Arhive etichetă: Biserica Baptistă Adonai – București

De ce nu ne vom plictisi în cer şi de ce nimeni nu va sta prea mult în iad?

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

«Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea:
“Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii!
El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.»”
Apocalipsa 21:3

Încerc să dau un răspuns la două dileme, una legată de cer şi alta legată de iad. Iată despre ce este vorba:

1. Nu este așa că nu ne vom plictisi în cer? Se spune că în cer îl vom lăuda pe Domnul pentru totdeauna. Plictiseala este asociată, de obicei, cu monotonia, când repetăm mereu același lucru. Cum în cer va trebui să repetăm lauda mereu şi mereu, pentru eternitate, nu înseamnă că cerul va reprezenta culmea plictiselii? Cea mai frecventă explicaţie este că vom avea şi alte îndatoriri pe lângă laudă şi, deci, nu ne vom plictisi în cer. Există mare adevăr în această perspectivă.

2. Nu este nedrept ca oamenii să stea în iad pentru eternitate? Oamenii greşesc, într-adevăr, şi merită să fie pedepsiţi, dar a nu exista cale de scăpare din iad nu este, totuşi, prea mult? Este drept ca pentru păcate făcute într-un timp limitat, pedeapsa să fie nelimitată? Explicaţia frecventă este următoarea: gravitatea ofensei este pe măsura valorii Celui ofensat. Cum Dumnezeu este infinit în atributele Sale, efectele păcatului sunt de natură infinită şi pedeapsa veşnică este justificată. Şi aici este mare adevăr.

Eu încerc să dau un răspuns la aceste întrebări, atrăgând atenţia asupra faptului că viaţa de dincolo de moarte ţine de o „structură supra-temporală”. Cu alte cuvinte, în cer (sau în iad) nu vor mai exista zi şi noapte, ore și zile, luni şi ani. „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.” (Apoc. 21:23)

Dumnezeu există în afara și deasupra timpului. „El este Cel ce este”, punct! (Exodul 3:14) Eu înțeleg că atât cerul cât și iadul este legat de „a fi”. Cerul înseamnă a fi cu „Cel ce este”, iar iadul înseamnă a nu fi cu „Cel ce este”. După cum citim în Apocalipsa „El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei”. Aceasta este definiția cerului. A fi cu Dumnezeu înseamnă desfătare și fericire deplină, iar a nu fi cu El înseamnă culmea chinurilor și a durerii. Deci, după moarte pășim într-o nouă existență (într-un nou „a fi”), caracterizată de fericire sau chin.

Din acest punct mai departe, toate expresiile pe care noi le folosim, de genul: eternitate, veșnicie, pentru totdeauna, mereu și mereu – ca să nu mai spun despre „veșnicia trecută și veșnicia viitoare ?! – etc., sunt acomodări de limbaj, pentru noi cei ce suntem încă sub limitele timpului. Dar în cer nu există plictiseală pentru că nu există monotonie și nici în iad oamenii nu vor sta prea mult, pentru simplul fapt că nu există „prea mult”. Oamenii nu vor fi în rai sau iad pentru un anumit număr de ani (fie el și infinit), ei doar vor fi! Este vorba despre o existență pe care noi încă nu am experimentat-o și nu o putem pricepe. “Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Cor. 2:9).

În concluzie, rămânea întrebarea în stil shakespearian: A fi sau a nu fi cu „Cel ce este”? A fi cu El înseamnă fericire deplină și „nu este timp” să intervină plictiseala. A nu fi cu el înseamnă chin deplin și „nu este timp” ca acesta să țină prea mult.

Costel Ghioancă

Sursa: http://bisericaadonai.ro

Publicat în: Mesajul spiritual, Puncte de vedere, Religie | Etichetat: , ,

Biserica locală în lumina Bibliei

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

Seria de mesaje va fi susținută la Biserica Adonai din București

Publicat în: Biblie, Mesajul spiritual, Predici, Video | Etichetat: ,

Poate fi de folos o piscină pentru lucrarea Domnului?

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

La ce e bună o piscină?

Știu la ce e bună o piscină… Într-o zi toridă de vară, când nici măcar umbra nu mai este generoasă cu trupul nostru istovit de soarele instalat ca un rege pe cerul senin, o piscină e numai bună: este o sursă de răcoare… pentru trup. Piscina ne ajută parcă să revenim la viață din moleșeala zilelor de vară.

Săptămâna trecută am avut, însă, ocazia să constat că piscina mai este bună la ceva. În decorul încântător al peisajelor bucovinene, un grup de tineri veniți din țară și din străinătate au avut ocazia să vadă că în piscină poate avea loc și un… botez! Se pare că piscina nu răcorește doar trupul nostru – poate răcori și sufletul celui ce vrea să-și mărturisească credința personală în Domnul Isus.

Ce atmosferă emoționantă a fost pentru noi toți! Da, mai există speranță. Mai sunt și tineri pe care Duhul Sfânt îi ajută să răzbească împotriva curentului acestui veac. Nu trebuie să ne hrănim doar cu nostalgia trecutului – avem viitor! Cei ce contemplă varianta resemnării trebuie să știe că Dumnezeu este încă pe tron (și va rămâne acolo). Dumnezeu poate face minuni în țara noastră și poate transforma ștrandurile și piscinele în baptistiere imense. Este nevoie de dedicare și slujire plină de sacrificiu.

Cineva mi-a atras atenția că Dumnezeu își îndeamnă poporul:   „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!  Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri, în locuri secetoase.” (Isaia 43:18-19)

Mă intrigă, adeseori, când văd că gheara lungă a comunismului încă ne zgârâie existența (cel puțin la nivel de mentalitate). Destul! Este nevoie de o schimbare și de un model hristic. Este nevoie să credem în suficiența Scripturii la fel de mult cum credem în ineranța ei.

Pe mine experiența de săptămâna trecută m-a încurajat mult. Da, se poate! Mai există spernață. Și… mai există piscine!

Costel Ghioancă

http://bisericaadonai.ro/editorial/

Publicat în: Baptişti | Etichetat: , , ,

Să nu uităm să fim copii!

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

Azi am fost la cumpărături. Pe lângă obișnuitul lapte și sana, m-am oprit și în dreptul raionului de jucării – doar este Ziua copilului…

Am scrutat cu privirea oceanul nesfârșit de jucării colorate și mulțimea de copii veseli care înotau printre ele, fără a putea să-ți dai seama care încotro merge. Pe ce să pun și eu mâna? Ce să le duc celor doi băieței, cărora mama lor le zisese încă de dimineață că azi e Ziua copilului?

În cele din urmă, m-am hotărât: le-am cumpărat două seturi de jucării pentru nisip – că în ultima vreme au mai pierdut din vechile lor lopățele și forme pentru nisip – și, mare surpriză, le-am cumpărat o casă! Nu o casă adevărată – deși ne rugăm și pentru asta, dar e cu totul altă discuție – ci una formată dintr-un cadru simplu de plastic peste care vine așezat acoperișul și zidurile: o bucată mare de nailon, colorată cu ferestre, flori, văcuțe și girafe.

Când Teo și Elias au văzut cadoul, s-a declanșat sărbătoarea: ochii li s-au luminat de bucurie, zâmbetul făcea tandem cu chichotele de bucurie, cântecele nu conteneau să umple atmosfera, iar țopăitul lor era conectat parcă la impulsurile de bucurie care se revărsau din inimile lor. Apoi, cu întregul instrumentar al fericirii, cei doi au început să facă ocol în jurul căsuței, s-o inspecteze, sau poate să-și delimiteze teritoriul – oricum, urmează să aflu!

Asemenea scene memorabile sunt bune nu doar pentru a avea ce să discuți peste ani cu partenerul de viață, printre insule de nostalgie și albume foto, ci sunt ocazii de a ne aminti că trebuie să fim copii. Domnul Isus spunea:„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”(Matei 18:3)

În relația cu Tatăl ceresc trebuie să avem o atitudine asemănătoare cu cea a copiilor: să fim recunoscători, să avem o bucurie autentică, să cântăm și să-L preamărim pe Domnul. Mai mult, să acceptăm darul salvării, fără a complica lucrurile cu „perspectivele noastre profunde de oameni maturi”. Să ne încredem în Dumnezeu cu simplitatea pe care o vedem la copiii noștri atunci când se încred în noi. Să iertăm ca ei și să nu ținem mânie pe semenii noștri. Să ne ridicăm atunci când suntem căzuți și să (ne) jucăm mai departe. Să mergem să-i împăcăm pe cei din jurul nostru atunci când plâng. Să găsim satisfacție chiar și în lucrurile monotone ale vieții (G.K. Chesterton), să ne lăsăm impresionați mai ușor de frumusețea creației, să mergem de mână, să spunem „te iubesc!” și „mulțumesc” și toate celelalte din universul copilăriei. Pe scurt, să nu uităm să fim copii!

Costel Ghioancă,

http://bisericaadonai.ro/editorial/

Publicat în: Religie | Etichetat: , ,

Vă temeți de muște?

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

Da, au reapărut! Este vorba despre minunatele muște pe care le știm foarte bine… Cele care au zburat odată cu noi, de-a lungul timpului, din copilăria noastră și până azi. Le cunoașteți: sunt enervante, sâcâietorare și băgăcioase (că doar de-aici vine vorba să nu te bagi ca musca…)

Până aici nimic nou, doar că de curând am observat ceva: Elias, băiețelul nostru cel mic se teme de muște! Le urmărește cu privirea, este convins că potențialul lor distructiv este mare, chiar țipă și mă cheamă în ajutor! Mă întreb, dar care mai e problema? Că doar n-or fi muștele câinești care i-au deranjat pe egipteni odinioară!

Uitându-mă la lupta crâncenă dintre Elias și muște parcurg mai multe stări: îmi vine să rând (este simpatic cu mimica lui expresivă prin care încearcă să-i sperie pe prădători), sunt oarecum uimit și mi-e milă de bietul copilaș pentru zbaterea sa. Încerc să-l asigur că totul e în regulă. Îi spun că mușetele nu-i pot face nimic, o mai iau și eu la fugă după ele pentru a-mi întări cuvintele prin fapte…

Încerc să conversez cu el: „E adevărat, tati, sunt enervante, neplăcute, dar în niciun caz nu sunt așa periculoase precum par… Apoi, dacă ar fi periculoase, crezi că tata le-ar lăsa să-ți facă vreun rău?” Dintr-o dată, aceste cuvinte îmi sunau parcă precum ecoul altei voci…

Parcă-l vedeam pe Tăticul meu ceresc privind la mine și la disperarea cu care lupt cu „muștele” din viața mea! Sunt într-adevăr multe probleme și dificultăți prin care trecem, însă Tata ne spune în Cuvântul Său: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)

Da, din copilăria noastră și până azi „muștele” zboară odată cu noi. Scapi de o problemă și vine alta. Scapi de o încercare și alta îi ia locul. Crezi că ai scăpat de o ispită, numai ca să vezi că te încolțește din nou. Și dăm din mâini (și din gură) cu disperare. Avem impresia că suntem la cheremul lor când, de fapt, Tata e lângă noi. Nu ne-a pierdut din vedere nici măcar o clipă.
Ne-ar spune și nouă: „E drept, sunt enervante, sâcâitoare și băgăcioase! Dar, nu te teme! Sunt doar niște muște… Și-apoi, dacă ai fi într-un pericol real, crezi că Tata le-ar lăsa să-ți facă vreun rău?”

Costel Ghioancă,

http://bisericaadonai.ro/editorial/

Publicat în: Religie | Etichetat: , ,

MISTERUL VICTORIEI ÎN LUPTELE SPIRITUALE

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

Text principal: Efeseni 6:10-24
 
Introducere
Epistola apostolului Pavel către Efeseni este în esența ei o carte centrată pe harul divin și pe lucrarea desăvârșită pe care Dumnezeu o desfășoară în Biserică, potrivit planurilor Sale veșnice. Cu toate acestea, sfârșitul epistolei (și nu numai) demonstrează că cei credincioși sunt angajați într- o luptă extrem de intensă, fiind chemați la multă seriozitate și veghere în sfințirea lor progresivă. (6:13  – „de aceea luați toată armura lui Dumnezeu”..)
I.                   ASPECTE SPECIFICE LUPTEI SPIRITUALE
1.      Conștientizarea puterii pe care o avem la dispoziție
v. 10 „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” (se accentuează foarte mult puterea lui Dumnezeu deoarece ea este o realitate de care ne bucurăm în luptele spirituale, vezi 1:17-19).  Biblia ne învață că victoria în luptele spirituale este posibilă: „Iacov 4:7 – Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi..” (Vezi și Efeseni 3:16).
 
2.      Natura luptei spirituale
v. 12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”
Este important să conștientizăm că avem de luptat într-o lume imaterială, la nivel sufletesc, cu spirite (duhuri) reale și active. Acest fapt duce la cel puțin două implicații:
–          Chiar dacă nu conștientizăm lupta în lumea fizică ea este reală în lumea spirituală  (să spunem NU ignoranței).
–          Mijloacele de luptă sunt și ele de natură spirituală (împotriva lumii spirituale nu putem lupta cu „carnea și sângele”).
3.      Responsabilitatea personală în lupta spirituală
v. 11 și 13 „…Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu…”
Toată puterea vine de la Dumnezeu (v.10) însă creștinul nu se poate întări în puterea Domnului dacă nu se îmbracă cu armura lui Dumnezeu. Pavel repetă de două ori necesitatea îmbrăcării cu armura lui Dumnezeu pentru a întări importanța deosebit de mare a acestui act.
4.      Războiul este într-o stare continuă
6:13 „…să vă puteți împotrivi în ziua cea rea…”  6:16 „săgețile arzătoare ale celui rău…”
„Ziua cea rea” nu se referă la o singură zi anume, se referă la realitatea faptului că creștinul este asaltat prin atacuri, ca o realitate continuă a războiului spiritual.
 
II.                DESCRIEREA ARMURII FOLOSITE ÎN LUPTA SPIRITUALĂ (6: 14-19)
Apostolul Pavel face o paralelă între armura unui infanterist din armata romană și cea pe care trebuie să o poarte un creștin pentru a fi biruitor în luptele spirituale. Toate elementele sunt importante și de neînlocuit („TOATĂ armura lui Dumnezeu”, 6:13). ÎnEfeseni 6:14-19 întâlnim 7 componente care alcătuiesc armura lui Dumnezeu.
·         Mijlocul încins cu ADEVĂRUL – accentul cade pe stabilitate, consecvență în caracter. O trăire dreaptă, potrivită cu adevărul, sinceră. Aceasta nu exclude stabilitatea în adevăr ca doctrină și învățătură. Diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8:44) – nu vom avea victorie în luptele spirituale dacă trăim în minciună. Orice abatere de la caracterul creștin trebuie sesizată și rectificată. Să trăim în adevăr!
 
·         Îmbrăcați cu PLATOȘA NEPRIHĂNIRII – platoșa era un obiect din metal care proteja pieptul, plămânii și inima (organe vitale). În lupta spirituală, neprihănirea (dreptatea) ca atribut divin este disponibilă acum credincioșilor (Is.59:17) și este și ea cu rol vital. Să trăim în sfințenie!
 
·         Picioarele încălțate cu RÂVNA EVANGHELIEI PĂCII – se referă la  pregătire (hetoimasia) pentru război cunoscând mesajul Evangheliei păcii. Deci, având picioarele încălțate cu „pregătirea dată de Evanghelia păcii.” În mod paradoxal, „Evanghelia păcii” (pace între om și Dumnezeu și pace între oameni) ne pregătește pentru război. Pacea deja realizată (războiul câștigat) ne pregătește să ne avântăm în războiul spiritual.
 
·          SCUTUL CREDINȚEI – Scutul credinței (tureos și nu aspis) – 1,2/0,75 m pentru a proteja întregul corp. Scutul era confecționat din lemn peste care era pus un strat gros din piele. Înainte de luptă scutul era udat cu apă pentru a stinge săgețile trase de inamici. Și noi trebuie să avem credință în puterea lui Dumnezeu de a ne ajuta să rămânem tari în luptele spirituale.Contraatacăm bazându-ne pe credința în puterea lui Dumnezeu.
 
·         COIFUL MÂNTUIRII –Coiful protejează o altă parte vitală a trupului: capul! Potrivit cărții Efeseni, coiful mântuirii trebuie primit (a lua cu mâna,  a accepta, a primi, a lua ceva ce ți se dă – dexaste). În Efeseni mântuirea este un dar al lui Dumnezeu (2:8,9) iar omul trebuie să primească acest dar. Nimeni nu poate birui în luptele spirituale dacă nu a acceptat darul mântuirii.
 
·         SABIA DUHULUI care este Cuvântul lui Dumnezeu –  atacăm bazați pe puterea lui Dumnezeu, folosindu-ne de Cuvântul Său (Sabia Duhului). De remarcat aici că apare rhema Theou  și nu logos, ceea ce ne face să înțelegem că se referă la Evanghelia lui Dumnezeu. Deci, Evanghelia nu doar că ne pregătește pentru luptă, este chiar arma cu care luptăm.
 
 
·         RUGĂCIUNI ȘI CERERI prin Duhul – rugăciunea (prin Duhul, călăuziți de Duhul) este foarte importantă în luptele spirituale. Ea ne ajută să rămânem alerți, vigilenți (veghetori) și să evaluăm corect situația de pe câmpul de bătălie. Vedem că un motiv bun pentru care să ne rugăm (motiv ce ne ajută să conștientizăm realitatea luptei spirituale) este cel amintit chiar de apostolul Pavel: să facă de cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, 6:18-19. Să ne rugăm prin Duhul!
III.             CONCLUZII
Credincioșii sunt angrenați într-un război spiritual. Pentru a fi victorioși aceștia trebuie:
 -să conștientizeze realitatea și natura războiului spiritual
-să conștientizeze puterea divină pe care o au la dispoziție
-să se îmbrace cu toată armura lui Dumnezeu
________

Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ costel ghioancă
Biserica Creștină Baptista ADONAI 
BUCUREȘTI (România)
Articole pe aceeași temă
Publicat în: Baptişti, Biblie, Religie, Studii biblice | Etichetat: ,

MISTERUL TRĂIRII CREȘTINE PRACTICE

De Marius Silvesan pe | 2 comentarii

Text principal: Efeseni 4:17-6:9
 
I.       ASPECTE INTRODUCTIVE
      Este foarte ușor să fii creștin la nivel declarativ, însă adevăratul creștin se manifestă și la nivel practic. El trăiește cu totul altfel decât cei din jurul său:
·        2:10 –  ați fost „…zidiți în Hristos pentru fapte bune…” Mântuirea nu îl plasează pe creștin într-un „șomaj spiritual”, ci în sfera faptelor bune pregătite de Dumnezeu.
·        4:20 –  „…dar voi n-ați învățat așa pe Hristos…”  Există un model practic de trăire creștină: cel al Domnului Isus Hristos.
·        Iacov 2:17 – „Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.”
Concluzie: trăirea creștină practică reflectă realitatea credinței noastre.
II.    TRĂIREA CREȘTINĂ ÎN VIAȚA LĂUNTRICĂ (DUHOVNICEASCĂ)
      Orice credincios trăiește la nivel lăuntric (ascuns) și la nivel public (vizibil); în ambele dimensiuni se cere o trăire creștină  practică.
      Viața lăuntrică se referă la relația directă dintre creștin și Dumnezeu prin intermediul celei de-a treia Persoană din Sfânta Treime, Duhul Sfânt.
      În Efeseni sunt amintite 2 aspecte referitoare la trăirea practică a credinciosului  în viața sa lăuntrică:
1.      Nu întristați pe Duhul Sfânt
·        4:30 – „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (vezi și 1:13-14).
      La ce se referă acest verset? Observăm că apare verbul „lupeo” la prezent activ = a întrista, a îndurera. Deci versetul are în vedere o anumita stare (acțiune continuă) de care trebuie să ne ferim.
      Pe de altă parte, în textul grecesc, versetul 4:30 este introdus prin conjuncția „și” (kai) ceea ce indică o legătură strânsă cu versetul anterior, 4:29. De fapt, atât 4:29 (versetul precedent) cât și 4:31 (versetul următor)  se ocupă de aspectul vorbirii.
Concluzie:  deși este vorba despre o exemplificare (nefiind vorba doar despre un singur păcat), vorbirea stricată îl întristează pe Duhul Sfânt. Sigur și alte păcate îl întristează (îndurerează) pe Duhul Sfânt.
2.      Fiți plini de Duh
·        5:18 – „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.”  
Versetul se referă la problema controlului: gândirea și comportamentul nostru trebuie să se afle sub controlul Duhului Sfânt.
„Botezul cu Duhul Sfânt înseamnă că aparțin trupului lui Hristos, umplerea cu Duhul Sfânt înseamnă că trupului meu aparține lui Hristos.” (Warren Wiersbe)
Concluzie: orice credincios trebuie să vegheze permanent la relația cu Duhul Sfânt, la umplerea cu Duhul și nu întristarea Lui.
Cum ne putem umple de Duhul Sfânt (ajunge sub controlul Duhului)?
·        Rugăciunea (3:16) – „îL rog să vă facă… să vă întăriți în putere prin Duhul în omul dinlăuntru…”
·        Scriptura (4:15; 4:21) – „…credincioși adevărului să creștem în toate privințele…”; „…potrivit adevărului care este în Isus…”
 
III.             TRĂIREA CREȘTINĂ ÎN VIAȚA PUBLICĂ (VIZIBILĂ)
Observație importantă: cele 2 dimensiuni de trăire ale creștinului (cea lăuntrică și cea publică) nu sunt separate una de cealaltă. De fapt, trăirea duhovnicească lăuntrică se reflectă într-o trăire duhovnicească  în public.
Prima realitate (nu întristați pe Duhul …dimpotrivă…fiți plini de Duh) se reflectă în ce-a de-a doua realitate (cea a vieții vizibile) astfel:
1.      În vorbire
Vorbirea stricată, păcătoasă (4:29; 4:31; 5:4)  aduce întristarea Duhului.
Creștinul plin de Duh are o vorbire aleasă (laudativă) – 5:19.
2.      În atitudinea de mulțumire
5:20 – „…mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…”  Deci este vorba despre o atitudine de mulțumire permanentă și atotcuprinzătoare.
3.      În sfera supunerii (smereniei)
5:21 – „…supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos…”
Când suntem plini de Duhul avem suflete smerite și nu căutăm să ne dominăm în mod păcătos unul pe altul.
Exemplificarea supunerii:
a)      Între soție și soț (5:2; 5:25)
b)      Între copii și părinți (6:1; 6:4)
c)      Între robi și stăpâni (6:5; 6:9)
Observație: chiar dacă supunerea primului grup (soții, copii, robi) nu este identică cu supunerea celui de-al doilea grup (soți, părinți, stăpâni) putem vorbi despre o supunere reciprocă deoarece în niciunul din cazuri textul nu lasă loc pentru abuzuri și dominare păcătoasă.
4.      În curăție morală
4:25 –  minciuna;
4:28 –  furtul;
5:3 – curvia;
5:4 – lăcomia de avere
5.      În control asupra pornirilor firești
4:26 – „…mâniați-vă și nu păcătuiți..”
 De vreme ce se spune să nu păcătuim nu este vorba despre o mânie păcătoasă ci despre o indignare (mânie) față de păcat. Sensul ar fi: când vă indignați față de păcat, de nedreptăți etc. să nu păcătuiți! Tocmai din acest motiv se spune „să nu apună soarele peste mânia voastră”    – adică nu lăsați lucrurile nerezolvate, păcatul care a generat mânia trebuie confruntat tocmai pentru a nu ajunge tu însuți în situația de a păcătui.
4:31 – amărăciunea, iuțimea, mânia (aici e vorba despre mânie păcătoasă, izbucnire a firii, lipsă de control) și strigarea trebuie să dispară din viața creștinului plin de Duhul Sfânt.
4:32 – în schimb, sentimentele pe care ar trebui să le manifeste creștinul sunt cele de iubire și de iertare.
6.      Într-o veghere continuă
5:6 – „..nu vă lăsați înșelați…”
5:7 – „…nu vă întovărășiți cu oamenii neascultători…”
5:10,11 – „…cercetați ce este plăcut…”
5:15,16 – „…răscumpărați vremea…”
IV.              CONCLUZII FINALE
1.                  A trăi viața de credință la modul practic înseamnă să ne întărim (fortificăm) în omul dinlăuntru, trăind plini de Duhul Sfânt și nu întristându-L pe Acesta.
2.                  Plinătatea Duhului Sfânt se reflectă în viața publică (vizibilă):
–         În vorbire care-l laudă pe Dumnezeu;
–         În atitudine permanentă de mulțumire și recunoștință;
–         În supunere reciprocă;
–         În curăție morală;
–         În control asupra pornirilor firești;
–         În veghere continuă.
–         În luptele spirituale (lecția de data viitoare)
3.                  Trăirea creștină practică înseamnă de fapt dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou: 4:22-24.
________costel ghioancă
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ
Biserica Creștină Baptistă ADONAI
BUCUREȘTI (România)
 Articole pe aceeași temă
Publicat în: Religie, Studii biblice | Etichetat: ,

MISTERUL CREȘTERII SPIRITUALE

De Marius Silvesan pe | 2 comentarii

Text principal: Efeseni 4:11-16
 
      ASPECTE INTRODUCTIVE:
      Biserica în general și bisericile locale, în particular, există deoarece au auvt un început, o naștere. Cei ce fac parte din Biserică sunt considerați neprihăniți prin credință și acceptați în poporul lui Dumnezeu.
      În Efeseni 5:27 vedem că Domnul Isus este determinat să nu lase Biserica la stadiul de „copil” din punct de vedere spiritual, ci urmărește să „înfățișeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.”
I.    SPRE CE ANUME TREBUIE SĂ CREASCĂ BISERICA?
1.      Biserica trebuie să crească spre o prezență divină cât mai profundă
În Matei 18:20 se spune: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” Putem vorbi despre două etape:
a)      Biserica este constituită în esența ei în baza prezenței divine.
b)      Această prezență divină trebuie să fie resimțită în Biserică și aprofundată din ce în ce mai mult.
·        2:21 – Biserica „crește să fie un Templu sfânt în Domnul…”
·        2:22 – „…să fiți un locaș al lui Dumnezeu prin Duhul…”
                  Aplicații:
a)      Biserica este în slujba lui Dumnezeu, nu invers.
b)      Biserica trebuie se urmărească interesele și voia lui Dumnezeu; atunci se va face resimțită în Biserică prezența divină.
2.      Biserica trebuie să crească spre plinătate divină
Biserica trebuie să fie din ce în ce mai plină de Dumnezeu.
·        3:19 – „…ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu…”
                  Explicație:
a)      Prezența divină ne comunică faptul că Biserica este în slujba lui Hristos; plinătatea divină ne învață că Biserica trebuie să I se asemene lui Hristos.
b)      Să privim la conceptul de „plinătate divină” în Coloseni:
·        Coloseni 1:19-20 („…în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii…)
                  Concluzie: Dumnezeu este prezent în Hristos 100%. Să fim plini  de Dumnezeu înseamnă să fim plini de Hristos. Toți membrii bisericii trebuie să se lupte să se conformeze după chipul lui Hristos. Biserica nu este pentru nonconformiști, atunci când este vorba despre modelul hristic.
3.      Biserica trebuie să crească în învățătură
Există un principiu important: ceea ce crezi determină ceea ce faci. Astfel, învățătura este enorm de importantă în Biserică, în vederea împlinirii scopului celei de pe urmă.
·        4:11-15 – Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;  ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Observație: „creșterea în toate privințele” are la bază credincioșia față de adevăr (să nu fim purtați de orice vânt de învățătură).
Aplicație: în Biserică, adevărul trebuie predat, cunoscut și apărat.
CONCLUZIE: Biserica trebuie să crească în:
·        SCOP (prezența Lui ne arată că trebuie să trăim pentru El)
·        SFINȚENIE (plinătatea Lui ne arată că trebuie să trăim  ca El)
·        ÎNVĂȚĂTURĂ (în adevărul lui Hristos)
II.    CUM SE REALIZEAZĂ CREȘTEREA BISERICII?
1.      Biserica va crește în mod natural rămânând conectată la SURSA ei
·        2:21 – „…în El clădirea crește…”
·        4:16 – „…din El își primește creșterea… ”
Concluzie: Sursa și cadrul creșterii este Domnul Isus Hristos (Din El/În El)
2. Biserica va crește prin slujirea mădularelor ei
·        2:21-22 – „bine închegată… zidiți împreună….”
·        4:16 – „…prin ceea ce dă fiecare încheietură…”
Concluzie: Duhul Sfânt oferă daruri spirituale (4:11) pentru slujire, iar slujirea duce la creștere spirituală.
Aplicații:
1. Avem nevoie unii de alții, depindem unii de alții în creșterea noastră spirituală.
2. Slujirea noastră trebuie să respecte două principii:
·        Principiul unității (2:21, 4:16)
·        Principiul dragostei (4:16)
III.             OBSERVAȚII FINALE
1)      În Efeseni nu se vorbește despre creștere cantitativă ci numai despre cea calitativă  (în scop, sfințenie și învățătură).
2)      Creșterea cantitativă este de dorit și evanghelizarea este necesară dar trebuie să ne degrevăm de povara „numerelor”. Dumnezeu asigură creșterea (vezi Matei 4:30-32, Pilda grăuntelui de muștar).
3)      Experiența bisericii primare (vezi F.Ap.) și experiența bisericii în istoria ei aratată ca maturizarea calitativă a dus în general la treziri spirituale (maturizare cantitativă).
________

Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ costel ghioancă
Biserica Creștină Baptistă ADONAI 
BUCUREȘTI (România)
Publicat în: Biblie, Religie, Studii biblice | Etichetat: ,

MISTERUL DRAGOSTEI

De Marius Silvesan pe | 2 comentarii

Text principal: Efeseni 3:14-21
 
Introducere:
În finalul frumoasei pledoarii pentru dragoste din 1 Cor. 13:13, ap. Pavel afirmă:
„Acum, dar, rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
 
Importanța dragostei:
–  Toată „Legea și Proorocii” se cuprind în iubirea de Dumnezeu și de aproapele (Mat. 23:34-40);
–  „Dumnezeu este dragoste” în esența Sa (1 Ioan 4:16).
Ce descoperim în Efeseni în legătură cu misterul dragostei?
I.     DRAGOSTEA ARE ROL DE TEMELIE
Explicație:
Trebuie să înțelegem că dragostea este o temelie; Biserica însăși este zidită în baza dragostei și TOTUL trebuie să continute să se „construiască” în dragoste.
–         Biserica nu s-ar fi născut fără fundamentul dragostei:
·        1:5 – înfiere prin dragoste;
·        2:4 – pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit;
–         Biserica va continua să se zidească pe dragoste:
·          3:17 – având rădăcina și temelia pusă în dragoste;
·          5:2 – trăiți în dragoste!
Aplicație:
 A zidi pe „temelia dragostei” înseamnă de fapt a zidi pe „Piatra din capul unghiului”, adică pe Hristos (vezi 2:20).
Concluzie:
Nu putem „construi” nimic fără dragoste; Biserica va crește prin dragoste și va avea impact în lume prin dragoste.
II.  DRAGOSTEA ESTE INEPUIZABILĂ
Potrivit Sfintelor Scripturi, dragostea în Biserică este inepuizabilă și necondiționată! Nu avem niciun criteriu după care să putem „suspenda” dragostea.
Câteva versete din Efeseni:
·          1:15 – dragoste pentru toți sfinții;
·          3:18 – să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lungimea, lățimea, adâncimea și înălțimea….(Dragostea este cuprinzătoare și inepuizabilă în toate direcțiile).
Observație:
„Să puteți pricepe împreună cu toți sfinții”,  – indică spre Biserică; în biserică pricepem mai mult din dragostea lui Dumnezeu, poate tocmai datorită faptului că o vedem la lucru: toți cei din Biserică sunt rezultatul dragostei lui Dumnezeu, rezultatul harului Său.
Concluzie: Când zidim pe temelia dragostei, pe Hristos, dragostea este inepuizabilă.
III.      DRAGOSTEA ESTE SUPRANATURALĂ
Explicație:
În Efeseni se arată că dragostea creștină (cuprinzătoare și necondiționată) este de natură supranaturală. Cine poate iubi așa?
· 3:19 – să cunoaștem dragostea lui Dumnezeu care întrece orice cunoștință (în mod paradoxal, Biserica este chemată să cunoască și să practice o dragoste care nu se poate cunoaște). O asemenea dragoste supranaturală este posibilă prin Duhul Sfânt și prin credință, numai pentru cei regenerați (născuți din nou) din punct de vedere spiritual.
· 3:16,17 – Hristos, temelia dragostei, vine să locuiască în inimile noastre prin Duhul Sfânt.
·  Romani 5:5 – Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
· 6:23 – Pace și dragoste împreună cu credința din partea lui Dumnezeu.
Concluzie: adevărata dragoste este o minune, o lucrare a lui Dumnezeu. Să trăim în această minune.
IV.    DRAGOSTEA ESTE JERTFITOARE
Un alt element important privitor la dragoste ține de aspectul sacrificiului. În Biserică dragostea costă!
·        5:2 – Trăiți în dragoste după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. Și noi trebuie să ne „dăm” să ne jertfim unii pentru alții.
·        4:2 – Îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste.
Observație: Iubirea jertfitoare trebuie să fie o prioritate în biserică. În lecția despre „misterul unității” am învățat despre „legătura păcii”.
Ideea de dragoste jertfitoare apare din nou, atunci când este aplicată la sfera familiei:
·        5:25 – Bărbaților, iubiți-vă nevestele cu sacrificiu (cum s-a dat și Hristos pentru Biserică)
·        5:28 – ca pe trupul lor;
·        5:33 – fiecare să-și iubească nevasta.
               Concluzie: Dragostea în biserică nu este cea a „zilelor cu soare” ci dragostea   sacrificiului.
ÎNCHEIERE:
O Recapitulare a „misterului dragostei”:
·        Dragoste ca temelie
·        Dragoste inepuizabilă
·        Dragoste supranaturală
·        Dragoste jertfitoare.
Duminica viitoare (24.02.2013) urmează tema: MISTERUL CREȘTERII SPIRITUALE. E frumos să fii copil, dar nu putem rămâne copii la infinit. Dacă e așa, e semn de boală. Cum putem crește în asemănare cu Hristos?
Biserica Baptistă ADONAI: Cotroceni Business Center, Corp A, Sc. 3, et.1, sala 16 de la ora 16:30 (lângă Mall Afi Palace Cotroceni). Intrarea se face din bvd. Vasile Milea.
 
________

Pastor Dr. COSTEL GHIOANCAcostel ghioancă 
Biserica Crestina Baptista ADONAI 
BUCURESTI (România)
Publicat în: Baptişti, Evanghelici, Religie, Studii biblice | Etichetat: ,

MISTERUL UNITĂȚII

De Marius Silvesan pe | 3 comentarii

Text principal: Efeseni 2:11-22
 
Aspecte introductive:
Unitatea Bisericii creștine este în mod cert una din cele mai profunde rugăciuni și dorințe ale Domnului Isus, astfel că subiectul merită toată atenția noastră:
 
„Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și eu
În Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă
că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21)
I.       NECESITATEA UNITĂȚII ÎN BISERICA LUI HRISTOS
Cum se justifică importanța  colosală a unității în biserică? Există mai multe răspunsuri care se pot da la această întrebare, în baza Ep. ap. Pavel către Efeseni:
1.      Un răspuns trinitar
Știm că Biserica este zidită de Însuși Mântuitorul (Matei 16:18), dar ea este în același timp rezultatul conlucrării armonioase dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Câteva pasaje din Efeseni care demonstrează implicarea Sfintei Treimi în Biserică:
a)      „Binecuvântările” trinitare (Tatăl- 1:3; Fiul- 1:4-13; Duhul Sfânt- 1:13)
b)      „Sfatul” trinitar (1:11 – Toate după sfatul voii Sale)
c)      „Singularitățile” trinitare (4:4-6)
 
Concluzie: Conlucrarea trinitară armonioasă trebuie să ducă la o conlucrare eclezială armonioasă („…să fie una în Noi…Ioan 17:21b”).
2.      Un răspuns soteriologic (soteria, lb.gr. – mântuire)
În Hristos și neamurile și israeliții sunt una:
Starea neamurilor în 2:12 :
–          Fără Hristos;
–          Fără drept de cetățenie în Israel;
–          Străini de legăminte;
–          Fără nădejde;
–          Fără Dumnezeu în lume.
Starea neamurilor în 3:6 :
–          Sunt împreună moștenitoare cu noi;
–          Alcătuiesc un singur trup;
–          Iau parte la aceleași promisiuni.
Explicația acestei tranziții o găsim în 2:16 (prin cruce, Hristos a nimicit vrăjmășia dintre israeliți și neamuri, datorată Legii, statutului special, ritualurilor etc.)
Concluzie: „În Hristos” avem singura soluție pentru mântuire. De aici rezultă înlăturarea diferențelor rezultate din centrarea pe faptele personale și se conferă unitatea centrată pe harul divin.
3.      Un răspuns „patriotic” (familial)
Patria în limba greacă înseamnă familie, neam, spiță de neam.
Observație: De multe ori există dezbinări și certuri în biserici din cauza „neamurilor” constituite după diverse criterii: familial, etnic, doctrinar, generațional, cultural, artistic etc.
Explicație: Pavel arată că orice neam (familie) își trage numele de la Tatăl ceresc (3:14,15) folosind un joc de cuvinte: patria (familie, neam) se trage din patera (tată). Adică, nu există patria fără patera, cu atât mai mult când este vorba despre Biserică.
„Omul nou” din 2:15 se referă la Biserică (patria), cea care un singur Tată (patera).
Concluzie: Oricâte „grupări” am încerca să creăm artificial în biserică, adevărul rămâne că suntem toți „parte din aceeași familie”.
4.      Un răspuns apologetic
Apologetica se ocupă cu apărarea și dovedirea credinței creștine.
Explicație: Hristos este înălțat mai presus de orice ființă spirituală, bună sau rea, (1:21), iar prin faptul că se descoperă taina unității bisericii, toate ființele spirituale rămân uimte de înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu (3:10-12).
Concluzie: În ciuda diversității ei culturale, lingvistice, socio-economice, educaționale etc., Biserica demonstrează prin unitatea ei marea înțelepciune divină.
5.      Un răspuns hristologic
Explicație: Planul lui Dumnezeu este să-și unească iarăși toate lucrurile în Hristos (1:9,10), Biserica fiind deja un rezulat, o etapă importantă din acest plan (Hristos este Capul Bisericii: 1:22; 2:20; 4:5; 4:15). Hristos este Domnul, Stăpânul Bisericii.
Concluzie: Unitatea Bisericii înseamnă, de fapt, supunerea ei față de domnia lui Hristos.
II.    REALIZAREA UNITĂȚII ÎN BISERICA LUI HRISTOS
Cum este posibilă, cu adevărat, unitatea în biserică?
1.      Prin crucea lui Hristos
Explicație: Din 2:16 reiese că Hristos a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmașia (a îndepărtate motivele de dezbinare).
Ca Biserică, prin crucea lui Hristos,  suntem deja împăcați cu Dumnezeu și unii cu alții.
Concluzie: Unitatea este deja realizată pe deplin, la timpul trecut (echivalentul „îndreptățirii” când vorbim despre mântuire). Nu se mai poate adăuga nimic la unitatea realizată de Hristos.
2.      Prin unirea Duhului
Unitatea bisericii este câștigată pe deplin de către Hristos la Golgota, dar ea trebuie păstrată în prezent prin unirea Duhului (4:1-3). Se poate face o paralelă între unitate în prezent și sfințire în contextul mântuirii.
Observație: De multe ori în biserici „lucrarea Duhului” pare mai mult să dezbine decât să unească. O astfel de lucrare nu este autentică.

Când Duhul Sfânt lucrează cu adevărat aduce numai unitate deoarece El ne îndreaptă mereu spre unicitatea crucii lui Hristos, acolo unde      nu   este loc de diferențe și mândrii personale.

 
III.  CALITĂȚILE UNIITĂȚII ÎN BISERICA LUI HRISTOS
Există câteva trăsături speciale ale unității în biserica Domnului Isus:
1.      Unitatea în diversitate
Dumnezeu dă membrilor Bisericii harul slujirii în funcție de dar (4:7). Prin urmare nu toți au aceleași daruri și funcțiuni: (4:11-15, apostoli, prooroci, evangheliști, păstori și învățători). Există și alte daruri ale Duhului Sfânt. Deci păstrarea diversității este un lucru frumos.
Aplicație: Tot astfel, nu se propune nici uniformizare în stilul de închinare, vestimentație, organizarea serviciilor divine etc.
2.      Unitate doctrinară
Chiar dacă sunt anumite doctrine față de care diversele confesiuni creștine văd nuanțe diferite, adevărata Biserică a lui Hristos impune unitate în mod cert în următoarele aspecte (4:15):
–          Un Domn (există un singur Stăpân și Cap al Bisericii, Isus Hristos)
–          O credință (credința care susține domnia și lucrarea perfectă a Domnului, 2:8,9)
–          Un botez (un botez care susține mărturisirea credinței în domnia suverană a lui Hristos). Cele trei trebuie luate împreună și interpretate în contextul unității lor.
3.      Legătura păcii
În lb. greacă sundesmos – legătură se folosește și cu referire la ligamentele care țin laolaltă mădularele trupului (4:1-3).
Explicație: Unitate în biserică nu înseamnă uniformitate ci pace!
Importanța păcii: Evrei 12:14 (Urmăriți pacea și sfințirea)
              Iacov 3:17 (Înțelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, apoi  pașnică….)
Concluzie: Atunci când nu este afectată puritatea (curăția) doctrinară, pacea rămâne prioritatea numărul unu în biserică (ea se realizează prin smerenie, iubire… 4:1-3).
ÎNCHEIERE:
În Biserică va exista unitate:
–          Prin lucrarea crucii lui Hristos;
–          Căutând să fim plin de Duhul Sfânt astfel încât să păstrăm unirea Duhului;
–          Urmărind pacea
  
 
 
Duminica viitoare (17.02.2013) urmează tema: MISTERUL DRAGOSTEI. Cum poate biserica Domnului Isus să împlinească prima și a doua poruncă, adică poruncile dragostei?
Biserica Baptistă ADONAI: Cotroceni Business Center, Corp A, Sc. 3, et.1, sala 16 de la ora 16:30 (lângă Mall Afi Palace Cotroceni). Intrarea se face din bvd. Vasile Milea.
________

Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂcostel ghioancă 
Biserica Creștină Baptistă ADONAI 
BUCUREȘTI (România)

Articole pe aceeași temă:

MISTERUL MÂNTUIRII

Publicat în: Baptişti, Educație, Evanghelici, Religie, Studii biblice | Etichetat: ,