Crestinul privit din perspectiva lumii si din perspectiva lui Dumnezeu
2 Corinteni 6:8-10
Iată cum suntem priviţi de lume şi ce sau cum (ar trebui să fim !) suntem în realitate:
1. Ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul !
Dacă pe Domnul Isus L-au numit „înşelătorul acela” (Matei 27:63) cu atât mai mult pe noi, vor fi gata duşmanii să ne numească aşa. Doamne ajută-ne să rămânem întotdeauna de partea Adevărului. Isus este Adevărul. (Ioan 14:6) Să-L cunoaştem, să-L iubim, să-L ascultăm, să-L proclamăm, să-L aşteptăm.
2. Ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi !
Cine este Acesta? Se întrebau contemporanii Domnului Isus. „ Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” (1 Ioan 3:1) Şi totuşi suntem bine cunoscuţi în toată lumea. Slavă Domnului !
3. Ca unii care murim, şi iată că trăim !
Aşa au crezut cei din vremea Domnului Isus că vor scăpa de El, prin faptul că-L vor da la moarte. Dar a treia zi El a înviat. El este biruitorul morţii şi al mormântului. Şi noi chiar dacă vom plăti tributul morţii vom învia în ziua învierii. (Ioan 5:28-29)
4. Ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi !
Unii spun că suntem pedepsiţi de soartă, alţii ne pedepsesc ei prin puterea şi autoritatea lor, dar adevărul este că soarta şi viaţa noastră este şi rămâne în mâna Atotputernicului Dumnezeu. Glorie Lui !
5. Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli !
„Mai frumoasă-i cântarea cu lacrimi, mai ceresc e răbdând a zâmbi…” Aşa se exprima poetul creştin. Nu suntem posomorâţi şi amărâţi ca nişte loviţi ai sorţii, ci bucuria mântuirii o purtăm întotdeauna în noi, chiar şi atunci când plângem, deoarece avem nădejde în Dumnezeu.
6. Ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi !
Creştinul veritabil ştie că „dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” (1 Timotei 6:8) Aceasta din perspectiva lumii se numeşte sărăcie. Şi totuşi copiii lui Dumnezeu sunt bogaţi în cele spirituale şi sunt gata să-i îmbogăţească pe mulţi vorbindu-le despre mântuirea prin Domnul Isus Hristos.
7. Ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile !
„Pământul cu tot ce este pe el va arde” (2 Petru 3:10). Noi, creştinii pocăiţi „aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:13). Până atunci, Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el.” (Psalmul 24:1) Iar noi suntem ai Lui.
Tu dragul meu, cum eşti privit de lume şi cum eşti în realitate ? Isus îţi dă adevărata valoare. Vino la El.
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
Poze nuntă Andrei&Ioana Gherghin
Sâmbătă 6 august am participat la nunta unor prieteni, Andrei și Ioana, în ambianța selectă a Palatului Știrbei. La acest eveniment am realizat și câteva poze pe care le puteți vizualiza mai jos.
Partajează asta:
În amintirea Mântuitorului
„Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Luca 22:19/b; 1 Corinteni 11:24/b şi 25/b
Cina Domnului este evenimentul sărbătoresc al Bisericii răscumpărate prin Jertfa Domnului Isus Hristos de la Calvar. Ea, Biserica, este chemată să împlinească periodic acest lucru dar numai şi numai „spre pomenirea” Domnului ei. Deci nu spre sfinţirea noastră, nu spre iertarea păcatelor noastre, nu spre lauda noastră, nu spre afirmarea noastră, nu spre satisfacerea nevoilor fiziologice umane : foame şi sete, nu… spre nimic altceva, decât spre pomenirea Lui, a Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru.
1. Biserica din Corint avea metehnele ei spirituale, aşa cum şi astăzi multe biserici au problemele lor. La Corint unii dintre credincioşi se grăbeau sa-şi aducă de acasă pâine şi vin din belşug ca atunci când stau la Cina Domnului să se sature trupeşte de mâncare şi băutură (1 Corinteni 11:21). Să ne mulţumim deci cu bucăţica de pâine care se frânge şi care simbolizează trupul Domnului frânt pe Golgota pentru iertarea păcatelor noastre şi cu păhărelul de vin care simbolizează sângele sfânt al Domnului vărsat până la ultima picătură pe Golgota tot pentru spălarea păcatelor noastre. Când le luăm să ne amintim deci de Jertfa ispăşitoare a Domnului Isus săvârşită în locul nostru şi să-I mulţumim închinându-ne în sfinţenie şi curăţie de cuget.
2. La Cina Domnului sunt chemaţi să participe toţi credincioşii, membrii ai Bisericii Sale răscumpărată, dar nu oricum. În textul nostru din 1 Corinteni 11:28 citim astfel : „ Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.” Deci se cere şi se aşteaptă din partea Domnului o cercetare personală prin Duhul Sfânt a fiecărui credincios. Este momentul când fiecare stă personal înaintea cugetului său şi înaintea Domnului care vede totul, ştie totul, poate totul… deci chiar şi iertare pe moment poate primi cel ce este sincer cu sine însuşi şi cu Dumnezeu. Aşa să ne apropiem deci de Cina Domnului. Am aflat că într-o biserică din zilele noastre unde se folosea un singur pahar cu vin la Cină pentru mai mulţi membri, unul dintre ei când i-a venit rândul să soarbă din pahar un strop de vin, a băut aproape tot paharul. Uimit de cele întâmplate, cel ce împărţea paharul l-a întrebat: Frate, nu-i cumva prea mult vinul ce l-ai băut ? Mult, mult, frate dar şi păcatele mele sunt multe… ! Ce înşelăciune demonică ! Ca la Corint. Nu fraţii mei, nu cantitatea de vin băută la Cina Domnului spală păcatele noastre. Iertarea se oferă numai celui ce deosebeşte trupul şi sângele Domnului. Altfel se adaugă un alt păcat spre osânda personală. (v.29)
3. Cina Domnului este şi o proclamare a revenirii Domnului Isus ca să-Şi ia Biserica acasă în ceruri. În versetul 26 citim astfel: „ vestiţi moartea Domnului până va veni El.” De fiecare dată când întinzi mâna să iei pâine şi vin la Cina Domnului gândeşte-te că El, Domnul Isus este viu în vecii vecilor, şi că va reveni în lumea noastră să Îşi ia Biserica acasă la El, în veşnicie. Acest moment al revenirii Sale poate avea loc chiar astăzi, chiar acum. Eşti gata să-L întâmpini cu fruntea sus şi cu bucurie ? Doamne ai milă de noi Te rugăm !
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
Vrei să ajungă şi rugăciunea ta la Dumnezeu ?
Exodul 2:23 „ Strigătele acestea… s-au suit până la Dumnezeu.”
Experienţa rugăciunii este comună tuturor oamenilor indiferent de vârstă, sex, rasă, clasă socială, religie… ş.a.m.d. Dar în comparaţie cu mulţimea celor ce se roagă, experienţa rugăciunii ascultate este una destul de rară. Avem în Scriptură exemple de oameni ai rugăciunilor ascultate. Citindu-le şi meditând la ele tânjim în lăuntrul nostru după această împlinire extraordinară a ascultării rugăciunilor înălţate către Dumnezeu. Avem în generaţia noastră oameni ai rugăciunii şi unii dintre aceştia pot mărturisi că Dumnezeu le-a şi ascultat rugăciunea. Cred că este foarte important să ştim câteva lucruri înainte de a-L ruga pe Dumnezeu să ne asculte şi să ne răspundă la rugăciunea înălţată către El. Iată care sunt acestea :
1. Dumnezeu aude şi înregistrează tot ceea ce se vorbeşte pe pământ, inclusiv rugăciunile oamenilor.
Ceea ce spunea Domnul Isus în Evanghelia după Matei 12:36,37 dovedește cu prisosinţă afirmaţia de mai sus: „Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Mai mult decât atât este faptul mărturisit de psalmist în psalmul 139:4 „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoști în totul.” Deci, mare atenţie la tot ceea ce gândim şi vorbim. Se înregistrează totul. Orice cuvânt rostit de mine şi de tine poate fi folosit ca probă în marele proces final la Scaunul de judecată al lui Dumnezeu. Poţi fi considerat fără vină sau osândit. Doamne ai milă de noi, Te rugăm !
2. O rugăciune auzită şi ascultată de Dumnezeu trebuie să fie sinceră.
Robii din Egipt, Evreii, au avut o perioadă în care au gemut de durere, apoi au început să scoată strigăte desnădăjduite smulse din inimile lor de robia aspră a egiptenilor, şi deabia atunci rugăciunea lor a ajuns la Dumnezeu. O rugăciune superficială, rostită numai de pe buze (Isaia 29:13) nu poate fi ascultată de Dumnezeu. Ea este auzită cu siguranţă, dar nu şi ascultată. O inimă zdrobită şi un duh mâhnit (smerit) din pricina robiei, de orice natură ar fi aceasta, pot fi ascultate (Isaia 57:15). Doamne, dă-ne puterea sincerităţii în rugăciune ca să ne poţi asculta !
3. Rugăciunea este întotdeauna ascultată pe „credit”.
Iată un „amănunt” demn de luat în seamă. Rugăciunile robilor evrei (gemetele lor) ajung la Dumnezeu şi sunt ascultate în baza unui legământ sfânt încheiat între înaintaşii robilor din Egipt (Avraam, Isac şi Iacov) şi Dumnezeu. Exodul 2:24 “ Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isac şi Iacov.” Noi cei de astăzi avem pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru la Dumnezeu. Suntem ascultaţi dacă ne prezentăm în rugăciune în Numele Domnului Isus (Ioan 14:13,14; Coloseni 3:17). Tată ceresc, vrem să venim înaintea Ta în rugăciune întotdeauna în Numele Domnului Isus Hristos. Ascultă-ne Te rugam. Îţi mulţumim. Amin.
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
În atelierul lui Dumnezeu în vederea graduării !
„ Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6)
Nu, nu am ajuns încă desăvârşiţi. Mai este încă de lucru în fiinţele noastre. În atelierul de lucru al lui Dumnezeu se lucrează intens. Fiecare credincios care a intrat de bună voie în acest loc simte din plin efectele lucrării de modelare, cioplire, şlefuire spirituală, lucrare făcută cu multă migală şi atenţie desăvârşită din partea Maestrului. Trebuie să ne asemănăm din zi în zi mai mult cu Domnul Isus. De aceea prin Duhul Sfânt, Tatăl nostru din ceruri lucrează clipă de clipă la pregătirea noastră pentru a deveni o Mireasă „fără pată şi fără zbârcitură” pentru Mirele nostru drag, Domnul Isus Hristos. Această lucrare de transformare, de sfinţire a celor credincioşi uneori „doare”. Zgura răufăcătoare se desprinde uneori foarte greu de metalul preţios, aşa că suntem chemaţi la răbdare, îndelungă răbdare şi chiar la răbdarea sfinţilor. Maestrul lucrează cu mare atenţie aşa încât să nu se piardă nimic din ceea ce s-a câştigat până acum, nimic din ceea ce s-a câştigat prin jertfa de la Calvar. Suntem preţuiţi în ochii lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi intens pentru cerul care de asemenea este pregătit pentru noi. Trebuie să devenim oameni pregătiţi pentru locul pregătit. Vine ziua „graduării” noastre.
- 1. Fii bine încredinţat de lucrurile acestea.
Nimic din ce se întâmplă în viaţa ta de credincios nu este la întâmplare. Eşti sub privirea binecuvântată a Marelui Maestru. Tu trebuie să devii „cineva”. Eşti special în ochii Domnului.
- 2. Fii conştient că Cel ce te prelucrează nu este un om ci Dumnezeu.
Da, de cele mai multe ori nu mâna directă a lui Dumnezeu te atinge pentru a te prelucra ci intervenţia umană. Dumnezeu se foloseşte de fraţii de credinţă şi chiar de oamenii din afara Bisericii, ca de nişte unelte ascuţite şi tăioase ca să te modeleze după voia Sa.
- 3. Fii bucuros că ceea ce se petrece în viaţa ta este ceva bun, o bună lucrare.
Chiar dacă doare, chiar dacă suferi, chiar dacă trebuie să rabzi mult… lucrarea care o face Dumnezeu este o lucrare bună, de calitate. El ne vrea binele vremelnic şi mai ales cel veşnic.
- 4. Fii răbdător, lucrarea se va termina, se va isprăvi.
Orice început are şi un sfârşit. Dumnezeu nu lasă lucrurile începute, neterminate. El tot ceea ce începe duce la bun sfârşit. Aşteaptă cu răbdare ziua lui Isus Hristos. Este hotărâtă de Dumnezeu. Vine în curând. Nu vei fi dezamăgit. Soseşte ziua „graduării” spirituale. Vine ziua răsplătirilor. Se pregăteşte şi cununa pentru cei ce se vor asemăna cu Domnul Isus şi-I vor fi mireasă Sa.
Doamne Te rugăm să te ocupi de noi. Te rugăm să lucrezi în noi desăvârşirea Ta. Te rugăm să ne faci să ne asemănăm cu Domnul Isus. Te rugăm să ne dai răbdare să putem aştepta răsplătirea Ta. Îţi mulţumim.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
Elisei Pecheanu – 37 de ani de slujire pastorală
Elisei Pecheanu la BCB „Nădejdea” București
S-a născut la 27 iunie 1951 în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova, în familia Pecheanu Ion şi Elena, fiind al doilea copil din cei cinci copii ai acestei familii : Victoria (1950), Elisei (1951), Maria (1953), Daniel (1955) şi Ioan (1958).
Tatăl, Ion Pecheanu, provenea din loc. Roşcani, judeţul Galaţi, sosit şi rămas pe meleaguri prahovene cu prilejul satisfacerii serviciului militar, iar mama, Elena Pecheanu (Sterian), era din loc. Scorţeni, judeţul Prahova.
Părinţii, Ion şi Elena, erau credincioşi ortodocşi practicanţi. În anul 1951 au auzit Evanghelia de la un credincios baptist sosit pe meleaguri prahovene tocmai din părţile Botoşanilor. Numele lui era Unţeanu Constantin. Acesta i-a invitat la el acasă, şi le-a vestit Cuvântul Domnului. După prima seară de evanghelizare personală, Ion Pecheanu s-a hotărât să se pocăiască şi să devină un credincios sincer Domnului. După scurt timp şi soţia sa, Elena, a luat aceiași hotărâre, în ciuda „persecuţiilor” din partea familiei şi a Bisericii Ortodoxe din sat.
Au fost botezaţi în Numele Sfintei Treimi la Biserica Creştină Baptistă din Ploieşti în acelaşi an, 1951. Actul acesta al botezului nou-testamentar explică faptul botezării primului copil, Victoria (n. 1950) în Biserica Ortodoxă , iar începând cu Elisei, toţi copiii nu au mai fost botezaţi de copii mici.
Elisei Pecheanu a crescut deci în familie de credincioşi baptişti, fiind învăţat din pruncie Sfintele Scripturi. Deoarece în localitatea natală Scorţeni, nu era Biserică Baptistă, au fost primiţi ca membri în Biserica Creştină Baptistă din Ţintea, judeţul Prahova. Frecventau serviciile divine ale Bisericii, cu regularitate, deşi distanţa dintre Scorţeni şi Ţintea era de aproximativ 10 km. Mergeau pe jos, nu existau mijloace de transport pe vremea aceea. Copiii mai mari mergeau de mână, pe jos, iar cei mici în braţele părinţilor, 10 km dus şi 10 km întors. Bucuria întâlnirii cu Domnul şi cu fraţii întrecea orice obstacol. Dragostea dintâi pentru Domnul era foarte mare.
Anul 1960 a fost un an dramatic pentru familia Pecheanu. În luna mai a trecut la cele veşnice fiul cel mai mic, Ioan, iar în luna septembrie a fost chemat acasă, la odihna veşnică, după o grea suferinţă, tatăl copiilor, Ioan Pecheanu (36 de ani).
Rămasă văduva la vârsta de numai 32 de ani cu patru copii, mama, Elena Pecheanu nu s-a mai recăsătorit, dar a rămas şi credincioasă Domnului care a ajutat-o să-şi crească copiii în frica Domnului, astăzi toţi patru fiind credincioşi împreună cu familiile lor. La vârsta de 76 de ani ( în anul 2005) a fost chemată la odihnă veşnică şi mama pastorului, Elena Pecheanu.
La vârsta de numai 9 ani, Elisei fiind băiatul cel „mare”, a luat greutăţile vieţii în serios, orfan de tată fiind, şi a simţit din plin ostilitatea lumii în care trebuia să trăiască.
Elisei Pecheanu a urmat cursurile Şcolii generale de 8 ani în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova între anii 1958-1966, apoi între anii 1966-1969 a urmat cursurile Şcolii profesionale din oraşul Plopeni, judeţul Prahova, fiind calificat în meseria de strungar în metale. A urmat şi promovat cursul seral la Liceul Teoretic din Plopeni, examenul de bacalaureat fiind susţinut şi promovat la Liceul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Serviciul militar l-a satisfăcut la U.M. 01042 Vânători de Munte, Curtea de Argeş, în perioada octombrie 1972 – martie 1974.
Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în compania celor credincioşi Domnului în Bisericile Creştine Baptiste din judeţul Prahova sub păstorirea binecuvântată a Domnului Isus, Marele Păstor, şi a fratelui pastor Păiş Dumitru. A fost membru aparţinător, copil fiind, în Biserica Creştină Baptistă din Ţintea, judeţul Prahova.
După primirea botezului nou-testamentar, în duminica din 30 august 1970, în Biserica Creştină Baptistă din Drajna de Jos, judeţul Prahova, botezător fiind pastorul Dumitru Păiş, devine membru cu drepturi depline al Bisericii Creştine Baptiste din Ţintea. A slujit şi ca membru în comitetul bisericii şi apoi ca secretar al bisericii. În această perioadă a participat activ la întâlnirile de tineret din biserica locală şi din bisericile din Prahova, a condus ora de rugăciune, ora biblică şi a predicat Cuvântul Domnului la serviciul divin.
Pastorul Păiş Dumitru împreună cu alţi fraţi bătrâni ai Bisericii, au fost oamenii prin care Dumnezeu i-a vorbit tânărului Elisei, chemându-l la slujirea pastorală. Aceştia i-au propus fratelui Elisei Pecheanu să meargă la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti pentru a se pregăti se devină slujitorul Domnului cu Evanghelia. Glasul Domnului a răsunat adânc în inima acestui tânăr credincios şi s-a materializat prin înscrierea la concursul de admitere la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, în sesiunea septembrie 1974. A avut harul deosebit oferit de Dumnezeu, ca să fie declarat admis la acest concurs, fiind unul din cei douăzeci de tineri admişi, concurs la care au participat peste o sută de candidaţi din toată ţara. A urmat şi absolvit cursurile de zi ale Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti în perioada 1974-1978, director al acestui aşezământ de cultură teologică fiind Profesor Dr. Ioan Bunaciu, primind Diploma în Teologie în iunie 1978, alături de cei 16 absolvenţi.
Serbarea de graduare a avut loc la Biserica Creştină Baptistă nr.1 din Timişoara, pastor al acestei biserici fiind Râncu Ioan. Doi colegi au fost exmatriculaţi după memoriul seminariştilor din 1976 (Ianculovici Dimitrie şi Prejban Ionel), iar doi dintre cei rămaşi au decedat la cutremurul de pământ din 4 martie 1977 (Morocoş Nocolae şi Rusu Ioan).
Elisei Pecheanu s-a căsătorit, sub călăuzirea Domnului, cu Eugenia Horopciuc din Arborea, judeţul Botoşani, al doisprezecelea copil din cei treisprezece ai familiei Horopciuc Ioan şi Adela, Eugenia fiind membră a Bisericii Creştine Baptiste „Golgota” din Bucureşti, şi membră a corului Bisericii. Întâlnirea dintre cei doi s-a făcut la orele de tineret ale Bisericii, ea fiind membră acolo, iar el seminarist trimis în practica pastorală. Oficierea căsătoriei a avut loc în Biserica Creştină Baptistă din Câmpina, la data de 27 iunie 1976, oficiată de către pastorii Păiş Dumitru, Rădulescu Titus şi Cure Simion.
Familia Pecheanu Elisei şi Eugenia a fost binecuvântată de Domnul cu două fete : Emilia Marta (1978) şi Fibia Adela (1981). Amândouă fetele, acum licenţiate în Teologie – Limbi Străine, sunt credincioase şi căsătorite, fiecare la casa ei. Familia Ursaciuc Daniel şi Emilia Marta, Daniel fiind pastorul Bisericii Române „Izvorul vieţii” din Londra, şi au trei copii : Naomi, Ruben şi Natanael. Familia Mocanu Vlad Andrei şi Fibia Adela, sunt membrii Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti. Ei nu au încă copii.
O dată cu primirea Diplomei în Teologie, iunie 1978, proaspătul absolvent Elisei Pecheanu ar fi trebuit să primească şi acordul Departamentului de Culte din vremea aceea să fie ordinat în slujba de păstor. Dar nu a primit decât în anul următor, adică începând cu unu aprilie 1979, cu siguranţă din cauza memoriului semnat în 1976, memoriu de pe care nu şi-a retras semnătura.
A fost ordinat ca pastor, în luna mai, ziua 27, anul 1979, la Biserica Creştină Baptistă „Privegherea” din Bucureşti, de care aparţineau şi Biserica Creştină Baptistă din comuna Voluntari, judeţul Ilfov, şi Biserica Creştină Baptistă din loc. Valea Dragului, judeţul Giurgiu. Comisia de ordinare a fost alcătuită din următorii fraţi pastori: Sărac Iosif, Păiş Dumitru, Taloş Vasile.
Deoarece nu avea unde să locuiască în Bucureşti, oraşul fiind declarat închis pe vremea comuniştilor, cu acordul conducerii Comunităţii de Bucureşti, a primit din partea pastorului Păiş Dumitru dreptul de a păstori trei dintre bisericile acestuia din Prahova (Ţintea, Câmpina, Filipeştii de Pădure), şi posibilitatea de a locui împreună cu familia la casa pastorală din Câmpina, încă din 1976. Cercul pastoral nou înfiinţat presupunea deplasarea săptămânală a pastorului Elisei Pecheanu la cele şase biserici pe o rază de peste 150 km. Petrecea o săptămână în cele trei biserici din Bucureşti, Voluntari şi Valea Dragului, iar săptămâna următoare la cele trei biserici din Prahova : Câmpina, Ţintea şi Filipeştii de Pădure. Era o activitate istovitoare atât pentru el cât şi pentru familia sa care trebuia să rămână singură la Câmpina, la casa pastorală. Nici bisericile nu se puteau bucura de o implicare mai amănunţită a pastorului în activităţile lor.
Ca şi când nu ar fi fost de ajuns aceste greutăţi, pastorul Elisei Pecheanu a trebuit să înfrunte şi ameninţările securităţii prin „împuterniciţii” de la Bucureşti şi de la Ploieşti, cât şi a „colaboratorilor” acesteia, infiltraţi în bisericile pe care le păstorea. Cu toate acestea în această perioadă (1978-1984), bisericile păstorite au crescut numeric şi în calitate, iar el a predicat Evanghelia cu putere, chemându-i pe oameni la pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus. S-a bucurat însă deplin de prezenţa nelipsită a Domnului Isus şi de ajutorul preţios şi la vreme potrivită primit din partea Celui ce-l chemase la slujirea pastorală. Bisericile pe care le păstorea având fiecare Casă de Rugăciune proprie, nu a trebuit să se implice şi în construcţii, ci doar a predicat Evanghelia.
A slujit pentru o vreme (1983-1984) şi în conducerea Comunităţii de Bucureşti în calitate de vicepreşedinte.
Deoarece s-a confruntat şi cu o lipsă de colaborare din partea colegilor pastori din Bucureşti, pe care îi invita să predice adesea, dar care nu prea răspundeau invitaţiilor, s-a văzut nevoit să accepte invitaţia Bisericii Creştine Baptiste „Maranata” din Hunedoara, să o păstorească. În septembrie 1984 se transferă cu acordul Uniunii Baptiste din România în noul cerc pastoral al Hunedoarei. Dar şi pe acele meleaguri era aceeaşi problemă a lipsei de păstori. Aşa că în scurt timp de la sosirea la Hunedoara, a fost invitat să preia pe rând şi păstorirea bisericilor baptiste din Călan, Negoi, Lunca Cernii, Pestiş, Cârjiţi, Mintia şi Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din Deva, toate acestea din judeţul Hunedoara.
O nouă chemare, o nouă provocare, o nouă slujire, parcă mai mult decât avusese până aici. Se pare că cei şase ani de până acum fuseseră doar pregătirea pentru ce urma să fie în slujirea pastorală de aici înainte. Şi aici în noul cerc pastoral, existau case de rugăciune la fiecare biserică, unele însă vechi care necesitau demolare şi reconstrucţie, altele doar reparaţii capitale. În această perioadă, din punct de vedere administrativ, s-a extins casa de Rugăciune a Bisericii Baptiste „Maranata” din Hunedoara, s-a construit Casa pastorală cu anexe, Biroul pastoral şi o sală polivalentă, funcţională pentru serviciile Bisericii. Toate acestea însă fără autorizaţie de construcţie deoarece autorităţile n-au vrut să le-o elibereze. Tot atunci s-a întocmit proiectul şi s-a cumpărat şi terenul din centrul vechi al oraşului Hunedoara pe care astăzi se înalţă noua şi frumoasa Casă de rugăciune a Bisericii. Tot în această perioadă pe când pastorul Elisei Pecheanu era pastor girant al Bisericii din Deva, se lucra intens la construirea noului locaş de închinăciune al bisericii.
Din 1984 până în 1989, la Revoluţie, a avut de întâmpinat foarte multe probleme din partea securității, şi a împuternicitului de la Deva. Au fost foarte multe piedici în lucrare din cauza faptului că a refuzat categoric colaborarea cu securitatea. A fost ameninţat deseori cu destituirea, au mers până acolo încât să-i curme firul vieţii în Spitalul din Hunedoara, unde era internat pentru afecţiuni ale coloanei vertebrale, sau au încercat înscenarea unor accidente cu maşina asupra lui. N-au reuşit. Dumnezeu nu le-a permis. N-a fost lăsat la bunul lor plac. Nu i s-a aprobat eliberarea paşaportului personal, decât numai după 1990. N-a putut călători în străinătate. Nu a putut studia în străinătate. Nu i s-a dat autorizaţie de construcţie pentru Case de rugăciune. A construit fără autorizaţie la Hunedoara, au fost chemaţi cu Biserica în judecată până la Tribunalul Suprem la Bucureşti. Nu li s-a făcut dreptate, dar au fost apăraţi de puterea Domnului care nu a îngăduit să li se demoleze construcţia.
Despre toate aceste evenimente pastorul Elisei Pecheanu povesteşte cu dea-măruntul în volumul de amintiri (ne)cenzurate intitulat „Trepte spre desăvârşire” care este în curs de apariţie.
A fost invitat de către colegii săi pastori să predice Evanghelia în majoritatea Bisericilor Baptiste din judeţul Hunedoara şi judeţele limitrofe, la evanghelizări, la botezuri, la cununii religioase, la înmormântări… etc. De asemenea au fost organizate frumoase sărbători cu diferite prilejuri în Biserica din Hunedoara şi la celelalte biserici pe care le păstorea, la care au fost invitaţi colegi pastori din Comunitate şi din ţară.
În perioada 1991-1993 a urmat cursurile intensive organizate de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti în vederea obţinerii Licenţei în Teologie, fiind Licenţiat în Teologie în iunie 1993.
În februarie 1994, după zece ani de slujire pastorală la Hunedoara (cea mai lungă perioadă de păstorire a Bisericii din Hunedoara, dintre toţi păstorii de până atunci), la chemarea Domnului Isus, prin fratele pastor, prof .univ. dr. Vasile Talpoş, pastorul Elisei Pecheanu se mută la Bucureşti, cu familia. Este ales ca pastor al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti alături de pastorul acesteia, prof. univ. dr. Vasile Talpoş, unde slujeşte şi în prezent, este de asemenea angajat în funcţia de secretar şef al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti (1994-2007), slujeşte şi ca secretar şef al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitatea din Bucureşti (1997-2007). Datorită muncii fizice şi intelectuale extenuantă pe care a depus-o în toate aceste implicări, pastorul Elisei Pecheanu a suferit câteva accidente vasculare cerebrale (2004, 2005, 2006), fiind pensionat medical în aprilie 2007.
A participat în această perioadă activ la păstorirea bisericii, la construirea noului locaş de închinăciune al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea”, cât şi la procesul de acreditare atât al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, cât şi al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitatea din Bucureşti. Efortul intelectual intens depus la toate aceste lucrări, pregătirea permanentă de a predica Evanghelia în Biserica pe care o păstoreşte, cât şi activităţile de familie, au făcut ca să nu poată avea nici măcar o zi de odihnă…, muncă în exces… muncă ce a dus la îmbolnăvire, fiind necesară pensionarea medicală.
Astăzi slujeşte prin harul Domnului, numai ca pastor al Bisericii Creştine Baptiste „Nădejdea” din Bucureşti, predicând Evanghelia alături de pastorii : Prof.univ.dr. Vasile Talpoş şi drd. Constantin Ghioancă[ii], şi este împreună cu soţia sa, Eugenia, care este şi ea suferindă.
Pastorul Elisei Pecheanu este autorul a mii de predici, rostite de-a lungul a celor peste 36 de ani de slujire pastorală şi cu Evanghelia, cât şi a volumului de poezii „Păstorul Cel Bun” (apărut în 2009), şi al volumelor :
„ Trepte spre desăvârşire” – Memorii (ne)cenzurate ( în lucru)[iii]
„ Picături de Har” – schiţe de predici (în lucru)
Pentru toate acestea se cuvine întreaga mulţumire şi toată slava adusă Celui Veşnic, Celui ce l-a chemat la slujire, Celui ce nu l-a părăsit niciodată, Celui care-l aşteaptă în slava Sa, Domnului şi Mântuitorului lui personal, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Iuda 24-25 „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.”.
Pastor, Elisei Pecheanu
Bucureşti, 01 iulie 2010
Partajează asta:
Cheia fericirii
Ioan 13:17 „ Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.”
Toţi oamenii de pe pământ doresc să fie fericiţi. Nimeni nu doreşte în mod conştient şi intenţionat să ajungă nefericit. Este o permanentă alergare a tuturor generațiilor după fericire. Tot aşa de adevărat este faptul că unii caută fericire numai în lucrurile trecătoare. Chiar dacă acestea sunt necesare existenţei noastre vremelnice, dacă fericirea umană este condiţionată numai de ele atunci odată cu trecerea lor piere şi fericirea. De aceea Domnul Isus prezintă adevărata fericire ca fiind un rezultat al celor două atitudini faţă de Cuvântul divin: cunoaştere şi împlinire.
Cunoaşterea Cuvântului Sfânt
„Dacă ştiţi aceste lucruri…”
Domnul Isus a fost fericit în adevăratul sens al cuvântului deşi a cunoscut ce înseamnă lipsa, durerea trupească şi sufletească, plânsul, respingerea, batjocura, moartea. Toate aceste stări ne sunt şi nouă familiare de aceea Domnul Isus ne oferă posibilitatea trăirii adevăratei fericiri. El ştia: „că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu se duce” (Ioan 13:3). Toate acestea şi încă multe alte adevăruri cunoscute de El Îl făceau fericit în împlinirea misiunii Sale de Mesia, Hristosul, Răscumpărătorul omenirii păcătoase. El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat (Ioan 1:1). El este Adevărul (Ioan 14:6). Cuvântul Său este adevărul (Ioan 17:17). Tu cunoşti ADEVĂRUL ? Adevărul cunoscut aduce slobozenia, adică adevărata fericire (Ioan 8:32), cu o condiţie: împlinirea Adevărului (Cuvântului), nu numai cunoaşterea Lui. Cunoaşterea fără împlinire aduce osânda (Evrei 10:26-27).
Împlinirea Cuvântului Sfânt
„…ferice de voi dacă le faceţi.”
Foarte interesantă este relaţionarea dintre împlinire şi cunoaştere prezentată de Domnul Isus. Aici în textul prezentat, Domnul spune că fericit este cel ce aplică ceea ce cunoaşte despre Adevăr. În aceeaşi Evanghelie la capitolul 7 cu versetul 17, Domnul Isus spune astfel : „Dacă vrea cineva să facă voia Lui (a Tatălui din ceruri), va ajunge să cunoască…” Iată deci, cunoscând şi împlinind Adevărul ajungi la fericire, şi împlinind Adevărul cunoscut, ajungi să cunoşti şi mai mult despre Adevărul infinit. Aşa se capătă adevărata fericire. Tu dragul meu, eşti fericit ? Care este izvorul fericirii tale ? Domnul Isus este adevăratul izvor al fericirii şi dătătorul cu inimă largă al acesteia. El a zis : „Eu am venit ca oile (Mele) să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10/b) Tot El a zis : „Veniţi al Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)
Doamne Isuse, ajută-mă să Te cunosc şi mai mult, să Te iubesc şi mai mult, să Te ascult şi mai mult, să împlinesc Cuvântul cunoscut şi mai mult şi să Te aştept şi mai mult. Amin !
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
Faptele firii sau roada Duhului ?
Galateni 5:19-23
Ce lăsăm în urma noastră ? Zgomot (gălăgie, deranj…) sau un sunet plăcut? Moise, omul lui Dumnezeu din vechime, în psalmul 90:9/b ne spune că anii celui credincios trec lăsând în urmă ca amintire pentru generațiile viitoare un sunet plăcut, armonios. Cum îşi vor aduce aminte de noi cei ce ne vor urma: copiii, nepoții, strănepoţii …, Biserica lui Hristos ? Aceasta este o întrebare demnă de luat în seamă de către fiecare credincios în parte. Nu la întâmplare apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, aşează la locul potrivit aceste adevăruri. El a avut de-a face în misiunea sa cu cel puţin două feluri de creştini: duhovniceşti si fireşti. De aceea el scrie atenţionându-ne pe toţi : „umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)
Firea pământească are poftele ei specifice care pot produce : „ preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările…” (Galateni 5:19-21) Dar va zice cineva: eu nu am în viaţa mea astfel de lucruri urâte… Atenţie ! Lista lui Pavel se încheie astfel : „ şi alte lucruri asemănătoare cu acestea.” Deci rafinamentul satanic din vremea noastră s-ar putea să înşele pe cineva cu alte lucruri, neenumerate aici, dar tot fireşti şi satanice. Să nu ne înşelăm singuri : ceea ce facem vorbeşte mai tare decât ceea ce spunem altora ! În astfel de stare nimeni nu poate moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (v.21/b). Este numai zgomot zadarnic !
Roada Duhului, dimpotrivă, este : „ dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (v.22,23). Deci cine se lasă călăuzit de Duhul Sfânt va avea cu siguranţă această Roadă binecuvântată. În urma lui va rămânea un sunet plăcut, o amintire scumpă, de neuitat, o viaţă trăită în slujba Domnului şi în frica de Domnul. Nu ţi-ai dori o astfel de viaţă ? Să se poată spune cu adevărat şi despre tine : acesta a fost omul lui Dumnezeu ! Dacă da, atunci lasă-te „altoit în Hristos”, născut din nou prin Duhul Sfânt în urma pocăinţei sincere şi a credinţei personale, şi lasă-L pe Duhul Sfânt să-ţi cârmuiască viaţa. În limba greacă termenul folosit pentru cuvântul „roadă” este „karpos” şi are înţelesul de : fruct, rezultat, câştig, rod, sau în mod figurativ: descendent sau lăstar. Adică ceea ce stăpâneşte în interiorul fiinţei va rodi şi se va vedea în afară, va rămânea în urma noastră. Roada Duhului (la singular) este prezentată prin cele nouă faţete, sau atribute vizibile ale vieţii unui creştin duhovnicesc. Am putea împărţi în mod arbitrar, în trei grupuri, cele nouă faţete ale roadei Duhului Sfânt astfel: dragostea, bucuria şi pacea, să definească relaţia noastră cu Dumnezeu; îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, să definească relaţia noastră cu semenii noştri; iar următoarele trei : credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor să definească relaţia creştinului cu sine însuşi. Luându-le însă împreună, aşa cum ne-au fost transmise, şi avându-le din belşug, ele vor demonstra că aparţinem lui Dumnezeu, că suntem cârmuiţi de Duhul Sfânt şi că vom moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
MARANATA – Domnul nostru vine !
1 Corinteni 16:22
Lăsând la o parte amatorismul unor aşa zişi „profeţi” pe aceasta temă, credincioşii adevăraţi şi sinceri ştiu şi cred din toată inima lor că evenimentul revenirii Domnului Isus Hristos pe acest pământ este o realitate inevitabilă.
Aşa a spus El, Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, când a fost pe pământ cu ucenicii Săi.
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3)
Aşa au spus îngerii trimişi din cer, ucenicilor, la înălţarea la cer a Domnului Isus Hristos.
„După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer ? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
Aşa au crezut şi au propovăduit primii creştini.
„Maranata ! Domnul nostru vine ! (1 Corinteni 16:22)
„Căci însuşi Domnul… Se va pogorî din cer… „ (1 Tesaloniceni 4:16)
„Unde este făgăduinţa venirii Lui ?”„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii..” (2 Petru 3:4,9)
Aşa credem şi propovăduim şi noi, Biserica Sa răscumpărată.
Nu ştim însă nici mileniul, nici deceniul, nici anul, nici luna, nici săptămâna, nici ziua, nici ceasul, şi nici clipa, când acest eveniment glorios va avea loc (Matei 24:36; 1 Corinteni 15:51-52). Nu este treaba noastră să ne ocupăm de calcule ca să aflăm ceea ce ne este ascuns (Fapte 1:6,7). Suntem chemaţi să veghem (Matei 24:42; 1 Petru 4:7), să fim gata (Luca 12:35-40; Efeseni 6:14), să-L iubim pe Domnul Isus (1 Petru 1:8), să-L aşteptăm cu răbdare şi într-o trăire sfântă (2 Petru 3:10-13), să-L mărturisim (Fapte 1:8), şi să ne pocăim permanent (2 Petru 3:14). Noi, credincioşii, zicem din toată inima : Maranata, Domnul nostru vine ! Amin, vino Doamne Isuse ! Tu ce zici ?
Pastor, Elisei Pecheanu
Istorie Evanghelica 