Arhive etichetă: Simion Man

Simion Man – Urmasi ai lui Cristos (video)


Documentarul de față ne introduce în atmosfera perioadei interbelice prin persecuțiile la care a fost supus Simion Man datorită credinței sale. 

În cadrul acestuia se menționează că Simion Man a cunoscut credința prin intermediul Oastei Domnului unde a stat până în anul 1931. Când a ajuns cu citirea la versetul din Marcu care zice “Cine va crede şi se va botezava fi mântuit”. (Marcu 16.16) s-a dus la preotul Iosif Trifa care i-a spus să facă cum îl îndeamnă inima, cum îl călăuzește Dumnezeu. Ca urmare a acestui răspuns, Simion Man a trecut la pocăiți și s-a botezat.  Conform certificatului de trecere de la o confesiune la alta publicat de noi,  în anul 1942 a fost acceptat să treacă de la confesiunea ortodoxă la cea baptistă. Un alt document, complementar certificatului, dar și mărturia unui pastor care a stat de vorbă cu Simion Man confirmă faptul că a trecut la Biserica Baptistă el fiind și membru în comitetul unei biserici baptiste. Nu știu în ce condiții a ajuns să slujească în biserica penticostală însă știu că acesta a fost un Urmaș al lui Hristos.

Recomandări:

Certificat de trecere la confesiunea baptistă al lui Simion Man (1942)

http://www.golgota-seini.ro/resursa-video/simion-man-urma-537-i-ai-lui-hristos-1363

Reclame

Certificat de trecere la confesiunea baptistă al lui Simion Man (1942)


Emy Răduț prezintă pe blogul său un document care atestă trecerea lui Simion Man de la confesiunea ortodoxă la cea baptistă. Nu știu dacă este aceiași persoană cu pionierul credinței penticostale despre care scrie Vasilică Croitor, când și cum a trecut la denominațiunea penticostală, însă consider acest document relevant pentru istoria comunităților evanghelice din România.

Indubitabil acest certificat este un document istoric care vorbește despre modalitatea în care o persoană putea trece de la un cult la altul, în speță de la cel ortodox la cel baptist în anii 40 ai secolului XX.

Certificatul este din 14 martie 1942, iar în partea de jos scrie Nagyvárad (Oradea). Aceste informații coroborate cu trimiterea la legislația religioasă maghiară (legile din 1868 și 1895) și la textul bilingv (maghiar-român) fac trimitere la situația Oradei în anul 1942 care a fost cedată Ungariei prin al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940.

Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena. (Wikipedia)

Menționăm și faptul că denominațiunea baptistă era recunoscută ca și cult religios în Transilvania cât timp aceasta era parte a Imperiului Austro-Ungar și probabil și în perioada  septembrie 1940-1944. Acest fapt a determinat pe liderii baptiști care s-au aflat la conducerea Uniunii Baptiste în perioada interbelică să militeze pentru recunoașterea statului de cult religios în virtutea recunoașterii acestui statut în Transilvania și după unirea din 1918 (probabil până în 1928 când este promulgată legea cultelor) fără ca demersul lor să aibă finalitatea dorită.

Un alt amănunt interesant este faptul că în 1942 și ulterior în 1943 baptiștii sunt scoși în afara legii situație care durează până în august 1944.

Prezentăm mai jos documentul împreună cu comentariul lui Emy Răduț așa cum l-a publicat acesta.

Recent fratele Simion Man a trecut în veşnicie (13 mai 2012) la vârsta de 99 ani. Considerat cel mai bătrân pastor penticostal, prezentăm mai jos un document din 1944 cu ieşirea sa din cultul ortodox şi trecerea la cultul baptist:

Documentul mi-a fost oferit de pastorul Vasile Bel din Rohia (Maramureş)!

Sursa: http://emyradut.blogspot.com/2012/05/simion-man-baptist.html

Update

Conform informațiilor primite de la Emanuel Răduț (informații primite de la pastorul Vasile Bel), Simion Man la care face referire certificatul este una și aceiași persoană cu pastorul penticostal la care am făcut referire în articol.

%d blogeri au apreciat asta: