Istoria comunităților religioase este compusă dintr-un complex de factori atât instituționali, cât și umani, iar descifrarea sa nu este un demers facil. Prin parcurgerea prezentei lucrări, cititorul își va putea realiza o imagine de ansamblu asupra situației unei comunități religioase relativ mici, care, confruntându-se cu diferite constrângeri, a învățat să navigheze printre ele. În opinia noastră acest demers a reușit deoarece instituția bisericească s-a consolidat, permițând continuarea manifestărilor religioase într-un cadru legal. Succesele obținute sau eșecurile fac parte din istoria noastră pe care trebuie să ne-o asumăm.
Recunoaștem și prin intermediul acestei lucrări meritele celor care s-au sacrificat pentru bunul mers al lucrării lui Dumnezeu atât în perioada interbelică, cât și în perioada Dej, și mai ales în perioada Ceaușescu când s-a reușit recuperarea unora din drepturile la care în anii ’50 sau ’60 ai secolului XX baptiștii nici nu-și permiteau să se mai gândească.
Relaţiile dintre puterea temporală și cea spirituală, dintre Stat și Biserică, au prezentat de-a lungul timpului, şi încă mai prezintă, un interes deosebit pentru cercetători, dar şi pentru publicul larg. Dorința istoricilor de a înţelege aceste raporturi este determinată şi de faptul că, în multe cazuri, reprezentanţii puterii temporare au căutat, şi de cele mai multe ori au şi reuşit, să-şi subordoneze Biserica în vederea realizării propriilor interese.
În plus, este necesar să existe pentru perioada comunistă o lucrare care să abordeze relația dintre statul comunist și bisericile baptiste, realizată după norme ştiinţifice care să prezinte natura raporturilor dintre acestea şi stat atât prin prisma documentelor şi a memorialisticii (în care se includ şi interviurile), cât şi ca o istorie bivalentă. Dorim ca această istorie să prezinte punctul de vedere al statului, al bisericii și interacțiunea dintre cele două, context în care lucrarea integrează analiza vieţii religioase într-o schemă interpretativă mai largă, vizând construcţia şi evoluţia societăţii comuniste, pe care regimul o dorea a fi ateistă și având ca piloni principiile materialismului dialectic. Vorbim din punct de vedere istoric de o relativitate a sintezei realizate din munca noastră care nu ține „atât de observator și de mediul său, cât de însuși obiectul studiului său; materia Istoriei nu este stabilă, nu e încremenită, ea e în mișcare; încontinuu prezentul creează trecut.”
Pe de altă parte, tânăra generaţie are nevoie să înţeleagă care au fost condiţiile, compromisurile şi consecinţele acţiunilor întreprinse de către liderii comunităţilor religioase pe parcursul perioadei comuniste. Ne-am referit la lideri deoarece documentele consultate cuprind în marea lor majoritate informații despre reprezentanții bisericilor baptiste și mai puțin despre credincioșii care nu dețineau funcții cultice sau administrative. De asemenea, este necesar pentru noi, care trăim astăzi în democraţie şi libertate, să înţelegem că părinţii noştri s-au luptat să păstreze o credinţă curată şi astfel să o transmită generaţiilor viitoare.
Dată fiind particularitatea subiectului și complexitatea acestuia, lucrarea nu se menține în limitele cronologice menționate, fiind situații în care analiza coboară până în perioada interbelică sau urcă până în anii ’70 – ’80 din dorința de a urmări procesualitatea istorică, întrucât anii 1948-1965 fac parte dintr-o serie mai lungă, „cu rădăcini și urmări.” Pentru o argumentare a decupajului istoric analizat precizăm că anul 1948 a fost ales datorită faptului că avem o nouă constituție, o nouă lege a cultelor, precum și alte legi prin intermediul cărora este impusă politica partidului comunist în domeniul religios. Anul 1965 a fost ales ca dată de final atât datorită schimbărilor care se produc la nivel politic prin moartea lui Gheorghiu-Dej și venirea lui Ceaușescu, cât și datorită schimbărilor impuse de stat în interiorul cultului baptist. Schimbările interne sunt exemplificate prin demiterea lui Alexa Popovici, una din personalitățile de marcă ale baptiștilor din România, din funcția de director al Seminarului Teologic Baptist din București, precum și din cea de pastor. Anul 1965 marchează totodată și momentul în care Departamentul Cultelor trasează sarcină ,,Direcției Studii și Direcției Împuterniciților să examineze oportunitatea organizării de către cultele neoprotestante a unor conferințe pentru orientarea deservenților lor în problemele actuale care interesează aceste culte.” În urma examinării se decide ca aceste conferințe să se organizeze începând cu anul 1966. Anul 1965 este și cel în care Seminarul Teologic Baptist din București va primi seria 1965-1969 care va încheia o perioadă din istoria instituției, aceea a funcționării fără întrerupere de la intrarea României în sfera de influență sovietică petrecută la mijlocul anilor ’40. Facem referire aici la faptul că la încheierea studiilor de către seria intrată în anul 1965, Seminarului Teologic Baptist din București nu i se va mai permite înscrierea unor noi elevi în anul școlar 1969-1970, activitatea didactică fiind reluată după această întrerupere în anul școlar următor. Anul în 1965 reprezintă momentul unui nou congres al Cultului Creștin Baptist, dar și cel în care Richard Wurmbrand, pastor luteran, va părăsi România, ducând lumii libere adevărul despre persecuțiile religioase din România, fapt care va schimba ,,definitiv percepția Occidentului față de lumea comunistă.” (Vasilică Croitor, Răscumpărarea memoriei, p. 128)
Te-ar putea interesa
Istorie Evanghelica 
[…] Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965 … […]
ApreciazăApreciază