Suntem la început de an. Sărbătorile au trecut și viața pare să reintre în rutina ei monocromatică.  Cu toate acestea, înainte de a lăsa ca roata vieții să mergă mai departe pe cărările ei, propun să mai zăbovim puțin și să aruncăm o privire la „turnul” de la început de an…

Mântuitorul afirmă în contextul unei discuții despre ucenicie: „Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească?” (Luca 14:28). Domnul Isus folosește această metaforă a „turnului” pentru a arăta că în Împărăția lui Dumnezeu se fac evaluări nu doar la sfârșit, ci și la început. La sfârșit, evaluările credincioșiei noastre le face Dumnezeu, la început evaluarea costului uceniciei este făcută de fiecare creștin în parte. Fiecare credincios adevărat stă mai întâi și cugetă la ceea ce presupune drumul pe care intră.

Așadar, înainte de a ne avânta în noul an în care tocmai am intrat este bine să privim fiecare din noi la „turnul” nostru. Ce înseamnă pentru mine să fiu un adevărat ucenic al Domnului Isus în anul acesta? Cum să mă pregătesc pentru călătoria care mă așteaptă încă un an, dacă va fi voia Domnului?

Știind că atunci când facem socoteli și evaluări este posibil să greșim și să mai ajustăm datele astfel încât să se potrivească cu propria noastră „contabilitate”, Domnul Isus ne arată El însuși ce ar trebui să vedem în „turnul” de la început de an: „Tot așa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca14:33).

La un nou început suntem chemați să contemplăm și să conștientizăm lepădarea de sine. Fiecare clipă – cu atât mai mult fiecare an – se cuvine să fie trăită pentru gloria lui Dumnezeu și spre împlinirea voii Sale. Fiecare dintre noi avem vise, dorințe arzânde, planuri și proiecte pentru noul an. Numai că toate e bine să fie filtrate prin „turnul” de la început de an: pășesc mai departe pe drumul vieții, nu purtat de val, ci silindu-mă să rămân pe calea uceniciei lui Hristos.

Suntem foarte aproape de sfârșitul anului. Mai pe toți din jurul meu – ca și pe mine, de altfel – îi aud spunând: „Ce repede a trecut și anul acesta!”. Într-adevăr, parcă s-a schimbat ceva, parcă timpul aleargă ca o fiară sălbatică, lăsând în urma lui riduri, păr grizonant și nostalgii dulci. Așa cum este de așteptat, la sfârșitul anului, filmul vieții noastre este pus pe replay, făcând să treacă prin fața ochilor noștri cele mai importante momente pe care le-am trăit. Și totuși, nimeni nu așteaptă sfârșitul  filmului, privim mai degrabă la „începutul din sfârșit”.

            Nici bine nu se termină anul că lumea și începe să se gândească la un nou început, la anul următor. Retrospectiva pare să fie legată organic de perspectivă și, pe cât ne gândim la ce a fost, pe atât mintea noastră zburdă spre „începutul din sfârșit”, spre planurile și visele care vrem să ni se împlinească în anul următor. Până și cei care au o filosofie strict materialistă asupra vieții se așteaptă la  o perpetuare a existenței, la un soare care va continua să răsară. Să nu mai vorbim despre cei ce așteaptă sfârșitul lumii achiziționând buncăre în care să poată trăi după acest sfârșit. Se pare că ceva din noi refuză să accepte un sfârșit absolut, implacabil…

            Cred că Biblia are ceva de spus în această privință. Ne gândim mereu la „începutul din sfârșit” deoarece „orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” (Eclesiastul 3:11).

            Există „ceva” în noi ce ne face să ne gândim la pasul următor, la un perpetuum mobile spre veșnicie. Prin urmare, acum când facem un popas al aducerii aminte la sfârșit de an, scrutând cu inima și gândul „un nou început” să îndrăznim să schimbăm punctul de referință: să ne „planificăm” viața având ca reper nu sfârșitul anului următor, ci însăși veșnicia, cel mai mare „început al sfârșitului”.