Propovăduirea Evangheliei în era digitală
O carte cu o temă actuală de luat în considerare pentru a vedea o perspectiva asupra acestui subiect
Despre dragoste și credință în vreme de război (I)
Dragostea și credința sunt două teme importante pe care le regăsim în literatură sub forme și aspecte diverse. Am făcut referire la ele datorită faptului că acestea se împletesc în romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020).

Pentru cei interesați prezint aici prima parte a postfeței pe care am scris-o pentru această carte.
Tăcerea face parte din ființa noastră efemeră creată de Ziditorul tuturor lucrurilor şidevine element constitutiv al unei povești de dragoste în romanul Tăcerea zorilor al scriitorului Cătălin Dupu. Aș putea spune, parafrazând un titlu celebru, Dragoste și război, cartea lui Hemingway, In love at war tradusă la noi cu acest titlu. Dacă tot am avut Dragoste în vremea holerei al lui Gabriel Garcia Marquez, acum avem și dragoste în vreme de război.
Acțiunea romanului se derulează pe câteva planuri principale și abordează mai multe teme importante, totul pe fondul unei Românii aflată în plin război mondial la mijlocul anilor ’40, respectiv 1943-1944. Unul dintre acestea, cel istoric, prezintă viața din România acelor ani, o țară implicată în cel de-al doilea război mondial luptând alături de Germania, iar un al doilea plan, cel social, este reprezentat de povestea de dragoste dintre Dinu Romanescu și Miruna Deleanu. Povestea lui Dinu, un ofițer român și Miruna, o pictoriță, elevă la școala de contabilitate, este una care conține accente autobiografice, relevate și de faptul că dincolo de paginile cărţii de față autorul este și poet, iar Diana Dupu artist plastic.În plan istoric autorul schițează un tablou sumbru, o Românie care pierduse în vara și toamna anului 1940 aproximativ 1/3 din teritoriul național. Referire la cele două ultimatumuri sovietice din iunie 1940 și răpirea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța. Acest fapt este urmat de cel de-al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940 prin arbitrajul lui Hitler și Ciano, în urma căruia România este nevoită să cedeze NV Transilvaniei către Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, către Bulgaria.De acum înainte se poate vorbi de o colaborare mult mai strânsă între români și germanii, condiționată de situația politică existentă în Europa la momentul respectiv. Pentru decriptarea tuturor aspectelor este nevoie de documentare, de surse despre care autorul ne avertizează că suntem în război, motiv pentru care este nevoie să ne alegem cu grijă știrile. Prezentarea situației istorice nu se limitează doar la referirile ample pe care autorul le face la evenimentele din anul 1940, ci se continuă prin menționarea prezenței trupelor germane pe teritoriul României, la relațiile dintre germani și români, activitatea legației germane la București. Talentul de narator este evidențiat de prezentarea atmosferei din perioada respectivă, dar și din mini portretul lui Ion Antonescu și relațiile sinuoase ale acestuia cu legionarii conduși de Horia Sima. De asemenea, sunt evidențiate destul de bine și tensiunile sociale, precum și starea de spirit a populației ca urmare a bombardamentelor aliaților, precum cel 4.4.’44. Se poate întâmpla ca aceste detalii istorice să-i îndepărteze pe unii cititori de firul naraţiunii, dar, ele sunt justificate în tabloul romanului. Se pot face în acest context trimiteri la autori de romane istorice, precum Vintilă Corbul și Eugen Burada ale căror lucrări abundă de informații istorice. Pe măsură ce am aprofundat Tăcerea zorilor mi-a fost tot mai clar că, dincolo de proză și ficțiune, vorbim de viața reală, că acest roman are trimiteri fine autobio-grafice. Fac această referire ca un cunoscător al scrierilor lui Dupu, la care am semnat mai multe analize socio-istorice la majoritatea cărților publicate. În tușă fină, autorul apare în mai multe ipostaze, precum cel al aviatorului Dinu și al profesorului Dumitru Chelaru. Se poate spune că elementele autobiografice sunt îmbinate cu ficțiunea și misterul fiind transpuse în altă perioadă istorică decât cea în care trăiește autorul. De remarcat și faptul că personajul principal, aviatorul Dinu Romanescu este într-o anumită măsură un alter ego al autorului. În ceea ce-l privește pe profesorul Dumitru Chelaru acesta transpune pe paginile romanului din ideile şi prelegerile lui Cătălin Dupu, acesta susţinând o bogată activitate în calitate de conferențiar. Mai mult, discursul profesorului Chelaru are ceva din misterul scriitorului Paulo Coelho, acel ezoterism oriental așa cum acesta apare în romane celebre precum Alchimistul sau Al cincilea munte.
Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.
Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor
Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu
Ce este istoria?
Această întrebare se află pe buzele multora în aceste vremuri tulburi, dar un răspuns exhaustiv nu a fost încă oferit. Astăzi avem și o întrebare conexă celei din titlu: Mai reprezintă istoria ceva pentru noi? Răspunsurile oferite pot diferi, însă Istoria nu este doar o știință, ci ea reprezintă și evenimentele trecute sau prezente.
Un posibil răspuns la întrebarea din titlu ne este oferit de Napoleon Bonaparte, împărat al Franței între 1804-1814/1815.
„Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra căreia oamenii s-au decis să fie de acord.” – NAPOLEON BONAPARTE
Citatul este preluat de aici: https://www.stelian-tanase.ro/calendar-azi-25-mai-2020
Să condamnăm istoria fără să o ștergem!
Istoria nu poate fi ștearsă definitiv, dar de cele mai multe ori aceasta este rescrisă pentru a corespunde anumitor ideologii. Elocvent este ceea ce făceau comuniștii.
Bună sau rea, istoria este istorie. Nu o putem schimba. Zilele acestea, unii ar dori să o șteargă. Să șteargă tot ce e rău și să rămână doar ce e bun. Problema este că foarte puține persoane din istorie sunt imaculate. Spre exemplu, Winston Churchill a fost un susținător al epurării pe criterii rasiale și a măsurilor eugenice (dacă nu știați, puteți găsi suficiente materiale online despre măsurile susținute sau impuse în India și Kenya). Însă nu pentru asta i s-au ridicat statui, ci pentru curajul de a lua frâiele unei țări aflate în haos și în război, fiind gata să fie unul din liderii mondiali care a dus la înfrângerea nazismului.
Ce facem atunci? Statuile sunt simboluri care sunt ridicate fie în semn de mulțumire, fie pentru a motiva generațiile următoare să urmeze exemplul celui cinstit (sunt, cu siguranță, mai multe motive; eu le-am menționat pe cele pe care…
Vezi articolul original 705 cuvinte mai mult
Cartea Omul evanghelic pe Google Books

Cartea noastră, Omul evanghelic, este disponibilă acum pe Google Books. Cei interesați o pot accesa acum AICI.
Cartea Omul evanghelic pe Google Books
Cultul Creștin Penticostal din România evidențiază deficiențele majore din Legea nr. 45/3 aprilie 2020
Legea 45/2020 și deficiențele ei.
Iată Legea:


Legea 45/2020 calcă drepturi și libertăți și se dovedește deficitară


Conducerea Cultului Creștin Penticostal din România vine cu recomandări privitor la Legea nr. 43/3 aprilie 2020:

Lidia Talpoș (1947-2020) – schiță de portret
Lidia Talpoș s-a născut la data de 4 octombrie 1947 în localitatea Racovița, județul Sibiu. A urmat școala primară, liceul, iar apoi Conservatorul din Cluj (?).
Lidia Talpoș a urmat de mică Calea Domnului, astfel că în data de 20 iunie 1964, la vârsta de 16 ani, a fost botezată în Biserica Creștină Baptistă din Sibiu de către pastorul Mircu Cocar.
După terminarea Conservatorului Lidia Talpoș̦ a cântat mai mulți ani ca solistă la Filarmonica de Stat din Cluj. Ca și solistă a acestei prestigioase instituții interpreta arii și alte genuri muzicale în limba în care au fost scrise (germană, italiană etc.), iar soțul, Vasile Talpoș, venea să audieze unele dintre concertele Filarmonicii[1].
A fost căsătorită cu pastorul și prof. univ. Vasile Talpoș și împreună au trei copii: Cristina căsătorită cu pastorul Samuel Bâlc, Cristian – Mihail Talpoș (1975) căsătorit cu Simona Talpoș și Emanuela-Lidia Talpoș (1979) căsătorită Vasile.

În anul 1986 a venit cu soțul său în București, iar după ce acesta a preluat funcția de director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988) s-a implicat și acolo. Pe parcursul cât a fost la Seminar și apoi la Institutul Teologic Baptist din București aceasta s-a implicat în slujirea academică alături de soțul său fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București. La Institutul Teologic Baptist din București a predat muzica și a fost dirijoare a Corului Studenților. De asemenea, în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București a dirijat corul bisericii. În paralel cu slujirea din mediul confesional aceasta a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române.
Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată, nu doar la Seminar și Institut unde a fost iubită și apreciată, ci și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.

[1] Informațiile despre Lidia Talpoș au fost prezentate în articolul „The Intellectual in Evangelical Churches” publicat în Brukenthalia. Romanian Cultural History Review. Supplement of Brukenthal Acta Musei, No. 3, 2013, pp. 130-139; Revista Arhiva Baptistă, Arad, Anul II, Nr. 4/ aprilie 2020
Lidia Talpoș, Tu, stăpânul lumii … (25.12.2011)
BCB Nădejdea București, 25.12.2011












