Secularizarea în timpul comunismului. Cazul României


În cadrul Conferinței internaționale CREDINȚA ÎN EPOCA SECULARIZĂRII voi prezenta comunicarea „Secularizarea în timpul comunismului. Cazul României”

Afiș Conferința internațională Credința în epoca secularizării

Prin intermediul acestei comunicări voi face scurte referiri la sensul termenului secularizare și modul în care înțeleg să-l utilizez în cadrul comunicării mele, iar apoi mă voi referi la cazul României în perioada comunistă. Specific, după cum reiese și din rezumat, voi avea în vedere aspecte care țin de cadrul legislativ și modul în care acesta a fost un factor al secularizării.

Credința în Dumnezeu a fost și este un element important prin care un creștin primește sprijin și încurajare în vremuri de restriște, iar regimul comunist a urmărit distrugerea acestui pilon al societății. Pornind de la această realitate, în cadrul acestei comunicări ne vom referi specific la măsuri legislative luate de către regimul comunist din România (1948-1989), prin intermediul cărora rolul credinței în spațiul public a fost minimalizat. Pentru prezentareaacestora vom face referire la o legislație generală și la o legislație particulară. În cadrul acestei comunicări prin termenul de legislație generală înțelegem acea legislație  care nu a avut o aplicabilitate specifică mediului religios, iar prin legislație particulară facem referire la una cu o aplicativitate specifică acestui mediu. Concret, în prima categorie ne vom referi la cele trei constituții ale regimului comunist din România (1948, 1952, 1965), legea educației,Codul Penal, pentru ca atunci când tratăm legislația din a doua categorie să avem în vedere Legea pentru regimul general al cultelor religioase, statutele cultelor religioase redactate de către acestea sub supravegherea și „îndrumarea”statului, legea de organizare și funcționare a Ministerului Cultelor, Decretul de organizare și funcționare al Departamentului Cultelor, dar și alte decizii nepublicate în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial. Ne referim aici la reglementarea serviciilor religioase din anul 1952, decizie care viza reducerea serviciului religios la cultele evanghelice sau neoprotestante (adventist, baptist, creștin după Evanghelie, penticostal), dar și la decizia privind arondarea bisericilor care impunea reguli stricte  privind posibilitatea ca o biserică să mai poată funcționa. Spre deosebire de decizia privind reglementarea serviciilor religioase, decizia de arondare a afectat și alte biserici în afara celor evanghelice cunoscute
și sub denumirea de neoprotestante.
Măsurile luate de stat în direcția secularizării nu au rămas fără efecte asupra credinței religioase, aceasta deși Biserica a acționat în vederea minimalizării acestora.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: