Arhive autor: Marius Silvesan

Votaţi Peter Costea, Votaţi poziţia 21!


Sunt avocat. Vreau ca România să fie clientul meu în Parlamentul European. Acordați-mi onoarea de a vă reprezenta. Vreau să reprezint cu demnitate perspectiva creștină asupra familiei, vieții și libertății în Parlamentul European, din postura de europarlamentar independent.

Costel Ghioancă, Euro-viziunea „Femeii cu barbă”


Un articol de Costel Ghioancă pentru bisericaadonai.ro

Îmi amintesc de o glumită prostească de pe vremea când eram doar un copil: „Idealul meu în viață e femeia cu mustață!” Se pare că între timp lucrurile au „evoluat”, iar acum există o euro-viziune a „femeii cu barbă”. V-ați dat probabil seama că fac referire la faptul că pe continentul european a fost întronat în jilțul Eurovisionului un „transsexual”. Evident, combinația de „barbă cu plete” și punerea în scenă a unui spectacol grețos nu ne-a încântat așa de mult pe noi cei „mai limitați”, aflați sub anumite rigori și opreliști, pe noi cei mai puțin „trans- …”eurovision1

Criticii vor sări ca arși spunând că suntem intoleranți… Nu, nu avem nicio problemă cu bietul suflet zbuciumat (…) Nu cu „sufletul rătăcitor” avem probleme, ci cu o Europă care votează așa ceva!

Alții vor spune că asta e! Oamenii au votat prestația impecabilă, vocea, cântecul etc. Nu știu dacă a fost așa… Ce știu, însă, este că s-au întâmplat câteva „coincidențe” care ne dau de gândit: „femeia cu barbă” câștigă Euro-viziunea, camerele de vederi surprind în mod „accidental”, în prim plan, sărutul dintre doi homosexuali aflați în mulțime și apoi, la conferința de presă, femeia cu barbă îi transmite un mesaj lui Vladimir Putin, personaj controversat în zilele noastre și cu vederi homofobe, că „suntem de neoprit!”. Toate acestea s-au întâmplat în același pachet al Euro-viziunii.

Părerea mea este că nu putem ignora o agendă politic-propagandistică în toate aceste evenimente, că am început „să ne-o luăm în barbă”,  că am primit un croșeu după care vor urma și altele, poate mai bine țintite. Mai cred că e vremea să ieșim din văgăunile în care ne-am ascuns și să fim mult mai atenți și mai vocali cu privire la ce se întâmplă în societate. „Separarea bisericii de stat” nu înseamnă că trebuie să dormim.  Poate mai mult ca oricând, sub presiunea uriașă a secularizării, Biserica trebuie să se implice în societate cu îndrăzneală, să afirme valorile creștine, cu tot cu iubirea păcătosului, dar nu și a păcatului, și să promoveze o altfel de viziune, cea a Împărăției lui Dumnezeu.

Maxima zilei – 12 mai 2014


Timpul este singurul critic fără ambiție.

John Steinbeck

În timp ce noi dormeam…


O analiza interesanta a ceea ce s-a intamplat noaptea trecuta la concursul Eurovision gazduit anul acesta de Danemarca. Personal am ramas surprins de evolutia votului, desi ma gandeam ca se promoveaza o anumita directie, precum si de faptul ca Romania a acordat 8 puncte Austriei. Un alt lucru pe care l-am remarcat a fost faptul ca majoritatea tarilor au folosit un tipar asemanator de repatizare a notelor mari (8,10,12), iar rezultatul votului a adus un capital de imagine pentru femeia-barbat. De retinut din acest articol si faptul ca Teofil evidentiaza foarte bine impactul psihologic si cel ideologic al rezultatului votului.

Avatarul lui Teofil StanciuCu drezina

(Sursa) (Sursa)

Mărturisesc păcatul de a fi stat treaz până târziu după miezul nopții pentru a afla cine are să câștige premiul Eurovision. Că nu e un premiu important pentru muzică e deja stabilit. Dar acest trofeu asigură o vizibiltatea deosebită de-a lungul și de-a latul Europei.

Europa ema(n)ci(p)ată și-a ales drept câștigătoare femeia cu barbă – sau, mai precis, un bărbat care se vrea femeie. La nivel simbolic, mesajul este foarte puternic. Și eu cred că simbolurile contează într-o lume atât de vizuală ca a noastră.

Însuși faptul că ești silit să o privești este deja un mare punct marcat, fiindcă, dacă și alții seamănă cu mine la reacții, apariția tovarășei respective mi s-a părut caricaturală. Dar încoronarea ei o impune ca fiind serioasă.

Dar, la nivel de simbol, nu pot ignora mesajul pe care l-a transmis învigătoarea de la Eurovision: „We are unstoppable!”. Sigur nu se referea…

Vezi articolul original 347 de cuvinte mai mult

Maxima zilei – 11 mai 2014


Mintea unui copil este o pagină albă, pe care putem scrie aproape tot ce voim; dar odată ce am scris, cerneala aproape că nu se mai poate șterge.

Sir John Lubbock – Lord de Avebury

10 mai – Ziua regalității


Pentru unii dintre români ziua de 10 mai reprezintă Ziua Regalității. Dincolo de însemnătatea ei astăzi, ziua de 10 mai este una istorică după cum dovedesc și informațiile de mai jos:

10 mai 1866 a reprezentat ziua sosirii la Bucureşti a prinţului Carol, ales domnitor al României. În aceeași zi acesta a depus jurământul în fața Parlamentului

(anterior, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi)

10 mai 1877 , prințul Carol I proclamă independenţa României (pe 9 mai Kogălniceanu citise declarația în Parlament. Vezi detalii AICI)

10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României.

Menționez și faptul că în timpul monarhiei, din 1866 şi până în 1948, 10 mai a fost Ziua Naţională a României

Informații despre această zi puteți găsi și în următoarele materiale

http://www.ziarulunirea.ro/10-mai-ziua-regalitatii-care-sunt-semnificatiile-unei-zile-istorice-pentru-romania-263017.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza

http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5166895-misterele-abdicarii-lui-ai-cuza

 

Maxima zilei – 10 mai 2014


Prima condiție a victoriei este sacrificiul.

John Galsworthy

Semnificația zilei de 9 mai – update


Acest articol este o republicare a articolului Semnificația zilei de 9 mai.

Ziua de 9 mai este o zi cu mai multe semnificații pentru români și România. Pe site-ul Realitate.net articolul care vorbește despre această zi are titlul de mai jos.

9 MAI – O SINGURĂ ZI – TREI SĂRBĂTORI.

1. Proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877.

2. Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de- Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945.

3.  Ziua Europei – 9 mai 1950.

Mai jos câteva detalii despre cele trei evenimente

1. Proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877

Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranității otomane. 

În acea zi memorabila, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul țării: ‘Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare’. Independenta astfel proclamata trebuia consfințita și apărată pe câmpul de lupta spre a putea fi impusa forțelor militare turcești și recunoscuta apoi de puterile europene.

Text: REALITATEA.NET, Foto: ziarulunirea.ro

De fapt, discursul lui Kogălniceanu trebuia să aibă loc pe 10 mai, de ziua regalității numai că acesta s-a grăbit. Mai mult decât atât 1877  nu este decât începutul a ceea ce noi numim incorect în opinia mea Războiul de independență, fiindcă acesta a fost în fapt un război ruso-turc în care am intrat și noi ca urmare a înfrângerilor suferite de Rusia și la solicitarea acesteia. Independența României a fost recunoscută de Marile Puteri la Congresul de la Berlin din 1878

Semanarea acordului de capitualare necondiționată a Germaniei Foto: Ziarul Gândul

2. Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de- Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945

Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliații din cel de-al doilea război mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.

REALITATEA.NET

9 mai semnifică încheierea celui de-al doilea război mondial prin capitularea Germaniei naziste. Despre acest fapt, Lelia Munteanu scrie în cadrul articolului Zilele victoriei publicat pe site-ul ziarului Gândul, următoarele:

Germania a capitulat de două ori. O dată la Reims (nord-vestul Franţei), la 7 mai 1945, ora 02.41 (4.41, ora Moscovei). A doua oară, pentru a satisface orgoliul lui Stalin, la Berlin, pe 8 mai 1945, ora 22.43 (9 mai, 00.43, ora Moscovei http://www.gandul.info/puterea-gandului/zilele-victoriei-12614204).

Declarația Schuman Sursa foto: roxanaiordache.wordpress.com

3.  Ziua Europei – 9 mai 1950 (Declarația Schuman)

Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – 9 mai 1950 Prin ceea ce a rămas în istorie ca Declarația Schuman, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus înființarea C.E.C.O (Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului) prin intermediul căreia au fost puse bazele a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană. Raționamentul lui Schuman era acela ca Franța și Germania să-și pună în comun resursele de cărbune și oțel, principalele resurse folosite în industria de armament, resurse care urmau a fi gestionate în comun. În felul acesta se dorea evitarea unui nou război.

„Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.” http://europa.eu

Literatura religioasa de colportaj in perioada comunista


Un articol documentat și bine realizat despre literatura religioasă de colportaj din România comunistă. Citind acest material am aflat informații noi despre centrele care se ocupau cu publicarea și distribuirea acestei literaturi precum și despre persoanele implicate în aceste acțiuni, referire la liderii care coordonau producerea și distribuirea literaturii de colportaj în România și Basarabia.
Din documentele de arhivă consultate de mine rezultă faptul că Ieremia Hodoroabă a venit de mai multe ori în România în anii 70-80, iar autoritățile comuniste i-au permis accesul și dintr-o motivație propagandistică, aceea de a prezenta în Occident „libertatea religioasă” de care se bucurau evanghelicii români sub comunism.

Avatarul lui DanutMPersona

coperta
Coperta uneia dintre primele brosuri de colportaj
(o colectie de versete pentru hrana spirituala zilnica)

Aceia dintre evanghelicii romani care s-au nascut inainte de 1960, cunosc, din experienta, penuria de Biblii si de literatura religioasa din acele decenii ale perioadei comuniste. Lucrurile aveau insa a se schimba radical, in contextul unor inundatii catastrofale care au avut loc in Romania in 1970. 

Vezi articolul original 1.380 de cuvinte mai mult

Ziarul Adevărul: Tată arestat în timpul unei şedinte cu părinţii pentru că a cerut explicaţii profesoarei


William Baer, un tată din orașul Gilford (New Hampshire, SUA) a fost arestat în timpul unei ședințe cu părintii după ce a ridicat problema unei cărți, considerată nepotrivită ca lectură, care i-a fost dată de citit fiicei sale. Nemulțumit de atitudinea profesoarei, el a continuat să-şi exprime nemulțumirea cu privire la abordarea problemei de către corpul profesoral. A fost, însă, întrerupt de ofițerul de politie care venise să-l aresteze pentru nesupunere în sala de clasă.

Clepsidră și carte (timebank.ro)

 sursa foto: timebank.ro

Înregistrarea video poate fi văzută accesând link-ul de mai jos

http://adevarul.ro/international/statele-unite/tata-arestat-timpul-sedinte-parintii-cerut-explicatii-profesoarei-8_536b564e0d133766a877442a/index.html#

Din comentariile la această înregistrare video prezint un fragment scris de Dinescu Darius:

„Mi se pare penibil, sa fii arestat doar pentru atât. Omul nu a fost vulgar, nu a jignit pe nimeni, doar i s-a părut absurd conținutul cărții și și-a exprimat liber și civilizat ideea. Unde mai este libertatea de exprimare, unde mai este LIBERTATEA ?”