city. Both bells and wails are tape recordings, but they have been turned up to the highest decibel pitch to outdo each other, louder than an aircraft’s roar, almost as crazed as the nightclub music from Gemmayzeh across the square. But the Christians are leaving.

 

 

GETTY IMAGES

A cross is decorated with lights as an Orthodox Christians in the

northern Iraqi city of Arbil commemorate the Elevation of the

Holy Cross on September 13, 2010,

Across the Middle East, it is the same story of despairing – sometimes frightened – Christian minorities, and of an exodus that reaches almost Biblical proportions. Almost half of Iraq’s Christians have fled their country since the first Gulf War in 1991, most of them after the 2004 invasion – a weird tribute to the self-proclaimed Christian faith of the two Bush presidents who went to war with Iraq – and stand now at 550,000, scarcely 3 per cent of the population. More than half of Lebanon’s Christians now live outside their country. Once a majority, the nation’s one and a half million Christians, most of them Maronite Catholics, comprise perhaps 35 per cent of the Lebanese. Egypt’s Coptic Christians – there are at most around eight million – now represent less than 10 per cent of the population.

This is, however, not so much a flight of fear, more a chronicle of a death foretold. Christians are being outbred by the majority Muslim populations in their countries and they are almost hopelessly divided. In Jerusalem, there are 13 different Christian churches and three patriarchs. A Muslim holds the keys to the Church of the Holy Sepulchre to prevent Armenian and Orthodox priests fighting each other at Easter.

When more than 200 members of 14 different churches – some of them divided – gathered in Rome last week for a papal synod on the loss of Christian populations in the lands where Christianity began, it was greeted with boredom or ignored altogether by most of the West’s press.

Yet nowhere is the Christian fate sadder than in the territories around Jerusalem. As Monsignor Fouad Twal, the ninth Latin patriarch of Jerusalem and the second to be an Arab, put it bleakly, „the Israelis regard us as 100 per cent Palestinian Arabs and we are oppressed in the same way as the Muslims. But Muslim fundamentalists identify us with the Christian West – which is not always true – and want us to pay the price.” With Christian Palestinians in Bethlehem cut off from Jerusalem by the same Israeli wall which imprisons their Muslim brothers, there is now, Twal says, „a young generation of Christians who do not know or visit the Holy Sepulchre”.

The Jordanian royal family have always protected their Christian population – at 350,000, it is around 6 per cent of the population – but this is perhaps the only flame of hope in the region. The divisions within Christianity proved even more dangerous to their community than the great Sunni-Shia divide did to the Muslims of the Middle East. Even the Crusaders were divided in their 100-year occupation of Palestine, or „Outremer”, as they called it. The Lebanese journalist Fady Noun, a Christian, wrote a profound article from Rome last week in which he spoke of the Christian loss as „a great wound haemorrhaging blood”, and bemoaned both Christian division and „egoism” for what he saw as a spiritual as well as a physical emigration. „There are those Christians who reach a kind of indifference… in Western countries who, swayed by the culture of these countries and the media, persuade eastern Christians to forget their identity,” he wrote.

Pope Benedict, whose mournful visit to the Holy Land last year prompted him to call the special synod which ended in the Vatican at the weekend, has adopted his usual perspective – that, despite their difficulties, Christians of the „Holy Land” must reinvigorate their feelings as „living stones” of the Middle Eastern Church. „To live in dignity in your own nation is before everything a fundamental human right,” he said. „That is why you must support conditions of peace and justice, which are indispensable for the harmonious development of all the inhabitants of the region.” But the Pope’s words sometimes suggested that real peace and justice lay in salvation rather than historical renewal.

Patriarch Twal believes that the Pope understood during his trip to Israel and the West Bank last year „the disastrous consequences of the conflict between Jews and Palestinian Arabs” and has stated openly that one of the principal causes of Christian emigration is „the Israeli occupation, the Christians’ lack of freedom of movement, and the economic circumstances in which they live”. But he does not see the total disappearance of the Christian faith in the Middle East. „We must have the courage to accept that we are Arabs and Christians and be faithful to this identity. Our wonderful mission is to be a bridge between East and West.”

One anonymous prelate at the Rome synod, quoted in one of the synod’s working papers, took a more pragmatic view. „Let’s stop saying there is no problem with Muslims; this isn’t true,” he said. „The problem doesn’t only come from fundamentalists, but from constitutions. In all the countries of the region except Lebanon, Christians are second-class citizens.” If religious freedom is guaranteed in these countries, „it is limited by specific laws and practices”. In Egypt, this has certainly been the case since President Sadat referred to himself as „the Muslim president of a Muslim country”.

The Lebanese Maronite Church – its priests, by the way, can marry – understands all too well how Christians can become aligned with political groups. The Lebanese writer Sami Khalife wrote last week in the French-language newspaper L’Orient-Le Jour – the francophone voice of Lebanon’s Christians – that a loss of moral authority had turned churches in his country into „political actors” which were beginning to sound like political parties. An open letter to the Iranian president, Mahmoud Ahmedinejad, warning him to try to turn Lebanon into a „front line” against Israel, was signed by 250 Lebanese. Most of them were from the minority Christian community.

Nor can the church ignore Saudi Arabia, where Christianity is banned as a religion just as much as the building of churches. Christians cannot visit the Islamic holy cities of Mecca or Medina – the doors of the Vatican and Canterbury Cathedral are at least open to Muslims – and 12 Filipinos and a priest were arrested in Saudi Arabia only this month for „proselytism” for holding a secret mass. There is, perhaps, a certain irony in the fact that the only balance to Christian emigration has been the arrival in the Middle East of perhaps a quarter of a million Christian Filipino guest workers – especially in the Gulf region – while Patriarch Twal reckons that around 40,000 of them now work and live in Israel and „Palestine”.

Needless to say, it is violence against Christians that occupies the West, a phenomenon nowhere better, or more bloodily, illustrated than by al-Qa’ida’s kidnapping of Archbishop Faraj Rahho in Mosul – an incident recorded in the US military archives revealed on Saturday – and his subsequent murder. When the Iraqi authorities later passed death sentences on two men for the killing, the church asked for them to be reprieved. In Egypt, there has been a gloomy increase in Christian-Muslim violence, especially in ancient villages in the far south of the country; in Cairo, Christian churches are now cordoned off by day-and-night police checkpoints.

And while Western Christians routinely deplore the falling Christian populations of the Middle East, their visits to the region tend to concentrate on pilgrimages to Biblical sites rather than meetings with their Christian opposite numbers.

Americans, so obsessed by the myths of East-West „clashes of civilisation” since 11 September 2001, often seem to regard Christianity as a „Western” rather than an Eastern religion, neatly separating the Middle East roots of their own religion from the lands of Islam. That in itself is a loss of faith.