Cum se poate dezbăra de năravurile sale și unde poate să meargă cel care a căzut rob poftelor sale, de vreme ce s-a obișnuit să-și îndestuleze fără zăbavă atâtea nevoi pe care el însuși le-a scornit ? Ferecat cum este în singurătatea lui, nici nu-i mai pasă de ceilalți. Așa că oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bunuri, în schimb li s-au împuținat bucuriile.
Cu totul deosebit este drumul duhovniciei. Lumea își bate joc când aude de ascultare, de post de rugăciune, și totuși, ele sunt cărările ce duc spre adevărata libertate.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, pp. 536-537.