Arhive etichetă: Institutul Teologic Baptist din București

Topul universităţilor din România, după standardele UE


Doar 12 dintre universităţile româneşti au fost clasificate ca unităţi de cercetare avansată şi educaţie. Alte 15 universităţi au fost cotate ca unităţi de calitate medie, cele mai multe instituţii, inclusiv cele particulare, clasându-se în ultima categorie.
studenti (Foto: Romania Libera)Ierarhizarea universităţilor româneşti, făcută de Asociaţia Universităţilor Europene, va ajuta la finanţarea diferenţiată a unităţilor de învăţământ,după criterii de performanţă. Clasificarea a fost făcută pe baza informaţiilor furnizate de instituţiile de învăţământ, prin intermediul unui chestionar.
Conform noii legi a Educaţiei clasificarea universităţilor presupune trei grupe:
1. universităţi de cercetare avansată şi educaţie
2. universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică
3. universităţi centrate pe educaţie

Potrivit ministrului Educaţiei, citat de Mediafax, aproximativ 80% din locurile la doctorat vor reveni universităţilor din categoria cercetare avansată şi educaţie.

De asemenea, Ministerul va ţine cont de această clasificare în repartizarea locurilor de care dispun rectoratele. Pentru anul universitar 2011 – 2012, cifra de şcolarizare pentru ciclul universitar de licenţă va fi de 62.850, pentru învăţământul universitar de master sunt 35.600 de locuri , iar pentru ciclul doctoral vor fi aproximativ 3.500 de locuri, potrivit Hotărârii de Guvern din aprilie 2011.
Ziarul Gândul precizează că singura opţiune prin care universităţile din ultima categorie vor mai putea avea programe de master şi doctorat este prin finanţare „punctuală” către programele de master foarte bune. „Finanţarea va merge strict acolo unde se află calitatea,” a subliniat ministrul educaţiei. „Aşadar, universităţile centrate pe educaţie vor primi locuri bugetate la licenţă şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de master de calitate, nu şi către cele slabe. Nu cred că vreun cetăţean român vrea să finanţeze din banii lui fabrici de masteranzi în universităţi care nu pot să ofere calitate,” a mai spus ministrul Funeriu.

Iată clasificarea obţinută de Asociaţia Universităţilor Europene:

Categoria I: Universităţile de cercetare avansată şi educaţie

Universitatea din Bucureşti
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Academia de Studii Economice
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol-Davila” din Bucureşti
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca
Universitatea „Politehnica” din Bucureşti
Universitatea Tehnică din Iaşi
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Universitatea Politehnică din Timişoara

Categoria II: Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică

Universitatea de Vest din Timişoara
Universitatea din Craiova
Universitatea „Transilvania” din Braşov
Universitatea „Ovidius” din Cosntanţa
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Universitatea din Oradea
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
USAMV din Iaşi
USAMV din Timişoara
USAMV din Bucureşti
UMF din Timişoara
UMF din Craiova
Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
UMF din Târgu Mureş

Tot în categoria universităţilor de educaţie şi cercetare se înscriu şi instituţiile cu profil militar, universităţile de arte şi cele din domeniul sportiv:

Academia Tehnică Militară din Bucureşti
Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti
Academia Navală „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa
Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca
Universitatea de Arte din Târgu Mureş

Categoria III: Universităţi centrate pe educaţie

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Universitatea „Ştefan Cel Mare” din Suceava
Universitatea „Valahia” din Târgovişte
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Universitatea Maritimă din Constanţa
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti
Universitatea Romano-Americană din Bucureşti
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Universitatea din Piteşti
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti
Universitatea „Constantin Brancuşi” din Târgu Jiu
Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
Universitatea de Nord Baia Mare
Universitatea Ecologică din Bucureşti
Universitatea din Petroşani
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Universitatea Creştină Partium din Oradea
Universitatea Emanuel din Oradea
Universitatea „Apollonia” din Iaşi
Universitatea Spiru Haret din Bucureşti
Universitatea Hyperion din Bucureşti
Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş
Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”
Universitatea „Tibiscus” din Timişoara
Universitatea Româno-Germană din Sibiu
Universitatea Andrei Şaguna Constanţa
Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi
Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca
Institutul Teologic Penticostal din Municipiul Bucureşti
Institutul Teologic Baptist Bucureşti
Universitatea ARTIFEX din Bucureşti
Universitatea „Danubius” din Galaţi
Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi
Universitatea „Avram Iancu” din Cluj-Napoca
Universitatea „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti
Universitatea „George Bacovia” din Bacău
Universitatea „Athenaeum” din Bucureşti
Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj
Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti
Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara
Universitatea Financiar – Bancară Bucureşti
Universitatea George Bariţiu din Braşov
Universitatea Bioterra din Bucureşti

http://www.semneletimpului.ro/stiri/Topul-universitatilor-din-Romania–dupa-standardele-UE-4157.html

Comunicat admitere Institutul Teologic Baptist din București


Institutul Teologic Baptist din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru domeniul: Teologie Baptistă Pastorală (program de licenţă, durata patru ani).

  • program de licenţă la ZI
  • program de licenţă ID

Examenul de admitere va avea loc în sesiunile: iulie si septembrie.

Candidaţii se pot înscrie pentru concursul de admitere la Secretariatul facultăţii în perioada: 12-16 septembrie 2011.

Probele pentru admitere vor fi:

 19 septembrie 2011 – Probă eliminatorie (probă orală) – Interviu şi Mărturisirea de Credinţă a Cultului Creştin Baptist din România

 20 septembrie 2011– Probă scrisă – Cunoştinţe biblice

Tematica pentru examenul de admitere:

Vechiul Testament: Creaţia, căderea omului în păcat, potopul, ieşirea din Egipt, darea Legii şi cele zece porunci, chemarea la slujire a profetului Isaia Isaia 6 şi 53.

Noul Testament: Naşterea lui Isus Christos, ispitirea Domnului, fericirile, răstignirea lui Isus Cristos, învierea Domnului, convertirea lui Saul, cele 7 biserici din Apocalipsa.

Mai multe detalii AICI

Grup studenti ITBB, Nu va fi o veste mai frumoasa


Gruop studenti ITBB, Spala-mi Doamne gandul


Promotia 2011 a ITBB la Biserica Nadejdea Bucuresti – 22.6.2011


În data de 22 iunie 2011, 18 dintre absolvenții Institutului Teologic Baptist din București s-a închinat împreună cu cei care au fost prezenți la Biserica Nădejdea din București.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru a vedea restul de fotografii accesați link-ul  http://www.facebook.com/

Ciprian, La Cina cea de Taină


Festivitatea de Graduare a Institutului Teologic Baptist din Bucuresti. Promotia 2007-2011


www.bisericabaptistardm.org via http://romaniaevanghelica.wordpress.com

Grup studenti ITBB, Eram jos in pacat


Conferinta Capela FTB: Perspective biblice asupra persoanei si lucrarii Duhului Sfant


Sursa: http://www.capelaftb.com/

Mai multe informații despre conferință găsiți aici.

Prof Dr. Vasile Talpos a suferit un preinfarct-update


M-am interesat în legătură cu situația prof Dr. Vasile Talpoș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București și am aflat următoarele: a avut problemă la un genunchi care a condus la un blocaj renal fapt care a necesitat internarea dânsului. Se presupune că problemele menționate anterior coroborate cu alte antecedente medicale și surmenajul fizic i-ar fi afectat și inima. Din câte am înțeles doctorii presupuneau că ar fi vorba de un preinfarct însă informația nu este confirmată.