Arhive etichetă: Marin Preda

Maxima zilei – 14 octombrie 2017 


Reclame

Maxima zilei – 29 martie 2016


Suferința e a noastră și ne aparține numai nouă; istoria nu are ce face cu ea.
Marin Preda, Delirul.

Maxima zilei – 19 mai 2015


image

Trebuie să gândești și să scri mult ca să poți lăsa în urmă dâra unei lumini.
Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. III, p. 97

Pasiunea pentru istorie s-a născut în adolescență și s-a aprofundat în anii de facultate – interviu cu Marius Silveșan


Recent am acordat un interviu Revistei „Artă și Credință” care a fost publicat astăzi pe site-ul acesteia.

Revista Artă și Credință:  Când s-a născut pasiunea pentru istorie?

Marius Silveșan: Pasiunea pentru istorie s-a născut în adolescență și s-a aprofundat în anii de facultate când ajungeam să descopăr prin intermediul profesorilor mei tainele acestei științe. Mă refer aici la descoperirea bogățiilor pe care istoria le ținea ascunse în pivnițele sale.

RAC: Ce drum istoric ai avut de parcurs până acum?

MS: Am urmat Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București la nivel de licență, finalizată cu o lucrare având ca temă Viața cotidiană a românilor între anii 1960-1975. Am continuat specializarea tot pe istorie la nivel de master în cadrul aceleiași instituții, având ca specializare Românii în secolul XX. Dorința de aprofundare și de cercetare a istoriei m-a îndreptat către studiile doctorale, fiind admis ca bursier al Școlii doctorale de istorie din cadrul Universității București sub îndrumarea reputatului istoric Dinu C. Giurescu. Tema cercetată pe parcursul anilor de doctorat s-a finalizat cu o lucrare care analiza pentru prima dată într-un mod complex și pe baza surselor istorice identificate în arhive și biblioteci din țară și din străinătate relațiile dintre Biserica Creștină Baptistă din România și statul comunist între anii 1948-1965. Comisia care a evaluat parcursul meu professional, precum și lucrarea prin care am finalizat studiile de doctorat mi-a acordat în cadrul ședinței publice din toamna anului 2011 calificativul Magna cum laude. De asemenea, am urmat și studii postuniversitare pe biblioteconomie și știința informării în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București.

RAC: Care sunt cărțile publicate?

MS: Lucrarea de bază se intitulează Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), lucrare ce reprezintă tema cercetării doctorale realizată la Universitatea din București cu academicianul Dinu C. Giurescu.  O altă carte publicată este Pelerin spre patria cerească, publicată împreună cu Prof. Univ. Dr. Ioan Bunaciu. Este în curs de apariție o altă lucrare de referință privind istoria evanghelicilor din România comunistă, realizată împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț. Cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului în România este un studiu de caz prin intermediul căruia dorim să aducem în atenția credincioșilor evanghelici români, dar și a lumii științifice, Scrisoarea celor șase, trimisă și citită la Radio Europa Liberă în primăvara anului 1977. De asemenea, sunt și autorul mai multor studii științifice privind relația biserică-stat în România comunistă, publicate la edituri precum Polirom din Iași, Argonaut din Cluj-Napoca, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, dar și în reviste precum Creștinul Azi, Farul Creștin, Bruckenthalia ș.a.

RAC: Ai câțiva istorici și scriitori pe care ii apreciezi?

MS: Dintre istoricii pe care îi apreciez menționez: Dinu C. Giurescu, Lucian Boia, Adrian Cioroianu, Zoe Petre, Ecaterina Lung, Florin Constantiniu, Neagu Djuvara, Bogdan Murgescu, Ovidiu Bozgan, acesta din urmă ocupându-se, printre altele, și de problematica religioasă. Un alt istoric român contemporan pe care doresc să-l menționez este Dorin Dobrincu, care de asemenea s-a preocupat de problematica religioasă, cu precădere cea evanghelică. Mai menționez pe Ernst Nolte cu monumentala lucrare Războiul civil european și pe Stéphane Courtois, istoric francez, care este și coordonatorul Cărţii Negre a Comunismului și al Dicționarului comunismului.

Dintre scriitori menționez: Marin Preda, Fiodor Dostoievski, Tolstoi, Frederic Celine, George Orwell. Am menționat acești scriitori deoarece cărțile lor m-au marcat.

La Marin Preda menționez două dintre operele acestuia, cărți care au tangență și cu istoria, Delirul, unde se vorbește despre oameni în delirul istoriei, și Cel mai iubit dintre pământeni, o carte care descrie ororile comunismului.

În ceea ce-l privește pe Dostoievski recomand romanul Crimă și pedeapsă, atât pentru stilul inconfundabil al scriitorului, profunzimea psihologică cu care personajele se caracterizează unele pe altele, dar mai mult decât atât pentru finalul cărții. Este remarcabil să constați faptul că în ciuda adversităților, a opreliștilor de tot felul, credința și dragostea înving.

La Celine recomand cartea Călătorie la capătul nopții, o carte care nu se citește ușor, dar care are niște elemente foarte interesante și profunde legate de viața aceasta și societatea contemporană.

În ceea ce-l privește pe Orwell foarte multă lume este familiară cu conceptul de Big brother (Fratele cel mare), însă mai puțini știu că acest concept apare în cartea sa 1984, lucrare apărută în 1948 și care face referire la acel moment. Este foarte interesant de remarcat faptul că autorul reușește să decripteze modul în care funcționa societatea totalitară, una în care comunismul se afla la putere. Autorul face referire în cartea sa la Ministerul Adevărului, care era de fapt Ministerul propagandei și al minciunii, dar prin această antiteză autorul dorește să evidențieze discrepanța dintre aparențe și realitatea, să ne atragă atenția asupra manipulărilor existente într-o societate totalitară. Supravegherea pe care Partidul, cu referire la Partidul comunist, o exercita în societate era una totală, dar lăsa impresia că membrii acestuia sau simplii cetățenii se pot ascunde de Fratele cel mare, o portretizare a lui Stalin, însă finalul cărții relevă faptul că nu există această posibilitate. Ca și creștin aceste lucruri mă duc cu gândul la faptul că noi trebuie să înțelegem vremurile pe care le trăim, să luăm aminte la viața noastră și să conștientizăm faptul că într-adevăr avem un Frate mai mare în Persoana Domnului Isus,  care ne poartă de grijă și mijlocește pentru noi înaintea Tatălui ceresc.

RAC: Găsim la tine și  alte pasiuni în conexie cu lumea istorica?       

MS: Da, literatura, interesul pentru tehnica de vârf, fotografia.

RAC:  Ce te-a atras la creștinismul evanghelic românesc de scrii despre el?

MS: Este mediul în care trăiesc și consider că istoria lui nu trebuie să rămână doar pe filele gălbejite de timp ale unor dosare de arhivă. Pe de altă parte sunt informații, opinii, păreri personale pe care doresc să le fac cunoscute, să la împărtășesc cu cei care mă citesc periodic sau ocazional pe site-ul istorieevanghelica.ro sau pe cel al Revistei Artă și Credință.

RAC: Vorbim de Biblie ca sursă istorică. Ne poți dat trei argumente în favoarea acestei idei?

MS: Da, Biblia nu este doar o carte de învățături, documentul fundamental în creștinism, ci și o carte istorică ce prezintă istoria evreilor pe parcursul mai multor secole. S-a dovedit din punct de vedere istoric că o serie de împărați și regi pe care Biblia îi menționează au existat cu adevărat, s-au găsit dovezi arheologice în acest sens. Pe lângă aspectele menționate, descoperirile arheologice dovedesc faptul că romanii „aveau înregistrări regulate ale contribuabililor și, de asemenea, că organizau recensăminte tot la paisprezece ani.” (Josh McDowel, Mărturii supuse dreptei judecăți, p. 152). Coroborarea acestor informații cu cele din Biblie ne dovedesc veridicitatea celor relatate despre cadrul istoric în care s-a născut Isus, precum și faptul că acest lucru s-a realizat în timpul lui Octavian Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.). Completarea mărturiilor despre censusul roman cu descoperirea unei inscripții  din Antiohia care îi atribuia lui Quirinius funcția de guvernator al Siriei în anul 7 î.Hr. dovedesc o dată în plus veridicitatea din punct de vedere istoric al celor relatate în Biblie, precum și faptul că aceasta este un document istoric credibil. Apoi personajul central al Noului Testament, Isus Hristos, a fost un personaj istoric despre care au scris nu numai autorii cărților Bibliei, ci și istorici precum Josephus Flavius, Pliniu cel Tânăr și alții. Un alt aspect foarte important care merită evidențiat este și acela că autorii Noului Testament au menționat faptul că ei înșiși au fost martorii evenimentelor pe care le descriu. Doresc să remarc în acest context faptul că descoperirile arheologice vin să confirme veridicitatea Bibliei, precum și acela că Biblia este cea mai răspândită carte de pe glob, cea mai citită și una care a stârnit și încă stârnește unele dintre cele mai mari împotriviri atât din partea unor lideri politici, cât și a unora religioși. Cu toate acestea ea a fost văzută ca un model pentru construcții politice sau sociale.

Revista „Artă și Credință”

%d blogeri au apreciat asta: