Maxima zilei – 15 noiembrie 2014
Nu trebuie să renunțăm la adevăr nici cu prețul vieții noastre, căci nu trăim pentru veacul acesta, nici pentru prinții de azi, ci pentru Domnul.
Zwingli
Partajează asta:
Ştefan Cornu: Ce spune judecarea altora despre tine
„De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te
condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuieşti aceleaşi lucruri!” (Romani 2:1)
Pentru Pavel, fariseismul și păcătoșenia ascunsă sunt date în vileag de acest principiu: judecarea altora. Având în vedere că Dumnezeu „va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani 2:16), singura neprihănire care va rezista acestei judecății este cea lăuntrică sau ascunsă.
În schimb, „tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri [hoție, lăcomie, invidie, ceartă, înșelătorie, ucidere, bârfă, aroganță, s.a., cf. Romani 1:29-31], dar pe care le faci şi tu, crezi că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Romani 2:3). Evident că nu. Fariseismul și corupția interioară bine mușamalizate sunt păcatele care te aduc cel mai aproape 
de buza abisului veșnic.
Cum funcționează deci, această judecată și acest fariseism? Apostolul vede o legătură intrinsecă între judecarea cuiva și înfăptuirea acelui lucru pe care îl judeci în altul. Care este această legătură? Când cineva judecă pe altcineva demonstrează că același principiu care l-a făcut pe inculpat să păcătuiască sălășluiește și în cel ce judecă.
Iată cum: Să presupunem că stai la coadă la un ghișeu și dintr-o dată vezi că cineva trece nestingherit și nejenat pe lângă tine și pe lângă ceilalți și se așează al doilea la ghișeu. Mâinile încep să ți se umezească, fața ți se înroșește și instant auzi în jurul tău șușoteli din în ce în ce mai puternice. Efectul judecății s-a generalizat. De ce ai reacționat așa? Care este motivul? Ei bine există două lucruri care stau la baza manifestării tale de judecată:
(1) Faptul că stai la coadă nu-ți face plăcere, de fapt îți displace teribil. Ți-ar plăcea, dacă ar exista posibilitatea, să te faci nevăzut, să depășești fără nicio grijă tot rândul și să te așezi frumos în față. Totuși, de dragul normei publice, strângi din dinți și te auto-abții. Din această cauză urăști comportamentul impostorului care ți-a luat-o înainte: totuși, tu te-ai chinuit atât să stai la coadă…
(2) Disconfortul pe care tu ți-l asumi trebuie să și-l asume toată lumea. Înduri supliciul celor 20 de minute pierdute fiindcă toți le îndură. Neplăcerea ta este suportabilă numai dacă toată lumea o suportă. Dar în momentul când cineva scurtcircuitează chinul pe care tu l-ai răbdat, o furie dezlănțuită începe să erupă în tine.
Observați punctul central al judecății: disconfortul care izvorăște din auto-abținere. Acest fapt arată că intenţiile inimii tale sunt aceleaşi ca ale celui ce scurtcircuitează norma, doar că tu te-ai abţinut de la acel lucru, şi asta prin puterea ta şi prin voinţa ta. Practic nu este nicio diferenţă între intenţiile aceluia şi intențiile tale, ambele sunt exact la fel: egoiste până in măduva oaselor. Diferenţa constă în chinul pe care tu ți l-ai asumat prin puterea voinței.
Reversul judecății l-am putea exemplifica în felul următor: să presupunem că ești cu grupul tău de prieteni și ați cumpărat 3 ciocolate, una cu 75% cacao, alta cu lapte și alta cu alune. Ție îți place cel mai mult cea cu lapte, și cu uimire sesizezi că prietenii tăi nu gustă deloc din cea cu lapte, pe motiv că nu le prea place. Nu-i așa că ți s-ar umple sufletul de bucurie. Ciocolată e numai a ta, nu trebuie s-o împarți cu nimeni. Iată reversul judecății: faptul că prietenilor tăi nu le place ciocolata cu lapte nu îți provoacă transpirații și mânie, ci dimpotrivă, bucurie, plăcere și chiar uimire.
Dacă am aplica aceste lucruri la viața noastră spirituală ne-am putea radiografia corect acțiunile și ființa, așa încât să ne-o aliniem realmente voii lui Dumnezeu care „judecă lucrurile ascunse ale oamenilor”. De ce judecăm pe frații care nu participă la ora de rugăciune; de ce judecăm pe cei ce nu vin la Biserică; de ce judecăm pe cei ce nu-și aduc zeciuielile; de ce judecăm pe aceia care nu pun mâna în nicio acțiune a Bisericii; de ce judecăm pe aceia care totdeauna sunt primii când vin ajutoarele, dar ultimii la slujire; de ce?
Pentru că de fapt nouă ne-ar plăcea să facem ce fac ei, însă noi ne abținem. Ne-ar plăcea să venim o dată sau de două ori pe lună la Biserică, și dacă se poate doar atunci când începe predica, ne-ar plăcea să cheltuim zeciuiala pe care o dăm Bisericii pentru scopurile noastre egoiste, ne-ar plăcea să fim doar serviți, dar nu să servim pe alții, ne-ar plăcea să inspectăm primii ajutoarele și să luăm pentru noi ce este mai bun de acolo, și lista poate continua. Observați fariseismul, observați cum principiul celui judecat locuiește în inima celui ce judecă.
Nu este nicio diferență între cel judecat și cel ce judecă: ambii au aceeași inimă depravată, ambii au aceleași impulsuri și intenții și ambii vor fi judecați pe baza acelorași lucruri ascunse, și nu pe baza acțiunilor exterioare mușamalizate. Dacă însă acel principiu ar fi străin vieții tale, atunci nu l-ai judeca pe fratele tău, dimpotrivă, ai rămâne uimit de faptul că el nu participă la ceea tu ai experimentat ca fiind o mare bucurie și probabil, când l-ai întâlni i-ai spune ceva de genul: m-am bucurat atât de mult duminică, aproape că l-am văzut pe Dumnezeu, și sufletul mi-e plin de iubirea Lui. Vă asigur, că această „reclamă” izvorâtă din realitatea experienței tale îl va mișca atât de tare pe „inculpat” încât în duminica următoare l-ai vedea pe băncile Bisericii.
Având în vedere că mulți dintre noi ne-am confruntat cu o astfel de judecată, care ar fi soluția? Bineînțeles că soluția constă în înțelegerea depravării noastre și în pocăință dar și într-o întoarcere la Dumnezeu ca sursă a bucuriei și plăcerii noastre.
Dacă l-am vedea pe Dumnezeu ca fiind totul pentru noi, sursa bucuriei și împlinirii vieții noastre, mersul la Biserică ar fi o mare plăcere, dărnicia ar fi un extaz și slujirea o fericire. Lui Dumnezeu îi place de cel ce dă cu bucurie (2 Corinteni 9:7), fie că vorbim de bani, fie că vorbim de timp, sau de orice altceva. Darea noastră ar trebui să fie caracterizată de bucurie în Dumnezeu – numai aceasta îl glorifică pe Dumnezeu și numai aceasta stă în picioare în fața judecății a tot pătrunzătoare a lui Dumnezeu. „Un astfel de om îşi primeşte lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:29).
Ştefan Cornu
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
Maxima zilei – 14 noiembrie 2014
Dacă aș avea o mie de capete, mai bine să pierd pe toate decât să-mi reneg credința.
Martin Luther
Partajează asta:
Maxima zilei – 13 Noiembrie 2014
„Ce cunoaștem este ceva; pe Cine cunoaștem este cu totul altceva.”
Apostolul Pavel scria următoarele referitor la cunoaștere:
„Să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Sa” (Filipeni 3:10)
Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea? (p.53)
Partajează asta:
Binele cetăţii
Să urmărim binele cetății rugându-ne pentru ea.
Eram în liceu când, imediat după Revoluţie, am primit o agendă mică, fiecare zi având un spaţiu de trei rânduri pe care aş fi putut scrie ceva. Avea mai multe poze superbe, foi tari şi lucioase, şi o copertă transparentă. Şi pentru că asemenea comori erau rare pe atunci, nu mi-am bătut capul prea mult cu ce aş putea s-o umplu. Împreună cu prietena mea, care primise una similară, am decis să scriem versetele din Biblie pe care intenţionam să le memorăm. Carneţelul îl purtam în buzunar, şi adesea repetam cele scrise pe el în timp ce mergeam spre şcoală, în staţii sau tramvaie. Încă îl mai am pe undeva!
Unul din primele texte pe care le-am scris atunci a fost cel din Ieremia 29:7:
„Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”
Cuvintele astea…
Vezi articolul original 224 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Vasilica Croitor despre cartea RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI la Alfa Omega TV
Interviul pastorului Vasilică Croitor la Alfa Omega Tv despre cartea Răscumpărarea memoriei: Cultul Penticostal în perioada comunistă și transcriptul primelor 9 minute.
Vasilica Croitoru Photo Agnus Dei
Emisiunea Calea, Adevărul și Viața cu Pastorul și Președintele Comunității Penticostale Constanța – Vasilică Croitor cu tema RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI – despre supraviețuirea bisericii penticostale în vremea comunistă. Informații interesante pe care nu le-ați mai auzit până acum!
Tudor Petan: Cum ati simtit nevoia pentru a va implica in aparitia acestei carti?
Vasilica Croitoru: In nevoia de a cunoaste istoria, eu cred, inerenta a fiintei umane. Trebuie sa ne cunoastem trecutul, sa ne cunoastem chiar si urcusurile si coborasurile din formarea bisericii. Deci, ca pastor tanar, am fost foarte preocupat, chiar si inainte de pastoratie, in perioada studentiei. Am dorit sa cunosc ce s-a intamplat cu biserica penticostala in geneza ei, in formarea ei. Dorinta de-a cunoaste istoria a fost ceva natural. Nu cred ca a fost activata de un eveniment anume. Dorinta de-a intelege precis ce s-a intamplat in perioada comunista, [acolo] au fost cateva momente…
Vezi articolul original 725 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Iohannis, de ce nu te faci frate cu Ponta până treci puntea?
Am urmărit cu mare interes confruntarea electorală dintre Iohannis şi Ponta, mult aşteptata confruntare… Nu ştim dacă vor urma şi altele!?
Ce am văzut în această mare dezbatere? L-am văzut pe domnul Victor Ponta îngropat în hârtii până la gât şi plictisindu-ne cu tot felul de cifre care ţin de palatul Victoria, şi nu de Cotroceni, culmea, într-o dezbatere pentru prezidenţiale… Aveai senzaţia că urmează să fie ales un nou prim-ministru, nu preşedintele!
În rest, domnul Ponta nu a adus nimic nou. Ne-a confirmat ceea ce deja ne exasperează de câţiva ani: stilul miştocăresc, mitocăniile, atacurile la persoană şi chiar ilegalităţi în direct, la maximă audienţă (vezi informarea şi divulgarea cu cifre exacte a pensiei pe care o primeşte soacra domnului Iohannis!).
Ca o paranteză, l-am mai văzut pe un domn, Rareş Bogdan, moderatorul, uşor depăşit de situaţie şi pe domniţa Lavinia Şandru, a cărei intervenţie nu am cuvinte să o calific decât, sincer, prin: „no comment!”
Foto: realitatea.net
Ce am văzut la Iohannis? Câteva lucruri la care mă așteptam: nu s-a lăsat nici măcar un moment intimidat de oponentul său, aFoto: realitatea.net vorbit deschis, dovedind că nu are nevoie de copiuțe – sau copy/paste-uțe – și, mai ales, un mod de exprimare și o eleganță de o civilitate ce are toate șansele să fire receptată ca un „corp străin” în sistemul imunitar de tip dâmbovițean, bine clădit cu pilulele politicii postdecembriste.
Altceva m-a uimit la domnul Klaus Iohannis. Mai toți așteptam „să-l rupă” în această confruntare pe domnul Ponta. Am văzut noi că este cu bun-simț, politicos și că respectă „regulile jocului”, dar ne gândeam – așa cum ne-au obișnuit politicienii să gândim – că va păstra stilul acesta doar până când îi va ajunge „cuțitul la os”. Apoi, în marea confruntare își va da drumul. Va împrumuta din circul practicat de domnul Ponta – se va face „frate cu Ponta” ca să zic așa – pentru a-i seduce pe români cu ceea ce ei așteaptă: circ („pâinea” le-a dat-o deja domnul Ponta!).
Era nevoie de atacuri sub centură, limbaj murdar, provocări la persoană și minciuni gogonate. Sigur ar mai fi atras un număr bun de voturi!
Pentru prima dată în 25 de ani, un politician sfidează așteptările: rămâne echilibrat și cu bun-simț, chiar dacă știe că asta îl poate costa scaunul de la Cotroceni. Ba mai mult, în timp ce domnul Ponta își rostogolea vorbele ca un bolovan spre a (dez)minți că s-a legat de familia domnului Iohannis, că nu are treabă cu etnia sa, nici măcar cu faptul că este creștin protestant, domnul Iohannis a făcut ceva ce rar vom mai vedea: își cere scuze public dacă a jignit familia domnului Ponta! Este prima dată când văd o confruntare electorală în care unul dintre candidați parcă ar fi creștin (sau chiar este?!).
Domnul Klaus Iohannis putea să-și suspende bunul-simț și valorile la care ține măcar pentru două săptămâni, până „trecea puntea” spre Cotroceni. Apoi, putea să revină la felul său de a fi. Putea gândi machiavelic: „Scopul scuză mijloacele!”
„Domnule Iohannis, de ce nu v-ați făcut frate cu Ponta, până să treceți puntea?” Nu știu dacă îmi va răspunde, dar vă las pe dumneavoastră să vă dați cu părerea..
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
Maxima zilei – 12 noiembrie 2014
Este o mare diferență între a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu și a-L cunoaște pe Dumnezeu care a scris Cuvântul.
Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea? (p. 51)
Partajează asta:
10 lucruri pe care fiecare trebuie sa le cunoasca despre Evanghelie
O sinteză a ceea ce reprezintă Evanghelia. Mulțumim Ruben pentru semnalarea acestui material!
1. Cuvântul evanghelie (gospel) nu se referă la un gen muzical; înseamnă „veste bună” în antichitate.
2. Evanghelia nu este în primul rând despre păcat.
3. Evanghelia nu înseamnă automat mântuire.
4. Evanghelia este în primul rând despre har, nu despre fapte bune.
Vezi articolul original 70 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Oameni zidesc biserici, tipăresc Biblii, cântă imnuri religioase, dar …
Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Biblii dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu se bizuie pe El în mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre dar le uită imediat.
Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea? (p. 41)
