Arhive etichetă: ortodoxie

Ortodoxie și protestantism. Puncte divergente


În ultimele decenii s-au încercat diverse apropieri între creștinismul apusean și ortodoxia răsăriteană. În special după căderea Cortinei de Fier, când misionarii și evangheliștii din spațiul occidental au luat contact cu realitățile și dogmele ortodoxe, s-au publicat diverse lucrări care explică, dintr-o perspectivă protestantă, teologia și practicile creștinismului tradițional din Răsărit.

Cartea lui Donald FairbairnOrtodoxia răsăriteană din perspectivă occidentală, Editura Multimedia Arad, 2005, se încadrează acestui curent de interes protestant față de ortodoxie. Autorul – profesor de teologie istorică la Erskine Theological Seminary, instituție de învățământ ce aparține Associate Reformed Presbyterian Church din S.U.A. – a slujit ca misionar, după 1991, în țările foste sovietice (Georgia, Ucraina).

O altă carte, Ortodoxie și evanghelism, a apărut, în 2009, la Editura Adoramus din Iași, avându-l ca editor pe Bradley Nassif, profesor de studii biblice și teologice la Universitatea North Park, Chicago, S.U.A. Lucrarea propune puncte de vedere distincte dinspre și despre ortodoxia răsăriteană; dintre aceste opinii le-am reținut pe cele aparținând lui Michael Horton (profesor de teologie și apologetică la Westminster Seminary California) și lui George Hancock-Ștefan (profesor de istoria bisericii la Palmer Theological Seminary).

Studiind cele trei perspective (două ale unor prezbiterieni americani – Fairbairn și Horton – și una aparținând unui baptist român – Hancock-Ștefan) se pot menționa următoarele aspecte în care ortodoxia și protestantismul nu se întâlnesc:

Tradiția și Sfânta Scriptură

Protestantismul și Biserica Ortodoxă pleacă de la metode teologice diferiteiar acest lucru devine vizibil în orice dezbatere. Pentru evanghelici, ortodoxia nu reușește să explice modul în care Scriptura justifică normele extracanonice și modul în care o asemenea practică înlătură dificultățile varietății interpretative.

Tradiția ortodoxă nu este nici o entitate purtătoare de autoritate, nici un răspuns uman la o scriere autoritară. Mai degrabă, tradiția este curentul harului în care toată Biserica este purtată de Duhul Sfânt; tradiția este viața pe care o posedă Biserica în Hristos. Niciuna dintre manifestările exterioare ale vieții Bisericii nu posedă o autoritate de natură juridică asupra altor manifestări, și aceasta pentru că nu există vreo lipsă de armonie între ele și astfel nu este necesar arbitrajul între diferitele „autorități”. Scriptura, scrierile Sfinților Părinți și sinoadele, liturghia și reprezentările vizuale ale vieții, cum sunt icoanele și arhitectura bisericească, sunt toate mijloace prin care este exprimată tradiția Bisericii.

Conform teologiei reformate, Scriptura judecă biserica și nu invers. Hristos a judecat „tradiția bătrânilor”, deoarece aceasta contrazicea în mod evident învățătura Scripturii (Matei 15:2,6). Pavel aduce o mustrare similară în Coloseni 2:8.

Căderea și păcatul originar

În viziunea ortodoxă, căderea nu constituie un act separat al dramei, așa cum se întâmplă în modelul apusean. Răsăritul creștin are o perspectivă neadecvată cu privire la păcat, care se poate observa din modul în care este tratat păcatul originar, excluzând din discuție vina moștenită și îmbrățișând o perspectivă sinergică a regenerării, precum și una terapeutică în relație cu harul care îndreptățește.

În teologia ortodoxă nu este loc pentru conceptul de păcat moștenit, deși se recunoaște că natura umană a atras asupra sa consecințele păcatului lui Adam.

Apostolul Pavel spune că: „Prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși…” (Romani 5:19). Moartea vine prin păcat, moștenit cu toată puterea și vina lui.

Răscumpărarea

Teologia răsăriteană vede jertfa Domnului Isus mai mult în termenii relaționali, pe când protestanții accentuează aspectul legal al răscumpărării. Teologia reformată a recunoscut, totuși, victoria lui Hristos asupra diavolului, asupra caracterului muritor al omului, asupra răului și asupra puterilor demonice drept urmare a faptului că a împlinit planului Tatălui de potolire a mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Teologii ortodocși consideră această perspectivă decât ca fiind una sadică și care duce la o îndreptățire egocentrică. Însă dacă nu recunoaștem caracterul legal al economiei mozaice, implicând vărsarea de sânge pentru iertarea păcatelor și anticiparea în profeți a unui rob care va purta vina păcătoșilor, Vechiul Testament își pierde miza, iar Noul Testament își pierde revendicarea împlinirii tuturor tipurilor și umbrelor.

Justificarea

Teologii ortodocși se distanțează adesea de orice discuție legată de justificare socotind că este o dezbatere apuseană, chiar dacă este vorba de disputa care a stat la baza controversei dintre Domnul Isus și farisei, a controversei dintre apostolul Pavel și galateni, și a autorului cărții Evrei cu iudaizatorii. Ortodoxia are o deosebită apreciere a posibilităților liberului arbitru, ceea ce o împiedică să recunoască esența evangheliei.

Teologia protestantă insistă asupra faptului că neprihănirea cerută de dreptatea lui Dumnezeu se găsește numai în Hristos. Ea trebuie atribuită sau creditată, termeni care își au originea la apostolul Pavel și nu la protestanți. Pavel ne spune că o persoană nu este îndreptățită atunci când încetează să trăiască o viață păcătoasă, ci câtă vreme încă este păcătoasă și că Dumnezeu ne atribuie îndreptățirea fără fapte, ci prin credință (Romani 4:5,6).

Sfințirea

Ortodoxia reflectă un consens semipelagian, susținând că omul nu poate fi îndumnezeit prin propria lui activitate sau „energie”, ci prin „energia” divină, dar față de care activitatea sa umană este ascultătoare; între cele două există o „sinergie” care constituie baza relației dintre cele două energii în Hristos.

Învățătura reformată clasică a susținut întotdeauna sfințirea – procesul de conformare întru asemănarea cu Hristos, dar s-a opus oricărei tendințe de a confunda îndreptățirea cu sfințirea, sfințirea fiind scopul îndreptățiri și nu baza acesteia.

Universalismul

Concepția în două acte despre vocația omenirii (creația și desăvârșirea) se leagă în mod natural de o soteriologie care se concentrează asupra țelului unirii cu Dumnezeu și care vede mântuirea ca pe un proces, nu ca pe o stare. Theosis(îndumnezeirea) nu este o problemă individuală, ea implică întreaga Biserică și, de fapt, întregul univers. Nimeni nu aspiră de unul singur să devină părtaș la natura divină; oamenii urmăresc transformarea ca o comunitate a sfinților.

Ortodoxia răsăriteană consideră că mântuirea universală este posibilă, deoarece liberul arbitru al omului moștenește în mod intrinsec bunătatea și este bun prin natura sa – o trăsătură principală a sufletului rațional care este, la rândul său, plenitudinea oricărui bine, din moment ce este făcut după chipul lui Dumnezeu. În ciuda pasajelor dificile cu privire la finalitatea și severitatea judecății de pe urmă și a lipsei oricărui mandat scriptural cu privire la purgatoriu, încrederea ortodocșilor în puterea morală a oamenilor reduce orizontul la tema transformării cosmice.

Teologia ortodoxă pune un puternic accent pe dimensiunea cosmică a mântuirii, pe Hristos care recapitulează întregul univers, accent care lipsește de multe ori la evanghelici. Slăbiciunea conceptului ortodox de mântuire stă în faptul că individul este pierdut. În Biserica Ortodoxă se poate parafraza întrebarea temnicerului (Fapte 16:30): „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” cu: „Ce trebuie să facă biserica pentru ca eu să fiu mântuit?”.

Ortodoxia populară

Distorsiunile privitoare la concepția despre sfinți, icoane și Biserică din cadrul ortodoxiei populare constituie în mod cert o provocare pentru creștinătatea răsăriteană.

Biserica Ortodoxă ar trebui să fie preocupată mai mult de starea spirituală a oamenilor din Rusia, Grecia, România și din alte părți decât de simpla menținere a supremației sale asupra altor confesiuni din aceste regiuni. Poate că ar trebui să fie mai puțin triumfalistă și mai dornică să aprecieze contribuțiile pe care alte confesiuni creștine le pot avea la viața spirituală a oamenilor din țările ortodoxe. Mai presus de orice, ortodoxia trebuie să se dedice răspândirii învățăturii despre comuniunea dintre Dumnezeu și omenire, care se află în miezul gândirii ei.

 Naționalismul și intoleranța

Bisericile ortodoxe răsăritene susțin că a fi român (rus, bulgar, grec etc.) înseamnă a fi ortodox. Naționalismul religios constituie o distorsiune serioasă a credinței și vieții ortodoxe. Asemenea perspectivei populare asupra sfinților, icoanelor și a Bisericii, naționalismul religios distrage atenția oamenilor de la Hristos.

Iată ce relatează George Hancock-Ștefan cu privire la opinia ortodocșilor despre evanghelici: „În timpul anilor 1980, am avut o conversație cu un doctorand (care astăzi face parte din ierarhia superioară ortodoxă) cu privire la mântuirea lui Nicolae Ceaușescu, nemilosul dictator român. El m-a asigurat că Ceaușescu a fost mântuit, deoarece fusese botezat când a fost copil. Ceaușescu a fost un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe. Din moment ce colegul meu se afla în această pasă teologică, l-am întrebat dacă crede că eu, ca evanghelic, fac parte dintre cei răscumpărați. Spre descurajarea mea, mi-a spus că nu este sigur!”

Alte studii pe această temă puteți găsi aici.

http://www.monergism.ro/index.php/2011/09/ortodoxie-si-protestantism-puncte-divergente/

Recomandările raportorului ONU pentru libertatea religiei sunt „neruşinate şi impertinente”, spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Moldova.


Mitropolia Moldovei a reacţionat foarte critic la declaraţiile raportului ONU pentru libertate religioasă, Heiner Bielefeld. Acesta a constatat monopolul Bisericii Ortodoxe în detrimentul celorlalte culte religioase şi a menţionat conflictul între Constituţie, prin care Republica Moldova este declarată un stat laic, şi legea cultelor, care vorbeşte de spre rolul central al bisericii.

 Raportorul a propus guvernului emiterea unei legi antidiscriminare care să îmbunătățească relațiile între ortodocși și protestanți, evrei sau musulmani.

În răspuns, Mitropolia Moldovei a declarat că nu este de competenţa unei persoane străine de Biserică să indice Bisericii şi poporului ce este bine şi ce este rău, informează Europa Liberă.

 „Aşa-numitele recomandări privind excluderea din legislaţie a recunoaşterii de către stat a importanţei şi rolului primordial al religiei ortodoxe pot fi calificate drept neruşinate şi impertinente”, se arată într-o declaraţie de presă emisă de Mitropolie.

http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Mitropolia-Moldovei-critica-raportul-ONU-4191.html

Cu o asemenea reacție este evident monopolul exercitat în spațiul Republicii Moldova.

Este legitima discriminarea si persecutarea protestantilor pe motiv ca nu au vechime istorica?


Întrebarea care dă titlul acestui articol este în opinia noastră una legitimă, care se naște în urma comentariului primit de la George Enache, la articolul ONU: Monopol ortodox în religia Republicii Moldova.

Măcar prioritate are tot o religie crestina …si nu altceva. Dati slava lui Dumnezeu pentru asta, ca altfel poate ingaduie ceva mai rau si stiti la ce ma refer.

2. Ar fi chiar culmea ca sa nu fie ortodoxia religia cu prioritate în Moldova, doar cine a aparat tara asta? Toti domnitorii cu ostile lor care si-au varsat sangele pentru tara asta, pentru credinta lor ortodoxa, si acum veniti voi protestantii sa va cereti partea, voi care nu ati facut nimic pentru ea. Eu sunt din Romania, dar daca ar fi sa piara ortodoxia vreodata, în Moldova va fi ultimul loc unde ar pieri. Insa nu o sa piara, pentru ca ea este biserica lui Hristos pe care nici portile iadului nu o vor birui, precum zice în Scriptura. Ea a fost, este si va fi, in schimb toate miile astea de religii pe care voi le-ai inventat dezvoltat si dus mai departe prin alte ramificatii nu au fost ci au apărut, si nu au continuitatea de care se zice în Biblie ca nu vor pierii. (?)  Doar o religie poate sa duca sprea adevărata cale, si aici vorbim ori de ortodoxie, ori de catolicism, doar aceastea au avut continuitate de cand a venit Hristos si pana acum. Restul au apărut în mintea unor oameni care nu au avut nici o treaba cu Dumnezeu, ci doar s-au revoltat pentru anumite probleme si dintr-o data s-au trezit cu un numar mare de adepți.
Studiati istoria ca stiu ca nu va place, pentru ca nu va avantajeaza pe voi deloc, pentru ca nu aveti istorie si nu sunteti in istorie. Aveti istorie de două trei sute de ani, pe cand ortodoxia are de 2000 de ani.

După cum se observă, mesajul acreditează ideea că persecuția protestanților de către ortodocși este ceva normal și că ei ar trebui să accepte acest lucru, dat fiind faptul că nu au vechime istorică. Pe de altă parte a afirma că protestantismul nu are istorie deoarece a apărut în istorie acum cinci sute de ani; este un fapt neadevărat și neștiințific. În ceea ce privește originea ortodoxiei, pe ce bază putem afirmă că ea este de origine divină? Putem afirma cu certitudine ca la rândul ei ortodoxia a apărut ca urmare a unei decizii omenești, motiv care nu justifică absolut deloc acțiunile pe care aceasta le-a inițiat împotriva altor biserici creștine. Dacă tot vorbim de vechime amintim aici afirmația Mântuitorului: „Cei din urmă vor fi cei dintâi” care demonstrează faptul că Împărăția Cerurilor se ia cu năvală și că nu vechimea contează ci faptele dovedite de smerenia inimii.

În ceea ce privește faptele pe care raportorul ONU le aduce în discuție, în urma lecturării articolului se constată faptul că acesta nu aduce în discuție vechimea Bisericii Ortodoxe, ci discriminările la care aceasta supune celelalte culte.

În Moldova s-a constatat monopolul bisericii ortodoxe în detrimentul celorlalte culte religioase.

Bielefeldt recunoaște libertatea religioasă din Moldova și faptul că este un stat laic, dar atrage atenția asupra unei concepții ce poate duce la situații periculoase – aceea că „doar o singură tradiție religioasă trebuie să servească drept element constitutiv sau stâlp al societății.”

Oficialul ONU a dat exemple în care credincioșii baptiști nu au putut fi îngropați în cimitirele comunitare ortodoxe, sau în care simboluri sau așezăminte ale altor religii au fost profanate.

Suntem în secolul XXI și vorbim de libertate religioasă. În ceea ce privește vechimea, după cum se știe,  și protestanții au o genealogie care merge până în vremea Domnului Isus, nu numai ortodocșii. Cu toate acestea, din punctul nostru de vedere problema nu constă în vechime ci în valori, și schimbările pe care le-au promovat ortodoxia, catolicismul și protestantismul, valori care au modelat diferit spațiul occidental de cel răsăritean. Există o serie de discuții și studii referitoare la rolul ortodoxiei în viața Țărilor Române, care reliefează faptul că noi nu suntem ortodocși de 2000 de ani, precum și faptul că alegerea religiei s-a datorat unor considerente politice. Dacă Vaticanul ar fi oferit domnitorilor români recunoașterea statutului pe care ei îl doreau împreună cu privilegiile care ar fi decurs din acest fapt, domnitorii români ar fi îmbrățișat religia catolică. Alegerea și menținerea ortodoxiei s-a datorat, dincolo de considerentele personale, considerentelor politice. În ceea ce privește protestantismul, acesta a fost perceput ca pe ceva străin datorită originii occidentale, dar și a faptului că era religia îmbrățișată de către unguri, sași, secui. Atunci când se amintește de rolul domnitorilor români în apărarea ortodoxiei, George Enache, are în vedere cu precădere pericolul otoman, însă consider că și acest aspect trebuie nuanțat. Spun acest lucru deoarece în facultate m-am ocupat la un moment dat de un aspect similar, anume de ce nu ne-au transformat otomanii în pașalâc. Ca urmare a studierii mai multor surse am ajuns la concluzia că acest lucru s-a datorat unei conjuncturi internaționale, situației interne din Imperiul Otoman, precum și a intereselor strategice ale Imperiului care aveau mai multe avantaje din exploatarea teritoriului nostru prin intermediul unor obligații în natură sau bani, decât prin ocuparea teritoriului și impunerea statutului de pașalâc(după cum istoricii au demonstrat, Bulgaria, deși a fost integrată în Imperiul Otoman, a avut un  regim economic -de exploatare- mai blând decât noi.) Prin aceasta am vrut doar să aduc în discuție mitul independenței. Nu am studiat evoluția culturală și religioasă a Bulgariei în timpul ocupației otomane, însă consider că dincolo de dezavantajele de ordin economic, au existat indubitabil și avantaje ale statutului de „independență controlată” a Țărilor Române pe parcursul Evului Mediu.

Un alt aspect care merită adus în discuție este rolul protestantismului în viața culturală a românilor. Iată că deși nu „au istorie”, protestanții au făcut istorie. Când mă refer la rolul cultural am în vedere celebrarea slujbelor religioase și traducerea Bibliei și a celorlalte cărți de cult în limbile naționale, respectiv limba română.

Un aspect foarte important în acest context este acela al reciprocității. Astfel, în Occident, Biserica Ortodoxă se bucură de libertate religioasă, de recunoaștere, aspecte care includ și libertatea prozelitismului. A face prozelitism în Occident pe teritoriul protestant(vezi spre exemplu America) este ceva normal pentru ortodoxie, însă nu este de acord să acorde aceeași libertate religioasă și protestantismului în spațiul răsăritean, acolo unde este religie majoritară.

Pentru completarea informațiilor prezentate în cadrul acestui articol, precum și pentru a înțelege evoluția din punct de vedere religios a românilor, recomand o serie de articole și cărți, referințe care pot fi completate și cu alte resurse identificate de către cititori.

Cele 6 ipostaze ale creștinului din România

De ce suntem ortodocşi?

Razvan Theodorescu: E o enormitate a afirma ca ne-am nascut ortodocşi

De ce religia catolică a cumanilor nu i-a influenţat pe români. Interviu cu Neagu Djuvara

Baptisti sunt protestanti sau neoprotestanti?

Cine sunt creştinii după Evanghelie?

John Stott, Esența creștinismului în 10 cuvinte

Dorin Dobrincu, Legea cultelor: text, subtext si context

Credinţa la români, în cifre

Intoleranţă religioasă reciprocă – lumea creştină vs. lumea musulmană

BOR și atitudinea fata de societatea civila via Contributors

Calvin si baptistii – 3 – Origini baptiste. Puritanismul englez via Persona

Cine sunt baptistii? Preambul al Statutului Cultului Creștin Baptist

Cum înțeleg baptiștii notiunea de traditie

Marius Cruceru despre elementele distinctive și definitorii ale Bisericii baptiste

Biserica Creștin Baptistă ”apără Omul și demnitatea umană”

Despre credinţă

Cărți

George Hancocock-Ștefan, Impactul Reformei asupra Românilor între 1517-1645

Paul Negruț, Biserica și Statul

Giovani Filoramo (coord.), Istoria religiilor

Earle E. Cairns, Creștinismul de-a lungul secolelor. O istorie a Bisericii Creștine

Daniel Barbu, „Etica ortodoxă și „spiritul” românesc„, în Daniel Barbu (coord. ), Firea românilor

Iosif Țon, Credința adevărată

William R. Estep, Istoria anabaptiștilor

Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalist

Viziune deista si erori dogmatice


Am considerat util să preiau acest articol pentru că l-am considerat o atenționare asupra erorilor teologice și nu numai care pot să apară iată și în oficiosul Patriarhiei Române. În mediul evanghelic un exemplu oarecum similar ar fi publicarea unor cărți cu conținut teologic dar nebiblice de către edituri pe care le considerăm creștine. Când scriu aceste rânduri îmi vine în minte cartea Barca, dar și alte cărți semnalate de către Marius Cruceru, Costel Ghioancă, Ruben Ologeanu și alții.

 imagine preluata din articolul Ziarului Lumina    Replica la articolul “Povestea bagajelor pierdute în noi”, publicat in Ziarul Lumina, luni, 22 august 2011, semnata, pentru sectiunea Contributori a Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, de Diac. Ionut Popescu:

   In mod obisnuit, nu as fi dat curs impulsului, provenit dintr-o minima constinta de teolog, de a replica la acest articol, insa faptul ca a fost publicat in Ziarul Lumina, revista de teologie a Patriarhiei Romane, ma obliga sa atentionez cititorii de erorile dogmatice ce înțeasă continutul acestuia, mai ales ca este pozitionat la rubrica „Terapie pentru suflet”.
Inteleg faptul ca articolul este scris de un medic psihiatru, doctor in stiinte medicale, ceea ce justifica viziunea deista a acestuia, dar ceea ce nu inteleg este de ce Ziarul Lumina si-a asumat aceasta viziune si sustine niste erori dogmatice evidente in mod grosolan.

   Articolul este scris in maniera iluminista, iar conceptele teologice de pacat, suferinta, pocainta, spovedanie sunt profund rationalizate si golite de esenta.
1. Suferinta nu este doar o activitate cerebrala care se cere solutionata prin psihoterapie. Teologia Crucii este o ramura importanta a teologiei ortodoxe si nu ma refer la acea expresie folosita de Luther in 1518 in disputa de la Heidelberg. In centrul operei de rascumparare a neamului omenesc stau patimile si moartea Lui pe cruce. Hristos s-a rastignit pentru mantuirea noastra si a inviat din morti, facandu-se incepatura a invierii celor adormiti (I Cor. XV, 20). Conform acestei conceptii, suferinta a capatat un sens mult mai profund, ea nu este doar o realitate sumbra de care trebuie sa fugim cu orice pret, ci o modalitate de maturizare spirituala si de mantuire. Suferinta nu trebuie negata sau suprimata prin tehnici de psihoterapie, ci asumata si depasita cu credinta si cu nadejdea Invierii. Nu ma refer aici, desigur, la anumite probleme patologice, ci la acea suferinta sau Cruce care ne este ingaduita sa o purtam pentru a ne inalta spiritual. De aceea, suferinta capata in Ortodoxie un scop si un aspect pozitiv, caci prin asumarea Crucii si nadejdea in Invierea lui Hristos, crestinul patimeste impreuna cu Hristos, iar suferinta devine un act divino-uman.

   Departe de conceptia new-age-ista, care incurajeaza gasirea de tot felul de procedee quasi-magice de a inlatura suferinta, in crestinism ea presupune asumare si nadejde, asa cum spunea parintele Dumitru Staniloae „bucuriile sînt domolite de siguranţa necazurilor ce vor veni, iar necazurile, răbdate cu un amestec de seninătate, de rîs interior”. Desigur, medicina cauta mereu noi solutii pentru a inlatura sau a diminua suferinta, ceea ce este incurajant, dar negarea ei sau incercarea de a uita trecutul nu este o solutie, caci suferinta si moartea nu pot fi evitate, iar neacceptarea si fuga de acestea duce implicit la amplificarea depresiei, anxietatii si a disperarii.

   In acest sens, cunosc un caz care m-a impresionat profund, acela al unui medic psihiatru specialist, prietena si indrumator de rezidentiat al sotiei mele. Intr-o zi doamna doctor a aflat ca este bolnava de cancer si, desi a incercat mai multe tratamente naturiste, boala s-a agravat. Cu toate acestea, a continuat sa vina la serviciu si sa aiba o atitudine pozitiva, optimista, fara a nega boala sau a incerca sa uite de aceasta. Seninatatea ei si nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu ar fi uimit si pe cel mai fervent ascet. Atunci cand boala s-a agravat, a trebuit sa renunte la serviciu vreme de un an si la un moment dat colegii fusesera instintati ca ajunsese la metastaza. Si, pe neasteptate, dupa mai mult de un an, si-a anuntat colegii ca se intoarce la serviciu, caci ultimele analize certificau vindecarea ei completa. Poate ca pe langa tratamentul urmat, atitudinea optimista si nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu au fost o pastila in plus. Asadar, suferinta nu este doar o functie somatica, „neurono-toxică, ce ne distruge celulele nervoase şi favorizează modificări uneori greu reversibile la nivelul substanţei cerebrale”, in ideea ca „obişnuinţa de a suferi este întreţinută de creier, prin modificările date de durere”. Din punct de vedere teologic, valoarea ei ontologica este mult mai profunda, tainica si spirituala.

   2. Uitarea trecutului sau a faptelor din trecut si concentrarea pe prezent, este o alta conceptie new-age, „traieste clipa!”. Trecutul are o valoare deosebit de importanta pentru Sfintii Parinti ai Bisericii Rasaritene. Amintirea mortii sau a trecutului este esentiala in procesul de analiza personala dar, mai ales, in cel de pocainta. De multe ori, atunci cand constientizam si regretam faptele gresite din trecut, invatam cum sa traim mai bine in prezent si viitor. Pocainta presupune zbucium si regrete pentru greselile trecutului si fagaduinta de a nu le mai repeta. Pocainta nu este o boala („permanentizarea traumelor trecute ne îmbolnăveşte”), ci o plangere bineplacuta lui Dumnezeu, izvoratoare de umilinta, smerenie, autoanaliza. Introspectia trecutului este vitala pentru calitatea morala a prezentui si viitorului. Regretul pentru faptele imorale din trecut nu inseamna o identificare cu ele, o trauma sau o boala, ci o recunoastere a vinei, o asumare a sentimentului de vina. Fara pocainta vie, udata de lacrimi de regret si de amintirea acelor actelor reprobabile, nu putem vorbi de iertarea pacatelor sau de lepadarea de vicii.

   3. Pacatul nu poate fi imaginat ca „un ghem de energie dureroasă care a luat o formă fizică şi care este în afara noastră” sau ca ceva ce ramane in afara noastra. Pacatul nu este o fapta care a trecut si pentru care trebuie sa ne iertam, mai intai, noi insine. In mod tainic pacatul afecteaza fiinta dihotomica, trupul si sufletul omului. Nu are numai o valoare cognitiva, de vina perceputa la nivel mental, ci presupune o indepartare de legatura harica cu Dumnezeu, Izvorul Vietii dar si o pervertire a functiilor sufletesti. De aceea, de multe ori, in mod tainic, vietuirea indelungata in pacat da nastere viciilor si malformatilor spirituale, astfel incat este greu sa separi „neghina de grau”. Deci nu putem spune „eu nu sunt fapta mea”. Mantuitorul afirma ca dupa fapte vom cunoaste inima si intentia oamenilor. Singura cale prin care putem „vindeca” sufletul este taina spovedaniei si o numim taina tocmai pentru ca prin ea lucreaza harul lui Dumnezeu. Si asa ajugem la punctul 4.

   4. Taina Spovedaniei nu este o simpla confesiune sau o sedinta psihoterapeutica si nu presupune nicidecum sa te ierti mai intai pe tine insuti, ci dimpotriva, cere pocainta, adica recunoasterea si regretul faptelor noastre imorale. Marturisirea pacatelor nu are un scop in ea insasi daca nu exista parerea de rau si hotararea de a nu recidiva. De aceea exista canonul, care este manifestare a pocaintei si a ascultarii. Taina Spovedaniei nu inseamna „descarcarea” sufletului in fata preotului sau doar o marturisire, ci este mult mai mult, este un mijloc prin care Dumnezeu revarsa harul Sau peste sufletul penitentului care vine catre El cu „duhul umilit, inima infranta si smerita” si vindeca plaga pacatului.
Din pacate, teologia occidentala a acceptat si continua sa promoveze acesta teologie deista nascuta in Epoca Luminilor, dupa violenta reforma ce a precedat aceasta perioada. Rationalizarea lui Dumnezeu si a valorilor crestine, inclusiv a Sfintei Scriputri, goleste teologia de esenta sa, adica de taina. O religie in care Dumnezeu sau tainele sunt probate prin ratiune si stiinta isi pierde sensul si valoarea. Abordarea moderna si rationala a ideilor religioase au dat ateilor munitia de care au nevoie pentru a respinge un Dumnezeu de mica valoare religioasa si l-au inlocuit pe Dumnezeul misticilor cu Dumnezeul ratiunii, la care minunile si tainele nu isi mai gaseau loc. Occidentul a fost prins in aceasta capcana, iar filozofi ca Nietzsche au afirmat „moartea lui Dumnezeu” si au deschis calea spre ateism si secularism.
Poate ca articolul ar fi trebuit asezat la o alta rubrica, in niciun caz la „terapie pentru suflet” sau intr-un ziar de teologie ortodoxa de prestatia Ziarului Lumina. Nu as fi avut competenta sa pun la indoiala profesionalismul autorului, daca acesta nu ar fi incercat sa faca teologie si sa prezinte idei teologice-ortodoxe intr-o noua „lumina”, golite de taina si dezbracate de sensul lor dogmatic si canonic. O asemenea abordare stiintifica a valorilor crestine constituie un pericol cu atat mai mare cu cat ea obtine girul unei publicatii deja consacrate in teologia ortodoxa romaneasca.

   Sa nu uitam ca in fata Tainei inefabile a lui Dumnezeu, Sfintii Parintii au adoptat dintotdeauna o atitudine de smerenie si buna-cuviinta, punand experienta religioasa inaintea desfatarii intelectuale, preferand tacerea, taina si paradoxul (antinomia), in schimbul abordarii rationale, scolastice, conventionale.
– un articol de: contributor Lacasuri Ortodoxe, Diac. Ionut Popescu.

http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/news/cuvant-folositor-predici/replica-la-articolul-povestea-bagajelor-pierdute-n-noi.html

Articole similare

Baraca

Costel Ghioanca, Bisericile emergente vestice din perspectiva baptista romanească

Bisericile-emergente vestice din perspectiva baptista romanească -ediția a II- a

Costel Ghioanca, Scurta prezentare a Bisericilor Emergente. Articol in Revista Crestinul Azi

Episcopul Grigorie Comsa in anul 1927 – Baptismul in Romania



O scurtă lămurire.

Simţesc că am datoria să arăt tuturor fraţilor români cum s-a urzit baptismul intre Romani. O şoaptă divină îmi grăieşte să lămuresc pe toţi că oameni fără suflet şi străini de neamul nostru au semănat sămânţa sectară pe pământul românesc. Nu Români, ci unguri au fost cei care au adus baptismul! Aceasta o voi dovedi în cărticica aceasta, dar voi mai dovedi că este cea mai mare ruşine pentru un neam să primească învăţături străine de sufletul său şi de tot trecutul său. Voi spulbera minciuna baptistă căci minciună este acea învăţătură care caută să-şi facă drum prin străini iar nu prin fiii neamului nostru. Dumnezeu a lăsat ca din fiecare neam să se ridice oameni harnici şi capabili a îndruma pe fraţii lor. Dar acum de curând propagandiştii străini calcă această lege firească si divină.

Cititorul va băga de seamă că propagandiştii străini zic: voi Romanii nu aţi avut şi nu aveţi oameni din sânul vostru, care să vă înveţe legea lui Dumnezeu, voi aţi trăit 19 veacuri înîntuneric şi a trebuit să venim noi ungurii şi câţiva jidoviţi americani sau americani jidoviţi ca să vă ducem llumină. Aşa zic duşmanii neîmpăcaţi. Dar ce răspundem noi? Că învăţăturile sectare ale baptiştilor sunt străine de sufletul neamului şi de legea dumnezeiască.

Cititorul să ia aminte că această lucrare este făcută pe temeiul unor studii documentate si turnate în formă de dialog spre a fi mai ducătoare la scop. Am dorit să înţeleagă chiar si cei mai puţin cunoscători de carte şi de aceea am ales această formă a expunerii. Dumnezeu să binecuvânteze munca noastră.

Arad, 10 Martie 1927

Apostoli de modă nouă.

Eu:      Bine ai venit la mine, Domnule Predicator. De mult doream să vii ca să auzi din gura mea adevărul creştin. Aşa e că D-ta eşti predicator al adunării baptiste din comuna …?

Predicatorul:     Da, Prea Sfinţite şi am venit bucuros, căci am auzit că sunteţi iscusit în cunoaşterea Scripturii. Poate dă Dumnezeu şi veţi cunoaşte că noi baptiştii învăţăm adevărul.

Eu:       Las-o mai încet cu nădejdile. D-ta eşti apostol de modă nouă, ca şi mulţi alţi predicatori. Şi nu sunteți numai  D-voastre baptiştii, căci ştii că mai sunt si altfel de predicatori. Ştii poate că sunt şi pre-dicatori adventişti, nazareni, milenişti şi alţii. Care spune adevărul?

El:       Numai acela care învăţa Cuvântul Domnului:

Eu:      Bine, dar după ce cunoşti că cineva învaţă cuvântul Domnului ?

El:       După vorbele lui care trebuie să fie în conglăsuire cu Sf. Scriptură.

Eu:      Dar nu ştii D-ta că şi predicatorul adventist se laudă că vorbeşte în conglăsuire cu Sf. Scriptură? Uite dragul meu, te întreb, oare ca cineva să fie apostol adică trimis al lui Hristos, nu tre-buie să aibă certificat de trimitere?

El:       Noi avem Prea Sfinţite dovadă de trimitere de la „bătrânii” adunărilor!

Eu:      Dar acei „bătrâni”, de unde au putere de a trimite? Chiar şi de la un muncitor se cere carte, carnet de serviciu când voieşte să fie angajat la lucru! Dar bătrânii voştri, dintre care mulţi nu ştiu nici scrie, nici citi, ce putere au de trimit pe alţii? Pot ei dovedi că Mântuitorul către dânşii a zis cuvintele: “precum m-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu Vă trimit pe voi?” (Ioan 20 v. 21).

El:       Asta n-o pot dovedi, dar pot dovedi că ceea ce învaţă este adevărat.

Eu:      Mare greşeală vorbeşti. Ascultă-mă, cugetă cum şi pe cine au ales Apostolii în locul lui Iuda : nu oricine a fost ales, cum se face la baptişti astăzi. S-a ales Matia: dintre aceşti bărbaţi care se adunau cu noi în toată vremea întru care intră şi eşia între noi Domnul Iisus….  să fie cu noi mărturia învierii lui (Fapte I v 21—22).

Deci nu oricine s-a ales, ci unul care avea legături cu Sfinţii Apostoli şi a fost martor al vorbelor şi faptelor Domnului. Prin urmare şi după Apostoli au urmat alţii, episcopii, care aveau legătura cu apostolii, cunoşteau învăţătura şi faptele lor. Această legătură nu o pot însă dovedi baptiştii. Dar poate voi, apostolii de moda nouă, ştiţi face minuni ?

El:       Nu facem minuni, dar propovăduim după cuvintele Domnului : „Mergând învăţaţi toate nea-murile….”  (Mat. 28)

Eu:      Destul, destul. Ştiu că spui cuvinte de la Matei 28, dar acele cuvinte erau adresate apostolilor, iar nu neânvăţaţilor de azi! Deci voi, predicatorii baptişti ar trebui să dovediţi cel puţin că ştiţi face minuni. Asta se cere de la un apostol. Vezi, că Sf.  Petru predica jidovilor o credinţă nouă si  pentru ca  să fie crezut a vindecat pe ologul care cerşea înaintea templului. (Fapte 3 v. 6-8). Şi baptiştii învaţă ceva nou, deci ar trebui să facă şi ei minuni?!

El:       Nu-i destulă minune că  baptismul este lăţit mai ales în America?

Eu:      Aceasta nu-i minune căci în America sunt şi alte secte cu mult mai numeroase. Dar poate au baptiştii mucenici ca biserica ortodoxă? La soborul din Niceea biserica ortodoxă avea episcopi martiri, unii cu mâna tăiată, alţii fără un ochi, de pe urma prigonirilor! Ei au mărturisit pe Hristos şi astfel erau vrednici urmaşi ai Lui, dar cum pot fi baptiştii apostoli al Lui Hristos, când nu au mucenici?

El:       Dar noi baptiştii de azi nu suferim prigoniri?

Eu:      Cum puteţi voi să vorbiţi de prigoniri? Sau îndrăzniţi a spune că faceţi ca Pavel, care purta cu răbdare temniţa? Iată marele Pavel nu a chemat pe vreun om ca să-1 scape din  închisoare !!!

Dar voi baptiştii care vă bucuraţi de libertate, chemaţi în ajutor pe nişte samsari din America având nume pocite, pe care Românul nici nu le poate rosti.

El:       Recunosc aici Prea Sfinţite că prea s-au dat americanii cu noi şi prea ne-au încălecat, ca de pildă cum s-a întâmplat cu seminarul baptist din Bucureşti. Un ziar de mare renume ca Universul (în numărul din 19 Februarie 1927) arată că acest seminar a fost scos de sub conducerea baptiştilor români. Seminarul, adică şcoala este proprietatea americanului Everett Gill, având ca director pe un alt american : Dan Hurley.

Eu:      Văd că eşti informat de cele ce se petrec, dar ştii că românii s-au plâns celor din America făcându-i de minciună? Ştii că dolarul joacă rol în baptismul românesc?

El:       Ştiu că ai noştri, adică baptiştii români s-au plâns că l-i s-au făgăduit bani din America pe lângă condiţia ca seminarul să fie al Românilor, dar la urmă americanii nu s-au ţinut de vorbă. Ştim că  plângerea aceasta s-a făcut în scris către baptiştii din America.

Eu:      Bine, Domnule Predicator, atunci cum se face că tot mai aperi baptismul, ca şi când ar veni de la Hristos?

El:       Îl apăr, pentru că  baptismul voieşte binele ţării.

Eu:      Greşeşti, dragul meu. Mai întâi ţi-am arătat că baptismul nu are predicator cu trimitere de la Hristos. Eu îţi voi arăta acum de unde vine baptismul între Români şi sunt sigur că atunci nu vei mai lăuda învăţătura lui.

Cum s-a ivit baptismul între români. Apostolii acestei credinţe.

El:       Nu aceea ne  priveşte pe noi baptiştii că de unde vine învăţătura noastră ci ca învăţătura să fie bună.

Eu:      Dar uite că voi baptiştii învinuiţi pe Dumnezeu, când spuneţi că cea de până acum, a bisericii noastre ortodoxe n-a fost bună. Adică cum? Numai prin predicatori unguri s-a milostivit Dumnezeu a răspândi adevărul tău şi la poporul românesc? Şi te întreb, Domnule Predicator, ştii că numai pe la anii 1875-1880 au auzit Românii de baptism? Cum se face că Dumnezeu nu Le-a adus mai curând aceasta învăţătură?

Domnule Predicator, te ştiu om cu minte şi prin urmare cred că eşti în stare să vezi cursa întinsă neamului românesc.
El:       Doresc să aud părerea P. Sf. Voastre, căci noi aceştia din popor nu prea le ştim toate.

Eu:      Iată care este adevărul. Foarte pe scurt îţi voi arăta ceea ce trebuie să ştie fiecare român, creştin adevărat. Să începem cu baptismul din Anglia. Abia în veacul al XVII-lea se iveşte acolo baptismul, dar prin mişcarea puritanilor, adică a prezbiterienilor care s-au despărţit de biserica oficiala a Angliei. Puritanii aceştia au înfiinţat  “sfatul bătrânilor” – pentru a conduce bisericile fără preoţi. Un pre-dicator cu numele Ioan Smith a declarat că botezul bisericii angli-cane nu e valabil şi s-a rebotezat împreună cu alţii. Totuşi, baptismul e slab până pe la anul 1689 când Oliver Cromwell i-a ajutat pe baptişti. Dar  abia după anul I691 câştigă adevărată independenţă căci în anul 1691 ei, adică  baptiştii, erau în  legături cu alte două  secte: cu prezbiterienii şi cu independenţii  (a se vedea Wetzer si Welte: Kirchenlexikon volum X, Freiburg. 1. Br. p. 362). De atunci şi până azi abia s-a urcat numărul bap-tiştilor la cifra de 404.794 membri cu 2039 predicatori şi 1008  adunări. Astăzi sunt cinci feluri de baptişti în Anglia.

El:       De ce îmi spuneţi acestea P. Sfinţite?

Eu:      Ai răbdare,  trebuie să asculţi cu atenţiune, căci baptismul din Anglia a trecut în Germania, de acolo în Ungaria, iar de aici s-au molipsit şi unii Români.

El:       Cum s-a ivit baptismul din Anglia în Germania?

Eu:      Aşa că, un neamţ cu numele Oncken – Ioan Gerhard (născut în Basel în anul 1800), a plecat în Anglia, de unde în anul 1823 o societate de misiuni l-a trimis să propage baptismul în Germania.  Acest Oncken a fost botezat din nou în noaptea zilei de 22 Aprilie 1834.

El:       Cine 1-a botezat?

Eu:      Un american cu numele Sears, dar acesta nu avea dreptul de a boteza şi mai ales noaptea. Din cauza aceasta Oncken s-a botezat din nou în 3 Sept 1837 ziua la amiază. Ţine seama bine că acest neamţ s-a botezat de trei ori şi a devenit tatăl, părintele baptiştilor nemţi.. Nu-i vorbă, mare putere avea din trei botezuri! Oraşul Hamburg a devenit centrul baptiştilor! ! !

El:       Dar cum a ajuns baptismul în Ungaria?

Eu:      Iată cum ne vorbeşte istoria: în oraşul Hamburg a izbucnit un foc puternic, care a mistuit a treia parte din clădiri. Trebuiau deci braţe de muncă şi nu-i mirare dacă şi din Ungaria s-au dus muncitori la Hamburg ca să lucreze la refacerea clădirilor. Astfel a ajuns acolo şi tâmplarul (măsar) Ioan Rottmayer care s-a împrietenit cu nemţii şi mergea la adunările baptiste. Acest ungur cu nume nemţesc (sau jidovesc?) s-a botezat cu botezul baptist de către neamţul Oncken iar în anul 1846 vine acasă la Pesta. Insă nu mult spor face cu baptismul căci – chiar şi după douăzeci de ani de muncă abia avea câţiva aderenţi. Munca lui Rottmayer a fost  continuată de un croitor cu numele   Antonie Novalc care a fost mai norocos căci a izbutit să înfiripeze câteva nuclee baptiste chiar şi în judeţul Bihor. Nu uita, Dom-nule Predicator, un lucru : baptismul a venit la unguri de la nemţi iar cel dintâi predicator neamţ a fost botezat de trei ori.

El:       Nimeni   nu   ne-a   spus  nouă  până acum aceste lucruri.

Eu:      Aceste lucruri sunt aşa dragul meu, iar eu merg şi mai departe: cei dintâi predicatori baptişti între români au fost unguri, care au găsit câţiva oameni slabi între Români. Aşa s-a întâmplat că ungu-rii au fost aceia, care au botezat mai întâi cu botez baptist pe unii Români. Si dintre toţi predicatorii români de la început şi de azi cei mai mulţi, aproape toţi, au primit botezul de la predicatori unguri. Acest adevăr îl voi dovedi acum. Cele dintâi urme despre predicatori baptişti romani  botezaţi, le  avem din anul 1888 în comuna Talpoş din judeţul Bihor. În anul  acesta apare  ungurul Kornyai Mihaly, care botează pe cel dintâi om baptist din Talpoş: pe  Onuţ  Vidican—Uciu. Cel dintâi   predi-cator  român în Talpoş a fost Onuţ Lazăr,  botezat prin acelaşi Kornyai Mihaly. Predicatorii de azi din Talpoş cu numele: Oniuţ Oicean, Teodor Negruţ şi Roman Gheorghe întâi au fost botezaţi tot de către Kornyai. Este dovedit că acest Kornyai a predicat românilor din Talpoş în limba maghiară iar un român cu numele Gheorghe Florian făcea pe tâlmaciul.

El:       Cum s-a întâmplat Prea Sfinţite că unii români au ascultat de unguri?

Eu:      D’apoi dragul meu, nu uita că Românii erau supuşi iar ungurii erau stăpânitori. Şi mai este ceva. Cei ce primeau botezul, mai băgau la buzunar şi ceva parale iar ungurii ştiau către cine şi cum să se apropie. Baioneta jandarmului ungur apăra pe propagandistul ungur şi românul NU putea zice nimic. Iată de pildă în comuna Curtici încă a venit ungurul Kornyai din Salonta şi s-a dus de-a dreptul la casa comunală. Acolo ştia că este un servitor român cu numele Teodor Clepe. Ungurul Kornyai l-a botezat pe Clepe şi l-a făcut predicator în Curtici. Iată deci şi aici isprava făcută prin Kornyai şi prin servitorul comunal Clepe. Acestea sunt adevăruri pe care le ştiu toţi locuitorii din Curtici şi le recunosc  baptiştii toţi. Tot de la unguri a primit  botezul şi fostul  predicator Radu Taşcă din Curtici.

El:       Pe cine au mai botezat ungurii?

Eu:      Ungurul Kornyai Mihaly în anul 1892 a botezat pe predicatorul baptist Teodor Leucuţa de la adunarea baptistă româna din Arad. În anul 1894 ziua de 7 Iunie a văzut botez baptist şi comuna Luguzău din judeţul Arad. În ziua aceasta, ungurul Toth Istvan din Tăut (jud. Bihor)  a botezat pe românul baptist Gheorghe Duiga din Luguzău. Acest Duiga fu pus ca  predicator, de ungurul Toth, care îl botezase. Este de observat că în comuna Luguzău baptismul se ivise încă în anul 1891 dar timp de trei ani, pană la botezul unguresc al lui Duiga, a funcţionat ca predicator ungurul Bandor Pal din Curtici!!! Este bine să se ştie că ţăranul Duiga avea trei fete şi bogat fiind, i-a succes să atragă la baptism trei tineri care apoi au devenit ginerii lui. De altfel Duiga a purtat procese cu mulţi locuitori pentru acaparare de proprietăţi şi apoi s-a„pocăit”. Pe el l-a botezat — cum văzurăm — ungurul Toth Istvan care avea de tălmăcitor pe un român din Tăut cu numele Lazăr.

El:       Mai ştiţi vre-un  botezător  ungur?

Eu:      În anul 1891 jidovul ungurit Mayer Carol din Salonta a botezat pe doi predicatori români din comuna Vădaş, jud. Arad: Bonta Petru şi Gale Ioan urgisiţi de tot poporul ca unii care s-au vândut la unguri. În anul 1898 ungurul Kornyai a botezat pe predicatorul român Teodor Sida pentru adunarea din Buteni. În acelaşi an 1898, ungurii Atila Csopjak, funcţionar de stat ungur şi învăţătorul ungur Nagy Pal din Budapesta, împreună cu Udvarneki Miklos, tatăl predicatorului ungur de azi din Buda-pesta, — au  sosit în comuna Pecica de lângă Arad şi acolo au botezat pe patru români uitaţi de sine, care sunt: Petrişor Gheorghe, Chevereşan Ioan, Vârtaci Dumitru şi Vartaci Ioan.  Această ruşine o poartă pe obraji cei ce mai trăiesc dintre predicatorii baptişti din Pecica, toţi, dar toţi botezaţi de Atila Csopjak şi acest Atila a dat ordin ca tulit-panul unguresc să fie pajura casei de rugăciune a baptiştilor din Pecica.

Ruşine şi ocară celor renegaţi, botezaţi de unguri. Până şi predicatorul Ioan Popa, seful tuturor baptiştilor din ţară s-a  botezat  de-un ungur în Cluj în 15 Nov. 1908. Să ştie toţi românii că din toţi cei 910 predicatori din ţară 800 sunt botezaţi de unguri. Dar să toarcem firul de unde l-am lăsat. Am arătat că baptistul ofigur Antonie Novak a pătruns până în Bihor. După dânsul a urmat ca propa-gandist Enric Meyer care în anul 1873 înfiinţează cea dintâi comunitate baptistă organizată în Budapesta. (A se vedea despre aceasta între altele chiar foaia baptistă: „Szeretet” (Iubirea) numărul 19 din l Oct. 1926 la p. 2-3). Este interesant a se şti un lucru ciudat. Tâmplarul Meyer este considerat de unguri ca un trimis al lui Dumnezeu. Ei păstrează şi azi catedra de pe care a predicat Meyer mai întâi. Dar ei păstrează şi Bibliile, ochelarii, condeiul, călimara, ceasornicul şi alte mărunţişuri de ale lui ca pe ceva sfânt, ca relicve sfinte. Toate aceste lucruri au fost expuse spre vedere publică la congresul bap-tist, care s-a ţinut în Budapesta în luna Septembrie anul 1926. Câtă deosebire deci între noi ortodocşii, care cinstim moaştele sfinţilor şi între baptişti, care păstrează ochelarii unui tâmplar ca Enric Meyer. Şi acest tâmplar a avut ca urmaş de propagandă mai ales pe ungurul Mihaly Kornyai, care din Salonta-Mare, unde avea sediul, făcea propagandă şi se ştie precis că în anul 1884 el a introdus baptismul între românii ortodocşi din comuna Rohani, judetul Bihor. Am  văzut că acelaşi Kornyai, despre care poporul din Bihor zice că a facut multe hoţii, in  anul 1888 a introdus baptismul în Talpoş iar la anul 1890 în Curtici. Acest Kornyai Mihaly a fost botezat în anul 1875 de către Enric Meyer, agent al societăţii biblice britanice.

Alăturea de Mihaly Kornyai, o seama de unguri de la roată s-au năpustit asupra satelor româ-neşti. Iată numele câtorva dintre ei: Mihai Toth şi Ioan Lajos tot din Salonta. Doi funcţionari de stat unguri: Atila Csopjâk şi Ludovic Bodoki de la Căile Ferate Maghiare mergeau cu bilete gratuite între Români ca sa propage baptismul. Croitorul Iosif Vlaovics, comerciantul Gromen, lăcătuşul Ioan Tatter erau cei mai mari răspânditori ai baptismului printre români.

El:       Dar Prea Sfinţite, aceşti unguri nu prea ştiau româneşte. Atunci cum predicau şi cum i-a lăţit baptismul.

Eu:      Nici americanii care au ţinut cu ungurii congres în Budapesta şi încă congres baptist, nu ştiau ungureşte, dar s-au înţeles unii cu alţii prin tălmăcitor. Tot aşa s-au găsit între români câţiva tălmă-citori, care mergeau cu ungurii din sat în sat. Ungurul vorbea mai întâi iar românul spunea pe româ-neşte. Astfel de tălmăcitori erau între alţii Gheorghe Florian din Talpoş, Mihai Brumar, Gheorghe-Crişan, Gheorghe Slav şi alţii. Aceşti tălmăcitori şi-au lăsat ocupaţiile lor de mai înainte şi primeau bani de la unguri, care au izbutit ca până la anul 1905 să facă pe 4500 (patru mii cinci sute) români din fosta Ungarie, ca să-şi lepede legea strămoşească.

El:       Dar vă rog să-mi spuneţi cum s-au purtat ungurii la început faţă de baptişti ?

Eu:      Faptele mărturisesc că la început ungurii nu au văzut cu ochi buni baptismul, dar după ce au văzut că prinde teren între Români au început să-l sprijinească. Chiar istoricul baptist ungur Attila Csopjak recunoaşte că guvernul lui Coloman Tisza, care ura pe români, a început să favorizeze pe baptişti. În anul 1892 şi-a ridicat cuvântul în parlamentul unguresc până şi deputatul ungur Iranyi Daniel, care spunea că baptiştii sunt buni patrioţi şi că „principiile lor de credinţă cu excepţia unui ritual extern, a formei   botezului, se  unesc într-u  toate cu prin-cipiile şi părerile protestante” (vezi jurnalul parlamentar, Orszaggyuesi Naplo III. 1892 p 437-441). Desigur că ungurii puteau vorbi aşa,  pentru că le da mâna. Aşa s-a întâmplat apoi că  în anul 1905 ministrul de culte maghiar Lukacs sub Nr. 77092 a recunoscut definitiv pe baptişti. Aşa am ajuns, dragul meu, ca în România Mare ungurii baptişti să umble a ne fura sufletul. Cu tot dreptul trebuia să se alarmeze mai dăunăzi ziarul Universul rverjui” (5 Martie 1927) că în Ocnele Mureşului sau Uioara (jud. Alba), cum îi spun localnicii, bap-tiştii ţin adunările de cult în biserica maghiară reformată din localitate. Şi, ceea ce este într-adevăr uimitor, adunările de propagandă baptistă se ţin în localurile amintite — biserica şi şcoala  reformată — în prezenţa preotului reformat maghiar.

Informaţia este riguros exactă, ori cât ar părea de extraordinară. Şi dacă ar fi numai atâta! Dar lucrurile sunt şi mai grozave. In oraşul Brăila, mai anii trecuţi, baptiştii ţineau adunările în aceeaşi casă de rugă-ciune cu calvinii adică cu reformaţii unguri şi chiar azi sunt fraţi de cruce. În Arad baptiştii ţin serbări laolaltă cu preoţii calvini, cum s-a întâmplat la nunta de aur a unui baptist. În alte locuri se întâmplă acelaşi lucru.

În faţa acestor cazuri noi românii să stăm oare cu mâinile în sân? Ce legătură poate fi între cultul reformat şi între baptişti? Evident, bisericească nici una, ci este o legătură de alt ordin: o legătura de interese politice asupra cărora nu mai stăruim fiindcă ele sunt limpezi ca lumina zilei. Nădăjduim, că autorităţile în drept vor lua toate măsurile cuvenite, ca această promiscuitate reformato-baptistă să înceteze.

El:       Dar Prea Sfinţite, noi baptiştii facem ceea ce zice Scriptura: „trebuie a asculta pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5 v. 29). Noi baptiştii vrem apropiere cu oamenii prin Hristos şi atunci ca ce gânduri ascunse au ungurii, nouă nu ne pasa.

Eu:      Dragul meu, noi ortodocşii nu vrem să îndemnăm la ură faţă de alte neamuri, Noi iubim pe toţi aceia, care sunt oameni de omenie, chiar  poporul maghiar, care ne-a apăsat o mie de ani, căci Mântuitorul ne-a  învăţat să iubim şi pe vrăjmaşi. Dar ceea ce nu ştiţi sau nu vreţi să ştiţi baptiştii este, că ungurii nu mai ascund planurile lor. Eu ca episcop cu inima îndurerată trebuie să o spun că conducătorii ungurilor umblau să ne dezbine. Nu vreau ca poporul meu să poarte ură faţă de unguri, dar vreau să se ştie că poporul român e dator sa se apere. Oricine îmi va da dreptate că dacă un deputat ungur ca Iranyi Daniel apără pe baptişti ştiind că face un bine maghiarismului, eu şi noi toţi românii avem dreptul şi datoria să apărăm ortodoxia şi neamul. Când un străin mă îndeamnă să-mi schimb legea părinţilor eu sunt dator să vad de ce îmi cere acest lucru. De ce îmi cere să nu mai botez pruncii, de ce cere că mă leapăd de preoţi, de ce cere să arunc crucea şi icoanele! Dar, domnule predicator ai auzit D-ta ceva despre deputatul ungur Oliver Almay?

El:       N-am auzit până acum iar cât priveşte cele ce a-ţi spus, văd că aveţi deplină dreptate!!!

Eu:      Cum nu aşi avea dreptate când şi acel deputat ungur scria într-un ziar unguresc din Arad la 25 Dec. 1913 (Aradi Kozony) că conducerea poporului român trebuie luată din mâna preoţilor. Iată între altele ce zice deputatul Almay din cuvânt în cuvânt: „Chestia naţională românească ar trebui dezlegată aşa ca poporul român să fie eliberat de sub conducerea preoţilor români. E de mare însemnătate că chestia românească, cel puţin în parte, poate fi dezlegată cu ajutorul baptismului.  Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut in judeţul Aradului. Lucrul  acesta îl ţin eu de prea însemnat, deoarece în acest chip poporul român scapă de sub conducerea preoţilor fanattzatori.  Baptiştii sunt răbdători şi trăiesc în pace cu ungurii”. După acestea ce dorinţă mai ai? Ce voieşti să mai ştii Domnule Predicator ? Pentru ce ungurii lăţesc baptismul între Români?

El:       Aşi dori să ştiu  după toate  acestea din care pricină s-au pus pe treabă ungurii ca să facă pe români baptişti.

Eu:      Lucrul e simplu şi uşor de înţeles. Ori crezi D-ta că propagandiştii unguri si-au bătut capul cu mântuirea sufletelor  româneşti?
El:       Cred că da, de vreme ce între unguri s-a ivit credinţa baptistă mai înainte.

Eu:      Vezi, aici e greşeala D-tale. D-ta nu ştii că între unguri baptismul nu a prea prins rădăcini şi ar fi fost de aşteptat ca predicatorii unguri să facă propagandă în neamul lor unguresc. Dar ce să vezi? Abia câţiva unguri s-au făcut baptişti, aşa ca de ochii lumii. E dovedit că în vechea Ungarie baptiştii unguri erau mai puţini ca cei  romani. În schimb însă între români  s-au găsit câteva coade de  topor, car au  luat bani iar pe de altă parte nu trebuia să mai plătească dare şcolară pentru susţinerea şcoalelor Ortodoxe. Ungurii au încercat sa maghiarizeze toate neamurile din jurul lor. Au introdus de pildă pe şvabii din Bănat si pe Nemţii din Sătmar în cercul politicei şi culturii maghiare, dar pe Români nu i-au putut amăgi. Azi în România Mare ungurii fac opintiri uriaşe ca şvabii şi nemţii să rămână în cercul vieţii maghiare.

Dar zadarnică e năzuinţa lor de a menţine pe aceşti neofiţi ai politicei de deznaţionalizare în situaţia lor de altă dată. Procesul redeşteptării lor naţionale e firesc şi, în Statul român, nimeni şi nimic nu-i putea împiedecă să îşi facă cursul până la capăt. Căci noi nu ne găsim în situaţia tragică a foştilor noştri stăpâni de ieri. Nu avem nevoie, ca să ne  menţinem dominaţiunea politică, să deznaţionalizăm pe nimeni în profitul nostru şi cu atât mai puţin să împiedicăm revenirea la matcă a celor pe cale de a-şi fi pierdut sufletul lor etnic si naţional în profitul maghiarimei. Aceasta fireşte, atâta vreme cât pro-cesul ce se discută nu se face cu tendinţe duşmane Statului nostru. (Natiunea – Cluj)

El:       Dar ce are a face baptismul cu şvabii si cu nemţii?

Eu:      De la ei pot lua pildă baptiştii căci şvabii şi nemţii nu s-au făcut baptişti iar Ungurii ar face mai bine să-si vadă de poporul lor si nu sa ţină congrese baptiste la Budapesta? Te întreb, Domnule Predicator ce s-a întâmplat în Sept. 1926 la Budapesta?

El:       Nu ştiu pe larg dar am auzit că au fost adunaţi acolo baptiştii din lume.

Eu:      Anul 1926 n-a adus surprize în privinţa baptismului. În 10-18 Septembrie 1920, s-a ţinut la Budapesta congresul baptiştilor din sud-estul Europei în prezenţa D-lor Dr. Mullins, preşedintele alianţei baptiste mondiale. Dr. Ruhsbrooke, Dr. Gill şi altii. Au participat şi delegaţii din România atât români cât şi unguri şi anume 5 predicatori români şi 17 predicatori unguri.

Cu ocazia Congresului baptist din Budapesta s-a spus că Ungaria este prima ţara din Sud-estul Europei în care s-a ivit baptismul. Această mărturisire trebuie reţinută, spre a se vedea limpede că baptismul poate fi chiar „patriotic”, când e vorba de maghiari. Ce mai vorbeşti acum Domnule Predicator? Ungurii se laudă la un congres din Budapesta că ei au lăţit baptismul între români! Nu numai atât. Ei după îndemnul contelui Apponyi caută să ia parte la revoluţii sufleteşti, ca sectarismul, ca apoi să poată revizui tratatul de pace.

El:       Aşa dar nu credeţi că Ungurii au voit binele Romanilor?

Eu:      Mă miră întrebarea D-tale! Dar nu ştii că ungurii au înfiinţat pentru românii de credinţă cato-lică o episcopie maghiară iar în anul 1905 au recunoscut pe baptişti ca să poată cădea românii în cursă  baptistă ? Si oare nu au căzut ?  Au căzut şi încă rău căci în adunările baptiste române sub unguri tre-buia să se cânte pe melodia imnului naţional unguresc.  Mărturisească D-1 Vasile Berbecar,  bătrânul baptist din Arad, oare este adevărat? El a tradus cântări baptiste române după cele ungureşti în anul 1913. Aşi voi acum să ştiu când au cântat baptişti români vreo cântare de-a lor cu melodia imnului naţional  român? Niciodată că s-ar fi supărat „fraţii” lor unguri că i-au trădat.

El:       Acestea au fost, dar noi baptiştii români ne-am despărţit azi de cei ungari.
Eu:      Dacă d-ta vorbeşti aşa atunci nu cunoşti lucrurile. Căci în cele mai  multe adunări si azi se admite predica ungurească.

El:       Ce dovezi aveţi ?

Eu:      Voieşti dovezi. Iată am înainte-mi revista baptistă maghiară din Oradea-Mare numărul din 15 septembrie 1926. Fii atent! În această revistă cu numele: Iubirea” la pg. 6 se zice: Poporul din Bucovina încă nu cunoaşte Evanghelia. Lucrarea  aceasta revine fraţilor din  România veche.  Munca
aici va fi
 grea, căci poporul este foarte fanatizat de bisericile ortodoxe.

El:       Şi ce voiţi să spuneţi prin aceasta ?

Eu:      Că baptiştii unguri nu-şi bat capul că doar ungurii din Ungaria cunosc sau nu Evanghelia, însă au mare grijă ca Românii  să o cunoască. Nu uita, Domnule Predicator, ca ungurii şi-au ajuns scopul pentru care au luptat, dar numai cu Românii trecuţi la baptism. In Bucovina nu-i picior de ungur, de aceea voiesc baptiştii unguri lăţirea pocăitismului şi acolo. Şi nu le place că poporul român ţine morţiş la biserica sa.

El:       Eu cred, Prea Sfinţite că prea mult vă gândiţi la baptiştii unguri.

Eu:      Dar de unde omule, statistica ne arată că peste tot abia dacă sunt 15000 de baptişti unguri cu cei din Ungaria cu tot, însă sunt aproape 30 mii baptişti români. Şi asta ar fi ce ar fi, dar mândria un-gurului nu are pereche. Iată ce spune tot foaia baptistă ungurească la pag. 6 (Nr. din Sept. 1926): În istoria misionară a ţării noastre actuale cel mat mare rol l-a avut misiunea maghiară  baptistă si putem spune că  baptismul înfloritor al României poate mulţămi fiinţa sa evangheliştilor maghiari!!

Acum  mai crezi d-ta că ungurii, care ne-au asuprit o mie de ani ne-ar voi binele cu baptismul lor?! Să creadă cine o vrea, dar sufletul cu adevărat românesc se cutremură chiar numai gândindu-se la aşa ceva. Te întreb deci Domnule Predicator, iţi ajung cele spuse de mine?

El:       Noi baptiştii ne avem ca fraţii. Şi apoi toată lumea-i dintr-un sânge, cum zice Pavel apostolul.

Eu:      Văd că e nevoia ta să te mai lămuresc. Deci ascultă. Toate naţiunile din jurul nostru se feresc de baptism. În Ceho-Slovacia sunt abia 3100 suflete, în  Italia 1762, în Bulgaria 249, în Austria 628, în  Ungaria abia zece mii, apoi să nu  uităm că în Franţa sunt numai 19 predicatori cu puţini credincioşi, (vezi chiar revistă baptistă ungurească „Iubirea”  Nr. din 15 Iulie  1923) în Elveţia 1100, etc. Adevărat că în  America sunt 6 milioane,  cu 43764  predicatori iar în Anglia sunt 404794 cu 2039 predicatori pe când în Germania sunt numai 53 866  baptişti cu 370 predicatori. Dacă socotim că în România sunt aproape 30.000 baptişti cu 910 predicatori, ajungem iarăşi la o constatare mult grăitoare.
El:       Care este acea constatare?

Eu:      Că în România s-au îngrijit ungurii şi cei cu dolari ca tot la 32 suflete si fie un predicator, pe când în Anglia un predicator are aproape 200 suflete iar în America are 137 suflete.

El:       Aceste cifre pot să fie adevărate, dar nu-i adevărat ca dolarii joaca rol.

Eu:      Poate că D-ta nu capeţi dolari, dar iată o dovadă că alţii capătă. E vorba de  predicatorul baptist maghiar Iuliu Darabonţ din Oradea-Mare, care între altele scrie în foaia baptista Szeretet (Iubirea) de la 16 Iulie 1923: „Nu putem tăcea, de la adunarea din Ward a sosit o scrisoare în care este scris: în revista „Iubirea”am cetit că uniunea baptistă maghiară din Ardeal şi-a pus de scop lăţirea evangheliei. „Adunarea noastră a hotărât că ajută cu cea mai nobilă râvnă pe fraţii săi unguri din Ardeal. In scopul acesta trimitem aici ci o sumă, din care o parte să o folosiţi pentru plata predicatorului, altă parte pentru casieria centrală a misiunilor iar a treia parte să o folosească membrii  lipsiţi ai Misiunei”.Nu trebuie să mai dovedim rolul dolarului. Doar şi seminarul baptist din Bucureşti e folosit spre scopuri antiromâneşti prin dolari Şi autorităţile noastre româneşti îi lasă pe aceşti baptişti în pace. Nimeni nu controlează ce este cu banii din America. Iată cazul cu Iuliu Darabonţ. Câte sume nu vor fi venit din America, despre care n-a pomenit, dar în anul 1923, i-a venit o sumuliţă mai măricică, strigând de bucurie „Nu putem tăcea”!!! Ce crezi Domnule Predicator, oare noi putem tăcea?

El:       Noi nu ne batem capul cu ce fac alţii. Noi ne dăm după americani că ei sunt un popor civilizat şi cult. Noi avem o grămadă de Români care mănâncă pâine americană.

Eu:      Rămâi la obiect. Nu trece la America. Acum vorbim de urmările baptismului. S-a constatat că numai în comunele româneşti se lăţeşte baptismul. Ziarul „Universul” în numărul de la 26 Febr. 1927 arăta următoarele: „Pentru a putea aprecia în toata gravitatea ei opera de destrămare a acestei propa-
gande dăm câteva date statistice, care nu au nevoie de nici un comentar. Baptismul a străbătut până azi în 212 localităţi din judeţul Bihor, în 163 localităţi din judeţul Arad, 129 localităţi din judeţul Alba, 111 localităţi din judeţul Severin, 69 localităţi din  judeţul Caraş, 60 din jud. Timis. Torontal, 78 loc. din jud. Hunedoara 55 loc. din jud. Cluj. În celelalte judeţe din Transilvania,  cucerirea baptistă este mai neânsemnată. În Basarabia au strabatut în 15 loc. din jud. Lapuşna, în 18 localităţi din jud. Tighina, în 16 loc. în jud. Cahul, în 26 loc. din jud. Ismail, în 38 loc. din jud. Cetatea Albă, în 19 loc. din jud. Bălţi, în 18 loc. din jud. Hotin. În judeţele locuite de o populaţie minoritară, cucerirea baptistă este diferită. Astfel în judeţul Ciuc cu 78 la sută populaţie maghiară, baptiştii au străbătut numai în 2 localităţi şi acestea romaneşti: Bicaz si Cirleu având doi predicatori români şi eiÎn jud. Trei Scaune cu 79 la sută populaţie maghiară au străbătut numai în 10 loc. în jud. Odorheiu cu 93 la sută populaţie maghiară, au străbătut in 21 localităţi. Acum te întreb, Domnule Predicator, mai crezi D-ta că propa-ganda cea mare în România se face de dragul poporului roman?

De buna seamă că nu mai crezi, dar atâta nu ajunge. Trebuie să ai milă de poporul maghiar, care n-a primit pământ, ci tot pământul a rămas în mâinile moşierilor cu câte zeci de mii de jughere. Şi trebuie să-ţi fie milă de acei unguri mai ales din săcuime, care nici azi nu cred în Sf. Treime, numindu-se unitari. De ce nu merg baptiştii unguri acolo între ai lor ca să facă propagandă?

El:       Noi ne ocupăm de ţara întreagă iar nu numai de o parte a ei. Evanghelia trebuie dusă în fiecare colt de ţară Şi ştiţi Prea Sfinţite ca noi o ducem şi în Basarabia prin predicatorul Averbuch.
Eu:      Deşi D-ta nu rămâi la obiect, îmi pare bine că ai amintit de evreul Averbuch şi de Basarabia. Deci D-ta crezi că acest jidov cu numele Averbuch predică baptismul spre binele românilor, te înşeli amar. El e jidov rus de obârşie iar ca să poată pescui cum îi place, s-a făcut cetăţean englez iar nici de cum român. El spune că răspândeşte baptismul între Evrei. Ce e drept el a vorbit în vre-o două adunări de evrei dar nici unul nu s-a încreştinat. Ei îşi ţin legea cu tărie. Atunci vicleanul de jidov s-a îndreptat spre oile cele (pierdute zice el) lesne crezătoare ale moldovenilor şi îi învaţă pe ei a-şi părăsi legea, şi a trece la pocăiţi, ca şi el e pocăit…. Un tovarăş al lui, tot evreu, – l-a dat însă de gol spunând unui român din Basarabia: D-ta crezi ca Averbuch s-a lăsat de legea evreiasca? Tare te înşeli. Mănâncă şi el o bu-cată de pâine şi încă o pâine bună, pentru că îl cred câţiva proşti!!!

El:       O fi cum ziceţi, Prea Sfinţite, dar şi alţii mai predică iar nu numai Averbuch.

Eu:      Aici ai dreptate. Chiar citesc în Nr. 25 de la 5 Febr. 1927 al ziarului România Nouă din Chişinău, că din pricina îndreptării Calendarului, mulţi baptişti speculează situaţia. Ei îsi pun ochii pe câte o familie mai neorientată şi fac cunoştinţă cu membrii familiei aceleia. Agentul baptist începe a cerceta acea familie având convorbiri biblice cu ea, în momentul convorbirilor prieteneşti, agentul caută să plaseze doctrina lor arătând-o superioară, cetind părţi din Biblie şi literatură specială, stă-ruind să provoace curiozitatea casnicilor, pregătind astfel în familie o atmosferă prielnică, pentru alte expe-rimente mai serioase.

Pentru a impresiona şi mai mult familia, agentul îi propune acesteia să vina într-o seară cu amicii săi „cântăreţi buni”, pentru o mica distracţie, exprimându-şi dorinţa ca familia să invite cât mai mulţi cunoscuţi. Obţinând consimţământul familiei, agentul, fie bărbat, sau  femeie, se prezintă în ziua fixată în societate, un grup de tineri baptişti cu instrumente muzicale: balalaici, mandoline, ghitare, etc. Această orchestră baptistă, cântă ore întregi, cu multă artă diferite melodii. Cu acest prilej misi-onarul sectant, vorbeşte în contra bisericii oficiale, aducând insinuări la adresa ei. Atacul cade în sufle-tul celor prezenţi şi adormiţi de cântarea sirenelor baptiste, ca nişte scântei în paiele uscate de arşiţa verii, provocând o gravă zdruncinare, o adevărată revoluţie în conştiinţa religioasă a ortodocşilor  prezenţi. Dacă mai adăugăm la aceasta ura şi învrăjbirea faţă de biserica oficială de care sunt animaţi cei prezenţi, ne putem închipui uşor sentimentul general cu care ei părăsesc adunarea de muzica im-provizată. Ei nu părăsesc adunarea numai cu ecoul cântărilor şi al predicei, ei duc cu sine şi broşuri speciale, precum şi Noul Testament, subliniat în anumite locuri de mâna misionarului sectant şi în special acele explicate de dânsul intenţionat în favoarea baptismului. Dar această mişcare nu izvorăşte din oarecare trebuinţă sufletească a neamului!

El:       Dar din ce izvorăşte atunci?

Eu:      Din ura faţă de tot ce e românesc. Ardealul îi doare pe duşmani şi Basarabia şi Bucovina. S-au năpustit asupra acestor teritorii româneşti ca lăcustele. Dar poporul român ştie următorul adevăr: că baptismul nu izvorăşte dintr-o necesitate sufletească a poporului românesc, a cărui viaţă religioasă s-a cristalizat în formele creştinismului oriental. Ci este o importaţie străină. Străină de tradiţiile noastre, de mentalitatea noastră şi mai ales străină de marile noastre interese naţionale. De aceea activitatea misionarilor baptişti trebuie urmărită de aproape cu cea mai mare atenţiune şi trebuiesc luate, pană nu e târziu, toate măsurile legale de apărare şi conservare a admirabilei discipline morale a neamului. (Ziarul „Universul”)

El:       Prea Sfinţite: eu nu înţeleg de ce este bun baptismul în America iar la noi la români nu. Doar ce e bun are valoare pretutindenea. Pavel apostolul zice: „De aceea fraţii mei, câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite…. aceste să gândiţi! (Filipeni 4 v. 8).

Eu:      Dar tot Sf. Pavel zice şi tot în acea epistolă către Filipeni: „Cele ce aţi învăţat şi aţi luat, şi aţi auzit şi aţi văzut întru mine, acestea să le faceţi” (c 4 v. 9). Prin urmare trebuie să ţinem cele ce le-am învăţat iar nu învăţături noi. Învăţătură nouă este să nu-ţi mai faci cruce, după ce înaintaşii tăi şi-au făcut timp de 19 veacuri. Poporul acesta românesc îşi respectă trecutul său şi nu poate să mai rabde ca nişte nesocotiţi să ardă crucea, să arunce icoanele, să nu se cunune la biserici, să hulească biserica şi câte altele. Noi Românii ortodocşi încă avem preoţi şi biserici în America, dar nici unuia nu-i trece prin gând să-şi bată joc de baptişti sau de altă confesiune din America, precum fac la noi baptiştii, care nu fac altceva decât ne hulesc biserica. Dovezile noastre sunt nenumărate. Ei în adunări chiar la pre-dică fac pe departe amintire de ortodocşi, ca cei prezenţi să înţeleagă. De curând au fost prinşi că în adunările din Bucureşti huleau biserica ortodoxă. Dacă baptiştii simt că nu-i nici un strein între ei, vor-besc in largul lor despre biserica ortodoxă iar când cineva e de faţă, tac mulcom despre noi. Ameri-canii să nu se mire că la noi în ţară ne apărăm legea căci aici poporul în trecut a avut o credinţă, un suflet. La noi biserica era totul iar nu ca în America unde nu există omogenitate, nu există unire în cugete şi în simţiri. În America s-au adunat tot felul de naţii din alte ţări cu credinţe diferite, dar nu tot aşa este la noi. La noi nu sunt cinci sute de secte ca în America şi deci nu-i mirare, că baptistul e con-siderat ca vrăşmaş al ţării şi bisericii, căci ţara e una cu biserica. Nu poate zice nici un american că cineva e vrednic de iertare când face pe baptistul şi aţâţă poporul. Un baptist cu numele Gheorghe Vunvulea, din judeţul Târnava-Mică, a spus în anul 1912 că pământul numai atunci se va împărţi, când va veni comunismul propovăduit de baptişti!! Iată deci un baptist cum înţelege baptismul. Un predicator din Radna (jud. Arad) a spus în anul 1922 că eroii căzuţi pe câmpul de luptă sunt păcătoşi iar baptiştii sunt virtuoşi. Ambii au fost pedepsiţi, dintre cari cel dintâi a stat 8 zile in închisoare. Aceşti oameni încă au avut curajul să ceară a fi înmormântaţi în cimitire ortodoxe. Iată ce îndrăzneală. Ungurii i-au sprijinit ca să-şi facă adunările în apropierea bisericilor ortodoxe ca să ne provoace. Ade-vărul acesta îl dovedeşte starea de fapt, ori cât ar minţi baptiştii, căci în adevăr capiştile baptiste sunt tot pe lângă bisericile noastre.

El:       E foarte frumos Prea Sfinţite că apăraţi biserica ortodoxă cu îndârjire dar nu-i mai puţin ade-vărat că adevăraţii creştini trebuie să se iubească unii pe alţii.

Eu:      Desigur, dar ura o propagaţi  Dv. si nicidecum noi, care numai ne apărăm neamul şi trecutul. Un ziar din capitală: ”Cuvântul” în numărul din 2 April 1926 scrie că trebuie să ne apărăm spre a nu ni se fura turma încredinţată nouă… Dar chestiunea ne interesează şi sub raportul politic. Subminarea bisericii înseamnă subminarea unităţii sufletului naţional consacrat istoriceşte în formula culturală a ortodoxismului. Ortodoxismul e azi ca un frunziş, forfecat de omida sectară.  Cine ţine la unitatea sufletului românesc, cine e încredinţat că aceasta unitate e simbolic şi istoric înfăţişată în aşezământul ortodox e dator să procedeze la o energică deparazitare.

Acelaşi ziar spune cu toată dreptatea că fără de unitatea etnică, în condiţiile  date, – unitatea de   credinţa este imposibilă. Şi mai spune ceva ziarul  „Cuvântul”: propaganda sectară este de o mie de ori mai primejdioasă decât propaganda comunistă.

El:       Să vorbim mai mult despre Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum el se găseşte în Sf. Scriptură. Să vorbim de mântuire iar nu despre rolul naţional al bisericii, căci ce folos că umblă cineva în port naţional, de pildă, iar în sufletul lui nu are pe Hristos.

Eu:      Aici nu mă mir de ceea ce spui. Nu şi iată pentru ce: voi baptiştii vă arătaţi buni creştini, dar vă întreb unde este bunătatea voastră? Voi v-aţi despărţit de trupul neamului şi nici la sărbătorile  naţio-nale nu mai intraţi la bisericile noastre, însă în acelaşi timp vă adunaţi la Budapesta cu ungurii spre a vă bate joc de neam şi de ţară. Este adevărat că voi nu prea vorbiţi de naţionalism, căci predicatorii voştri din ţărani îmbrăcaţi ţărăneşte s-au transformat în predicatori cu straie nemţeşti plătite cu dolari.  Voi nu iubiţi sufletul neamului căci dacă 1-aţi iubi nu aţi fi fugit din biserică, ci aţi fi rămas acolo. Voi nu faceţi ca Mântuitorul venind la cei bolnavi sufleteşte, căci înşivă sunteţi bolnavi şi nu vedeţi. Voi  ziceţi că noi ortodocşii suntem păcătoşi. Las’ că nu voi sunteţi chemaţi a spune aşa ceva, ci urmaşii lui   Hristos în serviciul preoţesc au căderea aceasta. Când Sf. Iacob zice: ”multe greşim toţi”  cum aş putea zice eu că suntem fără păcate, dar atunci voi pentru ce faceţi pe doftorul care-şi bate joc de chemarea sa ? Da, da, voi vă numiţi doftori, dar nu vă ţineţi de ceea ce Mântuitorul zice: „n-au  trebuinţă cei să-nătoşi de doftor, ci cei bolnavi” (Marcu 2 v. 17). Voi doftorii staţi şi vă rugaţi numai între sănătoşi şi mântuiţi, cum ziceţi că sunteţi. Dar un glas al trecutului vă  grăieşte vouă prin mine care sunt chemat a vă aduce iar la calea cea bună: de ce vă băteţi joc de credinţa moşilor şi strămoşilor noştri? Avem dovezi scrise chiar din anul1408 după Hristos că pe aceea vreme nu numai în vechiul regat, dar şi în Ardeal legea ortodoxă era păstrătoarea neamului. In anul l408 mănăstirea de la Sârgeorgiul de pe Streiu… a fost închinată sfântului Gheorghe de boierul român Laţcu şi soţia sa Nistora, şi boierii ro-mâni Chendereş şi Vlaicu. Aceşti boieri acum 500 de ani erau ortodocşi şi împreună cu ţăranii um-blau în costum naţional, precum a comunicat aceasta Academiei Române marele învăţat Nicolae Iorga în anul 1920. Aceşti vechi români ca şi înaintaşii lor aveau preoţi, cărora se spovedeau şi de la care se împărtăşeau. Şi nici poveste că pe acea vreme să fi fost vr-un picior de baptist. Dar te întreb, crezi D-ta că pe vremea aceea românii erau creştini buni?

El:       Cred!

Eu:      Ei, iată îmi pare bine că vii în brazda cea bună. De aceea iată îţi mai spun ceva din trecut. Po-porul cu preoţii s-a împotrivit în suta a şaptesprezecea învăţăturilor lui Calvin, venite tot prin unguri, iar mai târziu celor catolice, venite tot prin unguri. Poporul românesc prin biserici se simţea una şi înainte de a fi România Mare. Episcopii şi Mitropoliţii ardeleni se sfinţeau în Ţara Românească. Destul e să amintim că Sava Brancovici s-a sfinţit ca mitropolit în anul 1655 la Târgovişte de către mitropolitul Ştefan. Voieşti poate să ştii ca domnitorul Neagoe Basarab a fost unul din ctitorii bisericii Sf. Nicolae din Braşov? Petru Cercel a înălţat tinda de piatră, Aron-Vodă al Moldovei în anul 1591 a desăvârşit lucrările bisericii din Braşov. Doi preoţi din Braşov, români ortodocşi întâmpină pe Mihai Viteazul în anul 1599 când intra marele voivod în Braşov. Marele Mihai poartă grijă de biserică şi popor. Nimeni nu se găseşte să vină cu baptism ca să   mântuie  neamul  românesc. Ştefan Tomşa   Domnul Moldovei în anul 1613 la Sf. Marie mare ascultă slujba în biserica română ortodoxă din Braşov. În anul 1690 domnitorul Constantin Brâncoveanu, — după lupta de la Zărneşti,   —   ia   parte   la slujbă în aceeaşi biserică. Şi câte nu s-ar putea spune !!! Dar ajunge să mai amintim numai sufe-rinţele poporului român alături de preoţi până în anul 1918. Cine nu cunoaşte acele suferinţe? În anul   1916 când   eram închis de unguri  într-o temniţă din Cluj, alături într-o tindă erau ghemuiţi vreo zece fraţi preoţi ferecaţi în lanţuri!! Acesta e un adevăr despre care aducem dovezi din cărţile ce s-au scris. Şi voi veniţi acum şi vă adunaţi la Budapesta spre a face planuri cum aţi putea despărţi poporul  de preoţi? Mare crimă aveţi pe conştiinţă pentru sufletele lesne credincioase pe care le-aţi înşelat. Mare osândă veţi lua căci: „vai omului aceluia prin care vine sminteala”. Blestemat va fi de Dumnezeu cel ce nu se întoarce la calea cea bună. Ocară mare şi grea cade pe cei, ce îşi trădează interesele neamului. Şi precum soarele răspunde furtunei cu raze frumoase, şi noi răspundem cu iubire celor ce ne unesc pe noi. Ne rugam lui Dumnezeu pentru binele tuturora şi nu ne ruşinăm a-i numi „fraţi” chiar şi pe acei Români, care ca mâine îşi vor da seama că au greşit.

El:       Timpul e cam înaintat Prea Sfinţite. Ar fi bine ca să continuăm mâine având în mână şi Sf. Scriptură. Aşi vrea mai ales să vorbim ceva despre Sf. Scriptură şi despre botezul pruncilor.

Eu:      Bucuros. Vino deci mâine şi cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduiesc că vei recunoaşte deplin greşeala în care ai căzut.

 

Pocăiţii şi Sf. Scriptură.

Eu:      Bine-ai venit, Domnule Predicator. Baptiştii se tot laudă că ei cunosc bine Sf. Scriptură şi afară de dânsa nu voiesc să ştie de nimic. Te întreb acum cine vorbeşte mai întâi, de toate cărţile Noului Testament aşa cum sunt azi adunate ?

El:       Nu ştiu.

Eu:      Nu-i mirare că nu ştii. Îţi spun eu. Un preot cu numele Origen care a trăit intre anii 185—254 după Hristos. Dar şi după dânsul erau mulţi care trăgeau la îndoială vrednicia de credinţă a multor cărţi ale Noului Testament. Abia la sfârşitul sutei a patra după Hristos au încetat îndoielile şi cărţile Noului Testament formează aşa numitul Canon al Noului Testament. Mărturie despre aceasta avem pe Sf. Atanasie. Efrem Sirul şi alţii. Biserica prin episcopii, prin scriitorii ei, prin bărbaţii ei renumiţi a
fixat care sunt acele cărţi. Şi aceşti oameni ai bisericii erau episcopi şi preoţi iar voi baptiştii îi neso-cotiţi. Ei credeau cum credem noi azi, dar voi baptiştii nu mai vreţi azi să ştiţi de ei şi urmaşii lor de azi. Rău faceţi că ei au stabilit care cărţi alcătuiesc Sf. Scripturi.

El:       Să trăiţi, Prea Sfinţite! Citesc de multe ori cuvintele Sf. Pavel: „Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţături, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepciunea cea spre dreptate” (II-Tim. 3 v. 16). Vă întreb Prea Sfinţite, pentru ce nu cetesc oamenii Sf. Scripturi?

Eu:      Cunosc locul acesta, iubitul meu, el se găseşte şi în mărturisirea de credinţă a baptiştilor tocmai pe pagina întâia, ca şi când înainte de baptişti nimeni nu ar mai fi ştiut de acele cuvinte! Dar bine omule, noi ortodocşii nicăieri nu oprim citirea Sf. Scripturi, ci cerem ca citind-o să ceri de la preot tălmăcire acolo, unde nu eşti lămurit Şi mai bine zis de la biserici trebuie să ceri lămurire când nu înţelegi. Căci de citit, toţi pot să o citească, dar nu toţi au drept să o explice.

El:       Bine, dar cuvintele apostolului sunt lămurite, arătând că Scriptura este singurul izvor de credinţă.

Eu:      Greşeşti, că apostolul grăieşte aici numai despre cărţile Vechiului Testament, pe care Timotei le cunoştea din pruncie, deci după judecata baptistă ar urma ca numai cărţile Vechiului Testament să fie luate ca dreptar al credinţei. Deci despre altceva e vorba la II Tim. 3 v. 16 şi anume: „vor veni oameni cu credinţe greşite (vers 13) to Timotee să petreci întru cele ce te-ai învăţat (vers 14) din pruncie dar să rămâi credincios şi scripturilor învăţate, căci orice învăţătură sfântă e folositoare. Deci nu-i vorba aici de Scriptură ca izvor unic (singur) al credinţii. Şi poate ceva să fie folositor, dar nu însemnează că e şi de ajuns. Trenul e folositor, dar dacă de la o gară anumită până în sat nu mai este cale ferată, atunci mai mergi şi pe jos sau  cu căruţa, dar trenul nu ajunge.

El:       Da Prea Sfinţite, însă uitaţi că Scriptura a fost aşa chip insuflată de Duhul Sfânt ca  învăţăturile ei să fie depline ?

Eu:      Ce dovadă aveţi? Eu ştiu care este dar voiesc să văd că după locul de mai sus, ce fel de loc mai aduceţi ca dovadă? Să vedem ştii?

El:       Şi avem mai adevărat cuvântul cel proorocesc: la care bine faceţi luând aminte ca la o lumină ce străluceşte în loc întunecos, până ce ziua va lumina şi luceafărul va răsări întru inimele voastre. Aceasta mai întâi ştiind că toată proorocia Scripturii cu a sa dezlegare nu se face, pentru că nu prin voia oamenilor s-a făcut cândva proorocire, ci purtându-se de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu” (II Petru l v. 19—21).

Eu:      Aici încă nu este nici o probă că Sf. Scriptură e unic izvor de credinţă.  Sf. Petru le aduce    aminte credincioşilor că deoarece el va muri nu peste multă vreme, ei, credincioşii să-şi aducă aminte (vezi cap. l v. 15) de el că i-a învăţat adevărul iar nu basme. Apostolul îi roagă ca să-şi aducă aminte că a vorbit ca unul ce a văzut pe Hristos, pentru care an adeverire şi în scrierile proorocilor, care an proorocit cele văzute acum de aceia, cărora Petra le scrie. Prin urmare cum  veniţi voi baptiştii să spuneţi că Sf. Scriptură e singurul izvor de credinţă? Eu vă pot dovedi cu multe locuri că şi predania este un asemenea  izvor, dar cine nu ştie ce zice Pavel: „Să vă feriţi voi de tot fratele, ce   umblă  fără de rânduială, şi nu după predania care a luat de la noi ? (II Tes. 2 v. 15 apoi Ioan 20 v. 30, Ioan 21 v. 25 etc., etc.). Dar scopul meu aici nu este acela de a vă dovedi pe larg că şi Predania este izvor de credinţa, ci că voi baptiştii nu vă ţineţi de ceea ce spuneţi. Ca să fiu bine înţeles: iată voi dovedi că voi care ziceţi că faceţi numai ce este în Scriptură, lucraţi şi în afară şi chiar în contra Scripturii Sfinte!

El:       Cum aceasta?

Eu:      Este adevărat că la baptişti după ce e botezat fiecare este primit în adunare ca membru prin votare?

El:       Da, aşa este !

Eu:      Unde este scris ca să votaţi ?

El:       Nu stă scris în Scriptură.

Eu:      Şi eu zic tot aşa. Iată, acum vorbeşti bine.

El:       Dar aceasta e o abatere simplă.

Eu:      Dar de unde luaţi voi întreita cufundare la botez ?

El:       Adevărat că nici despre aceasta nu sunt urme în Sf. Scriptură.

Eu:      Bine zici, dar pe lângă că aici aţi furat predania noastră, voi nu toţi vă cufundaţi de trei ori! Iată eu am în mână o mărturisire de credinţă, adică un Catehism al baptiştilor, unde se zice că ajunge o
singură cufundare. Aceasta este împotriva Scripturii.

El:       Dar noi ne cufundăm de trei ori.

Eu:      Unii, dar alţii nu. Adevărat că aveţi Catehism în care se vorbeşte de trei cufundări, dar adevărul este că aţi tradus de la unguri o carte de credinţă baptistă şi acolo se vorbeşte despre o singură cufun-dare. Foarte trist că la voi un lucru de culoare albă este şi alb şi negru!!! Voieşti să te mai întreb ceva?

El:       Voiesc.

Eu:      Unde stă scris că în adunare cate unii drept pedeapsă trebuie să stea în fund şi prin colţuri?

El:       Nicăieri.

Eu:      Unde stă scris că atunci când se ceartă baptiştii dintr-o adunare, trebuie să meargă la ei preşe-dintele unei Uniuni spre a-i împăca?

El:       Nicăieri, dar aşa e cum spuneţi.

Eu:      Unde stă scris în Sf. Scripturi că la rugăciune să vă întoarceţi cu faţa către răsărit?
El:       Nicăieri.           .

Eu:      Unde stă scris ca fiecare poate tălmăci  Scriptura ?

El:       La Matei 28 v. 19

Eu:      Foarte greşit De aici rezultă numai atât că apostolii şi urmaşii legiuiţi să predice să înveţe, dar nu toată lumea. Şi când unii învaţă, alţii trebuie să asculte, căci nu toţi ştiu nici chiar citi şi astfel cum   vor învăţa pe alţii? Te întreb, Domnule Predicator cunoşti D-ta toate pietrile?

El:       Nu.

Eu:      Vezi aşa este şi astfel ţi s-ar putea întâmpla ca găsind o piatră scumpă şă o arunci, precum şi în Sf. Scriptură dacă nu te pricepi, poţi să răstălmăceşti. Citim şi la II Petru cap. 3 v. 16: între toate epis-tolele sunt unele cu nevoie a se înţelege pe care cei neînvăţaţi şi neîntăriţi le, răsvrătesc ca şi pe cele-lalte Scripturi spre a lor pierzare.

El:       Noi fraţii nu răstălmăcim.

Eu:      Bine că ai spus cuvântul „frate”. Voi ziceţi aşa numai baptistului, dar ascultă, în Corint erau trei partide între creştini: unii ai lui Petru, alţii ai lui Pavel, alţii ai lui Apolon. Totuşi Pavel pe toţi îi numeşte fraţi. Apoi fraţi îi numeşte în epistola către Evrei, deşi unii se legau mai mult de ceremoniile legii vechi.

El:       Recunosc, aşa este, deci eu de azi înainte voi zice şi către alţii „frate.”

Eu:      Bine, acum încetul cu încetul vom fi perfect înţeleşi. Te întreb însă ştii ce este: Duminica baptismului?

 

Între Niceea şi Budapesta.

El:       Nu ştiu, încă nu am auzit.

Eu:      Apoi ce predicator eşti D-ta?

El:       De, Prea Sfinţite, de aceea am venit doar aici ca să mă luminez.

Eu:      Iată în 19 Sept 1920 baptiştii adunaţi la Budapesta au hotărât un lucru interesant: Foaia baptistă ungurească: “Szeretet”  în  numărul din l Noemvrie  1926 zice: „Conferinţa de încheiere a hotărât ca în fiecare an, în prima Duminică din Februarie toţi baptiştii să se roage pentru Alianţa mondială şi ţin serviciu divin despre însemnătatea ei!! Foaia „Farul Mântuirii” a baptiştilor români, în numărul 3 din februarie 1927 încă vorbeşte despre aceasta Duminică, dar nu vrea să spună că unde s-a decis serbarea acestei Duminici. O spunem noi din nou: s-a decis la Budapesta.  Şi oare de ce s-a hotărât acest lucru şi ce este Duminica baptismului?

Ascultaţi Români buni ce zice chiar foaia baptiştilor Români: „În unele ţări, cauza libertăţii religioase nu este câştigată; credincioşii de confesiune baptistă sunt persecutaţi. In Rusia bolşevicii nu lasă în ruptul capului pe fraţi să predea religia copiilor. În România, unele case de rugăciuni sunt închise şi lucrătorii Evanghelici sunt opriţi de autorităţi de a-şi face datoria. Unii au fost  maltrataţi şi alţii au fost aruncaţi în temniţă pentru credinţa noastră nou-testamentală. Deci la Duminica baptis-mului să ne rugăm pentru baptiştii din Rusia şi România.”

Adevărat că se aduc şi alte motive pentru aşezarea acestei Duminici, dar motivul principal este că în prima Duminică din februarie toţi baptiştii din lume să se roage pentru triumful Budapestei, adică lăţirea baptismului în România. Aşa ceva e prea dureros! S-a dat circulară de către d-nii Mullins şi Ruhsbrooke (Raşbruc) ca pe baza hotărârii de la Budapesta să se serbeze Duminica baptismului!!! Ce zic oare toţi creştinii cu bun simt? La Niceea s-a apărat dreapta credinţă contra lui Arie iar la Budapesta s-a dat semnalul de luptă contra Românilor, ca să nu mai stea în credinţa de la Niceea, ci să se facă baptişti. La Budapesta, la Budapesta a dus dolarul american pe unii Români uitaţi de sine, ca acolo ca ungurii să aşeze Duminica baptismului.

El:       Aveţi  dreptate Prea Sfinţite. Acum văd că aţi dovedit cu documente chiar de ale baptiştilor, nenorocirea la care poate să ducă baptismul. Dar aşi dori să mai aud de la P. Sf. Voastre ceva despre botezul pruncilor.

Ceva despre botezul pruncilor.

Eu:      Mă bucur, de dorinţa D-tale, căci şi aşa aveam ceva de spus despre aceasta şi anume lucruri care nu se cuprind în lucrările mele de până acum împotriva baptiştilor.

El:       Cu ce dovediţi din Sf. Scriptură botezul pruncilor?

Eu:      Între altele cu locul de la Ioan 3 v 5: ”De nu se va naşte cineva din apa şi din Duh, nu va putea să între întru  împărăţia lui Dumnezeu”. Aici dragul meu nu se face deosebire între prunci şi neprunci,  aici e vorba de fiecare  persoană în orice vârstă s-ar găsi căci de aceea se spune: „cineva”. Aici nu se zice nimic de vârstă. Nu se zice: dacă nu se va naşte cineva din apă de la 16 ani în sus !! Ascultă deci: Dumnezeu a poruncit un botez obligator pentru toţi şi pe fiecare la orice vârstă 1-a făcut capabil să ia botezul!

El:       Cum? Chiar şi un copil? Dar nu zice Marcu: «Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui”? (16 v. 16), Adică nu trebuie să crezi mai întâi şi apoi să te botezi ?

Eu:      Lasă omule locul acesta, căci e de tot prea cunoscut nouă. Voi baptiştii vă legaţi de un loc, de locul acesta şi îi daţi interpretare greşită, făcându-l temelie la o nouă credinţă, căci aceasta vă este temelia. Din comoara cea mare a descoperirii divine voi prindeţi cu privire la botez mai ales locul acesta despre botez cu toate ca nici nu daţi botezului nici o însemnătate. Dar dacă voi ziceţi aşa iată vă arăt din Sf. Scriptură că şi pruncii cred. Iată ca zice Matei 18 v. 6. „Iar cine va sminti pe unul din aceşti mici ce cred întru Mine”. Poftim deci Domnule predicator şi botează-ţi pruncul căci însuşi Mântuitorul spune, că ei cred.

            Numai de-ar  înţelege toţi baptiştii acest lucru. Iată tot Mântuitorul zice: Aşa nu este voia înaintea Tatălui vostru celor din ceruri, ca să piară  unul  dintre aceşti mici” (Matei 18 v. 14) Dar  voi baptiştii ziceţi că copil, că  pruncii nu au păcate. Uite! Domnul spune că au, ba chiar viaţă spune că au. Ai auzit poate că prunci de zece ani au ucis pe fraţii lor, etc. De aceea trebuie şi ei să se boteze, mai ales că la Ioan 3 v. 5 se spune anume că fiecare trebuie să se nască din apa şi din Duh.

El:       Eu cred acum Prea Sfintite, eu sunt convins că biserica ortodoxă are dreptate, dar baptiştii spun că la Ioan, 3 v. 5 sub cuvântul apă ar fi să se înţeleagă: „Cuvântul” lui Dumnezeu.

Eu:      Dragul meu în unele locuri aşa este, de pildă când Domnul zice Samarinencei: „Cel ce va bea din apa, pe care eu voi da lui” (Ioan 4 v. 14) de sigur e vorba de cuvântul lui Dumnezeu. Dar la Ioan 3 v. 5 propoziţia şi legătura vorbelor arată ca e vorba de înţelesul adevărat al apei.

El:       Dar Prea Sfinţite oare, ortodocşii pentru a dovedi botezul pruncilor nu se referă şi la Ioan cap. 2 v. 12 şi 13? Iată ce zice acest loc: „Scriu vouă  fiilor că se iartă vouă păcatele, pentru numele Lui. Scriu vouă părinţilor că aţi cunoscut pe Cel ce este din început. Scriu vouă tinerilor că a-ţi biruit pe cel viclean. Scris-am vouă pruncilor că a-ţi cunoscut pe Tatăl.

Eu:      Din ceea ce spui D-ta ne legăm mai ales de cuvintele din urmă : „Scris-am vouă fraţilor că aţi cunoscut pe Tatăl”. Baptiştii spun că aici e vorba de stare sufletească iar nu de vârsta vieţii trupeşti. Şi
greşesc căci cuvintele: fii, părinţi, tineri, prunci, arată deosebire de vârstă. Pruncii fiind ei cunosc pe Tatăl prin părinţi şi tocmai botezul le dă facultatea adică putinţa aceasta. Sfântul Pavel zice către Timoteiu: „din pruncie sfintele Scripturi ştii”. (II Tim. 3 T. 15). Totuşi baptiştii nesocotesc pruncia aceasta cu totul.

El:       Aşa fac baptiştii şi mai ales nu recunosc că părinţii şi naşii ar putea ceva în numele pruncului, dar văd prea bine ca rău fac.

Eu:      Sigur că rău fac. Ei recunosc că un bărbat necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă prin bărbatul credincios (I Cor. 7 v, l4), dar nu voiesc a recunoaşte că părinţii ar putea face ceva pentru fiii lor. Aici e greşeala baptiştilor. Baptiştii spun că la I Cor. 7 v. 14 e vorba de copii nebotezaţi şi ei totuşi sunt sfinţi, deci nici nu au lipsă de botez. Dar noi ortodocşii zicem pe scurt:
dacă aici ar fi vorba de aceea ca pruncii să nu fie botezaţi căci sunt sfinţi, — atunci nici soţii să nu mai fie botezaţi, decât cel mult unui căci şi aşa celălalt se sfinţeşte de la el. Dar desigur aceasta ar fi o con-
tradicţie. De aceea nu vă mai luaţi după anumite locuri din Sf. Scriptură spre a le tălmaci rău. Eu vă aduc înainte un lucru: Mântuitorul a făgăduit pe Duhul Sfânt care va povăţui pe creştini la tot ade-vărul. Deci nu putem presupune că Duhul Sfânt v-ar fi povăţuit bine numai  pe voi pe baptiştii iar pe toţi ceilalţi creştini din lume i-ar fi lăsat să greşească botezându-şi pruncii.

El:       Aşa e Prea Sfinţite, aveţi dreptate.

Eu:      Îmi pare bine şi te rog să spui baptiştilor cu care vorbeşti, să nu mai fure din cărţi ungureşti dovezi pentru părerea lor. Uite: un ungur din Budapesta cu numele Reichert în anul 1925 a tipărit o broşură în Budapesta pe 43 pagini (Botezul  Credinţei — A   Hivokeresztseg) iar baptiştii români scot din ea dovezi pentru rătăcirea baptistă.  Şi păcat că fac aşa. Căci mai mare este darul lui Dumnezeu decât oricecredinţă  pe care o  are omul.  Darul lui Dumnezeu îl respingeţi voi  când nu lăsaţi pruncii la botez. Dar nu numai atât Credinţa singură nici nu mântuieşte. Căci zice Sf. Apostol Iacob: „Şi dracii cred dar se cutremură” (2 v. 19). Apoi voi baptiştii spuneţi că botezul încă nu mântuieşte!! Voi vă legaţi de credinţă dar iată ce am spus eu unui alt baptist: în persecuţiunea cumplită îndreptată în Japonia împotriva creştinilor, prunci de cinci  ani au suferit de bună voie ca oamenii în vârstă. Copii de cinci ani mergeau la osândă ca şi când ar merge să vadă ceva nou sau să guste ceva dulce. Mâinile lor micuţe erau despoiate de piele şi trebuia să le întindă spre cărbuni aprinşi. Dacă trăgeau mâinile înapoi, scăpau, dar nici unul nu şi-a tras mâna din foc. Iată dar că şi pruncii de cinci ani au vărsată în sufletul lor puterea de a vedea pe Dumnezeu. Deci  nu acela este mai credincios, care cunoaşte mai pe larg adevărurile credinţei, ci acela,  căruia Dumnezeu i-a turnat în suflet mai mult dar. Acest dar ce se varsă în sufletul omului, se varsă de Dumnezeu şi în copiii mici. Prin aceasta se împărtăşeşte   omului viaţa mai presus de fire. Ar fi şi trist ca abia la vârsta bărbăţiei să aibă acest dar fiinţa ome-nească. Nu s-ar deosebi atunci prin nimic de animal. Prin botez se dă pruncului acest dar, ca şi celui în vârstă încă necreştinat. Deci lăsaţi  pruncii să vină  la botez.

El:       Prea Sfinţite încă mâine voi duce pruncul meu de trei ani la biserica ortodoxa ca si mi-l boteze preotul.

Eu:      Îmi pare bine dragul meu. Dumnezeu să-ţi ajute.

El:       De despărţire v-aş mai întreba ceva, Prea  Sfinţite. Totuşi unde este cea mai mare greşeală a   baptiştilor cu  privire la botez?

Eu:      Baptiştii greşesc luând literă de literă cuvintele de la Marcu 16 v. 16: ”Cel ce va crede şi se va boteza”. Ei zic cuvântul „crede” este înainte de cuvântul „boteza”. Dar rău tălmăcesc.  Sf. Pavel  zice la  Romani (l6 v. 25): „Iar celui ce poate să vă întărească pe voi după Evanghelia mea şi propovedu-irea lui Iisus Hristos”. După judecata baptiştilor ar urma că Evanghelia lui Pavel e mai puternică decât a Domnului, căci Pavel vorbeşte mai întâi de Evanghelia sa. Dar aşa ceva nici un baptist nu poate spune, şi astfel nici la Marcu 16 v. 16 nu trebuiesc luate cuvintele în înţelesul luat de baptişti. De altcum  Sf. Pavel la Galateni 3 v. 27, vorbeşte mai întâi de botez şi apoi de îmbrăcarea cu Hristos.

El:       Vă mulţumesc Prea Sfinţite, vă sărut mâna şi Dumnezeu să Vă ţină la mulţi ani.

 

Ungurii, americanii şi baptismul.

În cele de până acum am arătat iubiţilor cititori unde au ajuns lucrurile cu baptismul. Acum dezvelim încă unele amănunte cu privire la purtarea americanilor la congresul baptist din Budapesta.  Ei au plâns (numai baptiştii din America) când predicatorul ungur Beharka a spus că Ungaria prin tratatul  de pace a fost ciuntită. Benarka a spus că în Ungaria de azi nu mai sunt decât 70 predicatori dar se mângâie că în România sunt 910  predicatori iar America trimete bani din belşug (vezi in revista baptistă Szeretet din 15 Octombrie 1926).

Americanul Dr. Mullins.

Preşedintele tuturor baptiştilor din lume, Dr. Mullins a spus la congresul din Budapesta că baptiştii din România sufăr mult dar să se bucure că toţi baptiştii din lume se roagă pentru ei la Duminica baptismului rânduită la Budapesta.

Americanul Dr. Lewis.

Acest domn, care este preşedintele Uniunii baptiste din Statele Unite a spus la Budapesta: „Nu  vrem legătură cu Statul.”Aceste cuvinte să nu fie uitate de statul român de la care baptiştii  în frunte cu comisarul baptist Ruhsbrooke, au cerut recunoaşterea baptiştilor. Nu cred că se va găsi în ţara noas-tră un ministru care să recunoască pe aceşti oameni, al căror principiu este ca statul să nu-şi bată capul cu religia nimănuia. Sufletul unui neam întreg se împotriveşte  recunoaşterii  baptiştilor, care spun că   nu le trebuie legături cu Statul.

Românilor,  Românilor, apăraţi-vă legea si neamul!!!!!.  Eu unul aşi numi trădător de ţară şi de neam pe acel ministru român, care ar îndrăzni să recunoască pe baptişti. Aceştia sunt azi o simplă asociaţie,  menită a dispare iar nicidecum spre a fi avansată la rangul de cult.

Nu uitaţi dragi Români că în toată Ungaria nu mai sunt decât 70 predicatori iar la noi în ţară 910 predicatori baptişti. Feriţi-vă de ei, feriţi-vă de ei ! Iubiţi-vă ca fraţii şi nu vă luaţi după baptişti care pe mine mă urăsc de moarte, pentru că Dumnezeu m-a chemat la timp să-mi apăr legea şi neamul.

Trăiască România!

Trăiască Biserica Ortodoxă!

http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/08/17/episcopul-grigorie-comsa-in-anul-1927-baptismul-in-romania/

Ortodoxia română a devenit propriul ei duşman


TOM GALLAGHER

Secularişti de-a lungul şi latul Europei au denunţat, în această primăvară, Ungaria pentru a fi adoptat o Constituţie ultraconservatoare, cu multiple referiri la Dumnezeu, creştinism şi familia tradiţională, iar Madridul a avut parte, zilele trecute, de ample proteste ale spaniolilor împotriva vizitei Suveranului Pontif.

În România, astfel de manifestări anticlericale sunt greu de imaginat. Tuturor celor ce cred într-o Europă unită sub stindardul unei ideologii progresiste imprecise dedicate omenirii sau, eventual, viitorului verde al planetei, ţara le va părea, cu siguranţă, o adevărată fortăreaţă a creştinismului.

În ultimele două decenii, România a avut parte de probabil cel mai frenetic program de construcţii de biserici din lume. Un recent sondaj Gallup releva că 82% din români se declară credincioşi şi consideră că religia joacă un rol important în viaţa lor – plasându-se, astfel, pe locul doi în topul celor mai evlavioase naţiuni din Europa.

Căsătoria religioasă şi-a păstrat, la rândul ei, atractivitatea pentru români, cele mai multe cupluri preferând să convieţuiască într-o uniune blagoslovită de Biserică, şi nu doar înregistrată la autorităţile statului.

Atractivitatea de care religia continuă să se bucure în ochii românilor pare însă mai degrabă rezultatul înrădăcinării acesteia în societate, decât al vreunor eforturi laborioase ale Bisericii Ortodoxe Române în privinţa enoriaşilor ei şi a salvării de noi suflete.

În negura vremurilor comuniste, destui români erau în căutarea unei lumini călăuzitoare, dorinţa transcendenţei spirituale fiind mai marcantă decât în multe alte ţări din regiune. Confruntaţi cu implacabilitatea statului totalitarist, românii şi-au găsit însă sprijinul şi alinarea preponderent în familie – dar, spre norocul BOR, şi în cadrul acesteia se insista, de regulă, asupra rolului central al religiei.

Iar cum familia a rămas şi după 1989 principala ancoră de stabilitate a românilor, BOR a avut parte de o revenire spectaculoasă în graţiile publicului, inclusiv ale autorităţilor, astfel că din punct de vedere al încrederii populaţiei în diversele instituţii ale statului a condus timp de două decenii detaşat în toate sondajele de opinie.

În atare condiţii, rămâne greu de înţeles cum de BOR nu s-a folosit de imensul prestigiu de care se bucură în scopuri cu o utilitate oarecum notabilă. Singura explicaţie pe care o găsesc este că nemeritatul cadou i-a revenit aidoma proverbialei pere picate în gură, nefiind unul „muncit” din greu.

Şi în prezent, oastea Domnului din cadrul BOR insistă preponderent pe aspectele devoţionale şi materiale, uitând sesizant de preceptul promovării valorilor creştine în viaţa de zi cu zi a societăţii. Deşi există numeroşi clerici şi măicuţe de o indubitabilă pioşenie, Biserica se fereşte să propovăduiască Evanghelia astfel încât să pună accent pe necesitatea îndreptării morale a societăţii sau pe soluţii de susţinere şi extindere a politicilor sociale existente – pe care BOR le-ar putea sprijini substanţial fie doar şi prin reaprinderea crezului oamenilor în solidaritate socială şi colaborare interumană.

Dar agenda de lucru a conducerii BOR rămâne dedicată îndeosebi promovării propriei puteri instituţionale, aşa cum bine observa Cristian Romocea în teza sa de doctorat „Church and State: Religious Nationalism and State Identification in Post-Communist Romania” (Continuum Publishing House, London 2011).

BOR a depus eforturi enorme în vederea recunoaşterii ei ca biserică naţională, acum investeşte sume exorbitante în construcţia unei catedrale-mamut menite să-i reflecte, chipurile, statutul şi importanţa, continuă să respingă solicitările Bisericii Greco-Catolice privind retrocedarea lăcaşurilor ei de cult şi în rest se demonstrează preocupată doar de asigurarea unui fundament religios zdravăn în şcolile publice ale unui stat care se declară, potrivit Constituţiei sale, laic.

Şocantă rămâne, nu în ultimul rând, indiferenţa cu care BOR tratează instituţia familiei – cea care i-a adus atâtea servicii de-a lungul timpului şi care acum a ajuns şubrezită atât ca urmare a ponderii forţelor seculariste şi efectelor diversităţii culturale, cât şi din cauza trecutelor şi prezentelor realităţi economice care au determinat, de-a lungul ultimilor ani, destule cupluri să emigreze în căutarea unui trai mai bun.

Separarea de copii, de părinţi, uneori chiar şi a soţilor constituie o ameninţare directă la adresa nucleului familial, slăbind însuşi fundamentul social pe care BOR îşi clădeşte puterea. Cu o similarea nepăsare a tratat, de altfel, şi problema migraţiei economice interne, mai exact a migraţiei populaţiei rurale către mediul urban – deşi tocmai segmentul social rural constituie sufletul Ortodoxiei.

BOR s-a ferit să activeze făţiş în viaţa politică postdecembristă a ţării, dar a rămas fidelă tradiţiei sale de a se lăsa folosită de varii forţe politice în schimbul obţinerii protecţiei autorităţilor şi a unui lung şir de avantaje. Patriarhul Teoctist a fost un personaj mult prea controversat pentru a putea aspira la statutul de lider al unei biserici manifest politizate.

Ar fi de sperat ca actualul Întâistătător al BOR să se demonstreze un lider spiritual prea sofisticat pentru a mai agrea stratagemele şi subterfugiile la care Biserica a recurs până acum. Deocamdată însă, şi sub conducerea sa indiferenţa clerului ortodox faţă de seria ameninţărilor la adresa segmentelor celor mai tradiţionaliste ale societăţii româneşti, dar şi a tinerei generaţii este perpetuată în mod inexplicabil (…) şi oarecum neaşteptat.

Fie că-i place sau nu, nonşalanţa este un lux pe care BOR nu şi-l poate permite. Altfel se poate lesne trezi, mai rapid decât ar crede, în situaţia de a fi supravieţuit cu brio atât furtunii comuniste, cât şi secularizării occidentale pentru a fi doborâtă apoi într-un final din înaltele-i sfere de un vânticel mioritic molcom, iscat din cauza mulţumirii de sine şi a nepăsării de care dă dovadă.

Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/ortodoxia-romana-a-devenit-propriul-ei-dusman-234979.html

Circulara nr. 125 din 1930 a episcopului Iosif Traian Badescu pentru combaterea prozelitismului sectar


În anul 1930 episcopul Iosif Traian Bădescu de la Caransebes a emis o circulara pentru clerul din eparhia sa. In aceasta circulara se prezenta felul in care un preot trebuie sa se raporteze la fenomenul sectar dar si o rugăciune pe care preotii trebuiau sa o citeasca in timpul Liturghiei formata din ectenii si rugaciuni speciale. Menționăm faptul că din punct de vedere religios perioada interbelică este una în care s-a manifestat din plin opoziția Bisericii Ortodoxe Române față de celelalte confesiuni religioase în special cele evanghelice pe care le considera sectare.

Textul de mai jos este o reproducere cuvant cu cuvant a circularei nr. 125 din 1930 pastrata la arhiva parohiei ortodoxe Eselnita din judetul Mehedinti, Tom XXI fila 120-121, publicata de catre preotul Cristian Aurel Tomescu din Comlosu Mare – Timis, in cartea „Episcopul Iosif Traian Badescu. Pastoralele, cuvantarile si ordinele circulare”, aparuta la editura Episcopiei Caransebesului, anul 2008, cand parintele Tomescu era paroh la Iecea mica.

Textul integral al circularei:

Onorata Preotime Parohiala!

 S-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece vrajmasii Bisericii lui Hristos; s-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece cei ce raspandesc invataturi gresite in poporul nos­tru dreptcredincios incredintat pastoririi noastre, si pentru care vom avea sa dam seama Mantuitorului Hristos. Care si-a varsat scump sangele Sau pentru rascumpararea noastra; s-au inmultit si se inmultesc necontenit cei ce se silesc sa produca dezbinare in popor si instrainare de Biserica noastra dreptmaritoare, de legea noastra ortodoxa; s-au inmultit si se inmultesc diferitele secte, care cauta sa se inradacineze in parohiile noastre si sa slabeasca legatura poporului nostru cu Sfanta noastra Biserica, cu asezamintele noastre bisericesti, nimicind intr-una legatura lui cu preotii Bisericii, care sunt spini in ochii lor si a caror autoritate se silesc cu toate puterile a o distruge.

         Vrajmasii Bisericii noastre lucra neosteniti, cu perseverenta si sistematic. Au mijloace materiale — se vede — din abundenta, pe care le castiga sub diferite titluri, chiar si de la cei cazuti dintre ai nostri in mrejele lor. Sunt neobositi in lucrul, activitatea lor distrugatoare. Vorbesc, ademenesc in tot timpul si in tot locul, in adunarile lor, pe cale, in calatorii, pe strazi, in piete — pe timpul si in zilele de targ — isi furiseaza si imbie cartile, scrierile lor pana si intrand prin casele credinciosilor nostri. Se folosesc de toate neintelegerile si lipsurile ce apar in parohiile noastre, isi fauresc arme din toate greselile si slabiciunile preotilor nostri,  arme cu care reusesc mai intotdeauna sa produca dezbinare si instrainare de Biserica, formandu-se adunari sectare in parohiile noastre . Am ajuns pana acolo, incat cu durere vedem, ca pe alocuri au ridicat case impunatoare, pentru adunarile lor sectare.

        Faptul ca ademenitorii si propagatorii de erezii au putut afla teren prielnic in mijlocul poporului nostru, incat sa se inradacineze de-a binelea in unele locuri, isi are explicatia sa dureroasa, si deocamdata nu e intentia mea de a ma extinde asupra cauzelor care au facilitat, au usurat activitatea dezastruoasa a strainilor de neam si de lege. Acestia molipsind poporul nostru, au aflat misionari si predicatori zelosi, chiar din poporul nostru, care apoi in urma cunostintelor, legaturilor lor de rudenie si prietenie cu consatenii lor, si in urma atingerilor lor cu acestia, cu mai mare usurinta au continuat munca  eretica, la care s-au inhamat.

        Zic, nu este intentia mea sa arat acele cauze. Doresc de asta data numai sa atrag atentia Onoratei Preotimi asupra primejdiei ce ne ameninta, ce ameninta intregitatea poporului nostru ortodox si sa-i impun in ceasul actual de primejdie, datoria de a invata si datoria de a ne ruga.

        Datoria de a invata decurge de altminteri din porunca Mantuitorului: „mergeti si invatati  toate  popoarele”,  si  prin urmare  din  datoria  chemarii  preotesti,   datorie pe care a luat-o fiecare preot asupra sa deodata cu hirotonia, pe langa infricosatul juramant depus inaintea sfantului altar, cand a primit in mainile sale pe Mantuitorul.

        Fiecare preot e un apostol, misionar in parohia sa, si deci e dator sa invete pe credinciosi, atat in sfanta biserica, cat si afara de sfanta biserica la toate ocaziile binevenite. Sa-i invete si sa-i intareasca in credinta noastra ortodoxa, pentru ca astfel intariti, sa poata tine piept cu ratacitii, care s-au apropiat de dansii, spre a-i amagi cu rastalmacirile lor.

       Preotii sa nu caute ca ei insisi sa intre in dispute publice cu sectarii, ci, pe credinciosii lor ortodocsi sa-i instruiasca asupra adevaratului inteles al Sfintei Scripturi, in punctele rastalmacite de sectari, si sa le arate adevarul invataturii Bisericii noastre si greselie sectarilor. Daca credinciosii vor fi instruiti si astfel, luminati si tari in credinta, ei vor fi imuni contra  otravei sectare, eretice, si sectarii nu se vor putea inmulti, din contra vor slabi, caci vor fi  combatuti de semenii lor, carora nu le pot imputa interes de tagma sau material,  cum ar putea sa-i acuze pe   preoti. Preotii, cand li se da ocazia sa vina in atingere cu vreun sectar, sa fie totdeauna prietenosi, rabdatori, indulgenti si sfatuitori prietenesti si ei insisi model de om cumpanit, cum se cade unui parinte sufletesc, caci numai asa va fi invatator cu cuvantul si cu fapta.

         Din cele expuse pe scurt mai sus se intelege clar datoria Onoratei Preotimi de a invata. Aici ramane sa mai adaug necesitatea, ca folosindu-se de diferitele scrieri teologice si de scrierile ce au aparut si apar mai nou, in ceea ce priveste pe sectari, sa nazuiasca a-si imbogati cunostintele in aceasta directie.

         Din imprejurarea in care ne aflam, atacati de vrajmasii Bisericii si ai credintei noastre ortodoxe, si din imprejurarea ca suntem datori a ne ingriji pentru mantuirea sufleteasca a credinciosilor nostri, ca nici un suflet incredintat  noua sa nu piara, apoi din considerare fata de slabiciunile noastre omenesti, in urma carora ne imbulzesc vrajmasii vazuti si nevazuti, ni se arata datoria de a ne ruga lui Dumnezeu, ca sa nu ne lase lipsiti de ajutorul Sau.

        Sa recurgem, in aceste vremuri grele pentru Biserica si pentru poporul nostru, la ajutorul si sprijinul lui Dumnezeu, pe de o parte, pentru ca cei rataciti sa se intoarca la calea adevarului, iar pe de alta parte, cei credinciosi sa fie feriti de ademenirile sectare.

        Suntem datori sa ne rugam pentru cei rataciti, caci sufletele lor ne-au fost incredintate spre pastorire si suntem raspunzatori pentru ele. Iar pentru cei credinciosi avem datoria sa ne rugam, ca avand sprijinul lui Dumnezeu sa se intareasca in credinta, iar sufletele lor sa nu se primejduiasca, caci fiindu-ne incredintate spre pastorire, avem raspundere pentru ele.

       De aceea am considerat ca este  bine a dispune urmatoarele:

Timp de sase saptamani sa se faca rugaciune la toate serviciile dumnezeiesti: Vecernie, Utrenie si la Sfanta Liturgie, precum urmeaza :

1. La ectenia mare a pacii, la Vecernie, Utrenie si Sfanta Liturgie, sa se intercaleze urmatoarele ectenii:

a) Pentru ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru cu milostivire sa caute spre Biserica dreptmaritoare, cea sfanta a Sa, pe care a intemeiat-o pe piatra drepteicredinte,  Domnului sa ne rugam.

b) Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru ascultand glasul  rugaciunii noastre a pacatosilor, ca un Indurar si mult Milostiv sa intareasca in inima credinciosilor rascumparati cu scump Sangele Fiului Sau,  dreapta credinta primita de la Dansul si pastrata in sfanta noastra Biserica dreptmaritoare,  Domnului sa ne rugam.

c) Pentru ca, ca un Atotputernic si mult Milostiv, sa impiedece lucrarea vrajmasilor vazuti si nevazuti ai Bisericii Sale dreptmaritoare, care cu mestesugirile lor cauta sa tulbure curatenia invataturilor mantuitoare ale iubitului Sau Fiu, Domnului nostru Iisus Hristos,  Domnului sa ne rugam.

d) Pentru ca cu Dreapta Sa Atotputernica sa rupa mrejele vrajmasilor, ce le arunca asupra poporului credincios, pentru a-l dezbina de Sfanta Sa Biserica dreptmaritoare si a-l ademeni in staulul necredintei, a relei credinte sau a credintei desarte, in care pandeste moartea sufleteasca,  Domnului sa ne rugam.

e) Pentru ca din iubirea Lui de oameni sa reaprinda in inimile celor rataciti si amagiti dragostea fata de Sfanta Biserica dreptmaritoare, in care parintii, stramosii lor si ei insisi s-au nascut,  Domnului sa ne rugam.

f) Pentru ca cu Duhul Sau cel Prea Sfant sa lumineze mintea si sa incalzeasca inima celor rataciti si amagiti de falsii invatatori si amagitori si sa-i readuca in sanul Sfintei Sale Biserici dreptmaritoare,  Domnului sa ne rugam.

g) Pentru ca sa se sfarame puterea, iscodirile si mestesugirile celor ce falsifica si rastalmacesc cuvantul adevarului,  – Domnului sa ne rugam.

    Urmeaza apoi : „Pentru ca sa ne mantuim noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia , Domnului sa ne rugam”  si cele urmatoare din Liturghier.

            2. La Vecernie in ectenia de dupa Prochimen, la Utrenie in ectenia de dupa doxologie, respectiv dupa tropar si la Sfanta Liturghie in ectenia de dupa Sfanta Evanghelie se vor intercala urmatoarele ectenii:

a) Tie Unuia am gresit, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, si mai  multe pedeapse dupa pacatele noastre, suntem vrednici a primi,  ci spre a Ta milostivire  cautand cu cainta si cu umilinta, la Tine Mantuitorul nostru, scapam si cu lacrimi strigam : Izbaveste-ne de  primejdiile, de necazurile si de intristarile noastre,  rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne milueste.

b) Doamne, Iisus Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, Cel ce cu scump Sangele Tau varsat pe cruce ai spalat pacatele nostre si ai intarit invataturile Tale dumnezeiesti, cauta spre noi pacatosii si vezi cum s-au napustit asupra noastra cei care necinstesc Sfanta Crucea sfintita cu Scump Sangele Tau, care dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine pentru mantuirea sufletelor noastre, in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, vezi si ca un prea Indurat si mult Milostiv, acopera cu Harul Tau pe poporul Tau, – ne rugam Tie auzi-ne si ne miluieste.

c) Cu Patimile Tale pe Cruce si cu Invierea Ta din morti ai zdrobit puterea iadului Mantuitorule, deschizandu-ne portile Cerului, netezind calea spre fericirea cereasca, celor ce cu credinta urmeaza invataturile Tale Doamne. Dar s-au inmultit Doamne cei ce rastalmacind scripturile vaneaza sufletele credinciosilor, ca sa iasa din Biserica Ta dreptmaritoare, inchizandu-li-se astfel portile ceresti. Pazeste si mantuieste sufletele lor Mantuitorule,  rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.

d) Intinde mana Ta cea Atotputernica Doamne si cu Duhul Tau cel Prea Sfant ajuta slabiciunii noastre omenesti si nimicind sagetile veninoase ale celor ce falsifica adevarul invataturilor Tale, predate de Sfanta noastra Biserica dreptmaritoare, pastreaza nevatamati pe credinciosii Tai, — rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.

e) Ca un iubitor de oameni, care nu voiesti moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, iarta pacatele celor rataciti si iesiti din sanul Bisericei noastre, si cu Harul Tau ajuta-i deschizandu-le calea spre a se intoarce in sanul Sfintei noastre Biserici dreptmaritoare, spre a se putea impartasi de fericirea cereasca,  rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.

   Urmeaza apoi ectenia : „Inca ne rugam pentru cei ce aduc daruri si fac bine…”.

In legatura  cu Sfanta Liturghie, la Sfanta Proscomidie sa se scoata particica pe langa urmatoarea rugaciune:

„Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeste de la noi, nevrednicii robii Tai jertfa aceasta, si iertandu-ne toate greselile si pacatele noastre, adu-Ti aminte de toti vrajmasii nostri, cei ce ne urasc si ne asupresc pe noi, cei ce falsifica invataturile Tale si dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine in Sfanta Ta Biserica pentru mantuirea sufle­telor noastre, de cei ce ademenesc si atrag la eresul lor pe cei slabi in credinta, si nu le rasplati lor dupa faptele lor, ci dupa mare mila Ta ii intoarce pe dansii: pe cei necredinciosi la dreapta credinta, pe cei rataciti la calea adevarului, la Sfanta Ta Biserica, ca nici unul din transii sa nu piara, ci sa se mantuiasca. Iar pe cei credinciosi fereste-i de toata ispita, ii intareste cu Harul Tau si ii lumineaza, ca sa nu alunece de pe calea dreptei credinte, si Sfanta Ta Biserica, cu taria Ta cea intru tot puternica, de tot raul si imbulzeala cu milo­stivire o scapa.”

Iar la sfarsitul Sfintei Liturghi, dupa rugaciunea Amvonului, innaintea ecteniei „Domnului se ne rugam” se va rosti rugaciunea urmatoare:

      „ Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Care Te-ai pogorit din Ceruri si ai luat firea omeneasca, pentru ca — luminand cu invataturile Tale ceresti mintea oamenilor si aducandu-Te jertfa de rascumparare pentru pacatul stramosesc — sa reinnoiesti legatura lor cu Parintele ceresc, Ziditorul lor, de Care s-au instrainat in urma pacatului stramosilor ademeniti prin satana, care aratandu-li-se in chipul sarpelui si rastalmacindu-le porunca cea data lor de Parintele ceresc, Ziditorul lor, ca, adica, din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manance, caci mancand vor muri, ei calcand aceasta porunca au mancat din pomul oprit. Stapane mult milostive Doamne, Care invataturile Tale cele mantuitoare le-ai pecetluit cu moartea Ta pe cruce, si cu scump Sangele Tau ai spalat pacatul stramosesc si cu moartea Ta ai calcat moartea si inviind a treia zi din morti ne-ai deschis portile imparatiei ceresti, facandu-ne vrednici de fericirea cereasca intrucat, Ca sa pazim poruncile Tale si sa vietuim dupa invataturile Tale si sa le pastram in curatenia in care le-am primit de la Tine prin mijlocirea Sfintilor Tai Apostoli si invatacei si a sfintilor Parinti si  care se pastreaza in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, cea intemeiata de Tine pe piatra credintei, si in sanul careia am intrat prin Sfanta Taina a Botezului.

         Doamne Iisuse Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, cauta si vezi cum duhul cel rau, se foloseste de slabiciunea si mandria omeneasca si se sileste sa falsifice invataturile si cuvintele Tale, sa intunece dreapta credinta.  Si acum in zilele noastre  si-au ridicat capul diferite invataturi vrajmase Sfintei Tale Biserici, care otravesc si tulbura izvorul cel limpede si racoritor de suflete, care curge din sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare; cauta si vezi, cum cei slabi lasandu-se ademeniti, se instraineaza de Biserica Ta, devin necredinciosi, neascultatori de povetele pastorilor lor sufletesti, dand ascultare, ca oarecand stramosii nostri in Rai, soaptelor celor ademenitori, ale celor instrainati de Tine si Biserica Ta.  Stim Doamne, indelung Rabdatorule si mult Milostive, ca pentru multimea pacatelor noastre, suntem imbulziti de vrajmasii nostri vazuti si nevazuti si suntem lasati de Tine, ca sa fim ispititi. Stim si aceea, ca iubirea Ta de  oameni, in urma careia ai venit in lume si ai rabdat moartea pe cruce, ca  sa mantui lumea, intrece multimea pacatelor noastre. De aceea noi, cunoscandu-ne slabiciunile noastre si stiind ca intre noi nu este taria dreptului Iov, cu inima infranta si smerita Te rugam : pune ca un Atotputernic, capat ispitelor, ce ne vin din partea necredinciosilor si raucredinciosilor, impiedica Atotputernice inmultirea eretecilor, si cu Duhul Tau cel Sfant, pe care de la Tatal l-ai trimis dumnezeiestilor Tai invatacei, intareste si lumineaza poporul Tau, revarsand in inimile lui Harul Tau dumnezeiesc, pentru ca infrangand sagetile vazutilor si nevazutilor vrajmasi, nevatamat sa petreaca si vietuiasca in Sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare.

        Inca te rugam Mult Milostive Doamne, intinde Mana Ta cea Atotputernica spre cei care din slabiciune omeneasca sedusi si inveninati de cuvintele otravitoare ale razvratitilor si falsilor invatatori, care ataca Sfintele Taine asezate de Tine Dumnezeule, s-au instrainat de Biserica Ta iesind din sanul ei, si iertandu-le pacatele lor ii ridica pe ei din groapa pierzarii, readucandu-i la sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare, ca sa nu piara, ci sa se mantuiasca, invrednicindu-se asa de imparatia cereasca. Imblanzeste Mantuitorule si pe cei ce s-au pornit asupra dreptcredinciosului Tau popor, spre a vana sufletele celor slabi, si cu Harul Tau dumnezeiesc lumineaza mintea lor, pentru ca sa vina la cunostinta adevarului, recunoscandu-si ratacirea lor si asa sa se mantuiasca. Primeste Doamne Iisuse Hristoase rugaciunea noastra a pacatosilor caci intru Tine nadajduim si Tie marire iti inaltam impreuna si celui fara de inceput al Tau Parinte si preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor Amin!

          Cand dispunem acestea, aflu totodata necesar, ca sa atrag deosebita atentie a onoratei preotimi asupra sectarilor, care sunt, cum s-a amintit la inceput, neobositi in lucrul lor de subminare si amagire, si sa le opuna ca contra lucrare cea mai zeloasa activitate pastorala, supraveghind neincetat si cu incordare activitatea lor. Serviciile dumnezeiesti in si afara de sfanta biserica, precum si serviciile  de sfintire, ce se indeplinesc la cererea credinciosilor, sa se plineasca cu toata punctualitatea si evlavia, ca astfel credinciosii sa fie atrasi de evlavioasa savarsire a serviciilor preotesti, evitandu-se pe de alta parte tot ce ar putea jigni simtamintele religioase si de pietate ale credinciosilor.

        De incheiere dispunem, ca ordonatiunea prezenta sa se introduca in protocolul circularelor.

        Caransebes, in 5 Mai 1930.

Episcopul diecezan:

                                                Dr. Iosif  Traian Badescu

http://apologeticum.wordpress.com/

Ortodoxie si Islam – Criza si Oportunitati


 ortodoxie si islam - criza si oportunitati 2011 eparhia ortodoxa de chicago   „Ortodoxie si Islam: Criza si Oportunitati” este o conferinţă care aparţine Misiunii Ortodoxe Sfântul Arhidiacon Ştefan a Eparhiei de Chicago si Midwest, şi va avea loc în perioada 19-21 august 2011.
Conferinţa, unică, este concepută pentru a le oferi creştinilor ortodocşi noi resurse, perspective şi înţelegeri asupra subiectului complex al Islamului, atât in scop de educare cât şi de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu în lumea musulmană, pornind de la lucrările unor autori importanţi:

   – Pr. Daniel Byantoro, fondator al Bisericii Ortodoxe Indoneziene, autor convertit la din Islam,

   – Raymond Ibrahim, autor al „Al Qaeda Reader: Texte esenţiale despre organizaţia teroristă Osama Bin Laden”, conf. univ. Director al Forumului pentru Orientul Mijlociu,

   – Anthony Davar, convertit din Islam şi scriitor ortodox misionar,

   – Ralph Sidway, autor al lucrării “În faţa Islamului”

Sesiunea începe cu o slujbă de Vecernie, la orele 19:00, vineri 19 august 2011.

– articol redactat de: Jurn. Bogdan Roman

http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/news/conferinte-simpozioane/ortodoxie-si-islam-criza-si-oportunitati.html

Arhimandritul Ghiuș ,,Cunosc o singură întristare – aceea de a nu fi sfânt”


Părintele Benedict Ghiuș
Sursa: Creștin Ortodox.ro

Arhimandritul Ghiuș este un alt personaj al cărui portret este creionat de către Richard Wurmbrand în paginile cărții De la suferință la biruință. După arestare, ,,face ani grei de temniță și este eliberat în 1964, când au fost eliberați toți deținuții politici. După eliberare slujește la Catedrala Patriarhală până în 1974, când se pensionează și se retrage la Cernica.” Sursa: Creștin Ortodox.ro

Deși nu a fost evanghelic ca și confesiune, Wurmbrand îl descrie ca pe o persoană  care trăia mesajul creștin.

Îmi aduc aminte de arhimandritul Ghiuș cu care am stat la închisoarea Jilava de lângă București. Întreaga închisoare era sub pământ. Deasupra celulelor subterane pășteau vitele.

Eu eram atunci în al optulea an al pedepsei mele, mă obișnuisem cu toate. Dar într-o zi a fost adus un grup de noi arestați, toți preoți ortodocși. Din când în când gardienii strigau: Toți preoții afară pe coridor! și îi băteau.

M-am așeza lângă preotul Ghiuș, pe care îl cunoscusem pe când eram amândoi liberi. Intenția mea era de a-l mângâia. Ești trist?, l-am întrebat. M-a privit frumos și mi-a răspuns: Cunosc o singură întristare – aceea de anu fi sfânt.

Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, pp.15-16

%d blogeri au apreciat: