Arhive categorie: Adventişti

Biserica Baptistă Betania din Racovița -TM: 70 de ani!


17858205_1300548496718771_510265656_o

http://www.baptist-tm.ro/biserica-baptista-betania-din-racovita-tm-70-de-ani/

Sâmbătă, 22 aprilie 2017, de la ora 18:00, la Biserica Baptistă Harul din Racovița, județul Timiș, se va aniversa 70 de ani de la înființarea biserici. Vor cânta Corul de tinerii al Bisericii Baptiste Betania și Grupul Sola Gratia.

Luiza Spiridon – În liniştea nopţii


Bucurati-va de soare


Luiza Spiridon – Legământ [Official video]


Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii


Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro

dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.

Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România

Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.

Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.

Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.

Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist

Există mântuire în afara bisericii? – Dezbatere live la Speranța TV cu Octavian Baban


 

Dezbatere la Speranța TV  (19.11.2015) cu Octavian Baban

*

Octavian Baban la Speranța TV (19.11.2015)

http://www.sperantatv.ro/urmareste-live/

La Speranța TV se desfășoară în prezent o dezbatere interconfesională și interreligioasă având ca subiect Există mântuire în afara bisericii? La această dezbatere participă reprezentanți din partea Bisericilor Baptiste, Bisericii Catolice, Bisericii Reformate, Bisericii Adventiste și Cultului Iudaic.

Din partea baptiștilor la dezbatere participă Conf. Univ. Dr. Octavian Baban, un veritabil specialist în Noul Testament.

Biserica Ortodoxă nu a trimis niciun reprezentant, iar în comunicatul oficial legat de întrebarea emisiunii s-a menționat, citindu-l pe Părintele Iustin Pârvu, că nu există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe.

Am remarcat câteva întrebării ridicate de către domnul profesor Baban:

Ce este mântuirea? Cum definim biserica? Prin urmare, realizăm o dezbatere definind termenii, stabilind cadrul.

Persecuția baptiștilor în perioada interbelică. Studiu de caz – sentință de condamnare Gligor Cristea (1924)


Articolul a fost publicat în Revista România Evanghelică, Nr. 4, Septembrie 2015

Anul 1918 a fost unul de mari speranțe atât pentru români în general, cât și pentru creștinii evanghelici (baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie). Aceștia au sperat că odată realizată România Mare autoritățile române le vor prezerva și drepturile pe care aceștia le-au avut înainte. Perioada care a urmat a arătat faptul că autoritățile nu și-au ținut promisiunea dată, cel puțin nu în cazul credincioșilor baptiști cărora li se promisese recunoașterea statutului de cult religios la nivelul întregii țări. Acest lucru nu s-a realizat, recunoașterea statutului a fost numai pentru Transilvania și localitățile limitrofe. O recunoaștere  la nivelul întregii Români Mari s-a realizat în februarie 1940, dar aceasta recunoașterea a durat până în decembrie 1942 când baptiștii alături de creștini după Evanghelie și adventiști aceștia au fost interziși, iar locașurile de cult confiscate. Aceiași soartă au avut-o și penticostalii, dar în 1942 ei erau deja interziși.

În ceea ce privește statutul credincioșilor și al personalului de cult, Biserica Ortodoxă și autoritățile locale sau centrale foloseau termenul de sectanți pentru a-i caracteriza. Din această încadrare putem înțelege mai bine și persecuțiile la adresa baptiștilor în anii 20, 30 ai secolului XX. Documentul de față este doar un exemplu din multitudinea de cazuri care se referă la acest aspect.
Gligor Cristea (07.02.1897-22.09.1988) a fost unul dintre pionierii credinței baptiste în România, fiind pastor la Alba Iulia, în anii ’20, în Dobrogea în anii ’30-’40 şi în Petrila (Valea Jiului), în anii ’50-’80. Conform informațiilor oferite de către Alexa Popovici, în anul  1935, după reîntoarcerea lui Victor Teodosiu în Transilvania, Gligor Cristea a rămas ca păstor al Bisericii baptiste din Grădina, județul Constanța. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, p. 457). Gligor Cristea a avut șase copii, iar Daniel Cristea (26.10.1925-27.03.1991) a fost cel mai mare dintre cei șase copii ai lui Gligor Cristea și tatăl a 3 băieți: Emil, Eugen și Alin Cristea. Prin urmare, Gligor Cristea este bunicul lui Alin Cristea, fiind vorba în acest caz de trei generații de baptiști.

gligor-cristea2 (1897-1988) (sursa Alin Cristea)

Gligor Cristea (1897-1988) (sursa Alin Cristea)

Documentul de față este o sentință Sentință din anul 1924 și îl condamna pe numitul Gligor Cristea, baptist din localitatea Almașu Mare la plata unei amenzi de 2oo lei ca pedeapsă, suma totală pe care inculpatul trebuia să o plătească era de 400 lei, deci dublul sumei inițiale.

În motivația acestei sentințe se menționează că aceasta a fost dată în urma denunțului jandarmeriei din Almașul Mare, județul Hunedoara. Cauza, așa cum este menționată în document, face referire la ținerea unor adunări de rugăciune în casa personală, adunări la care au participat persoane de confesiune baptistă, dar și de alte confesiuni fără ca persoana respectivă să fi avut autorizație pentru astfel de întruniri.

Sentință Gligor Cristea (1)

*

Sentință Gligor Cristea (2) Motivare

Costel Ghioancă la Speranța TV – Vorbirea-o sabie cu doua tăișuri (12.10.2015)


Costel Ghioancă la Speranta TV - octb 2015

http://www.sperantatv.ro/web/traieste-intelept-vorbirea-o-sabie-cu-doua-taisuri-invitat-costel-ghioanca-12-10-2015/

Mesajul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea cu prilejul alegerilor prezidențiale


 

Administrația prezidențială

Alegerea unei persoane în funcția de Președinte al României are un impact important în viața societății românești în ansamblul ei dar și asupra vieții noastre ca Biserică, având în vedere rolul activ al acestuia în administrația statului.

În acest context, al începerii campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea dorește să facă în mod public câteva precizări.

Credincioșii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și din Diaspora sunt îndemnați să aducă în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune consacrată, subiectul alegerii noului președinte.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea își asumă responsabilitatea pe care o are în influențarea pozitivă a societății, în apărarea libertății religioase și de conștiință a tuturor oamenilor precum și în slujirea semenilor, menținându-și în același timp neutralitatea deplină din punct de vedere politic.

Din acest motiv, Biserica Adventistă nu recomandă niciodată un anumit partid politic sau un anumit candidat. Cu toate acestea, ea subliniază importanța alegerii unei persoane pe baza atitudinilor sale față de principiile creștine și a standardelor morale promovate, indiferent de familia politică a acesteia.

Respectând opțiunile politice ale fiecărui credincios în parte, Biserica Adventistă recomandă membrilor săi ca, în calitate de cetăţeni români, cu drepturi depline, dincolo de orice preferințe și interese personale, să susţină persoane care au dovedit sau fac dovada că înțeleg și acceptă pe deplin importanța următoarelor puncte:

– Garantarea libertății religioase și de conștiință;

– Neutralitatea faţă de orice credinţă religioasă și promovarea egalității tuturor cultelor în faţa legii şi a autorităţilor publice;

– Respectarea separării  dintre Biserică și Stat;

– Atașamentul deplin față de valorile creștine în domeniul familiei, al vieții și al demnității umane.

În același timp, Biserica Adventistă face un apel către candidați și către partidele politice care îi susțin pe aceștia, de a se distanța de tema polarizantă a apartenenței confesionale și de a se apropia mai mult de valorile biblice sau morale comune. România este patria tuturor cetățenilor ei, indiferent de apartenența religioasă.

Sugerarea unei legături între apartenența confesională și identitatea națională este contraproductivă, eronată și produce tensiuni religioase inutile, bazate pe impulsuri fundamentaliste, nespecifice unor țări moderne, europene.

Credem că nevoile reale ale cetățenilor și situația generală a României oferă mult mai multe oportunități de teme importante care pot aduce atât pacea socială cât și bunăstarea cetățenilor ei, indiferent de etnie sau apartenența confesională a acestora.

Asigurăm orice candidat și reprezentant al Statului Român de întreaga noastră prețuire și de faptul că ne vom ruga pentru binele patriei noastre România și pentru conducătorii ei așa cum ne învață Biblia în Întâia Epistolă câtre Timotei, capitolul 2:

Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

 Pastor Marius Munteanu

Președinte
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România

Sursa: http://adventist.ro via NewsNet Creștin

Concert Vreau să cant – Da şi nu, nu şi da


Concert Vreau să cant – Da şi nu, nu şi da

Gala „VREAU SA CANT” – Da şi nu, nu şi da

Cristian Vasile, Culte, putere şi naţiune sub regimul Antonescu


Acest articol este o prezentare a cărții domnului Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neo-protestante: Documente.

Articolul este preluat din Revista Apostrof, revistă a Uniunii Scriitorilor, ANUL XXV, 2014, NR. 2 (285) și mi-a fost semnalat de către Dionis Bodiu.

 Puţină lume ştie că în timpul regimului Antonescu în Transnistria, pe lângă evrei şi romi, au fost deportaţi şi etnici români. Ignoranţa a domnit şi după 1989 chiar printre istorici. A fost doar ignoranţă? Cei deportaţi erauinochentişti, o grupare religioasă din Basarabia desprinsă din ortodoxie, alcătuită din două mii de suflete. După redobândirea Basarabiei în vara anului 1941 e calificată drept „sectantă“ şi indezirabilă pentru regimul antonescian, aflat într-o nefastă căutare a omogenităţii etnice şi religioase. Destinul lor tragic – dar mai ales al cultelor neoprotestante (evanghelice) mai numeroase – este reflectat pe larg într-o carte recent apărută, editată în mod exemplar de istoricul Viorel Achim – Politica regimului Antonescu faţă de cultele neo-protestanteDocumente, cuvânt-înainte de Alexandru Florian, Editura Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel“ – Viorel Achim – Politica regimului Antonescu faţă de cultele neo-protestante: Documente, cuvânt-înainte de Alexandru Florian, Editura Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel“ – Iaşi: Editura Polirom, 2013, 931 p.
Viorel Achim şi-a propus să reunească într-un volum cele mai importante izvoare istorice Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1referitoare la politica faţă de confesiunile neoprotestante – în principal, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, creştini după Evanghelie – între anii 1940 şi 1944 (aproximativ 100.000 de oameni, majoritatea de naţionalitate română). În carte sunt redate 513 documente – cele mai multe inedite – care sunt precedate de rezumate (mai extinse decât de obicei). Între altele, sunt reproduse toate ordinele cu privire la neoprotestanţi care au plecat de la cabinetul militar al lui Ion Antonescu, conducătorul statului.
Într-o mică măsură, istoriografia română (mai ales prin vocile unor Alexa Popovici şi Dorin Dobrincu) a reflectat politicile discriminatorii ale administraţiei de stat faţă de aceste asociaţii şi culte religioase minoritare în perioada interbelică şi sub guvernarea (legionaro-)antonesciană. Tomul alcătuit de Viorel Achim surprinde în detaliu mecanismele represive puse în funcţiune de diversele structuri ale aparatului de stat de la nivel central şi local, dar – prin mai multe documente – aruncă o privire insistentă şi asupra complicităţii unei părţi a clerului ortodox în această represiune dezlănţuită de stat asupra unor cetăţeni români, semeni de altă confesiune. La începutul lui septembrie 1940, prin două decizii ministeriale, asociaţiile şi sectele religioase au fost interzise, iar patrimoniul lor a intrat în proprietatea statului. Guvernul Antonescu a revenit asupra acestei măsuri, dar în anii 1941 şi 1942 a înteţit practicile represive. Punctul culminant al deciziilor orientate spre prigonirea acestor culte a fost atins la 6 mai 1942, atunci când Ion Antonescu a hotărât deportarea în Transnistria a tuturor „sectanţilor“. Până la urmă, măsura extremă s-a limitat doar la inochentişti (dar în decembrie 1942 toate asociaţiile/cultele neoprotestante au fost din nou scoase în afara legii, dispoziţie care s-a păstrat până la căderea regimului Antonescu).
Revenind însă la cazul funestei apropieri de puterea politică a bisericii majoritare, trebuie spus că în mai multe situaţii, de-a lungul istoriei secolului XX, în loc să oprească exodul de enoriaşi spre cultele/asociaţiile neoprotestante prin mijloace spirituale şi o mai adâncă implicare în acţiuni social-caritabile la nivelul parohiilor, o parte deloc neglijabilă a clerului ortodox a preferat metodele administrativ-poliţieneşti puse în practică de organele aparatului de stat (sesizate uneori prin delaţiunile unor preoţi – cum rezultă şi din documentele reproduse de Viorel Achim). Spre exemplu, preotul Victor Marinescu din Viişoara (Constanţa) solicita în 1941 anihilarea prin lege a sectelor religioase, deoarece „servesc cauza comunismului“, „fac jocul străinilor şi al duşmanilor de ţară“, „sapă de zor la temelia specificului românesc, care este credinţa ortodoxă“ (p. 279). Sunt pagini nu tocmai onorante din istoria creştinismului românesc, deoarece nu este vorba – citind aceste delaţiuni – doar despre neacceptarea ideii de pluralism confesional în sânul comunităţii etnice româneşti sau despre suprapunerea abuzivă de tip naeionescian între naţiune şi confesiune, ci şi de o teribilă lipsă de umanitate şi de înţelegere a consecinţelor dezastruoase care se pot abate asupra aproapelui tău, care în plus aparţine aceleiaşi etnii şi vorbeşte aceeaşi limbă. (Sunt sechele care s-au păstrat până astăzi; ele se vădesc în ceea ce priveşte răstălmăcirea definiţiei statului laic, care nu este privit – cum este firesc – ca un stat neutru din punct de vedere religios.) Conţinutul cărţii ne oferă şi o cheie de înţelegere pentru refuzul reprezentanţilor Sfântului Sinod de a permite accesul la arhiva Patriarhiei (dar şi a celorlalte centre eparhiale) chiar şi pentru perioada de dinainte de 1945.
Pentru a reda absurdul radicalismului antineoprotestant merită adăugat faptul că în nordul Transilvaniei, aflat între anii 1940 şi 1944 sub ocupaţia Ungariei horthyste, guvernul de la Budapesta a permis, cu unele restricţii, funcţionarea legală a bisericilor baptiste româneşti, inclusiv predarea în şcoli a materiei Religie, conform cu preceptele specifice acestor denominaţiuni (p. 18). Ceea ce nu s-a întâmplat în România. De altfel, în disperare de cauză şi împrumutând sub constrângere „sistemul de valori“ al puterii din statele Axei, baptiştii români îi semnalau în septembrie 1940 generalului Antonescu că: „în nicio ţară totalitară cultul creştin baptist nu e prigonit. Astfel, în Germania, Italia, Spania şi Japonia s-a acordat cea mai deplină libertate de cult baptiştilor“ (p. 221).
Volumul realizat de Viorel Achim – după o asiduă documentare în numeroase arhive din ţară şi din străinătate – poate deschide drumul unor solide lucrări de interpretare privind atât istoria relaţiilor Stat-Biserică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi regimul politic din perioada 1940-1944. O precedentă ediţie de documente alcătuită de acelaşi Viorel Achim (Deportarea ţiganilor în Transnistria, vol. 1-2) a stat la baza documentării lui Ioan T. Morar pentru romanul de succes Negru şi roşu. Şi acest volum poate oferi numeroase surse de inspiraţie pentru o lucrare beletristică.

Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (7) Dr. Viorel Achim despre deportarea evanghelicilor în Transnistria


Dr. Viorel Achim continuă în acestă parte din cadrul Simpozionului științific să prezinte politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante, răspunsul Bisericii Ortodoxe, precum și de politica religioasă a regimului. 

Foarte interesant este faptul că Dr. Viorel Achim prezintă în această secțiune modul în care s-a ajuns la ordinul de deportare al evanghelicilor (neoprotestanților) în Transnistria, la Bug, acțiune care începe cu un ordin din mai 1942 la care s-a renunțat în august 1942. Dar, până la anularea ordinului unii dintre evanghelici au fost deportați în Transnistria, printre aceștia regăsindu-se și grupul de 30 de creștini după Evanghelie din Botoșani.

În finalul prelegerii, Dr. Viorele Achim atrage atenția asupra următoarelor aspecte:

1. Lipsa de cooperare între cele trei confesiuni (baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști)
– cele trei comunități se aflată în aceeași situație, dar nu au comunicat, din contră spune Dr. Viorel Achim, „vechile animozități din perioada interbelică s-au păstrat”
– în toate documentele văzute, Viorel Achim menționează că nu a văzut nicio acțiune comună a celor trei confesiuni evanghelice

2. Prezența evreilor în comunitățile neoprotestante (evanghelice)
– în perioada războiului, nu în Basarabia deoarece în 1941 evreii au fost deportați, au existat mici comunități de evrei mesianici încadrați în cele trei confesiuni neoprotestante, mai ales în confesiunea Creștină după Evanghelie.
– Constantin Adorian, președintele Comunității Baptiste din București, a comparat într-o predică ținută în duminica din 7 mai 1941 în casa de rugăciune din Bulevardul Basarab 56 Bis (actualmente Biserica Golgota din șoseaua Nicolae Titulescu) a comparat persecuția evreilor români din timpul lui cu martirajul suferită de primii creștini. Demersul pastorului Constantin Adorian este cu atât mai important cu cât în perioada respectivă au fost foarte puține poziționări pozitive față de evrei. Nu a existat, spune domnul Viorel Achim, curaj civic, acela de a protesta, de a spune este nedrept, ori pastorul Constantin Adorian face lucrul acesta.

3. …….

Urmărește și

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (2) PASTOR VIRGIL ACHIHAI

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (3) PROF. UNIV. OTNIEL BUNACIU

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (5) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (6) DR. VIOREL ACHIM

Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii


Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro

dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.

Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România

Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.

Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.

Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.

Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist

Lansarea volumului Politica regimului Antonescu faţă de cultele neoprotestante. Documente, Viorel Achim (editor)


Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Stimate doamne, stimaţi domni, dragi colegi,

Îmi face o plăcere deosebită să vă invit la lansarea volumului Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente, care va avea loc miercuri, 20 noiembrie a.c., ora 13.30, la standul Editurii Polirom, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus.
Vor lua cuvântul:
Viorel Achim (editorul volumului),
Alexandru Florian (directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”) şi
Ben-Oni Ardelean (profesor la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universităţii Bucureşti).
Moderator: Adrian Şerban (redactor şef, Editura Polirom).

Cu deosebită consideraţie
Viorel Achim

Gifted Hands: The Ben Carson Story (2009)


Cei interesați de viața și valorile doctorului Ben Carson depre care am mai relatat în cadrul a mai multor articole  sunt invitați să urmărească acest film.

Dintre articolele recente referitoare la Dr. Ben Carson recomand DISCURSUL DR. BEN CARSON LA CASA ALBĂ CU SUBTITRARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ și DISCURSUL DR. BEN CARSON ÎN CADRUL EVENIMENTULUI NAŢIONAL MIC DEJUN CU RUGĂCIUNE  pentru a vedea valorile pe care acesta le promovează precum și faptul că pe lângă bisturiu știe să mânuiască și vorbele. Toate acestea se datorează înzestrării primite de la Dumnezeu, dar și a faptului ca la un moment dat mama lui îl trimitea la bibliotecă să citească o carte, iar apoi să-i facă un rezumat din ea. Ulterior a aflat că mama lui nu știa să citească (ptr detalii vezi discursul de la Casa Albă), dar era prea târziu fiindcă prinsese deja gustul lecturii.

Discursul Dr. Ben Carson la Casa Albă cu subtitrare în limba română


În luna februarie 2013, cu prilejul evenimentului Mic Dejun cu Rugăciune a fost invitat și Dr. Ben Carson pentru a ține un discurs. Despre reacțiile stârnite de discursul său și modul cum a fost receptat de către presa de peste ocean am scris în cadrul articolului DISCURSUL DR. BEN CARSON ÎN CADRUL EVENIMENTULUI NAŢIONAL MIC DEJUN CU RUGĂCIUNE preluat din revista on-line Semnele Timpului.

De curând am dat și peste varianta cu subtitrare în limba română pe care o puteți urmării mai jos.

Ce fel de istorie ne-am dori să lecturăm despre Biserică în perioada comunistă?


O întrebare foarte bună care aduce în atenția celor interesați de trecutul Bisericii sub comunism cele două aspecte: compromis și rezistență. Profesorul Gheorghe Modoran menționează scurt și concis faptul că istoria trebuie luată și asumată așa cum este, așa cum s-a întâmplat, cu bune și mai puțin bune, cu lumini și umbre. Cu fapte de vitejie, de eroism, dar și cu căderi și colaboraționism atât din partea pastorilor, chiar și a celor care s-au aflat într-o opoziție mai mult sau mai puțin deschisă față de regimul comunist, dar și a laicilor, a credincioșilor Bisericii. Am folosit termenul Biserică tocmai pentru a evidenția că evenimentele sunt identice pentru toate bisericile creștine din România pe parcursul perioadei comuniste, bineînțeles ținând cont de particularitățile fiecăreia dintre acestea.

Ce fel de istorie ne-am dori să lecturăm despre Biserica Adventistă în perioada comunistă? Unii dintre noi ne-am dori să descoperim doar partea frumoasă, înălțătoare a istoriei. Am dori să fim mândri de istoria noastră, să simțim fiorul și emoțiile sufletului în fața marilor biruințe ale eroilor noștri. Dar ce lecții am putea învăța doar dintr-o viziune triumfalistă a bisericii? Că nu există înfrângeri și căderi, că nu au loc dezamăgiri și eșecuri de-a lungul confruntărilor de pe frontul marilor bătălii ale istoriei?

Alții ar dori o istorie cât mai aproape de realitate, pentru că doar Dumnezeu cunoaște istoria pe deplin reală și adevărată și aceasta este consemnată doar în arhivele cerului. Este o istorie cu lumini și umbre, cu eșecuri și biruințe, cu adâncimi și culmi, cu eroi și înfrânți.

https://www.facebook.com/pustiul.rosu

Apariții editoriale (14) Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis în adventismul din România (1944-1965), vol. 1


Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu

Cartea conține trei părți. Prima parte tratează despre măsurile restrictive și represive ale regimului comunist împotriva bisericilor, a pastorilor, a manifestărilor religioase etc., precum și răspunsul membrilor, al pastorilor și al conducerii față de aceste măsuri.
Partea a doua tratează principalele evenimente din Biserică și relația cu autoritățile comuniste în perioada lui Dumitru Florea, Ștefan Năilescu și Pavel Crișan.
Partea a treia prezintă relația unor conducători, a unor pastori și a unor membri laici cu Securitatea (cap. Pastorii și Securitatea), precum și aspecte luminoase ale rezistenței adventiste în fața tăvălugului Securității. Prefața cărții și Cuvânt înainte sunt semnate de Florin Lăiu și Aron Moldovan.
Pe pagina de facebook a cărții apare următorul cuprins
PARTEA I
O istorie asa cum a fost?
Schimbarea de regim din 1944
Dinamica dezvoltarii bisericilor neoprotestante
Iesirea din ilegalitate si reorganizarea bisericii
Misiunea bisericii intre libertate si persecutie
Masuri impotriva unor doctrine fundamentale
Masuri impotriva unor departamente si institutii ale bisericii
Masuri impotriva bisericilor locale
Masuri impotriva pastorilor

PARTEA a II-a
Biserica Adventista in perioada lui Dumitru Florea
Biserica Adventista in perioada lui Ștefan Năilescu
Biserica Adventista in perioada lui Pavel Crișan

Partea a III-a
Pastorii și Securitatea
Rezistența: membrii laici și pastori

„Biserica prin pustiul roșu” este o contribuție științifică în vederea unei istorii sincere a adventismului românesc. Subiectul cărții aduce în prim plan două poziții etice opuse, adesea prezente împreună în aceeași persoană: rezistența cu sacrificiu și compromisul sau trădarea. Cititorul va avea surprize în ambele sensuri. – Florin Lăiu
Gheorghe Modoran

Gheorghe Modoran

Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza”, din Iași (1973), pastor și director de departament în cadrul Conferinței Muntenia și al Uniunii Române (1980-2005), Gheorghe Modoran a avut constant preocupări în domeniul istoriei creștinismului. După o experiență îndelungată de predare a istoriei și religiei la Liceul Teologic Adventist “Ștefan Demetrescu” din București (1993-2006), a obținut, în 2007, titlul de doctor în istorie la aceeași universitate ieșeană. În prezent, este șef de departament la Institutul Teologic Adventist, unde predă, începând din anul 2006, istoria creștinismului și Istoria Bisericii Adventiste.

Am aflat de apariția acestei cărți prin intermediul comentariului lui Cristi de pe blogul lui Emanuel Conțac

Apariții editoriale (13) Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente


Semnalez în cadrul acestui articol apariția unui volum de documente consistent și important privind persecuția neoprotestanților în timpul regimului Antonescu. Voi revenii cu detalii despre autor și geneza acestor volume care din lipsa finanțării au fost restrânse la un singur volum.

Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Cuvant inainte de Alexandru Florian
Volum aparut in coeditare cu editura Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”
 In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.

“Volumul reuneşte cele mai importante documente referitoare la politica statutului roman faţă de confesiunile neoprotestante în anii 1940-1944. Sunt analizate cele trei grupuri neo- protestante prezente atunci în Romania: baptiştii, adventiștii de ziua a șaptea și creștinii după Evanghelie. Față de aceste denominațiuni, care numărau împreună aproximativ 100.000 de membri, marea majoritate de etnie romană, guvernul Antonescu a dezvoltat o politică specială, ce a culminat cu interzicerea lor. Începând cu septembrie 1940, credincioșii care aparțineau de aceste Biserici au fost supuşi la numeroase măsuri discriminatorii, acestea transformându-se în scurt timp într-o prigoană confesională fără precedent în istoria modernă a României. Documentelor li se adaugă legislația în domeniu, publicată în Monitorul Oficial. Prin felul în care este organizată, culegerea se adresează cercetători lor, dar și tuturor celor interesați de istoria României în anii celui de-al doilea război mondial.” (editorii)

Viorel Achim este cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, Bucureşti. De acelaşi autor: România şi Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice şi comparative (coord., 2004), Minorităţile etnice în România în secolul al XIX-lea (coord., 2010), Identity Projects and Processes in the Romanian Space, 19th-20th Centuries (ed., 2010).

http://www.agentiadecarte.ro/2013/06/%E2%80%9Cpolitica-regimului-antonescu-fata-de-cultele-neoprotestante-documente%E2%80%9D/

Volumul de 936 de pagini a apărut de curând la Editura Polirom din Iasi și poate fi achizitionat de pe http://www.librariaonline.ro/ la prețul de 44,96 RON.

Necesitatea unei istorii obiective a Bisericii Baptiste


Mi s-au părut interesante unele dintre ideile care apar în articolul de mai jos.
Referitor la întrebările pe care le-am primit legate de inițiativă lui George Modoran de a publica o istorie „sincera” a bisericii Adventiste în perioada comunista, precizez doar ca nu cunosc detalii. Câțiva ani în urma i-am propus lui George o colaborare care sa includă mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Nu am primit nici un feedback legat de aceasta propunere, asa ca am considerat proiectul ca neprezentând interes. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în așa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur. Nu pun la îndoiala sinceritatea lui George, însă pentru un istoric profesionist nu exista istorie sincera sau nesincera ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru ca asta ar însemnă sa cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor. Cine pretinde ca ar putea reda acest context cu „sinceritate” se așează într-o poziție ingrata, pierzându-și credibilitatea. Ghiocel Fitzai a publicat o variantă de istorie adventistă cu câțiva ani în urma. Apariția anunțatei istorii „sincere” înseamna ca varianta lui Ghiocel Fitzai a fost o istorie nesincera? Ceea ce ma intriga, însă, este solicitarea de păreri cu privire la o astfel de „sinceritate” în contextul solicitării ca lucrarea sa fie tipărita sub auspiciile bisericii la editura Viata și Sănătate. În afara unei dorințe de publicitate, și eventual a unei presiuni asupra comitetului Uniunii pentru a ceda cererii „maselor”, solicitarea mi se pare neavenită. Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie. Restul este deșertăciune.
Ideile care mi-au atras atenția sunt următoarele:
1.  mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în asa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur.
2.  pentru un istoric profesionist nu există istorie sinceră sau nesinceră ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. (nu pot fi în totalitate de acord cu aceasta afirmație pentru ca o istorie cu un grad mare de subiectivitate este din capul locului una „nesinceră” ).
Autorul articolului de mai sus a avut amabilitatea să mă lămurească asupra acestui aspect, și deși îl regăsiți în comentarii, m-am gândit că ar fi oportun să-l introduc și aici:
Marius, sa-ți explic de ce un grad mai mare de subiectivitate nu înseamnă automat lipsa de sinceritate. Lipsa documentelor sau acces doar parțial la ele poate duce la subiectivitate, în ciuda intențiilor lăudabile și sincere. Dacă istoria se scrie pe baza declarațiilor martorilor, implicit gradul de subiectivitate este mai mare. Bineînțeles ca nu exclud posibilitatea unor intenții mai putin oneste, dar nu suntem în măsura sa ne pronunțam legat de intențiile oamenilor, pana la proba contrarie. Obiectivul nostru nu sunt procesele de intenție . . .
Prin urmare, subiectivitatea nu este legată întotdeauna în mod direct de lipsa de sinceritate, fiind consecința unui complex de factori.
3. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru că asta ar însemna să cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor.
4.  Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie.
Părerea mea este că și în Biserica Baptistă ar trebui să existe un grup de cercetători care să elucideze aspectele plăcute sau mai putin plăcute ale istoriei recente (comuniste și postcomuniste) sau a celei putin mai îndepărtate (perioada interbelică și anii 40). Ar fi interesantă o carte cu puncte de vedere diferite asupra unor subiecte în care autorii să-și argumenteze științific punctele de vedere, să le explice și să se bazeze pe documente dacă acestea există (documente pe care să le prezinte cu scopul de a informa, elucida anumite aspecte și nu cu cel de răzbunare personala sau pentru a arăta că o tabăra este mai tare decât alta).
Un caz pe care l-am întâlnit recent în cercetările mele și are o legătură cu acest subiect se referă la un pastor baptist din zona de sud/sud-est a României despre care un document din anul 1971 menționa: „Numitul S este informatorul nostru cu numele conspirativ „FLORESCU PETRE”, pastor al bisericii baptiste din …………, județul …………

Cornel Dărvășan, Nebuni după cancan


Un mesaj interesant al celui care a fost pastor al Bisericii Adventiste Excelsis.

Cornel Dărvășan, fost pastor adventist și colaborator „Speranța TV”, are nevoie de susținere în rugăciune pe marginea dramei pe care o trăiește: a hotărât să divorțeze!


http://www.philadelphia.com.ro

Concert Ecou de Betleem – 8 decembrie 2012


Concert Ecou de Betleem

http://www.facebook.com/institutadventist

Două licee baptiste cu promovabilitatate 100% în sesiunea iunie-iulie 2012 a examenului de bacalaureat


Rezultate la Bacalaureat ale Liceelor Teologice Baptiste în sesiunea iunie-iulie 2012

(rezultate înainte de contestaţii)

Nr. crt Unitate de învăţământ

Promovabilitate

Promovabilitate la nivel judeţean

Observaţii

1.

Liceul Teologic Baptist “Alexa Popovici” Arad

96.49%

39.07%

a obţinut locul al II-lea pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea

2.

Liceul Teologic Baptist “Logos” Bucureşti

54.16%

39.97%

3.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Cluj-Napoca

98, 15%

54.3%

a obţinut locul al III-lea pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, 35% din medii sunt peste 9

4.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Oradea

100%

53.37%

a obţinut locul al I pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, 35.09 % din medii sunt peste 9, ultima medie 7.21

5.

Liceul Teologic Baptist Reşiţa

82.76%

30.25%

a obţinut locul al I pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea, între primii zece elevi clasaţi pe judeţ doi aparţin Liceului Baptist, poziţia a II-a şi a IX-a

6.

Liceul Teologic Baptist “Betania” Sibiu(Structură a Liceului Teoretic “C. Noica” Sibiu)

100%

51.66%

7.

Liceul Teologic Baptist Timişoara

71.87%

42.17%

Cea mai mare medie în Centrul de examen la care a fost arondat liceul este a unui elev de la LiceulBaptist

Promovabilitatea la nivel naţional a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012: 43.04%

Promovabilitatea Liceelor Teologice Baptiste la examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2012: 86.2%

Sursa: http://revistacrestinulazi.ro/

Remarc faptul că pe lângă Oradea și Sibiu mai avem încă două licee baptiste cu o promovabilitate foarte bună; liceele baptiste din Cluj-Napoca si Arad.

Pentru o situație comparativă prezint centralizat situația pe liceele teologice (neo)protestante la sesiunea de bacalaureat din 2011.

Sursa: semneletimpului.ro

Felicitări cadrelor didactice, elevilor, părinților și bisericilor care au sprijinit performanța în educație.

Cei interesați pot vedea în cadrul unor articole similare situația de anul trecut la sesiunea de bacalaureat.

Liceul Teologic Baptist “Emanuel” Oradea, pozitia 13 in Top 100 licee la BAC 2011

HARTA BAC 2011

Liceele teologice protestante – printre cele mai bune la examenul de bacalaureat

Apel despre hirotonirea femeilor în Biserica Adventistă


Articol preluat de pe www.semneletimpului.ro

Conferința Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea a făcut un apel oficial la unitate către bisericile adventiste din întreaga lume.

apel_despre_hirotonirea_femeii_in_biserica_adventista (Foto: christorculture.com)Apelul vine după ce mai multe biserici au decis să organizeze întâlniri în care să se discute hirotonirea femeilor ca pastori. Forul internaţional de conducere recunoaşte că subiectul este unul de interes şi că a mai fost dezbătut la sesiunile Conferinţei Generale din 1990 şi 1995, la care au participat reprezentanţi din toate diviziunile bisericii.

De asemenea, liderii Conferinţei Generale recunosc şi că lipsa unei soluţii pentru tensiunile crescând cu trecerea timpului a determinat frustrări şi în rândul credincioşilor. Conferinţa Generală a dat asigurări, prin toţi cei 40 de lideri seniori care au redactat apelul, că subiectul va fi pe ordinea de zi a celei de-a 60-a Conferinţă Generală, ce va avea loc în Texas, în iulie 2015.

În prezent, Biserica Adventistă crede că oricine, indiferent de sex, poate fi împuternicit, printr-un act de dedicare (punerea mâinilor), să desfăşoare anumite funcţii specifice. Astfel, dezbaterea despre hirotonirea femeilor nu este dacă femeile pot sau nu pot fi hirotonite în acest sens şi nu trebuie confundată cu permisiunea femeilor de a vorbi sau nu în biserică.

Problema cheie care se pune este dacă, printre diversele lucrări ale bisericii, femeile pot fi împuternicite în mod legitim prin hirotonire pentru a îndeplini funcţiile de conducere de prezbiteri sau pastori. Acestea includ funcţiile de a învăţa cu autoritate ca prezbiter sau pastor, de a organiza biserici, de a boteza credincioşi şi de a supraveghea turma în sens spiritual.

La data de 31 decembrie 2010, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din întreaga lumea avea 60 de uniuni de conferinţe în 209 ţări şi număra 17 milioane de membri activi.

Dr Ben Carson: An Extraordinary Life


Dr. Ben Carson este cunoscut pe plan internațional pentru abilitățile sale de neurochirurg și pentru povestea inspiratoare a vieții sale.

Ben Carson a ținut, în ultimii aproximativ 20 de ani, 73 de discursuri la festivități universitare de absolvire, iar în 2008 a a primit Medalia Prezidențială a Libertății.

Filmul „Mâini înzestrate: Povestea lui Ben Carson”, din 2009, l-a făcut cunoscut publicului larg pe neurochirurgul adventist faimos în lumea medicală. În 2008, într-un interviu pentru PBS, Carson a descris modul în care credința l-a ajutat să depășească dificultățile din copilărie și l-a călăuzit în practica sa medicală de succes.

http://www.semneletimpului.ro

Situatia statistica a instituţiilor religioase creştine din Romania.


Total: 21613173 cetăţeni (Chiar daca cifrele nu sunt 100% exacte, proporţia se păstrează)

– Biserici seculare: (20080390 membri)…(92,9081%)
Biserica Ortodoxă (18,83 milioane membri)…(87,1227%)
Biserica Romano-Catolică (1,02 milioane membri)…(4,7193%)
Biserica Greco-Catolică (191.556 membri)…(0,8862%)
Cultul Creștin de Rit Vechi (38.147 membri)…(0,1764%)
Biserica Armeană (687 membri)…(0.0031%)

-Cultele protestante: (803849 membrii)…(3,7192%)
Biserica Reformată (701.077 membri)…(3,2437%)
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (8.716 membri)…(0,0403%)
Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiteriană (27.112 membri)…(0,1254%).
Biserica Unitariană (66.944 membri)…(0,3097%)

-Cultele neoprotestante: (695934 membrii)..(.3,2199)%
Biserica Creștină Baptistă (126.639 membri)…(0,5859%)
Cultul Penticostal (324.462 membri)…(1,5012%)
Biserica Adventistă de ziua a șaptea (93.670 membri)…(0.4333%).
Cultul Creștin după Evanghelie (44.476 membri)…(0.2057%)
Biserica Evanghelică (18.178 membri)…(0,0841%)

Alte culte (inclusiv organizația Martorii lui Iehova), (88.509 persoane)….(0,4095%)

Alte circa 33 de mii de persoane s-au declarat la recensămînt fără religie, atei sau nu au vrut să-și facă publică apartenența religioasă.(0,0015%)

Sursa: http://gigipeagu.blogspot.com

Bisericile penticostala, adventista si evanghelica nu mai sunt recunoscute de legea cultelor din Ungaria


Parlamentul ungar a aprobat o nouă lege a cultelor care va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012 în urma căreia vor fi recunoscute doar 14 comunități religioase. Printre aceste comunități se numără și Biserica Baptistă. Dintre comunitățile nerecunoscute fac parte, printre altele, Biserica Evanghelică Metodistă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Biserica Penticostală și Armata Salvării. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a protestat alături de alți activiști și apărători ai drepturilor omului împotriva legii. Conform unei scrisori deschise adresate Consiliului Uniunii Europene, semnată de foști membri ai opoziției liberale, legea încalcă libertatea religioasă.

Dr Kalman Meszaros, Președintele Uniunii Baptiste din Ungaria, consideră legea binevenită întrucât guvernul a decis să trateze comunitatea baptistă la fel ca pe celelalte biserici istorice. Iar acest lucru este binevenit întrucât baptiștii au fost recunoscuți în Ungaria din 1895, iar predecesorii lor, anabaptiștii, au fost rpezenți începând cu 1523. Este regretabil, a afirmat Kalman Meszaros, că noua lege nu arată suficient interes pentru comunitățile religioase independente. Baptiștii din Ungaria sunt organizați în 368 de biserici locale care însumează un număr de 12 000 de credincioși.

Președintele comunității adventiste din Ungaria, Tamas Ocsai, este dezamăgit de noua lege mai ales că reprezentanții guvernului au promis anterior adventiștilor recunoaștere deplină. În momentul de față, comunitatea adventistă numără 4600 de membri în 110 biserici. Metodiștii au 2000 de membri în 34 de biserici. Conform declarațiilor lor, metodiștii vor continua să solicite recunoașterea oficială contând pe sprijinul bisericilor deja recunoscute.

Printre cele paisprezece culte religioase recunoscute în Ungaria se numără și trei comunități evreiești. Organizațiile religioase care vor dori să obțină recunoaștere oficială trebuie printre altele să fi existat de cel puțin 20 de ani în Ungaria și să respecte rpevederile constituționale. Actuala lege se aplică și în cazul orelor de religie din școli care sunt finanțade de către stat.

După intrarea în vigoare a legii se estimează că circa 300 de comunități și organizații religioase nu vor mai exista.

Ruben Ologeanu

Sursa: http://revistacrestinulazi.ro/

Articole similare

O nouă lege în Ungaria – doar 14 biserici recunoscute oficial

Rugaciune – Corul Liceului Teologic Adventist


Liceele teologice protestante – printre cele mai bune la examenul de bacalaureat


Examenul de bacalaureat a arătat o diferență substanțială între pregătirea elevilor din liceele de filieră teologică și media țării, conform unui comunicat al Liceului teologic adventist „Ștefan Demetrescu” din București.

cata103_400În urma analizării rezultatelor primei sesiuni a Bacalaureatului Naţional 2011 se evidenţiază diferenţe semnificative între ratele de promovare în liceele adventiste, baptiste şi penticostale şi media naţională sau judeţeană. În România funcționează 13 licee care aparțin bisericilor baptistă (6 unități), penticostală (4 unități) și adventistă (3 unități). Procentul de promovare în cadrul celor 13 unități de învățământ a fost de 72,91 % față de procentul general naţional de 44,47%. În timp ce la liceul baptist din Oradea promovarea a fost de 100%, doar în Arad procentul de promovare a fost sub media județeană.

liceeteologice_400

Un „10 curat” a fost obținut de o elevă de confesiune penticostală a liceului adventist din Cluj Napoca care se pregătește să dea apoi la medicină. Următoarele rezultate de excepție au fost obținute de un elev de la liceul adventist din Craiova (nota 9,98) și un elev al liceului baptist din Cluj Napoca (nota 9,91).

 Pentru liceul adventist din București „procentul de promovare nu diferă semnificativ față de anii anteriori” iar „notele obţinute la Bacalaureat reflectă cu exactitate notele obţinute în timpul celor patru ani de studiu” afirmă în comunicat Adrian Mihalcea, directorul instituției. „Pentru noi, faptul că s-au introdus camerele de supraveghere nu a contat deloc”, a mai spus pastorul și profesorul Mihalcea, susținând că „o asumare reală şi nu doar declarativă a valorilor biblice legate de cinste şi corectitudine ar aduce beneficii tuturor, indiferent de confesiune.”

http://www.semneletimpului.ro/

%d blogeri au apreciat asta: