Arhive categorie: Evanghelici

Vin înaintea Ta cu viața mea – Grupul Speranța la București


Mi-ai dat un dar minunat – Grupul Speranța la București


Circulara nr. 125 din 1930 a episcopului Iosif Traian Badescu pentru combaterea prozelitismului sectar


În anul 1930 episcopul Iosif Traian Bădescu de la Caransebes a emis o circulara pentru clerul din eparhia sa. In aceasta circulara se prezenta felul in care un preot trebuie sa se raporteze la fenomenul sectar dar si o rugăciune pe care preotii trebuiau sa o citeasca in timpul Liturghiei formata din ectenii si rugaciuni speciale. Menționăm faptul că din punct de vedere religios perioada interbelică este una în care s-a manifestat din plin opoziția Bisericii Ortodoxe Române față de celelalte confesiuni religioase în special cele evanghelice pe care le considera sectare.

Textul de mai jos este o reproducere cuvant cu cuvant a circularei nr. 125 din 1930 pastrata la arhiva parohiei ortodoxe Eselnita din judetul Mehedinti, Tom XXI fila 120-121, publicata de catre preotul Cristian Aurel Tomescu din Comlosu Mare – Timis, in cartea „Episcopul Iosif Traian Badescu. Pastoralele, cuvantarile si ordinele circulare”, aparuta la editura Episcopiei Caransebesului, anul 2008, cand parintele Tomescu era paroh la Iecea mica.

Textul integral al circularei:

Onorata Preotime Parohiala!

 S-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece vrajmasii Bisericii lui Hristos; s-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece cei ce raspandesc invataturi gresite in poporul nos­tru dreptcredincios incredintat pastoririi noastre, si pentru care vom avea sa dam seama Mantuitorului Hristos. Care si-a varsat scump sangele Sau pentru rascumpararea noastra; s-au inmultit si se inmultesc necontenit cei ce se silesc sa produca dezbinare in popor si instrainare de Biserica noastra dreptmaritoare, de legea noastra ortodoxa; s-au inmultit si se inmultesc diferitele secte, care cauta sa se inradacineze in parohiile noastre si sa slabeasca legatura poporului nostru cu Sfanta noastra Biserica, cu asezamintele noastre bisericesti, nimicind intr-una legatura lui cu preotii Bisericii, care sunt spini in ochii lor si a caror autoritate se silesc cu toate puterile a o distruge.

         Vrajmasii Bisericii noastre lucra neosteniti, cu perseverenta si sistematic. Au mijloace materiale — se vede — din abundenta, pe care le castiga sub diferite titluri, chiar si de la cei cazuti dintre ai nostri in mrejele lor. Sunt neobositi in lucrul, activitatea lor distrugatoare. Vorbesc, ademenesc in tot timpul si in tot locul, in adunarile lor, pe cale, in calatorii, pe strazi, in piete — pe timpul si in zilele de targ — isi furiseaza si imbie cartile, scrierile lor pana si intrand prin casele credinciosilor nostri. Se folosesc de toate neintelegerile si lipsurile ce apar in parohiile noastre, isi fauresc arme din toate greselile si slabiciunile preotilor nostri,  arme cu care reusesc mai intotdeauna sa produca dezbinare si instrainare de Biserica, formandu-se adunari sectare in parohiile noastre . Am ajuns pana acolo, incat cu durere vedem, ca pe alocuri au ridicat case impunatoare, pentru adunarile lor sectare.

        Faptul ca ademenitorii si propagatorii de erezii au putut afla teren prielnic in mijlocul poporului nostru, incat sa se inradacineze de-a binelea in unele locuri, isi are explicatia sa dureroasa, si deocamdata nu e intentia mea de a ma extinde asupra cauzelor care au facilitat, au usurat activitatea dezastruoasa a strainilor de neam si de lege. Acestia molipsind poporul nostru, au aflat misionari si predicatori zelosi, chiar din poporul nostru, care apoi in urma cunostintelor, legaturilor lor de rudenie si prietenie cu consatenii lor, si in urma atingerilor lor cu acestia, cu mai mare usurinta au continuat munca  eretica, la care s-au inhamat.

        Zic, nu este intentia mea sa arat acele cauze. Doresc de asta data numai sa atrag atentia Onoratei Preotimi asupra primejdiei ce ne ameninta, ce ameninta intregitatea poporului nostru ortodox si sa-i impun in ceasul actual de primejdie, datoria de a invata si datoria de a ne ruga.

        Datoria de a invata decurge de altminteri din porunca Mantuitorului: „mergeti si invatati  toate  popoarele”,  si  prin urmare  din  datoria  chemarii  preotesti,   datorie pe care a luat-o fiecare preot asupra sa deodata cu hirotonia, pe langa infricosatul juramant depus inaintea sfantului altar, cand a primit in mainile sale pe Mantuitorul.

        Fiecare preot e un apostol, misionar in parohia sa, si deci e dator sa invete pe credinciosi, atat in sfanta biserica, cat si afara de sfanta biserica la toate ocaziile binevenite. Sa-i invete si sa-i intareasca in credinta noastra ortodoxa, pentru ca astfel intariti, sa poata tine piept cu ratacitii, care s-au apropiat de dansii, spre a-i amagi cu rastalmacirile lor.

       Preotii sa nu caute ca ei insisi sa intre in dispute publice cu sectarii, ci, pe credinciosii lor ortodocsi sa-i instruiasca asupra adevaratului inteles al Sfintei Scripturi, in punctele rastalmacite de sectari, si sa le arate adevarul invataturii Bisericii noastre si greselie sectarilor. Daca credinciosii vor fi instruiti si astfel, luminati si tari in credinta, ei vor fi imuni contra  otravei sectare, eretice, si sectarii nu se vor putea inmulti, din contra vor slabi, caci vor fi  combatuti de semenii lor, carora nu le pot imputa interes de tagma sau material,  cum ar putea sa-i acuze pe   preoti. Preotii, cand li se da ocazia sa vina in atingere cu vreun sectar, sa fie totdeauna prietenosi, rabdatori, indulgenti si sfatuitori prietenesti si ei insisi model de om cumpanit, cum se cade unui parinte sufletesc, caci numai asa va fi invatator cu cuvantul si cu fapta.

         Din cele expuse pe scurt mai sus se intelege clar datoria Onoratei Preotimi de a invata. Aici ramane sa mai adaug necesitatea, ca folosindu-se de diferitele scrieri teologice si de scrierile ce au aparut si apar mai nou, in ceea ce priveste pe sectari, sa nazuiasca a-si imbogati cunostintele in aceasta directie.

         Din imprejurarea in care ne aflam, atacati de vrajmasii Bisericii si ai credintei noastre ortodoxe, si din imprejurarea ca suntem datori a ne ingriji pentru mantuirea sufleteasca a credinciosilor nostri, ca nici un suflet incredintat  noua sa nu piara, apoi din considerare fata de slabiciunile noastre omenesti, in urma carora ne imbulzesc vrajmasii vazuti si nevazuti, ni se arata datoria de a ne ruga lui Dumnezeu, ca sa nu ne lase lipsiti de ajutorul Sau.

        Sa recurgem, in aceste vremuri grele pentru Biserica si pentru poporul nostru, la ajutorul si sprijinul lui Dumnezeu, pe de o parte, pentru ca cei rataciti sa se intoarca la calea adevarului, iar pe de alta parte, cei credinciosi sa fie feriti de ademenirile sectare.

        Suntem datori sa ne rugam pentru cei rataciti, caci sufletele lor ne-au fost incredintate spre pastorire si suntem raspunzatori pentru ele. Iar pentru cei credinciosi avem datoria sa ne rugam, ca avand sprijinul lui Dumnezeu sa se intareasca in credinta, iar sufletele lor sa nu se primejduiasca, caci fiindu-ne incredintate spre pastorire, avem raspundere pentru ele.

       De aceea am considerat ca este  bine a dispune urmatoarele:

Timp de sase saptamani sa se faca rugaciune la toate serviciile dumnezeiesti: Vecernie, Utrenie si la Sfanta Liturgie, precum urmeaza :

1. La ectenia mare a pacii, la Vecernie, Utrenie si Sfanta Liturgie, sa se intercaleze urmatoarele ectenii:

a) Pentru ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru cu milostivire sa caute spre Biserica dreptmaritoare, cea sfanta a Sa, pe care a intemeiat-o pe piatra drepteicredinte,  Domnului sa ne rugam.

b) Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru ascultand glasul  rugaciunii noastre a pacatosilor, ca un Indurar si mult Milostiv sa intareasca in inima credinciosilor rascumparati cu scump Sangele Fiului Sau,  dreapta credinta primita de la Dansul si pastrata in sfanta noastra Biserica dreptmaritoare,  Domnului sa ne rugam.

c) Pentru ca, ca un Atotputernic si mult Milostiv, sa impiedece lucrarea vrajmasilor vazuti si nevazuti ai Bisericii Sale dreptmaritoare, care cu mestesugirile lor cauta sa tulbure curatenia invataturilor mantuitoare ale iubitului Sau Fiu, Domnului nostru Iisus Hristos,  Domnului sa ne rugam.

d) Pentru ca cu Dreapta Sa Atotputernica sa rupa mrejele vrajmasilor, ce le arunca asupra poporului credincios, pentru a-l dezbina de Sfanta Sa Biserica dreptmaritoare si a-l ademeni in staulul necredintei, a relei credinte sau a credintei desarte, in care pandeste moartea sufleteasca,  Domnului sa ne rugam.

e) Pentru ca din iubirea Lui de oameni sa reaprinda in inimile celor rataciti si amagiti dragostea fata de Sfanta Biserica dreptmaritoare, in care parintii, stramosii lor si ei insisi s-au nascut,  Domnului sa ne rugam.

f) Pentru ca cu Duhul Sau cel Prea Sfant sa lumineze mintea si sa incalzeasca inima celor rataciti si amagiti de falsii invatatori si amagitori si sa-i readuca in sanul Sfintei Sale Biserici dreptmaritoare,  Domnului sa ne rugam.

g) Pentru ca sa se sfarame puterea, iscodirile si mestesugirile celor ce falsifica si rastalmacesc cuvantul adevarului,  – Domnului sa ne rugam.

    Urmeaza apoi : „Pentru ca sa ne mantuim noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia , Domnului sa ne rugam”  si cele urmatoare din Liturghier.

            2. La Vecernie in ectenia de dupa Prochimen, la Utrenie in ectenia de dupa doxologie, respectiv dupa tropar si la Sfanta Liturghie in ectenia de dupa Sfanta Evanghelie se vor intercala urmatoarele ectenii:

a) Tie Unuia am gresit, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, si mai  multe pedeapse dupa pacatele noastre, suntem vrednici a primi,  ci spre a Ta milostivire  cautand cu cainta si cu umilinta, la Tine Mantuitorul nostru, scapam si cu lacrimi strigam : Izbaveste-ne de  primejdiile, de necazurile si de intristarile noastre,  rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne milueste.

b) Doamne, Iisus Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, Cel ce cu scump Sangele Tau varsat pe cruce ai spalat pacatele nostre si ai intarit invataturile Tale dumnezeiesti, cauta spre noi pacatosii si vezi cum s-au napustit asupra noastra cei care necinstesc Sfanta Crucea sfintita cu Scump Sangele Tau, care dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine pentru mantuirea sufletelor noastre, in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, vezi si ca un prea Indurat si mult Milostiv, acopera cu Harul Tau pe poporul Tau, – ne rugam Tie auzi-ne si ne miluieste.

c) Cu Patimile Tale pe Cruce si cu Invierea Ta din morti ai zdrobit puterea iadului Mantuitorule, deschizandu-ne portile Cerului, netezind calea spre fericirea cereasca, celor ce cu credinta urmeaza invataturile Tale Doamne. Dar s-au inmultit Doamne cei ce rastalmacind scripturile vaneaza sufletele credinciosilor, ca sa iasa din Biserica Ta dreptmaritoare, inchizandu-li-se astfel portile ceresti. Pazeste si mantuieste sufletele lor Mantuitorule,  rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.

d) Intinde mana Ta cea Atotputernica Doamne si cu Duhul Tau cel Prea Sfant ajuta slabiciunii noastre omenesti si nimicind sagetile veninoase ale celor ce falsifica adevarul invataturilor Tale, predate de Sfanta noastra Biserica dreptmaritoare, pastreaza nevatamati pe credinciosii Tai, — rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.

e) Ca un iubitor de oameni, care nu voiesti moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, iarta pacatele celor rataciti si iesiti din sanul Bisericei noastre, si cu Harul Tau ajuta-i deschizandu-le calea spre a se intoarce in sanul Sfintei noastre Biserici dreptmaritoare, spre a se putea impartasi de fericirea cereasca,  rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.

   Urmeaza apoi ectenia : „Inca ne rugam pentru cei ce aduc daruri si fac bine…”.

In legatura  cu Sfanta Liturghie, la Sfanta Proscomidie sa se scoata particica pe langa urmatoarea rugaciune:

„Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeste de la noi, nevrednicii robii Tai jertfa aceasta, si iertandu-ne toate greselile si pacatele noastre, adu-Ti aminte de toti vrajmasii nostri, cei ce ne urasc si ne asupresc pe noi, cei ce falsifica invataturile Tale si dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine in Sfanta Ta Biserica pentru mantuirea sufle­telor noastre, de cei ce ademenesc si atrag la eresul lor pe cei slabi in credinta, si nu le rasplati lor dupa faptele lor, ci dupa mare mila Ta ii intoarce pe dansii: pe cei necredinciosi la dreapta credinta, pe cei rataciti la calea adevarului, la Sfanta Ta Biserica, ca nici unul din transii sa nu piara, ci sa se mantuiasca. Iar pe cei credinciosi fereste-i de toata ispita, ii intareste cu Harul Tau si ii lumineaza, ca sa nu alunece de pe calea dreptei credinte, si Sfanta Ta Biserica, cu taria Ta cea intru tot puternica, de tot raul si imbulzeala cu milo­stivire o scapa.”

Iar la sfarsitul Sfintei Liturghi, dupa rugaciunea Amvonului, innaintea ecteniei „Domnului se ne rugam” se va rosti rugaciunea urmatoare:

      „ Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Care Te-ai pogorit din Ceruri si ai luat firea omeneasca, pentru ca — luminand cu invataturile Tale ceresti mintea oamenilor si aducandu-Te jertfa de rascumparare pentru pacatul stramosesc — sa reinnoiesti legatura lor cu Parintele ceresc, Ziditorul lor, de Care s-au instrainat in urma pacatului stramosilor ademeniti prin satana, care aratandu-li-se in chipul sarpelui si rastalmacindu-le porunca cea data lor de Parintele ceresc, Ziditorul lor, ca, adica, din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manance, caci mancand vor muri, ei calcand aceasta porunca au mancat din pomul oprit. Stapane mult milostive Doamne, Care invataturile Tale cele mantuitoare le-ai pecetluit cu moartea Ta pe cruce, si cu scump Sangele Tau ai spalat pacatul stramosesc si cu moartea Ta ai calcat moartea si inviind a treia zi din morti ne-ai deschis portile imparatiei ceresti, facandu-ne vrednici de fericirea cereasca intrucat, Ca sa pazim poruncile Tale si sa vietuim dupa invataturile Tale si sa le pastram in curatenia in care le-am primit de la Tine prin mijlocirea Sfintilor Tai Apostoli si invatacei si a sfintilor Parinti si  care se pastreaza in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, cea intemeiata de Tine pe piatra credintei, si in sanul careia am intrat prin Sfanta Taina a Botezului.

         Doamne Iisuse Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, cauta si vezi cum duhul cel rau, se foloseste de slabiciunea si mandria omeneasca si se sileste sa falsifice invataturile si cuvintele Tale, sa intunece dreapta credinta.  Si acum in zilele noastre  si-au ridicat capul diferite invataturi vrajmase Sfintei Tale Biserici, care otravesc si tulbura izvorul cel limpede si racoritor de suflete, care curge din sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare; cauta si vezi, cum cei slabi lasandu-se ademeniti, se instraineaza de Biserica Ta, devin necredinciosi, neascultatori de povetele pastorilor lor sufletesti, dand ascultare, ca oarecand stramosii nostri in Rai, soaptelor celor ademenitori, ale celor instrainati de Tine si Biserica Ta.  Stim Doamne, indelung Rabdatorule si mult Milostive, ca pentru multimea pacatelor noastre, suntem imbulziti de vrajmasii nostri vazuti si nevazuti si suntem lasati de Tine, ca sa fim ispititi. Stim si aceea, ca iubirea Ta de  oameni, in urma careia ai venit in lume si ai rabdat moartea pe cruce, ca  sa mantui lumea, intrece multimea pacatelor noastre. De aceea noi, cunoscandu-ne slabiciunile noastre si stiind ca intre noi nu este taria dreptului Iov, cu inima infranta si smerita Te rugam : pune ca un Atotputernic, capat ispitelor, ce ne vin din partea necredinciosilor si raucredinciosilor, impiedica Atotputernice inmultirea eretecilor, si cu Duhul Tau cel Sfant, pe care de la Tatal l-ai trimis dumnezeiestilor Tai invatacei, intareste si lumineaza poporul Tau, revarsand in inimile lui Harul Tau dumnezeiesc, pentru ca infrangand sagetile vazutilor si nevazutilor vrajmasi, nevatamat sa petreaca si vietuiasca in Sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare.

        Inca te rugam Mult Milostive Doamne, intinde Mana Ta cea Atotputernica spre cei care din slabiciune omeneasca sedusi si inveninati de cuvintele otravitoare ale razvratitilor si falsilor invatatori, care ataca Sfintele Taine asezate de Tine Dumnezeule, s-au instrainat de Biserica Ta iesind din sanul ei, si iertandu-le pacatele lor ii ridica pe ei din groapa pierzarii, readucandu-i la sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare, ca sa nu piara, ci sa se mantuiasca, invrednicindu-se asa de imparatia cereasca. Imblanzeste Mantuitorule si pe cei ce s-au pornit asupra dreptcredinciosului Tau popor, spre a vana sufletele celor slabi, si cu Harul Tau dumnezeiesc lumineaza mintea lor, pentru ca sa vina la cunostinta adevarului, recunoscandu-si ratacirea lor si asa sa se mantuiasca. Primeste Doamne Iisuse Hristoase rugaciunea noastra a pacatosilor caci intru Tine nadajduim si Tie marire iti inaltam impreuna si celui fara de inceput al Tau Parinte si preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor Amin!

          Cand dispunem acestea, aflu totodata necesar, ca sa atrag deosebita atentie a onoratei preotimi asupra sectarilor, care sunt, cum s-a amintit la inceput, neobositi in lucrul lor de subminare si amagire, si sa le opuna ca contra lucrare cea mai zeloasa activitate pastorala, supraveghind neincetat si cu incordare activitatea lor. Serviciile dumnezeiesti in si afara de sfanta biserica, precum si serviciile  de sfintire, ce se indeplinesc la cererea credinciosilor, sa se plineasca cu toata punctualitatea si evlavia, ca astfel credinciosii sa fie atrasi de evlavioasa savarsire a serviciilor preotesti, evitandu-se pe de alta parte tot ce ar putea jigni simtamintele religioase si de pietate ale credinciosilor.

        De incheiere dispunem, ca ordonatiunea prezenta sa se introduca in protocolul circularelor.

        Caransebes, in 5 Mai 1930.

Episcopul diecezan:

                                                Dr. Iosif  Traian Badescu

http://apologeticum.wordpress.com/

Mărturia convertirii fostului preot ortodox Ioan Nichita


Mărturia convertirii fostului preot ortodox Ioan Nichita în Biserica Evanghelică Română din Ploieşti (str. Anul 1907 nr. 51) / filmare video: Cornel Brătulescu / duminică 23 ianuarie 2011

http://nowheresoonthere.blogspot.com/2011/08/marturia-convertirii-fostului-preot.html

 

Church of God Celebrates 125 Years


R.G. Spurling and wife
R.G. and Barbara Spurling. Courtesy of Harvest Temple

The Church of God is celebrating its 125th anniversary in August. The following article describes how the denomination was born.

One and a quarter centuries ago Richard Green Spurling, best known as R. G. Spurling, issued a call to form what is now the Church of God. From the eight who responded to his invitation, our movement now numbers almost 7 million members in 181 nations and territories. Following his challenging message on Aug. 19, 1886, Spurling concluded: “As many Christians as are here present that are desirous to be free from all men-made creeds and traditions, and are willing to take the New Testament, or law of Christ, for your only rule of faith and practice; giving each other equal rights and privilege to read and interpret for yourselves as your conscience may dictate, and are willing to sit together as the Church of God to transact business [as] the same, come forward.”

With that invitation, the small band of believers meeting in Monroe County, Tenn., formed a congregation that they called the Christian Union. In this unexpected region of the country, people hungry for the restoration of New Testament Christianity sought God and came together to be God’s church. Out of their vision of Christian union, with the later addition of the experiences of sanctification and Spirit baptism, came the “Church of God” as we know our movement today.

The vision for Christian Union rose first in the heart of R. G. Spurling (1857-1935) and his father Richard Spurling (1810-1891). The younger Spurling had been a licensed minister in the Pleasant Grove Baptist Church. Along with his father, an ordained Baptist elder, he began to seek God regarding abuses he saw in the churches around him. According to the earliest chronicler of these events, Spurling became disturbed about certain traditions and creeds that he considered a hardship for God’s people. He saw a need for further reformation of the church beyond the Great Reformation of the 16th century.

While Luther, Calvin and other reformers had brought about important changes, their legacy focused on assent to a particular doctrine rather than on a right relationship with Christ and His people. Their legacy was that creeds and human traditions became more important than the leading of the Holy Spirit and one’s own Christian conscience.

Spurling and his father were particularly troubled with the Landmark movement that dominated Baptist life in the South from the middle part of the 19th century. The name “Landmark” came from an emphasis on Proverbs 22:28, “Remove not the ancient landmark, which thy fathers have set” (KJV). Landmark adherents taught that Baptists were putting aside a significant boundary of the church when they worshipped and fellowshipped with non-Baptists. Landmark Baptists taught a line of Baptist succession from the time of Christ, the importance of believer’s baptism by a Baptist minister, and the exclusivity of Baptist churches.

For R. G. Spurling, where believers practice Christ’s command to love God and neighbor, a testimony of faith in Christ is sufficient for unity with one another. Spurling further taught that the New Testament is the only “infallible rule of faith and practice” and contains everything “necessary for salvation and church government.” He saw harshness and exclusivity in the teachings of the Landmark movement that stifled the gospel and led to dividing the body of Christ rather than to Christian unity.

His vision to restore the law of love and individual conscience to Christianity bore fruit on Aug. 19, 1886. For the previous two years he had prayed for reformation along with his father and John Plemons. After being barred from his own Baptist church and seeing little hope of any change in the existing churches, Spurling met with others of like mind in a meeting house along Barney Creek and issued his invitation.

Because his father Richard was ordained, the elder Spurling moderated the proceedings to formally establish the congregation. Once organized, the church then selected R. G. Spurling as pastor and ordained him the following month.

Little is known about the original Christian Union and the continuing ministry of R. G. Spurling. A. J. Tomlinson, who knew Spurling well in later years, wrote that he preached wherever he had an opportunity and “in this way the minds of the people were continually agitated, and gradually prepared for the work of the Spirit that was to follow.” A biographical sketch by his son, G. P. Spurling, reveals that between 1889 and 1895, Spurling organized three other Christian Union congregations. Although his ministry is less known than many who came later, his vision of reformation laid the foundation upon which we continue to build today.

Dr. David G. Roebuck is director of the Dixon Pentecostal Research Center and an assistant professor of the history of Christianity at Lee University.

http://www.charismamag.com/index.php/news/31744-church-of-god-celebrates-125-years


Poze nuntă Andrei&Ioana Gherghin


Sâmbătă 6 august am participat la nunta unor prieteni, Andrei și Ioana, în ambianța selectă a Palatului Știrbei. La acest eveniment am realizat și câteva poze pe care le puteți vizualiza mai jos.

Această prezentare necesită JavaScript.

Restul pozelor le gasiti aici.

Biserica Creştină după Evanghelie Nr.2 Craiova – scurt istoric de Bogdan Radut


Biserica Creştină după Evanghelie Nr.2 Craiova

Mişcarea fraţilor în Craiova a început prin deceniul doi al sec. XX cu un grup de fraţi din Goicea Mare, unde exista deja prima Adunare Creştină după Evanghelie din Oltenia, cărora li s-a alăturat un grup de credincioşi din biserica adventistă de ziua a şaptea nemulţumiţi de practicile şi învăţăturile de acolo.

În 1937 cu mari sacrificii şi eforturi din partea comunităţii de credincioşi s-a construit Adunarea din str. Deva nr. 24 (cunoscută astăzi ca Biserica Nr.1). Dintre fraţi amintim pe Dumitru Tiţă, Mininghes Friedelich, Ştefan Vizitiu, Marin Barcan, Constantin Stoica, Dumitru Florescu, Bădiţă Niţă, fraţii Vizitiu şi Stan ş.a. Spre sfârşitul anului 1989 datorită planului de sistematizare al oraşului se solicita demolarea Adunării din str. Deva 24. Astfel conducerea de atunci a bisericii a găsit o casă şi-un teren în centrul oraşului lângă Piaţa Centrală, care aparţinea Primăriei, ce va fi ulterior cumpărată (18 mai 1990).

Citește continuarea

http://emyradut.blogspot.com/2011/07/biserica-crestina-dupa-evanghelie-nr2.html

Charles H. Spurgeon, despre gloria lui Hristos


În anii 1946 și 1947, în revista săptămânală Farul creștin, cu sediul redacției la Arad, redactor responsabil fiind Alexa Popovici, au fost publicate mai multe predici, comentarii la Psalmi și meditații ale lui Charles Spurgeon, traduse de Victoria Goanţă și Pitt Popovici. Read more …

John Stott, Esența creștinismului în 10 cuvinte


johnstott_p101_400

S-a stins din viață, săptămâna aceasta, John Stott, alăturându-se marilor nume ale urmașilor lui Christos. În mintea mea e un model alături de C.S. Lewis sau Philip Yancey (e încă activ!), de Richard Wurmbrand sau Nicolae Steinhardt – oameni care au avut și curajul dar și forța de a se urca pe sârma ghimpată a bisericii lor pentru a ridica steagul lui Christos spre celelalte biserici și spre lumea întreagă. Oameni care au scris și predicat despre Christos, esența creștinismului.

Mă opresc aici cu contribuția mea, extrăgând 10 cuvinte ale lui John Stott din cartea sa „Crucea lui Hristos”, pentru a vedea încă o dată cum poate vorbi un creștin îmbibat de Scriptură – dincolo de faptul că a fost anglican, lider al mișcării evanghelice, predicator și misionar, savant creștin și capelan al reginei.

1. De ce a murit Isus Christos? Primul meu răspuns este că El nu a murit, ci a fost omorât. Îl voi echilibra însă cu exact opusul lui. El nu a fost omorât; ci a murit, dându-se pe Sine în mod voluntar ca să facă voia Tatălui Său.

2. La urma urmei ceea ce L-a trimis pe Christos la cruce nu a fost nici lăcomia lui Iuda, nici invidia preoților, nici lașitatea datorită căreia Pilat a șovăit, ci lăcomia noastră, invidia noastră, lașitatea noastră și alte păcate – dar și hotărârea lui Christos de a purta pedeapsa lor cu dragoste și îndurare, și de a le înlătura.

3. Este imposibil să stăm în fața crucii lui Christos cu integritate și să nu ne rușinăm de noi înșine.

4. Păcatul nu este o regretabilă abatere de la standardele morale; esența lui este ostilitatea față de Dumnezeu (Romani 8:7), ceea ce dă naștere la o răzvrătire activă împotriva Lui.

5. Păcatul nu este numai încercarea de a fi Dumnezeu, el este și refuzul de a fi om.

6. Ascultarea noastră prezentă și faptele noastre bune nu pot plăti pentru păcatele noastre, pentru că aceste lucruri ni se cer oricum. Așadar, noi nu ne putem mântui pe noi înșine.

7. Atunci când suntem uniți cu Christos are loc un schimb misterios: El ne ia blestemul, ca noi să primim binecuvântarea Lui; El devine păcat cu păcatul nostru ca noi să devenim neprihăniți prin neprihănirea Lui.

8. Nu avem nicio posibilitate de a-L convinge, de a-L ademeni sau de a-L mitui pe Dumnezeu să ne ierte. Dumnezeu nu ne iubește datorită faptului că Christos a murit pentru noi; Christos a murit pentru noi datorită faptului că Dumnezeu ne-a iubit. Dragostea lui Dumnezeu este sursa, nu consecința împăcării noastre cu El.

9. Nu trebuie să ni-L imaginăm pe Dumnezeu drept un indulgent care, pentru a ne scuti de pedeapsă sau pentru a ne răsfăța, Își compromite sfințenia, dar nici ca pe un Dumnezeu aspru, răzbunător, care, pentru a ne zdrobi și a ne distruge, Își înăbușă dragostea.

10. În istoria lumii a fost înfăptuit un singur act de dragoste pură, nepătată cu nicio altă motivație ascunsă – actul prin care Dumnezeu S-a dat pe Sine pe cruce, în Christos, pentru păcătoșii nevrednici. Atunci când căutăm o definiție a dragostei, trebuie să ne uităm nu în dicționar, ci la Calvar.

Un material de CHRISTIAN SĂLCIANU

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/blog/Esenta-crestinismului-in-10-cuvinte-3921.html

Fratii Timofte – Mi-e dor, mi-e dor