Arhive etichetă: Memorie libertate moderație

Avem nevoie de un Muzeu al Dictaturii Comuniste?


 Muzeul Dictaturii Comuniste „tine de aproprierea istoriei, de respectul pentru memoria victimelor, de confruntarea cu un trecut traumatic fara de care democratia romaneasca ramane vulnerabila si lipsita de credibilitate”.

Vladimir Tismăneanu

Reclame

Pseudo-valorile care au rescris istoria


Aparatele ideologice comuniste au functionat prin actiunile unor indivizi concreti, servitorii zelosi ai dogmelor marxist-leniniste. Acesti oameni au asigurat inregimentarea culturala, rusificarea ca strategie pedagogica anti-nationala, eliminarea si distrugerea elitelor intelectuale din scoli si facultati, lichidarea mostenirilor spirituale democratice si impunerea pseudo-valorilor drept repere inconturnabile ale „noii civilizatii”. Acesti oameni au fost arhitectii utopiei.

Vladimir Tismăneanu, Un posedat ideologic. Cine a fost Mihail Roller?

Nu putem intelege marxismul fara analiza raportului dintre ideologie si utopie


Raportul dintre ideologie, utopie si actiune politica este esential pentru a intelege aventura marxismului, a religiilor politice in genere, in veacul al XX-lea dar si acum. Pentru ca, dincolo de conventii cronologice si de triumfalisme pasagere, epoca extremismelor revolutionare nu s-a incheiat nici in 1989, nici in 1991, nici în 2000.

Vladimir Tismăneanu, Pornind de la Kolakowski: Destinul marxismului in Romania

Valdimir Tismaneanu Comunismul este un ,,sistem ilegitim si inuman”


La 80 de ani, Mihail Gorbaciov are motive sa fie mandru: in mare masura gratie lui, un sistem ilegitim, inuman si irational s-a prabusit fara a genera un razboi civil precum cel care a insangerat Iugoslavia post-titoista.

Ereticul Gorbaciov: Ţarul revizionist si impenitentul Iliescu from Memorie, libertate, moderaţie by tismaneanu (27.02.2011)

Citiți în cadrul articolului menționat o fină analiză pertinentă despre rolul lui Gorbaciov în prăbușirea regimului comunist în spațiul european.

Mihail Neamtu despre incompatibilitatea dintre democratie si totalitarism


A apărut în librăriile din România volumul lui Mihail Neamțu intitulat Zeitgeist: tipare culturale

Mihail Neamțu, Zeitgeist

și conflicte ideologice. Cartea conține ample comentarii asupra  relației întotdeauna tensionate dintre ideologia comunistă și idealul libertății.

Predau în aceste zile problematica alienării (scrie Vladimir Tismăneanu), a obiectivarii si a reificarii la tânărul Marx, discutam despre Fichte, Hegel, tanarul Lukacs, Heidegger, Kojeve

, Korsch, Aron, Camus, Sartre si Merleau-Ponty, am recitit „Manuscrisele economico-filosofice” si am constatat, inca o data, ruptura dintre ganditorul hegelian de stanga, pasionat de destinul subiectivitatii, si Marx-maturul, tot mai putin interesat de spatiul libertatii, tot mai prins in studierea structurilor socio-economice si in activitatile miscarilor inspirate de ideile sale. In acelasi an, deci exact in 1844, Soeren Kierkegaard (un ganditor drag inimii lui Mihail Neamtu) scria  despre conceptul de anxietate, deschizand un camp filosofic si literar ce avea sa marcheze deceniile urmatoare.  Despre aceste aventuri ale spiritului, despre incompatibilitatea dintre democratie si totalitarism, despre sansele libertatii intr-o lume plina de capcane, visuri si arome ideologice, scrie cu erudita acuratete, cu vibranta luciditate, autorul acestei carti.  (….)

Sursa: Vladimir Tismăneanu

Sacralizarea Partidului, cultul Liderului via Memorie, libertate, moderatie


Intrebat in 1988, in ultimul sau important interviu acordat unei  reviste occidentale (Newsweek International) care este hobby-ul sau, secretarul general al PCR raspundea laconic, fara umor si fara echivoc: “Construirea socialismului in Romania”. Miturile politice au insa o durata de viata, as spune chiar o incapatanare si o persistenta  uluitoare. Sunt inca destui cei care se amagesc cu credinta ca Nicolae Ceausescu, patronul unui sistem intemeiat pe dispretul absolut pentru lege si pentru demnitatea umana, ar fi fost un veritabil patriot, un comunist antisovietic, un cavaler al rezistentei impotriva imperialismului rus.

Ceausescu a fost un militant din categoria dura, un spirit inflexibil, rigid, inversunat si intunecat. In fapt, partidul pe care Ceausescu l-a venerat n-ar fi ajuns la putere in anii postbelici fara sprijinul militar si politic al lui Stalin. Desatelitizarea, atata cata a fost, s-a facut printr-o continua re-stalinizare.  Comunismul romanesc a interiorizat cu frenezie fixatiile cominternist-cominformiste, chiar si atunci cand pretindea a se debarasa de ele.  Ideea unei lupte intestine intre o factiune pro-moscovita (pasamite dominata de “minoritari”) si una “patriotica” a fost si este inca sustinuta de cei care refuza sa vada structurile adnaci ale sistemului.  In fapt, Ceausescu nu a fost mai “patriot” decat un Enver Hoxha.

Citește mai mult despre  Un mistic al revoluției comuniste: Nicolae Ceaușescu între internaționalism și șovinism by Vladimir Tismăneanu

“Sa tremure clasele dominante”: Profetul Marx si ucenicii sai


Karl Marx a fost un filosof care a vrut schimbarea lumii.  Interpretarea ei i se parea insuficienta,  o expresie a unei blamabile si, la limita, culpabile nevolnicii.  Nimeni nu a surprins mai bine paradoxul situatiei epistemice si morale in care s-a plasat Marx decat el insusi atunci cand a scris: ”Filosoful, parte alienata a acestei lumi, se pune pe sine ca masura a lumii”. Clocotitoare si amenintatoare, retorica lui Marx era apocaliptica si tocmai de aceea electrizanta. Este ceea ce-i atrage si azi pe multi dintre cei care prefera sa ignore costurile experimentelor utopice cata vreme se regasesc in noile fraternitati sectare.

Marti tin prelegerile inaugurale la doua cursuri legate intre ele tematic, diferite insa ca substanta si bibliografii: “Marxism and Post-Marxism” si “Rise and Fall of Communism in the 20th Century”. Pentru primul, vom citi textele clasice precum si excelenta carte a a marelui istoric al ideilor Andrzej Walicki, prietenul lui Leszek Kolakowski, “The Leap into the Kingdom of Freedom: The Rise and Fall of the Communist Utopia” (Stanford University Press, 1995). Vom citi, fireste, capitole intregi din trilogia “Main Currents of Marxism” (aparuta acum complet in romaneste, gratie entuziasmului editurii Curtea Veche).  La cel de-al doilea, cartea de baza este “The Soviet Tragedy: The History of Socialism in Russia, 1917-1991″ (The Free Press, 1994) de Martin Malia. Pregatindu-mi prelegerile, am recitit introducerea si primul capitol din Malia (am recenzat cartea in 1995 in “Journal of Democracy”). Regretatul istoric se situa cu tarie impotriva directiilor revizioniste in analiza fenomenului total care a fost sovietismul, insista asupra faptului ca, fara a fi in vreun fel fetisizat, totalitarismul este unicul concept care poate da masura a ceea ce s-a intamplat, ca mult-laudata “history from below” nu poate inlocui “history from above”, ca sovietismul nu a fost inainte de toate o societate, ci un regim ideocratic.  Iar ideologia sa, consecventa, coerenta si constrangatoare, a fost rezultatul adoptarii si adaptarii de catre bolsevici a utopiei cu pretentii stiintifice pe care reprezentat-o si o mai reprezinta inca socialismul marxist.  Intr-adevar, cum scria Malia, “it was the all-encompassing pretensions of the Soviet utopia that furnished what can only be called the ‘genetic code’ of the tragedy.”

Marx a fost un filosof oracular, a anuntat mileniul, a proclamat iminenta venire a unei revolutii menita sa incheie “pre-istoria” umanitatii.  In termenii lui Voegelin, a incercat imanentizarea eshatonului.  Predictiile sale s-au dovedit false.  Proletariatul ca subiect revolutionar absolut a fost mai degraba o entitate fantasmata decat acea Messiaklasse der Geschichte despre care scria inflacaratul tanar hegelian in “Mizeria filosofiei”.  Il putem citi pe Marx cu mare atentie, chiar trebuie citit pentru a sti care au fost premisele unei incercari disperate de a “lua cu asalt cerul”.  Pan-metodologismul lukacsian, celebrat astazi de Slavoj Zizek si admiratorii sai, nu poate fi despartit de dimensiunea gnostica a utopiei.  O utopie in care promisiunile universaliste se ingemanau, rau-prevestitor, cu exaltarea resentimentului social (reluata azi, aceasta fervoare, de apostolii anti-globalismului).

citește mai departe …

Articole similare

Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin

Vladimir Tismăneanu: Stalinismul este întruparea absolută a bisericii universale

Intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?


În avanpremiera recenziei la cartea lui  Timothy Snyder, Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin,  Vladimir Tismăneanu  scrie un eseu și poartă un dialog menit să schimbe perspective. Întrebarea de final este una de reflecție asupra căreia consider că trebuie mediat: ,,Într-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”

Exista carti menite sa schimbe perspective mult-timp sedimentate, sa ne scoata din confortul conventiilor istoriografice.  Cartea lui Timothy Snyder, Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin, Basic Books, 2010) propune o noua viziune asupra regimurilor genocidare din Europa intre 1930 si 1945.  (…)  Intr-un schim de mesaje cu H-R. Patapievici ii semnalam un pasaj extraordinaraordinar (il sintetizez):

“Sediul NKVD-ului din Kozelsk (locul de unde aveau sa fie transportati la Katyn spre a fi impuscati aproape cinci mii de militari si civili polonezi) era in manastirea Optyn in care se petrece discutia dintre Ivan Karamazov si Zosima despre ceea ce este ingaduit cand nu mai exista transcendenta (posibiltatea ori imposibiltatea unei moralitati fara divinitate). Dumnezeu fusese ucis, polonezii insa erau convinsi ca El traieste si se inchinau, faceau rugaciuni, praznuiau Invierea.  Amintesc ca armata poloneza era multinationala, ca ofiterii din cele trei lagare care aveau sa fie ucisi, deci si de la Kozelsk, erau civic, nu limitativ etnic polonezi.  Asadar:  ‘They (NKVD-istii) represented a Soviet answer to that question: only the death of God allowed for the liberation of humanity.  Unconsciously, many of the Polish officers provided a different answer: that in a place where everything is permitted, God is a refuge.  They saw their camps as churches, and prayed in them.  Many of them attended Easter services before they were dispatched to their deaths.’ (p. 138)  Intr-adevar, intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”

Despre Katyn, Dostoievski si Diavolul in carne si oase (un dialog cu H.-R. Patapievici) from Memorie, libertate, moderaţie by Tismaneanu (05.01.2011)

In Memoriam Marin Constantin


,,A incetat din viata un mare artist, un om care si-a dedicat viata valorilor inaltatoare ale spiritului ”  este opinia lui Vladimir Tismăneanu

Maestrul Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul celebrului cor Madrigal, a murit, aseară, la vârsta de 85 de ani, informează Agerpres.

Compozitor şi dirijor, Marin Constantin a pus bazele corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc precum şi muzica tradiţională românească.

Născut în Uretea, judeţul Prahova, la 27 februarie 1925, a absolvit Conservatorul din Bucureşti (1949) şi a urmat în paralel Facultatea de Filosofie (pedagogie-psihologie). A fost doctor în muzicologie şi filosofie a muzicii (1985). S-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studenţeşti şi de amatori (1949-1953). Din 1954, a fost şeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creaţiei Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului Tineretului din România (1951-1974), secretar al Consiliului muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi conferenţiar la catedra de dirijor de cor la Conservator (din 1960). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.

A fost fondator, dirijor şi director pe viaţă al Corului de cameră Madrigal. Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert, până la concertul de adio din 1999, a fost dirijorul Corului „Madrigal” al Conservatorului Bucureşti, un ansamblu de excepţie, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee în toată lumea, întreprinse de-a lungul anilor. Maestrul a susţinut peste 3.500 de concerte în ţară şi în lume, în festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franţa), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franţa), Toamna Varşoviană (Polonia, Anul Marcian (Veneţia, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia, Ohridsko Leto şi Belef (Belgrad), Olanda etc.

A înregistrat zece discuri sub genericul „Arta construcţiei şi interpretării corale” (comandă Columbia, SUA), CD-uri şi DVD-uri cu Madrigal, filme documentare.

Contribuţia în domeniul muzicii corale, ca dirijor şi compozitor, i-a fost recunoscută prin premii şi distincţii: premii la Concursul internaţional al Festivalului Mondial al Tineretului (Bucureşti -1953, Moscova -1957, Viena -1959), Premiul Criticii Muzicale Germane (Germania, 1971), „Il Sagitario d’Oro” (Italia, 1976), Diploma de onoare şi Premiul „Grand Due Adolf” (Luxembourg, 1979), Premiul excepţional A.T.M. (1983) pentru tratatul „Arta construcţiei şi interpretării corale” (1983), titlul de „Goodwill Ambasador UNESCO’” (1992), titlul „Omul Internaţional al Anului” (1990, 1992, 1994), titlul de „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (1994), „Crucea Patriarhală a Sf. Sinod” din România (2000), Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer (2000), Premiul pentru „Vocaţia măiestriei artistice”, oferit de Fundaţia Balcanii şi Europa (2006). Pentru întreaga activitate este menţionat în şapte ediţii „Who’s Who” din Anglia şi America şi în prestigiosul „The New Grove Dictionary of Music and Musicians”.

In Memoriam Marin Constantin from Memorie, libertate, moderaţie by Tismaneanu

 

Marius Cruceru scrie că A murit organistul de voci umane.

Numai cine a participat vreodată la un concert pe viu al Madrigalului înţelege ce spun prin “orgă de voci”.

Sunetul era cu totul altfel faţă de celelalte coruri. Timbrul? Parcă tot corul avea un singur timbru vocal.

Suprinzător este faptul că atunci cînd un corist intră într-un astfel de cor, îşi modifică vocea substanţial şi sună diferit.

Marin Constantin parcă avea nişte registre nevăzute şi schimba culorile sunetului pentru fiecare bucată, crescendouri şi descrescendouri atît de bine conduse!

Vorbe care contează- 2 ianuarie 2011


Rostirea adevărului este singura cale de salvare

Barbarie, poezie, adevar from Memorie, libertate, moderaţie by Tismaneanu (01.01.2011)

Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin


Am mai scris pe acest blog despre religiile politice și în particular despre faptul că una dintre aceste religii este comunismul. Anunț acum, preluând informația de pe blogul lui Vladimir Tismăneanu, apariția în limba română a cărții lui Eric Voegelin, Religiile politice, Editura Humanitas, București 2010.

„Originală, profundă, menită să dăinuie, opera lui Eric Voegelin stă mărturie pentru efortul de a afla resursele ultime ale diverselor forme de misticism politic. Alături de Raymond Aron, Voegelin a demistificat religiile politice moderne, calificându-le drept încercări de a imanentiza eshatonul, deci de a şterge distincţia dintre ceea ce ţine de regatul imanent şi ceea ce defineşte imperiul transcendent. Oricine vrea să înţeleagă gramatica ezoterică a comunismului şi pe cea a fascismului şi substratul lor gnostic trebuie să citească lucrările lui Voegelin.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

„Există epoci care interpelează stabilitatea conceptelor filozofice şi filozofi care depăşesc percepţia comună despre istorie şi timp. Eric Voegelin face parte din ultima categorie de gânditori, profund marcaţi de hecatombele secolului XX. Căutând să înţeleagă fascinaţia populară pentru extremism, el se îndreaptă spre rădăcinile nevăzute ale ororilor naziste şi comuniste. Făcând pentru prima oară cunoştinţă cu publicul român, Religiile politice de Eric Voegelin arată echilibrele fragile ale modernităţii europene. Pentru a neutraliza patologiile utopiei totalitare, e nevoie ca simţul etic al indignării şi precizia analizei conceptuale să întâlnească o sensibilitate teologică. Opunând lumina spirituală oricărei bezne colectiviste, Eric Voegelin ne vorbeşte ca martor curajos, erudit comentator şi îndrăzneaţă călăuză.“ (Mihail NEAMŢU)

Sursa: Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin from Memorie, libertate, moderaţie by Tismaneanu

Eric Voegelin

ERIC VOEGELIN (1901-1985) este unul dintre filozofii importanţi ai secolului XX. S-a format şi afirmat în atmosfera intelectuală emulativă a Vienei interbelice şi, din cauza inaderenţei sale la nazism, a fost silit să emigreze, în 1938, în Statele Unite. Cauza a fost tocmai volumul Religiile politice, în care Voegelin dezvăluia asemănarea ideologiilor totalitare care seduceau Europa de dinainte de război cu religiile propriu-zise. În Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit după o scurtă şedere în Elveţia, a predat filozofie şi ştiinţe politice la mai multe universităţi, ocupând un post de profesor la Universitatea de Stat din Louisiana. În 1958, a fost invitat în Germania, pentru a preda ştiinţele politice la Universitatea Ludwig-Maximilian din München. A revenit în Statele Unite ale Americii pentru a se alătura corpului academic şi ştiinţific de la Institutul Hoover al Universităţii Stanford. Voegelin şi-a dedicat viaţa studierii fenomenelor prin care se extinde violenţa politică şi a consecinţelor pe care le au ideologiile totalitare, lăsând în urmă o operă pe cât de vastă, pe atât de cuprinzătoare din punct de vedere tematic şi intelectual – ştiinţe politice, filozofie politică, filozofia istoriei, din care trebuie menţionate volumele The New Science of Politics (1952), Wissenschaft, Politik und Gnosis (1959), Anamnesis. Zur Theorie der Geschichte und Politik (1966) şi monumentala serie Order and History (1957-1987).

Sursa Humanitas.ro

 

Vorbe care contează:,,Confruntarea onestă cu trecutul rămâne o problemă spinoasă”


Confruntarea onestă cu trecutul rămâne o problemă spinoasă în societățile post-comuniste.

Vladimir Tismăneanu în cadrul articolului Mulțumesc pentru solidaritate

Dezbateri europene privind o lege de condamnare a celor ce neagă crimele comunismului


O lege la nivel european de condamnare a celor ce neagă crimele comise de regimurile comuniste nu ar fi încă posibilă – este concluzia Comisiei Europene. Şase dintre ţările foste comuniste, printre care şi România, ceruseră Comisiei să ia în calcul o astfel de lege, după modelul celei referitoare la Holocaust.

În privința crimelor comunismului nu există însă consens politic.

TVR

detalii și opinii puteți citi pe HotNews și în The Guardian, precum și pe  următoarele bloguri: Memorie, libertate, moderație, Persona , Vaisamar, Răscumpărarea Memoriei.

Un punct de vedere interesant din punct de vedere al comparației creștinism islam este prezentat de către Vasilică Croitor astfel:

Organizația Conferinței Islamice (OIC) – reprezentând 57 de state musulmane, a reușit astăzi să obțină la ONU un vot majoritar pozitiv pentru introducerea unei Rezoluții împotriva defăimării religioase. Legislația care promovează valori islamice mascate sub cuvântul magic „toleranță” va face din dreptul la opinie un delict. Deși nu există o legătură directă între cele două rezoluții votate azi, ele constituie un tandem care ne deslușește mersul vremii. Mai crede cineva că islamul nu are ușa larg deschisă pentru a răsturna valorile care au clădit Europa? Read more…

Pentru o înțelegere mai clară a implicațiilor de care vorbea Vasilică Croitor integrez aici  o hartă a religiilor publicată anterior pe acest site.

 

Vorbe care contează: ,,Dictaturile totalitare au urmărit cu diabolică obstinație distrugerea persoanei morale”


Dictaturile totalitare au urmărit cu diabolica obstinație distrugerea persoanei morale și plăsmuirea, cu orice preț, a “Omului Nou”.  S-au născocit astfel adevărate laboratoare ale torturii (fizice si psihologice) menite sa transforme deținuții (…) în instrumente obediente, decerebrare, ale unui sistem presupus a fi etern.

Vladimir Tismăneanu

Vorbe care contează: Libertatea este o condiție de la sine înțeleasă


Libertatea este o condiție care ni se pare de la sine înțeleasă atunci când o avem, îi simțim lipsa însă, psihologic și, uneori, chiar fizic, atunci când este absentă.

Vladimir Tismăneanu,Despre nostalgia comunismului, peronism si spaima de libertate , pe blogul Memorie, libertate, moderație (15 decembrie 2010)

%d blogeri au apreciat asta: