Revista Arhiva Baptistă
Istoria nu doar relatează evenimente din trecut, ea aduce și o lumină nouă asupra unor fapte, întâmplări, evenimente, personalități din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat. Pornind de la aceste considerente în Arad s-a înființat Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad, instituție care publică Revista Arhiva Baptistă.
Scopul acestei reviste este acela de a aduce în actualitate istoria baptiștilor din România și nu numai. De asemenea, revista are ca obiectiv familiarizarea fiecarui baptist cu istoria sa.
Abonamentul pe un an de zile costă 35 de lei și cuprinde cele trei numere ale revistei Arhiva Baptistă care apar într-un an.
Este de menționat și faptul că prin intermediul abonamentelor este susținută activitatea Centrului de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad care cuprinde: sesiunile de comunicari lunare, muzeul, biblioteca și desigur revista.
Până acum au fost publicate numere care s-au referit la: primul dascăl baptist, Georgiu (George) Slăvu, Baptiștii români în Primul Război Mondial, Femeia creștină baptistă din România interbelică, Centenarul Uniunii Baptiste, Ioan Rosé Socaciu, cel mai longeviv conducător baptist, Presa Baptistă. Următorul număr este dedicat activității lui Nicolae Sava, unul dintre pionierii baptiști din Vechiul Regat.

Pentru detalii și abonamente îl puteți contacta pe istoricul Emanuel Jurcoi, directorul Centrului de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad care este și redactorul șef al revistei.
👍 Abonează-te la Arhiva Baptistă
📞 0751 994 515 – Emanuel Jurcoi
Pentru mai multe detalii a se vedea și Pagina de Facebook Arhiva Baptistă.
Maxima zilei – 4 iulie 2021

Unora le place numai ce înțeleg; alții înțeleg numai ce le place.
Lucian Blaga (via Alin Cristea)
Apariții editoriale (56) – Vasile Bel & Daniel Stoica, Seminarul Baptist 1921-2021: un secol de învățământ teologic baptist românesc
Educația este un subiect la ordinea zilei, mai ales în aceste zile de foc când absolvenții claselor a douăsprezecea susțin examenul de bacalaureat. Dar nu despre educația laică doresc să vorbesc aici, ci despre cea teologică realizată în cadrul primei instituții de învățământ teologic baptist din România, Seminarul Teologic Baptist din București (STB), în prezent Institutul Teologic Baptist din București (ITBB).
Seminarul Teologic Baptist a început la Buteni, județul Arad în anul 1921, iar la scurt timp după aceea s-a mutat la București, unde a și rămas, deși a avut perioade în care a mai funcționat și la Buteni, dar și o discuții de a fi mutat în anii 80 ai secolului XX în centrul țării. Astfel, anul 2021 este anul jubiliar pentru Institutul Teologic Baptist din București, care dorește să marcheze 100 de ani de educație teologică baptistă în România. Un secol de la înființarea Seminarului Teologic Baptist (1921-2021)
Este meritul a doi autori cunoscuți, pasionați de istoria baptiștilor din România, pastorii Vasile Bel și Daniel Stoica, ambii absolvenți ai Seminarului Teologic Baptist, respectiv Institutului Teologic Baptist, că s-au aplecat asupra istoriei acestei instituții de învățământ. Astfel din munca, pasiunea și dăruirea lor a ieșit o frumoasă și consistentă carte despre istoria Seminarului Teologic care să marcheze și în acest fel 100 de ani de la înființare (1921-2021). Datele de identificare ale cărții sunt următoarele: Vasile Bel, Daniel Stoica, Seminarul Baptist 1921-2021: Un secol de învățământ teologic baptist românesc, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2021, 356 pagini. Doresc să menționez aici faptul că pastorul Vasile Bel publică constant materiale de istorie baptistă, scoate la lumină noi comori pe blogul Istorie Baptistă unde a și anunțat apariția cărții, fiind interesat nu doar să citească și să scrie despre istoria baptiștilor, ci și să colecționeze Biblii, reviste, cărți fotografii. De asemenea, pastorul Daniel Stoica este un avid colecționar având o adevărată arhivă cu fotografii, reviste, cărți vechi care au legătură cu comunitatea baptistă din România.

Cartea este valoroasă prin informațiile oferite atât ca text, cât și ca imagine, aceasta dispunând de un bogat fond imagistic. Lucrarea este structurată în VIII capitole, Bibliografie și Anexe.
Capitolul I. Învățați de la Isus!
Capitolul II. Seminarele teologice baptiste înființate în lume
Capitolul III Baptiștii la seminare teologice din alte țări
Capitolul IV Seminarul Teologic Baptist din România 1921-2021
Capitolul V Biblioteca
Capitolul VI Scopul Seminarului Teologic
Capitolul VII Absolvenții Seminarului
Capitolul VIII Corpul profesoral al Seminarului
Bibliografie
Anexe (Anexele 1-5)
Cea mai importantă secțiunea este cea a capitolului IV Seminarul Teologic Baptist din România 1921-2021, care este și cel mai consistent dat fiind faptul că are aproape 200 de pagini (pp. 22-211). Aici se regăsesc informații interesante, importante și inedite din și despre istoria Seminarului. Evenimentele sunt prezentate cronologic, autorii alocând câte un subcapitol pentru aproape fiecare an din perioadele în care instituția a funcționat.
Doresc să remarc aici încă un element de noutate, dar totodată și munca autorilor, aceea de a cuprinde în cadrul unor tabele, care se regăsesc în cadrul capitolului VII Absolvenții Seminarului, 56 de tabele cu cele LVI de promoții ale Seminarului Teologic Baptist și apoi Institutului Teologic Baptist din București învățământ de zi, dar și liste cu promoțiile de absolvenți ai programului de FR (Frcvență Redusă) și ai celui de ID (Învățământ la Distanță). La ID lipsesc informații pentru perioada 2008-2010.
Capitolul VIII (scris VII) Corpul profesoral al Seminarului are biografiile tuturor directorilor și a celor doi rectori, precum și informații biografice despre profesorii pe care instituția i-a avut de-a lungul timpului.
Paginile 309 – 356 cuprind anexele cu promoțiile, poze din anul 1924 până în anul 1988, poze de la Școala de fete, apoi anexa 3 conține poze de grup, iar paginile 327 – 342 conțin diverse poze.
Prefața cărții este scrisă de Conf. univ. dr. Daniel Mariș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București, iar argumentul de către Conf. univ. dr. Sorin Bulboacă cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și directorul Complexului Muzeal Arad.
Recomandările pentru această lucrare au fost semnate de:
Au semnat recomandări:
1.Pastor Dr. Viorel Iuga, Președintele Cultului Creștin Baptist – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România;
2. Conf. Univ. Dr. Sorin Bădrăgan, Președintele Senatului Institutului Teologic Baptist din București și Prodecan al Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București.
3. Pastor dr. Costel Ghioancă, Biserica Baptistă „Adonai”, București; Profesor asociat Institutul Teologic Baptist din București.
Pentru cei dornici să citească mai multe informații despre istoria Seminarului Teologic Baptist este de menționat faptul că prețul cărții este de 45 lei și se poate comanda la unul din cei doi autori (Vasile Bel sau Daniel Stoica).
Iată și cuprinsul cărții





Maxima zilei – 31 mai 2021

Ideologiile ne separă, visele și suferințele ne alătură.
Ana Aslan (medic român)
Maxima zilei – 30 mai 2021
Libertatea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă !
George Orwell
6 aprilie în istorie
6 aprilie 1490, a murit Matias Corvin, cunoscut în România sub numele de Matei Corvin, ultimul mare rege al Ungariei, fiul lui Iancu de Hunedoara. Acesta s-a născut la data de 23 februarie 1443. A fost rege al Ungariei între anii 1458-1490.

În 1467 s-a confruntat cu Ștefan cel Mare în bătălia de la Baia, dar lupta a fost indecisă și regele a plecat din Moldova fără a-și atinge obioectivele.
1 aprilie în istorie

La data de 1 aprilie 1815, s-a născut Otto von Bismarck, om politic german. Între anii 1861-1870 a fost cancelar al Prusiei, iar între anii 1871-1890 a fost cancelar al Imperiului german (Reich-ului german). A fost supranumit „Cancelarul de Fier” datorită politicii sale autoritare. El este artizanul unificării Germaniei. În acest context provocă Franța să atace Prusia în ceea ce avea să fie cunoscut în istorie sub numele de Războiul franco-prusac 1870-1871.
Iată un portet al cancelarului prinț Bismark realizat de Vintilă Corbul și Eugen Burada în romanul Urgana asupra Europei:
„Prințul Bismark respira prin toți porii forța. Un adevărat gigant – întrecea cu un cap pe mai toți soldații din gardă, aleși dealtfel pentru statura lor uriașă și atât de decorativă – avea ochi pătrunzători, ce intimidau, trăsături aspre, gesturi greoaie și mers apăsat de pachiderm. Energia lui explozivă, accesele de furie, caracterul neînfrânta, spiritu-i răzbunător, făcuseră pe unii deputați din Reichstag să-l asemuiască cu zeul Vulcan. De acolo i se trăgea poate și porecla : Cancelarul de Fier”.
Puteți urmări și un documentar german despre Bismark cu subtitrare în limba engleză
1941-2021: 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă (Ucraina)
Astăz, 1 aprilie 2021, se comemorează 80 de ani de la masacrul împotriva a mii de români la Fântâna Albă (Ucraina). Filmulețul de mai jos, a fost realizat de către Donțu Cătălin, elev în clasa a X a la Colegiul Național Grigore Mosil din București sub coordonarea colegului și prietenului meu, profesorul Florin Cristescu.
Napoleon Bonaparte – Gloria este trecătoare

Gloria este trecatoare. Anonimatul este vesnic
Napoleon Bonaparte, împărat al francezilor (1804-1814/1815)











