Declarații și reacții în mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (IV)
“Când glutenul determină teologia” – guest post Daniel Chiu pe blogul lui Marius Cruceru (16.12.2010)
Mă bucur că nu mă număr printre tinerii teologi cu care Iosif Ţon vrea să întreţină un dialog şi pe care nădăjduieşte să îi convingă de veritabilitatea şi acurateţea noii lui poziţii teologice. În ce mă priveşte, am încercat să port un dialog cu el înainte de a pune pe piaţa ideilor noile lui convingeri. I-am lăsat un mesaj telefonic şi i-am trimis un e-mail pledând cu el pentru a amâna postarea „clarificărilor” propunându-i un dialog (împreună cu toţi cei apropiaţi lui) în care speram să ne ofere o reflecţie analitică şi critică a noilor sale achiziţii în domeniul teologiei. Totodată nădăjduiam să îl putem duce la un moment de sinceritate când să îşi rezolve bagajul multelor probleme etice ale trecutului ce îi prejudiciază lucrarea. Recunosc că am fost naiv.
Prima mea intervenţie în controversa ce s-a iscat prin postarea explicaţiilor sale a dat glas revoltei pe care am simţit-o în faţa lipsei lui de interes pentru comunicare cu cei care i-au purtat poverile ani de-a rândul refuzând să expună public labilitatea sa ce s-a concretizat în inconsecvenţă şi revirimente continue. Că i s-a arătat înţelegere lui Iosif Ţon de-a lungul anilor, toţi cei ce au avut contact cu el o ştiu. După ce în 1979 i-a adresat scrisoarea „Cine eşti dumneata, domnule Iosif Ţon,”(1.) acelaşi Aurel Popescu i-a acordat circumstanţe atenuante şi l-a acceptat din nou în cercul său de prieteni şi colaboratori. La fel au procedat mulţi predicatori care au fost adandonaţi de el din convenienţă când interesele momentului o cereau, fraţi care ar fi fost îndreptăţiţi să îl ţină la distanţă. De fapt Aurel Popescu a fost acela care l-a introdus pe Iosif Ţon la radio Europa Liberă ştiind că acesta îşi ruinase creditul la acea instituţie prin condamnarea fraţilor săi antrenaţi în lupta cu Departementul Cultelor şi cu Uniunea de la Bucureşti. După ce s-a instalat comod la emisiunea creştină a Europei Libere, Iosif Ţon a întors din nou spatele prietenului său Aurel Popescu, deoarece acesta a cerut explicaţii cu privire la cele două note adresate de Iosif Ţon securităţii. Experienţa fratelui Popescu cu Iosif Ţon a fost paradigmatică pentru alte prietenii pe care acesta le-a întreţinut de-a lungul anilor cu diverse personalităţi ale Cultului Baptist, care i-au acordat din nou şi din nou credit şi şanse, nădăjduind într-o finalizare pozitivă a carierei sale de predicator. Nimeni nu a bănuit turnura radicală pe care o va face Iosif Ţon, aparent cauzată de pierderea influenţei ce o avea atât la Oradea, cât şi pe plan naţional în sânul comunităţii baptiste. Ceea ce se întâmplă acum este o restituţie pentru refuzul comunităţii baptiste de a fi oferit lui Iosif Ţon o platformă de manifestare. Iosif Ţon ştie că pretenţia sa de deschizător de drumuri nu este luată în serios de pastorii baptişti, de aceea a căutat o audienţă pe care o crede dispusă să îi accepte revendicările. (…) Citește articolul integral pe blogul lui Marius Cruceru
Mărturisirea de credință baptistă nu este cesaționistă de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)
Iosif Țon: „Mărturisirea de credință a cultului baptist din România nu ne spune altceva decât că credem în Duhul Sfânt și înșiră textele din Noul Testament care vorbesc despre El. Nu se vorbește nimic despre darurile Duhului Sfânt și nu se spune că unele dintre acestea ar fi încetat. Prin urmare mărturisirea noastră de credință baptistă nu este cesaționistă.
Tupeul pastorului Daniel Chiu de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)
Mai multe expresii trebuie reținute din discursul construit de pastorul Daniel Chiu. Deocamdată, să căscăm ochii doar la o formulă: „În Biserica lui Christos nu cunoştinţele dau măsura adevărată a individului, ci integritatea trăirii.” Oare își dă seama pastorul Daniel Chiu că această formulă îl incriminează MAI ÎNTÎI pe el însuși și apoi pe Iosif Țon sau pe oricine altcineva?
Întrebări întrebăcioase (19) de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)
„…ce ar trebui să li se facă pastorilor care nu se sfiesc să arunce cu mizerie, pe internet, în tovarășii lor de slujire, fără să producă probe pentru tot ceea ce spun? Punerea mâinilor la ordinare le dă acest drept?” – Daniel Fărcaș
Decretele mahalagioicei Elisa: „Fratele Chiu este baptist cu state vechi”, de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)
“Fratele Chiu este baptist cu state vechi, are deja o marturie in lume; (…)
Ca să vezi…
Dacă vorbim de…lume, atunci e clar că Iosif Țon are DEJA o mărturie în lume…
Mintenaș o să aibă și în… România. (…). Continuarea pe România Evanghelică
Putem vorbi de ierarhie în cadrul Cultului Baptist? Răspuns adresat lui Alin Cristea
De ce i s-a retras lui Iosif Țon „ordinarea”? de Andrei Croitoru pe blogul Trezire spirituală (16.12.2010)
Se tot vehiculează pe bloguri, în urma comunicatului uniunii baptiste, că Iosif Țon ar fi fost „exclus” din rândul baptiștilor datorită exercitării unor daruri pe care bisericile baptiste le cred inactive.
Afirm de la bun început că nu cred că lui Iosif Țon i s-ar fi retras ordinarea pentru că practică darul vorbirii în limbi sau profeția fiindcă unul dintre ucenicii lui tocmai declara într-o scrisoare deschisă că știe cel puțin despre o formă a darului profeției pe care Iosif Țon o manifestă de cel puțin 20 de ani!
În plus – frații baptiști ar trebui să retragă ordinarea și altor pastori (sunt ferm convins de acest lucru) dar și să excludă o seamă întreagă de membri ai bisericilor baptiste care susțin și practică aceste daruri! (…). Continuarea pe blogul Trezire spirituală
Tam-tam si excluderi rapide de Laurențiu Balcan pe blogul Penticostalul (16.12.2010)
Ca l-au dat afara pe Iosif Ton si pe liderii strajerilor nu ar fi o asa mare mirare – functia sistemelor religioase e sa taie in carne vie, nu sa inlesneasca treziri – dar ca nu au argumentat decent decizia lor este strigator la cer. Pana la urma, de ce i-au “exmatriculat” cand Iosif Ton si ceilalti s-au delimitat de practicile exagerate ale carismaticilor? Li s-a imputat “strajerilor” ca practica invataturi nebiblice (mie mi-a placut formularea “practicarea profetiilor nebiblice”) si ca nu se conformeaza invataturilor baptiste, dar cum au probat acuzatia, cand insusi Iosif Ton spune, imediat dupa comunicat, ca si el se delimiteaza de aceste invataturi care li s-au imputat? Realitatea este ca nu mai stii ce sa crezi.
Marius Cruceru ne spune ca Demeter este un “pseudovindecator”, dar Iosif Ton si fiica dumnealui ne spun ca Dumnezeu l-a folosit pe Demeter ca sa vindece o boala grava. Pe cine sa mai crezi? (…) Continuarea pe blogul Penticostalul
Cîteva precizări despre Biserica Baptistă Emanuel din Oradea de Alin Cristea pe România Evanghelică (17.12.2010)
Shifu: “Cum cand au fost treziri? 1974-1978, in timpul slujirii fratelui Liviu Olah, care – in acea vreme – facea botezul in raul Crisul Repede, ca marturie publica a credintei celor nascuti din nou. Atunci Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea (acum Emanuel) a ajuns de la o mana de oameni la aproape 2000 de membri. (…)”
Iată comentariul meu:
Atenție la datele vehiculate:
“Atunci Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea (acum Emanuel) a ajuns de la o mana de oameni la aproape 2000 de membri.”
– Ce înseamnă “o mînă de oameni”? 100? 200?
– Ce înseamnă “aproape 2000 de membri”? 1.800? 1.900?Următoarele date sînt prezentate în Istoria Bisericilor Baptiste din România (p. 314-316):
Nicolae Covaci a fost pastor în perioada 1934-1973.
În 1934 Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea avea 50 de enoriași. În
1973 crescuse la 570.
Liviu Olah a venit în 1973, în 1974 au avut loc 4 botezuri totalizînd 400 de oameni, iar pe data de 8 decembrie a aceluiași an a fost oficiat un botez de 150 de persoane (nu se înțelege dacă acesta a fost al 5-lea).
În 1977, Liviu Olah s-a transferat la Arad, iar în 1979 a plecat în SUA la Detroit.
Iosif Țon a fost pastor în perioada 1976-1981. (…)
În ce măsură creșterea numărului de membri al unei biserici este un indicator al sănătății unei biserici? (…)
Din păcate, evenimentele din această toamnă au confirmat opinia mea.
Biserica Emanuel nu s-a confruntat cu anumite chestiuni delicate (polemica Paul Negruț – Iosif Țon) (…)
Universitatea Emanuel cu atît mai mult e în situația în care nu s-a confruntat cu chestiuni ignobile din scurta ei istorie, iar în contextul fenomenului generat de Mișcarea Străjerilor nu a avut contribuții la dezbaterea teologică. (…)
Articolul integral pe blogul România Evanghelică
Concluziile unui studiu prezbiterian din 1970 cu privire la fenomenul neopenticostal de Danuț Mănăstireanu pe blogul Persona (17.12.2010)
Scandalul izbucnit zilele acestea în legătura cu reacțiile exagerate și iraționale ale liderilor baptiști din România fata de aderarea lui Iosif Ton la mișcarea străjerilor a dat naștere la un șuvoi de reacții, cele mai multe emoționale și lipsite de consistență.
Intre acestea se distinge o postare recenta a lui Emanuel Contac, care compara reactia oficiala penibila a Uniunii Baprtiste la aceste evenimente cu raspunsul dat unui fenomen neopenticostal asemanator, dar mult mai raspindit in cadrul confesiunii numite astazi Presbyterian Church USA. (…) Articolul integral pe blogul lui Dănuț, Persona.
Citește și ….
Raspunsul lui Iosif Ton la Comunicatul Uniunii Baptiste
Ecoul comunicatului UBCBR refritor la ”retragerea ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon
Dionis Bodiu: ,,Iosif Ţon, acest veritabil Băsescu al evanghelismului românesc”
Vladimir Tismăneanu: Democrația este un teritoriu al confruntării
Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto