Reguli în aviație
** Elicea e doar un ventilator mare, montat in fata avionului ca sa il racoreasca pe pilot. Cand se opreste, se poate vedea cum pilotul incepe sa transpire.
** O aterizare buna e aceea dupa care poti pleca pe picioarele tale. O aterizare excelenta e aceea dupa care se mai poate utiliza si avionul.
** Zborul nu e periculos. Periculos e sa te prabusesti.
** Singurul caz in care ai prea mult combustibil e atunci cand esti in flacari.
** Cand esti in incurcatura(nu stii ce sa faci) mentine altitudinea. Nimeni nu s-a ciocnit de cer.
** Daca impingi mansa, casele devin mai mari. Daca tragi de mansa, casele se fac mai mici, asta daca nu tragi in continuare pana cand ele devin mari din nou.
** Poti sa afli daca ai aterizat cu rotile in sus, daca trebuie sa turezi motorul la maxim ca sa ajungi la locul de parcare.
** Probabilitatea supravietuirii este invers proportionala cu unghiul de sosire. Cu cat unghiul e mai mare, cu atat probabilitatea supravietuirii e mai mica si invers.
** Stati afara din nori. Linia argintie de care se tot vorbeste poate fi un alt avion care vine din sens opus. Surse demne de incredere relateaza ca muntii obisnuiesc sa se ascunda si ei in nori.
** Incearca mereu sa mentii semnul egal intre numarul de decolari si numarul de aterizari.
** Aminteste-ti ca forta gravitationala nu e doar o idee buna. E o lege. Si nu se refera doar la mere.
** Niciodata sa nu lasi un avion sa te duca undeva unde mintea ta nu a fost cu cinci minute inainte.
** Daca tot ce poti vedea prin cupola(fereastra) este pamantul care se invarte si tot ce poti auzi sunt strigatele de disperare ale pasagerilor, inseamna ca lucrurile nu sunt tocmai cum ar trebui sa fie.
In lupta continua dintre obiectele facute din aluminiu ce se avanta cu sute de Km pe ora si pamantul ce se avanta cu zero Km pe ora, pamantul inca mai trebuie invins.
Partajează asta:
Camera de chihlimbar – misterul dispariţiei „celei de-a opta minuni a lumii”
„Salonul de chihlimbar”, o spectaculoasă încăpere creată în secolul al XVIII-lea de artizanii prusaci, a fost declarată la vremea sa „cea de-a opta minune a lumii”. Nivelul de detaliu şi măiestria decoraţiunilor ce împodobeau această operă barocă au transformat-o în una dintre cele mai preţioase creaţii ale omenirii. Dispariţia „Camerei de chihlimbar” în 1941 rămâne şi astăzi o enigmă, iar povestea legendarei încăperi este unul dintre cele mai fascinante mistere ale istoriei.
„Salonul de chihlimbar” a reprezentat cea mai mare realizare a artizanilor prusaci, o întreagă încăpere fiind acoperită cu panouri de chihlimbar, foiţe de aur şi oglinzi pentru a crea o imagine spectaculoasă în lumina soarelui. Opera a fost începută în 1701 la dorinţa consoartei regelui prusac Frederic I, Sophia Charlotte de Hanovra. Andreas Schlüter, un sculptor baroc de origine germană, a fost artistul însărcinat cu proiectarea camerei, aceasta fiind transpusă în realitate de un maestru al artizanatului în chihlimbar, Gottfried Wolfram, asistat de Ernst Schacht şi Gottfried Turau.
Iniţial, preţioasa cameră trebuia să ajungă în Schloss Charlottenburg, palatul din Berlin construit la cererea Sophiei Charlotte. Regina a murit, însă, în 1705, înainte ca „Salonul de chihlimbar” să fie finalizat. Nici Frederic I nu a trăit să vadă realizat acest proiect grandios, murind în 1713. (…)
Urmașul regelui prusac, Frederic Wilhelm I, considera Salonul de chihlimbar o pierdere de timp şi de bani, astfel că a decis să întrerupă proiectul, urmând ca panourile de chihlimbar să fie stocate în Berlin. Acesta nu avea să fie, însă, sfârşitul „Salonului de chihlimbar”, preţioasa operă beneficiind de contextul politic de la acea vreme.
Salonul de chihlimbar” ajunge în Rusia
Rusia condusă condusă de Petru I se afla în război cu Suedia încă de la 1700, dorind să obţină acces la Marea Baltică pentru a putea tranzacţiona cu celelalte ţări maritime. După mai bine de 15 ani de luptă, ţarul avea nevoie de aliaţi, astfel că s-a întâlnit cu Frederick Wilhelm în 1716 pentru a stabili o strategie comună împotriva regatului suedez. Întâlnirea celor doi conducători s-a desfăşurat într-un interval de trei zile, timp în care Petru I (zis şi Cel Mare) a aflat despre Salonul de chihlimbar. Aflând de pasiunea conducătorului Rusiei pentru ambra galbenă, Frederic Wilhelm a realizat că proiectul grandios şi costisitor al predecesorului său putea deveni util. Astfel, regele Prusiei a decis să îi dăruiască preţioasa încăpere lui Petru cel Mare, întărind astfel alianţa dintre cele două state şi reuşind totodată să scape de o cheltuială pe care o considera fără rost (la acea vreme, ambra valora de 12 ori mai mult decât aurul).
Graţie „Salonului de chihlimbar”, două mari puteri ale Europei deveneau aliate, fără ca vreunul dintre conducători să ştie că misterioasa încăpere avea să ducă, peste secole, la conflicte între ţările lor.
În urma războiului, Petru cel Mare a capturat delta râului Neva, unde a fondat o nouă cetate în 1703: Sankt-Petersburg. În 1712, Petru cel Mare a mutat capitala Rusiei de la Moscova la Sankt-Petersburg. Astfel, noua capitală a fost destinaţia preţiosului cadou oferit de conducătorul Prusiei. Operaţiunea de transport nu a fost uşoară: panourile de chihlimbar au fost încărcate în 18 lăzi, acestea fiind transportate pe ultimul segment al călătoriei cu ajutorul săniilor, pentru a depăşi obstacolele dificilei ierni ruseşti.
După ce au ajuns în Sankt-Petersburg, cutiile conţinând panourile de chihlimbar au rămas depozitate. Petru I a câştigat în cele din urmă războiul cu Suedia, proclamându-se în 1721 Împărat al Imperiului Rus. Victorios în lupta ce a durat mai bine de două decenii, Petru cel Mare nu a apucat nici el să vadă finalizarea salonului de chihlimbar, pierind în 1725 în Sankt Petersburg după 43 de ani de domnie.
Camera de chihlimbar a fost în cele din urmă instalată în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg 18 ani mai târziu, în 1743, operaţiunea desfăşurându-se sub supravegherea Împărătesei Elizabeta Petrovna, fiica lui Petru cel Mare. După 12 ani, în 1755, opera de artă a fost mutată în Palatul Ecaterina, într-o încăpere mai spaţioasă, unde „cea de-a opta minune a lumii” a uluit vizitatorii din întreaga lume până în septembrie 1941.
Cum a dispărut „Camera de chihlimbar”?
Timp de aproape două secole, „Salonul de chihlimbar” a rămas un simbol al prieteniei dintre Rusia şi Germania. Acest lucru avea să se schimbe cu ocazia celei mai mari conflagraţii din istorie, cel de-al Doilea Război Mondial.
Pe 23 august 1939 se semna la Moscova pactul Ribbentrop-Molotov, un tratat de neagresiune între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. În ciuda acestui tratat, trupele lui Hitler aveau să invadeze Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, în cadrul Operaţiunii Barbarossa.
Primul obiectiv al atacului nazist era capturarea oraşului Leningrad (numele pe care îl purta Sankt-Petersburg la acea dată). În monologurile pe care le ţinea în buncărul său din Wolfsschanze, Hitler susţinea că fondarea oraşului Sankt-Petersburg a fost o catastrofă, astfel că acesta „trebuie să dispară de pe faţa pământului, la fel ca Moscova”. Doar atunci, a continuat Hitler, aveau slavii „să se retragă în Siberia”, permiţând germanilor să obţină mult-doritul „spaţiu vital”.
Hitler avea planuri şi pentru „Salonul de chihlimbar”, considerând că preţiosul monument baroc reprezintă o componentă importantă a patrimoniului cultural german. De aceea, liderul nazist dorea să obţină capodopera, recuperarea acestei concretizări a geniului german reprezentând o importantă victorie simbolică.
În seara zilei de 22 iunie, în care trupele naziste au invadat teritoriul sovietic, autorităţile au dat ordinul de evacuare a comorilor oraşului Leningrad. Efortul se anunţa a fi unul colosal, căci doar în muzeul Ermitaj existau 2,5 milioane de obiecte preţioase, la care se adăugau cele aflate în palatele oraşului. Disperarea oficialilor sovietici reiese din jurnalul unui curator care lucra în Leningrad: „24 iunie. Muncim fără încetare de 24 de ore. Tovarăşilor le curge sânge din nas din cauza aplecării repetate asupra lăzilor în care punem comorile. Am rămas fără cutii şi fără hârtie şi am fost nevoiţi să folosim cuferele ţarinei şi hainele sale pentru a împacheta comorile patriei”.
„Salonul de chihlimbar” a fost printre primele camere golite de comori. Oficialii sovietici au putut lua scaunele, mesele şi ornamentele de chihlimbar, însă panourile sculptate ce acopereau pereţii s-au dovedit greu de demontat. Atunci când au încercat să desfacă primul panou, mozaicul de chihlimbar a fost deteriorat, astfel că oficialii au decis să acopere pereţii cu alte materiale, pentru a părea că elementele cele mai preţioase ale camerei fuseseră deja evacuate. Efortul depus în grabă nu avea să-i păcălească pe soldaţii nazişti.
În noiembrie 1941, „Salonul de chihlimbar” avea să cadă sub controlul trupelor speciale conduse de baronul von Kunsberg. Batalionul SS condus de van Kunsberg fusese creat cu un singur scop: capturarea celor mai importante opere de artă şi transferarea acestora, în siguranţă, în Germania. Soldaţii din acest batalion au reuşit să desfacă panourile din preţiosul salon în doar 36 de ore, acestea fiind împachetate cu grijă în 29 de lăzi care au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Königsberg.
Camera a fost instalată în castelul Königsberg, o fortăreaţă construită în secolul al XIII-lea de Ordinul Cavalerilor Teutoni. „Cea de-a opta minune a lumii” a fost expusă în această fortăreaţă-muzeu până în primăvara anului 1944, când a fost zărită pentru ultima dată înainte să fie ascunsă în catacombele cetăţii.
Începând cu 1944, castelul Königsberg devenise ţinta atacurilor aliate, fiind bombardat în mod repetat până când a fost adus la stadiul de ruină, doar zidurile cetăţii rămânând parţial în picioare (acestea aveau să fie distruse în 1968, atunci când Brejnev a cerut demolarea unui „simbol al militarismului prusac”, ştergând astfel urmele trecutului german al oraşului sovietic Kaliningrad). „Salonul de chihlimbar” a dispărut în negura războiului, iar soarta sa avea să fie cercetată în următoarele decenii de autorităţile sovietice şi germane şi de căutătorii de comori.
În primăvara anului 1945, germanii au decis să evacueze preţioasa cameră, astfel că toate panourile au fost împachetate în lăzi ce au fost stocate în Sala Cavalerilor din castelul Königsberg. Brusov a aflat că planul a fost abandonat în ultima clipă, iar atunci când Armata Roşie a cucerit castelul, soldaţii ruşi au dat foc aripii de nord a edificiului, acesta fiind momentul în care preţioasele elemente au fost distruse. Pe 5 iunie 1945, Brusov a inspectat Sala Cavalerilor, descoperind „urme de foc, cenuşă şi elemente de cupru de la uşi furate de soldaţii nemţi odată cu «Salonul de chihlimbar»”. Concluzia lui Brusov era fermă: comoara fusese distrusă. De aceea, profesorul a recomandat autorităţilor abandonarea eforturilor de căutare.
Partajează asta:
Un An Nou binecuvântat!
Marius Silveșan, în calitate de editor al site-ului istorieevanghelica.ro, mulțumește tuturor celor care i-au fost alături în anul 2012 și le urează un an nou binecuvântat!
La Mulți Ani!
2013
Partajează asta:
Un articol excepțional care demonstrează faptul că mai există OAMENI care merită amintiți
Precizare: Textul și întâmplarea relatată sunt mai vechi, dar cred că se potrivesc bine cu Crăciunul.
Trecuse de amiază. Stăteam în anticariat și așteptam, ca de obicei, să intre vreun client. Când e vreme bună afară – mai ales dacă vine după o perioadă cu ploi – lumea nu se prea înghesuie la cărți.
Prima impresie… n-o mai știu. Cred că m-am gândit că vine să-mi vândă cărți. Există o categorie întreagă de oameni prost îmbrăcați, cam slinoși (nu neapărat fiindcă așa doresc ei), care vin ezitant cu 3-4 carți, cel mai probabil culese de prin gunoaie.
Deși aspectul exterior îl recomanda drept unul dintre acești sărmani, bărbatul respectiv nu venea să vândă. M-a întrebat dacă am cărți „casate”. N-am înțeles la început ce vrea să zică, dar pe urmă m-am dumirit că e interesat de cărți de aruncat. I-am adus două teancuri și a început să se uite printre…
Vezi articolul original 195 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Un simpozion în imagini care denotă faptul că istoria confesională are personalități care să o transmită generațiilor viitoare. După cum afirma profesorul Valeriu Andreiescu, „istoria trebuie scrisă” și astfel informația va ajunge atât la specialiști cât și la cei care vor să-și cunoască trecutul. Evenimentul organizat de ITP, la care am avut onoarea să particip alături de oameni remarcabili ai vremurilor noastre, a scos în evidență providența și călăuzirea divină în viața credincioșilor.
Astăzi a avut loc la ITP lansarea celor două volume din Istoria penticostalismului românesc, de Valeriu Andreiescu.
Un eveniment remarcabil, dată fiind anvergura lucrării.
Nu am timp să povestesc prea multe despre eveniment. Postez câteva fotografii.
Partajează asta:
Istorie Evanghelică – 250.000 accesări
Bilanțul la data de 29 octombrie 2012 este următorul:
250.438 accesări
2.268 comentarii
3.100 articole
68 categorii
2.225 etichete (tags)
13 pagini
Top 10 cele mai accesate pagini/articole 
Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto
Fratii de la Toflea in concert la Biserica Betel din Bucuresti
Evanghelizarea lui Billy Graham în România comunistă(1985) – arhivă foto
Predica pastorului Iosif Ton din seara de Revelion via Perspective crestine
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică
Documentarul “Memorialul durerii” poate fi vizionat integral ONLINE
Cele mai populare subiecte (Most popular topics you’ve written about)
Articole relaționate:
Istorie Evanghelică – 100.000 de accesări
Istorie Evanghelică – 200.000 accesări
Partajează asta:
Tribut mamelor în imagini si cuvinte
“Dumnezeu nu putea sa fie pretutindeni si deci a creat MAMA”
(proverb evreiesc)
“Mama mea a fost cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o vreodata. Tot ceea ce sunt o datorez mamei mele. Atribui tot succesul din viata mea educatiei morale, intelectuale si fizice pe care am primit-o de la ea.”
GEORGE WASHINGTON
“Mama mea a fost cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o vreodata. Tot ceea ce sunt o datorez mamei mele. Atribui tot succesul din viata mea educatiei morale, intelectuale si fizice pe care am primit-o de la ea.”
GEORGE WASHINGTON
“Mama mea a fost cea care m-a format. Era atat de autentica si atat de sigura pe mine, incat am simtit ca am pe cineva pentru care sa traiesc – cineva pe care sa nu dezamagesc. Amintirea mamei mele va fi întotdeauna o binecuvantare pentru mine.”
THOMAS A. EDISON
Partajează asta:
Pastila de înţelepciune: Valoarea fiecaruia
Un tanar s-a dus la un batran înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
– Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neînsemnat nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
– Îmi pare rău, băiete nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate după aceea. Apoi, după o mica pauza, adaugă:
– Daca m-ai putea ajuta tu pe mine, poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
– As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
– Bine, încuviința bătrânul înțelept.
Își scoase din degetul mic un inel și-l întinse băiețanului adăugând:
– Ia calul pe care-l găsești afara și du-te degrabă la târg Trebuie sa vând inelul acesta pentru ca am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu sa iei pe el cât se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici în ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.
Tânărul lua inelul, încăleca și pleca. Odată ajuns în târg începu sa arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, pana când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca sa le zică de bănuțul de aur unii râdeau alții se încruntau sau ii întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și ca nu poate sa obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un bănuț de aur, asa ca refuza oferta. După ce bătu târgul în lung și n lat, răpus nu atât de oboseala, cât mai ales de nereușita lua calul și se întoarse la bătrânul înțelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
– Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
– Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
– Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
– Ia loc, te rog – ii spuse acesta, după ce-l asculta. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se străduie lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta și sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiți-vă mereu cât de mare este valoarea voastră și nu va dați pe degeaba, unuia sau altuia doar pentru ca lumea asta, prost așezată le da o oarece “aura”!
Istorie Evanghelica 