Botez Nou -Testamental la Biserica Baptistă “Emanuel” Torino (13.05.2012)
Credem din toată inima că şi astăzi Duhul Domnului transformă vieţi! Stau mărturie cele patru suflete care doresc să-L mărturisească pe Domnul Isus în apa botezului, în cadrul unui serviciu special de botez Nou-Testamental, în Biserica Creştină Baptistă Română “Emanuel” din Torino, în ziua de duminică 13 mai, începând cu ora 17:45, în Via Viterbo 119. Vă aşteptăm cu drag la bucuria noastră!
John Piper la Bucuresti – video
JOHN PIPER la București partea I – înregistrare Mihai Dragoman pentru Radio Samariteanul.ro
*
JOHN PIPER la București partea II – înregistrare Mihai Dragoman pentru Radio Samariteanul.ro
Articole pe aceiași tematică
David Martin, Din trupul sfânt al lui Isus
David Martin. Biserica Creștină Baptistă Română Betania Brescia
De urmărit și de rumegat.
Mi se pare mie, sau „moderatorul” confundă Eclesiastul cu Iacov, răstălmăcindu-le oricum pe amândouă, când zice: „Eclesiastul specifică: cu aceeași limbă și cu aceleași buze vei blestema pe Dumnezeu.”? Ce e îngrijorător e că Domnul cu pricina pare aproape resemnat în fața acestui verset „biblic”.
Oricum, mi se pare genială expresia lui Bădiliță: „misticism mitocănesc sau mitocănie mistică”. Mă tem că genul ăsta de mitocănie e transconfesională. Am întâlnit-o mai des decât mi-aș fi dorit.
Dr Ben Carson: An Extraordinary Life
Dr. Ben Carson este cunoscut pe plan internațional pentru abilitățile sale de neurochirurg și pentru povestea inspiratoare a vieții sale.
Ben Carson a ținut, în ultimii aproximativ 20 de ani, 73 de discursuri la festivități universitare de absolvire, iar în 2008 a a primit Medalia Prezidențială a Libertății.
Filmul „Mâini înzestrate: Povestea lui Ben Carson”, din 2009, l-a făcut cunoscut publicului larg pe neurochirurgul adventist faimos în lumea medicală. În 2008, într-un interviu pentru PBS, Carson a descris modul în care credința l-a ajutat să depășească dificultățile din copilărie și l-a călăuzit în practica sa medicală de succes.
Poezie – Oaie sau Capra ?
În poiana de sub munte, în concert de păsărele,
Paşte-o turmă iarba grasă cu miros de floricele.
Oi şi capre, laolaltă, se înfruptă din frunzişuri;
Oile din iarba verde, caprele din lăstărişuri.
Nu departe, stând păstorul, rezemat într-un toiag,
Le admiră şi le cântă din caval ades cu drag.
Lângă oi, un câine negru, stând pe labe, urmăreşte
Ca să vadă când vreuna dintre ele rătăceşte.
Şi când vede că vreo oaie se abate de la şatră,
De-i îngăduie stăpânul, o-ncolţeşte şi o latră
Pe aceea rătăcită, ce-a rămas de cârd în urmă,
Până când se cuminţeşte şi revine iar în turmă.
Le-ar mai trage el de blană, şi aşa nevinovate,
Dar i-e frică de stăpânul, că i-ar trage-o rău pe spate…
După ce-au păscut în pace, fiind bine săturate,
La amiază, oi şi capre, stând la umbră adunate,
Se porniră să discute ce mai este nou prin lume,
Despre vreme, despre soartă, despre mode şi costume.
Mai întâi o capră zveltă, galeşă, dar cam râioasă,
Ia cuvântul şi vorbeşte despre vremea călduroasă:
„Vai ce cald e azi afară! Mă întreb nedumerită,
Cum puteţi voi, oi neroade, în asemenea ţinută,
Să petreceţi zi şi noapte, tot în lână-nvăluite,
Tot smerite şi plecate, liniştite şi tăcute?
Când vă văd îmbrobodite ca pe nişte maici sau ţaţe,
Mă gândesc: cum pot berbecii să vă sufere ca soaţe?
Voi nu ştiţi că astăzi lumea s-a emancipat în toate
Şi de nu ţii pasul lumii eşti în ex-societate?
Nu vedeţi ce rău arată lâna voastră – ca un ciuf –
Că sunteţi, cum zice lumea, „ca o oaie pe zăduf”?
De ce nu priviţi în lături la familia căprească,
Care e nu doar modernă, dar şi demnă să uimească?
Nu vedeţi ce siluete şi ce bine arătăm,
Când, cu coada ridicată, tot mai sus ne căţărăm?
Nu vedeţi ce mândre coarne şi ce ugere avem,
Cât suntem de elegante şi ce sprintene suntem?
Nu vedeţi ce admirate suntem noi de ţăpişori
Care, dându-ne târcoale, ne seduc adeseori
Cu purtarea lor atentă, cu parfumul lor specific?
Cât de eleganţi sunt dânşii şi ce mers vioi, mirific,
Ce superbă ţăcălie şi ce coarne ondulate!
Aşadar, a noastre gesturi sunt cu totul inspirate.
Chiar şi unii dintre oameni ne adoptă moda noastră.
De aici puteţi pricepe că-i distinsă şi măiastră.
Căţărându-se pe tocuri, imitând a noastră artă,
Şi femeile din lume ca şi caprele se poartă.
Şi bărbaţii îi imită pe ai noştri ţăpişori
Nu atât prin ţăcălie, cât prin gesturi şi purtări.
Însă voi tot ameţite, cu concepţii retrograde,
Cu smerenie şi teamă, staţi închise-n calapoade!
Nu consideraţi că-i vremea să trăiţi a voastră viaţă,
Să gustaţi din vraja vieţii, să gustaţi a ei dulceaţă”?
Şi, aşa, râioasa capră, pe oi le-a povăţuit
Cu parşivele ei sfaturi, până când a obosit.
Încântată de îndemnuri şi de cele auzite,
Behăind, o oaie neagră se ridică să cuvinte:
„Cred că voi aveţi dreptate, trebuie pogorăminte!
Suntem prea arhaizate, prea avem purtări de sfinte!
Astăzi când dobitocimea vrea să fie toat-o turmă,
Nu putem noi, oi profane, să rămânem tot în urmă!
De aceea, se impune ca şi noi să aderăm
La perceptele globale şi să le asimilăm.
Se impune o schimbare în trăire, cu mult fler,
Chiar de forurile-nalte deocamdată nu ne cer.
De aceea mult distinsă şi prea nobilă căprime,
Vei avea de azi în toate, primul aliat, pe mine”.
Mult a fost aplaudată oaia neagră democrată
Şi a fost felicitată de căprimea adunată.
De atunci, oiţa neagră, ca s-arate ca o capră,
A-nceput o viaţă nouă, neputând în ea să-ncapă.
Şi-a vopsit în grabă lâna, după ce s-a tuns căpreşte,
Şi pe cap, din ziua-ceea, două coarne-ncep a-i creşte.
Coada proaspăt ajustată şi-o ţinea pe spinăruşe
Şi mergea păşind agale, doar în două picioruşe.
Zilele trecură-n grabă peste lume, peste turmă.
Toate anunţau, convinse, vremea zilelor din urmă.
Ale iernii semne sumbre se-arătau cu-nverşunare,
De aceea, păstoraşul le-a adus spre numărare,
Jos, în valea cunoscută, aducându-le aproape.
Şi le-a despărţit pe ele, într-o zi, în oi şi capre.
A pus caprele la stânga, iar oiţele de-a dreapta,
Fiecare dintre ele singure găsindu-şi ceata.
Numai oaia, travestită în familia căprească,
Nu ştia, şezând în poartă, în ce parte să păşească.
Întrebându-şi conştiinţa şi privindu-l pe păstor,
Şi-a dat seama că e capră, şi-a trecut în ţarcul lor.
Tot aşa va fi odată, la temuta Judecată:
Fiecare, cum se poartă, fiecare-n a sa ceată.













