Arhive etichetă: Aurel Popescu

Serile Dialogos: Dorin Dobrincu -Traversarea deșertului. Bisericile evanghelice din România în perioada comunistă


Dorin Dobrincu, cercetător al istoriei comunismului și al istoriei Bisericii în comunism, a fost invitat în anul 2015 la Serile Dialogos să țină o prelegere despre bisericile evanghelice din România (baptiști, creștini după Evanghelie și penticostali) în perioada comunistă.
Prelegerea este una interesantă pentru că discută problema în ansamblu și comparativ.
M-am simțit onorat să văd că este amintită și lucrarea mea, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), ca una care tratează istoria baptiștilor din România sub comunism.
Pentru Biserica Creștină Baptistă sunt amintite nume precum: Pavel Nicolescu, Iosif Țon, Vasile Taloș.

Anunțuri

Apariții editoriale (21) Marius Silveșan, Bogdan Emanuel Răduț – CULTELE NEOPROTESTANTE ŞI DREPTURILE OMULUI. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)


Cultele neoprotestante si drepturile omului - coperta 1

După o muncă susținută, editarea unor documente, coroborarea lor cu informații memorialistice și cu cele oferite de alte surse sunt bucuros să anunț finalizarea unui nou proiect privind istoria evanghelicilor în comunism la care un aport considerabil l-a avut prietenul și colaboratorul meu, istoricul Bogdan Emanuel Răduț.

Prin intermediul acestei cărți, noi, autorii am dorit să aducem în atenția celor interesați un document valoros pentru înțelegerea mișcării de rezistență religioasă din perioada comunistă, împreună cu implicațiile pe care l-a avut această acțiune. Tema centrală a cărții o reprezintă acțiunea de protest inițiată de 6 creștini evanghelici români cunoscută în mod popular sub denumirea de Scrisoarea celor 6. Documentul protest, cum a fost considerată această scrisoare, purta numele de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Semnată de Iosif Țon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Silviu Cioată, Constantin Caraman, Radu Dumitrescu, memoriul de protest a fost difuzat la Radio Europa Liberă în data de 2 aprilie 1977. Prin intermediul acestui document autorii atrăgeau atenția asupra faptului că în ciuda unor aparențe în România încă exista persecuție religioasă.

Lucrarea noastră se bazează pe documente de arhivă inedite identificate în arhive din România și străinătate, precum și pe mărturiile unora dintre participanți.

Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977) a apărut la Editura Risoprint din Cluj-Napoca, are 136 de pagini. Prefața lucrării este scrisă de către Iosif Țon.

Despre această acțiune de protest am mai scris în cadrul următoarelor postări:

CRISTI ȚEPEȘ ȘI DORIN DOBRINCU DESPRE MOMENTUL APRILIE 1977

SCRISOARE DESCHISĂ A REPREZENTANȚILOR CULTELOR NEOPROTESTANTE DIN ROMÂNIA (1977) – UPDATE

Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România (1977) – update


Update: Acest articol este o republicare la care am adăugat informații noi.

Ideea acestui articol mi-a fost sugerată indirect de doi prieteni: Bogdan Emanuel Răduț și Cristi Țepeș. Emanuel Răduț a amintit în cartea Cultele Neoprotestante în statul socialist (1965-1990), pp. 51-53 despre Scrisoarea celor 6 evanghelici citită la Radio Europa Liberă în luna aprilie 1977.

RFE (Radio Free Europe - Radio Europa Liberă) - tismaneanu.wordpress.com - 7.04.2013

RFE (Radio Free Europe – Radio Europa Liberă) – tismaneanu.wordpress.com

Pornind de la informațiile lui am dorit să aprofundez subiectul și, inevitabil, m-am îndreptat către Iosif Țon, Confruntări, carte pe care am citit-o când mă documentam pentru redactarea tezei de doctorat. Încercând să mă edific asupra ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1977 am observat că Țon nu precizează clar diferența dintre documentul Chemarea la adevăr și documentul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Dată fiind această situație m-am îndreptat către Dorin Dobrincu care tratează subiectul în cadrul articolului „Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC).” Recitind cu atenție articolul lui Dorin Dobrincu am înțeles faptul că în aprilie 1977 evanghelicii români atrăgeau atenția asupra a ceea ce se întâmpla în România prin intermediul a două documente. Este vorba de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România și Chemarea la adevăr, care era un preambul al primului. Informații suplimentare am obținut consultând Revista Religion in Communist Lands, editată de către Keston Center care, coroborate cu cele obținute anterior, le-am transpus în scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351  la secțiunea rezervată formelor specifice de opoziție față de regimul comunist după 1965.

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Imboldul de a scrie despre acțiunea reprezentanților evanghelici din aprilie 1977 a fost dat și de Cristi Țepeș, cu care m-am întâlnit ieri la lansarea cărții mele. În acest context, Cristi a menționat faptul că pe 5 aprilie (în fapt 4 aprilie) se împlinesc 36 de ani de la difuzarea scrisorii și de la arestarea semnatarilor (Iosif Țon, Constantin Caraman, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Radu Dumitrescu, Silviu Cioată).

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com) - nov 2011

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)

Cristi Țepeș a vorbit despre acest moment și în cadrul unui scurt interviu acordat lui Alin Cristea, redactorul blogului România Evanghelică. Interviul cu Cristi Țepeș și informațiile publicate de Dorin Dobrincu în articolul despre ALRC menționat mai sus au fost publicate de Alin Cristea sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977, material preluat și de mine AICI.

După publicarea articolului, Cristi Țepeș mi-a scris următoarele:

Fac o precizare. Documentul a fost difuzat pe 4 aprilie 1977 seara foarte târziu iar Iosif Ton a fost arestat a doua zi dimineața de la familia Mihai Stan din Iași, unde găzduise peste noapte. Era duminica dimineața, când toți l-am așteptat să vina la biserica unde trebuia sa termine o predica pe care o începuse în seara dinainte. Biserica era plina și el n-a mai apărut… Lacrimi, rugăciuni, revolta, …

Eu i-am răspuns

În ceea ce privește evenimentul/evenimentele la care m-am referit în articol, sursele documentare pe care le-am găsit menționează că Scrisoarea a fost difuzată la Radio Europa Liberă în seara zilei de duminică, 3 aprilie 1977 la ora 23, iar arestarea a avut loc luni, 4 aprilie. Sergiu Grossu amintește despre acest eveniment dar încă nu am citit relatarea sa.
Un articol din 1978 apărut în Revista Religion in Communist Lands, deci destul de aproape de eveniment, menționează ca dată de difuzare 3 aprilie iar ca dată a arestării, luni, 4 aprilie 1977.
Dorin Dobrincu menționează la rândul lui tot data de 3 aprilie, dată menționată și de mine în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351.
Ceea ce spune Dobrincu este preluat de Alin Cristea care a publicat informația sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977.
Am verificat pe calendar și 4 aprilie 1977 a fost într-o zi de luni, ceea ce confirmă că menționarea datei de 3 aprilie ca fiind duminică este corectă. În consecință, este posibil ca el să fi predicat duminică seara și să-l fi așteptat să revină luni seara, sau poate este vorba de evenimente diferite?

Mă poate ajuta cineva cu data arestării lui Iosif Țon? A fost arestat pe 4 aprilie sau pe 5 așa cum își amintește Cristi?

Voi reveni cu informații suplimentare despre protestul celor 6 evanghelici și represaliile autorităților.

Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977


Un material cu mai multe detalii despre contextul realizării și difuzării memoriului de protest la postul de Radio Europa Liberă. Materialul publicat de Alin Cristea aici vine ca o completare la ceea ce am publicat cu putin timp înainte despre Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România difuzată în data de 3 aprilie 1977.

Romania Evanghelica

“În Congresul Uniunii Baptiste, desfășurat între 4-6 februarie 1977, după amânări îndelungate, s-au auzit voci critice față de raporturile dintre cult și stat, îndeosebi Departamentul Cultelor. Numărul mare al incidentelor dintre credincioși și autorități au a determinat noul Consiliu al Uniunii Baptiste să ceară statului să-și redefinească atitudinea față de baptiști. Însă relația cu Departamentul Cultelor era în continuare dificilă.

În urma unor discuții, Iosif Țon, Pavel Nicolescu (pastori) și Aurelian Popescu (inginer) au decis alcătuirea unei lucrări în care să arate că persecuțiile contraveneau tratatelor internaționale semnate de România. Rod al colaborării celor trei și fundamentat pe textele tratatelor internaționale și, mai ales, pe numeroase date referitoare la cazuri de persecuție, adunate din toată țara, studiul a fost intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. În același timp, a fost realizat un alt material, sugestiv denumit Chemarea la adevăr, care se dorea o introducere la precedentul…

Vezi articol original 546 de cuvinte mai mult

Interviu cu Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC


Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com) - nov 2011

Pavel Nicolescu – centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com

Pavel Nicolescu, personalitate marcantă a vieții evanghelice românești a acordat un interviu în anul 2007 cu prilejul unei vizite în România. În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu vorbește pe scurt despre acțiunile Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) dar și despre persecuțiile religioase și formele acesteia în perioada comunistă și cea postcomunistă.

Recomand acest interviu tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre istoria evanghelicilor sub comunism.

Veți regăsi și puncte de vedere proprii referitoare la situația evanghelicilor și relațiile acestora cu statul comunist.

Pavel Nicolescu consideră că moartea unor pastori precum pastorii Radu Cruceru sau Gherman s-a datorat Securității.

Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC am scris în 2011 următoarele:

Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.

Dănuț Mănăstireanu, care l-a cunoscut pe Pavel Nicolescu în anii 70 ai secolului XX în contextul „mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă”, realizează un scurt portret al acestui lider în cadrul primului articol din seria de articole despre ALRC.

L-am cunoscut pe Pavel Nicolescu în contextul mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă la mijlocul anilor 1970. Mi-a plăcut enorm de mult mintea lui strălucită, pasiunea lui pentru Cristos și  de ce să nu spun, radicalismul lui politic, foarte diferit de angajarea foarte calculată a lui Iosif Ţon, pe care cu toții  inclusiv Pavel, îl consideram atunci mentorul nostru. De asemenea, veneam amândoi din mediul creștin după Evanghelie.

http://danutm.wordpress.com/2010/02/08/comitetul-alrc-1/

Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru semnalarea acestui interviu.

[blip.tv http://blip.tv/play/AYLB1HUC?p=1 width=”550″ height=”443″]

Dacă sunteți interesați de acest subiect mai puteți citi și:

PAVEL NICOLESCU – INITIATORUL ALRC (FOTO)

ALRC-UL S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ ÎL APERE PE IOSIF ŢON?

AUREL POPESCU

ALRC

Dosar SSJ nr. 03 – Documente, Marturii, Memorii (ALRC)

Seria de articole ale lui Dănuț Mănăstireanu despre ALRC

Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu

Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat

Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat

Comitetul ALRC – 3 – Declaratie de constituire

Comitetul ALRC – 4 – Incetati prigoana

Dobrincu – Locul ALRC in opozitia anticomunista din Romania

Comitetul ALRC – 5 – Scrisoare Aurel Popescu si Iosif Ton

Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. (…)

Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.

1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. (…)

Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.

Am reprodus acest pasaj deoarece îl consider exemplificator pentru poziția adoptată de cei doi lideri față de ALRC. De asemenea, am vrut să mă edific eu însumi asupra apartenenței sau ne apartenenței lui Aurel Popescu la ALRC fiindcă aveam un material în care se vorbea de faptul că el ar fi făcut la un moment dat parte din ALRC. Emy Răduț mi-a spus că informația apare la Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989 iar eu eram oarecum contrariat  de faptul că Aurel Popescu a făcut parte din ALRC dar nu l-am regăsit printre cei 9 credincioși care au format în primăvara anului 1978 (mai 1978) ALRC-ul.

Documentându-mă pentru acest articol am găsit o informație interesantă la Mircea Rusnac care aruncă o lumină nouă, cel puțin din punctul meu de vedere, asupra acestei situații.

Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca și inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuțiile la care erau supuși neoprotestanții de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creștini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menționate numele baptiștilor Ţon, Nicolescu, învățător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creștin după Evanghelie. A doua zi, toți aceștia au fost arestați  Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei sase autori au fost anchetați şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberați. Vor fi rearestați în toamnă. Temporar, de teama reacțiilor externe, au fost încetate persecuțiile, în special cele împotriva copiilor.

http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/

Comitetul ALRC – 6 – Marionetele din Conducerea Cultului Baptist

Un nou articol despre ALRC

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 5 Comitetul ALRC  (interviu cu Dănuț Mănăstireanu realizat de Ligia Dobrincu)

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6 Navigatorii

„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.

(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)

Veți găsi aici și informații despre organizația Navigatorii

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 7 Surprizele dosarului de Securitate

Un alt fragment din interviul realizat de Ligia Dobrincu, fragment în cadrul căruia Dănuț povestește despre reținerea sa de către Securitate, anchetări, presiuni și alte șicane. Veți regăsi amintit aici și cazul lui Constantin Sfatcu de la Iași care  făcea colportaj de Biblii și a fost acuzat că a încercat să omoare un polițist. Îmi este cunoscut cazul pentru că l-am întâlnit în cadrul unor documente din Fondul Gabany. De asemnea, Dănuț amintește și de cazul lui Vasile Răscol de la Penticostali.

În iarna 1986/1987, un fost coleg de liceu şi prieten foarte bun, Constantin Sfatcu a fost condamnat pentru colportaj de Biblii la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a încercat să omoare poliţistul care l-a oprit. „Bineînţeles că era o acuzaţie fabricată. Niciun om care transportă Biblii nu omoară poliţişti”. Cu ceva timp în urmă, în 1976, un penticostal din Bucureşti, Vasile Rascol fusese condamnat pentru colportaj de Biblii la doi ani. Dar „la sfârşitul anilor ’80 nu mai îndrăznea nimeni să lanseze asemenea acuzaţii”, de aceea încercarea de a ucide un poliţist era o acuzaţie mai eficientă.

 

Mircea Rusnac – Contribuţii bănăţene la mişcarea de opoziţie religioasă anticomunistă A.L.R.C. (1978)


Un articol interesant al lui Mircea Rusnac despre ALRC.

Veti regasi citindu-l aspecte interesante despre ALRC. Menționez acum doar precizarea unor aspecte referitoare la Iosif Țon și Aurel Popescu în contextul ALRC-ului.

Dacă veți accesa articolul pe blogul Istoria Banatului veți găsi în cadrul comentariilor informații utile și completări binevenite.

Articolul a fost preluat de aici: http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/

 În faza târzie a comunismului românesc (anii 1970-1980), acţiunile de opoziţie faţă de regim au îmbrăcat câteva forme distincte. Pe lângă mişcarea de disidenţă culturală, reprezentată în primul rând de Paul Goma şi de adepţii săi, au avut loc tot mai multe tulburări muncitoreşti (Valea Jiului, S.L.O.M.R., Braşov), însă au crescut mult în amploare şi reacţiile religioase faţă de aplicarea forţată a materialismului ateist. În cadrul acesteia din urmă, un rol important l-au jucat reprezentanţii cultelor neoprotestante, care pe toată perioada existenţei regimului comunist au avut de întâmpinat mari neajunsuri, interdicţii şi persecuţii din partea acestuia. A apărut în consecinţă, în mod firesc, o acţiune de opoziţie din partea acestora, în special din partea baptiştilor, grupul religios cel mai important din rândurile lor. În primăvara anului 1978 aceştia pregăteau lansarea Comitetului Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (A.L.R.C.), cea mai organizată formă de opoziţie religioasă la care s-a ajuns. Acum ea este considerată de mulţi chiar fiind singura formă de contestare formulată pe baze ideologice faţă de regimul comunist din România. După 1990 însă, A.L.R.C. a rămas foarte puţin cunoscută istoricilor, în special datorită unor prejudecăţi manifestate faţă de minorităţile religioase din ţară. Cu excepţia unor analişti proveniţi din rândurile lor, mişcarea baptistă a rămas în afara atenţiei publicului larg. La fel ca şi în cazul S.L.O.M.R., vom încerca să facem lumină în această chestiune, mai ales că Banatul a jucat şi aici un rol dintre cele mai importante.

                        După cum aprecia istoricul Dorin Dobrincu, provenit el însuşi din rândul neoprotestanţilor, după 1973 în cadrul baptiştilor au început să apară disensiuni, deoarece mulţi credincioşi constatau cooperarea dintre Uniunea Baptistă şi statul ateu, reprezentat în special de Departamentul Cultelor. Deja era cunoscut faptul că orice fel de mişcare de contestare apărută era rapid reprimată de către organele statului. Totuşi, tânărul pastor Iosif Ţon a redactat în 1973 o scrisoare de protest semnată de încă 50 de pastori, între care: Vasile Taloş, Vasile Brânzei, Iosif Serac şi Pascu Geabou. Era o mişcare de continuitate faţă de atitudinea manifestată anterior de Richard Wurmbrand şi care acum se baza şi pe o susţinere din afara ţării. În acea perioadă, pe plan internaţional se făceau pregătiri pentru organizarea Conferinţei Europene de la Helsinki, iar în Statele Unite se purtau negocieri pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România. În consecinţă, după câteva luni de discuţii (decembrie 1973 – martie 1974), restricţiile aplicate iniţial neoprotestanţilor au fost ridicate. De acest răgaz au beneficiat atunci şi celelalte confesiuni evanghelice care aveau un statut legal.

                        În 1974, acelaşi Iosif Ţon a redactat un text intitulat Locul creştinului în socialism. A fost supus timp de şase luni arestului la domiciliu, fiindu-i confiscată întreaga bibliotecă. El însă a refuzat să colaboreze cu Securitatea, aşa cum i s-a propus. În cele din urmă a trebuit să fie eliberat, din nou ca urmare a unor intervenţii externe.

                        Din 1976, autorităţile comuniste au înăsprit situaţia credincioşilor evanghelici. Au avut loc concedieri şi retrogradări din funcţii ale acestora, s-au aplicat amenzi pentru participarea la adunări din locuinţe particulare şi au fost exercitate presiuni asupra elevilor şi studenţilor de a nu mai frecventa bisericile evanghelice. În acelaşi an, Iosif Ţon a fost concediat de la Seminarul baptist din Bucureşti, fapt care a declanşat o grevă a studenţilor de acolo. Studenţii bănăţeni Dimitrie Ianculovici şi Ionel Prejban au fost exmatriculaţi.

                        Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca şi inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuţiile la care erau supuşi neoprotestanţii de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante şi drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creştini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menţionate numele baptiştilor Ţon, Nicolescu, învăţător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creştin după Evanghelie. A doua zi, toţi aceştia au fost arestaţi. Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei şase autori au fost anchetaţi şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberaţi. Vor fi rearestaţi în toamnă. Temporar, de teama reacţiilor externe, au fost încetate persecuţiile, în special cele împotriva copiilor.

                        În mai 1978 era anunţată în mod oficial crearea A.L.R.C. Atunci a fost trimisă o adresă către Consiliul de Stat de către nouă credincioşi baptişti, care semnau în mod expres documentul. Ei anunţau cu acel prilej că hotărâseră să creeze un „comitet creştin cu caracter interconfesional privind apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă în ţara noastră, care să aibă activitate permanentă în semnalarea cazurilor de persecuţie religioasă şi de studiere a fenomenului religios în contextul societăţii socialiste.” Se anunţa totodată că acest comitet ceruse deja afilierea la „Christian Solidarity International” de la Zürich. Semnau: Pavel Nicolescu (Bucureşti), Nicolae Traian Bogdan (Timişoara), Emerich Juhasz (Timişoara), Ioan Brisc (Timişoara), Petru Cocîrţeu (Caransebeş), Ioan Moldovan (Timişoara), Nicolae Rădoi (Caransebeş), Ludovic Osvath (Zalău) şi Dimitrie Ianculovici (Timişoara). Aşadar, dintre cei nouă membri fondatori ai A.L.R.C., şapte proveneau din Banat (5 din Timişoara şi 2 din Caransebeş), iar câte unul erau din Bucureşti şi din Zalău.

                        Declaraţia de constituire a comitetului a fost şi ea transmisă autorităţilor, fiind semnată de cei nouă sus-amintiţi. Ea conţinea cinci puncte, în care afirma că toate confesiunile creştine erau prigonite în România comunistă, nefiind reprezentate în mod demn de ierarhii oficiali, care deveneau „instrumente tot mai docile” ale autorităţilor, acestea aplicând „forme din ce în ce mai subtile şi mai represive.” Semnatarii erau totuşi convinşi de faptul că religia avea de jucat un rol de „factor moral, social şi spiritual”, fiind un „ferment în lupta pentru apărarea demnităţii umane, pentru libertate şi pentru respectarea drepturilor omului.” Ei făceau referire la Constituţia R.S.R., care garanta libertatea de asociere şi de întrunire, ca şi libertatea cuvântului şi a presei, şi la o serie de rezoluţii internaţionale, precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Actul final de la Helsinki, anunţând constituirea în România a A.L.R.C. Aceasta avea şase scopuri: afirmarea valorilor morale şi spirituale ale religiei creştine, apărarea libertăţii religioase şi de conştiinţă, apărarea şi ajutorarea tuturor celor persecutaţi din cauza convingerilor religioase, promovarea legăturilor interconfesionale între creştinii din România şi cei din străinătate, informarea opiniei publice din ţară şi străinătate în privinţa persecuţiei religioase din România, analizarea fenomenului religios în contextul societăţii socialiste. Membrii Comitetului solicitau a fi primiţi în organizaţia „Internaţionala Solidarităţii Creştine”. Din rândul lor, erau desemnaţi drept purtători de cuvânt Nicolescu şi Ianculovici. Pe atunci, conform credinciosului Doru Radu, la Timişoara circula expresia potrivit căreia „ce fac ei înseamnă a şterge secera şi ciocanul de pe steagul partidului.”

                        Tot atunci, întemeietorii A.L.R.C. au trimis autorităţilor şi textul intitulat Încetaţi prigoana! El aprecia că „prigoana religioasă din România, cu discriminările la care sunt supuşi credincioşii, îndeosebi cei neoprotestanţi, devine pe zi ce trece un fapt tot mai vizibil şi imposibil de tăgăduit.” Documentul amintea conducătorilor partidului comunist că ei se angajaseră să respecte drepturile constituţionale ale românilor şi că România a semnat o serie de acorduri internaţionale care garantau libertatea de conştiinţă, a cuvântului, a întrunirilor paşnice. Cu toate acestea, „sute de mii de cetăţeni români sunt împiedicaţi în practica crezului lor” şi supuşi persecuţiilor din motive religioase. Documentul mai preciza: „Este timpul să vă ţineţi cuvântul dat în faţa întregului popor şi în faţa forurilor internaţionale, este timpul să dispuneţi încetarea prigoanei.” Erau enumerate în continuare o serie de discriminări privind învăţământul religios, obligativitatea de a depune jurământ de loialitate faţă de politica partidului bazată pe concepţia materialist-atee, inegalitatea în privinţa ocupării funcţiilor şi a salarizării, neconcordanţa între Constituţie şi Decretul de organizare şi funcţionare a Departamentului Cultelor, precum şi amestecul „ilegal şi abuziv” al acestuia în viaţa spirituală a bisericilor creştine. În consecinţă, se solicita revenirea la legalitate a Departamentului Cultelor.

                        La 5 iulie 1978, A.L.R.C. a adresat Consiliului de Stat, Ministerului Justiţiei, Departamentului Cultelor şi Uniunii Baptiste un Program de revendicări, semnat acum de 27 de membri cu caracter interconfesional. Şi-au manifestat solidaritatea cu acesta şi Iosif Ţon şi Aurelian Popescu, însă fără a adera la noul organism. Din aceste motive, membrii A.L.R.C. au ajuns să îl suspecteze pe Ţon chiar de trecere de partea conducerii Uniunii Baptiste şi de implicare în acţiuni de „calmare” a protestatarilor. Într-o scrisoare ulterioară a A.L.R.C., cei din conducerea Uniunii Baptiste erau etichetaţi drept „marionete”.

                        Programul amintit avea 24 de puncte, cu revendicări cuprinzând majoritatea religiilor existente în România. El cerea dreptul asociaţiilor religioase de a exista şi de a fi recunoscute, dreptul Bisericii romano-catolice de a avea un statut juridic, reînfiinţarea Bisericii greco-catolice, restabilirea cultului adventist reformist, recunoaşterea mişcării Oastea Domnului, drepturi la educaţie, presă, manifestări religioase etc. În final se spunea: „Noi nu suntem marxişti, ci creştini.” Între semnatarii săi se numărau şi un ortodox şi un penticostal.

                        Reacţiile autorităţilor comuniste nu s-au lăsat aşteptate. Dimitrie Ianculovici a fost concediat, iar în 1979 a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru parazitism, fiind şi după aceea arestat de mai multe ori şi maltratat. La 6 septembrie 1978, Uniunea Baptistă condamna A.L.R.C., considerându-l „grup ilegal”. Cei nouă fondatori erau excluşi din cultul baptist. Pe lângă ei, din Comunitatea baptistă Timişoara au mai fost excluşi şi Viorel Vuc, Ioan Teleagă, Martin Mihuţ şi Gheorghe Munteanu.

                        Într-o altă scrisoare deschisă aparţinând A.L.R.C., de la sfârşitul anului 1978, erau descrise pe larg încălcările drepturilor omului care se produseseră asupra credincioşilor baptişti din Caransebeş în luna octombrie. Comitetul Comunităţii Bisericilor Baptiste din Timişoara a încercat să înlăture printr-o circulară comitetul ales al bisericii din localitate şi să impună un alt comitet. Însă biserica locală, întrunită în adunare generală, nu a cedat acestei tentative şi a decis să-şi menţină comitetul ales. În consecinţă, Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S.R. a hotărât în şedinţa din 31 august să excludă din biserică pe membrii comitetului şi alte persoane, considerate ca aparţinând unei organizaţii „ilegale”. În acest sens a fost emisă circulara Uniunii cu nr. 950 din 5 septembrie 1978. Dar biserica baptistă din Caransebeş a respins şi această hotărâre.

                        La 12 octombrie 1978, membrii Comitetului Executiv al Uniunii şi al Comunităţii din Timişoara s-au deplasat la Caransebeş pentru a impune decizia luată. În cursul dimineţii, ei au încercat să-i determine pe unii membri ai bisericii să se pronunţe împotriva comitetului bisericii şi să provoace chiar dezordini pentru a da prilejul Uniunii să acţioneze. În coordonare cu autorităţile locale, în seara de 13 octombrie ei au încercat, fără a reuşi, să blocheze intrarea în biserică a membrilor comitetului local. Nereuşind nici să ia cuvântul în faţa credincioşilor, delegaţii au propus înfiinţarea unei noi biserici prin întocmirea unei liste cu cei care acceptau această variantă. Au fost adunate 131 de semnături, anunţându-se că se va alege alt comitet. Noul pastor a fost numit Ioan Gavagină, însă restul credincioşilor au protestat vehement în faţa acestor măsuri abuzive.

                        În dimineaţa de 15 octombrie, noul pastor Gavagină, care era rău văzut de credincioşi şi mai fusese o dată alungat de aceştia, a fost împiedicat în mod paşnic să oficieze botezul programat. În continuare, serviciul divin şi botezul s-au putut desfăşura în linişte. La final, către ora 13,30, bărbaţii, femeile şi copiii care luaseră parte la slujbă au plecat către casele lor. Însă drumul le-a fost barat de maşini ale Miliţiei şi Securităţii. Scrisoarea deschisă descria astfel momentele care au urmat:

                        „Credincioşii Rădoi Nicolae, Cocîrţeu Petru, Juhasz Emerich şi alţii sunt imobilizaţi şi târâţi spre maşinile Miliţiei; se produce un vacarm de nedescris şi femeile ţipă şi caută să-şi smulgă bărbaţii din mâinile miliţienilor, care lovesc unde nimeresc cu bastoane de cauciuc – femei sunt trântite la pământ şi sângele începe să curgă.

                        Împinse în maşini, victimile sunt lovite fără milă şi martori oculari declară că la Miliţie, când au coborât din maşini, erau învineţiţi şi plini de sânge. Cocîrţeu era purtat pe braţe, iar Rădoi era încovoiat. Aceiași martori declară că ţipetele n-au contenit multă vreme în camerele Miliţiei, care în ciuda legii lovea oameni paşnici şi nevinovaţi.”

                        În după amiaza aceleiaşi zile, după ora de rugăciune, un grup de credincioşi baptişti s-au îndreptat dinspre biserică înspre sediul Miliţiei, pentru a afla ce se întâmpla cu cei arestaţi. În fruntea lor se afla Ionel Prejban. Dar la rândul său, acesta „s-a pomenit înfăşcat şi lovit în mod barbar în faţa mulţimii stupefiate şi înfiorate de spaimă. Loviturile şi ţipetele au continuat şi în sediul Miliţiei.”

                        După anchetă, Rădoi, Cocîrţeu şi Prejban au fost deferiţi justiţiei. Juhasz a încasat 50 de lovituri cu bastonul de cauciuc, fiind bătuţi şi fiul lui Nicolae Rădoi, în vârstă de 17 ani, precum şi credinciosul Moise Codreanu din Oţelu Roşu. Acesta din urmă şi Petru Vuc au primit amenzi de câte 2.000 de lei, iar Ioan Teleagă de 1.000 de lei. Victimele principale ale torturii mai prezentau semne vizibile şi după trei zile, atunci când a avut loc procesul. Pedepsele primite de ei au fost: un an şi jumătate de închisoare pentru Nicolae Rădoi, un an pentru Petru Cocîrţeu şi opt luni pentru Ionel Prejban. Alţi membri ai A.L.R.C. au fost condamnaţi la câte trei luni. Printre cei care, în continuare, au decedat în condiţii suspecte se numărau şi Nicolae Traian Bogdan din Timişoara şi pastorul Ioan Gherman din Orşova.

                        Cu toate aceste acte de represiune, A.L.R.C. a continuat să existe şi să monitorizeze situaţia din România. La 20 februarie 1979, Pavel Nicolescu trimitea la Paris lui Sergiu Grossu o listă cu 16 deţinuţi aflaţi în închisorile din România pentru convingerile lor religioase. Printre aceştia se numărau baptişti, penticostali, adventişti şi un ortodox. A.L.R.C. lua în acest mod apărarea tuturor credincioşilor persecutaţi, indiferent de confesiunea lor, inclusiv ortodocşi. Dar curând campania ateistă a regimului a reînceput, cu şi mai multă vigoare. În anii următori, liderii şi mulţi membri ai A.L.R.C. au fost expulzaţi din ţară, iar organizaţia lor a fost redusă la tăcere. Ea se va reorganiza peste hotare, în Statele Unite.

                        În acest fel, regimul comunist din România mai „câştiga” o bătălie dusă împotriva opoziţiei pe care a întâmpinat-o pe multiple planuri în decursul existenţei sale. Chiar dacă după 1980 nu s-au mai produs acte de rezistenţă religioasă atât de făţişe precum constituirea A.L.R.C. şi mişcarea de la Caransebeş, cultele neoprotestante se aflau şi pe mai departe într-un raport dificil cu statul ateu. Opoziţia surdă a continuat, iar finalul confruntării nu a survenit decât în decembrie 1989, când populaţia României, inclusiv credincioşii neoprotestanţi, a eliminat regimul totalitar existent până atunci.

Bibliografie:

Dorin Dobrincu, Libertate religioasă şi contestare în România lui Nicolae Ceauşescu. Comitetul Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (A.L.R.C.), în Analele Sighet, 10, Anii 1973-1989. Cronica unui sfârşit de sistem, Bucureşti, 2003, p. 203-227.

http://danutm.wordpress.com/

http://dezvaluiri.wordpress.com/alrc-dcaratii-si-reactii/

https://istorieevanghelica.wordpress.com/tag/alrc/

Iosif Ton la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977. Info update


Am publicat în cadrul acestui post Iosif Țon la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977 o fotografie cu Iosif Țon la Biserica Baptistă Sfânta Treime aflată la momentul respectiv  pe strada Mihai Bravu. Între timp prietenul meu Emy Răduț a recunoscut și alți lideri evanghelici aflați în preajma lui Iosif Țon.

Bogdan Emanuel Radut:
În spate este fratele Aurel Popescu, Simion Cure
Bogdan Emanuel Radut:
dar nu stiu cine e in dreapta amvonului, cum ar veni mana stângă a fratelui Iosif
Bogdan Emanuel Radut:
m-am gandit la fratele Taloș
Bogdan Emanuel Radut:
si asa este…Aurel Popescu, Simion Cure si Vasile Talos de la stanga la dreapta

Dorin Sirbu mi-a scris următoarele:  Cel cu parul alb este bunicul meu, Diaconul Bisericii, Ștefan Drambarean.

Mai recunoște-ți alte personaje din această fotografie?

Declarații și reacții în mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (IV)


“Când glutenul determină teologia” – guest post Daniel Chiu pe blogul lui Marius Cruceru (16.12.2010)

Mă bucur că nu mă număr printre tinerii teologi cu care Iosif Ţon vrea să întreţină un dialog şi pe care nădăjduieşte să îi convingă de veritabilitatea şi acurateţea noii lui poziţii teologice. În ce mă priveşte, am încercat să port un dialog cu el înainte de a pune pe piaţa ideilor noile lui convingeri. I-am lăsat un mesaj telefonic şi i-am trimis un e-mail pledând cu el pentru a amâna postarea „clarificărilor” propunându-i un dialog (împreună cu toţi cei apropiaţi lui) în care speram să ne ofere o reflecţie analitică şi critică a noilor sale achiziţii în domeniul teologiei. Totodată nădăjduiam să îl putem duce la un moment de sinceritate când să îşi rezolve bagajul multelor probleme etice ale trecutului ce îi prejudiciază lucrarea. Recunosc că am fost naiv.

Prima mea intervenţie în controversa ce s-a iscat prin postarea explicaţiilor sale a dat glas revoltei pe care am simţit-o în faţa lipsei lui de interes pentru comunicare cu cei care i-au purtat poverile ani de-a rândul refuzând să expună public labilitatea sa ce s-a concretizat în inconsecvenţă şi revirimente continue. Că i s-a arătat înţelegere lui Iosif Ţon de-a lungul anilor, toţi cei ce au avut contact cu el o ştiu. După ce în 1979 i-a adresat scrisoarea „Cine eşti dumneata, domnule Iosif Ţon,”(1.)  acelaşi Aurel Popescu i-a acordat circumstanţe atenuante şi l-a acceptat din nou în cercul său de prieteni şi colaboratori. La fel au procedat mulţi predicatori care au fost adandonaţi de el din convenienţă când interesele momentului o cereau, fraţi care ar fi fost îndreptăţiţi să îl ţină la distanţă. De fapt Aurel Popescu a fost acela care l-a introdus pe Iosif Ţon la radio Europa Liberă ştiind că acesta îşi ruinase creditul la acea instituţie prin condamnarea fraţilor săi antrenaţi în lupta cu Departementul Cultelor şi cu Uniunea de la Bucureşti. După ce s-a instalat comod la emisiunea creştină a Europei Libere, Iosif Ţon a întors din nou spatele prietenului său Aurel Popescu, deoarece acesta a cerut explicaţii cu privire la cele două note adresate de Iosif Ţon securităţii. Experienţa fratelui Popescu cu Iosif Ţon a fost paradigmatică pentru alte  prietenii pe care acesta le-a întreţinut de-a lungul anilor cu diverse personalităţi ale Cultului Baptist, care i-au acordat din nou şi din nou credit şi şanse, nădăjduind într-o finalizare pozitivă a carierei sale de predicator. Nimeni nu a bănuit turnura radicală pe care o va face Iosif Ţon, aparent cauzată de pierderea influenţei ce o avea atât la Oradea, cât şi pe plan naţional în sânul comunităţii baptiste. Ceea ce se întâmplă acum este o restituţie pentru refuzul comunităţii baptiste de a fi oferit lui Iosif Ţon o platformă de manifestare. Iosif Ţon ştie că pretenţia sa de deschizător de drumuri nu este luată în serios de pastorii baptişti, de aceea a căutat o audienţă pe care o crede dispusă să îi accepte revendicările. (…) Citește articolul integral pe blogul lui Marius Cruceru

 

 

Mărturisirea de credință baptistă nu este cesaționistă de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

Iosif Țon: „Mărturisirea de credință a cultului baptist din România nu ne spune altceva decât că credem în Duhul Sfânt și înșiră textele din Noul Testament care vorbesc despre El. Nu se vorbește nimic despre darurile Duhului Sfânt și nu se spune că unele dintre acestea ar fi încetat. Prin urmare mărturisirea noastră de credință baptistă nu este cesaționistă.

Tupeul pastorului Daniel Chiu de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

Mai multe expresii trebuie reținute din discursul construit de pastorul Daniel Chiu. Deocamdată, să căscăm ochii doar la o formulă: „În Biserica lui Christos nu cunoştinţele dau măsura adevărată a individului, ci integritatea trăirii.” Oare își dă seama pastorul Daniel Chiu că această formulă îl incriminează MAI ÎNTÎI pe el însuși și apoi pe Iosif Țon sau pe oricine altcineva?

 

 

Întrebări întrebăcioase (19) de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

„…ce ar trebui să li se facă pastorilor care nu se sfiesc să arunce cu mizerie, pe internet, în tovarășii lor de slujire, fără să producă probe pentru tot ceea ce spun? Punerea mâinilor la ordinare le dă acest drept?” – Daniel Fărcaș

 

 

Decretele mahalagioicei Elisa: „Fratele Chiu este baptist cu state vechi”, de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

“Fratele Chiu este baptist cu state vechi, are deja o marturie in lume; (…)

Ca să vezi…

Dacă vorbim de…lume, atunci e clar că Iosif Țon are DEJA o mărturie în lume…

Mintenaș o să aibă și în… România. (…). Continuarea pe România Evanghelică

Putem vorbi de ierarhie în cadrul Cultului Baptist? Răspuns adresat lui Alin Cristea

 

 

De ce i s-a retras lui Iosif Țon „ordinarea”? de Andrei Croitoru pe blogul Trezire spirituală (16.12.2010)

Se tot vehiculează pe bloguri, în urma comunicatului uniunii baptiste, că Iosif Țon ar fi fost „exclus” din rândul baptiștilor datorită exercitării unor daruri pe care bisericile baptiste le cred inactive.

Afirm de la bun început că nu cred că lui Iosif Țon i s-ar fi retras ordinarea pentru că practică darul vorbirii în limbi sau profeția fiindcă unul dintre ucenicii lui tocmai declara într-o scrisoare deschisă că știe cel puțin despre o formă a darului profeției pe care Iosif Țon o manifestă de cel puțin 20 de ani!

În plus – frații baptiști ar trebui să retragă ordinarea și altor pastori (sunt ferm convins de acest lucru) dar și să excludă o seamă întreagă de membri ai bisericilor baptiste care susțin și practică aceste daruri! (…). Continuarea pe blogul Trezire spirituală

 

 

Tam-tam si excluderi rapide de Laurențiu Balcan pe blogul Penticostalul (16.12.2010)

Ca l-au dat  afara pe Iosif Ton si pe liderii strajerilor nu ar fi o asa mare mirare – functia sistemelor religioase e sa taie in carne vie, nu sa inlesneasca treziri – dar ca nu au argumentat decent decizia lor este strigator la cer. Pana la urma, de ce i-au “exmatriculat” cand Iosif Ton si ceilalti s-au delimitat de practicile exagerate ale carismaticilor? Li s-a imputat “strajerilor” ca practica invataturi nebiblice (mie mi-a placut formularea “practicarea profetiilor nebiblice”) si ca nu se conformeaza invataturilor baptiste, dar cum au probat acuzatia, cand insusi Iosif Ton spune, imediat dupa comunicat, ca si el se delimiteaza de aceste invataturi care li s-au imputat? Realitatea este ca nu mai stii ce sa crezi.

Marius Cruceru ne spune ca Demeter este un “pseudovindecator”, dar Iosif Ton si  fiica dumnealui ne spun ca Dumnezeu l-a folosit pe Demeter ca sa vindece o boala grava. Pe cine sa mai crezi? (…) Continuarea pe blogul Penticostalul

 

 

Cîteva precizări despre Biserica Baptistă Emanuel din Oradea de Alin Cristea pe România Evanghelică (17.12.2010)

Shifu: “Cum cand au fost treziri? 1974-1978, in timpul slujirii fratelui Liviu Olah, care – in acea vreme – facea botezul in raul Crisul Repede, ca marturie publica a credintei celor nascuti din nou. Atunci Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea (acum Emanuel) a ajuns de la o mana de oameni la aproape 2000 de membri. (…)”

Iată comentariul meu:

Atenție la datele vehiculate:

“Atunci Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea (acum Emanuel) a ajuns de la o mana de oameni la aproape 2000 de membri.”

– Ce înseamnă “o mînă de oameni”? 100? 200?
– Ce înseamnă “aproape 2000 de membri”? 1.800? 1.900?

Următoarele date sînt prezentate în Istoria Bisericilor Baptiste din România (p. 314-316):

Nicolae Covaci a fost pastor în perioada 1934-1973.

În 1934 Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea avea 50 de enoriași. În

1973 crescuse la 570.

Liviu Olah a venit în 1973, în 1974 au avut loc 4 botezuri totalizînd 400 de oameni, iar pe data de 8 decembrie a aceluiași an a fost oficiat un botez de 150 de persoane (nu se înțelege dacă acesta a fost al 5-lea).

În 1977, Liviu Olah s-a transferat la Arad, iar în 1979 a plecat în SUA la Detroit.

Iosif Țon a fost pastor în perioada 1976-1981. (…)

În ce măsură creșterea numărului de membri al unei biserici este un indicator al sănătății unei biserici? (…)

Din păcate, evenimentele din această toamnă au confirmat opinia mea.

Biserica Emanuel nu s-a confruntat cu anumite chestiuni delicate (polemica Paul Negruț – Iosif Țon) (…)

Universitatea Emanuel cu atît mai mult e în situația în care nu s-a confruntat cu chestiuni ignobile din scurta ei istorie, iar în contextul fenomenului generat de Mișcarea Străjerilor nu a avut contribuții la dezbaterea teologică. (…)

Articolul integral pe blogul România Evanghelică

 

 

Concluziile unui studiu prezbiterian din 1970 cu privire la fenomenul neopenticostal de Danuț Mănăstireanu pe blogul Persona (17.12.2010)

Scandalul izbucnit zilele acestea în legătura cu reacțiile exagerate și iraționale ale liderilor baptiști din România fata de aderarea lui Iosif Ton la mișcarea străjerilor a dat naștere la un șuvoi de reacții, cele mai multe emoționale și lipsite de consistență.

Intre acestea se distinge o postare recenta a lui Emanuel Contac, care compara reactia oficiala penibila a Uniunii Baprtiste la aceste evenimente cu raspunsul dat unui fenomen neopenticostal asemanator, dar mult mai raspindit in cadrul confesiunii numite astazi Presbyterian Church USA. (…) Articolul integral pe blogul lui Dănuț,  Persona.

 

 

Citește și ….

Comunicatul Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în cazul Iosif Țon-străjerii

Raspunsul lui Iosif Ton la Comunicatul Uniunii Baptiste

Ecoul comunicatului UBCBR refritor la ”retragerea ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon

Declarații și reacții față de decizia Consiliului Uniunii Baptiste de ”retragere a ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon (II)

Comunicatul Uniunii Baptiste și reacțiile mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (III)

Dionis Bodiu: ,,Iosif Ţon, acest veritabil Băsescu al evanghelismului românesc”

Vladimir Tismăneanu: Democrația este un teritoriu al confruntării

Prețul informației la români

Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto

Iosif Țon la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977

A murit Aurel Popescu


Daniel Brânzei anunță pe blogul său, că fratele Aurel Popescu, predicator baptist, lider de opinie, luptător împotriva comunismului și om de o mare noblețe și sensibilitate spirituala a trecut la cele veșnice.

Aurel Popescu a inițiat alături de Pavel Nicolescu în anul 1979 Comitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC), acțiune considerată de către Dănuţ Mănăstireanu ca fiind ,,singura contestare pe baze ideologice a regimului comunist din România.”  Datorită acțiunilor sale Aurel Popescu a fost anchetat, arestat iar ulterior forţat să părăsească ţara.

Aurel Popescu și Pavel Nicolescu în Sacramento, California cu ocazia Convenției din 2004.

Puteți citi mai multe despre Aurel Popescu în cartea Amintiri cu sfinți al lui Daniel Brânzei

%d blogeri au apreciat asta: