Vorbe care conteaza – Absenta claritatii morale
Absenta clarității morale se asociază întotdeauna cu amnezia, vulgaritatea și promiscuitatea.
Vladimir Tismăneanu, “Nu sunt zei, sunt maimute”: Uzurparea lui Adam Michnik (18.02.2011)
Otniel Ioan Bunaciu – Interviu (III) via Revista Crestinul Azi
Reporter: Ați menționat la început și o serie de așteptări care poate nu au fost împlinte. Doriți să elaborați cu privire la acestea?
Mă pot referi aici la anumite aspecte care nu au ținut de mine în mare parte și la altele la care poate aș fi putut realiza mai mult. Între lucrurile care nu au ținut așa de mult de mine dar care sunt importante, se află situația financiară a Uniunii. Este știut că după
a nul 1989 susținerea pe care bisericile o acordă Uniunii prin dărnicia lor nu este la nivelul nevoilor, în ciuda faptului că în fiecare an, cu ocazia Conferinței Naționale se adoptă o contribuție pe membru care ar asigura bugetul Uniunii. Situația reală este că bisericile susțin numai în jur de 40% din bugetul adoptat și pe lungă durată o asemnea stare nu va putea fi susținută. Am remarcat însa situația interesantă că în anul în care am avut colecta pentru cutremurul din Haiti și pentru inundațiile din România, suma totală colectată de Uniune se apropie de bugetul anual propus. De aici am tras concluzia că există resurse și disponibilitate de implicare din partea bisericilor dar slujirea la Uniune nu este suficient de vizibilă. Activitatea de zi cu zi a Uniunii care este deosebit de importantă pentru viața bisericilor deoarece acestea există legal prin Uniune, nu are vizibilitatea unor proiecte nationale ca cele descrise mai sus.
Un alt aspect pe care doresc să îl menționez este regretul că am avut colegi de slujire pe care nu am reușit să îi conving pe deplin că viziunea adoptată la Congres, de către cei care au reprezentat bisericile și care au votat, este o viziune pentru întreaga Uniune.
Am considerat că votul Congresului a fost pentru o conducere a Cultului care să pună în aplicare viziunea adoptată. Rolul conducerii Cultului este să realizeze viziunea, dezbaterea fiind pentru a stabili modalitatea în care poate fi pusă în aplicare această viziune cât mai bine. Mă bucur că lucrurile s-au îndreptat totuși în direcția indicată de Congres și pot să mărturisesc că am văzut mâna Domnului la lucru în toată această perioadă în realizarea unității dintre membrii Consiliului.
Reporter: Vă mulțumesc pentru gândurile împărtășite. Doriți să comunicați ceva la încheierea acestui interviu?
Otniel Bunaciu: Doresc să îi multumesc lui Dumnezeu pentru ocazia și onoarea de a sluji bisericile din România în acest prim mandat și în același timp mă rog lui Dumnezeu pentru ca să își împlinească voia cu ocazia următoarelor alegeri.
Într-un nou mandat îmi propun să continui dezvoltarea slujirilor începute și să promovez aceste slujiri între bisericile din cadrul Uniunii. Cred că implicarea în slujire motivează bisericile și întărește unitatea frățească. Evanghelizarea și misiunea rămând direcții prioritate pentru slujirea bisericilor noastre. În același timp cred că este important să analizăm schimbările care au loc în țara noastră și să înțelegem mai bine cum afectează acestea mărturia și slujirea bisericilor noastre. Mă refer aici la dezvoltarea din mediul urban în care se găsesc majoritatea bisericilor mari din Uniune şi la scăderea din mediul rural unde sunt multe biserici care au rămas mici şi au nevoie de sprijin. Pe lângă urbanizare, fenomenul emigrării a afectat dramatic România în ultimii ani și este o tendință care încă se menține. Este nevoie să evaluăm impactul acestor fenomene și să vedem ce se poate face pentru a veni în sprijinul bisericilor afectate mai mult dar și a comunităților de credincioși care s-au format acum în diaspora. În al treilea rând consider că pe lângă evanghelizare, misiune și o înțelegere mai bună a realității în care ne aflăm este nevoie de o echipare mai bună a tuturor membrilor din bisericile noastre. Uneori se pare că identitatea noastră ca baptiști nu mai este cunoscută suficient de bine. Este nevoie ca în continuare întemeierea credinței baptiste să fie pe învățătura Sfintei Scripturi la care trebuie să revenim mereu pentru ca să ne tragem seva de acolo si să rămânem întemeiați în aceasta. Din istorie știm că credința baptistă a influențat semnificativ creștinismului nou testamental din țara noastră. Sunt convins că o înțelegere mai profundă a ceea ce credem și practicăm, pornind de la Scriptură, ne va ajuta să reafirmăm această identitate baptistă și în secolul XXI.
În final doresc să mulțumesc familiei mele, soției Camelia și lui David pentru înțelegerea acordată atunci când slujirea m-a făcut să lipsesc de acasă. Fără sprijinul lor nu aș fi reușit să rezist ritmului slujirii.
Mulțumesc părinților mei Bunaciu Ioan și Otilia pentru exemplul de slujire pe care mi l-au dat și pentru sfaturile pe care continuă să mi le dea. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie care a fost și este implicată în slujirea bisericilor baptiste din România.
Mulțumesc colegilor de slujire din biserica, fratelui Sorin Bădrăgan și de curând fratelui Sami Crișan pentru că au fost alături de mine și au preluat multe din sarcinile slujirii din biserica locală făcând posibilă slujirea mea în Uniune.
Mulțumesc Bisericii Providența în care am crescut și pe care o slujesc pentru îngăduința, rugăciunile de însoțire și cuvintele de încurajare.
Multumesc colegilor de la Institutul Teologic Baptist și Facultatea de Teologie Baptistă pentru susținere.
Multumesc frățietății din Uniunea Baptistă din România pentru încrederea acordată de a-i sluji.
A lui Dumnezeu să fie Slava!
Sursa: Revista Creștinul Azi
Articole similare
Mesajul lui Otniel Bunaciu la Congres (2007)
Componența Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
Raportul Uniunii Baptiste (2007-2011) prezentat de catre Prof. Dr. Otniel Bunaciu
Comunicatul Comisiei Nationale de Propuneri via Revista Creștinul Azi
Otniel Ioan Bunaciu – Interviu (I) via Revista Crestinul Azi
Otniel Ioan Bunaciu – Interviu (II) via Revista Crestinul Azi
Conceptia baptista despre lucrarea Duhului Sfant – Ioan Bunaciu via Teologeanu
Cea mai recenta carte a profesorului Ioan Bunaciu va fi disponibila incepand de saptamana viitoare si se numeste Conceptia baptista despre lucrarea Duhului Sfant. Cartea ofera, dupa cum ii este si numele, o perspectiva baptista personala asupra lucrarii uneia dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Lucrarea are si un capitol introductiv scris de Dr. Otniel Bunaciu […]![]()

Conceptia baptista despre lucrarea Duhului Sfant – Ioan Bunaciu from Teologeanu by teologeanu (18.02.2011)
Maxima zilei – 19 februarie 2011
Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, același este Duhul Sfânt pentru trupul lui Hristos, adică Biserica; Duhul Sfânt conduce întreaga Biserică, după cum sufletul conduce toate mădularele aceluiași trup.
Fer. Augustin
Southern Baptist Convention locul doi in SUA ca numar de credinciosi in 2010
Potrivit celui de-al 79-lea Raport anual al Consiliului naţional al Bisericilor din Statele Unite şi Canada , în 2010 numărul total al credincioşilor creştini în America de Nord se ridica la 145,8 milioane de persoane cu o scădere de 1,05% în raport cu anul precedent. În schimb, în contra-tendinţă, Bisericii Catolice din Statele Unite, devenită de acum cea mai mare confesiune religioasă a ţării, numărul credincioşilor i-a crescut la 68,5 milioane de persoane, cu 0,57% mai mult în raport cu anul 2009. Parte a creşterii se datorează desigur fluxului de imigraţi din America Latină.
Pe locul doi în SUA se află “Southern Baptist Convention” care după decenii de creştere a înregistrat pentru al treilea an consecutiv o scădere de 0,4%.
Urmează pe locul trei Biserica Metodistă Unită cu 7,8 milioane de credincioşi (mai puţin cu 1%), pe locul al şaptelea Biserica Evanghelică Luterană (mai puţin 2%), pe locul al zecelea Prezbiterenii (mai puţin 2,6%) şi pe locul al 14-lea Biserica Episcopaliană (Anglicană) cu 2 milioane de credincioşi (cu 2,5% mai puţin). În ce priveşte celelalte confesiuni religioase de inspiraţie creştină, de semnalat Martorii lui Iehova, care au înregistrat o creştere de 4,37%.
Tot Radio Vatican informează astăzi despre faptul că religia creştină la Singapore a înregistrat în 2010 creşterea cea mai ridicată în ultimii 10 ani. Este ceea ce rezultă dintr-un recensământ guvernamental, potrivită căruia creştinii ar fi 18% din populaţie, cu o creştere de trei procente în comparaţie cu anul 2000. Împreună cu creştinismul, la Singapore sporeşte şi numărul credincioşilor hinduişti şi taoişti, atingând respectiv 11% şi 5%. În 2010, islamul rămâne stabil cu 15% de credincioşi, în timp ce scăderea cea mai drastică este cea înregistrată de budism, care în 10 ani trece de la 43 la 33%. Studiul arată că majoritatea celor convertiţi ca creştinism sunt de etnie chineză, foşti budişti.
Mathew Mathews, cercetător la Institutul pentru studii politice, explică faptul că sentimentul de comunitate şi de protecţie oferit de creştini este unul din motivele pentru care cetăţenii – mai ales cei sosiţi de puţin timp – decid să se convertească. Totuşi, în oraşul-stat sunt în creştere şi ateii, care trec de la 15 la 17%, şi persoanele singure. Populaţia căsătorită se ridică la 59%, cu o scădere de 3 procente în raport cu anul 2000. Scade şi numărul căsătoriilor şi indicele de natalitate în toate grupurile etnice, în timp ce creşte numărul divorţurilor. Între femeile căsătorite şi până la vârsta de 30 de ani, 20% nu au copii, cu o creştere de 6 procente în 10 ani. Indicele de fertilitate este de 1,1 copii pentru fiecare femeie, fapt confirmat de numeroasele femei cu un singur copil.
catholica.ro (16 februarie 2011)
Maxima zilei – 18 februarie 2011
Definiția cea adevărată a Bisericii lui Hristos trebuie totdeauna să depindă nu de unitatea văzută sau de majoritatea numerică a celor care coincid în anumite păreri, ci de însușirea adevărului.
Sf. Ciprian
Otniel Ioan Bunaciu – Interviu (II) via Revista Crestinul Azi
Reporter: Au existat evenimente sau slujiri pe care le considerați mai importante din perspectiva slujirii în timpul mandatului dumneavoastră?
Otniel Bunaciu: Consider că toată activitatea de slujire este importantă. Cu toate acestea sunt de părere că evanghelizarea și misiunea rămân prioritare pentru biserici. În acest sens, împreună cu fratele Nelu Tuțac și cu fratele Samy Tuțac am participat la organizarea Festivalului Speranței cu Franklin Graham de la Timișoara. A fost o mare bucurie ca pe stadionul din Timișoara această manifestare a bisericilor să se constituie în cea mai mare evanghelizare care a avut loc în țara noastră. Aprecierile venite din partea frățietății dar și din partea autorităților și a mass mediei au fost o dovadă a succesului acestui eveniment.
Tot în propunerile făcute la Congres cu ocazia alegerilor am acordat o importanță mare dezvoltării unei viziuni misionare a Uniunii. Din contactele avute cu baptiști din alte țări am observat că aceștia se uită la baptiștii din România pentru a găsi inspirație și sprijin. În acest sens am propus o viziune pentru dezvoltarea misiunii și m-am implicat în realizarea primilor pași din dezvoltarea strategiei. Viziunea pentru misiune a fost preluată și de fratele Viorel Candrianu, Vicepreședintele Departamentului de misiune care a fost sprijinit în ultimii ani de Alexandru Vlasin care a fost angjat ca si coordonator al Departamentului de misiune. Astfel, Uniunea are un Departament de misiune care funcționează potrivit unei viziuni și a unei strategii de lucrare. În prezent, prin acest departament Uniunea susține un program de misiune în Serbia în colaborare cu comunitățile din Timișoara și Caraș, un misionar indigen in Tadjikistan (prin programul Federației Europene Baptiste) precum și câteva proiecte interne. Răspunsul bisericilor pentru apelul avut cu ocazia cutremurului din Haiti si a inundațiilor a fost extrem de generos. Putem afirma cu bucurie ca pentru prima data Uniunea este implicata in misiune intr-un mod semnificativ pe baza resurselor proprii.
Ca parte a viziunii misionare am avut dorința da a ajuta bisericile romane din diaspora europeana. Pe lângă faptul că am vizitat multe din aceste biserici, anul trecut cu sprijinul bisericii din Krems – Austria, Uniunea a organizat prima Conferință a bisericilor române din Europa de Vest la care a fost o participare ampla. Împreună cu fratii Nelu Tutac, Cornel Boingeanu, Dan Maleș și Alex Vlașin am fost implicat în prezentarea unor referate și în conducerea atelierelor de lucru.
Reporter: O parte semnificativă a rolului Președintelui Uniunii este și cea de reprezentare internațională. Care sunt relațiile Uniunii Baptiste din România în acest moment?
În acest mandat am încercat să dezvolt această dimensiune a reprezentării bisericilor din România, mai ales că după anul 1990 Uniunea Baptistă din România a fost practic absentă din familia baptistă internațională cu care are de altfel relații de la înființare. Împreună cu fratele Nelu Tuțac am încercat să reînodăm și să întărim legăturile cu Uniunile baptiste din Europa. Am făcut acest lucru în primul rând cu Uniunile din țările vecine: Ungaria (fratele Joszef Kovacs, Vicepreședinte al Uniunii noastre împreună cu frații din din Convenția Maghiară au jucat un rol important în dezvoltarea acestor legături), Moldova, Serbia și Ucraina. În același timp am dezvoltat legături si cu alte Uniuni surori din familia baptistă europeană.
Am participat la sesiunile Alianței Mondiale Baptiste care au avut loc în Europa deoarece bugetul Uniunii nu a permis participarea în alte părți ale lumii. Semnificativă a fost întâlnirea aniversară de la Amsterdam din anul 2009 unde s-au sărbătorit 400 de ani de la înființarea primei biserici baptiste din lume.
Personal am vizitat și Uniunile din: Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, Cehia, Spania, Franța, Germania, Olanda și Polonia.
Ca mărturie a eforturilor depuse pentru reprezentarea internațională, în timpul mandatului au vizitat Uniunea Baptista din Romania multe dintre presonalitățile familiei internaționale baptiste: Dr. David Coffey, Presedintele Alianței Mondiale Baptiste, Valeriu Ghiletschi, Presedintele Federației Europene Baptiste și al Uniunii din Republica Moldova, Hans Guderian, Vicepreședinte al Federației Europene Baptiste, Tony Peck, Secretarul general al Federației Europene Baptiste, Toma Magda, Președintele Uniunii din Croația si fost Președinte al Federației, Peter Manson, Președintele Uniunii din Anglia, Jonathan Edwards, Secretarul General al Uniunii din Anglia, Meego Remmel, Președintele Uniunii din Estonia, Dr. Kalman Meszaros, Președintele Uniunii din Ungaria, Ondrej Franka, Președintele Uniunii din Serbia, Asatur Nahapetyan Secretarul general al Uniunii din Armenia, Evgheny Bakhmutskii, Vicepresedinte al Uniunii din Rusia.
Sursa: Revista Creștinul Azi
Articole similare
Mesajul lui Otniel Bunaciu la Congres (2007)
Componența Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
Raportul Uniunii Baptiste (2007-2011) prezentat de catre Prof. Dr. Otniel Bunaciu
Comunicatul Comisiei Nationale de Propuneri via Revista Creștinul Azi
Otniel Ioan Bunaciu – Interviu (I) via Revista Crestinul Azi
Iosif Ton – 32. Stadiile uceniciei (2)
Înainte de a trece la concluzii mai generale din modul în care procedează Domnul Isus cu ucenicii Săi, apropiem acum reflectorul și ne uităm mai atent la câteva faze speciale din viața lui Petru.
Trecuseră mai bine de trei ani de când Petru era în școala lui Isus. Învățătorul îi duce pe ucenicii Săi la o retragere în sudul Libanului, într-o mică stațiune numită Cezarea lui Filip. Acolo, în liniștea și grandoarea Munților Liban, Domnul Isus i-a întrebat pe ucenici ce zice lumea despre El și apoi i-a întrebat direct: ”Cine ziceți voi că sunt Eu?” Petru a dat năvală cu răspunsul: ”Tu ești Mesia (grecește ”Cristos”), Fiul Dumnezeului celui viu”. Domnul Isus l-a asigurat că această cunoaștere i-a venit prin revelație directă de la Dumnezeu și l-a asigurat că va fi o piatră de temelie pe care El Își va zidi Biserica (Matei 16: 18 ).
La acest punct urmează cel mai mare șoc pe care l-au trăit ucenicii în școala lui Isus. Ca să-l înțelegeți, țineți cont că ei toți înțelegeau că Mesia va fi cel care va zdrobi pe romani, se va instala ca Rege la Ierusalim și va instaura o Împărăție mondială a lui Israel. Dar iată că Învățătorul îi anunță că vor pleca de aici la Ierusalim și acolo va fi arestat, va fi bătut și batjocorit, iar apoi răstignit, dar că a treia zi va învia. O asemenea veste contrazicea tot ce credeau și așteptau ucenicii. Trebuie să mai știm că apăruseră, cu câteva zeci de ani înainte, câțiva care au pretins că sunt Mesia, au adunat armată de eliberare , dar au fost prinși repede de romani și au fost pedepsiți cu răstignirea, care era pedeapsa pentru răscoală împotriva dominației romane. Concluzia era evidentă: Un Mesia răstignit de romani era un fals Mesia, un impostor. Și așa suna pentru ei vestea că Isus urma să fie răstignit de romani! De aceea Petru este îngrozit și exclamă: ”Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți Se întâmple așa ceva!” (Mat. 16:22).
Articole similare
Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.
Cele 25 de mesaje ale pastorului Iosif Țon apărute după asocierea sa cu Mișcarea Străjerilor, prin intermediul cărora își prezintă teologia, se regăsesc listate cronologic aici
Mesaje ale pastorului Iosif Ton in care scrie despre ceea ce crede si gandeste (1) Mesajele 1-25
Iosif Ton – 26. Isus din Nazaret si Duhul Sfant
Iosif Ton – 27. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (1)
Iosif Ton – 28. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (2)
Iosif Ton – 29. Cum ramanem in El
Interviu cu Profesor Dr Vasile Talpos
Interviul a fost realizat de către Petru Bozian și publicat în Revista ,,Farul Creștin”, nr. 11 din 2000. Profesor Dr. Vasile Talpoș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București se află încă în perioada de convalescență după intervenția chirurgicală suferită la picior.
Pe site-ul istorie evanghelică voi publica și interviul pe care Profesor Dr. Vasile Talpoș mi l-a acordat, interviu în care acesta discută despre societatea comunistă, schimbările produse după 1948, impunerile și constrângerile în domeniul religios. Interviul va apărea pe site după ce va fi publicat într-o revistă științifică.


Otniel Ioan Bunaciu – Interviu (I) via Revista Crestinul Azi
Reporter: Frate Otniel Bunaciu vă aflați la sfârșitul primului mandat ca Președinte al Uniunii Baptiste din Romania. Care sunt planurile de viitor și cum evaluați rezultatele dumneavoastră în slujirea încredințată de frățietate pentru această perioadă?
Otniel Bunaciu: Cu ocazia ultimei ședințe a Consiliului Uniunii de la Arad și ulterior în ședința Comisiei Naționale de Propuneri de la Deva, mi-am anunțat disponibilitatea de a sluji în continuare, dacă frățietatea dorește acest lucru. Am afirmat faptul că doresc să slujesc cu colegii din Executiv cu care am slujit în primul mandat dar, decizia în final va fi a frățietății din Uniune. Apreciez încrederea Comisiei Naționale de Propuneri care m-a propus pentru funcția de Președinte urmând ca fiecare Comunitate să ia în discuție și să voteze această propunere în vederea Congresului Cultului.
Evaluarea unei slujiri pe o perioadă de patru ani nu poate fi încadrată cu ușurință într-un interviu. Ce pot să spun este că am încercat, și în mare parte consider că am reușit, să realizez ceea ce am promis că voi face. Fără îndoială că au fost lucruri care puteau să fie făcute mai bine și, probabil că există unele așteptări care nu au fost împlinite.
Cu unele dintre promisiunile făcute a fost relativ usor. De exemplu, am promis să renunț la poziția de Prorector al Institutului Teologic Baptist pentru a oferi mai mult timp Uniunii. Am făcut acest lucru imediat, și am demisionat din acea poziție chiar în vara anului în care am fost ales ca Președinte al Uniunii.
O altă promisiune făcută a fost ca voi vizita toate comunitățile din cadrul Uniunii și am făcut acest lucru chiar în primul an. Am fost surprins să aflu că unele comunități, înființate după anul 1989 erau pentru prima oară vizitate de un Președinte al Uniunii.
Alte promisiuni au fost mai greu de realizat dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru colaboratori care m-au ajutat să împlinesc aceste promisiuni. Pe lângă fratele Nelu Tuțac, Secretarul general și ceilalți membri ai Executivului mi s-au alăturat alte persoane care s-au implicat în realizarea viziunii.
Am promis să răspund solicitării mai multor biserici de a avea din nou un calendar de studiu biblic al Uniunii. Cu ajutorul fratelui Daniel Boingeanu acest lucru a fost posibil chiar din primul an al mandatului. Pe lângă realizarea calendarului, fratele a avut și ideea unui calendar de rugăciune al Uniunii care este folosit și în prezent de multe biserici.
Am promis că revista Creștinul Azi va apăreare regulat și, cu ajutorul fratelui Ruben Ologeanu, noul Redactor șef al revistei, aceasta a apărut regulat. Pe lângă revistă, Uniunea a reușit să și tipărească un număr de publicații. Dintre acestea menționez: Statutul, Mărturisirea de credință, traducerea biografiei lui Mihai Cornea (cu sprijinul Convenției Maghiare) și în prezent o biografie modernă a lui Spurgeon care este în lucru.
În urma discutiilor avute împreună cu fratele Timotei Rusu, Secretarul general adjunct, acesta a realizat un excelent program de mentorare pentru păstorii care intră în lucrare. Pe lângă stabilirea unui proces care a fost adoptat de Consiliul Uniunii fratele Rusu a realizat și un manual pentru noii păstori care este însoțit de un ghid pentru mentori.
Fratele Ilie Tinco Vicepreședinte al Departamentul de pastorală a avut o sarcină permanentă pe tot parcursul mandatului. Nenumărate ore de călătorie și de întâlniri au fost puse cu o atitudine jertfitoare la dispoziția Uniunii și a frățietății pentru rezolvarea situațiilor apărute în diferite biserici din țară.
- Ioan Bunaciu, Otniel Bunaciu, Samy Crișan, Sorin Bădrăgan
Nu pot să nu menționez personalul angajat de la birourile Uniunii. Din moment ce am decis să fac slujirea fără a fi plătit, nu aș fi reușit să îndeplinesc toate îndatoririle fără susținerea fraților și surorilor de la birouri. Ei sunt cei care au sprijinit derularea activităților de zi cu zi. În mod deosebit menționez contribuția fratelui Andrew Brockbank care a fost Director Executiv al Uniunii timp de câțiva ani.
Alte proiecte pe care le-am propus au luat mai mult timp. O parte importantă a viziunii avute pentru UBR a fost reînființarea departamentelor de slujire și dezvoltarea practică a acestora. Deși procesul acesta a durat mai mult, mă bucur că astăzi există din nou în cadrul Uniunii departamentele de tineret, de lucrare a surorilor și cel de școală duminicală pentru copii. Aceste departamente s-au adăugat celor stabilite în mod specific de Statut.
Sursa: Revista Creștinul Azi
Articole similare
Mesajul lui Otniel Bunaciu la Congres (2007)
Componența Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România
Imagini din calatorie – Pagina web a lui Otniel Bunaciu, președintele baptiștilor
Duhul Sfânt și libertatea lui Dumnezeu de Otniel Bunaciu
Otniel Bunaciu la Biserica Baptistă Nădejdea Bucuresti 9.01.2011 -foto
Raportul Uniunii Baptiste (2007-2011) prezentat de catre Prof. Dr. Otniel Bunaciu
Comunicatul Comisiei Nationale de Propuneri via Revista Creștinul Azi












