Andrei Pleșu despre slujitorul credincios şi înțelept
În două dintre Evanghelii (Matei şi Luca) ni se oferă parabola slujitorului (robului) credincios şi înţelept. E vorba despre un om care, urmînd să plece pentru o perioadă de timp nedeterminată, îl pune pe unul dintre slujitorii săi, mai mare peste toţi ceilalţi, cu îndatorirea „să le dea hrană la timp“. Dacă îşi va face treaba conştiincios, slujitorul acesta va binemerita, la întoarcerea stăpînului, să fie pus „peste toate avuţiile sale“. Dacă nu, dacă se va comporta asemenea unui vătaf brutal şi se va lăsa ademenit de plăcerile şefiei, slujitorul va plăti cu viaţa şi cu sufletul (va fi „despicat în două“ – spune textul – şi azvîrlit în iad, laolaltă cu făţarnicii).
Ca toate parabolele, şi aceasta are mai multe straturi de înţeles. E o referinţă la Judecata de Apoi, la venirea (de neanticipat) a lui Dumnezeu, la datoria de a fi pregătit, clipă de clipă, pentru „evaluarea“ finală. Adresată ucenicilor, parabola aceasta spune însă ceva şi despre oficiul încredinţat de Dumnezeu preoţilor. Ei sînt „puşi“ (adică au un „mandat“, o „delegaţie“) să păstorească comunitatea semenilor lor în intervalul, saturat de aşteptare, dintre ziua de azi şi ziua Judecăţii. Esenţial e faptul că ei nu sînt puşi în postura unor căpetenii severe, a unor distribuitori de porunci, a unor „stăpîni“. Ceea ce li se cere e să dea hrană la timp celor pe care îi păstoresc, adică să le fie de folos, să-i slujească, să-i gospodărească, să le întreţină metabolismul spiritual. Atît. „Stăpînul“ nu le-a încredinţat, cu alte cuvinte, rolulsău, ci i-a făcut „mai mari“ într-o activitate subalternă: nobilă, de neînlocuit, dar auxiliară. A operat, aşadar, un transfer, temporar, de responsabilitate. Cei care înţeleg acest transfer drept legitimare personală, drept „elecţiune“ care îndeamnă la ştăbie arbitrară şi vanitoasă, vor cădea în păcatul făţărniciei şi vor fi evacuaţi.
Parabola aceasta îmi vine în minte ori de cîte ori slujitorii Bisericii mele alunecă spre triumfalism, suficienţă, mîndrie lumească şi eficienţă lucrativă. Cînd aud, de pildă, că un preot din Ardeal, lîngă corpul neînsufleţit al unui enoriaş (întîmplător un mare poet), comunică apropiaţilor că defunctul e în urmă cu plata cotizaţiei parohiale. Sau cînd văd, cum am văzut cu ceva timp în urmă, un alt preot snopindu-l în bătaie pe unul dintre reprezentanţii turmei sale. De asemenea, cînd unele publicaţii religioase sau posturi de televiziune „de profil“ adoptă tonul şi limbajul discursului omagial. O sumedenie de parohi şi teologi vorbesc despre „Biserica noastră“ cum vorbeau activiştii de pe vremuri despre partid, sau cum vorbesc gaiţele patriotice despre ţărişoară: exaltat, encomiastic, lacrimogen. Triste probe de slavă deşartă. Ca şi cum rostul Bisericii pe lume ar fi să-şi facă chip cioplit, să se înalţe pe sine, iar rostul slujitorilor ei – să-şi înflorească portretul. Ştiu cît de antipatic devin, pentru unii, spunînd astfel de lucruri. Dar, în fond, sînt parte a acestei Biserici şi pot fi mîhnit de unele semne de nevrednicie, aşa cum pot fi bucuros de vredniciile ei. Sînt şi eu dintre „robii“ care trebuie hrăniţi de alţi robi, chemaţi, „sezonier“, la dregătorii veghetoare şi slujitoare. Sînt îndreptăţit, deci, să mă plîng cînd nu-mi primesc hrana „la timp“ sau cînd primesc hrană nepotrivită. Am fost martor, în aceste zile, la aniversarea celor 60 de ani de viaţă ai Prea Fericitului Daniel, patriarhul creştinătăţii româneşti. Mă adaug, sincer, celor care i-au spus, cu acest prilej, „La mulţi şi spornici ani!“. M-am numărat, la începutul mandatului său, printre cei care s-au bucurat public de ceea ce mi se părea o alegere optimă. Îi ştiu calităţile, vigoarea şi tenacitatea organizatorică, zelul. Dar trebuie să mărturisesc că desfăşurarea momentului aniversar m-a întristat. Lucrurile au căpătat o turnură excesivă, pe care Prea Fericitul ar fi putut-o ajusta. Aniversarea în sine era firească. Dar stilul ei mi-a amintit de o nu prea fericită „tradiţie omagială“ autohtonă. „Album aniversar“, „Volum omagial“, film documentar realizat de Trinitas, ceremonii ample, discursuri înaripate, texte riscînd idolatria, cînd nu frizau prostul gust (ziarulLumina a recurs, flasc, la toate clişeele acestui tip de eveniment: Patriarhul s-a născut „în zilele fierbinţi ale lunii lui Cuptor“, la Dobreşti, „un sat binecuvîntat de Dumnezeu cu oameni credincioşi“. „Încă de la o vîrstă fragedă…“ etc. etc.). Nu cred că aşa se sărbătoreşte un slujitor, un rob al lui Dumnezeu, un om care a ales, prin călugărie, nu doar lepădarea de lume, ci şi lepădarea de sine. Cei care asmut asupra lui toate hergheliile preamăririi lumeşti nu-i fac nici un serviciu.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/slujitorul-credincios-intelept via România Evanghelică
Partajează asta:
Cristian Bădiliţă despre Septuaginta
Septuaginta
La zece ani de la întocmirea dosarului de lucru, într-o mansardă roueneză, traducerea românească a Septuagintei îşi încheie drumul.
În 1996 am publicat, în suplimentul Aldine al ziarului România liberă, primul text despre urgenţa traducerii Septuagintei în limba română. Motivele principale, reluate şi argumentate în diferite studii, articole şi interviuri (a se vedea grupajul Septuaginta de pe site-ul revistei http://www.oglindanet.ro), erau următoarele:
1. Biserica ortodoxă română, în special, şi cultura română, în general, nu dispun de o traducere corectă, coerentă, validă a Vechiului Testament în versiune greacă. Septuaginta este versiunea Vechiului Testament „canonizată” de ortodoxie. Cum poate „funcţiona” Biserica fără un temei scripturistic riguros şi adecvat?
2. Odată cu desprinderea creştinismului de iudaism (niciodată completă, fireşte) cele două religii surori şi-au demarcat „teritoriile” şi al nivel biblistic. Începând cu secolul al II-lea d.H., creştinismul a preluat versiunea Septuagintei (realizată de cărturari evrei între sec. III î.H. şi sec. II d.H.).
Această versiune (Vechiul Testament în greacă) a fost citită, comentată şi transmisă de Părinţii Bisericii ca fiind „versiunea normativă şi oficială”. Chiar dacă unii Părinţi au folosit şi textul erbaic (Text masoretic), reperul lor canonic a rămas tot timpul Septuaginta.
3. Între Septuaginta şi Textul masoretic există numeroase diferenţe, asupra cărora nu este cazul să mai insist (a se vedea grupajul citat mai sus). Aceste diferenţe nu anulează rădăcina comună a celor două tradiţii, dar justifică evoluţia lor istorică în direcţii diferite. Ele privesc nu doar ordinea cărţilor în canonul scripturistic, ci şi conţinutul propriu-zis. Există cărţi întregi proprii Septuagintei, aşa cum există multe pasaje, din canonul comun, specifice doar Textului masoretic.
4. Versiunile româneşti (mă refer în primul rând la cele ortodoxe, dar situaţia nu e mai strălucită nici în cadrul celorlalte culte) au amestecat cele două tradiţii, Septuaginta şi Textul masoretic, producând traduceri bizare, de nefolosit decât parţial, care, fapt extrem de grav, contrazic adesea tradiţia patristică.
Aşa cum am văzut, Părinţii citează şi comentează cu fidelitate versiunea Septuagintei. Aceasta era situaţia reală, confirmată şi de nebuloasa „diortosire” oferită, în anul 2000, de Î.P.S. Bartolomeu Anania. Or o asemenea situaţie nu putea continua. Read more on this post ….
Informație preluată prin intermediul site-ului Suceava Evanghelică
Partajează asta:
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.2
Dar de cele mai multe ori, rugăciunea nu este pentru a mişca mâna lui Dumnezeu ci pentru a ne schimba nouă inima. Te duci la Tata şi vorbeşti cu El şi astfel vei fi de acord cu El, îl vei asculta, îl vei preţui şi mai mult.
Rugăciunea este adresată lui Dumnezeu Tatăl în numele Domnului Isus. 1 Tim. 2:5: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,” rugăciunile care nu sunt mijlocite de Domnul Isus, trimise în numele Domnului Isus sunt în zadar, n-au efect. Ne rugăm în numele Domnului Isus, El ne iubeşte, ne iartă, ne-a luat păcatele.
Ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului Isus, prin puterea Duhul Sfânt. Duhul Sfânt printre alte lucruri, ne învaţă să ne rugăm. În Luca 11:1 ucenicii vin la Domnul Isus şi îi spun: „Doamne… ne poţi învăţa cum să ne rugăm?” Domnul Isus îi învaţă şi v. 13, El spune: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” Întrebare era: Cum ne rugăm? Răspunsul este: Prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne învaţă cum să ne rugăm. Asta înseamnă că noi nu ştim… vă aduceţi aminte când aţi intrat prima dată în contact cu rugăciunea? Cum a fost? Vă aduc aminte că a fost un timp în care n-aţi ştiut să vă rugaţi şi Duhul Sfânt v-a învăţat. Nu am făcut cursuri, facultate de rugăciune, ci Duhul Sfânt care locuieşte în noi ne-a învăţat, de aceea scrie în Gal. 4:6: „Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” Ne rugăm Tatălui, în numele Fiului prin puterea Duhului.
Pentru că modelul nostru este Domnul Isus privim la El pentru a învăţa să ne rugăm ca Domnul Isus. Acum, gândiţi-vă, dacă Domnul Isus s-a rugat, dacă a avut nevoie de rugăciune, dacă El s-a rugat, noi trebuie să ne rugăm. Dacă priviţi în Evanghelii, la viaţa de rugăciune a Domnului Isus şi la învăţăturile Lui, veţi vedea că nu are un singur capitol în care vorbeşte numai acolo de rugăciune. Ci învăţăturile Sale despre rugăciune se regăsesc în toate celelalte învăţături. Puţin aici, puţin acolo, puţin aici. Învăţa despre rugăciune în mod constant şi se ruga în mod constant. Şi aşa trebuie să fie rugăciunea. În N.T. ni se porunceşte să ne rugăm fără încetare. Asta nu înseamnă că îţi iei o robă de călugăr, te duci pe un munte, stai cruciş, nu dormi şi te rogi continuu. Să te rogi fără încetare înseamnă ca toată viaţa ta să fie presărată cu rugăciune. Te duci la lucru şi te rogi Domnului, trebuie să iei o decizie, te rogi Domnului, ajungi acasă în familie, te rogi Domnului, înainte să te culci, te rogi Domnului, vorbeşti cu Dumnezeu în cursul zilei la fel cum respiri. El este prezent, e acolo iar rugăciunea face parte din cursul natural al vieţii. Domnul Isus ne-a învăţat lucrul acesta. O altă întrebare la care ne răspunde Domnul Isus este cum să ne rugăm?
1. Roagă-te cu credinţă – Matei 21:22 „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi!” Dacă te rogi trebuie să crezi că Dumnezeu există, să crezi că îi bun, că te iubeşte, că îţi este Tată. Să crezi că în sângele Domnului Isus eşti curat de păcate şi astfel Tatăl te ascultă. Să crezi că Duhul Sfânt te învaţă cum să te rogi. Să ai credinţă că Dumnezeu ascultă şi răspunde rugăciunii. Cum răspunde? Dumnezeu e Tată şi ca orice tată are trei răspunsuri: Da, Nu, mai târziu! Poate spui: „Domnul nu îmi răspunde rugăciunii…” Ba da ţi-a răspuns. A zis: Nu! Dar a răspuns. Dacă îţi vin copii la 10 noaptea iar unul spune: Tată mi foame, pot să mănânc o banană? Răspunsul este: Da! Celălalt copil vine şi spune: Tată mi sete, pot să beau cafea? Răspunsul clar este: Nu! Celălalt vine şi spune: Tată a fost fain azi cu bicicleta, putem merge acum la ora 10 noaptea să ne plimbăm? Răspunsul este: Mai târziu…Ne vom da cu bicicleta din nou dar nu la 10 noaptea. Aşa este şi Dumnezeu: Venim înaintea lui cu credinţă, ne rugăm iar El spune: Da, Nu, Mai târziu! Apoi Domnul Isus ne spune:
2. Roagă-te concret, la subiect – Nu ai nevoie totdeauna de un limbaj super religios. Fi atent de contextul în care eşti, de împrejurarea în care ţi s-a cerut să te rogi şi fi concret, la subiect. Domnul Isus spune în Matei 6:7: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.” Roagă-te la subiect şi roagă-te inteligibil. Un copil de 3 ani s-a rugat: „Doamne, Tu eşti mai tare decât Budha şi Alah, i-ai făcut praf!” Rugăciunea asta a funcţionat. Scurt, la subiect şi foarte profund. Sunt bune şi rugăciunile scurte, nu doar cele lungi, şi te poţi ruga în română. Vorbeşti cu Tatăl tău care te iubeşte. Vorbeşte respectuos, din inimă, inteligibil să se înţeleagă nu trebuie să şti declinarea din greacă şi conjugarea în ebraică, nu trebuie să impresionezi oamenii. Vorbeşte cu Tata. De asemenea Domnul Isus ne spune:
3. Roagă-te conform voii lui Dumnezeu – Ioan 16:23-24: „. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Roagă-te după voia lui Dumnezeu! Cum cunosc voia lui Dumnezeu? Citeşte Biblia! Domnul vrea să îmi iubesc duşmanii, Doamne ajută-mă să-i iubesc. Domnul vrea să cresc, Doamne ajută-mă să cresc! Doamne vrei să mă rog pentru cei bolnavi, Doamne atinge-te Tu de ei! Te rogi după voia lui Dumnezeu. Unii vă rugaţi împotriva voii lui Dumnezeu! Nu ştiu de ce Dumnezeu nu-mi ascultă rugăciunea… pentru că nu-i bine făcută. „Doamne ajută-mă să câştig la loterie”, nu ştiu dacă acesta este modul în care Dumnezeu vrea să lucreze… Unii doriţi ca Dumnezeu să binecuvânteze relaţii în care n-ar trebui să fiţi, afaceri pe care n-ar trebui să le ai, decizii care nu sunt după voia Lui. Roagă-te conform voii lui Dumnezeu. Apoi Domnul Isus ne spune:
4. Roagă-te în smerenie – Domnul Isus în Luca 18 ne vorbeşte de doi bărbaţi. Primul – super religios şi s-a rugat: „Doamne îţi mulţumesc că nu sunt un păcătos scârbos ca acesta…” şi toată rugăciunea lui este plină de Eu, Eu, Eu am făcut asta, Eu sunt bun, Eu merit… Domnul Isus spune: El se roagă la pereţi, pentru a impresiona oamenii. Celălalt ce spune: Doamne, sunt păcătos, viaţa mea e un dezastru, ai milă de mine! Nu se uite în sus, priveşte în jos, nu este mândru, e smerit, nu joacă teatru este sincer, nu caută aprobarea oamenilor ci caută aprobarea lui Dumnezeu. Şi Domnul Isus spune: omul acesta a ştiut să se roage. Nu a folosit cuvinte mari, nu s-a rugat mult, ci a fost smerit, s-a pocăit şi a cerut ajutor. Oamenii religioşi se roagă plin de mândrie, iar Domnul Isus a spus că cei mândri vor fi smeriţi, iar cei smeriţi vor fi ridicaţi. Fi smerit în rugăciune, dacă vrei ca rugăciunea să se ridice la cer, adaugă smerenie… este balonul de care are nevoie pentru a se ridica. Este bine să te rogi pentru alţii dar nu ridicându-te pe tine: „Doamne fă-i ca mine, Doamne fă-i victorioşi ca mine, Doamne ajută-i să devină ca mine, Doamne mai adu tineri ca şi mine…” Pui cărbuni în iad rugându-te astfel… Şi D.I. ne mai spune:
5. Roagă-te neîncetat – nu te ruga doar odată, roagă-te constant – Luca 18:1 „Domnul Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase” Te rogi pentru ceva sau cineva de mult timp, şti că este după voia lui Dumnezeu? roagă-te, continuă să te rogi. Câteva motive pentru a continua rugăciunea: continui să ai speranţă, vei menţine dorinţa de a învăţa vie în tine, dacă Dumnezeu vrea să te înveţe ceva, în momentul în care te opreşti din rugăciune de fapt spui: Nu mai vreau să învăţ, nu mai vreau să cresc, nu vreau să mă schimb, nu vreau să mai vorbesc despre asta. În momentul în care renunţi să te mai rogi pentru cineva înseamnă că ţi-ai pierdut speranţa pentru cel din casa ta… îi un caz pierdut, n-are rost să mai vorbim despre el… Dacă continui să te rogi pentru ei, înseamnă că-i iubeşti, înseamnă că-i ierţi pentru ceea ce ţi-au făcut, tinerii necăsătoriţi, rugaţi-vă neîncetat pentru soţul sau soţia pe care Dumnezeu v-o va da. De ce? Rugându-te pentru ea sau el, chiar dacă nu şti cine este, te va ajuta, te va proteja împotriva ispitei de a păcătui în acest timp. Pentru că tu aştepţi cu speranţă. Te rogi cu speranţă conform voii lui Dumnezeu. Aşa trebuie să ne rugăm: cu credinţă, la subiect, conform voii lui Dumnezeu, cu smerenie şi neîncetat.
Iosua Faur
Materialul este transcript din predica tinuta miercuri 27.07.2011 la Biserica Baptistă Nădejdea din București
Articole similare
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.1
Partajează asta:
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.1
Luca 11:1
Aş vrea de la început să ştiţi că nu doresc ca cineva să simtă ruşinat… ştiu cât de greu e domeniul acesta… pe oricine ai întreba: „Cum îi viaţa ta de rugăciune…?” oricât de mult s-ar ruga, ar spune: „Se poate şi mai bine…” şi toţi pot spune asta. Ai dori să te rogi mai mult într-o zi şi nu reuşeşti şi te simţi vinovat, îţi este ruşine, ai vrea să ajungi la grupul de rugăciune şi nu poţi: serviciul, familia, sănătatea, uiţi să te rogi în avans, de obicei o facem în ultimul minut, chiar pe când să îţi pierzi credinţa, de aceea nu vreau să trag în nimeni, ci vreau să vă spun cât de mare este Dumnezeu, cât de minunat este să te rogi şi prin asta să fi încurajat să te rogi cât mai mult, cât mai liber şi cât mai natural. Nu şti cum să te rogi? E simplu: Roagă-te ca Domnul Isus.
Voi începe cu definiţia rugăciunii: A vorbi, a comunica cu Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea. Asta înseamnă a vorbi cu voce tare cu Dumnezeu. Asta înseamnă a vorbi în tăcere cu Dumnezeu. Eşti la lucru, la birou, la şcoală, spui: „Profesoara predă, şeful e aici, nu pot să vorbesc tare cu Dumnezeu, aş deranja, dar mă pot ruga în tăcere, pentru că Dumnezeu îmi cunoaşte gândurile.” Deci mă pot ruga cu mintea. Rugăciunea poate include şi un jurnal, alţii se roagă prin compunerea cântărilor, rugăciunea poate fi printr-o poezie… rugăciunea? A vorbi, a comunica cu Dumnezeu.
De asemenea rugăciunea cuprinde şi a asculta vocea lui Dumnezeu, în tăcere, când eşti numai tu. A te ruga înseamnă să vorbeşti cu Dumnezeu şi apoi să asculţi ceea ce Dumnezeu are de spus. Este o convorbire pe care se naşte o relaţie cu Dumnezeu. Nu o să ai niciodată un prieten dacă eşti prea ruşinos să îi vorbeşti, dacă eşti prea mândru să deschizi gura, dacă eşti prea leneş să gândeşti şi dacă eşti prea zăpăcit ca să mai asculţi.
Acum cum trebuie să fie rugăciunile noastre? Care este scheletul? Rugăciunea trebuie să cuprindă cele trei Persoane ale Trinităţii: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Rugăciunea: Adresată lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului Isus, prin puterea Duhul Sfânt. Dezvoltăm:
În primul rând ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl. Şi vedem lucrul acesta în rugăciunea domnească. Cum începe Domnul Isus? „Tatăl nostru, care eşti în ceruri…” Pavel ne spune în Rom. 8:15: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!”, ne rugăm lui Dumnezeu care ne este Tată. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că trebuie să te rogi cu respect dar în acelaşi timp nu trebuie să fi formal. Nu are o anumită formă, un anumit ritual: trebuie să ţi mâinile aşa, să stai spre est şi doar într-un anumit interval… nu, nu, nu! Asta îi altă familie. Familia noastră funcţionează aşa: Dumnezeu este un Tată iubitor. Nu trebuie să fi formal cu Tata, dar trebuie să fi respectuos. Când mă duc la tata şi îi cer maşina, nu-i spun: „Oh, Maiestatea Ta şi Excelenţa Ta… uimit fiind de studiile tale şi înţelepciunea în teologie, te implor a-mi da cheile de la maşină!” Nu ştiu cum ar reacţiona… Îl întreb: „Tată, trebuie să ajung acolo, pot să iau maşina?” Şi tata care mă iubeşte va spune: „Da! Dar ai grijă cum conduci…” trebuie doar să îl întreb. Nu să fiu formal, să îl ţin 15 minute, să stau spre est şi într-un picior… Fi plin de respect şi vorbeşte cu Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea. Atunci poţi împlini Evrei 4:16 să te apropii, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să capeţi îndurare şi să găseşti har, ca să fi ajutat la vreme de nevoie. Tatăl mă iubeşte, mă ascultă, îi pasă, este bun, este disponibil. Trebuie doar să vorbesc cu El! Aceasta este rugăciunea.
Să vă spun ce nu-i rugăciunea. Rugăciunea nu este să spui Domnului ceva ce nu ştie. Unii se gândesc: „Nu ştiu dacă să-i spun Domnului asta… nu cred că o să se bucure…” Să vă spun un secret? El deja ştie! Nu va fi niciodată şocat. El ştie! Vorbeam cu un băiat şi i-am zis: „Spune-i Domnului, roagă-te Lui!” „Nu, nu… nu vreau”, „de ce?” „nu vreau să afle…” i-am zis: „prea târziu… ştie de mult…” Îi spui în rugăciune pentru că este vorba de o relaţie, Tatăl ceresc vrea să te ajute, să te încurajeze sau să te mustre. Vrea să îl chemi arătând că eşti smerit şi gata să înveţi. Arăţi că ai încredere în El. Câteodată rugăciunea mişcă mâna lui Dumnezeu.
Iosua Faur
Materialul este transcript din predica tinuta miercuri 27.07.2011 la Biserica Baptistă Nădejdea din București
Partajează asta:
Lectura Bibliei influenţează major cititorul
Citirea zilnică a Bibliei are consecinţe vizibile asupra stilului de viaţă, asupra concepţiilor şi opiniilor cititorilor. Un nou studiu arată că o lectură frecventă a Bibliei influenţează major atitudinea cititorului vizavi de probleme morale, sociale şi politice.
Profesorul Aaron Franzen, de la Baylor University, a realizat unul dintre primele studii care a investigat impactul social al lecturării Bibliei, informează huffingtonpost.com. El a descoperit că lectura Bibliei în mod regulat este unul dintre cei mai importanţi indicatori cu privire la atitudinile faţă de chestiuni de morală şi politică.
Franzen a ajuns la concluzia că lectura Bibliei îi conduce pe cititori nu doar la atitudini contra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi contra avortului, ci îi determină să fie mai preocupaţi de evenimentele din spaţiul social şi din domeniul economic. Aproape jumătate dintre respondenţii care au declarat că deschid Biblia o dată pe an sunt de părere că autorităţile ar trebui să legalizeze căsătoriile gay. În schimb, doar 6% dintre cei care citesc Biblia de câteva ori pe săptămână împărtăşesc opinia că homosexualii şi lesbienele ar trebui să aibă dreptul să se căsătorească. Majoritatea celor care citesc Biblia regulat sunt împotriva căsătoriilor de acest gen.
Cu cât obiceiul de lectură a Bibliei implică o frecvenţă mai mare (de la „o dată pe an” la „o dată pe lună” sau „de câteva ori săptămânal”), cu atât mai mare este probabilitatea ca un creştin să spună că un bun cetăţean trebuie să fie interesat de dreptatea socială şi economică. De asemenea, studiul a arătat că persoanele care citesc Biblia frecvent sunt mai înclinate să susţină că un bun cetăţean nu exagerează în privinţa consumului de diferite bunuri – o atitudine anticonsumerism.
Persoanele care lecturează frecvent Biblia sunt mai înclinate să respingă legile care permit avortul, pedeapsa cu moartea, pedepsirea brutală a infractorilor sau extinderea autorităţii guvernului în lupta împotriva terorismului.
Atitudinile vizavi de raportul dintre ştiinţă şi religie sunt mult îmbunătăţite în cazul celor care citesc tot mai des Biblia. Cu cât lectura Bibliei este mai frecventă, cu atât cititorii sunt mai puţin înclinaţi să creadă că religia creştină şi ştiinţa sunt incompatibile.
Mulţi oameni trăiesc cu impresia că ştiu despre ce este vorba în Biblie şi că citirea ei în mod consecvent este doar o „activitate lipsită de sens”, crede Franzen.
„Cred că, în mod frecvent, oamenii ajung la convingeri noi sau descoperă nuanţe noi în ceea ce ştiau deja”, a declarat antropologul James Bielo, de la Miami University. Acesta consideră că rezultatele studiului lui Franzen nu sunt atât de surprinzătoare şi consideră că, mai interesant decât faptul că lectura Bibliei poate să îi influenţeze pe creştini în concepţiile lor de viaţă, este răspunsul la întrebarea: Câţi creştini citesc Biblia suficient de des încât aceasta să facă o diferenţă în viaţa lor?
(Foto: catholic-convert.com)
Partajează asta:
Sondaj – Biblia carte omenească sau inspirată divin
Credința în Biblie s-a accentuat în timpul crizei financiare, anunță CNSnews.comcitând un raport în care au fost analizate date ale instituției de sondaj Gallup.
Întrebarea Gallup a fost: „Care din următoarele afirmații se apropie cel mai mult de descrierea perspectivei pe care o aveți față de Biblie: 1) Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, de luat literal, cuvânt cu cuvânt, 2) Biblia este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar nu tot ce e în ea trebuie luat literal, sau 3) Biblia este o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale”.
În mai 2008, 22% dintre americani credeau că Biblia este „o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale”. În același timp un total de 76% credeau celelalte două opțiuni, că Biblia este fie „cuvântul lui Dumnezeu, de luat literal, cuvânt cu cuvânt” sau că este „cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar nu tot ce e în ea trebuie luat literal.” În luna mai anul acesta, la 3 ani de la anteriorul sondaj, de la 22% doar 17% mai cred că Biblia e „o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale”, iar cei 76% au devenit 79% care cred că este cuvântul lui Dumnezeu.
În ultima decadă, în decembrie 2002 credința în Biblie ajunsese la 82%. În schimb un maxim istoric a fost de 85% în vara lui 1980, când doar 10% o credeau o carte omenească.
http://www.semneletimpului.ro/
Partajează asta:
Informatiile arheologice aduc noi argumente in favoarea Bibliei
Arheologul-şef a explicat şi de ce filistenii sunt prezentaţi negativ în Biblie. „Biblia este un text religios, ideologic, scris de evrei. Astfel, e normal ca filistenii să fie prezentaţi într-o manieră subiectivă. Noi (n.r. echipa de arheologi) am vrut să aflăm cum trăiau filistenii zi de zi şi să înţelegem adevărul din spatele descrierii lor din Biblie”, a explicat Maeir.
El spune că autorii Bibliei au „uitat” să menţioneze anumite aspecte legate de duşmanii lor. „Spre exemplu, în Biblie nu se menţionează că filistenii provin din altă regiune, iar noi am găsit dovezi clare că ei au venit din jurul Greciei antice. Chiar şi numele filistenilor, cum ar fi Goliat, sunt diferite de cele ale evreilor. În plus, există diferenţe substanţiale între filisteni şi evrei. Spre exemplu, filistenii mâncau carne de porc şi de câine, deşi la evrei acest lucru era interzis. Deci relaţiile dintre cele două civilizaţii sunt mult mai complexe decât se arată în Biblie”, precizează arheologul.
„Nu ştiu dacă vom găsi şi craniul lui Goliat, cu o gaură în el”
În metropola descoperită de arheologi, numită Gath, s-au găsit rămăşiţele unei „structuri mari, posibil un templu, cu două coloane”, notează Fox News. În general, descoperirile din Gath susţin ideea că povestea lui Goliat, prezentată în Biblie, reflectă realitatea geopolitică a vremii, adică foarte violentele confruntări dintre filisteni şi regele evreilor, la graniţa dintre cele două civilizaţii.
„Asta nu înseamnă că vom şi reuşi să găsim craniul lui Goliat, cu o gaură cauzată de piatra aruncată de David. Totuşi, ne putem da seama care era mediul social de atunci”, conchide Maeir.
Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/ce-nu-spune-biblia-lupta-david-goliat, articol semnalat de către Ruben Ologeanu http://teologeanu.wordpress.com/2011/07/12/teologie-arheologie-adevaruri/
Articolul deși are o tentă critică la adresa Bibliei relevă faptul că aceasta este adevărată, iar informațiile civilizațiile și popoarele pe care aceasta le menționează sunt veridice.
Partajează asta:
Gallup Poll: 3 in 10 Believe Bible Literally
(Photo: Reuters / Brian Snyder) Priscilla Gammon reads along in her Bible
Modern society frequently challenges the Bible as the actual word of God. However, a recent Gallup poll reveals that three in 10 Americans interpret the Bible literally, saying it is the actual word of God to be interpreted literally, word for word.
Gallup polls have tracked whether Americans take the Bible literally for the past 40 years.
The overall findings from Gallup show that the percentage of Americans taking a literal view of the Bible has declined over time, from an average of 38 percent from 1976-1984 to an average of 31 percent.
However, highly religious Americans, particularly those of Protestant faiths, still commonly believe in a literal interpretation of the Bible.
Fifty-four percent of those who attend religious services on a weekly basis believe in a literal interpretation of the Bible, which is more than twice the percentage of those who attend church less often, according to Gallup. (…)
http://www.christianpost.com/news/gallup-poll-3-in-10-believe-bible-literally-52070/
Partajează asta:
Asumarea valorilor biblice ar aduce beneficii tuturor
„O asumare reală şi nu doar declarativă a valorilor biblice legate de cinste şi corectitudine ar aduce beneficii tuturor, indiferent de confesiune.”
Adrian Mihalcea, directorul Liceului teologic adventist „Ștefan Demetrescu” din București.
Partajează asta:
Maxima zilei – 22 iunie 2011
Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu
Psalmul 73:28
Istorie Evanghelica 