Costel Ghioancă, Chiar ne dă Dumnezeu tot ce vrem?
Aveam 8-9 ani. La un moment dat iau un băț de chibrit, îl țintesc cu privirea, mă concentrez și încep să spun: „Doamne eu știu că tu ai putere! Eu am credință și știu că nimic nu este imposibil pentru tine. Fă, dar, să se aprindă de la sine acest băț de chibrit!” Însă, oricât de mult am încercat, Dumnezeu nu a răspuns nesăbuinței mele!
Nu mă consider prea vinovat pentru încercarea mea de atunci – nu eram decât exponentul „credinței magice” care mi se propovăduise. Dacă crezi, orice se poate! Și am zis și eu să încerc cu chibriturile… că doar copiilor (și nu numai) le pace să se joace cu focul!
Baza „teologică” pentru astfel de atitudini este în zona versetelor precum Marcu 11:23-24 „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: “Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” „Păi – mă gândeam eu – dacă pot muta munții, faza cu chibritul este floare la ureche!”
Oare, chiar așa ar trebui să credem? Că dacă avem o credință suficient de puternică Dumnezeu ne oferă tot ce dorim? Să privim textul nostru cu nițel mai multă atenție, mai în context.
În Marcu 11:12-26 avem următoarele secvențe: blestemarea smochinului neroditor (12-14), curățirea Templului (15-19), din nou discuții despre smochin (20-22) și finalul despre „credință și mutarea munților” (22-26), scos adesea din context.
Deci, etapa cu „Templul”este încadrată între 2 secvențe cu „ smochinul neroditor”, ceea ce înseamnă că, evident, există o legătură între ele. Mai concret, Mânuitorul ne transmite că atâtsmochinul, cât și Templul, respectiv Israelul – simbolizat prin smochin – vor împărtăși aceeași soartă: distrugerea! Care era problema? Ce unește smochinul, Templul și Israelul în această narațiune? Aparența (religiozitatea) fără rod!
– smochinul are doar frunze, nu și rod!
– Templul este un loc al „afacerilor” și „ritualurilor religioase” fără să fie „o casă de rugăciune pentru toate neamurile;
– Israelul: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine!” (Marcu 7:6)
Prin urmare, dată fiind superficialitatea și lipsa de rod, urmează distrugerea! Problema Israelului a fost necredința (Marcu 4:40; 5:17; 6:3-6; 7:6 etc.) materializată prinrespingerea lui Hristos și a domniei Sale (Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui. – Marcu 11:18). Logica e simplă acum: din pricina necredinței poporului avem doar frunze fără rod și respingerea lui Hristos și ca urmare va veni pedeapsa!
Dar, acum ajungem la credință și la discuția noastră despre „cereți orice veți vrea…” După ce Mântuitorul prevestește dezastrul adus de necredință face un apel care era de așteptat:„Isus a luat cuvântul şi le-a zis: “Aveţi credinţă în Dumnezeu!” (Marcu 11:22) Acest apel nu este unul vag, cu referire la o „credință magica” – precum faza cu chibriturile – ci se referă la credința în Hristos ca Domn și Mesia, acceptarea autorității Sale, exact ceea ce le lipsea israeliților care aveau doar „frunze fără rod”.
Acest adevăr își găsește suport și în versetele următoare care sunt un ecou al textului dinZaharia 14:4, un pasaj care profețește domnia lui Mesia: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi.”
Mesajul este următorul: credința (v.22) face ca imposibilul să devină posibil! Pedeapsa este înlocuită cu domnia lui Hristos și mântuirea adusă de El. (v23-24). Tocmai din pricină că acceptăm domnia lui Hristos nu ne mai purtăm ca stăpâni față de semenii noștri, ci suntem gata să-i iertăm, întrucât și Domnul ne-a iertat pe noi (v.25-26).
Concluzii:
1. Prin credință nu suntem chemați să mutăm munții, ci să stăm sub domnia lui Hristos și să facem să vină Împărăția lui „precum în ceruri așa și pe pământ.
2. Acest „orice veți cere să credeți că l-ați și primit și-l veți avea” este delimitat de un cadru:cel al domniei lui Hristos. Când cerem ceea ce corespunde cu scopurile și autoritatea Domnului, lucruri care țin de voia și planurile Sale (iertarea, salvarea, sfințirea, slujirea Lui etc.) să credem că l-am și primit, fiindcă promisiunile Domnului sunt sigure. Când cerem după gândul lui Hristos (lărgirea Împărăției Sale) și nu „cu gând să risipim în plăcerile noastre” (Iacov 4:3), știm că totul este posibil.
3. Credința și acceptarea domniei lui Hristos se vede în smerenia noastră în relațiile cu semenii și în disponibilitatea de a ierta.
4. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” și nu să aprindeți chibriturile…!
Partajează asta:
Paul Washer, De ce avem nevoie de Isus?
Un mesaj de urmărit!
În cadrul acestuia, Paul Washer vorbește de Evanghelie și de necesitatea de a fi salvați, de faptul că Isus este singurul mijlocitor între om și Dumnezeu.
Preluat prin intermediul http://crestintotal.ro
Partajează asta:
De ce a fost creată femeia dintr-o coastă?
Geneza 2:21 ne spune clar că Dumnezeu a creat femeia luând una din coastele lui Adam. De ce? Ce semnificație are acest lucru atât pentru femei, cât și pentru bărbați?
Înainte de a încerca să dăm un răspuns este bine de notat că vrem să facem lumină asupra unui aspect mai obscur din narațiunea creației, uitându-ne la contextul în care apare pasajul acesta. Totuși, este elegant să afirmăm că nu vorbim despre singura interpretare „corectă” posibilă.
Despre Adam se spune că a fost creat din „țărâna pământului” (Ge. 2:7), dar și despre animale ni se spune același lucru: „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului…” (Ge. 2:19a). Deci, atât Adam cât și lumea animală au fost create din „pământ”. Dar, în momentul în care Adam dă nume animalelor constată că „nu se găsește niciun ajutor care să i se potrivească” (Ge. 2:20).
Cu alte cuvinte, chiar dacă Adam avea „ceva în comun cu animalele”, (evoluționiștii să nu se grăbească să jubileze), cu siguranță avea și „ceva diferit de ele” (Adam era creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, Ge. 1:26). Deci, nu era suficient ca „ajutorul potrivit” să fie din proximitatea lui Adam, trebuia să fie chiar din el.
Așadar, Dumnezeu ia o coastă „din el” și o creează pe Eva, de unde și reacția lui Adam: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi “femeie”, pentru că a fost luată din om.” (Ge. 2:23).
Afirmația ar trebui înțeleasă ca referindu-se atât la originea femeii (din om), dar și la valoarea ei, fiind creată la fel ca Adam, „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Acesta este și motivul pentru care unirea dintre bărbat și femeie este unică și, dincolo de intimitatea fizică, implică fără îndoială o intimitate de natură sufletească și spirituală.
Aspectul valorii este reținut și de către reformatori, care atrag atenția că femeia nu a fost făcută din piciorul bărbatului (ca și cum ar fi fost inferioară lui) și nici din capul său (ca și cum i-ar fi fost superioară). Ea a fost luată din coasta lui (de lângă el), arătând prin aceasta că are o valoare egală cu bărbatul, amândoi fiind diferiți de lumea animală.
Partajează asta:
De ce nu ne vom plictisi în cer şi de ce nimeni nu va sta prea mult în iad?
«Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea:
“Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii!
El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.»”
Apocalipsa 21:3
Încerc să dau un răspuns la două dileme, una legată de cer şi alta legată de iad. Iată despre ce este vorba:
1. Nu este așa că nu ne vom plictisi în cer? Se spune că în cer îl vom lăuda pe Domnul pentru totdeauna. Plictiseala este asociată, de obicei, cu monotonia, când repetăm mereu același lucru. Cum în cer va trebui să repetăm lauda mereu şi mereu, pentru eternitate, nu înseamnă că cerul va reprezenta culmea plictiselii? Cea mai frecventă explicaţie este că vom avea şi alte îndatoriri pe lângă laudă şi, deci, nu ne vom plictisi în cer. Există mare adevăr în această perspectivă.
2. Nu este nedrept ca oamenii să stea în iad pentru eternitate? Oamenii greşesc, într-adevăr, şi merită să fie pedepsiţi, dar a nu exista cale de scăpare din iad nu este, totuşi, prea mult? Este drept ca pentru păcate făcute într-un timp limitat, pedeapsa să fie nelimitată? Explicaţia frecventă este următoarea: gravitatea ofensei este pe măsura valorii Celui ofensat. Cum Dumnezeu este infinit în atributele Sale, efectele păcatului sunt de natură infinită şi pedeapsa veşnică este justificată. Şi aici este mare adevăr.
Eu încerc să dau un răspuns la aceste întrebări, atrăgând atenţia asupra faptului că viaţa de dincolo de moarte ţine de o „structură supra-temporală”. Cu alte cuvinte, în cer (sau în iad) nu vor mai exista zi şi noapte, ore și zile, luni şi ani. „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.” (Apoc. 21:23)
Dumnezeu există în afara și deasupra timpului. „El este Cel ce este”, punct! (Exodul 3:14) Eu înțeleg că atât cerul cât și iadul este legat de „a fi”. Cerul înseamnă a fi cu „Cel ce este”, iar iadul înseamnă a nu fi cu „Cel ce este”. După cum citim în Apocalipsa „El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei”. Aceasta este definiția cerului. A fi cu Dumnezeu înseamnă desfătare și fericire deplină, iar a nu fi cu El înseamnă culmea chinurilor și a durerii. Deci, după moarte pășim într-o nouă existență (într-un nou „a fi”), caracterizată de fericire sau chin.
Din acest punct mai departe, toate expresiile pe care noi le folosim, de genul: eternitate, veșnicie, pentru totdeauna, mereu și mereu – ca să nu mai spun despre „veșnicia trecută și veșnicia viitoare ?! – etc., sunt acomodări de limbaj, pentru noi cei ce suntem încă sub limitele timpului. Dar în cer nu există plictiseală pentru că nu există monotonie și nici în iad oamenii nu vor sta prea mult, pentru simplul fapt că nu există „prea mult”. Oamenii nu vor fi în rai sau iad pentru un anumit număr de ani (fie el și infinit), ei doar vor fi! Este vorba despre o existență pe care noi încă nu am experimentat-o și nu o putem pricepe. “Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Cor. 2:9).
În concluzie, rămânea întrebarea în stil shakespearian: A fi sau a nu fi cu „Cel ce este”? A fi cu El înseamnă fericire deplină și „nu este timp” să intervină plictiseala. A nu fi cu el înseamnă chin deplin și „nu este timp” ca acesta să țină prea mult.
Costel Ghioancă
Sursa: http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
David Lavric, Ce determină valoarea unui om? (05.01.2014)
Înregistrare realizată la Biserica Baptistă „Nădejdea” București, duminică, 5 ianuarie 2014
Predica are ca temă centrală Dragostea și se bazează pe textul din 1 Corinteni 13
David Lavric își începe mesajul cu următoarea afirmație:
„Dragostea dă valoare omului, dă valoare slujirii.”
Afirmația de mai sus este argumentată și dezvoltată astfel:
1. Inexistența dragostei înseamnă devalorizare
2. Dragostea dă valoare slujirii pentru că pune limite
a) Pune limite în relațiile cu ceilalți, cu semenii noștri
b) Pune limite în relația cu noi înșine
Rezultă faptul că Dragostea dă valoare pentru că impune limite slujitorului
3. Dragostea este infinită, ea nu se termină niciodată.
Dezvoltarea acestor puncte se realizează pe parcursul predicii care are doar aproximativ 20 minute.
*
Alte mesaje și predici găști dând click pe imaginea de mai jos, imagine pe care o găsiți și în bara din partea dreaptă a site-ului
Partajează asta:
Emanuel Dejeu, Pilda smochinului neroditor (05.01.2014)
Partajează asta:
Predică revelion 2013 David Lavric (31.12.2013)
Mesajul și îndemnul pe care David Lavric l-a lăsat Bisericii Nădejdea la cumpăna dintre anii 2013/2014
Partajează asta:
Mesaje de încurajare&Cântare Ligia&Radu Dan (31.12.2013)
Mesaj de încurajare pentru anul 2014 adresat Bisericii Baptiste „Nădejdea” din București în data de 31 decembrie 2013
Partajează asta:
Cătălin Vasile, Îndemn la trezire spirituală (31.12.2013)
Mesaj avut la Biserica Baptistă „Nădejdea” București în data de 31 decembrie 2013
Istorie Evanghelica 