Arhive etichetă: Viorel Achim – Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente

Promoție: Viorel Achim, Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente – 10 RON


Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Lucrarea domnului Viorel Achim (936 pagini) este una valoroasă pentru cultele neoprotestante din România documentând minuțios persecuția din perioada Regimului Antonescu. Din nefericire în acea perioadă baptiștii, creștinii după Evanghelie și adventiștii (cultele tratate în carte) erau persecutate atât de stat cât și de Biserica Ortodoxă (exemple concludente în carte pe baza documentelor de arhivă).

Daniel Mariș și Viorel Achim la Gaudeamus 2013

Cercet. Viorel Achim și Conf. Daniel Mariș la lansarea cărții Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Bookfest, București, 2013. Foto: Marius Silvesan

Iată și prezentarea cărții așa cum se regăsește pe site-ul Editurii Polirom

In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.

Cumpara cartea la prețul promoțional de 10 RON accesând link-ul de mai jos.

http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/5090

Bisericile, locașuri sacre și scumpe, sunt închise și sigilate, iar cârciumile sunt deschise


Perioada dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1938-1940) și apoi cea a regimului Antonescu (1940-1944) a fost una de persecuții la adresa creștinilor evanghelici din toate provinciile Regatului Român și mai cu seamă pentru cei din Basarabia. Nici cei din Vechiul Regat nu au scăpat de persecuții după cum relevă și documentul la care ne mă voi referi în continuare.

Astfel, în 9 septembrie 1939 ministrul Cultelor și Artelor, Radu Budeișteanu, semnează trei decizii ministeriale cu implicații majore asupra libertății religioase. După apariția acelor decizii ministeriale, conducătorii baptiști, la nivel central sau local, alături de reprezentanții altor grupări religioase au făcut memorii la Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu. Un astfel de memoriu este și cel al Comunității Baptiste Române din Brăila[1], prin care aceasta protestează împotriva deciziei ministeriale nr. 42.353 din 9 septembrie 1940, decizie care prevedea la articolul 1 desființarea asociațiilor religioase și sectelor, iar la punctul 2 închiderea tuturor caselor de rugăciune ale acestora.

Memoriul Comunității Baptiste Române din Brăila din 15 septembrie 1940, al cărei președinte era Luca Sezonov, menționa următoarele:

„Prin închiderea caselor de rugăciuni se răpește credincioșilor creștini baptiști cel mai elementar drept de viață: libertatea de a se închina lui Dumnezeu potrivit cu convingerile lor”[2].

În cadrul acestui protest se remarcă punctul 7 prin hilarul situației la care face referire. Parafrazând plângerea pe care baptiștii din Brăila o adresează generalului Ion Antonescu putem spune că bisericile sunt închise, în timp ce cârciumile sunt deschise.

„E o nedreptate și adâncă mâhnire pentru noi românii credincioși baptiști să ne privim casele de rugăciune, locașuri sacre și scumpe, închise și sigilate, în timp ce cârciumile și sistemele ateiste sunt libere[3]. (subl. .n. M.S.)

O notă în manuscris de pe document, datată 29.IX.1940, menționează că s-a revenit asupra deciziei de care se plâng semnatarii acestui memoriu. Într-adevăr, acest lucru se întâmplase în data de 19 septembrie 1940 prin Decizia Nr.43.931/1940 semnată de noul Ministru Secretar de Stat la Departamentul Educațiunii Naționale, al Cultelor și Artelor, Profesorul Traian Brăileanu, care suspenda aplicarea deciziilor ministeriale nr. 42.352 și 42.353 din 9 septembrie 1940.

[1] ANIC, fond PCM, dosar nr. 361/1940, ff. 134-135, apud Viorel Achim, Politica regimului Antonescu …, doc. 11, pp. 219-221.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

Evoluția statistică a baptiștilor din România între anii 1920-1930


Baptiștii sunt de confesiune protestantă fiind prezenți în România de la mijlocul secolului al XIX -le, dacă ne referim la prima biserică baptistă (germană) din Vechiul Regat recunoscută de autorități ca și biserică în anul 1856.

cropped-tinerii-de-la-bucuresti-in-drum-spre-buteni-1947-cu-stampila.jpg

Tineri credincioși baptiști din la București în drum spre Buteni, județul Arad (1947)

Ei vor continua să fie parte a Regatului român, iar realizarea României Mari îi aduce împreună în cadrul aceluiași stat pe baptiștii din Vechiul Regat, Banat, Basarabia, Bucovina și Transilvania. Acesta este cadrul în care baptiștii se vor organiza și dezvolta, deși au avut de îndurat persecuții.

Scopul acestui articol este acela de a aduce în atenția celor interesați informații despre evoluția statistică a comunității creștine baptiste din România în cadrul deceniului 1920-1930. Prezentarea evoluției din punct de vedere numeric se bazează cu precădere pe informațiile oferite de Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989, informații care sunt completate cu cele oferite de Breviarul Statistic al României din anul 1939. Informații suplimentare pot fi găsite în cadrul unor documente din cartea domnului Viorel Achim (editor), Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Informații statistice pentru perioada comunistă pot fi găsite și în cartea mea, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965). În cadrul acestui articol sunt prezentate informații despre populația României, dar și informații referitoare la Biserica Baptistă. La nivelul lunii decembrie 1921, în primul an al decadei 1920-1930, situația credincioșilor baptiști după naționalitatea căreia îi aparțineau se prezenta astfel: „români: 14.000, maghiari 6.223, germani 670, bulgari și ruși 300[1].

În totalitatea ei, comunitatea baptistă din România a avut următoarea evoluție numerică între anii 1920-1930:

 

Anul[2]

1920 1921 1922 1923 1924 1925 1926 1927 1928 1929 1930
Membri 18751 19901 21193 24458 26958 28143 29405 32423 34315 390003 43763

 

Din datele de mai sus rezultă faptul că, în ciuda persecuțiilor și problemelor întâmpinate, baptiștii au avut o creștere constantă pe parcursul decadei 1920-1930. În procente creșterea a depășit valoarea de 50%.

Informațiile pe care le-am prezentat sunt de ordin intern, oferite de către Alexa Popovici, membru marcant al comunității baptiste, și trebuie coroborate cu cele oferite de statistica oficială. De asemenea, se impune o raportare a numărului de credincioși baptiști la numărul total al populației României. Conform recensământului din 29 decembrie 1930 totalul populației României era de 18.057.028 cetățeni din care 365.103.9 în mediul urban și 14.405.989 în mediul rural[3]. În ceea cea ce privește numărul celor care s-au declarat de confesiune baptistă la recensământul din 1930, Breviarul statistic[4] menționează faptul că baptiștii erau în număr de 60.562[5]. Cea mai mare prezență baptistă se înregistra în județul Bihor cu 11.087 credincioși, urmat de județul Arad cu 9.017 și Hotin cu 7.321[6].

[1] Revista „Creștinul”, nr. 6, 15 martie 1922, pp. 13-14 (apud Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România: 1856-1989, ediția a 2-a revizuită, Editura Făclia Oradea, Editura Universității Emanuel Oradea, 2007, p. 304).

[2] Ibidem.

[3] Breviarul Statistic al României, vol. 2 (1939), Editura Institutului Central de Statistică, București, iulie 1939, p. 44. Alexa Popovici menționează că în anul 1930 erau 43.763 baptiști, date sensibil mai mici decât cele oficiale. În procente baptiștii reprezentau în anul 1930, 0,4% din populația țării. Pentru o situație statistică a se vedea și Viorel Achim (editor), Politica regimului Antonescu …, Doc. 121, 131,  229.

[4] Din iulie 1939

[5] Breviarul Statistic al României, vol. 2 (1939), p. 65.

[6] Ibidem.

La mulți ani, Alin Cristea!


Alin Cristea, Marius Silveșan

Alin Cristea și Marius Silveșan la lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965

Alin Cristea este evanghelic, jurnalist, bloger.

Astăzi este ziua lui.

Cei care îl caută îl pot găsi pe http://romaniaevanghelica.wordpress.com/

În ultimii ani ne-am întâlnit la lansarea cărții mele în aprilie 2013, la lansarea cărții Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia,

 la lansarea cărții lui Viorel Achim despre politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante, dar și la alte evenimente.

Cristian Vasile, Culte, putere şi naţiune sub regimul Antonescu


Acest articol este o prezentare a cărții domnului Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neo-protestante: Documente.

Articolul este preluat din Revista Apostrof, revistă a Uniunii Scriitorilor, ANUL XXV, 2014, NR. 2 (285) și mi-a fost semnalat de către Dionis Bodiu.

 Puţină lume ştie că în timpul regimului Antonescu în Transnistria, pe lângă evrei şi romi, au fost deportaţi şi etnici români. Ignoranţa a domnit şi după 1989 chiar printre istorici. A fost doar ignoranţă? Cei deportaţi erauinochentişti, o grupare religioasă din Basarabia desprinsă din ortodoxie, alcătuită din două mii de suflete. După redobândirea Basarabiei în vara anului 1941 e calificată drept „sectantă“ şi indezirabilă pentru regimul antonescian, aflat într-o nefastă căutare a omogenităţii etnice şi religioase. Destinul lor tragic – dar mai ales al cultelor neoprotestante (evanghelice) mai numeroase – este reflectat pe larg într-o carte recent apărută, editată în mod exemplar de istoricul Viorel Achim – Politica regimului Antonescu faţă de cultele neo-protestanteDocumente, cuvânt-înainte de Alexandru Florian, Editura Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel“ – Viorel Achim – Politica regimului Antonescu faţă de cultele neo-protestante: Documente, cuvânt-înainte de Alexandru Florian, Editura Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel“ – Iaşi: Editura Polirom, 2013, 931 p.
Viorel Achim şi-a propus să reunească într-un volum cele mai importante izvoare istorice Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1referitoare la politica faţă de confesiunile neoprotestante – în principal, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, creştini după Evanghelie – între anii 1940 şi 1944 (aproximativ 100.000 de oameni, majoritatea de naţionalitate română). În carte sunt redate 513 documente – cele mai multe inedite – care sunt precedate de rezumate (mai extinse decât de obicei). Între altele, sunt reproduse toate ordinele cu privire la neoprotestanţi care au plecat de la cabinetul militar al lui Ion Antonescu, conducătorul statului.
Într-o mică măsură, istoriografia română (mai ales prin vocile unor Alexa Popovici şi Dorin Dobrincu) a reflectat politicile discriminatorii ale administraţiei de stat faţă de aceste asociaţii şi culte religioase minoritare în perioada interbelică şi sub guvernarea (legionaro-)antonesciană. Tomul alcătuit de Viorel Achim surprinde în detaliu mecanismele represive puse în funcţiune de diversele structuri ale aparatului de stat de la nivel central şi local, dar – prin mai multe documente – aruncă o privire insistentă şi asupra complicităţii unei părţi a clerului ortodox în această represiune dezlănţuită de stat asupra unor cetăţeni români, semeni de altă confesiune. La începutul lui septembrie 1940, prin două decizii ministeriale, asociaţiile şi sectele religioase au fost interzise, iar patrimoniul lor a intrat în proprietatea statului. Guvernul Antonescu a revenit asupra acestei măsuri, dar în anii 1941 şi 1942 a înteţit practicile represive. Punctul culminant al deciziilor orientate spre prigonirea acestor culte a fost atins la 6 mai 1942, atunci când Ion Antonescu a hotărât deportarea în Transnistria a tuturor „sectanţilor“. Până la urmă, măsura extremă s-a limitat doar la inochentişti (dar în decembrie 1942 toate asociaţiile/cultele neoprotestante au fost din nou scoase în afara legii, dispoziţie care s-a păstrat până la căderea regimului Antonescu).
Revenind însă la cazul funestei apropieri de puterea politică a bisericii majoritare, trebuie spus că în mai multe situaţii, de-a lungul istoriei secolului XX, în loc să oprească exodul de enoriaşi spre cultele/asociaţiile neoprotestante prin mijloace spirituale şi o mai adâncă implicare în acţiuni social-caritabile la nivelul parohiilor, o parte deloc neglijabilă a clerului ortodox a preferat metodele administrativ-poliţieneşti puse în practică de organele aparatului de stat (sesizate uneori prin delaţiunile unor preoţi – cum rezultă şi din documentele reproduse de Viorel Achim). Spre exemplu, preotul Victor Marinescu din Viişoara (Constanţa) solicita în 1941 anihilarea prin lege a sectelor religioase, deoarece „servesc cauza comunismului“, „fac jocul străinilor şi al duşmanilor de ţară“, „sapă de zor la temelia specificului românesc, care este credinţa ortodoxă“ (p. 279). Sunt pagini nu tocmai onorante din istoria creştinismului românesc, deoarece nu este vorba – citind aceste delaţiuni – doar despre neacceptarea ideii de pluralism confesional în sânul comunităţii etnice româneşti sau despre suprapunerea abuzivă de tip naeionescian între naţiune şi confesiune, ci şi de o teribilă lipsă de umanitate şi de înţelegere a consecinţelor dezastruoase care se pot abate asupra aproapelui tău, care în plus aparţine aceleiaşi etnii şi vorbeşte aceeaşi limbă. (Sunt sechele care s-au păstrat până astăzi; ele se vădesc în ceea ce priveşte răstălmăcirea definiţiei statului laic, care nu este privit – cum este firesc – ca un stat neutru din punct de vedere religios.) Conţinutul cărţii ne oferă şi o cheie de înţelegere pentru refuzul reprezentanţilor Sfântului Sinod de a permite accesul la arhiva Patriarhiei (dar şi a celorlalte centre eparhiale) chiar şi pentru perioada de dinainte de 1945.
Pentru a reda absurdul radicalismului antineoprotestant merită adăugat faptul că în nordul Transilvaniei, aflat între anii 1940 şi 1944 sub ocupaţia Ungariei horthyste, guvernul de la Budapesta a permis, cu unele restricţii, funcţionarea legală a bisericilor baptiste româneşti, inclusiv predarea în şcoli a materiei Religie, conform cu preceptele specifice acestor denominaţiuni (p. 18). Ceea ce nu s-a întâmplat în România. De altfel, în disperare de cauză şi împrumutând sub constrângere „sistemul de valori“ al puterii din statele Axei, baptiştii români îi semnalau în septembrie 1940 generalului Antonescu că: „în nicio ţară totalitară cultul creştin baptist nu e prigonit. Astfel, în Germania, Italia, Spania şi Japonia s-a acordat cea mai deplină libertate de cult baptiştilor“ (p. 221).
Volumul realizat de Viorel Achim – după o asiduă documentare în numeroase arhive din ţară şi din străinătate – poate deschide drumul unor solide lucrări de interpretare privind atât istoria relaţiilor Stat-Biserică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi regimul politic din perioada 1940-1944. O precedentă ediţie de documente alcătuită de acelaşi Viorel Achim (Deportarea ţiganilor în Transnistria, vol. 1-2) a stat la baza documentării lui Ioan T. Morar pentru romanul de succes Negru şi roşu. Şi acest volum poate oferi numeroase surse de inspiraţie pentru o lucrare beletristică.

Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (8-9) Întrebări și răspunsuri


Prin intermediul acestei postări închei seria despre Simpozionul științific care a fost organizat de Institutul Teologic Baptist din București împreună cu Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București.

Menționez faptul că sesiunea de întrebări și răspunsuri nu a fost înregistrată chiar de la început, însă cu excepția a vreo două întrebări sesiunea la care am făcut referire a fost filmată și pusă astfel la dispoziția tuturor celor interesați de această problematică.

În această primă parte se află și răspunsul domnului Viorel Achim la întrebarea mea despre momentul în care baptiștii români au primit statutul de cult religios, fiindu-mi confirmate astfel cercetările publicate și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență, conform cărora baptiștilor din România Mare le-a fost recunoscut pentru prima dată statutul de cult religios la nivelul întregii țări în septembrie 1940.

Cele două întrebări punctuale pe care le-am pus eu au fost următoarele:

1. Cum s-a ajuns la recunoașterea statutului de cult religios al baptiștilor în februarie 1940?
– răspunsul: conjunctură favorabilă și nu implicația regelui

2. Decizia de scoatere în afara legii a asociațiilor religioase în decembrie 1942 este conexată cu evoluția politică a frontului? Au existat influențe din această direcție care l-au determinat pe Ion Antonescu să ia o asemenea decizie?
– răspunsul a fost că în opinia dânsului nu a existat o asemenea legătură și că momentul decembrie 1942 a fost doar conjunctura favorabilă luării acelei decizii, momentul în care toate forțele implicate (politice și religioase, referire în acest ultim caz la Sfântul Sinod al BOR) au căzut de acord asupra măsurilor care trebuie luate. Poate că, zic eu, prin prisma răspunsului la influența intelectualității naționaliste românești, opinia publică era mai pregătită decât în 1937 sau 1940 pentru decizia de scoaterea în afara legii a acelor confesiuni religioase considerate secte, dar și a celora care aveau statutul de asociație religioasă. Punctul meu de vedere se bazează pe explicațiile oferite de domnul Viorel Achim la întrebarea pastorului John Vătran despre Mircea Eliade ca teoretician al naționalismului românesc și al legăturii dintre națiunea română și confesiunea ortodoxă. Dr. Viorel Achim face referire în răspunsul său la faptul că teoreticienii cu adevărat importanți au fost Nae Ionescu și Nichifor Crainic, ”cărora le datorăm într-un anumit fel, mai ales noi minoritarii”, teoretizarea politicii antireligioase, fapt care fundamentează într-un anumit mod politica statului împotriva evanghelicilor.

Partea a doua a sesiunii de întrebări și răspunsuri

Urmărește și

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (2) PASTOR VIRGIL ACHIHAI

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (3) PROF. UNIV. OTNIEL BUNACIU

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (5) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (6) DR. VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (7) DR. VIOREL ACHIM DESPRE DEPORTAREA EVANGHELICILOR ÎN TRANSNISTRIA

Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (7) Dr. Viorel Achim despre deportarea evanghelicilor în Transnistria


Dr. Viorel Achim continuă în acestă parte din cadrul Simpozionului științific să prezinte politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante, răspunsul Bisericii Ortodoxe, precum și de politica religioasă a regimului. 

Foarte interesant este faptul că Dr. Viorel Achim prezintă în această secțiune modul în care s-a ajuns la ordinul de deportare al evanghelicilor (neoprotestanților) în Transnistria, la Bug, acțiune care începe cu un ordin din mai 1942 la care s-a renunțat în august 1942. Dar, până la anularea ordinului unii dintre evanghelici au fost deportați în Transnistria, printre aceștia regăsindu-se și grupul de 30 de creștini după Evanghelie din Botoșani.

În finalul prelegerii, Dr. Viorele Achim atrage atenția asupra următoarelor aspecte:

1. Lipsa de cooperare între cele trei confesiuni (baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști)
– cele trei comunități se aflată în aceeași situație, dar nu au comunicat, din contră spune Dr. Viorel Achim, „vechile animozități din perioada interbelică s-au păstrat”
– în toate documentele văzute, Viorel Achim menționează că nu a văzut nicio acțiune comună a celor trei confesiuni evanghelice

2. Prezența evreilor în comunitățile neoprotestante (evanghelice)
– în perioada războiului, nu în Basarabia deoarece în 1941 evreii au fost deportați, au existat mici comunități de evrei mesianici încadrați în cele trei confesiuni neoprotestante, mai ales în confesiunea Creștină după Evanghelie.
– Constantin Adorian, președintele Comunității Baptiste din București, a comparat într-o predică ținută în duminica din 7 mai 1941 în casa de rugăciune din Bulevardul Basarab 56 Bis (actualmente Biserica Golgota din șoseaua Nicolae Titulescu) a comparat persecuția evreilor români din timpul lui cu martirajul suferită de primii creștini. Demersul pastorului Constantin Adorian este cu atât mai important cu cât în perioada respectivă au fost foarte puține poziționări pozitive față de evrei. Nu a existat, spune domnul Viorel Achim, curaj civic, acela de a protesta, de a spune este nedrept, ori pastorul Constantin Adorian face lucrul acesta.

3. …….

Urmărește și

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (2) PASTOR VIRGIL ACHIHAI

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (3) PROF. UNIV. OTNIEL BUNACIU

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (5) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (6) DR. VIOREL ACHIM

Dr. Viorel Achim la Gaudeamus (2013) despre geneza și informațiile cuprinse în volumul „Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente”


Domnul Viorel Achim este cercetător la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, fiind un profesionist în domeniul său.

În cadrul intervenției domnii sale vorbește despre geneza realizării acestui volum de documente și problematica cercetării persecuției religioase în timpul guvernării Antonescu. De asemenea, domnul Achim prezintă un aspect foarte interesant pe care l-a întâlnit în documentele cercetate, este vorba de nivelul de educație al credincioșilor evanghelici în anii 40. În petițiile întocmite de credincioșii evanghelici a întâlnit un limbaj mult mai elevat decât în petițiile redactate de către populația de confesiune ortodoxă. Angajamentul democratic al evanghelicilor  cu referire la nivelul de civism este cea de-a doua constatare în urma cercetării documentelor.

Faptul că în cadrul uneia sau mai multor predici pastorul baptist Constantin Adorian i-a apărarea evreilor persecutați precum și existența unor comunități neoprotestante evreiești sunt alte elemente inedite care apar în discursul domnului Viorel Achim.

Articole pe aceeași temă

APARIȚII EDITORIALE (13) VIOREL ACHIM, POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE

LANSAREA VOLUMULUI POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAŢĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE, VIOREL ACHIM (EDITOR)

GAUDEAMUS (2013) ALEXANDRU FLORIAN LA LANSAREA CĂRȚII POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE

GAUDEAMUS (2013) BEN-ONI ARDELEAN LA LANSAREA CĂRȚII POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE

CONF. UNIV. DR. DANIEL MARIȘ LA GAUDEAMUS (2013) – LANSAREA VOLUMULUI „POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE”

Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș la Gaudeamus (2013) – lansarea volumului „Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente”


Conferențiar Universitar Dr. Daniel Mariș este rectorul Institutului Teologic Baptist din București și profesor în cadrul aceleiași instituții precum și în cadrul Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București.

În cadrul intervenției sale, profesorul Daniel Maris a apreciat importanta acestui volum pentru bisericile evanghelice și a menționat faptul că între anii 1942-1944 Seminarul Teologic Baptist din București a fost închis.

Despre acest fapt, am scris și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, având ca sursă documentară informațiile oferite de către Alexa Popovici.

În luna martie a anului anul 1942 Seminarul a fost desființat iar imobilul a fost confiscat la 28 august 1943 și atribuit apoi Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale. Ulterior în imobilul Seminarului a funcționat până la 23 august 1944 o școală de misionare ortodoxe condusă de Sanda Matei. (p. 200)

Articole pe aceeași temă

APARIȚII EDITORIALE (13) VIOREL ACHIM, POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE

LANSAREA VOLUMULUI POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAŢĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE, VIOREL ACHIM (EDITOR)

GAUDEAMUS (2013) ALEXANDRU FLORIAN LA LANSAREA CĂRȚII POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE

GAUDEAMUS (2013) BEN-ONI ARDELEAN LA LANSAREA CĂRȚII POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE

Gaudeamus (2013) Ben-Oni Ardelean la lansarea cărții Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante


Ben-Oni Ardelean este conferențiar în cadrul Institutului Teologic Baptist din București și în Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București

Articole pe aceeași temă

APARIȚII EDITORIALE (13) VIOREL ACHIM, POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE

LANSAREA VOLUMULUI POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAŢĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE, VIOREL ACHIM (EDITOR)

GAUDEAMUS (2013) ALEXANDRU FLORIAN LA LANSAREA CĂRȚII POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE

Gaudeamus (2013) Alexandru Florian la lansarea cărții Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante


În data de 20 noiembrie 2013 a avut loc la Târgul de carte Gaudeamus lansarea cărții Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente editată de Viorel Achim, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române.

Dat fiind faptul că cercetarea s-a realizat în baza unui grant primit de la Institutul „Elie Wiesel”, la lansarea oficială a volumului de documente publicat de către Editura Polirom din Iași a vorbit și domnul Alexandru Florian, director al acestui Institut. Domnul Viorel Achim urmează să publice separat un studiu privindu-i pe neoprotestanți. Acesta este parte integrantă a cercetării dânsului numai că din două volume cât urmau să fie publicate din motive financiare s-a publicat doar un volum mai mare din care au fost scoase unele materiale, inclusiv studiul amintit care urmează a fi publicat separat.

Prima parte este înregistrată de către Alin  Cristea

Am înregistrat și eu un fragment din prelegerea domnului Florian și aproape integral următoarele.

Lansarea volumului Politica regimului Antonescu faţă de cultele neoprotestante. Documente, Viorel Achim (editor)


Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Stimate doamne, stimaţi domni, dragi colegi,

Îmi face o plăcere deosebită să vă invit la lansarea volumului Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente, care va avea loc miercuri, 20 noiembrie a.c., ora 13.30, la standul Editurii Polirom, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus.
Vor lua cuvântul:
Viorel Achim (editorul volumului),
Alexandru Florian (directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”) şi
Ben-Oni Ardelean (profesor la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universităţii Bucureşti).
Moderator: Adrian Şerban (redactor şef, Editura Polirom).

Cu deosebită consideraţie
Viorel Achim

Apariții editoriale (13) Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente


Semnalez în cadrul acestui articol apariția unui volum de documente consistent și important privind persecuția neoprotestanților în timpul regimului Antonescu. Voi revenii cu detalii despre autor și geneza acestor volume care din lipsa finanțării au fost restrânse la un singur volum.

Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente coperta1

Cuvant inainte de Alexandru Florian
Volum aparut in coeditare cu editura Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”
 In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.

“Volumul reuneşte cele mai importante documente referitoare la politica statutului roman faţă de confesiunile neoprotestante în anii 1940-1944. Sunt analizate cele trei grupuri neo- protestante prezente atunci în Romania: baptiştii, adventiștii de ziua a șaptea și creștinii după Evanghelie. Față de aceste denominațiuni, care numărau împreună aproximativ 100.000 de membri, marea majoritate de etnie romană, guvernul Antonescu a dezvoltat o politică specială, ce a culminat cu interzicerea lor. Începând cu septembrie 1940, credincioșii care aparțineau de aceste Biserici au fost supuşi la numeroase măsuri discriminatorii, acestea transformându-se în scurt timp într-o prigoană confesională fără precedent în istoria modernă a României. Documentelor li se adaugă legislația în domeniu, publicată în Monitorul Oficial. Prin felul în care este organizată, culegerea se adresează cercetători lor, dar și tuturor celor interesați de istoria României în anii celui de-al doilea război mondial.” (editorii)

Viorel Achim este cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, Bucureşti. De acelaşi autor: România şi Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice şi comparative (coord., 2004), Minorităţile etnice în România în secolul al XIX-lea (coord., 2010), Identity Projects and Processes in the Romanian Space, 19th-20th Centuries (ed., 2010).

http://www.agentiadecarte.ro/2013/06/%E2%80%9Cpolitica-regimului-antonescu-fata-de-cultele-neoprotestante-documente%E2%80%9D/

Volumul de 936 de pagini a apărut de curând la Editura Polirom din Iasi și poate fi achizitionat de pe http://www.librariaonline.ro/ la prețul de 44,96 RON.

%d blogeri au apreciat asta: