Maxima zilei – 9 mai 2014
Nevoia este îndemn către idee, și ideea, îndemnul către acțiune.
John Steinbeck
Un nou pastor la Biserica Baptistă Cetatea ALBA IULIA: Daniel Oprean
L-am cunoscut pe Daniel Oprean la Iași in Iunie 2009 și l-am reîntâlnit in vara anului 2013 la Râu Sadului, Sibiu.
Marius Silveșan, Daniel Oprean, Vasile Tomoiagă – Iași, 10 iunie 2009
Pe site-ul Bisericii Baptiste Cetatea a fost postat anunțul despre noul păstor.
Daniel Oprean a obținut licența (2002) și masterul (2005) în teologie la Evangelical Theological Seminary din Osijek (Croația), unde este lector şi coordonează extensia în limba română a programului de master în teologie.
Din 2013 este doctor în teologie, titlu obținut la Universitatea Wales din Marea Britanie, sub auspiciile International Baptist Theological Seminary din Praga (Cehia), instituție aflată sub tutela Federației Baptiste Europene.
Conferința „Însetat” la Biserica Adonai București (11 mai 2014)
Biserica Adonai din București vă invită duminică, 11 mai 2014, de la ora 18 la o conferință și o dezbatere despre „Semnificație în viață”.
Cum să reţii mai eficient ceea ce citeşti
Mădălina Bătrînca pentru adevărul.ro
Iată câteva trucuri care te vor ajuta să reţii majoritatea informaţiilor din cărţile pe care le citeşti:
1. Citeşte inclusiv prima pagină, cu titlul şi numele autorului, cuprinsul şi prefaţa. Te va ajuta să te identifici mai bine cu cartea.
2. Dacă simţi că nu e momentul potrivit să începi o carte, nu o începe.
3. Citeşte o singură carte o dată.
4. Nu citi o carte care nu îţi menţine interesul viu.
5. Subliniază pasajele importante şi scrie observaţii pe măsură ce citeşti.
6. Fă asocieri între ceea ce citeşti şi întâmplări, persoane sau orice alte elemente familiare.
7. Ia notiţe la sfârşitul fiecărui capitol. Dacă ai probleme de înţelegere, reciteşte capitolul. Această tehnică este cunoscută sub numele de tehnica Feynman.
8. Uită de carte pentru o săptămână, iar apoi, după această perioadă, reciteşte toate notiţele, observaţiile şi pasajele subliniate.
Totuşi, un detaliu de reţinut ar fi faptul că, majoritatea oamenilor nu îşi aminteşte cu exactitate ceea ce citeşte, iar informaţia se denaturează. De cele mai multe ori, dăm greş în a ne aminti acele informaţii care nu sunt bazate pe cunoştinţe deja dobândite sau, pentru că ne concentrăm pe lucruri complexe, când nu am parcurs nici măcar detaliile elementare, avem deficit de înţelegere şi memorare.
Constantin Adorian, Mărturisirea credinței și constituirea comunităților baptiste (București 1882)
Prietenul meu Emanuel Răduț mi-a semnalat pe pagina Bibliotecii Centrale Universitare din Iași o mărturisire de credință împreună cu informații despre „constituirea comunităților creștinilor botezați (baptiști)” realizată de Constantin Adorian și apărută la București în anul 1882. Remarc faptul că acest document este redactat în limba română deși din informațiile pe care le am până acum și pe care le-am prezentat în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) rezultă că prima biserică baptistă română în Vechiul Regat s-a constituit abia în anul 1912 (p. 93 din lucrarea citată), existând încă din anul 1856 o biserică germană în București.
Dacă dintre cei care citesc această postare poate ajunge la Biblioteca din Iași să scaneze sau să fotografieze documentul și să mi-l trimită îi sunt recunoscător.
Update 30.12.2014:
Teo Colda mi-a atras atenția asupra următorului lucru:
Adorian nu avea cum să scrie o mărturisire de credință în 1882. Acela este anul nașterii lui. E o confuzie la mijloc.
Maxima zilei – 8 mai 2014
Dragostea este misterul dintre doi oameni și nu asemănarea dintre ei.
John Fowles
Maxima zilei – 7 mai 2014
Schimbarea este o lege a vieții.
Iar cei ce se gândesc doar la trecut și la prezent vor pierde viitorul
John Fitzgerald Kennedy
Maxima zilei – 6 mai 2014
Să nu negociem cu frică.
Dar să nu ne fie niciodată frică să negociem.
John Fitzgerald Kennedy
Marius Silveșan, Prezentarea video a cărții „Cultele neoprotestante și drepturile omului” 6 aprilie 2014
În cadrul acestui articol public înregistrarea video realizată cu prilejul prezentării cărții Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), ce a avut loc în cadrul evenimentului Credință și libertate organizat la Biserica Baptistă „Isus Mântuitorul” din București în data de 6 aprilie 2014.
Cu acel prilej am scris următoarele:
La 2 aprilie 1977 Radio Europa Liberă difuza un memoriu document semnat de către șase evanghelici: Iosif Țon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Silviu Cioată, Constantin Caraman, Radu Dumitrescu. Prin intermediul memoriului, atrăgeau atenția asupra persecuției religioase din România. Cunoscut și sub numele de Scrisoarea celor 6, acest memoriu este subiectul cărții pe care am realizat-o împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț – carte, pe care prin harul lui Dumnezeu, o voi prezenta duminică, 6 aprilie 2014, de la ora 18, în cadrul evenimentului Credință și libertate, alături de pastorul Florin Stoica și conferențiarul Cătălin Dupu.
Prin intermediul acestui articol doresc să remarc și faptul că prezentarea cărții a avut loc în 6 aprilie 2014 la o dată apropiată de citirea Scrisorii celor 6 la Radio Europa Liberă (2 aprilie 1977). Totodată, în 5 aprilie 2013 am avut lansarea oficială a cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență: 1948-1965 când Cristi Țepeș, prezent la acel eveniment, a evocat faptul că se împlineau 36 de ani (1977-2013) de la acțiunea de protest a celor șase evanghelici români.
Orice informație care vine în completarea celor menționate în carte este binevenită.
Cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului costă 15 lei și poate fi achiziționată de la autori.
Nicolae Sfatcu la aniversarea Bisericii baptiste din Iasi – Update
Un fragment din istoria bisericii baptiste din Iași
In aceasta inregistrare, pusa la dispozitie de Nelu Popa, si incarcata pe youtube de Iulian (Sfatcu) Jones, si insotita de multe fotografii semnificative pentru noi, cei care am train in acea biserica, Nicolae Sfatcu povesteste despre primii 25 de ani din istoria Bisericii baptiste din Iasi (1936-1960).
Nu am inca confirmarea datei cind a avut loc evenimentul, dar imi inchipui ca este vorba de o cifra oarecum semnificativa pentru biserica. Aceasta ar putea fi, eventual, sarbatorirea in 1971 a 35 de ani de la infiintarea bisericii. Oricum, era cindva in perioada 1970-1975, cit Radu Cruceru a fost pastor al bisericii. Astept confirmarea acestei banuieli.
UPDATE: Nelu Popa a infirmat ipoteza mea si mi-a comunicat ca evenimentul a avut loc in octombrie 1973. Am primit de la el, de asemenea, promisiunea ca imi va trimite si a doua parte a inregistrarii, legata de istoria bisericii din Iasi in perioada…
Vezi articolul original 135 de cuvinte mai mult














