Zaharia 2:8/b “ căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.”

Purtăm în inimile noastre bucuria apartenenţei la Biserica lui Hristos pe care El însuşi a definit-o ca fiind  „Biserica Mea ” (Matei 16:18). Credem în unicitatea şi în pluralitatea Bisericii. În planul lui Dumnezeu există o singură Biserică sub conducerea lui Hristos prin Duhul Sfânt. Totalitatea credincioşilor de pe pământ şi din ceruri formează Biserica Universală. În acelaşi timp, aici pe pământ Biserica se manifestă într-o formă plurală, adică acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Domnului Isus, El promite prezenţa Sa prin Duhul Sfânt (Matei 18:20). Totalitatea credincioşilor în Domnul Isus dintr-o localitate formează deci Biserica lui Hristos, locală. Iubesc foarte mult pasajul biblic enunţat mai sus care ne asigură de preţuirea lui Dumnezeu ca şi credincioşi ai Săi. Atât de mult ne preţuieşte Dumnezeu şi ne poartă de grijă încât ne asigură de faptul că dacă cineva se atinge de noi, se atinge de fapt de lumina ochilor Săi. Acest enunţ nu ne scuteşte de necazuri şi încercări. Nu, „ El n-a promis doar cerul senin, nici flori pe Cale fără pelin…”(Ioan 16:33 „în lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”) Dar atenţie, dacă cineva va avea îndrăzneala să se atingă de cei mântuiţi să nu uite faptul că deja a atentat la „lumina ochilor lui Dumnezeu”, fapt care atrage mânia şi judecata veşnică a lui Dumnezeu. Aşa dar, având această extraordinară promisiune, să rămânem credincioşi Domnului Isus ca şi mădulare scumpe în Trupul Său, Biserica Sa, şi să lăsăm în mâinile Sale viaţa noastră, să ne-o binecuvânteze, să ne-o ocrotească şi să ne-o pregătească pentru veşnicie.

De ce este aşa de scumpă Biserica lui Hristos în ochii lui Dumnezeu ?

1. Biserica lui Hristos este o taină ascunsă din veacuri în Dumnezeu

(Efeseni 1:4 „În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…”)

Înainte de a fi ceva, înainte de orice creaţie, în planul lui Dumnezeu exista deja „Biserica lui Hristos” ca o taină. Ceva ascuns de mintea oamenilor care au fost creaţi ulterior întocmirii acestui plan, dar ceva real în mintea şi în ochii lui Dumnezeu (Efeseni 1:4). Scopul divin era acesta : „ pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni 3:10-11) Suntem deci privilegiaţii lui Dumnezeu.

2.      Biserica lui Hristos este răscumpărată prin Jertfa Sa Supremă de la Calvar

(Efeseni 1:7„ În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său…”)Aşa se profeţise (Isaia 53), aşa s-a şi întâmplat (Luca 23:34). Biserica a fost răscumpărată prin sângele Domnului Isus, Fiul Lui Dumnezeu (Ioan 3:16). Suntem deci iubiţii lui Dumnezeu, noi cei ce credem în jertfa Lui şi ne-am pocăit de păcatele noastre.

3.      Biserica lui Hristos este pregătită să devină Mireasa lui Hristos pentru veşnicii

(Efeseni 1:11,12 „ În El am fost făcuţi şi moştenitori… ca să slujim de laudă slavei Sale…”) Apostolul Ioan în cartea sa Apocalipsa vorbeşte foarte clar despre acest mare adevăr gata să fie descoperit lumilor pentru veşnicii (Apocalipsa 19:6-8; 21:2,9; 22:17) Suntem deci binecuvântaţii lui Dumnezeu. Tu dragul meu, faci parte din Biserica lui Hristos ?

Pastor, Elisei Pecheanu

1 Corinteni 3:16 “ Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi ? “

Iată dragii mei încă o valoare cu care Dumnezeu Creatorul ne-a binecuvântat pe fiecare în parte, şi anume trupul nostru. Filozofiile vremii au avut atitudini foarte diferite uneori în ceea ce priveşte trupul uman. Concepţia biblică ne învaţă că trupul nostru, deşi vremelnic datorită păcatului, este totuşi o valoare datorită următoarelor considerente:

1. Creaţia sa.

Trupul nostru este opera lui Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului…” (Gen.2:7/a) Aşa cum o operă de artă este valoroasă prin valoarea autorului ei, tot aşa trupul nostru are valoare datorită valorii de necontestat a Creatorului Dumnezeu. Imaginaţi-vă sfatul divin şi apoi punerea în practică a sfatului divin, a sfatului Sfintei Treimi. „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră… Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Gen. 1:26,27) Nu uita dragul meu că trupul tău este opera lui Dumnezeu. Ai grijă de această mare şi valoroasă operă. Îngrijeşte-ţi trupul (Matei 6:17), păzeşte-ţi trupul de orice i-ar putea face rău, apreciază şi mulţumeşte-I  lui Dumnezeu pentru trupul care ţi l-a dat. Nu-l vinde pentru nimic din lumea aceasta nimănui. Dă-i-l lui Dumnezeu. Lui îi aparţine. (Romani 12:1) Nu uita că însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus (Cuvântul) „S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (pentru o vreme ca să ne poată mântui ,  Ioan 1:14)

2. Destinaţia sa.

Prin creaţie trupul trebuia să poarte suflarea de viaţă de la Dumnezeu. „… i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Gen. 2:7/b) Apostolul Pavel vorbeşte despre trupul nostru ca fiind o „casă pământească a cortului nostru trupesc” (2 Cor.5:1) care la moarte „se desface”. Înţeleptul Solomon în Cartea Eclesiastul 12:1,7 zice : „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău… până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost (trupul), şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”. Mai mult însă este faptul că în momentul pocăinţei, omul devine „Templul lui Dumnezeu” (1 Cor. 3:16) „şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” Iată cât de mult prețuiește Dumnezeu Creatorul fiinţa umană. Vrea să locuiască în fiecare dintre noi, să ne conducă viaţa şi să ne binecuvânteze. Acceptă-L !

3. Învierea sa.

Domnul Isus vorbeşte despre învierea morţilor, adică trupurile înmormântate vor fi trezite la viaţă la ceasul hotărât de Dumnezeu şi la porunca Lui (Ioan 5:28,29). Apostolul Pavel explică învierea astfel : „Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire” (1 Cor.15:42). Învierea din morţi dă trupului nostru o valoare veşnică. Ai grijă deci de trupul tău (Efeseni 5:29/a) şi nu fă nici un rău trupului altuia. Respectă ceea ce Dumnezeu respectă. Eu şi tu avem valoare eternă cu Dumnezeu.

Pastor, Elisei Pecheanu

Matei 16:26 “ Şi ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul ? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său ?”

Ce este oare sufletul ? Are omul suflet ? A văzut vreodată cineva un suflet de om ? L-a putut identifica sau l-a putut pipăi cineva vreodată ? A putut fi stabilită ştiinţific de cineva entitatea sufletului uman ? Iată dragi cititori numai câteva din mulţimea întrebărilor care se ridică chiar şi în secolul nostru cu privire la fiinţa umană. Desigur un răspuns autorizat la oricare întrebare privitoare la existenţa umană poate fi dat numai de Biblie. Această Carte Sfântă, Biblia, ne vorbeşte cu toată autoritatea despre om ca fiind fiinţa creată de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa (Geneza 1:26; 2:7). Trupul a fost făcut din ţărâna pământului iar sufletul i-a fost dat de către Dumnezeu prin „suflare de viaţă”, astfel omul a devenit „un suflet viu”. La moarte aceste două entităţi se despart pentru o vreme până la învierea din morţi. Împăratul Solomon în cartea sa Eclesiastul 12:1,7 spune astfel „ Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău… până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” De aceea sufletul omului are valoare. Lumea în care noi trăim se pare că a uitat de tot faptul că sufletul omului are o valoare incontestabilă. Majoritatea caută numai folosul trupului. De suflet îi lasă pe alţii să se îngrijească după moartea lor. Rugăciuni, pomeni, slujbe, parastase, … mai pot oare face ceva pentru sufletul plecat de această lume ? Biblia spune un nu categoric. De aceea Domnul Isus Hristos ne avertizează pe toţi prin cele două întrebări din textul biblic enunţat.

1. Sufletul omului are o valoare mai mare decât valoarea întregii lumi create de Dumnezeu. Sufletul omului are valoare veşnică.

„… ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul ?” Iată cât de valoros şi scump este sufletul omului în ochii lui Dumnezeu, Creatorul. Poate cineva evalua cât costă pământul cu tot ce este pe el ? Poate oare vre-un om să câştige toată lumea şi tot pământul ? Nu, cu siguranţă. Şi totuşi Mântuitorul Isus, ipotetic vorbeşte de un om care ar putea câştiga toată lumea dar dacă şi-ar pierde sufletul nu-i foloseşte la nimic deoarece pământul cu tot ce este pe el va arde (2 Petru 3:10), iar sufletul este de natură spirituală şi este veşnic.

2. Sufletul omului, odată pierdut, nu mai poate fi răscumpărat cu nimic din lumea materială.

„… ce ar da un om în schimb pentru sufletul său ?” Psalmistul vorbeşte de aceste adevăruri în psalmul 49:7-8. Dar în bunătatea Sa, Dumnezeu a trimis în lumea noastră pe Fiul Său să ne răscumpere din pierzarea în care ne găseam cu toţi datorită păcatului. Noi nu ne putem răscumpăra nici pe noi înşine, nici unii pe alţii şi nici să plătim preţul răscumpărării. El, Mântuitorul a plătit pe Golgota acest mare preţ al răscumpărării mele şi a tale. Să credem în El din toată inima noastră şi vom avea parte de răscumpărare şi fericire veşnică cu El (Ioan 5:24).

Pastor, Elisei Pecheanu

Efeseni 5:18 „ Nu vă îmbătaţi de vin (alcool), aceasta este destrăbălare.

Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

1.      Plinătatea credinciosului cu Duhul Sfânt este un deziderat divin.

Dumnezeu are nevoie de oameni credincioşi care să fie conlucrători cu El pe ogorul Evangheliei ( 1 Corinteni 3:9) în vederea mântuirii păcătoşilor prin credinţa în vestea bună adusă de către Domnul Isus pe pământ. El nu se poate folosi de vase murdare, spiritual vorbind, de „credincioşi destrăbălaţi”. El, Dumnezeu, nu se poate folosi de vase murdare, sau pline cu altceva ( 2 Corinteni 6:14-18). Apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt ne atrage atenţia asupra acestui mare pericol care ne paşte la fiecare pas pe fiecare dintre noi. Avem un duşman comun, diavolul. Acesta ne vrea să fim pocăiţi doar cu numele şi să purtăm în inimile noastre şi alte lucruri necurate. Dezideratul divin este clar : Fiţi plini de Duh !

2.      Plinătatea credinciosului cu Duhul Sfânt este un imperativ divin.

Biblia nu spune: „dacă vrea cineva…”; „dacă îi place cuiva…”; „ dacă îi convine cuiva…”; „ dacă nu deranjează pe cineva… „ ; „ dacă, dacă, dacă…! Nu. Categoric, NU ! Aici şi oriunde în Scriptură, plinătatea cu Duhul Sfânt pentru noi este şi rămâne un imperativ divin : Fiţi plini de Duh ! Dumnezeu a făcut totul pentru ca acest deziderat divin şi imperativ divin să fie posibil de îndeplinit. Hristos a murit pe Golgota pentru păcatele noastre, a înviat a treia zi, S-a înălţat la dreapta Tatălui, a trimis pe Duhul Sfânt pe pământ să locuiască în inimile celor credincioşi. Acum totul depinde de mine şi de tine. El a promis că va reveni să-Şi ia Biserica Sa de pe pământ. De aceea : Fiţi plini de Duh !

1. 3.      Plinătatea credinciosului cu Duhul Sfânt este un har divin.

Ce mare minune ! Ce mare binecuvântare ! Ce uimitoare posibilitate ! Să fim umpluţi cu prezenţa divină prin cea de-a treia Persoană din Dumnezeire, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Merităm noi acest har ? Merităm noi această cinste ? Merităm noi această onoare să devenim Temple divine ? răspunsul este : NU, nu merităm. Dar avem har de la Dumnezeu. Harul este ceva nemeritat, şi noi avem acest har divin. Prim pocăinţă sinceră (Marcu 1:15), prin credinţă veritabilă în Domnul Isus, dată sfinţilor odată pentru totdeauna (2 Petru 1:1), prin ascultare deplină de Dumnezeu (1 Petru 1:22; Iacov 1:22), printr-o devotare permanentă şi totală faţă de Dumnezeu ( Romani 6:11-14), rămânem în har.

Deci, Fiţi plini de Duh !

Pastor, Elisei Pecheanu

Psalmul 84:4 „ Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta ! Căci ei tot mai pot să Te laude.”

Psalmul 122:1 „Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului !”

Mai este nevoie azi, în vremea performanţelor uimitoare ale informaticii, să mai mergem la Adunare ? Avem programe religioase care se transmit la televizor, la radio, pe internet. Avem posibilitatea să folosim internetul pe telefonul mobil, adică poţi fi oriunde, şi pe telefonul personal să participi virtual la un serviciu divin. De aceea simt nevoia să pun încă o dată, la modul cel mai serios, întrebarea : Mai este nevoie să venim la Adunare ? Mai are valoare pentru noi strângerea laolaltă în prezenţa Duhului Sfânt al lui Dumnezeu ? Cu siguranţă, răspunsul meu, bazat pe Sfânta Scriptură, este şi va fi mereu, DA. Are valoare adunarea laolaltă a copiilor lui Dumnezeu sub directa călăuzire a Duhului Sfânt.  Iată două argumente biblice:

1.      Argumentul părtăşiei frăţeşti.

Cred că sunteţi toţi de acord că una este să stai în faţa televizorului sau a computerului şi să participi „virtual” la adunare, aceasta fiind numai o realitate virtuală, poate chiar şi o teleprezenţă sau o teleexistenţă, virtuale desigur, şi alta este „părtăşia frăţească” care se realizează în Adunare între cei prezenţi acolo. Acolo ne salutăm, ne spunem „bun venit”, cântăm, ne rugăm, ne auzim, ne vedem, dăm mâna unii cu alţii, comunicăm, empatizăm, simţim unii cu alţii, ne copleşeşte prezenţa Domnului prin Duhul Sfânt, plângem cu cei ce plâng, ne bucurăm cu cei ce se bucură… Lumea nu cunoaşte realitatea părtăşiei frăţeşti în Domnul. Iată cum explică ea (lumea) acest termen : „PĂRTĂŞ’IE s. v. |avantajare||, |favorizare||, |patimă||, |părtinire||, |protejare||, subiectivism.” (DEX) Cred că niciuna din aceste definiţii nu explică nimic clar din realitatea spirituală şi fizică a părtăşiei frăţeşti adevărate, biblice. Apostolul Ioan în prima sa epistolă avea dreptate când a spus : „Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” (1 Ioan 3:1)  De aceea, de dragul părtăşiei frăţeşti, vă îndemnăm pe toţi, veniţi la Adunare !

2.      Argumentul prezenţei autorităţii divine.

Am să vă aduc aminte, celor ce sunteţi familiarizaţi cu Biblia, un exemplu foarte clar. Evanghelistul Luca în cartea sa Faptele Apostolilor, capitolul 4, ne relatează o întâmplare din viaţa Bisericii primare şi a apostolilor Petru şi Ioan. După vindecarea ologului din naştere (cap.3) ei, apostolii, predicau cu putere Evanghelia, aceasta deranjând mult autorităţile religioase ale vremii. „ Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă”, i-au ameninţat să nu mai vorbească în numele lui Isus, le-au poruncit să tacă şi le-au dat drumul. Vă aduceţi aminte unde s-au dus aceştia ? „ La ai lor…”(F.Ap. 4:23), adică la Adunare. Acolo au avut părtăşie în prezenţa Domnului. Au împărtăşit experienţa lor celorlalţi credincioşi şi s-au rugat împreună Domnului. Rezultatul ? „S-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” (F.Ap. 4:31) Domnul era cu ei şi se manifesta între ei cu putere şi autoritate.  Veniţi deci la adunare, Domnul este prezent în Ea ! (Mt.18:20)

Pastor, Elisei Pecheanu