Marius Silveșan
Prin intermediul acestui articol îmi propun să prezint câteva elemente caracteristice ale educației religioase cu componenta sa teologică la începutul regimului comunist din România. În cadrul acestui articol se vor regăsi și elemente din anii 50, 60, 70 ai secolului XX tocmai pentru a putea contura mai clar anumite idei.
Educația religioasă, respectiv cea teologică, este un element de bază al formării personalului de cult în cadrul cultelor evanghelice cunoscute și sub numele de neoprotestante, iar educația laică este la rândul său unul din pilonii pe care regimul comunist și-a construit propaganda, motiv pentru care indiferent de forma în care educația se realiza, aceasta a fost strict controlată de stat. Pentru a dă o formă legală controlului și a trasa direcția către care trebuia să se îndrepte educația, statul a legiferat prin intermediul constituțiilor și a unor legi specifice aspectele de care acesta avea nevoie în conturarea politicii sale. Prin intermediul unor legi specifice sau a unora generale dar care aveau referiri în cadrul lor și la educația religioasă[1], Biserica a fost despărțită de școală, iar educația religioasă a fost restrânsă și controlată[2] de către stat.


Alte prevederi interziceau catehizarea copiilor în cadrul școlilor publice mergându-se până la interzicerea catehizării acestora chiar și în interiorul familiei. Aspectele menționate trebuiesc înțelese în contextul în care statul și-a asumat educația copiilor și tinerilor, educație prin intermediul căreia acesta inocula în mintea celor care vor devenii ulterior „cetățeni de nădejde ai țării”, acele valori care corespundeau sistemului ideologic comunist. Se cuvine a menționa în acest context faptul că această practică nu a fost inventată de sistemul comunist și nu a murit odată cu el, ci se regăsește și se experimentează cu succes și în sistemele de educație din țări cu tradiție democratică.
Revenind la perioada comunistă am considerat oportun a prezenta cadrul general și mentalitatea în epocii în care s-au format evanghelicii în cadrul școlilor teologice. Când ne referim la școli teologice în mediul evanghelic pe parcursul perioadei comuniste avem în vedere Seminarul Teologic Baptist din București care s-a redeschis în anul 1946 și a funcționat pe tot parcursul perioadei la care ne-am referit precum și Seminarul Teologic Penticostal din București care a primit aprobare să-și înceapă cursurile în anii 70.
Deși au existat îngrădiri ambele instituții și-au adus aportul la promovarea unor valori creștine precum și la pregătirea personalului de cult.
NB: Acest material a fost publicat și în cadrul ediției pentru educație pe site-ul Eveniment Creștin
[1] Dintre normele legale referitoare la învățământul teologic în vigoare pe parcursul perioadei analizate menționăm:, 1. Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase care stipula în articolele 44-54 dreptul cultelor religioase de a organiza învățământ eclesial sub controlul statului, 2. Constituția R.P.R. 1948, Constituția R.P.R. 1952, Constituția R.S.R. din anul 1965. Pentru detalii a se vedea și ASSC, ,,Învățământul teologic. Anexa 2: Norme legale referitoare la învățământul teologic” 26 noiembrie 1976.
[3] Republicii Populare Române care reprezintă numele oficial al României între 30 decembrie 1947 și mijlocul anului 1965. Din 1965 și până în anul 1989 numele oficial al țării a fost Republica Socialistă România (R.S.R.) pentru ca odată cu declanșarea Revoluției din decembrie 1989 să se revină la numele de Republica Română.
[…] EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ – ASPECTE GENERALE ALE PERIOADEI DE ÎNCEPUT […]
ApreciazăApreciază
[…] EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ – ASPECTE GENERALE ALE PERIOADEI DE ÎNCEPUT […]
ApreciazăApreciază