Arhive categorie: Cultură

Ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale


Sursa: planitikos.gr

Redau mai jos un fragment din cartea istoricului Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, în care acesta prezintă condiționările exterioare ale muncii unui istoric și cauzele pentru care acesta se află uneori în imposibilitatea de a-și publica rezultatele cercetării.

Între anii 1601-1821 s-au scris peste 50 de lucrări istoriografice originale, dar „nici una nu s-a tipărit de către autorul respectiv; nu se poate spune că n-ar fi fost interesat: dovada contrară o formează marele număr de manuscrise ale lor care au circulat – din letopisețul lui Miron Costin, de pildă, se cunosc până acum nu mai puțin de 49 de manuscrise, dintre care trei în limbi străine (latină, greacă și franceză). Explicația trebuie căutată mai curând în faptul că autorii se temeau ca, prin publicare, să nu aibă neplăceri pe de o parte cu turcii, puterea suzerană, pe de altă parte cu descendenții personajelor băștinașe descrise.

Iată ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale.

Sursa: Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. III. Ediție îngrijită de Dinu C. Giurescu, ALL Educational, București, 2000,pp. 548-549.

Mă tem că nu s-au schimbat prea multe în această privință din vremea lui Cantemir până astăzi.

Din aceeași serie:

Condițiile și limitările istoricului

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” – Ionel Bota, În subteranele textului


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
În cadrul acestui eveniment este lecturat de către Prof. Daniela Varvara textul poetului Ionel Bota, directorul Teatrului Vechi din Oravița,  județul Caraș-Severin, intitulat În subteranele textului.

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”, Prof Laura Văceanu despre drama Iona de M Sorescu


În cadrul Festivalului Țărmul de Aur 2014,  a avut loc Masa rotundă  cu tema „Sacrul în literatură”. În cadrul acestei înregistrări puteți vedea  comunicarea doamnei profesoare Laura Văceanu care a vorbit despre drama Iona scrisă de Marin Sorescu.

Elefant.ro – 50% reducere la toate cărțile


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Prof. Anastasia Dumitru


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Prof. Anastasia Dumitru

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Ovidiu Dunăreanu


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Ovidiu Dunăreanu

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Prof Vasile Spiridon


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Prof. univ. dr. Vasile Spiridon (Bacău)

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” – Prelegere Angelo Mitchievici


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Conf. univ. dr. Angelo Mitchievici

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Prof Nelu Stanciu despre sacrul în literatură


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prof Nelu Stanciu vorbește despre sacrul în literatură și despre sacrul în opera lui Dostoievski

 

Festivalul Țărmul de Aur 2014 – Masa rotundă „Sacrul în literatură” Prezentare invitați și program


Așa cum am menționat în postările anterioare despre acest eveniment, în perioada 1-3 august 2014 în localitatea Corbu, Județul Constanța s-a desfășurat ce-a de-a 5 ediție a Festivalului creștin „Țărmul de Aur” organizat de Centrul Artă pentru Viață București și Biserica Creștină Baptistă „Harul” Corbu, jud. Constanța. Cu acest prilej a avut loc și un eveniment cultural: Masa Rotundă „Sacrul în literatură”.

Profesor Daniel Varvara prezintă vorbitorii, dar nu numai vorbitori, ci și distinși oaspeți, iar apoi temele evenimentele.