Arhive etichetă: Ion Mihalache

3 martie în istoria României


3 martie 1882, s-a născut, la Topoloveni, Ion Mihalache care avea să devină președintele Partidului Țărănesc din Romania.

3 martie 1916, a murit regina Elisabeta a României, soția regelui Carol I (1866-1914).

Mesajul lui Ion Mihalache la Râmnicu Sărat: Adevărul contează


Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost diferită de celelalte locuri de detenţie. În alte părţi au fost momente în care comuniunea spirituală a fost vizibilă. Unii s-au rugat împreună. Au fost slujite câteva liturghii. Câţiva s-au botezat. Viaţa intelectuală nu a fost sugrumată cu totul, nu pentru că era acceptată de conducerile închisorilor, ci pentru că foarte mulţi şi-au asumat riscul pedepselor. (Asemănarea pe care o face Ion Cristoiu între dezbaterile intelectuale din închisorile comuniste şi talk-show-urile de azi este o fantezie, dacă nu o bătaie de joc.) La Râmnicu Sărăt însă totul a fost interzis. Nu a fost permisă decât tăcerea şi singurătatea. Şapte ani nu s-au auzit decât vocile torţionarilor. Rapoartele gardienilor se referă punctual la cazuri de nerespectare a regulamentului, la gesturi, nu la idei. Adică brutalitate psihopată şi prostie abisală de o parte şi de celaltă rezistenţă tăcută, spirituală şi morală. (…)

Ion Mihalache (argesplus.ro - 30.04.2013)

Ion Mihalache a ajuns la Râmnicu Sărat când avea 74 de ani şi a murit acolo la 81. (…) Dacă România a progresat, şi nu regresat, între cele două războaie, este drept să îi atribuim şi lui Ion Mihalache un merit în acest progres (chiar dacă fundamentul teoretic al unora dintre ideile politice ale sale a fost criticat ca fiind prea de stânga). (…)

La Râmnicu Sărat, Ion Mihalache nu a vorbit de diferenţele, uneori subtile, dintre stânga radicală şi cea moderată, ci împotriva tratamentului la care era supus. Erau idei elementare, cereri de bază, necesare supravieţuirii. Aceste fraze simple însă au marcat diferenţa dintre adevăr şi minciună. Când îi informa pe ceilalţi deţinuţi ce măsuri se luaseră împotriva lui, nu critica direct comunismul, pe Dej sau pe Hruşciov. Însă şi ceilalţi deţinuţi şi canalia de Vişinescu ştiau că aceste gesturi arătau clar că îşi menţine poziţia, că a rămas acelaşi şi că are ultimul cuvânt. Nesocotirea regulamentului nu era un gest izolat legat numai de programul unei anumite zile, ci o reafirmare a atitudinii sale faţă de regim. Refuzâd regulamentul ştiau şi el şi opresorii lui că refuza metamorfoza radicală a ţării impusă de cizma sovietică. Considera că un gest nesemnificativ în sine contează dacă este în pus în slujba adevărului. Cu siguranţă a vrut să trăiască pentru că altfel nu ar fi rezistat atât de mult. Dar nu a vrut să trăiască cu orice preţ. A vrut mai mult să afirme adevărul decât să îşi sfârşească zilele înfrânt moral.

La Râmnicu Sărat confruntarea dintre adevăr şi minciună a fost redusă la esenţe şi nu s-au acceptat compromisuri. Aceasta face ca mesajul lui Ion Mihalache să fie simplu şi clar: adevărul contează. După cum spune Michael Novak, în fidelitatea faţă de adevăr stă demnitatea umană. Torturile pot să îţi sucească minţile, chiar să te reducă la o legumă, dar nu pot să te posede atât cât mai ai puterea să spui da sau nu după cum o cere adevărul. (…)

Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă singur, în condiţii foarte grele. La vremea când cei de vârsta lui îşi legănau nepoţii pe genunchi, el era bătut, silit să doarmă pe ciment şi nu auzea decât răstelile şi înjurăturile securiştilor. Nici nu s-a gândit să ajungă la consens cu conducerea închisorii. Nu negocia orice. Nu credea că fiecare are adevărul lui. Era creştin şi nu îşi ascundea credinţa. Îşi iubea ţara şi familia. Credea că fiecare gest are rost. Avea curaj. Lupta din greu. Avea duşmani. Avea încredere că jertfele nu se pierd, oricât de ascunse şi tăcute ar fi.

Cei care cred că valorile lui Ion Mihalache sunt actuale şi astăzi, pot să îl înţeleagă şi au dreptul să vorbească despre el. Cei pentru care un compromis în plus sau în minus nu schimbă nimic, care deschid gura ca să îşi dea cu părerea în orice subiect, indiferent dacă îl cunosc sau nu, care cred că adevărul e o chestiune de opţiune personală sau de convenţie socială, că poate fi interpreat şi recontextualizat, trebui să se aplece cu mai multă smerenie asupra vieţii lui Ion Mihalache. O întâlnire cinsitită şi personală cu Ion Mihalache poate să vindece snobismul intelectual, nihilismul şi corupţia morală.

http://inliniedreapta.net

Maxima zilei – 30 aprilie 2013


Ion Mihalache (argesplus.ro - 30.04.2013)

Ion Mihalache (argesplus.ro)

Cei pentru care un compromis în plus sau în minus nu schimbă nimic, care deschid gura ca să îşi dea cu părerea în orice subiect, indiferent dacă îl cunosc sau nu, care cred că adevărul e o chestiune de opţiune personală sau de convenţie socială, că poate fi interpreat şi recontextualizat, trebui să se aplece cu mai multă smerenie asupra vieţii lui Ion Mihalache. O întâlnire cinsitită şi personală cu Ion Mihalache poate să vindece snobismul intelectual, nihilismul şi corupţia morală.

http://inliniedreapta.net

Ion Diaconescu (1917-2011) o viata marcata de destinul PNT


Ion Diaconescu

Romanian politicians Iuliu Maniu and Ion Mihal...

Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Image via Wikipedia

Ion Diaconescu a avut o viata marcata de destinul PNT, partid pe care l-a urmat indiferent daca formatiunea s-a aflat la putere, in opozitie, in ilegalitate sau in anonimatul de dupa anul 2000, scrie Mediafax.

Ion Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges. A fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNT-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.

Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in Partidul National Taranesc inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNT, Diaconescu a fost detinut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).

Dupa eliberarea din inchisoare, a lucrat ca inginer la intreprinderea Ascensorul Bucuresti, pana in 1980, continuand sa tina legatura cu fosti fruntasi taranisti, intre care se afla si Corneliu Coposu.

In zilele Revolutiei din decembrie 1989 participa la relansarea partidului, semnand Apelul pentru intrarea PNT in legalitate (22 decembrie 1989), alaturi de alti fosti membri.

Il secondeaza pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepresedinte, ianuarie 1990 – noiembrie 1995), iar dupa moartea acestuia preia presedintia (12 noiembrie 1995 – 27 noiembrie 2000).

Diaconescu a fost presedinte al CDR (1996 – 2000), dupa alegerea lui Emil Constantinescu in functia de presedinte al tarii.

De asemenea, Diaconescu a fost presedinte al Camerei Deputatilor (27 noiembrie 1996 – 15 decembrie 2000), intr-o perioada dificila, in care PNTCD a fost figura centrala intr-o coalitie de guvernare larga si eterogena.

Partidul s-a erodat electoral foarte puternic in perioada de guvernare, caracterizata prin dispute acute si lungi in coalitia aflata la putere. Perioada a coincis si cu o criza economica, astfel incat, la finele perioadei de guvernare, formatiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNTCD a intrat intr-un con de umbra, presarat cu rabufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse factiuni.

Diaconescu a demisionat din functia de presedinte al PNTCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales presedinte de onoare, in 21 ianuarie 2001.

In lunga sa cariera parlamentara – membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucuresti (1990 si 2000) – Diaconescu a sustinut programul partidului de anulare a consecintelor regimului comunist.

Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietatilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morala prin Biserica, privatizare.

In perioada detentiei politice, la fel ca si dupa eliberare, i-a fost apreciata, potrivit analistilor, moralitatea precum si atitudinea de necooperare cu autoritatile comuniste. Dupa 1989, Diaconescu a fost vazut ca un politician cu o atitudine democrata si anticomunista.

De asemenea, potrivit analistilor vietii politice postcomuniste, statura morala a lui Diaconescu a intrecut-o pe cea de om politic, pentru ca acesta nu a reusit sa mentina partidul in viata politica intr-un context politic dificil.

In unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea ca este crescut in spiritul vechii democratii, iar adversarii politici nu ii sunt dusmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el mentiona ca a ramas in relatii bune cu Ion Iliescu, in sensul ca se felicita de sarbatori.

De asemenea, el spunea ca Traian Basescu ar putea ajuta PNTCD sa reintre in normalitate.

„Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara”. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde”, afirma Diaconescu.

http://www.hotnews.ro/

%d blogeri au apreciat: