Arhive zilnice: 5 ianuarie 2011

Pagina ,,Cazul Iosif Țon – Străjerii” a fost actualizată (5.01.2011)


Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii de pe blogul Istorie evanghelică a fost actualizată. Aceasta include un scurt rezumat al celor XIV postări generale (până la 05.01.2011), 3 postări Iosif Țon-AGA RVE, 3 mesaje ale lui Iosif Țon în care acesta își prezintă teologia și alte postări cu subiecte individuale precum Iosif Țon- SMR (Societatea Misionară Română).

Intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?


În avanpremiera recenziei la cartea lui  Timothy Snyder, Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin,  Vladimir Tismăneanu  scrie un eseu și poartă un dialog menit să schimbe perspective. Întrebarea de final este una de reflecție asupra căreia consider că trebuie mediat: ,,Într-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”

Exista carti menite sa schimbe perspective mult-timp sedimentate, sa ne scoata din confortul conventiilor istoriografice.  Cartea lui Timothy Snyder, Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin, Basic Books, 2010) propune o noua viziune asupra regimurilor genocidare din Europa intre 1930 si 1945.  (…)  Intr-un schim de mesaje cu H-R. Patapievici ii semnalam un pasaj extraordinaraordinar (il sintetizez):

“Sediul NKVD-ului din Kozelsk (locul de unde aveau sa fie transportati la Katyn spre a fi impuscati aproape cinci mii de militari si civili polonezi) era in manastirea Optyn in care se petrece discutia dintre Ivan Karamazov si Zosima despre ceea ce este ingaduit cand nu mai exista transcendenta (posibiltatea ori imposibiltatea unei moralitati fara divinitate). Dumnezeu fusese ucis, polonezii insa erau convinsi ca El traieste si se inchinau, faceau rugaciuni, praznuiau Invierea.  Amintesc ca armata poloneza era multinationala, ca ofiterii din cele trei lagare care aveau sa fie ucisi, deci si de la Kozelsk, erau civic, nu limitativ etnic polonezi.  Asadar:  ‘They (NKVD-istii) represented a Soviet answer to that question: only the death of God allowed for the liberation of humanity.  Unconsciously, many of the Polish officers provided a different answer: that in a place where everything is permitted, God is a refuge.  They saw their camps as churches, and prayed in them.  Many of them attended Easter services before they were dispatched to their deaths.’ (p. 138)  Intr-adevar, intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”

Despre Katyn, Dostoievski si Diavolul in carne si oase (un dialog cu H.-R. Patapievici) from Memorie, libertate, moderaţie by Tismaneanu (05.01.2011)

Sa fie pocainta sincera o adoptare a unui discurs protocolar?


Să fie pocăinţa sinceră o reminiscenţă a conştiinţei cuiva care a vărsat o picătura de cafea peste faţa de masă sau poate o adoptare a unui discurs protocolar, incolor, inodor şi insensibil faţă de cineva care nu are altceva de făcut să zică “Oh, te-am scuzat, nici nu am observat ce ai făcut!”?

Dyo (05.01.2011)

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (XIV) Scrisorele


Agora evanghelică este un termen care vrea să desemneze ceea ce generic denumim cu termenul de blogosfera evanghelică. Un spațiu de discuții și dezbateri precum sunt cele referitoare la cazul Iosif Țon, ajuns acum la numărul XIV pe blogul Istorie evanghelică, plus câteva ,,studii de caz” cum ar fi Cazul Iosif Țon în dezbaterile evanghelicilor români,  Iosif Țon-AGA RVE 1,2,3, sau Iosif Țon- Societatea Misionară Română. Dezbaterile care se poartă în agora evanghelică au ca și subiect central problema cesaționistă, precum și relațiile baptiști-penticostali. Dincolo de poziția față de cazul Iosif Țon, scrisoarea  pastorului Adrian-Mihai Mateaş aduce în discuție și aspecte doctrinare și de relaționare baptiști -penticostali, fapt care a generat o serie de răspunsuri dintre care amintesc cele două articole ale lui Emanuel Conțac, precum și  Scrisoarea lui Gavrilă de Petru Lascău. Așa cum am menționat și în sinteza anterioară (Nr.XIII), Emanuel Conțac răspunde prin intermediul a două posturi (articole) scrisorii pastorului Adrian-Mihai Mateaş deoarece acesta a  ”făcut în mod generos  referire la mișcarea penticostală”. Marius Cruceru răspunde la rândul său articolelor lui Emanuel Conțac prin intermediul unui post în care susține ideea că, cazul Iosif Țon – Străjerii este unul periferic. Cu toate divergențele și punctele de vedere pro și contra lui Iosif Țon, se poate observa faptul că popularitatea acestuia nu a fost afectată de deciziile luate la sfârșitul anului 2010. O analiză a dezbaterilor din ultima vreme din agora evanghelică este realizată de către Dyo prin intermediul articolului În săbii să ne luptăm sau în scrisorele să ne denigrăm?. Poate datorită faptului că dezbaterile se îndreptau într-o direcție greșită, Marius Cruceru a decis să-și prezinte scuze publice pentru găzduirea scrisorii pastorului Adrian-Mihai Mateaş.

 

Scrisoarea lui Gavrilă from Paşi spre lumină by Petru Lascău (04.01.2011)

Am primit mai deunăzi o scrisoare de la prietenul meu Găvrilă Penticostalu, cioban în Poiana Sibiului. Amu că-s la modă scrisorile deschise (ca aceea a Mateiaşului căruia i-a sărit ţandura), m-am gândit s-o deschid şi eu pe a lui Gavrilă şi s-o împărtăşesc cu dumneavoastră. Că amu aşa se face, publici scrisori aşa de la talpa ţării, scrise de oameni din popor, care ştiu să scrie din topor.
Gavrilă are şi el lăptop de ştie tare multe de furtuna asta de vorbe care s-a iscat acuma cu Iosif Ţon. El scrie ca la ei la stână, interpretând evenimentele în graiul şi lumina obiceiurilor lui. Vă dăruiesc şi dumeavoastră spre delectare scrierea lui Gavrilă. Domnul să-l alduiască pe el şi oile sale! Mă tare tem să n-o facă de oaie cu scrierea lui. Dar cine face oare mai mare brânză astăzi cu scisul? Că tot scriem noi, dar oare cine ne-o fi citind?

 

În săbii să ne luptăm sau în scrisorele să ne denigrăm? from Frică şi cutremur by Dyo (04.01.2011)

Se încetăţeneşte tot mai mult un stil, un model dezonorant de a lupta pe câmpul minat al apologeticii confesionale. A început prin guest-posturi, timide, încă deficitar calibrate în raport cu dimensiunea duşmanilor atacaţi, după care s-a trecut la misive întinse pe câte douăsprezece pagini, sau porţionate pe episoade. Vorbesc binenţeles despre războiul scrisorelelor deschise, în toi pe blogosfera evanghelică românească, un război care modelează tot mai radical taberele combatante înspre idealul drăcesc al dezbinării totale.

Fără îndoială, acest mod de întreţinere a unei dispute şi de decontare a poliţelor restante oferă nişte avantaje celor ce recurg la el. În primul rând, îl pune pe găzduitor la adăpostul disclaimerelor şi al neasumării în totalitate a afirmaţiilor din scrisoarea găzduită. Convenabilă manevră de eschivare de la asumarea unei poziţii clare, bărbăteşti, într-o dispută … Spune că scrisoarea nu îl reprezintă, însă o publică, strecurând dacă se poate şi câteva finuţe tuşeuri de marketing (ex. precizia de diamant a afirmaţiilor autorului, bunul său simţ, coerenţa şi, nu în ultimul rând, titlurile acestuia)  Spune că nu este în totalitate de acord cu ea, dar numai bunul nostru Dumnezeu ştie ce aprobă el acolo şi ce nu; se aşteaptă însă de la cititori să facă distincţia asta, să citească printre rânduri şi să fie de acord cu el în ceea ce susţine împreună cu autorul scrisorii şi să treacă cu vederea derapajele acestuia, neglijabile în raport cu scopul nobil al mesajului transmis.

 

Scuze publice from Marius Cruceru by Marius David (04.01.2011)

Doresc să prezint scuzele mele publice faţă de fraţii penticostali răniţi sau întristaţi, prin ricoşeu, de remarcile dure din scrisoarea publică a pastorului Mateaş, scrisoare pe care am găzduit-o pe blogul meu.

Aşa cum am precizat, intenţia mea a fost cu totul alta decît de a-mi răni fraţii şi/sau rudeniile (reamintesc faptul că bunicul din partea mamei a făcut parte dintr-o biserică penticostală). Exerciţiul s-a vrut cu totul altul, dar … fiecare mai avem de învăţat. (…)

 

Scuze publice (via Marius Cruceru) from Vaisamar by Vaisamar (04.01.2011)

Preiau acest semnal nu pentru că am socotit că suntem îndreptăţiţi să primim scuze publice, ci pentru că mi se pare imperativ necesar să ne reconsiderăm fiecare poziţia de pe care îi privim pe fraţii noştri în credinţă. Experimentul hermeneutic al fr. Marius Cruceru şi răspunsul meu au scos la iveală un trecut dureros. În faţa unei asemenea crize n-aş vrea să flutur în faţa cititorilor o lozincă de tipul “Isus este soluţia”, fiindcă Isus nu este un soi de soluţie cu care stropim peste probleme, făcându-le să dispară ca prin farmec; Isus lucrează în noi şi prin noi în măsura în care avem urechi de auzit şi inimi sensibile la vocea Lui.

Isus este rezolvarea pentru situaţiile tensionate în măsura în care înţelegem că El ne adună în jurul Lui şi că nimic din ceea ce adesea folosim ca marcă identitară (pentru a ne lăuda) nu ne aparţine. Ce avem care să nu fi fost un dar de la El?

Iosif Ton – 03. Martin Luther (1483-1546)


Martin Luther reprezintă cel de-al treilea mesaj din seria de răspunsuri ale lui Iosif Ton in ceea ce generic numim în agora evanghelica cazul Iosif Țon – Străjerii. Primele două mesaje le-am publicat sub următoarele titluri:

1. Iosif Țon dă socoteală despre ceea ce crede și gândește (31 dec. 2010)

2. Iosif Ton – Marginalizarea lui Isus din Nazaret si a invataturii Lui (04.01.2011)

Martin Luther era un călugăr augustinian care se lupta cu îndârjire împotriva păcatului din sine. El se spovedea zilnic și își aplica cu strictețe pedepsele (la catolici ”penitențele”, la ortodocși ”canoanele”) pe care i le dădea duhovnicul lui. Universitatea catolică din Wittemberg i-a cerut lui Luther să predea un curs despre epistola către Romani. Studiind capitolul trei din Romani, Luther a înțeles că Dumnezeu L-a încărcat pe Fiul Său cu toate păcatele noastre și L-a pedepsit pe El pentru toate. Luther și-a pus imediat întrebarea: ”De ce să mă mai pedepsesc și eu pentru păcatele mele, când Isus Cristos a fost pedepsit pentru ele?”

Așa s-a trezit Luther să vadă că învățătura Bisericii catolice că omul trebuie să facă penitențe pentru păcate este greșită. Cu gândirea lui de jurist (începuse să studieze dreptul, când a intrat în mânăstire), el a ajuns să formuleze învățături noi, prin care a făcut Reforma creștinismului. Iată care sunt acestea:

1.      Dumnezeu a făcut un transfer: a luat păcatele noastre și le-a pus pe Fiul Său.

2.      Dumnezeu ne cere să credem în moartea Fiului Său în locul nostru.

3.      Când noi credem vestea aceasta bună, Dumnezeu ne transferă nouă dreptatea Fiului Său.

4.      Prin acest dublu transfer, noi ”suntem socotiți drepți”, sau suntem ”îndreptățiți”. Aceasta se numește ”îndreptățirea prin credință.”

5.      Actul de îndreptățire se numește și ”mântuirea prin credință.” Subliniem că pentru Luther mântuirea este numai un act juridic: noi suntem declarați drepți, nu suntem și făcuți drepți. Adică, noi rămânem păcătoși dar, prin repetate acte de credință, suntem în continuare ”îndreptățiți”.

Actul prin care Dumnezeu ne-a procurat mântuirea este un act al harului, înțeles ca un dar nemeritat al lui Dumnezeu. Luther a citat din Efeseni 2:8 că mântuirea este ”prin har, prin credință”. Dar el a adăugat un cuvânt în plus, cuvântul ”numai” care dă acestei doctrine un înțeles total diferit de ceea ce scrie Pavel: ”numai prin har, numai prin credință”, formulă ce intenționa să spună că faptele noastre bune nu pot fi incluse în procesul mântuirii. (…)

Sursa: Iosif Ton – Mesaje

Ojo&Cristiana, Spune-mi povestea


Maxima zilei – 5 ianuarie 2011


Dumnezeu ma iubește nu pentru ceea ce sunt , am fost sau voi fi ci pentru ceea ce

ESTE EL

Raftul creștinului începător « Scriptorie


Teofil Stanciu prezintă pe blogul Scriptorie o listă de cărți fundamentale pentru formarea ,,creștinului începător”. Lista  întocmită de către prof. David Lyle Jeffrey este  folositoare atât pentru formarea culturală, cât și pentru cea intelectuală, după cum se exprima Dănuț Mănăstireanu. În final o recomandare tot de la Dănuț: de salvat si de folosit la vreme de nevoie

Lista care urmează a fost împărțită în trei categorii:

1. lucrări clasice de spiritualitate creștină și literatură devoțională;

2. scrieri creștine post-iluministe și moderne de critică culturală și critica ideilor;

3. mari romane, poezii și piese de teatru al căror conținut creștin și/sau întrebări cruciale pentru orice reflecție creștină pertinentă le fac necesare oricărei minți agere și echilibrate, care vrea să urmeze învățătura apostolilor. (…)

Lista completă se găsește pe Raftul creștinului începător from Scriptorie by Teofil Stanciu (04.01.2011)