Despre dragoste și credință în vreme de război (I)
Dragostea și credința sunt două teme importante pe care le regăsim în literatură sub forme și aspecte diverse. Am făcut referire la ele datorită faptului că acestea se împletesc în romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020).
Pentru cei interesați prezint aici prima parte a postfeței pe care am scris-o pentru această carte.
Tăcerea face parte din ființa noastră efemeră creată de Ziditorul tuturor lucrurilor şidevine element constitutiv al unei povești de dragoste în romanul Tăcerea zorilor al scriitorului Cătălin Dupu. Aș putea spune, parafrazând un titlu celebru, Dragoste și război, cartea lui Hemingway, In love at war tradusă la noi cu acest titlu. Dacă tot am avut Dragoste în vremea holerei al lui Gabriel Garcia Marquez, acum avem și dragoste în vreme de război.
Acțiunea romanului se derulează pe câteva planuri principale și abordează mai multe teme importante, totul pe fondul unei Românii aflată în plin război mondial la mijlocul anilor ’40, respectiv 1943-1944. Unul dintre acestea, cel istoric, prezintă viața din România acelor ani, o țară implicată în cel de-al doilea război mondial luptând alături de Germania, iar un al doilea plan, cel social, este reprezentat de povestea de dragoste dintre Dinu Romanescu și Miruna Deleanu. Povestea lui Dinu, un ofițer român și Miruna, o pictoriță, elevă la școala de contabilitate, este una care conține accente autobiografice, relevate și de faptul că dincolo de paginile cărţii de față autorul este și poet, iar Diana Dupu artist plastic.În plan istoric autorul schițează un tablou sumbru, o Românie care pierduse în vara și toamna anului 1940 aproximativ 1/3 din teritoriul național. Referire la cele două ultimatumuri sovietice din iunie 1940 și răpirea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța. Acest fapt este urmat de cel de-al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940 prin arbitrajul lui Hitler și Ciano, în urma căruia România este nevoită să cedeze NV Transilvaniei către Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, către Bulgaria.De acum înainte se poate vorbi de o colaborare mult mai strânsă între români și germanii, condiționată de situația politică existentă în Europa la momentul respectiv. Pentru decriptarea tuturor aspectelor este nevoie de documentare, de surse despre care autorul ne avertizează că suntem în război, motiv pentru care este nevoie să ne alegem cu grijă știrile. Prezentarea situației istorice nu se limitează doar la referirile ample pe care autorul le face la evenimentele din anul 1940, ci se continuă prin menționarea prezenței trupelor germane pe teritoriul României, la relațiile dintre germani și români, activitatea legației germane la București. Talentul de narator este evidențiat de prezentarea atmosferei din perioada respectivă, dar și din mini portretul lui Ion Antonescu și relațiile sinuoase ale acestuia cu legionarii conduși de Horia Sima. De asemenea, sunt evidențiate destul de bine și tensiunile sociale, precum și starea de spirit a populației ca urmare a bombardamentelor aliaților, precum cel 4.4.’44. Se poate întâmpla ca aceste detalii istorice să-i îndepărteze pe unii cititori de firul naraţiunii, dar, ele sunt justificate în tabloul romanului. Se pot face în acest context trimiteri la autori de romane istorice, precum Vintilă Corbul și Eugen Burada ale căror lucrări abundă de informații istorice. Pe măsură ce am aprofundat Tăcerea zorilor mi-a fost tot mai clar că, dincolo de proză și ficțiune, vorbim de viața reală, că acest roman are trimiteri fine autobio-grafice. Fac această referire ca un cunoscător al scrierilor lui Dupu, la care am semnat mai multe analize socio-istorice la majoritatea cărților publicate. În tușă fină, autorul apare în mai multe ipostaze, precum cel al aviatorului Dinu și al profesorului Dumitru Chelaru. Se poate spune că elementele autobiografice sunt îmbinate cu ficțiunea și misterul fiind transpuse în altă perioadă istorică decât cea în care trăiește autorul. De remarcat și faptul că personajul principal, aviatorul Dinu Romanescu este într-o anumită măsură un alter ego al autorului. În ceea ce-l privește pe profesorul Dumitru Chelaru acesta transpune pe paginile romanului din ideile şi prelegerile lui Cătălin Dupu, acesta susţinând o bogată activitate în calitate de conferențiar. Mai mult, discursul profesorului Chelaru are ceva din misterul scriitorului Paulo Coelho, acel ezoterism oriental așa cum acesta apare în romane celebre precum Alchimistul sau Al cincilea munte.
Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.
Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor
Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu
Partajează asta:
YHWH YIRE (Iehova Ire), Studiu biblic
Studiu biblic prezentat în Biserica Creștină Baptistă Nădejdea București prezentat de Adrian Dumitru.
Partajează asta:
Ovidiu Rusnac – Maleahi cap. 2
Un studiu biblic pe capitolul 2 din cartea Maleahi
Partajează asta:
Apariţii editoriale (44) – Bogdan Emanuel Răduţ, Eroii unei generaţii. Mesaje biblice din cartea Daniel
Bogdan Emanuel Răduţ, Eroii unei generaţii. Mesaje biblice din cartea Daniel, Prefaţă de Dr. Lewis H. Worrad, Jr, Postfaţă de Pastor Daniel Brânzei, Editura Sitech, Craiova, 2016, 100 pag.
Pentru comenzi: emy_radut@yahoo.com
Partajează asta:
MISTERUL VICTORIEI ÎN LUPTELE SPIRITUALE
Text principal: Efeseni 6:10-24
Introducere
Epistola apostolului Pavel către Efeseni este în esența ei o carte centrată pe harul divin și pe lucrarea desăvârșită pe care Dumnezeu o desfășoară în Biserică, potrivit planurilor Sale veșnice. Cu toate acestea, sfârșitul epistolei (și nu numai) demonstrează că cei credincioși sunt angajați într- o luptă extrem de intensă, fiind chemați la multă seriozitate și veghere în sfințirea lor progresivă. (6:13 – „de aceea luați toată armura lui Dumnezeu”..)
I. ASPECTE SPECIFICE LUPTEI SPIRITUALE
1. Conștientizarea puterii pe care o avem la dispoziție
v. 10 „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” (se accentuează foarte mult puterea lui Dumnezeu deoarece ea este o realitate de care ne bucurăm în luptele spirituale, vezi 1:17-19). Biblia ne învață că victoria în luptele spirituale este posibilă: „Iacov 4:7 – Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi..” (Vezi și Efeseni 3:16).
2. Natura luptei spirituale
v. 12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”
Este important să conștientizăm că avem de luptat într-o lume imaterială, la nivel sufletesc, cu spirite (duhuri) reale și active. Acest fapt duce la cel puțin două implicații:
– Chiar dacă nu conștientizăm lupta în lumea fizică ea este reală în lumea spirituală (să spunem NU ignoranței).
– Mijloacele de luptă sunt și ele de natură spirituală (împotriva lumii spirituale nu putem lupta cu „carnea și sângele”).
3. Responsabilitatea personală în lupta spirituală
v. 11 și 13 „…Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu…”
Toată puterea vine de la Dumnezeu (v.10) însă creștinul nu se poate întări în puterea Domnului dacă nu se îmbracă cu armura lui Dumnezeu. Pavel repetă de două ori necesitatea îmbrăcării cu armura lui Dumnezeu pentru a întări importanța deosebit de mare a acestui act.
4. Războiul este într-o stare continuă
6:13 „…să vă puteți împotrivi în ziua cea rea…” 6:16 „săgețile arzătoare ale celui rău…”
„Ziua cea rea” nu se referă la o singură zi anume, se referă la realitatea faptului că creștinul este asaltat prin atacuri, ca o realitate continuă a războiului spiritual.
II. DESCRIEREA ARMURII FOLOSITE ÎN LUPTA SPIRITUALĂ (6: 14-19)
Apostolul Pavel face o paralelă între armura unui infanterist din armata romană și cea pe care trebuie să o poarte un creștin pentru a fi biruitor în luptele spirituale. Toate elementele sunt importante și de neînlocuit („TOATĂ armura lui Dumnezeu”, 6:13). ÎnEfeseni 6:14-19 întâlnim 7 componente care alcătuiesc armura lui Dumnezeu.
· Mijlocul încins cu ADEVĂRUL – accentul cade pe stabilitate, consecvență în caracter. O trăire dreaptă, potrivită cu adevărul, sinceră. Aceasta nu exclude stabilitatea în adevăr ca doctrină și învățătură. Diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8:44) – nu vom avea victorie în luptele spirituale dacă trăim în minciună. Orice abatere de la caracterul creștin trebuie sesizată și rectificată. Să trăim în adevăr!
· Îmbrăcați cu PLATOȘA NEPRIHĂNIRII – platoșa era un obiect din metal care proteja pieptul, plămânii și inima (organe vitale). În lupta spirituală, neprihănirea (dreptatea) ca atribut divin este disponibilă acum credincioșilor (Is.59:17) și este și ea cu rol vital. Să trăim în sfințenie!
· Picioarele încălțate cu RÂVNA EVANGHELIEI PĂCII – se referă la pregătire (hetoimasia) pentru război cunoscând mesajul Evangheliei păcii. Deci, având picioarele încălțate cu „pregătirea dată de Evanghelia păcii.” În mod paradoxal, „Evanghelia păcii” (pace între om și Dumnezeu și pace între oameni) ne pregătește pentru război. Pacea deja realizată (războiul câștigat) ne pregătește să ne avântăm în războiul spiritual.
· SCUTUL CREDINȚEI – Scutul credinței (tureos și nu aspis) – 1,2/0,75 m pentru a proteja întregul corp. Scutul era confecționat din lemn peste care era pus un strat gros din piele. Înainte de luptă scutul era udat cu apă pentru a stinge săgețile trase de inamici. Și noi trebuie să avem credință în puterea lui Dumnezeu de a ne ajuta să rămânem tari în luptele spirituale.Contraatacăm bazându-ne pe credința în puterea lui Dumnezeu.
· COIFUL MÂNTUIRII –Coiful protejează o altă parte vitală a trupului: capul! Potrivit cărții Efeseni, coiful mântuirii trebuie primit (a lua cu mâna, a accepta, a primi, a lua ceva ce ți se dă – dexaste). În Efeseni mântuirea este un dar al lui Dumnezeu (2:8,9) iar omul trebuie să primească acest dar. Nimeni nu poate birui în luptele spirituale dacă nu a acceptat darul mântuirii.
· SABIA DUHULUI care este Cuvântul lui Dumnezeu – atacăm bazați pe puterea lui Dumnezeu, folosindu-ne de Cuvântul Său (Sabia Duhului). De remarcat aici că apare rhema Theou și nu logos, ceea ce ne face să înțelegem că se referă la Evanghelia lui Dumnezeu. Deci, Evanghelia nu doar că ne pregătește pentru luptă, este chiar arma cu care luptăm.
· RUGĂCIUNI ȘI CERERI prin Duhul – rugăciunea (prin Duhul, călăuziți de Duhul) este foarte importantă în luptele spirituale. Ea ne ajută să rămânem alerți, vigilenți (veghetori) și să evaluăm corect situația de pe câmpul de bătălie. Vedem că un motiv bun pentru care să ne rugăm (motiv ce ne ajută să conștientizăm realitatea luptei spirituale) este cel amintit chiar de apostolul Pavel: să facă de cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, 6:18-19. Să ne rugăm prin Duhul!
III. CONCLUZII
Credincioșii sunt angrenați într-un război spiritual. Pentru a fi victorioși aceștia trebuie:
-să conștientizeze realitatea și natura războiului spiritual
-să conștientizeze puterea divină pe care o au la dispoziție
-să se îmbrace cu toată armura lui Dumnezeu
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ
Biserica Creștină Baptista ADONAI
BUCUREȘTI (România)
Articole pe aceeași temă
MISTERUL MÂNTUIRII
MISTERUL UNITĂȚII
MISTERUL DRAGOSTEI
MISTERUL CREȘTERII SPIRITUALE
MISTERUL TRĂIRII CREȘTINE PRACTICE
MISTERUL UNITĂȚII
MISTERUL DRAGOSTEI
MISTERUL CREȘTERII SPIRITUALE
MISTERUL TRĂIRII CREȘTINE PRACTICE
Partajează asta:
MISTERUL TRĂIRII CREȘTINE PRACTICE
Text principal: Efeseni 4:17-6:9
I. ASPECTE INTRODUCTIVE
Este foarte ușor să fii creștin la nivel declarativ, însă adevăratul creștin se manifestă și la nivel practic. El trăiește cu totul altfel decât cei din jurul său:
· 2:10 – ați fost „…zidiți în Hristos pentru fapte bune…” Mântuirea nu îl plasează pe creștin într-un „șomaj spiritual”, ci în sfera faptelor bune pregătite de Dumnezeu.
· 4:20 – „…dar voi n-ați învățat așa pe Hristos…” Există un model practic de trăire creștină: cel al Domnului Isus Hristos.
· Iacov 2:17 – „Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.”
Concluzie: trăirea creștină practică reflectă realitatea credinței noastre.
II. TRĂIREA CREȘTINĂ ÎN VIAȚA LĂUNTRICĂ (DUHOVNICEASCĂ)
Orice credincios trăiește la nivel lăuntric (ascuns) și la nivel public (vizibil); în ambele dimensiuni se cere o trăire creștină practică.
Viața lăuntrică se referă la relația directă dintre creștin și Dumnezeu prin intermediul celei de-a treia Persoană din Sfânta Treime, Duhul Sfânt.
În Efeseni sunt amintite 2 aspecte referitoare la trăirea practică a credinciosului în viața sa lăuntrică:
1. Nu întristați pe Duhul Sfânt
· 4:30 – „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (vezi și 1:13-14).
La ce se referă acest verset? Observăm că apare verbul „lupeo” la prezent activ = a întrista, a îndurera. Deci versetul are în vedere o anumita stare (acțiune continuă) de care trebuie să ne ferim.
Pe de altă parte, în textul grecesc, versetul 4:30 este introdus prin conjuncția „și” (kai) ceea ce indică o legătură strânsă cu versetul anterior, 4:29. De fapt, atât 4:29 (versetul precedent) cât și 4:31 (versetul următor) se ocupă de aspectul vorbirii.
Concluzie: deși este vorba despre o exemplificare (nefiind vorba doar despre un singur păcat), vorbirea stricată îl întristează pe Duhul Sfânt. Sigur și alte păcate îl întristează (îndurerează) pe Duhul Sfânt.
2. Fiți plini de Duh
· 5:18 – „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.”
Versetul se referă la problema controlului: gândirea și comportamentul nostru trebuie să se afle sub controlul Duhului Sfânt.
„Botezul cu Duhul Sfânt înseamnă că aparțin trupului lui Hristos, umplerea cu Duhul Sfânt înseamnă că trupului meu aparține lui Hristos.” (Warren Wiersbe)
Concluzie: orice credincios trebuie să vegheze permanent la relația cu Duhul Sfânt, la umplerea cu Duhul și nu întristarea Lui.
Cum ne putem umple de Duhul Sfânt (ajunge sub controlul Duhului)?
· Rugăciunea (3:16) – „îL rog să vă facă… să vă întăriți în putere prin Duhul în omul dinlăuntru…”
· Scriptura (4:15; 4:21) – „…credincioși adevărului să creștem în toate privințele…”; „…potrivit adevărului care este în Isus…”
III. TRĂIREA CREȘTINĂ ÎN VIAȚA PUBLICĂ (VIZIBILĂ)
Observație importantă: cele 2 dimensiuni de trăire ale creștinului (cea lăuntrică și cea publică) nu sunt separate una de cealaltă. De fapt, trăirea duhovnicească lăuntrică se reflectă într-o trăire duhovnicească în public.
Prima realitate (nu întristați pe Duhul …dimpotrivă…fiți plini de Duh) se reflectă în ce-a de-a doua realitate (cea a vieții vizibile) astfel:
1. În vorbire
Vorbirea stricată, păcătoasă (4:29; 4:31; 5:4) aduce întristarea Duhului.
Creștinul plin de Duh are o vorbire aleasă (laudativă) – 5:19.
2. În atitudinea de mulțumire
5:20 – „…mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…” Deci este vorba despre o atitudine de mulțumire permanentă și atotcuprinzătoare.
3. În sfera supunerii (smereniei)
5:21 – „…supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos…”
Când suntem plini de Duhul avem suflete smerite și nu căutăm să ne dominăm în mod păcătos unul pe altul.
Exemplificarea supunerii:
a) Între soție și soț (5:2; 5:25)
b) Între copii și părinți (6:1; 6:4)
c) Între robi și stăpâni (6:5; 6:9)
Observație: chiar dacă supunerea primului grup (soții, copii, robi) nu este identică cu supunerea celui de-al doilea grup (soți, părinți, stăpâni) putem vorbi despre o supunere reciprocă deoarece în niciunul din cazuri textul nu lasă loc pentru abuzuri și dominare păcătoasă.
4. În curăție morală
4:25 – minciuna;
4:28 – furtul;
5:3 – curvia;
5:4 – lăcomia de avere
5. În control asupra pornirilor firești
4:26 – „…mâniați-vă și nu păcătuiți..”
De vreme ce se spune să nu păcătuim nu este vorba despre o mânie păcătoasă ci despre o indignare (mânie) față de păcat. Sensul ar fi: când vă indignați față de păcat, de nedreptăți etc. să nu păcătuiți! Tocmai din acest motiv se spune „să nu apună soarele peste mânia voastră” – adică nu lăsați lucrurile nerezolvate, păcatul care a generat mânia trebuie confruntat tocmai pentru a nu ajunge tu însuți în situația de a păcătui.
4:31 – amărăciunea, iuțimea, mânia (aici e vorba despre mânie păcătoasă, izbucnire a firii, lipsă de control) și strigarea trebuie să dispară din viața creștinului plin de Duhul Sfânt.
4:32 – în schimb, sentimentele pe care ar trebui să le manifeste creștinul sunt cele de iubire și de iertare.
6. Într-o veghere continuă
5:6 – „..nu vă lăsați înșelați…”
5:7 – „…nu vă întovărășiți cu oamenii neascultători…”
5:10,11 – „…cercetați ce este plăcut…”
5:15,16 – „…răscumpărați vremea…”
IV. CONCLUZII FINALE
1. A trăi viața de credință la modul practic înseamnă să ne întărim (fortificăm) în omul dinlăuntru, trăind plini de Duhul Sfânt și nu întristându-L pe Acesta.
2. Plinătatea Duhului Sfânt se reflectă în viața publică (vizibilă):
– În vorbire care-l laudă pe Dumnezeu;
– În atitudine permanentă de mulțumire și recunoștință;
– În supunere reciprocă;
– În curăție morală;
– În control asupra pornirilor firești;
– În veghere continuă.
– În luptele spirituale (lecția de data viitoare)
3. Trăirea creștină practică înseamnă de fapt dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou: 4:22-24.
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ
Biserica Creștină Baptistă ADONAI
BUCUREȘTI (România)
Biserica Creștină Baptistă ADONAI
BUCUREȘTI (România)
Articole pe aceeași temă
Partajează asta:
MISTERUL CREȘTERII SPIRITUALE
Text principal: Efeseni 4:11-16
ASPECTE INTRODUCTIVE:
Biserica în general și bisericile locale, în particular, există deoarece au auvt un început, o naștere. Cei ce fac parte din Biserică sunt considerați neprihăniți prin credință și acceptați în poporul lui Dumnezeu.
În Efeseni 5:27 vedem că Domnul Isus este determinat să nu lase Biserica la stadiul de „copil” din punct de vedere spiritual, ci urmărește să „înfățișeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.”
I. SPRE CE ANUME TREBUIE SĂ CREASCĂ BISERICA?
1. Biserica trebuie să crească spre o prezență divină cât mai profundă
În Matei 18:20 se spune: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” Putem vorbi despre două etape:
a) Biserica este constituită în esența ei în baza prezenței divine.
b) Această prezență divină trebuie să fie resimțită în Biserică și aprofundată din ce în ce mai mult.
· 2:21 – Biserica „crește să fie un Templu sfânt în Domnul…”
· 2:22 – „…să fiți un locaș al lui Dumnezeu prin Duhul…”
Aplicații:
a) Biserica este în slujba lui Dumnezeu, nu invers.
b) Biserica trebuie se urmărească interesele și voia lui Dumnezeu; atunci se va face resimțită în Biserică prezența divină.
2. Biserica trebuie să crească spre plinătate divină
Biserica trebuie să fie din ce în ce mai plină de Dumnezeu.
· 3:19 – „…ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu…”
Explicație:
a) Prezența divină ne comunică faptul că Biserica este în slujba lui Hristos; plinătatea divină ne învață că Biserica trebuie să I se asemene lui Hristos.
b) Să privim la conceptul de „plinătate divină” în Coloseni:
· Coloseni 1:19-20 („…în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii…)
Concluzie: Dumnezeu este prezent în Hristos 100%. Să fim plini de Dumnezeu înseamnă să fim plini de Hristos. Toți membrii bisericii trebuie să se lupte să se conformeze după chipul lui Hristos. Biserica nu este pentru nonconformiști, atunci când este vorba despre modelul hristic.
3. Biserica trebuie să crească în învățătură
Există un principiu important: ceea ce crezi determină ceea ce faci. Astfel, învățătura este enorm de importantă în Biserică, în vederea împlinirii scopului celei de pe urmă.
· 4:11-15 – Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Observație: „creșterea în toate privințele” are la bază credincioșia față de adevăr (să nu fim purtați de orice vânt de învățătură).
Aplicație: în Biserică, adevărul trebuie predat, cunoscut și apărat.
CONCLUZIE: Biserica trebuie să crească în:
· SCOP (prezența Lui ne arată că trebuie să trăim pentru El)
· SFINȚENIE (plinătatea Lui ne arată că trebuie să trăim ca El)
· ÎNVĂȚĂTURĂ (în adevărul lui Hristos)
II. CUM SE REALIZEAZĂ CREȘTEREA BISERICII?
1. Biserica va crește în mod natural rămânând conectată la SURSA ei
· 2:21 – „…în El clădirea crește…”
· 4:16 – „…din El își primește creșterea… ”
Concluzie: Sursa și cadrul creșterii este Domnul Isus Hristos (Din El/În El)
2. Biserica va crește prin slujirea mădularelor ei
· 2:21-22 – „bine închegată… zidiți împreună….”
· 4:16 – „…prin ceea ce dă fiecare încheietură…”
Concluzie: Duhul Sfânt oferă daruri spirituale (4:11) pentru slujire, iar slujirea duce la creștere spirituală.
Aplicații:
1. Avem nevoie unii de alții, depindem unii de alții în creșterea noastră spirituală.
2. Slujirea noastră trebuie să respecte două principii:
· Principiul unității (2:21, 4:16)
· Principiul dragostei (4:16)
III. OBSERVAȚII FINALE
1) În Efeseni nu se vorbește despre creștere cantitativă ci numai despre cea calitativă (în scop, sfințenie și învățătură).
2) Creșterea cantitativă este de dorit și evanghelizarea este necesară dar trebuie să ne degrevăm de povara „numerelor”. Dumnezeu asigură creșterea (vezi Matei 4:30-32, Pilda grăuntelui de muștar).
3) Experiența bisericii primare (vezi F.Ap.) și experiența bisericii în istoria ei aratată ca maturizarea calitativă a dus în general la treziri spirituale (maturizare cantitativă).
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ
Biserica Creștină Baptistă ADONAI
BUCUREȘTI (România)
Partajează asta:
MISTERUL DRAGOSTEI
Text principal: Efeseni 3:14-21
Introducere:
În finalul frumoasei pledoarii pentru dragoste din 1 Cor. 13:13, ap. Pavel afirmă:
„Acum, dar, rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Importanța dragostei:
– Toată „Legea și Proorocii” se cuprind în iubirea de Dumnezeu și de aproapele (Mat. 23:34-40);
– „Dumnezeu este dragoste” în esența Sa (1 Ioan 4:16).
Ce descoperim în Efeseni în legătură cu misterul dragostei?
I. DRAGOSTEA ARE ROL DE TEMELIE
Explicație:
Trebuie să înțelegem că dragostea este o temelie; Biserica însăși este zidită în baza dragostei și TOTUL trebuie să continute să se „construiască” în dragoste.
– Biserica nu s-ar fi născut fără fundamentul dragostei:
· 1:5 – înfiere prin dragoste;
· 2:4 – pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit;
– Biserica va continua să se zidească pe dragoste:
· 3:17 – având rădăcina și temelia pusă în dragoste;
· 5:2 – trăiți în dragoste!
Aplicație:
A zidi pe „temelia dragostei” înseamnă de fapt a zidi pe „Piatra din capul unghiului”, adică pe Hristos (vezi 2:20).
Concluzie:
Nu putem „construi” nimic fără dragoste; Biserica va crește prin dragoste și va avea impact în lume prin dragoste.
II. DRAGOSTEA ESTE INEPUIZABILĂ
Potrivit Sfintelor Scripturi, dragostea în Biserică este inepuizabilă și necondiționată! Nu avem niciun criteriu după care să putem „suspenda” dragostea.
Câteva versete din Efeseni:
· 1:15 – dragoste pentru toți sfinții;
· 3:18 – să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lungimea, lățimea, adâncimea și înălțimea….(Dragostea este cuprinzătoare și inepuizabilă în toate direcțiile).
Observație:
„Să puteți pricepe împreună cu toți sfinții”, – indică spre Biserică; în biserică pricepem mai mult din dragostea lui Dumnezeu, poate tocmai datorită faptului că o vedem la lucru: toți cei din Biserică sunt rezultatul dragostei lui Dumnezeu, rezultatul harului Său.
Concluzie: Când zidim pe temelia dragostei, pe Hristos, dragostea este inepuizabilă.
III. DRAGOSTEA ESTE SUPRANATURALĂ
Explicație:
În Efeseni se arată că dragostea creștină (cuprinzătoare și necondiționată) este de natură supranaturală. Cine poate iubi așa?
· 3:19 – să cunoaștem dragostea lui Dumnezeu care întrece orice cunoștință (în mod paradoxal, Biserica este chemată să cunoască și să practice o dragoste care nu se poate cunoaște). O asemenea dragoste supranaturală este posibilă prin Duhul Sfânt și prin credință, numai pentru cei regenerați (născuți din nou) din punct de vedere spiritual.
· 3:16,17 – Hristos, temelia dragostei, vine să locuiască în inimile noastre prin Duhul Sfânt.
· Romani 5:5 – Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
· 6:23 – Pace și dragoste împreună cu credința din partea lui Dumnezeu.
Concluzie: adevărata dragoste este o minune, o lucrare a lui Dumnezeu. Să trăim în această minune.
IV. DRAGOSTEA ESTE JERTFITOARE
Un alt element important privitor la dragoste ține de aspectul sacrificiului. În Biserică dragostea costă!
· 5:2 – Trăiți în dragoste după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. Și noi trebuie să ne „dăm” să ne jertfim unii pentru alții.
· 4:2 – Îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste.
Observație: Iubirea jertfitoare trebuie să fie o prioritate în biserică. În lecția despre „misterul unității” am învățat despre „legătura păcii”.
Ideea de dragoste jertfitoare apare din nou, atunci când este aplicată la sfera familiei:
· 5:25 – Bărbaților, iubiți-vă nevestele cu sacrificiu (cum s-a dat și Hristos pentru Biserică)
· 5:28 – ca pe trupul lor;
· 5:33 – fiecare să-și iubească nevasta.
Concluzie: Dragostea în biserică nu este cea a „zilelor cu soare” ci dragostea sacrificiului.
ÎNCHEIERE:
O Recapitulare a „misterului dragostei”:
· Dragoste ca temelie
· Dragoste inepuizabilă
· Dragoste supranaturală
· Dragoste jertfitoare.
Duminica viitoare (24.02.2013) urmează tema: MISTERUL CREȘTERII SPIRITUALE. E frumos să fii copil, dar nu putem rămâne copii la infinit. Dacă e așa, e semn de boală. Cum putem crește în asemănare cu Hristos?
Biserica Baptistă ADONAI: Cotroceni Business Center, Corp A, Sc. 3, et.1, sala 16 de la ora 16:30 (lângă Mall Afi Palace Cotroceni). Intrarea se face din bvd. Vasile Milea.
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista ADONAI
BUCURESTI (România)
Partajează asta:
MISTERUL UNITĂȚII
Text principal: Efeseni 2:11-22
Aspecte introductive:
Unitatea Bisericii creștine este în mod cert una din cele mai profunde rugăciuni și dorințe ale Domnului Isus, astfel că subiectul merită toată atenția noastră:
„Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și eu
În Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă
că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21)
I. NECESITATEA UNITĂȚII ÎN BISERICA LUI HRISTOS
Cum se justifică importanța colosală a unității în biserică? Există mai multe răspunsuri care se pot da la această întrebare, în baza Ep. ap. Pavel către Efeseni:
1. Un răspuns trinitar
Știm că Biserica este zidită de Însuși Mântuitorul (Matei 16:18), dar ea este în același timp rezultatul conlucrării armonioase dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Câteva pasaje din Efeseni care demonstrează implicarea Sfintei Treimi în Biserică:
a) „Binecuvântările” trinitare (Tatăl- 1:3; Fiul- 1:4-13; Duhul Sfânt- 1:13)
b) „Sfatul” trinitar (1:11 – Toate după sfatul voii Sale)
c) „Singularitățile” trinitare (4:4-6)
Concluzie: Conlucrarea trinitară armonioasă trebuie să ducă la o conlucrare eclezială armonioasă („…să fie una în Noi…Ioan 17:21b”).
2. Un răspuns soteriologic (soteria, lb.gr. – mântuire)
În Hristos și neamurile și israeliții sunt una:
Starea neamurilor în 2:12 :
– Fără Hristos;
– Fără drept de cetățenie în Israel;
– Străini de legăminte;
– Fără nădejde;
– Fără Dumnezeu în lume.
Starea neamurilor în 3:6 :
– Sunt împreună moștenitoare cu noi;
– Alcătuiesc un singur trup;
– Iau parte la aceleași promisiuni.
Explicația acestei tranziții o găsim în 2:16 (prin cruce, Hristos a nimicit vrăjmășia dintre israeliți și neamuri, datorată Legii, statutului special, ritualurilor etc.)
Concluzie: „În Hristos” avem singura soluție pentru mântuire. De aici rezultă înlăturarea diferențelor rezultate din centrarea pe faptele personale și se conferă unitatea centrată pe harul divin.
3. Un răspuns „patriotic” (familial)
Patria în limba greacă înseamnă familie, neam, spiță de neam.
Observație: De multe ori există dezbinări și certuri în biserici din cauza „neamurilor” constituite după diverse criterii: familial, etnic, doctrinar, generațional, cultural, artistic etc.
Explicație: Pavel arată că orice neam (familie) își trage numele de la Tatăl ceresc (3:14,15) folosind un joc de cuvinte: patria (familie, neam) se trage din patera (tată). Adică, nu există patria fără patera, cu atât mai mult când este vorba despre Biserică.
„Omul nou” din 2:15 se referă la Biserică (patria), cea care un singur Tată (patera).
Concluzie: Oricâte „grupări” am încerca să creăm artificial în biserică, adevărul rămâne că suntem toți „parte din aceeași familie”.
4. Un răspuns apologetic
Apologetica se ocupă cu apărarea și dovedirea credinței creștine.
Explicație: Hristos este înălțat mai presus de orice ființă spirituală, bună sau rea, (1:21), iar prin faptul că se descoperă taina unității bisericii, toate ființele spirituale rămân uimte de înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu (3:10-12).
Concluzie: În ciuda diversității ei culturale, lingvistice, socio-economice, educaționale etc., Biserica demonstrează prin unitatea ei marea înțelepciune divină.
5. Un răspuns hristologic
Explicație: Planul lui Dumnezeu este să-și unească iarăși toate lucrurile în Hristos (1:9,10), Biserica fiind deja un rezulat, o etapă importantă din acest plan (Hristos este Capul Bisericii: 1:22; 2:20; 4:5; 4:15). Hristos este Domnul, Stăpânul Bisericii.
Concluzie: Unitatea Bisericii înseamnă, de fapt, supunerea ei față de domnia lui Hristos.
II. REALIZAREA UNITĂȚII ÎN BISERICA LUI HRISTOS
Cum este posibilă, cu adevărat, unitatea în biserică?
1. Prin crucea lui Hristos
Explicație: Din 2:16 reiese că Hristos a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmașia (a îndepărtate motivele de dezbinare).
Ca Biserică, prin crucea lui Hristos, suntem deja împăcați cu Dumnezeu și unii cu alții.
Concluzie: Unitatea este deja realizată pe deplin, la timpul trecut (echivalentul „îndreptățirii” când vorbim despre mântuire). Nu se mai poate adăuga nimic la unitatea realizată de Hristos.
2. Prin unirea Duhului
Unitatea bisericii este câștigată pe deplin de către Hristos la Golgota, dar ea trebuie păstrată în prezent prin unirea Duhului (4:1-3). Se poate face o paralelă între unitate în prezent și sfințire în contextul mântuirii.
Observație: De multe ori în biserici „lucrarea Duhului” pare mai mult să dezbine decât să unească. O astfel de lucrare nu este autentică.
Când Duhul Sfânt lucrează cu adevărat aduce numai unitate deoarece El ne îndreaptă mereu spre unicitatea crucii lui Hristos, acolo unde nu este loc de diferențe și mândrii personale.
III. CALITĂȚILE UNIITĂȚII ÎN BISERICA LUI HRISTOS
Există câteva trăsături speciale ale unității în biserica Domnului Isus:
1. Unitatea în diversitate
Dumnezeu dă membrilor Bisericii harul slujirii în funcție de dar (4:7). Prin urmare nu toți au aceleași daruri și funcțiuni: (4:11-15, apostoli, prooroci, evangheliști, păstori și învățători). Există și alte daruri ale Duhului Sfânt. Deci păstrarea diversității este un lucru frumos.
Aplicație: Tot astfel, nu se propune nici uniformizare în stilul de închinare, vestimentație, organizarea serviciilor divine etc.
2. Unitate doctrinară
Chiar dacă sunt anumite doctrine față de care diversele confesiuni creștine văd nuanțe diferite, adevărata Biserică a lui Hristos impune unitate în mod cert în următoarele aspecte (4:15):
– Un Domn (există un singur Stăpân și Cap al Bisericii, Isus Hristos)
– O credință (credința care susține domnia și lucrarea perfectă a Domnului, 2:8,9)
– Un botez (un botez care susține mărturisirea credinței în domnia suverană a lui Hristos). Cele trei trebuie luate împreună și interpretate în contextul unității lor.
3. Legătura păcii
În lb. greacă sundesmos – legătură se folosește și cu referire la ligamentele care țin laolaltă mădularele trupului (4:1-3).
Explicație: Unitate în biserică nu înseamnă uniformitate ci pace!
Importanța păcii: Evrei 12:14 (Urmăriți pacea și sfințirea)
Iacov 3:17 (Înțelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, apoi pașnică….)
Concluzie: Atunci când nu este afectată puritatea (curăția) doctrinară, pacea rămâne prioritatea numărul unu în biserică (ea se realizează prin smerenie, iubire… 4:1-3).
ÎNCHEIERE:
În Biserică va exista unitate:
– Prin lucrarea crucii lui Hristos;
– Căutând să fim plin de Duhul Sfânt astfel încât să păstrăm unirea Duhului;
– Urmărind pacea
Duminica viitoare (17.02.2013) urmează tema: MISTERUL DRAGOSTEI. Cum poate biserica Domnului Isus să împlinească prima și a doua poruncă, adică poruncile dragostei?
Biserica Baptistă ADONAI: Cotroceni Business Center, Corp A, Sc. 3, et.1, sala 16 de la ora 16:30 (lângă Mall Afi Palace Cotroceni). Intrarea se face din bvd. Vasile Milea.
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ
Biserica Creștină Baptistă ADONAI
BUCUREȘTI (România)
Articole pe aceeași temă:
Partajează asta:
MISTERUL MÂNTUIRII
(În baza Epistolei Ap. Pavel către Efeseni)
Modul în care va fi folosit termenul „mister” în rândurile de mai jos, nu are a face cu sensul de „taină” sau „sacrament” ci doar ca „ceva ascuns în trecut dar descoperit acum în Scripturi.” În epistola ap. Pavel către Efeseni (în special cap. 1 și 2) Dumnezeu ne descoperă misterul mântuirii și ne ajută să dăm răspuns la cea mai importantă întrebare a vieții: cum putem fi salvați astfel încât să ne petrecem eternitatea împreună cu Dumnezeu?
Mântuirea (salvarea) nu doar că este o temă importantă, putem spune chiar că este principalul subiect tratat de Sfânta Scriptură.
Planul de mântuire a lui Dumnezeu strălucește în Scriptură mai tare decât pietrele prețioase, iar cel care-i dă strălucirea este Însuși Înfăptuitorul mântuirii noastre, Domnul Isus Hristos:
Efes. 1:3 „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.!
1:4 „În El, Dumnezeu ne-a ales…”
1:5 „…să fim înfiați prin Isus Hristos…”
1: 7 „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor…”
1:10 „… spre a-și uni iarăși într-unul, în Hristos, toate lucrurile…”
1:11 „… În El am fost făcuți și moștenitori…”
1:12 „…am nădăjduit în Hristos…”
1:13 „…ați crezut în El…”
1:20 „… puterea tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos…”
1:22 „… El I-a pus totul sub picioare…”
2:5 „… ne-a adus la viață împreună cu Hristos…”
2:6 „… să ședem împreună în locurile cerești în Hristos Isus…”
2:7 „… în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus …”
2:10 „… am fost zidiți în Hristos Isus…”
Misterul mântuirii, deci, poate fi rezumat din start în următoarele cuvinte: „Domnul Isus Hristos!”
Câteva întrebări fundamentale:
I. CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MÂNTUIT?
Potrivit Scripturii, mântuirea se referă la o lucrare complexă cu implicații în trecut, prezent și viitor:
a) ÎN TRECUT (Îndreptățire, iertare)
În Efeseni 2:1-3 este descrisă starea întregii rase umane de după evenimentul Căderii, descris în Genesa 3.
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.”
După Cădere, toți oamenii au ajuns:
– Să fie morți față de Dumnezeu (morți din punct de vedere spiritual);
– Să trăiască în păcat (nelegiuire);
– Să se afle sub incidența mâniei lui Dumnezeu, Care pedepsește păcatul datorită dreptății Sale;
– Dacă traducem termenul „logos” din prologul Evangheliei după Ioan (1:1) cu „sens”, versetul sună astfel: „La început era Sensul și Sensul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Sensul”. În consecință oamenii fără Dumnezeu sunt oameni fără Sens, fără bucurie și împlinire, fără perspectivă în viață.
Ce a făcut Dumnezeu, în Isus Hristos?
– ne-a iertat și ne-a îndreptățit (justificat) – adică nu mai suntem sub mânia lui Dumnezeu și suntem achitați de vina păcatelor noastre;
– ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și fără prihană (1:4);
– ne-a rânduit mai dinainte ca să fim înfiați prin Isus Hristos (1:5)
– în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor (1:7)
b) ÎN PREZENT: (Sfințire, asemănare cu Hristos)
– Mântuire înseamnă îndreptățire în trecut dar și sfințire, o continuă asemănare cu Hristos în prezent;
– 2:10 „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele”;
– Sfințirea, deci se referă la o umblare zilnică cu Dumnezeu, după voia Lui.
c) ÎN VIITOR: (Glorificarea, desăvârșirea, trăirea pentru eternitate în prezența lui Dumnezeu)
– 1:11 „în El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale…”;
– 2:6 „El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești în Cristos Isus…”;
– 1:13 – suntem sigilați cu Duhul Sfânt, Care este o garanție a moșterniri noastre.
Concluzie: Mântuire înseamnă îndreptățire în trecut, sfințire în prezent și glorificare în viitor – o lucrare unitară și de neseparat a lui Dumnezeu.
Implicații:
– Cei îndreptățiți urmează calea sfințirii și a glorificării;
– Cei ce se sfințesc nu o pot face dacă în prealabil nu ar fi fost îndreptățiți, iar sfințirea lor duce la glorificare;
– Glorificați vor fi doar cei care au fost îndreptățiți și sfințiți.
Aplicații:
– Glorificarea confirmă siguranța mântuirii;
– Îndreptățirea și sfințirea testează siguranța mântuirii.
Următoarea întrebare,
II. PENTRU CE SCOP SUNTEM MÂNTUIȚI?
De ce s-ar angaja Dumnezeu într-o astfel de lucrarea măreață (mântuirea) și, mai ales, una costisitoare („în sângele Lui avem iertarea păcatelor” 1:7; vezi și 1 Petru 1:18,19)?
Există un plan și o logică divină în toate lucrurile:
– 1:4 Dumnezeu ne-a alesă să fim ca El (sfinți și fără prihană);
– 1:5 Spre a lăuda gloria (splendoarea, măreția) harului Său;
– 1:10 Spre a-și uni iarăși în Hristos toate lucrurile, cele din ceruri și de pe Pământ;
– 1:12 Să slujim de laudă gloriei Sale;
– 1:14 Câștigați…spre lauda gloriei Lui;
– 1:22 I-a pus totul sub picioare…;
– 2:7 Ca să arate nemărginita bogăție a harului Său;
Concluzie: Motivul pentru care suntem mântuiți este glorificarea lui Dumnezeu pentru îndurarea Sa (harul Său) și pentru domnia Sa (este Stăpânul absolut).
Implicații:
– Potrivit Scripturii mântuirea este doar personală (fiecare în dreptul său), însă toți cei mântuiți sunt așezați prin Duhul Sfânt într-ocomunitate a mântuiților (Biserica), al cărei rol este de a se constitui ca un popor care-L glorifică pe Dumnezeu.
– Mântuirea personală și comunitatea celor mântuiți trebuie să meargă întotdeauna împreună: Tit 2:14
„El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”
Aplicații:
1. Biserica este foarte importantă: nu trebuie să ne trăim creștinismul, rupți de comunitate;
2. Biserica este foarte importantă: asigură-te că biserica din care faci parte este „un norod al Domnului plin de râvnă pentru fapte bune”, asigură-te că biserica pe care o frecventezi este condusă de viziunea gloriei lui Dumnezeu.
Ultima întrebare,
III. CUM SUNTEM MÂNTUIȚI?
După ce am privit pe scurt la complexitatea lucrării de mântuire și la scopurile ei, vedem acum că suntem mântuiți:
a) În baza harului (îndurării) lui Dumnezeu
– 1:3 Mântuirea este o binecuvântare sau mai bine zis „un ansamblu de binecuvântări”;
– 1:4,5 În dragostea Lui ne-a rânduit;
– 1:9 A binevoit să ne descopere taina voii Sale;
– 1:11 Hotărârea Aceluia ce face toate după sfatul voii Sale;
– 1:14 Câștigați de Dumnezeu;
– 2:4 Bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit…
– 2:7 Nemărginita bogăție a harului Său
– 2:8,9 Prin har ați fost mântuiți, prin credință….nu prin fapte…
– 2:10 Suntem lucrarea Lui.
b) În baza credinței personale
Tot ce trebuie să facem este să credem (Credință înseamnă încredere totală în harul și îndurarea lui Dumnezeu arătate în sacrificiul lui Isus de la Golgota. Credința duce la pocăință, adică schimbarea modului de viață, părăsirea păcatului – 2:10 pentru faptele bune…)
– 1:13 după ce ați auzit ați crezut;
– 2:8 Prin har ați fost mântuiți, prin credință…
– Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică.”
Concluzie:
Mântuirea este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu, un dar nemeritat în baza jertfei Domnului Isus și a încrederii (credinței) noastre în El.
Aplicații:
– Faptele bune sunt o consecință obligatorie a mântuirii (2:10)
– Faptele bune nu sunt o precondiție a mântuiri (2:8,9)
ÎN ÎNCHEIERE, misterul mântuirii poate fi sumarizat, așa după cum s-a arătat chiar de la început, în următoarele cuvinte: Domnul Isus Hristos! Totul este din El, prin El și pentru El.
Duminica viitoare (10.02.2013) urmează tema: MISTERUL UNITĂȚII. Cum poate biserica Domnului Isus să fie unită în fața atâtor dezbinări și lupte?
Biserica Baptistă ADONAI: Cotroceni Business Center, Corp A, Sc. 3, et.1, sala 16 de la ora 16:30 (lângă Mall Afi Palace Cotroceni). Intrarea se face din bvd. Vasile Milea.
________
Pastor Dr. COSTEL GHIOANCĂ
Biserica Crestina Baptista ADONAI
BUCURESTI (România)
Biserica Crestina Baptista ADONAI
BUCURESTI (România)
Istorie Evanghelica 