Arhive categorie: Anunţuri

Fanfara Bisericii Baptiste din Lugoj concertează pentru românii din Ungaria


  • Fanfara Bisericii Baptiste din Lugoj concertează pentru românii din UngariaFanfara Bisericii Creştine Baptiste “Harul” din Lugoj va susţine o serie de concerte în Ungaria, în perioada 1-4 septembrie. „Vom fi prezenţi în Ungaria la invitaţia comunităţilor româneşti din oraşul Gyula şi comuna Micherechi. Vineri, 2 septembrie şi sâmbătă, 3 septembrie, vom susţine concerte din repertoriul internaţional, dar şi cu piese religioase româneşti, în parcul din faţa Consulatului Român din Gyula, oraş în care se mai află o episcopie românească şi un liceu, numit Mihai Eminescu, cu predare în limba română. Duminică vom cânta pentru cei din Micherechi, care au invitat la concert şi reprezentanţi ai Consulatului Român din Gyula. Concertul va avea loc la Biserica Baptistă Română din Micherechi”, spune pastorul Ionel Tuţac, cel care va însoţi instrumentiştii lugojeni în ţara vecină.
  • Vor face deplasarea cei 43 de instrumentişti ai fanfarei, numită „Harul Brass”, în frunte cu dirijorul Doru Lazăr. Fanfara Bisericii Baptiste „Harul” a fost înfiinţată în vara anului 1989, din iniţiativa unui grup format din credincioşii Ilie Lazăr, Petrică Farcaş, Ion Bărbos şi Ion Azgur, cu suportul comitetului bisericesc şi al pastorului David Nicola.

    De-a lungul anilor, formaţia a fost condusă de Gabriel Turfaş, Mihai Manguţa, Marius Boghiţoiu şi Doru Lazăr. Fanfara „Harul Brass” a mai cântat la festivalurile fanfarelor creştine de la Lugoj şi Coşteiu de Sus, la Festivalul Naţional al Fanfarelor „Mihai Warga” de la Bistriţa, în biserici din Suceava, Aiud, Marginea etc., la inaugurarea bisericii din satul timişean Teş, precum şi în Ungaria şi Elevţia.

    http://www.redesteptarea.ro/stiri-actualitate/fanfara-bisericii-baptiste-din-lugoj-concerteaza-pentru-romanii.html

Tabăra de seniori și familii („50+”): 12-16 Septembrie


Dacă sunteți obișnuiți ca taberele să fie adresate copiilor, tinerilor sau eventual familiilor tinere și să nu existe tabere sau evenimente care să se adreseze persoanelor de peste 50 de ani, noi ne-am gândit la dumneavoastră și am organizat această tabără.

Ea se adresează în special persoanelor peste 50 de ani și famililor care doresc să iși petreacă o săptămână într-o zona minunată, în Munții Retezat, în apropierea orașului Hațeg în cadrul Taberei Creștine Bradațel.

Vă invităm la un timp binecuvântat alături de oameni care îl iubesc pe Dumnezeu, ca să puteți să vă bucurați de Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul naturii.

Programul include:

-Studiu biblic,
-Cântări și rugăciune
-Discuții în grupuri mici,
-Ieșiri în natură în zone usor accesibile,
-Activități de exterior și competiții

Costul taberei este 250 lei și include 3 mese pe zi și cazarea.
Transportul până la Brădățel este individual.
Se poate ajunge cu trenul, autocarul sau mașina.

Detalii despre tabără gasiți pe siteul: www.bradatel.ro

Pentru informații și înscrieri:
Tel. 0731.038.379
Sau la mailul: office@bradatel.ro

Vă așteptam cu drag!

Mai multe detalii AICI

Comunicat admitere Facultatea de Teologie Baptistă


Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru programele de licenţă şi master.

Programul de Licenţă cu durata studiilor de 3 ani are 2 specializări: 

  • Teologie baptistă didactică
  • Teologie baptistă asistenţă socială 

Numărul de locuri fără taxa: 25 locuri

Numărul de locuri cu taxa: 5 locuri

Programul de master cu durata studiilor de 2 ani

  • Master in teologie

Numărul de locuri fără taxa: 20 locuri

Numărul de locuri cu taxa: 5 locuri

Examen de admitere (Millard J Erickson Teologie sistematica vol, I și II)

Concursul de admitere va avea loc în septembrie.

Candidaţii se pot înscrie pentru concursul de admitere la Secretariatul facultăţii în perioada: 1-10 septembrie 2011.

Probele pentru admitere la licenta vor fi:

Concurs de dosare – 

 Mai multe detalii AICI

Comunicat admitere Institutul Teologic Baptist din București


Institutul Teologic Baptist din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru domeniul: Teologie Baptistă Pastorală (program de licenţă, durata patru ani).

  • program de licenţă la ZI
  • program de licenţă ID

Examenul de admitere va avea loc în sesiunile: iulie si septembrie.

Candidaţii se pot înscrie pentru concursul de admitere la Secretariatul facultăţii în perioada: 12-16 septembrie 2011.

Probele pentru admitere vor fi:

 19 septembrie 2011 – Probă eliminatorie (probă orală) – Interviu şi Mărturisirea de Credinţă a Cultului Creştin Baptist din România

 20 septembrie 2011– Probă scrisă – Cunoştinţe biblice

Tematica pentru examenul de admitere:

Vechiul Testament: Creaţia, căderea omului în păcat, potopul, ieşirea din Egipt, darea Legii şi cele zece porunci, chemarea la slujire a profetului Isaia Isaia 6 şi 53.

Noul Testament: Naşterea lui Isus Christos, ispitirea Domnului, fericirile, răstignirea lui Isus Cristos, învierea Domnului, convertirea lui Saul, cele 7 biserici din Apocalipsa.

Mai multe detalii AICI

Simpozion national – Explorari in traditia biblica romaneasca si europeana – Editia a II-a


Universitatea «Alexandru Ioan Cuza», Iaşi
Centrul de Studii Biblico‑Filologice «Monumenta linguae Dacoromanorum»
Institutul de Filologie Română «A. Philippide», Iaşi
Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România

organizează

Simpozionul Naţional
«Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană»
Ediţia a II-a

Iaşi, 4‑6 noiembrie 2011

Organizatorii îşi propun ca lucrările Simpozionului să ofere un cadru de dezbatere multidisciplinară şi interdisciplinară în jurul problematicii complexe a editării, traducerii şi interpretării, circulaţiei şi receptării textelor sacre în limba română. Simpozionul se va desfăşura în cadru plenar sau pe secţiuni, după următoarele tematici generale: Read more of this post

Gradinita Benthal din Tecuci angajeaza educatoare


Stimați frati in Isus Cristos Domnul,
Ma numesc Costel Tomososchi si sunt pastor in Biserica Baptista “Credinta” din Tecuci, jud. Galati
Apelez la ajutorul d-voastra in speranta ca problema noastra poate fi rezolvata prin aceste mijloace de informare.
Prin harul Domnului dupa ani de munca grea si impotriviri din toate directiile, la Tecuci, din acest an vom deschide o gradinita, “Gradinita Benthal”, cu program normal si prelungit.
Avem toate autorizatiile de functionare: ARACIP; Sanepid, Pompieri, ect., dar am ramas descoperiti privind resursele umane.
Am avea nevoie, pana la 01 sept., de o Educatoare din bisericile noastre Evanghelice s-au o alta persoana la recomandarea d-voastra.
Poate fi cineva care a terminat Liceul Pedagogic, dar sa aiba diploma de Educator, sau Educator/ Institutor.
Deasemeni poate fi (ceea ce pare mai greu de gasit), o persoana care sa fie Educator sau Educator-Institutor cu gradul II si minim 5 ani vechime pentru a suplini si postul de director.
Putem sa oferim cazare si masa pentru un an de zile si sa negociem un salariu care sa o multumeasca.
Puteti motiva persoanele doritoare sa ne ajute, sa priveasca cererea noastra si ca o provocare pentru misiune in Moldova, pe langa conditiile ce le oferim.
Daca sunt persoane cu ceva experienta in lucrarea cu copii si nu au specialitatea necesara si ar dori sa lucreze, putem discuta si acest aspect.
Adresa mea de email tomososchi (a) yahoo.com sau tel. 0741223536
Desi site-ul nostru este inca in constructie, pentru cateva detalii in plus puteti accesa www.inimislujitoare.ro
Multumesc si va doresc binecuvantarea Domnului.
Cu respect, Costel Tomososchi – Tecuci

Centenar 100 ani de prezenta si lucrare baptista pentru Fizeș


http://comunitateacaras.wordpress.com/2011/08/24/centenar-100-ani-de-credinta-baptista-in-fizes/

Revista Creștinul Azi Nr.4-2011


În cel de-al patrulea număr al Revistei Creștinul Azi, puteți citi un material despre John Stott, un interviu cu Darrell Bock, profesor la Dallas Theological Seminary care abordează teme curente din teologia Noului Testament, partea a doua a materialului despre răspunsurile pastorilor baptiști vis a vis de restricțiile impuse de autoritățile comuniste bisericilor baptiste din România, un articol exegetic ce analizează tema învierii din morți prin prisma capitolului 15 din I Corinteni dar și un material despre mult prea puțin discutata problemă a sinuciderii. Nu lipsesc din revistă nici știrile scurte despre viața comunității baptiste locale și internaționale.

http://revistacrestinulazi.ro/2011/08/crestinul-azi-nr-4/

Cristian Bădiliţă despre Septuaginta



Septuaginta

La zece ani de la întocmirea dosarului de lucru, într-o mansardă roueneză, traducerea românească a Septuagintei îşi încheie drumul.

În 1996 am publicat, în suplimentul Aldine al ziarului România liberă, primul text despre urgenţa traducerii Septuagintei în limba română. Motivele principale, reluate şi argumentate în diferite studii, articole şi interviuri (a se vedea grupajul Septuaginta de pe site-ul revistei http://www.oglindanet.ro), erau următoarele:

1. Biserica ortodoxă română, în special, şi cultura română, în general, nu dispun de o traducere corectă, coerentă, validă a Vechiului Testament în versiune greacă. Septuaginta este versiunea Vechiului Testament „canonizată” de ortodoxie. Cum poate „funcţiona” Biserica fără un temei scripturistic riguros şi adecvat?

2. Odată cu desprinderea creştinismului de iudaism (niciodată completă, fireşte) cele două religii surori şi-au demarcat „teritoriile” şi al nivel biblistic. Începând cu secolul al II-lea d.H., creştinismul a preluat versiunea Septuagintei (realizată de cărturari evrei între sec. III î.H. şi sec. II d.H.).

Această versiune (Vechiul Testament în greacă) a fost citită, comentată şi transmisă de Părinţii Bisericii ca fiind „versiunea normativă şi oficială”. Chiar dacă unii Părinţi au folosit şi textul erbaic (Text masoretic), reperul lor canonic a rămas tot timpul Septuaginta.

3. Între Septuaginta şi Textul masoretic există numeroase diferenţe, asupra cărora nu este cazul să mai insist (a se vedea grupajul citat mai sus). Aceste diferenţe nu anulează rădăcina comună a celor două tradiţii, dar justifică evoluţia lor istorică în direcţii diferite. Ele privesc nu doar ordinea cărţilor în canonul scripturistic, ci şi conţinutul propriu-zis. Există cărţi întregi proprii Septuagintei, aşa cum există multe pasaje, din canonul comun, specifice doar Textului masoretic.

4. Versiunile româneşti (mă refer în primul rând la cele ortodoxe, dar situaţia nu e mai strălucită nici în cadrul celorlalte culte) au amestecat cele două tradiţii, Septuaginta şi Textul masoretic, producând traduceri bizare, de nefolosit decât parţial, care, fapt extrem de grav, contrazic adesea tradiţia patristică.

Aşa cum am văzut, Părinţii citează şi comentează cu fidelitate versiunea Septuagintei. Aceasta era situaţia reală, confirmată şi de nebuloasa „diortosire” oferită, în anul 2000, de Î.P.S. Bartolomeu Anania. Or o asemenea situaţie nu putea continua.  Read more on this post ….

Informație preluată prin intermediul site-ului Suceava Evanghelică

Iosif Țon predică azi, 24 iulie 2011, la Biserica Baptistă Română din Atlanta


Iosif Țon. Foto Alin Cristea

Iosif Țon va predica azi, 24 iulie 2011, la Biserica Baptistă Română din Atlanta, în cadrul serviciului religios care începe la ora 18.00 (01.00 – Ora României din 25 iulie 2011).

Pentru mai multe detalii

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2011/07/24/iosif-ton-predica-azi-la-biserica-baptista-romana-din-atlanta/