Ruben Ologeanu – Călători la porțile speranței (I) O săptamană printre refugiații de pe insula Lesvos

O echipă din cadrul Bisericii Creștine Baptiste Filadelfia București a revenit cu puțin timp în urmă din cadrul unei „călătorii la porțile speranței” printre refugiații de pe insula Lesvos din Grecia . Din jurnalul de călătorie redactat de Ruben Ologeanu aflăm că „Europa se vede prin ochii celor care ajung pe continent la fel cum s-a văzut Lumea Nouă pentru cei plecați din Anglia și Olanda din cauza persecuțiilor religioase: Un tărâm al făgăduinței. Aici, cei ajunși cu greu cred că au ajuns în rai. Cred. După ce petreci o săptămână printre prizonierii speranței care stau acolo de mai bine de două luni începi să vezi realitatea cu alți ochi. Începi să cunoști o parte infimă din povestea vieții lor, afli de unde vin, cât au călătorit și prin ce peripeții au ajuns până aici. Cel mai trist este când îți spun că nu toți care au plecat au ajuns până aici, adică la jumătatea destinației.”
Ruben Ologeanu : Risen. Perspective personale

Ruben Ologeanu realizează prin intermediul articolului semnalat de mine aici o cronică a filmului Risen, tradus în limba română sub titlul Misterul înălțării.
Ruben Ologeanu, Un apel către părinți, bunici și tineri
Pastorul Ruben Ologeanu a fost invitatul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București, duminică, 20 martie 2016.

Mesajul său a avut ca bază Psalmul 127 și s-a intitulat: Un apel către părinți, bunici și tineri
Ruben Ologeanu :Doamna Alina Mungiu Pippidi și banii norvegienilor
Săptămâna trecută doamna Alina Mungiu Pippidi a scris un articol în care realiza o legătură între protestele pentru familia Bodnariu și manipularea Rusiei. Scopul era, în opinia doamnei Pippidi, acțiuni împotriva Occidentului. Printre răspunsurile pe care persoane din mediul evanghelic sau din afara acestuia l-au dat articolului menționat voi publica acum articolul lui Ruben Ologeanu.
Răspunsuri au mai oferit Emanuel Conțac și Ioan Brie, Viorel Iuga, dar și Dorin Dobrincu. Acesta din urmă într-un comentariu scurt și concis pe Facebook. Cu siguranță au mai fost și alte răspunsuri, dar pe cele menționate le-am citit integral și mi-au rămas în minte.
Un articol interesant despre acest subiect a scris și Teofil Stanciu din Oradea.
Articolul lui Ruben Ologeanu încearcă să atragă atenția asupra unor derapaje. În ceea ce privește derapajele din media românească am citit un articol interesant pe portalul celor de la Deutsche Welle în care Horațiu Pepine, autorul articolului, menționa că atunci când sunt probleme sau se dorește discreditarea unor acțiuni se face trimitere la Rusia. Se asociază acțiunea respectivă cu interesele Moscovei cu consecințe grave uneori la nivelul mentalului colectiv.
În dezbaterea publică românească, Rusia ocupă o poziție privilegiată. Lăsând la o parte analizele politice și strategice profesioniste (infime ca număr), presa e invadată de numeroase demascări ale propagandei rusești, care ar fi reușit să se infiltreze în cele mai ascunse cotloane ale vieții publice din România și Europa occidentală.
În ceea ce privește cazul Bodnariu trebuie precizat foarte clar că poziția exprimată de doamna Alina Mungiu Pippidi nu este conformă cu realitatea, evanghelicii din România sau diaspora sunt pro occidentali și nu pro ruși.
Iată mai jos articolul integral al lui Ruben Ologeanu publicat pe blocnotes.ro și preluat cu permisiunea autorului
Nu am pus la îndoială raționamentul și buna credință a doamnei Alina Mungiu Pippidi nici când a pus pe hârtie piesa Evangheliștii, nici săptămâna trecută când a înfierat cu dușmănie campaniile împotriva deciziei Barnevernet de a lua în mod abuziv copiii familiei Bodnariu și ai altor familii. Dar de data aceasta aserțiunile doamnei Alina Mungiu Pippidi au stârnit o stare de uluire rar întâlnită.
Doamna anterior menționată susține cu subiect și predicat că toate mitingurile acestea sunt organizate de Putin și au drept scop destabilizarea Occidentului. Cu alte cuvinte, miile de oameni din diferite părți ale țării și ale lumii sunt adunați sub comanda lui Putin pentru a deturna democrația Occidentală spre o societate totalitară. Argumentul suprem al doamnei Alina Mungiu Pippidi este faptul că lozincile „sunt printate color și într-o engleză impecabilă.” Ori, se știe, singurii vorbitori de engleză impecabilă și singurii deținători de imprimante color sunt, evident, rușii.
Este dreptul autoarei să lanseze ipoteze în stânga și în dreapta, dar când face acest lucru pe o platformă finanțată de organizația Vellenes Fellesorganisasjon din Norvegia, parcă ipotezele domniei sale nu mai sunt atât de credibile și nici de bună credință. Și nici ale lui Moise Guran când vine vorba despre cazul Bodnariu aflat în aceeași postură. Dar cel puțin cel din urmă nu este atât de vocal pe tema enunțată.
Ar mai fi și alte lucruri de zis, dar mă sună Putin.
Ruben Ologeanu – Dumnezeu are simțul umorului: Azi Richard Dawkins
Un articol interesant care îl readuce în atenția opiniei publice pe Richard Dawkins, de data aceasta cu o comparație interesantă între creștinism și islamul radical.
După ce a sărit în apărarea clipului care promova rugăciunea Tatăl nostru, clip ce a fost oprit recent de la difuzare în cinematografele din Marea Britanie, Richard Dawkins, celebrul critic al creștinismului, revine în atenția publică cu încă o afirmație surprinzătoare: „Creștinismul este cea mai bună apărare împotriva Islamului radical„.
Ruben Ologeanu – Când religia ucide este timpul sa privim spre o Persoană

Cu toate riscurile de rigoare, și ca om al bisericii, pot afirma ca sunt situații în care religia poate ucide. Singura soluție este schimbarea religiei cu o Persoană. Trecerea de la un sistem la o Persoana simplifică semnificativ perspectiva asupra vieții. Pentru ca Persoana despre care vorbesc este Viața Însăși: Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat.
Când religia ucide este timpul sa privim spre o Persoană.
Fotografii – Sărbătoarea mulțumirii la BCB Filadelfia București (25.10.2015)
Ultima duminică a lunii, 25 octombrie 2015, o zi frumoasă de toamnă târzie cu frunze arămii a fost un prilej de bucurie și mulțumire la adresa lui Dumnezeu. În acest cadru mirific, Biserica Creștină Baptistă Filadelfia din București a avut Sărbătoarea mulțumirii. A fost un timp împreună cu membrii bisericii, cu invitații, dar și cu copii care au adus și ei prinosul lor de mulțumire la adresa lui Dumnezeu. Nemulțumirea, hoțul tăcut al zilelor noastre a fost titlul mesajul biblic transmis de către pastorul bisericii locale, Ruben Ologeanu.
Una din ideile exprimate în cadrul mesajului său a fost aceea că oamenii confundă adesea binecuvântarea, darul primit cu dătătorul. De aceea, mulțumirea trebuie exprimată.
Iată câteva poze realizate cu acest prilej. Albumul complet este disponibil pe pagina de Facebook IstorieEvanghelică.

*
*

*

*

*

*

*

Cu acest prilej a fost prezentat și un mic filmuleț intitulat Copii și Sărbătoarea mulțumirii.
Botez nou testamental la Biserica Baptistă Filadelfia București
Astăzi, 5 iulie 2015, la Biserica Creștină Baptistă Filadelfia are loc un serviciu special de botez.
Pastorul Bisericii Filadelfia, Ruben Ologeanu explicând celor prezenți semnificația botezului.
Mesajul biblic este predicat de către Neluțu Iubaș care vorbește despre nădejdea pe care o avem în Hristos.
Botez nou testamental la BCB Filadelfia București (5 iulie 2015)

Duminică, 5 iulie 2015, la Biserica Creștină Baptistă Filadelfia din București va avea loc un botez nou testamental.

Nu am pus la îndoială raționamentul și buna credință a doamnei Alina Mungiu Pippidi nici când a pus pe hârtie piesa Evangheliștii, nici săptămâna trecută când a înfierat cu dușmănie campaniile împotriva deciziei Barnevernet de a lua în mod abuziv copiii familiei Bodnariu și ai altor familii. Dar de data aceasta 












