Arhive etichetă: Braşov

Festival de carte şi muzică, în Piaţa Sfatului din Brașov


 

 

Asociaţia Culturală “Libris Braşov” organizează în Piaţa Sfatului, în perioada 17-20 iulie, Festivalul de Carte şi Muzică, ediţia a III-a.

Iubitorii de carte și muzică vor avea la dispoziție aproape 40 de standuri cu lucrări din diverse domenii — literatură română și universală, științe economice, psihologie, terapie familială și de cuplu, dezvoltare personală, sănătate și nutriție, spiritualitate, business, cărți pentru copii, cărți în limbi străine ale editurilor și furmizorilor de carte precum Polirom și Cartea Românească, Humanitas, All, Corint, Curtea Veche, Litera, Pastel, Paralela 45, Dinasty Books Proeditură și Tipografie, Rao, Saeculum I.O, Trei, Univers Enciclopedic Gold.

Surse:

http://jurnalul.ro
http://www.romanialibera.ro
http://libriscultural.ro

fESTIVALUL DE cARTE ȘI MUZICĂ BRAȘOV 2013

Brasov, primul oras din Romania in care Google permite sa afli ce mijloace de transport in comun poti lua pentru a te deplasa in localitate


  • Google Transit in Brasov
  • Brasov este incepand de joi primul oras din Romania in care Google a pus la dispozitie functia Transit in aplicatia Harti, care permite practic sa afli ce mijloace de transport poti folosi pentru a ajunge dintr-un punct A intr-un punct B al localitatii, a declarat pentru HotNews.ro Marius Fecioru, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor. Urmatorul oras in care va fi disponibila aplicatia este Bucuresti, iar in circa un an in principalele mari orase din tara s-ar putea utiliza aceasta facilitate, a mai spus acesta.

„Noul serviciu a fost introdus in urma multiplelor intalniri avute de autoritati cu reprezentantii Google Romania”, a declarat pentru HotNews.ro brasoveanul Marius Fecioru, secretar de stat in MCSI.
Am testat pe internet, din fata unui calculator, noua functie Transit in aplicatia gratuita Google Harti pentru orasul Brasov. Am introdus ca punct de plecare strada Prahova din Brasov, iar ca punct de destinatie strada Harmanului, iar aplicatia ne-a dat imediat informatii despre urmatorul traseu: Din strada Prahova trebuie sa mergi circa 4 minute (350 de metri) pana la strada Faget unde poti lua autobuzul 23b catre Triaj. Aplicatia iti spune ca pana acolo faci 9 minute si exista 4 opriri. De acolo mai ai apoi de mers circa 4 minute (300 de metri) pana la strada Harmanului. (Vezi captura de imagine alaturata).

Printre informatiile care se mai pun la dispozitie sunt acelea ca in total intre cele doua puncte faci cam 17 minute si ca pretul calatoriei este de 1,5 lei. (Vezi captura de imagine alaturata).

Braşov. Oraşul Stalin. Rezistenţă. Victorie!


Motto: “Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate”

Articolul 1, Constituţia Republicii Populare Române din 1952

ORAŞUL STALIN

În anii 1950, după “Cortina de Fier” existau paisprezece oraşe care îl omagiau pe Iosif Vissarionovici Stalin, conducătorul URSS-ului (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste). Cum îl omagiau? Purtându-i numele!

Stalingrad (actualul Volgograd din Rusia) e cel mai celebru. Acolo, cel de-al Doilea Război Mondial şi-a schimbat cursul, iar cam-compas nu mai era Moscova, ci Berlin. Acest lucru a făcut posibil ca după încheierea războiului şi instalarea de către sovietici a comunismului în Europa de Est, să existe un Stalinstadt (actual Eisenhuttenstadt) în Republica Democrată Germană, un Stalin (actual Varna) în Bulgaria, un Stalinograd (actual Katowice) în Polonia, un Stalino (actual Doneţk), în Ucraina, un Stalinvaros (actual Dunaujvaros) în Ungaria sau un Qyeteti Stalin (actual Kucova) în Albania.

România? Evident că nici ţara noastră nu a fost scutită de acest “privilegiu”. Dacă în 1896, partea maghiară a Imperiului Austro-Ungar marca cei 1000 de ani de la stabilirea triburilor maghiare în Panonia prin ridicarea de statui impunătoare în şapte mari oraşe ale Ungariei Sfântului Ştefan (Szent Istvan), reprezentând un arcaş din perioada regelui Arpad, în anii 1950 se practica ştergerea cu totul a identităţii unor oraşe.

În 1896, Braşovul s-a numărat printre cele şapte oraşe care au găzduit statuia arcaşului arpadian, aceasta fiind amplasată pe Tâmpa (undeva deasupra literelor care formează numele oraşului), având un sfârşit… exploziv, atât la figurat cât mai ales la propriu. În 1913, nişte aventurieri spulberă liniştea oraşului dinamitând soclul statuii, pentru ca în 1916, la intrarea trupelor române în Braşov în timpul Primului Război Mondial, soldaţii români să termine cu totul treaba. În prezent, capul statuii se află la Casa Parohiei Evanghelice din Braşov, însă o parte din soclu există şi acum sus pe munte.

Bănuiesc că v-aţi dat deja seama că oraşul nostru a fost cel desemnat să poarte numele lui Stalin în 1950, înscriindu-se astfel pe mai mult sau mai puţin selecta listă a celor 14 oraşe “înnobilate” astfel.

La partea cu „marele geniu al omenirii muncitoare”, băieţaşii de cartier ar da un „să moară mă-tă!”, din toată inima.

Dar cum s-a ajuns aici? Păi foarte simplu. Dincolo de legendele care spun că iniţial “onoarea” i-ar fi revenit Sibiului, dar că nu ar fi fost de bon-ton ca celebrul Salam de Sibiu să se numească Salam de Stalin, stau documentele. Cei de la centru au decis să schimbe numele Braşovului în Oraşul Stalin pentru a îndeplini “arzătoarea dorinţă” a “oamenilor muncii” de sub Tâmpa, care cereau această schimbarea printr-o scrisoare deschisă. În stângă aveţi epistola “oamenilor munci”, iar în dreapta răspunsul. Vă invit să le lecturaţi.

Numiţi-mă paranoic, dar răspunsul lui Groza şi Dej e scris din timp. Ca să nu mai vorbesc de convingerea care sălăşluieşte în cei care au redactat cererea, cum că ei exprimă “voinţa oamenilor muncii din Braşov”. Mai mult, depăşirea planului cincinal pe primul semestru al anului 1950 cu 114% era o dovadă în plus că numele de “Braşov” nu prea exprimă cum trebuie acest efort titanic al muncitorilor urbei. În schimb, Oraşul Stalin…

În fapt, nişte comunişti au făcut ceea ce ştiu ei mai bine: şi-au semnat ideile în numele altora pentru ca toată mascarada să pară o voinţă a poporului, şi nu o impunere a partidului. Groza şi Dej aveau experienţă în astfel de lucruri, făcând abdicarea Regelui din 1947 să pară alegerea lui Mihai, revolverul fiind doar aşa, de decor.

Pe 19 august 1950 cererea apărea în ziarul Drum nou, pe 22 august 1950 era dat decretul de schimbare al numelui, iar pe 25 august acelaşi an, Drum nou publică “salutul călduros” al Guvernului şi Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (viitor Partid Comunist Român) vizavi de schimbarea numelui din Braşov în Oraşul Stalin. Pe 6 septembrie 1950, Marea Adunare Naţională votează Legea nr. 5 cu privire la reorganizarea teritorială a judeţelor din perioada Regatului României, iar Oraşul Stalin devine Capitala regiunii cu acelaşi nume. Nu doar că au încercat să şteargă identitatea oraşului şi a locuitorilor prin schimbarea numelui urbei, însă Strada Michael Weiss devenise Armata Roşie, Mureşenilor devenise 7 noiembrie (data revoluţiei bolşevice), Strada Regele Carol a devenit (şi a rămas) Republicii (de la Republica Populară Română, de acolo vine Republicii), Lungă a purtat numele mareşalului sovietic Voroşilov, Postăvarului s-a numit Molotov (fost ministru de externe sovietic) iar Calea Bucureşti s-a numit Calea Moscovei. Asta ca să dau doar câteva exemple. Numele de Oraşul Stalin venea în set complet.

Statuia lui Stalin din faţa Primăriei. În spate, se vede cupola actulului Consiliu Judeţean Braşov. sursa: isciv.ro

Momentul trebuia marcat şi memoria trebuia ştearsă. Numele de “Braşov” nu mai trebuia să existe iar generaţiile viitoare nu trebuiau să mai ştie că a fost, odată, Braşov. Şi cum cântecul a fost mereu o metodă excelentă de a strânge masele în jurul unei singure idei, iată una din “operele” erei post-Braşov.

Iar pe lângă cântec, avem şi o imagine foarte sugestivă. Că doar vorba aia, o imagine face cât o mie de cuvinte. Semnul de la intrarea în oraş pe care scrie “Braşov” este călcat în picioare de către oamenii muncii, scenă care reprezintă foare bine ideea de ştergere a memoriei, în vreme ce semnul cu “Oraşul Stalin” tronează falnic între două steaguri roşii. În prim-plan, soldaţii au lăsat jos armele şi acum ţin în braţe copii, privind spre viitor. Pe fundal, turnul actualei uzine Roman S.A. şi un steag de luptă cu portretul “eliberatorului” din Est flutură în adierea vântului de la poalele oraşului Stalin.

Cea mai celebră legendă legată de perioada Oraşul Stalin este reprezentată de brazii de pe Tâmpa, care formau numele dictatorului din URSS.

Referitor la inscripţia de pe Tâmpa, ea nu are legătură cu momentul schimbării de nume al oraşului, ci este o iniţiativă ulterioară marginală şi marginalizată. Din cauza aceasta s-a evitat reproducerea ei în fotografiile epocii, folosindu-se chiar tehnici de mascare prin retuşare.”

City Planning, specialistul prinbrasov.com în istoria oraşului.

Dacă privim câteva o carte poştală din acea perioadă, observăm că “Stalin” era, într-adevăr cam neglijat. Mai întâi, o fotografie cu inscripţia de pe Tâmpa.

Observaţi în fotografia din stânga sus, cum „Stalin” a dispărut de pe Tâmpa. sursa: bucharestlife.net
Oraşul Stalin. sursa: prinbrasov.com

Cum a dispărut inscripţia? Cică pădurea ar fi fost incendiată pentru a se scăpa astfel de “stalinism”. O altă variantă, mai puţin revoluţionară, zice că natura, de fapt, l-a făcut pe Stalin dispărut de pe Tâmpa, prin amestecul firesc al speciilor. Şi, pentru ca legenda să fie completă, zice-se că iarna se pot distinge pe Tâmpa câteva din literele numelui care trebuia să şteargă identitatea oraşului.

Vara anului 1956. Echipa de fotbal Steagul Roşu Oraşul Stalin promovează în Categoria A (actuala Liga 1). Cronica primului meci jucat de „stegari” în liga de elită a României spunea ceva de genul: „În meciul de ieri (n.a. 18 august 1957), Energia Oraşul Stalin a învins Progresul Bucureşti cu 3 la 1”.

În vara anului 1950, înainte ca oraşul să sufere această traumă identitară, echipa de fotbal se numea tot Steagul Roşu Braşov. E drept că acel Steagul Roşu din nume avea tot conotaţii comuniste, însă, odată cu trecerea anilor, avea să se “dezbrace” de însemnătăţile sovietice, oferind braşovenilor şi celor din împrejurimi 90 de minute de libertate etapă de etapă. În acea vară, Steagul Roşu Braşov promova din Divizia Judeţeană în Divizia B (nu exista încă Divizia C). În toamna aceluiaşi an, Oraşul Stalin ia loc Braşovului, iar echipa lui Silviu Ploeşteanu, un anti-comunist convins, luptă pentru a ajunge tot mai sus în fotbalul românesc. În vara lui 1956 echipa de sub Tâmpa avea să reuşească promovarea în prima ligă a ţării, iar în primăvara lui 1960, ocupa locul de vice-campioană a României.

Şi, dacă tot suntem la “rubrica” sport, iată mai jos o fotografie interesantă găsite pe internet. E din anul promovării echipei de fotbal, 1956, însă ne reprezintă nişte copii pregătiţi pentru cursa de triciclete organizată cu ocazia zilei de 1 iunie.

REZISTENŢA PRIN FOTBAL

Iosif Vissarionovici Stalin murise în martie 1953, însă oraşul de sub Tâmpa a rămas tot Oraşul Stalin, cu toată destalinizarea începută odată moartea dictatorului de la Moscova.

„Stegarii” întâmpinaţi cu flori în Gara Chişinău. Cel arătat de săgeată este legendarul jucător şi antrenor „stegar”, Nicolae Proca.

În plan sportiv, fotbalistic mai exact, “stegarii” lui Silviu Ploeşteanu îşi vedeau de treabă şi nu ezitau să mai pună din când gheata pe grumazul “tovarăşilor” sovietici. În 1957, profitând de pauza generată de trecerea sistemului competiţional de la primăvară-vară la cel clasic, toamnă-primăvară (o măsură a politicii îndepărtării de Moscova), Steagul Roşu Oraşul Stalin întreprinde primul său turneu internaţional. Unde altundeva dacă nu în URSS? Prima oprire a fost la Chişinău, în Republica Populară Moldovenească, parte din URSS, unde “stegarii” sunt întâmpinaţi la trei dimineaţa de mii de oameni. Basarabia a fost furată României de către URSS la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, “stegarii” fiind primii care joacă în Basarabia după război. Meciul cu echipa locală Burevestnik (actuala Zimbru Chişinău) este pierdut cu 2-3.

Aventura braşoveană din Est continuă cu meciurile jucate în Ucraina, contra echipelor Dinamo Kiev (câştigătoare a Cupei URSS în 1954) şi Casa Ofiţerilor din Odessa (un fel de selecţionată a jucătorilor din liga secundă). La Kiev, băieţii lui Silviu Ploeşteanu fac un meci mare şi termină la egalitate, scor 1-1, confruntarea cu sovieticii. În ultimul meci al turneului, “stegarii” joacă într-un oraş cu o încărcătura istorică deosebită: Odessa. În al Doilea Război Mondial, Odessa, oraş-port în Nordul Mării Negre, fusese cucerită prin efortul exclusiv al Armatei Române, care a fost nevoită să dea patru asalturi majore pentru capturarea oraşului în octombrie 1941. Ulterior, aruncarea în aer de către trupele de rezistenţă a comandamentului român din oraş a constituit una din marile drame suferite pe front de armata noastră. În 1957, românii reveneau în Odessa, nu pentru a cuceri oraşul prin puterea armelor, ci pentru a-l supune prin fotbal. La final, “stegarii” câştigă cu 2-1 meciul şi se întorc triumfători în ţară, pregătiţi să debuteze în prima ligă.

1957. „Stegarii” la Chişinău. Ghiţă, Constantinescu (portari), Raicu, Bârsan, Marinescu, Percea (fundaşi), Aron, Zaharia (halfi, mijlocaşi), Haşoti, Fusulan, Proca, David şi neamţul Kneipp (extreme, atacanţi), au reprezentat lotul deplasat în URSS de către Silviu Ploeşteanu (primul din dreapta).

Vine, apoi, anul 1958. Sovieticii ne întorc vizita, iar echipa campioană a URSS-ului, Dinamo Moscova, întreprinde un turneu în ţara noastră. După un scurt popas în capitală, unde dispun de Lotul B al României (Naţionala secundă) cu 3-1, moscoviţii luau trenul Bucureşti-Braşov, sub Tâmpa urmând să întâlnească echipa Steagul Roşu Oraşul Stalin. Ce turneu ar fi fost ăsta dacă nu ar fi jucat contra echipei din oraşul ce poartă numele fostului conducător al sovietelor. La ora jocului, stadionul “Tineretului” geme de spectatori. După Odessa (1957), venise şi rândul Moscovei. Deşi nu a fost un meci oficial, s-a jucat pe bune. “Stegarii” ştiau că e nu e doar un simplu meci de fotbal, şi că rezultatul final al confruntării poate transmite o grămadă de mesaje. Steagu’ învinge actuala şi viitoarea campioană a URSS cu 8-2 (!!!) în cel ce a fost, cu siguranţă, meciul vieţii pentru mulţi dintre băieţii lui Silviu Ploeşteanu.

Cu doar un an înainte de a-i spulbera pe ruşi la Braşov, Silviu Ploeşteanu se fotografiază în Piaţa Roşie din Moscova, în timpul turneului internaţional întreprins de „stegari” în URSS. sursa: arhiva familiei Ploeşteanu.

Mie să-mi spuneţi “domn”, nu “tovarăş”. M-am născut un “domn” şi aşa voi rămâne mereu.”

Silviu Ploeşteanu, antrenor FC Braşov între anii 1947-1967

REZISTENŢA DIN MUNŢI

În aceeaşi perioadă în care Steagul Roşu Oraşul Stalin răzbuna oraşul în plan sportiv, dând de pământ cu greii fotbalului sovietic, pentru umilinţa la care fusese supus purtând acest nume, o istoria sângeroasă se scria în munţii României: rezisetenţa armată anti-comunistă. De-a lungul şi de-a latul României, foşti soldaţi, ofiţeri, comandanţi şi generali de armată, care luptaseră pe front, împreună cu studenţi, ţărani, legionari şi oameni simpli, refuzau să recunoască instalarea comunismului în ţara noastră, pentru ei neexistând altceva decât Regatul României!

Au fost numiţi partizani ai vechiului regim, oameni care vor să facă anarhie şi să răstoarne “orânduirea socialistă înfăptuită prin alegerea poporului”. Responsabilii cu “relaţiile publice” de la Partid le-au creat o imagine de monştri în ochii cetăţenilor de rând. Retraşi în munţi, aşteptând sprijinul NATO pentru îndepărtarea comunismului, luptătorii anti-comunişti au fost permanent vânaţi de Securitate şi Armată, răspunzând prin acţiuni de sabotaj. Principalul lor scop nu era acela de a-i îndepărta ei singuri pe sovietici din ţară (tancurile de ocupaţie sovietică au rămas în România până în 1958), ci de a asigura un “pachet” de rezistenţă capabil să lovească deodată cu intervenţia trupelor NATO, mult mai bine echipate şi dispunând de resursele necesare unui conflic de durată. Practic, putem spune că aceast episod din istoria României (1944-1962) are câteva din caracteristicile unui Război Civil.

Secvenţă din filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”, ce are ca subiect rezistenţa anti-comunistă din Munţii Făgăraşului.

Mulţi dintre luptătorii anti-comunişti aveau diferite legături cu oraşul de sub Tâmpa sau cu Regiunea Stalin, fiind studenţi sau muncitori, activitatea cea mai intensă a luptei pentru rezistenţă desfăşurându-se în Munţii Făgăraşului, din Regiunea Stalin. Aflaţi în permanenţă urmăriţi, cu informatori inflitraţi în rândurile Rezistenţei, trădarea era la ordinul zilei, şi acesta fiind unul motivele pentru care cei din munţi evitau înfruntarea directă cu forţele de represiune. Un eventual atac coordonat al tuturor luptătorilor anti-comunişti din ţară, pe lângă faptul că avea sorţi mici de izbândă, putea duce la distrugerea şi celor mai bine ascunse centre de rezistenţă în urma telegramelor trimise la centru de către informatori.

În anul 1951, Ion Gavrilă Ogoranu este condamnat la moarte în contumacie (nefiind prezent la judecată), de către Tribunalul Oraşului Stalin, asta după ce, în 1948, autorităţile comuniste l-au judecat tot în absenţă, condamnându-l la 15 ani de închisoare.

O fotografie din epoca Rezistenţei anti-comuniste. sursa:dan-arizonatg-jiu.blogspot.com

În primăvara anului 1955, autorităţile comuniste lansează un veritabil asediu asupra Munţilor Făgăraşului, asediu ce a durat circa doi ani de zile şi care s-a încheiat cu anihilarea grupului. În august 1957, ultimii membri ai Rezistenţei din Făgăraş sunt ucişi în urma condamnării la moarte prin împuşcare.

ÎN AJUN DE CRĂCIUN

“O altă amintire legată de Stalin: călătorind de la Braşov (denumit atunci Oraşul Stalin), spre Bucureşti, m-am  întâlnit în tren cu o veche cunoştinţă, inginerul Zuckerman, inginer-şef al Trustului de Construcţii Nr. 1 şi, evident, membru de partid. Tot stând de vorbă, mi-am exprimat mirarea că s-a ales un oraş istoric, ca Braşov, pentru a i se da numele “Oraşul Stalin”. Nu era preferabil să se aleagă un oraş nou, sau un oraş muncitoresc, ca, de exemplu, Petroşani, Uricani sau Petrila? Ca să nu mai vorbim că denumirea Oraşul Stalin este străină spiritului limbii române, nu ca Stalingrad, Leningrad, Kaliningrad, în limba rusă. Interlocutorul meu a protestat vehemenet împotriva însăşi a întrebării, susţinând că numai un oraş mare şi important ca Braşov putea avea cinstea să se numească Oraşul Stalin: “Noi suntem vechea generaţie, legată de prejudecăţi burgheze. Copiii şi nepoţii noştri nu vor şti că a existat numele Braşov, iar Oraşul Stalin va fi pe veci numele acestui frumos oraş.”În bibilie se spune cui îi este dat darul profeţiei. Este clar că inginerul Zuckerman nu avea acest dar!”


Aharon Guvrin, fragment dintr-un articol, “Amintiri în legătura cu Stalin”, apărut la 21 octombrie 2008 în “Nuanţe”, publicaţie a diasporei din Israel. 

Pe 24 decembrie 1960, “profeţia” inginerului Zuckerman s-a spulberat, chiar şi numele său a fost pierdut undeva în istorie, în vreme ce Moş Crăciun (sau Moş Gerilă, depinde cum preferaţi), aducea Oraşului Stalin cel mai frumos cadou posibil, vechiul nume: BRAŞOV !

http://steagulrosu.wordpress.com

%d blogeri au apreciat: