Arhive etichetă: Universitatea Emanuel din Oradea

O istorie cronologică a baptiștilor din România (1856-2015)


Prin intermediul acestei cronologii doresc să realizez o incursiune în istoria baptiștilor din România.

Materialul este în curs de actualizare, astfel încât orice sugestii sunt binevenite.

1856 – prima biserică baptistă recunoscută de autorități este Biserica Baptistă germană din București (Popa Rusu)

1875 – la Salonta se înființează prima biserică baptistă din Transilvania

1877-1878 – Războiul ruso-turc cunoscut în România sub numele de Războiul de independență.

1878 – Prin Tratatul de la Berlin sunt prevăzute și libertăți religioase

1910 – Miron Cristea, la momentul respectiv Episcop de Caransebeș, face o plângere împotriva pastorului baptist Ignea Istvan din Lalasint pentru prozelitism și botezarea unor credincioși ortodocși și catolici fără respectarea legislației în vigoare”

1912 – Formarea primei biserici baptiste românești în București pe strada Apele Minerale Nr. 14-16 (Cf. Aurel Mateescu, „Prima biserică baptistă română în București: origine și dezvoltare)

1914 – Se declanșează Primul Război Mondial (1914-1918)

1916 – România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei (Rusia, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia)

1918 – la sfârșitul Primului Război Mondial se formează România mare, fapt care îi aduce împreună pe credincioșii baptiști din Vechiul Regat (Țara Românească și Moldova), Bucovina, Basarabia, Transilvania)

1919 – se înființează Uniunea Comunităților Creștine Baptiste Române  ca organ reprezentativ pentru baptiștii din toate teritoriile românești. Hotărârea înființării a fost luată în cadrul unei adunări ad-hoc care s-a ținut la Buteni, județul Arad între 8-10 iunie 1919. (Marius Silveșan, Bisericile creștine Baptiste din România 1948-1965, pp. 94-95 http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania/)

1919 decembrie   – Apare Farul Mântuirii, revista Uniunii Comunităților Baptiste din România. Își încetează apariția în martie 1932 (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1920 –  primul congres al Uniunii Comunităților Baptiste Române a avut loc în localitatea Buteni, județul Arad. În cadrul acestui Congres s-a adoptat Statutul Organic al Uniunii Comunităților Române din România Mare, care avea 14 capitole și 63 de articole. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România, vol. II). În statutul de organizare al Uniunii apare prevederea, care se păstrează și astăzi conform căreia copii membrii ai bisericilor baptiste erau numiți aparținători.

1920 – În cadrul lucrărilor Congresului Uniunii Comunităților Baptiste Române, Constantin Adorian a fost reconfirmat în funcția de președinte al Uniunii Baptiste (1919-1925)

1920 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Londra (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)

1921 – Se înființează Seminarul Teologic Baptist cu rolul de a pregăti pe cei care erau/ urmau să se implice în activitatea de vestire a Evangheliei. Acesta își va începe cursurile la Buteni, județul Arad, în toamna acelui an pentru ca după câteva luni să se mute la Arad, iar la scurt timp, în decembrie 1921 la București.

1921 – Ioan Socaciu este primul director al Seminarului Teologic Baptist, iar după mutarea la București funcția va fi preluată de Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii credinței baptiste din România.

1923 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Stockholm (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)

1925 – În localitatea Buteni, județul Arad se ține primul congres al tineretului baptist din România. Se înființează Uniunea Tineretului Creștin Baptist din România

1925 – Pastorul Popa Ioan devine președinte al Uniunii Baptiste (1925-1931).

1927 – va fi formulată prima Mărturisire de Credință a baptiștilor din țara noastră.

1927 februarie – J.H. Rushbrooke a avut întâlniri la București, pentru susținerea drepturilor confesionale, cu Mitilineu, ministrul de externe, Octavian Goga, ministrul de interne, Vasile Goldiș, ministrul Cultelor, generalul Alexandru Averescu, președintele Consiliului de Miniștri. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1928 februarie – J.H. Rushbrooke s-a întâlnit la București cu Nicolae Titulescu, ministru de externe, care l-a asigurat că va folosi toată influența sa în Consiliul de Miniștri pentru ca drepturile confesionale recunoscute baptiștilor în Transilvania să fie înscrise în Legea Cultelor. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1934 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Berlin (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian).

1940 – Constantin Adorian, directorul Seminarului Teologic Baptist de la București (1940-1942).

1944 octombrie – decret regal semnat de Regele Mihai I privind recunoașterea statutului de cult religios pentru baptiștii din România.

1946 – Seminarul Teologic Baptist se redeschide la Buteni, iar apoi se mută la București.

1946 noiembrie – alegeri fraudate de Partidul comunist

1947 30 decembrie – abdicarea forțată a Regelui Mihai I

1947 30 decembrie – România devine republică populară după modelul democrațiilor populare din Europa de Est. România devine Republica Populară Română (30 decembrie 1947 – 1965)

1948 – o nouă Constituție. Se recunoșteau formal drepturi și libertăți religioase

1948 – Legea pentru regimul general al cultelor religioase (Decretul Nr. 177/4 august 1948)

1948 – Este desființată Biserica Greco Catolică

1951 – este publicat volumul Legea și statutele cultelor din Republica Populară Română în cadrul căruia erau publicate și statutele cultelor adventist, baptist, creștin după Evanghelie și adventist de ziua a – 7-a alături de cel al Federației Reprezentative a Cultelor Evanghelice din România. Statutele celor patru culte evanghelice sau neoprotestante cum mai sunt cunoscute alături de cel al Federației nu au mai fost publicate și în Monitorul Oficial ca în cazul celorlalte culte religioase.

1951 – Congresul Cultului Creștin Baptist din R.P.R.

1953 – Reglementări privitoare la formațiile artistice (fanfare)

1954 – Reglementarea serviciilor religioase. Erau permise doar două servicii religioase pe săptămână. Unul, duminica dimineața până în ora 14, iar cel de-al doilea sâmbătă seara după ora 18. Se mai puteau ține servicii religioase extraordinare și servicii religioase cu prilejul sărbătorilor religioase importante. (Pentru mai multe detalii vezi Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, pp. 151-152)

1955 – Congresul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. O nouă conducere: Vicaș Teodor – președinte, Constantin Bălgrădean – secretar general

1955/1956 Statistică privind situația numerică a elevilor și profesorilor la Seminarul Teologic Baptist din București în acest an școlar : 12 profesori, 96 elevi, 26 absolvenți

1957 – Ministerul Cultelor se transformă în Departamentul Cultelor, instituție care va fi reorganizată pe parcursul anilor.

1957 – Alexa Popovici devine directorul Seminarului Teologic Baptist din București până în luna martie 1965. Vezi mai multe detalii la anul 1965.

1958 – Sunt interzise „deplasările de credincioși din alte localități”

1958 – Este scos din Regulamentul Seminarului Teologic Baptist stagiul de practică pentru elevii acestei instituții pe care aveau obligativitatea să-l efectueze între anii III și IV de studii. În funcție de acest stagiu de practică elevii Seminarului erau admiși în anul IV

1958 – Ieșirea lui Iosif Țon din orice activitate desfășurată în cadrul Cultului Baptist

1959 Demiteri și retrogradări profesionale pe criterii religioase în regiunile Oradea și Timișoara

1959 Exmatricularea unor studenți de la Cluj pe motive religioase. Plenara Uniunii Asociațiilor Studenților din România (UASR) la Institutul Politehnic cu Victor Babeș (?)

1959 – Activități în folos obștesc efectuate de seminariștii (elevii) de la Seminarul Teologic Baptist din București

1959 – Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.) consideră că Cultul Creștin Baptist ca fiind o sectă

1960 – Este modificat Codul Penal prin Decretul Lege Nr. 212 publicat în Buletinul Oficial Nr. 8 din 17 iunie 1960. Art. 1, pct. 44 prevedea faptul că urmau a fi pedepsiți penal cei care oficiau acte de cult fără aprobări legale.

1960 – Congresul III al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)

1961 – Ministerul Cultelor impune arondarea bisericilor prin adresa 813. Conform acestei prevederi bisericile mai mici urmau să se închidă, sau să fie arondate unor biserici mai mari. Această reglementare a afectat în principal bisericile baptiste din mediul rural și pe păstorii acestora. Afectați au fost și credincioșii care nu mai aveau dreptul la a avea o biserică în localitatea lor trebuiau să meargă mai mulți kilometrii (în unele cazuri zeci) până la cea mai apropiată biserică baptistă) (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1963 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste de la Beirut

1963 – Vizita reprezentanților Uniunii Baptiste din U.R.S.S. în România

1964 – Situația cultelor neoprotestante este analizată de B.O.R. care le consideră pe acestea secte.

1965 – Se manifestă curentul „de trezire” în cadrul Cultului Creștin Baptist

1965 – Statistică oficială a Uniunii Comunităților Creștine Baptiste

1965 – Alexa Popovici este demis din funcția de profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București pe motiv că ar fi trimis o scrisoare de Crăciun fără aprobarea Departamentului Cultelor și a conducerii cultului.

1965 – Alexa Popovici este demis și din funcția de păstor oferindu-i-se ulterior postul de arhivar la Uniune.

1965 martie – Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Conducerea Partidului este preluată de Nicolae Ceaușescu.

1965 iulie – Congresul IV P.M.R. devine Congresul IX al P.C.R.

1965 – o nouă Constituție care prelua prevederile din cele anterioare (1948, 1952)

Art. 17. Cetățenii Republicii Socialiste Romania, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale.

Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei nu sunt îngăduite.

Orice manifestare având ca scop stabilirea unor asemenea îngrădiri, propaganda naționalist-șovină, ațâțarea urii de rasa sau naționale, sunt pedepsite prin lege.

Art. 30. Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste Romania.

Oricine este liber sa împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantata. Cultele religioase se organizează și funcționează liber. Modul de organizare si funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege.

Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte instituții de învățământ decât școli speciale pentru pregătirea personalului de cult.

În cadrul acestei constituții este menționat pentru prima dată în cadrul unui act legislativ constituțional faptul că școala este despărțită de biserică.

1965 – Congres al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, Cultul Creștin Baptist

1965 – R.P.R. devine R.S.R.

1965 – Richard Wurmbrand, pastor luteran, după paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand)

Anii 60 – Iosif Țon face studii la Regent’s Prak College, Oxford. În urma întâlnirii cu Wurmbrand acesta revalorizează credința creștină. Are loc o transformare în viața lui ce îl determină să se întoarcă în România și să se implice în acţiuni de rezistență. Cât timp era la Oxford a existat un schimb epistolar cu pastorul Ioan Bunaciu.

1969 – Absolvă Seminarul Teologic Baptist din București promoția Vasile Talpoș, Vasile Taloș care vor deveni figuri proeminente ale baptiștilor din România în anii următori.

1969 – Seminarul Teologic Baptist se închide timp de un an datorită neaprobării înscrierii de noi studenți.

1970 – Ioan Bunaciu devine director al Seminarului Teologic Baptist din București

1970 – Ioan Bunaciu are mai multe intervenții la Departamentul Cultelor și la Avram Bunaciu, Președintele Comisiei Constituționale a R.S.R. în vederea redeschiderii Seminarului.

1970 – este reorganizat Departamentul Cultelor

1970 – DECRET Nr. 153 din 24 martie 1970
pentru stabilirea si sanctionarea unor contraventii privind regulile de convietuire sociala, ordinea si linistea publica. ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 33 din 13 aprilie 1970.

Art. 1 litera d) iniţierea sau constituirea unor grupuri de persoane care, prin comportarea lor, exprimă o concepţie de viaţă parazitară sau anarhică, contrară regulilor elementare de bună-cuviinţă, străină principiilor de convieţuire socialistă, precum şi sprijinirea sub orice formă a unor astfel de grupuri sau aderarea la acestea. (http://lege5.ro/Gratuit/gu4tgojx/decretul-nr-153-1970-pentru-stabilirea-si-sanctionarea-unor-contraventii-privind-regulile-de-convietuire-sociala-ordinea-si-linistea-publica – dec 2016)

Prevederile decretului au fost folosite împotriva credincioșilor și pastorilor evanghelici; el pedepsea vagabondarea, parazitismul, etc…Multi frați au fost sancționați: deplasări de coruri, colinzi, etc.

Pastori nerecunoscuți….

1972 – Congresul XXVII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Cornel Mara este ales președinte al Cultului, iar avocatul Paul (Pavel) Bărbătei secretar general.

1973 – Memoriul celor 50 – inițiat de pastorul Vasile Taloș și semnat de 50 de pastori baptiști. Memoriul formula trei revendicări majore pentru bisericile baptiste. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1974 (?) Ioan Bunaciu obține doctoratul în teologie la Institutul Teologic Protestant din Cluj.

1975 – Helsinki. Conferința CSCE privind drepturile omului. Tratatul final este semnat și de România

1977 – Memoriul „Cultele neoprotestante și drepturile omului în România” – a fost semnat de 6 evanghelici: pastorii Iosif Țon și Pavel Nicolescu, învățătorul Radu Dumitrescu, inginerul Aurelian Popescu, de la baptiști, predicatorul penticostal Constantin Caraman și dr. Silviu Cioată de la creștini după Evanghelie. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)

1978 – Se înființează ALRC (Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință). Pastorul baptist Pavel Nicolescu devine purtătorul de cuvânt al acestei organizații.

1984 – Congresul XXVIII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Mihai Hușanu este ales în funcția de președinte, iar pastorul Vasile Talpoș în cea de secretar general pentru un mandat de patru ani (1984-1988)

1984 – Pastorul Vasile Talpoș este ales vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1984-1986)

1985 – Vizita evanghelistului american Billy Graham în România

1986 – Pastorul Vasile Talpoș este ales în funcția de Președinte al Federației Baptiste Europene.

1987 – Prin acțiunile pastorilor Vasile Talpoș și Mihai Hușanu baptiștii reușesc să primească acordul pentru a tipări la București Biblia, traducere Dumitru Cornilescu. Tipărirea se va realiza la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. (https://istorieevanghelica.ro/2012/08/03/fotografii-cu-biblia-baptista-de-la-bucuresti-1987/)

1988 – Congresul XXIX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Traian Grec este ales în funcția de președinte al Cultului, iar pastorul Ioan Rîncu în cea de secretar general.

1988 – Vasile Talpoș devine director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988-2011)

1988 – Încetează mandatul de președinte al Federației Baptiste Europene al pastorului Vasile Talpoș și devine Past President (1988-1990) funcție care se va desființa odată cu terminarea mandatului acestuia în anul 1990 conform mărturiei pastorului Talpoș.

1989 decembrie – memoriu de protest al delegaților la Congresul Cultului Creștin Baptist adresat președintelui R.S.R., domnul Nicolae Ceaușescu. Memoriul a fost inițiat de pastorul Vasile Taloș.

1989 – Revoluția din Decembrie 1989

1990 – Seminarul Teologic Baptist din București se transformă în institut teologic de grad universitar.

1990 – se înființează Alianța Evanghelică din România, iar pastorul Paul Negruț devine președintele acesteia. Conducerea este rotativă pentru un mandat de patru ani între cultele evanghelice (Baptist, Penticostal, Creștin după Evanghelie)

1991 – Congresul XXX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Vasile Taloș devine președinte al cultului baptist (1991-1995, 1995-1999), Nicolae Gheorghiță secretar general iar Iosif Ștefănuți secretar general adjunct.

1991 – Se înființează Facultatea de Teologie Baptistă (dublă specializare) în cadrul Universității din București

1991 – Se înființează la Oradea Institutul Biblic Emanuel transformat ulterior în Universitatea Emanuel

1995 – Congresul XXXI al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Vasile Taloș obține cel de-al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.

1999 – Congresul XXXII al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Paul Negruț devine președinte al cultului baptist (1999-2003, 2003-2007)

2003 – Congresul XXXIII al Cultului Creștin Baptist din România

2007 – Congresul XXXIV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Ioan Bunaciu devine președinte al cultului baptist (2007-2011, 2011-2015)

2011 – Congresul XXXV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Bunaciu obține al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.

2011 – Daniel Mariș devine rector al Institutului Teologic Baptist din București (2011-2015, 2015-2019)

2015 – Congresul XXXVI al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Viorel Iuga devine președinte al cultului baptist (2015-2019) și președintele Alianței Evanghelice din România (2015-2019) (http://revistacrestinulazi.ro/2015/05/congresul-cultului-crestin-baptist-din-romania-28-mai/)

 

 

Reclame

Citește on-line Revista Creștinul azi – Nr. 4 / 2015


Click pe copertă pentru a citi online Revista

În cadrul acestui număr puteți citi următoarele articole:

Vor război? Război să fie!

Perspectiva biblică asupra crizei morale

De ce nu avem parte de focul trezirii?

Ce plăcut e când frații români și maghiari locuiesc împreună

Modele pastorale biblice (1)

Alegeri cu efect de bumerang

De asemenea, sunt informații legate de admiterea la Institutul Teologic Baptist din București, la Universitatea Emanuel din Oradea și la Facultatea de Teologie Baptistă (FTB) din cadrul Universității din București. În cazul Facultății de Teologie Baptistă admiterea se realizează pentru următoarele programe de studii: licență, master și doctorat.

Revista Crestinul Azi - nr. 4 august 2015

Citește și:

Citește on-line Revista Creștinul azi – Nr. 1 / 2015

Citește on-line Revista Creștinul azi – Nr. 2 / 2015

Citește on-line Revista Creștinul azi – Nr. 3 / 2015

Conferință pastorală la Universitatea Emanuel din Oradea (6-8 noiembrie 2014)


http://www.baptist-tm.ro/conferinta-pastorala-la-universitatea-emanuel-din-oradea/

Topul universităţilor din România, după standardele UE


Doar 12 dintre universităţile româneşti au fost clasificate ca unităţi de cercetare avansată şi educaţie. Alte 15 universităţi au fost cotate ca unităţi de calitate medie, cele mai multe instituţii, inclusiv cele particulare, clasându-se în ultima categorie.
studenti (Foto: Romania Libera)Ierarhizarea universităţilor româneşti, făcută de Asociaţia Universităţilor Europene, va ajuta la finanţarea diferenţiată a unităţilor de învăţământ,după criterii de performanţă. Clasificarea a fost făcută pe baza informaţiilor furnizate de instituţiile de învăţământ, prin intermediul unui chestionar.
Conform noii legi a Educaţiei clasificarea universităţilor presupune trei grupe:
1. universităţi de cercetare avansată şi educaţie
2. universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică
3. universităţi centrate pe educaţie

Potrivit ministrului Educaţiei, citat de Mediafax, aproximativ 80% din locurile la doctorat vor reveni universităţilor din categoria cercetare avansată şi educaţie.

De asemenea, Ministerul va ţine cont de această clasificare în repartizarea locurilor de care dispun rectoratele. Pentru anul universitar 2011 – 2012, cifra de şcolarizare pentru ciclul universitar de licenţă va fi de 62.850, pentru învăţământul universitar de master sunt 35.600 de locuri , iar pentru ciclul doctoral vor fi aproximativ 3.500 de locuri, potrivit Hotărârii de Guvern din aprilie 2011.
Ziarul Gândul precizează că singura opţiune prin care universităţile din ultima categorie vor mai putea avea programe de master şi doctorat este prin finanţare „punctuală” către programele de master foarte bune. „Finanţarea va merge strict acolo unde se află calitatea,” a subliniat ministrul educaţiei. „Aşadar, universităţile centrate pe educaţie vor primi locuri bugetate la licenţă şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de master de calitate, nu şi către cele slabe. Nu cred că vreun cetăţean român vrea să finanţeze din banii lui fabrici de masteranzi în universităţi care nu pot să ofere calitate,” a mai spus ministrul Funeriu.

Iată clasificarea obţinută de Asociaţia Universităţilor Europene:

Categoria I: Universităţile de cercetare avansată şi educaţie

Universitatea din Bucureşti
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Academia de Studii Economice
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol-Davila” din Bucureşti
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca
Universitatea „Politehnica” din Bucureşti
Universitatea Tehnică din Iaşi
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Universitatea Politehnică din Timişoara

Categoria II: Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică

Universitatea de Vest din Timişoara
Universitatea din Craiova
Universitatea „Transilvania” din Braşov
Universitatea „Ovidius” din Cosntanţa
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Universitatea din Oradea
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
USAMV din Iaşi
USAMV din Timişoara
USAMV din Bucureşti
UMF din Timişoara
UMF din Craiova
Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
UMF din Târgu Mureş

Tot în categoria universităţilor de educaţie şi cercetare se înscriu şi instituţiile cu profil militar, universităţile de arte şi cele din domeniul sportiv:

Academia Tehnică Militară din Bucureşti
Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti
Academia Navală „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa
Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca
Universitatea de Arte din Târgu Mureş

Categoria III: Universităţi centrate pe educaţie

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Universitatea „Ştefan Cel Mare” din Suceava
Universitatea „Valahia” din Târgovişte
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Universitatea Maritimă din Constanţa
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti
Universitatea Romano-Americană din Bucureşti
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Universitatea din Piteşti
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti
Universitatea „Constantin Brancuşi” din Târgu Jiu
Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
Universitatea de Nord Baia Mare
Universitatea Ecologică din Bucureşti
Universitatea din Petroşani
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Universitatea Creştină Partium din Oradea
Universitatea Emanuel din Oradea
Universitatea „Apollonia” din Iaşi
Universitatea Spiru Haret din Bucureşti
Universitatea Hyperion din Bucureşti
Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş
Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”
Universitatea „Tibiscus” din Timişoara
Universitatea Româno-Germană din Sibiu
Universitatea Andrei Şaguna Constanţa
Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi
Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca
Institutul Teologic Penticostal din Municipiul Bucureşti
Institutul Teologic Baptist Bucureşti
Universitatea ARTIFEX din Bucureşti
Universitatea „Danubius” din Galaţi
Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi
Universitatea „Avram Iancu” din Cluj-Napoca
Universitatea „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti
Universitatea „George Bacovia” din Bacău
Universitatea „Athenaeum” din Bucureşti
Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj
Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti
Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara
Universitatea Financiar – Bancară Bucureşti
Universitatea George Bariţiu din Braşov
Universitatea Bioterra din Bucureşti

http://www.semneletimpului.ro/stiri/Topul-universitatilor-din-Romania–dupa-standardele-UE-4157.html

Grup de studentii de la Universitatea Emanuel la Biserica Baptistă Română din Brescia, Vreau să spună (28.4.2011)


Grup de studentii de la Institutul Emanuel Oradea la Biserica Baptista Romana din Brescia, Eu stiu


Grup studentii de la Universitatea Emanuel Oradea la Biserica Baptista Romana din Brescia, Se aud pasii Domnului (28.04.2011)


Lumea academica baptista.


În ultimul an de liceu tata se oferise să îmi plătească meditaţii pentru a da la facultate. Dar ceea ce îmi plăcea mie nu s-a făcut în liceul industrial ce îl frecventam sau erau atît de puţine locuri (de ex. design, la Braşov parcă, 2 locuri) încât din start nu aveam ce căuta acolo. Aşa că nu am dat la facultate. Ulterior am auzit poveştile din Timişoara cu Nae Pokeristul ce lua examenele după ce îi golea pe profi de bani, punea pariu că poate să treacă Bega călare pe un contrabas (se spune că a cîştigat acel pariu) şi altele de acest gen în care viaţa studenţească era descrisă în roz-bombon. Mai auzeai şi de părinţi ce făceau vizite profilor încărcaţi de se rupeu, după principiul deschiderii uşii profului cu capul pentru că mîinile erau prea ocupate. În practică, cu unele excepţii, am văzut că inginerii cu care eram coleg nu rezolvau probleme mai complexe decît tehnicienii care nu aveau facultate, dar aveau cinci ani de industrial şi cîţiva ani de practică. Cu subinginerii era şi mai rău, unii sau unele neştiind cu ce se mănîncă construcţia de maşini-unelte. Nu ştiu exact care erau racilele învăţămîntului superior român de atunci, dar auzeam poveşti despre profi care nu o treceau pe o studentă pînă cînd aceasta nu trecea prin patul său.  Se copia dacă se putea, dar copierea nu era generalizată. Se mai picau grupe întregi dacă proful nu avea chef. Proful era un fel de zeu sau semi-zeu.

În cele din urmă am luat contactul cu învăţămîntul academic britanic, ce mi-a plăcut foarte mult. Era vorba despre onestitate, precizie, realism şi obiectivitate. La acestea se adăuga punctualitatea şi seriozitatea britanică, dar nu lipsea caracteristicul umor britanic. A fost vorba de un BA de trei ani, plus un MTh transformat în PhD după ce am scris ceva mai mult de 50% din teză.

După BA am revenit în România şi am predat din 1994 pînă în 2010 în trei instituţii de învăţămînt superior diferite: Institutul Biblic Emanuel din Oradea, transformat în Universitatea Emanuel din Oradea pînă în 2003, apoi Facultatea de Teologie Didactică Betania din Arad, secţie a ITP-ului din Bucureşti, şi cu un an înainte de închiderea acesteia, Secţia de Teologie Didactică de la Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii Aurel Vlaicu din Arad. Ca urmare aş încerca să trag unele concluzii despre plusurile şi minusurile acestor instituţii.

Mi se pare că o analiză obiectivă fără prezentarea faptelor care au generat unele situaţii ar da naştere la mai multe întrebări, aşa că am decis să o iau tot pe cale istorică şi personală, în finalul fiecărei etape încercînd să trag nişte concluzii. Textul nu este de factură academică în sensul strict al cuvântului.

 

IBEO

Începutul jobului de la Oradea se pierde în timp… ca să mă exprim poetic. Încă de la începutul proiectului L.B.C. (London Bible College) ni s-a spus că noi cei ce studiem teologia în străinătate vom preda la Oradea. Nimeni nu a spus ceva despre Bucureşti sau alte şcoli. Aşa că atunci când am terminat BA la LBC şi am upgradat la MTh/PhD eram deja îmbarcat spre Oradea. Primul job l-am datorat relaţiei cu Paul Negruţ (cu care mă cunoşteam din 1982, la scurt timp după convertirea mea). El a fost acela care m-a invitat la Oradea şi cum în întrunirile studenţilor de la teologie din Marea Britanie fiecare îşi definise cît de cît domeniu de competenţă şi cum îmi plăcea istoria, m-am angajat să mă ocup de Istoria Bisericii, aşa că în anul II am optat pentru cursul suplimentar de Istoria Bisericii cu Meic Pearse, iar la propunerea de research am înaintat un plan în domeniul Bisericii Greco-Catolice din Transilvania.

Am fost admis la research (detalii în episodul VIII din LBC-LST) şi după ce am ajuns înapoi în România am participat la un interviu cu bordul de conducere al IBE din Oradea (Paul Negruţ, Petrică Vidu, Iosif Ţon, Cornel Iova). Interviul a depăşit limitele academice şi un om mai vanitos ar fi refuzat să răspundă la unele întrebări ce nu aveau legătură directă cu jobul în sine. Acele întrebări însă nu au făcut decît să îmi dezvăluie stilul de conducere dur şi intrusiv al bordului. Aceasta venea să completeze ceea ce Paul Negruţ afirma despre conducerea de la Oradea: „Noi discutăm orice problemă, fiecare îşi spune părerea şi apoi votăm. Indiferent cine cîştigă, dacă majoritatea votează pentru, toţi ceilalţi ne conformăm deciziei şi acţionăm pentru punerea ei în practică.” Interviul a marcat şi despărţirea temporară de actualul rector, Iosif  Ţon, care pleca în străinătate să îşi concretizeze studiile de doctorat. De remarcat că IBEO funcţiona în baza unei hotărîri de guvern, fiind acreditat temporar pentru a organiza examene de admitere şi a ţine cursurile.

Am fost chemat la primul concurs de admitere, la supraveghere şi corectare. Am stat la hotelul UGSR din Felix şi am mîncat la cantina Bisericii Baptiste nr 2 împreună cu cei ce munceau la ridicarea clădirii. Tot acolo am întîlnit studenţi care erau obligaţi să muncească la aceiaşi construcţie, sub forma de practică, chiar dacă nu erau din Oradea. Unul dintre ei dormea pe o bancă din viitoarea biserică. Mi se părea că este vorba de muncă silnică spre slava Domnului. Vivat academia!

În hotelul UGSR din Felix, în timpul admiterii (septembrie 1994) am dat peste nişte studenţi ce mi-au împuiat capul cu lucrurile abominabile ce se întîmplau în acel loc şi al cărui principal protagonist era unul din studenţii din anul IV. La începutul anului academic Paul Negruţ a spus că este la curent cu situaţia şi că se vor lua măsuri la timpul potrivit, ceea ce s-a dovedit a fi jumătatea semestrului doi.

IBEO era într-un fel continuarea Şcolii profeţilor începută pe vremea lui Ceauşescu. Era o şcoală tot mai mare şi în 1994 a dat prima promoţie de teologi. Dintre aceştia unii vor preda în anii următori, dar niciunul dintre ei nu va rămâne la Oradea. Ca număr de studenţi IBEO era unul dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare institut de profil din Europa. La acea dată nu avea campus, biblioteca funcţiona în sediul Societăţii Misionare Române, iar cadrele didactice nu erau calificate să predea. Situaţia cadrelor didactice era oarecum ciudată. De exemplu eu eram preparator, dar cu toate că nu intra în atribuţiile mele, eu făceam cursul, eu predam, eu ţineam seminariile şi tot eu examinam şi puneam notele. În acelaşi timp, în cartea mea de muncă scria că sunt preparator, dar de fapt pe schemă tot ce făceam eu era acoperit de o persoană mai calificată, numele acesteia variind, de la Iosif  Ţon, Ioan Bunaciu, la Paul Negruţ.

Deschiderea oficială a anului academic a fost marcată de un serviciu divin în BB2, unde a predicat Paul Negruţ, noul rector (şi PhD la King’s College London) şi unde au fost prezentaţi noii veniţi: Leslie McCurdy (cu doctorat proaspăt din Anglia), Alexandru Nădăban, Doru Hnatiuc (absolvent al Seminarului Baptist Bucureşti), ulterior adăugîndu-se Marius Cruceru (absolvent al Facultăţii de Limbi Clasice) şi Dănuţ Mănăstireanu (MA la LBC). Tot în acel an Emil Bartoş a plecat pentru a-şi finaliza studiile. În predica de inaugurare a mandatului său de rector, Paul Negruţ a folosit ilustraţia cu şirul de cocori care are în frunte un deschizător şi care după ce oboseşte, trece la coadă pentru a se odihni pînă cînd îi vine din nou rîndul la conducere. În scurt timp am constatat că în practică exista o realitate ciudată: cîrdul era compus şi doi cocori ce alternau la conducere, după un timp, unul dintre cocori fiind eliminat, cîrdul era format dintr-un cocor!

Dintre cei ce predau, unii nu aveau o pregătire formală în teologie, ceea ce impieta asupra calităţii teologiei predate, dar contribuia la diversitatea locului. În afara rectorului Paul Negruţ cei ce predau nu aveau mai mult de un BA sau un MA în teologie, fără ca cineva să fi intrat pe filiera BA plus MA plus PhD, toate în teologie. Unii dintre cei ce predau erau şi pastori (Negruţ, Ţundrea, Galchiş, Ţon, Hnatiuc, McCurdy, Iova), dar aceasta nu era o condiţie, existînd un echilibru (faţă de cei ce nu erau pastori ca şi Mănăstireanu, Radu Gheorghiţă MA USA, Bunta MA USA, Handaric MA USA, Nădăban, Cruceru, Bartoş), cum nu era o condiţie să locuieşti în Oradea.

Institutul funcţiona în clădirea liceului baptist, la etajul II, unde ocupa trei săli de clasă şi în clădirea veche a bisericii unde se ţineau cursurile cu anii combinaţi teologie plus dublă specialitate. Biblioteca era unul dintre primele locuri ce prezenta un interes pentru mine la Oradea, fiind una dintre condiţiile continuării activităţii de research. Era mică, cărţile erau vechi şi majoritatea în limba engleză, periodicele fiind aproape inexistente. Am vizitat biblioteca ortodoxă, nimic spectaculos, din contră. În cea greco-catolică, multe lucrări în limba italiană, unele în latină, cîteva în română. Totuşi exista o librărie unde mai apăreau traduceri ale autorilor catolici.

Predam cursul de Istoria Bisericii Universale, cel de Erezii moderne şi un curs de Istoria culturii şi civilizaţiei, ce era facultativ. Facultativ-obligatoriu mi s-a spus de la secretariat, dar în cele din urmă am insistat că dacă e facultativ, să rămînă aşa. Era vorba de anul III teologie. Am transformat cursul într-unul de metodologie pentru a le da posibiltatea studenţilor să scrie un eseu în orice domeniu al teologiei şi de a primi îndrumări la nivelul unui curs tutorial. Aşa că am rămas cu circa 4-5 studenţi mai încăpăţînaţi în întreprinderea aceasta. Cursul de erezii era pentru anul II teologie si anul IV specialităţi duble (teologie-litere, didactică, asistenţă socială, muzică). Cursul de Istoria Bisericii Universale se adresa studenţilor de anul I teologie şi anul II specialităţi duble. Am devenit şi îndrumătorul anului II teologie-litere. Pe lîngă acestea existau şi cursuri F.F. din doi în doi ani, la care participau circa 40 de studenţi. Studenţii locuiau la hotelul UGSR unde cazarea, prînzul şi cina erau gratuite. (Ulterior toate gratuităţile au fost eliminate, fondurile mergînd spre construirea unui campus propriu.) Unii studenţi manifestau o „la dolce vita far niente” rămănînd deliberat repetenţi pentru a se bucura de o astfel de viaţă.

Cursul de Erezii a fost un experiment în care am încercat să îi provoc pe cei de la teologie anul II să încerce să aibă un discurs închegat în faţa unei audienţe critice, vanitoase şi greu de ţinut în frîu. Verificarea s-a făcut printr-un eseu, la care cei de anul IV au luat note de la 5 la 10 (probabil pentru prima dată în istoria instituţiei), fiind atenţionat vehement de către unii dintre studenţi (cu care mă cunoşteam de ani de zile) „să am grijă, că notele mele le strică unora mediile şi o să am probleme!” Ca răspuns la aceste ameninţări şi la repetatele cereri de explicare de ce am dat note mai mici de 9 şi 10, le-am propus studenţilor să facă contestaţie la decanat. Lucrările au fost re-corectate de Vasile Bunta care a dat aceleaşi note fără nici o ajustare. Ulteriror, cîteva dintre studente au fost angajate ca preparatoare la catedra de asistenţă şi mi-au amintit printre zîmbete că eu am fost acela care le-a stricat media.

În prima sesiune la Istoria Bisericii Universale am căzut o droaie de studenţi din anul II ce avuseseră iluzia unei note bune după recitarea a două-trei propoziţii din curs, dar care nu aveau habar de materie. Anterior acestei sesiuni (din ianuarie 1995), două studente m-au informat la curs că studenţii erau obişnuiţi cu examene în care trebuiau să reproducă doar textul cursului, fără să emită unele judecăţi de valoare. Fiind un tip precaut, am comunicat aceasta rectorului care mi-a dat carte blanche. Mesajul lui a fost „În fiecare duminică de la orele 16 fratele cutare ţine caticheza în biserică. Dacă nu au trecut de faza catichezei, pot să participe sau să plece acasă.” Mesajul a fost anunţat la curs aşa că cele două studente au trecut examenul cu 8, fără probleme. Începea o schimbare de optică. De asemenea am sesizat opoziţia anumitor studenţi din anul II a căror limba română nu era limba maternă. Ciudat sau nu, aceştia aveau impresia că vor lua note de trecere doar pentru că erau prezenţi/prezente. S-au înşelat.

Cu toate acestea şocul cel mai mare l-am avut la anul III la un curs de sistematică ţinut de Leslie McCurdy, un canadian ce nu cunoştea limba română şi care m-a rugat să corectez eseurile pe trei-patru teme date. Cu mici excepţii (cinci sau şase) eseurile erau un colaj de citate de prin cărţile bibliotecii institutului. La aşa ceva nu se putea da note de trecere. Am rămas cu un gust amar: în anul III studenţii la teologie nu ştiau ce înseamnă un eseu şi ce înseamnă plagiat. La fel de şocat, McCurdy s-a dus să îl întrebe pe rector care ar fi soluţia pentru un an ce nu promovase în proporţie de 90%. Indicaţia a fost să trateze problema pastoral. Aici cei doi nu au ajuns la un consens, având păreri diferite despre ceea ce ar însemna „pastoral”. Pentru McCurdy ar fi însemnat exmatriculare.

În naivitatea mea aveam intenţia să îi cer rectorului să amîne sesiunea de iarnă. În aşteptarea sa, la cercul de teologie i-am întrebat pe Radu Gheorghiţă şi Ilie Ţundrea ce i-au învăţat pe studenţi pînă în anul acela. Vasile Ţundrea, fost inginer, m-a întrebat dacă eu n-am trecut la proiectele pe care le-am făcut stasul de pe borcanul de iaurt la stasul pentru burghie. Răspunsul meu a fost negativ, stasul pentru burghie îl ţin minte şi acum pentru că era cel mai frecvent folosit, operaţia de găurire fiind prezentă la mai toate procesele tehnologice. În acea seară am decis să nu îi mai spun nimic rectorului, pentru că nu avea sens. Purtam un război de unul singur. De ce se ajunsese în această situaţie? Probabil datorită calităţii celor care predaseră pînă atunci, mulţi dintre aceştia fiind americani.

Din această cauză studenţii din anii superiori îşi manifestau superioritatea în fel şi chip asupra celor din anii inferiori, chiar asupra cadrelor didactice. În urmă cu un an, unul dintre cei mai buni studenţi de la LBC ce terminase cu First şi preda la IBEO a fost trimis acasă în urma sesizării conducerii Institutului că susţinea că „Daniel” fusese scris după desfăşurarea evenimentelor menţionate în carte. În vreme ce Iosif Ţon l-a trimis acasă, Paul Negruţ a sugerat că situaţia se putea aranja.

La acea dată la IBEO nu exista un sistem unitar şi obiectiv de notare, studenţii se bazau pe „papagal”, nu exista niciun fel de metodologie pentru seminarii sau pentru scrierea eseurilor. Nu exista metodologie pentru ţinerea examenelor, iar conducerea indica să fie căzuţi cei care au probleme de disciplină (whatever this means). Aici am decis să nu mă aliniez, nota fiind dată nu pe ochi frumoşi, ci pe ştiinţă.

Cu toate acestea exista un început, în ciuda tuturor tensiunilor existente între formă şi fond.

UBEO

De remarcat că IBEO era proprietatea BB2, o asumare oarecum ciudată, avînd în vedere statura intelectuală a instituţiei superioare de învăţămînt vs. ceea ce reprezenta BB2. Practic păstorii BB2 luau deciziile importante, neexistînd o clarificate în domeniul teologic. IBEO şi UEO nu au acţionat ca o forţă ce se afla cu un pas înainte în domeniul teologiei şi care ar fi putut determinat direcţia bisericii. Din contră, interesele bisericii au determinat direcţia instituţiei de învăţămînt. Din această cauză au apărut unele tensiuni ce s-au soluţionat pe alte principii decît cele creştine biblice, un principiu de care se făcea atîta caz …în principiu. De remarcat că la revenirea în Oradea după terminarea doctoratului alţi membrii ai bordului îi dădeau sfaturi în gura mare lui Paul Negruţ, după formula „Frate Paul, noi aici la Oradea obişnuim să facem aşa…” Curînd, Negruţ a manevrat foarte abil şi a reuşit să îşi impună voinţa în mod mai mult sau mai puţin diplomatic, folosind manipularea demnă de un absolvent al facultăţii de psihologie. În acelaşi timp folosind metoda recompensei şi a sancţiunilor a instituit ceea ce el avea să numească „cercul de protecţie” din care făceau parte printre alţii secretară şefă, Hnatiuc, Ţundrea, Marius Cruceru. Deşi Negruţ mi-a propus, nu am acceptat să intru în acest joc meschin ce m-ar fi transformat într-o marionetă cu postul asigurat.

Examenul de licenţă dat de prima promoţie de studenţi la teologie a fost invalidat, aceştia trebuind să dea un nou examen. Prima comisie a fost de la Cluj, membrii ei neasistînd la procesul corectării lucrărilor care au fost în totalitate scrise. Nu au lipsit perlele. Nu a existat o bună coordonare a corectorilor ceea ce a făcut ca Sorin Sabou ce deja era preparator la NT şi concepuse subiectele de licenţă să ia doar nota 7 la propria sa materie. În comisiile următoare au apărut Ioan Bunaciu, Otniel Bunaciu şi Vasile Talpoş, de la Seminarul Baptist Bucureşti, primul şi cel din urmă singurii baptişti cu doctorat şi profesori universitari. La ultima comisie de import a mai participat şi Daniel Mariş.

În ciuda tuturor disensiunilor şi animozităţilor existente între Oradea şi Bucureşti, a invidiei şi a concurenţei pentru studenţi, conducerea de la Oradea nu a avut altă soluţie pentru acreditarea IBEO, aşa că cei doi profesori universitari, Bunaciu şi Talpoş, au făcut legea şi în deplasare. Ei au făcut parte şi din prima comisie în faţa căreia am dat examen pentru postul de asistent. Tot atunci, a fost examinat şi Gheorghe Ille. Ioan Bunaciu i-a tăiat speach-ul spunînd: „Mai lasă-i pe Noica şi pe ăştia, de Isus nu ne spui nimic?” No comment! Comisia ne-a căzut pe toţi, mai puţin pe Paul Negruţ ce candida pe un alt post şi cu care s-au luptat, s-au certat, dar n-au avut ce face pentru că era vorba doar de hîrtiile din dosar.

La IBEO au fost eliminate fraudele (copierea la examene), studenţii nu mai pierdeau timpul cu transportul între Felix şi sălile de curs datorită construcţiei unui campus la ieşirea din Oradea înspre Felix. Calitatea studenţilor a crescut, aşa cum a crescut şi (cu mici excepţii) şi calitatea comisiilor de admitere. După depăşirea pragului de trei promoţii pentru acreditare lucrurile s-au mai limpezit, dar acreditarea în sine a rămas o problemă de durată mai lungă ce a fost soluţionată diplomatic, academic şi prin …alte mijloace. Conform mărturiei lui Paul Negruţ printre cei ce au intervenit din proprie iniţiativă pentru ca IBEO să beneficieze de prelungirea acreditării a fost Corneliu Vadim Tudor prin rostirea, citez din memorie, ,,Daţi-le oamenilor ăstora acreditarea, în memoria părinţilor mei!” Dar despre întreaga afacere a acreditării, cum, cine, ce s-a făcut, e altă poveste, şi o lăsăm pe altă dată…

În anul 2001 IBEO s-a transformat în UEO (sau cel puţin aşa arată cartea mea de muncă, un înscris oficial). De remarcat că între timp s-a finalizat construcţia unui campus cu un corp principal ce cuprindea săli de cursuri, seminarii, birouri, şi camere pentru studenţi. Iniţial se voia o cazare 3-5 stele, în practică paturile metalice acoperite cu pături militare nu aveau cum să se încadreze în această zonă a confortului, mai ales că din trei paturi ale camerei unul era etajat. Spaţiul n-ar fi fost o problemă, fiind două camere la o baie mare cu spălător, două duşuri şi două toalete, plus o cameră de studiu cu balcon. Studenţii aveau voie să îşi instaleze un frigider, dar nu facilităţi pentru gătit ce ar fi putut provoca un incendiu. Sălile de clasă erau mici şi înguste, contrastînd cu coridoarele întunecate, dar largi şi întinse aidoma unor autostrăzi. Etajul era superior pentru săli de curs şi seminarii, unul pentru studente şi ce a mai rămas la parter şi încă un nivel pentru studenţi. Mi se părea ciudat că intenţia iniţială declarată a lui Iosif  Ţon era aceea de a trimite misionari sub forma unor profesori de literatură în zonele defavorizate sau puţin populate ale României, a fost anulată de comfortul campusului. O construcţie ieftină din lemn, adaptată condiţiilor de misiune ar fi contribuit la menţinerea etosului de început. În actualul campus mulţi studenţi au optat pentru un loc cald şi plăcut la mama acasă, nu la riscurile şi discomfortul unui cîmp de misiune. Rezultatul a fost că în anii ce au trecut doar în jur de 30%  dintre absolvenţi lucrau în domeniu. În acelaşi timp atracţia academică şi mirajul studiului în vest, ce ar fi trebuit luate în calcul, cît şi relaţiile cu străinii ce predau la IBEO a ridicat ştacheta pentru standardul de viaţă al unora. Maşinile străine, călătoriile în străinătate şi anturajul select şi explicit „spiritual” au făcut să existe un decalaj între studentul de rînd, cel cu relaţii sau „bine-văzut” de conducere şi cadrele didactice ce se aflau în postura mai sus-amintită. Mulţi studenţi întrebau cum pot să ajungă la research, ceea ce nu era condamnabil, dacă filiera era una bazată pe merite academice. Aici au existat unele manevre şi practici despre care nu vreau să pomenesc deocamdată.

În scurt timp a apărut o capelă americană tip prefeb, de fapt cea mai mare sală din campus după cantină. Cantina s-a schimbat considerabil fiind un succes deosebit după deschiderea Facultăţii de management, în special datorită contribuţiei britanice în domeniu. Ulterior a mai apărut arca lui Noe sau capela, o clădire ciudată, în stilul BB2. Unul dintre prietenii americani de la Oradea mi-a povestit un vis în care se făcea că şcoala era împrejmuită de un gard de fier ce îi împiedica pe oameni să intre sau să iasă. În urmă cu ceva timp îi atrăsesem atenţia la gardul de metal al BB2 ce probabil costase o avere şi la faptul că prea mult semăna cu o închisoare. În visul său, în interiorul împrejmuirii era o fîntînă din care nişte bărbaţi îmbrăcaţi în negru, ca nişte călugări, cu faţa acoperită, ce se deplasau cu paşi foarte mici scoteau un pic apă, cîtă se mai găsea. Spusele sale au fost confirmate la data visului său şi nu numai. Şcoala s-a dovedit a fi o închisoare nu numai pentru spiritul studenţilor, dar şi pentru Spirit, iar deviza lui Paul Negruţ „paşi mici, viaţă lungă” a dus-o exact acolo unde este azi.

Politica de cadre la IBEO-UEO era ciudată. De exemplu americanii erau preferaţi românilor din motive „politice” sau mai degrabă financiare. Nu o dată am cedat ore pentru a-i lăsa pe americani să îşi facă numărul. Întrebînd studenţii despre ce au vorbit americanii, am fost uimit să aflu că subiectul nu avusese nici o tangenţă cu teologia, nici măcar cu ceea ce în Anglia se numea Mickey Mouse Theology. Un alt exemplu l-a constituit examenul de Istoria bisericii redactat de un american ce deja predase semestrul I şi II FF. O fi fost cursul extraordinar, dar formularul de examen conţinea întrebări de genul „în ce cartier al Londrei i s-a furat cutărui personaj ceasul pe cînd acesta îl vizita împreună cu cutărescu în secolul XIX…?” Relevanţa pentru România? Zero! Am decis să le dau studenţilor de la FF o şansă mai bună şi le-am dat să scrie un scurt eseu (două ore) despre Contribuţia lui Luther la Reformă. După circa 15 minute de stat cu ochii în gol a început răscoala: ei nu ştiu să scrie un eseu, ei habar n-au ce e aia, în notiţe ia uitaţi-vă cît avem despre Luther. M-au înduplecat pînă la lacrimi, aşa că am schimbat subiectul cu …un scurt eseu de spre contribuţia la Reformă a lui Calvin. Credeam că sunt într-un spital de boli mentale. Le-am spus că o să cadă examenul, aşa că în final cam toată lumea a scris cîte ceva. Unul singur ce făcuse o altă facultate s-a încăpăţînat şi nu a scris o iotă. Ba nu, greşesc, şi-a scris numele.

Decanatul de la Oradea a trecut de la Vasile Bunta la Radu Gheorghiţă, apoi Emil Bartoş şi după eliminarea acestuia la Nicolae Bica, acesta fiind profesor de muzică… No comment! Cu toate că nu avea doctoratul terminat, şef  la Catedra de teologie a ajuns Marius Cruceru, iar pro-rector era Hnatiuc care nici în ziua de azi nu şi-a terminat doctoratul. Au apărut unele figuri noi, cam ciudate după gustul meu, cum era cancelarul universităţii,  o figura controversată din Cluj, precum şi Ilie Soriţău şi pastorul Gheorghe Dobrin.

Una dintre metamorfozele principale după 2001 a fost în domeniul clericalizării instituţiei, după modelul ortodox. Ni s-a spus clar de către Paul Negruţ că toţi trebuie să fim implicaţi în biserică pentru că un teolog trebuie să îşi pună în practică teologia. Această impunere era contrară statutului Uniunii baptiste din România ce stipulează preoţia tuturor credincioşilor, dar probabil că se mula pe politica de cadre a rectorului. Între timp chiar şi pastorii din BB2 au avut parte de surprize, unii dintre aceştia fiind înlăturaţi. Ulterior a existat chiar şi surpriza unei reveniri în persoana lui Petrică Vidu. Dar acest subiect bineînţeles că nu ţine de lumea academică.

Printre cadrele didactice ale Universităţii s-au mai numărat temporar şi Dorin Axente (MA LBC), Mircea Mitrofan (MA LBC), Gelu Paul (MA USA), dispărînd Handaric, Iova, Galchiş, Mănăstireanu (MA LBC-PhD LBC), Ţon (Phd) şi apoi Emil Bartoş (PhD). Pentru mult timp în biroul rectorului Paul Negruţ stătea rezemată perete o efigie din broz a primilor doi rectori, Iosif Ţon şi Paul Negruţ, ce a fost făcută şi adusă de un american pentru a fi fixată pe faţada noului campus în care Ţon nu a mai pus piciorul. Ştie cineva ce s-a întîmplat cu ea?

Unii dintre foştii studenţi au fost angajaţi la catedra de teologie: Sorin Sabou (PhD LBC – predă la Bucureşti, împreună cu soţia sa, Simona Sabou), Adi Vidu (PhD UK), Silviu Tatu (MA bibioteconomie, PhD Oxford), Petric Paulian şi Corneliu Simuţ (PhD UK), Daniel Fărcaş (PhD Paris IV), Daniel Cojiţă, Bulzan Ovidiu (PhD arhitectură USA), dintre cei menţionaţi doar Simuţ, ce domiciliază în Oradea, mai există pe ştate. În urma diverselor conflicte au plecat Ken Tucker, James McGrath, David Cathey, Susan Strohschein, Richard Mooney toţi PhD), Matt Roberts şi alţii a căror nume nu le reţin. Matt Roberts a fost cel care le-a spus la discuţia finală hibele instituţiei, rămănînd în Oradea pentru încă cîţiva ani. Ce mi s-a părut ciudat în toate aceste plecări şi expulzări a fost faptul că cei în poziţii de autoritate acţionau aidoma unei haite de lupi care îl sfîşiau pe cel condamnat. Pus de obicei în faţa unui complet de judecată format din minimum trei fraţi, de obicei Ţundrea, Paul Negruţ şi Hnatiuc, nimeni nu putea face faţă unui atac susţinut.

De remarcat că unii dintre cei eliminaţi de la Oradea s-au îndreptat spre Bucureşti, la ITBB sau ITP: Sorin Sabou deja menţionat, împreună cu soţia, ambii PhD LBC, Emil Bartoş şi Silviu Tatu. Tot absolvenţi LBC BA şi PhD, dar fără experienţa Oradiei, mai predau la ITBB Cornel Boingeanu şi Octavian Baban (coleg de suferinţă încă din anul I LBC).

În luna septembrie 2004 ni s-a comunicat că în urma unui control din luna august de la minister, nu se justifică numărul mare de praparatori şi asistenţi, aşa că peste 20 de persoane din toate facultăţile şi-au pierdut locurile de muncă. La întrebarea lui Hnatiuc cum vreau să mi se desfacă contractul de muncă, prin înţelegerea părţilor sau demisie am răspuns cu „Nici una nici alta, vreau să fiu dat în şomaj”. Interlocutorul meu telefonic mi-a replicat că „Noi nu dăm în şomaj!” – o chestie absolut ruşinoasă de dus la îndeplinire, dar o cerere perfect legală din partea mea. În cele din urmă am plecat în şomaj la 22 octombrie 2004 de la UBEO, după zece ani de predare fără să văd faţa celui ce mă chemase acolo, acesta stînd în biroul său la doi paşi distanţă. Situaţia era ciudată pentru că în urmă cu ceva timp şeful meu îmi spusese că înainte de plecarea în SUA Iosif  Ţon nu i-a vorbit timp de şase luni.

O scurtă privire asupra cadrelor didactice existente acum la UBEO vedem că printre cei ce predau se află fiica rectorului, ginerele rectorului, fiul pastorului instituţiei, iar decanul Facultăţii de teologie tot nu are nu are studii de teologie. No comment, again!

În acelaşi timp trebuie avut în vedere că această analiză este subiectivă, deloc exhaustivă, dar văzută prin prisma unuia care a predat timp de zece ani în acest loc. Dincolo de plusurile şi minusurile instituţiei, se poate constata (paradoxal) o evoluţie şi o involuţie, o dezvoltare şi diversificare, dar în acelaşi timp o auto-îngustare a cîmpului academic. Întrebarea finală este: Chiar este nevoie de două Facultăţi de teologie baptistă într-o ţară cu circa 100000 de baptişti? Probabil că nu. În primii ani ai IBEO-ului la Oradea au apărut două americance de la Weathon ce făceau o cercetare despre impactul instituţiei. Acesta o fi existînd acum. Cu toate acestea, nu văd o explozie, nu percep o schimbare de orientare ca „lumea” să dea buzna în bisericile baptiste şi să cadă la pămînt aşa cum spune fratele noastru mai mare Iacov. Nu cred că a căzut cineva la pămînt nici datorită impactului academic al acestei instituţii de învăţămînt, mai ales că nu am auzit nimic despre vreo schimbare de mentalitate la românii din partea de vest a ţării (cel puţin), ce s-ar datora muzicii, managementului sau teologiei izvorîte de la sus-amintita instituţie de învăţămînt superior baptistă. Însă, în contextul politic actual noua lege a educaţiei va aduce unele schimbări, dacă acestea nu vor fi „driblate” academic sau pastoral de confesiunea în cauză. Dincolo de tentativa eşuată a actualului rector, cîndva preşedinte a Uniunii baptiste din România, de a desfiinţa instituţia de învăţămînt superior baptistă situată în Bucureşti, de obstrucţionarea deschiderii unei facultăţi protestante la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, aceste acţiuni (în viziunea sa de „politică bisericească”) ar putea să fi semănat destul vînt ca la un moment dat să culeagă furtună, în spiritul relaţiilor frăţeşti.

În ceea ce mă priveşte, doar la doi ani de la plecarea de la UBEO am scăpat de aritmia datorată stresului cauzat de etosul locului, aşa că în cele din urmă, mă bucur că în prezent există o prăpastie atît de mare între mine şi ei, încît de la mine la ei nu se mai poate trece şi invers. Nu pot să trec cu vederea că în toţi aceşti ani am avut posibilitatea să îmi termin doctoratul, şi din acest motiv pot să îi mulţumesc rectorului Paul Negruţ pentru ajutorul acordat de dînsul, cît şi de directorul campusului ing. Dorel Tiutin. Dar în acealşi timp nu pot să îi mulţumesc rectorului că în toţi aceşti zece ani a dus o politică de de cadre bazată pe o etică situaţionistă cu tente clare de nepotism, fijnd clar marcată de un clericalism neobişnuit pentru România şi o lipsă frapantă de atracţie a uceniciei creştine. În antiteză cu ultima zi de la LBC-LST în care directorul instituţiei Peter Cotterell, fost misionar în Etiopia ne-a spus că scopul LBC-ului de-a lungul a celor trei ani de studiu şi practică nu a fost să creeze mici Peter Cotterelli sau mici Nick Merceri (vice-principal), ci nişte mici Jesus Christ, Paul Negruţ şi echipa nu au reuşit să atingă un asemenea obiectiv.

Avînd în vedere toate acestea închei această prezentare a IBEO-UBEO lasîndu-vă pe dumneavoastră să concluzionaţi şi să completaţi ceea ce lipseşte sau să tăiaţi ceea ce prisoseşte.

Alexandru Nadaban

http://www.scribd.com/doc/44486174/Lumea-academic%C4%83

Teodor Baconschi la Universitatea Emanuel din Oradea


Romanian Foreign Minister Teodor Baconschi at ...

Image via Wikipedia

Joi, 13 ianuarie 2010, începînd cu ora 10.30, domnul ministru Teodor Baconschi va susţine o scurtă conferinţă despre proiectul creştin-democrat în Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea.

Tema : Creştinism şi democraţie în politica românească

Teodor Baconschi la Universitatea Emanuel din Oradea – Update from Marius Cruceru by Marius David

%d blogeri au apreciat asta: