Semnalez în cadrul acestui articol apariția unui volum de documente consistent și important privind persecuția neoprotestanților în timpul regimului Antonescu. Voi revenii cu detalii despre autor și geneza acestor volume care din lipsa finanțării au fost restrânse la un singur volum.
“Volumul reuneşte cele mai importante documente referitoare la politica statutului roman faţă de confesiunile neoprotestante în anii 1940-1944. Sunt analizate cele trei grupuri neo- protestante prezente atunci în Romania: baptiştii, adventiștii de ziua a șaptea și creștinii după Evanghelie. Față de aceste denominațiuni, care numărau împreună aproximativ 100.000 de membri, marea majoritate de etnie romană, guvernul Antonescu a dezvoltat o politică specială, ce a culminat cu interzicerea lor. Începând cu septembrie 1940, credincioșii care aparțineau de aceste Biserici au fost supuşi la numeroase măsuri discriminatorii, acestea transformându-se în scurt timp într-o prigoană confesională fără precedent în istoria modernă a României. Documentelor li se adaugă legislația în domeniu, publicată în Monitorul Oficial. Prin felul în care este organizată, culegerea se adresează cercetători lor, dar și tuturor celor interesați de istoria României în anii celui de-al doilea război mondial.” (editorii)
Viorel Achim este cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, Bucureşti. De acelaşi autor: România şi Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice şi comparative (coord., 2004), Minorităţile etnice în România în secolul al XIX-lea (coord., 2010), Identity Projects and Processes in the Romanian Space, 19th-20th Centuries (ed., 2010).
Volumul de 936 de pagini a apărut de curând la Editura Polirom din Iasi și poate fi achizitionat de pe http://www.librariaonline.ro/ la prețul de 44,96 RON.
[…] face o plăcere deosebită să vă invit la lansarea volumului Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente, care va avea loc miercuri, 20 noiembrie a.c., ora 13.30, la standul Editurii Polirom, în cadrul […]
ApreciazăApreciază
Reblogged this on Romania Evanghelica.
ApreciazăApreciază
[…] APARIȚII EDITORIALE (13) VIOREL ACHIM, POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANT… […]
ApreciazăApreciază
[…] APARIȚII EDITORIALE (13) VIOREL ACHIM, POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANT… […]
ApreciazăApreciază
[…] APARIȚII EDITORIALE (13) VIOREL ACHIM, POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANT… […]
ApreciazăApreciază
[…] Acest articol este o prezentare a cărții domnului Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neo-protestante: Documente. […]
ApreciazăApreciază
[…] și predicare Cătălin Dupu, Dragoste Crucificată Cătălin Dupu, Cine știe ce aduc zorile? Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis în adventismul din […]
ApreciazăApreciază
[…] suplimentare pot fi găsite în cadrul unor documente din cartea domnului Viorel Achim (editor), Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Informații statistice pentru perioada comunistă pot fi găsite și în cartea mea, Bisericile […]
ApreciazăApreciază