Arhive autor: Marius Silvesan

Foto: Promoția 2016 a Institutului Teologic Baptist din București


Institutul Teologic Baptist din București are bucuria să anunțe faptul că o nouă promoție a absolvit cursurile de învățământ teologic ale acestei prestigioase instituții bucureștene. Prin finalizarea și a ultimului examen care a avut loc în data de 29 iunie 2016 avem o nouă promoție de absolvenți în teologie ai Institutului Teologic Baptist din București.

Având ca moto „Formare pentru slujire”, Institutul Teologic Baptist din București își dorește să aducă în fața comunității de credincioși, noi slujitori, oameni destoinici să ducă mai departe Vestea cea Bună. a Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos. Absolvenții din acest an sunt din mai multe zone ale țării, iar unii dintre ei sunt implicați deja în lucrarea pastorală. Au fost patru ani grei, ca în orice facultate care se respectă, ani în care profesorii au dorit să fie aproape de studenți, să-i înțeleagă și să-i ajute. Institutul beneficiază de o conducere tânără care împărtășește valorile Evangheliei, are motivație și pasiune pentru lucrarea de slujire, dar și pentru lucrarea academică.

De la stânga la dreapta: Iosif Lazăr, Timotei Vîntu, Gabriel Pînzariu, Alexandru Filip Popovici, Pavel Pungilă, Iadran Avramovici, Daniel Tiberiu Popovici, Andrei Crânganu, Sebastian Motfolea, Samuel Ilieș.

Cei care doriți ca această lucrare frumoasă să meargă mai departe o puteți sprijini prin rugăciuni, donații de cărți sau de alimente, dar și prin donații financiare.

Ne bucurăm de faptul că se ridică lucrători destoinici, oameni care au o concepție de viață creștină și care vor merge în societate și vor împărtășii valorile lui Cristos.

Dumnezeu să-i binecuvânteze !

Albumul foto este disponibil AICI: https://www.facebook.com/istorieevanghelica

Maxima zilei – 30 iunie 2016


Apus de soare în București (10 mai 2015), cer albastru

Domnul va judeca pe fiecare, nu numai după ce spune în public, ci și după ce face în taină, departe de ochii lumii.

Dragomir Bojan, Cântecul sirenelor, p. 37,

Maxima zilei – 29 iunie 2016


mîini spre cer (orizonturieterne.ro)

Dacă persoanele nu se orientează spre valorile mai înalte va urma inevitabil decadența și corupția.

Nicolai Losky

Maxima zilei – 28 iunie 2016


cerul albastru

Fiul lui Dumnezeu a suferit până la moarte nu pentru ca oamenii să nu mai sufere, ci pentru ca suferințele lor să fie asemenea alor Lui.

George MacDonald, Unspoken Sermons, First series

La mulți ani, Elisei Pecheanu !


Ziua de 27 iunie are o semnificație deosebită pentru pastorul Elisei Pecheanu. În acest ceas aniversar, pastorul Elisei Pecheanu serbează 65 de ani de călătorie prin această viață și 40 de ani de căsătorie (26 iunie) alături de soția sa, Eugenia. Cu prilejul acestei duble sărbători îi dorim La mulți ani, multe binecuvântări, sănătate, fericire și bucurii alături de cei dragi. În ceea ce privește activitatea pastorală, îi dorim putere de muncă să poată sluji în continuare Biserica lui Hristos.

Prezentăm și un scuucint cv al pastorului Elisei Pecheanu preluat de pe site-ul Bisericii Creștine Baptiste ,,Nădejdea”.

Elisei Pecheanu s-a născut la 27 iunie 1951 în loc. Scorţeni, judeţul Prahova.

Între anii 1958-1966 a urmat cursurile şcolii Generale din Scorţeni, apoi, între 1966-1969, Şcoala Profesională din Plopeni, judeţul Prahova. A absolvit liceul seral, examenul de bacalaureat fiind susţinut şi promovat la Liceul “Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Între anii 1974-1978 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti, obţinând Diploma în Teologie.

Între anii 1991-1993 urmează cursul intensiv, în cadrul Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, în vederea obţinerii „Licenţei în Teologie”, fiind licenţiat în anul 1993.

Între anii 1994-2007 este Secretarul şef al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti.

Între anii 1997-2007 este şi Secretarul şef al Facultăţii de Teologie Baptistă din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Între anii 1978-1984 slujeşte ca pastor la Bisericile Creştine Baptiste:

-“Privegherea” Bucureşti
– Voluntari, Jud. Ilfov
– Valea Dragului, Jud. Giurgiu
– Câmpina, Jud. Prahova
– Ţintea, Jud. Prahova
– Filipeştii de Pădure, Jud. Prahova

Între anii 1984-1994 slujeşte ca pastor la Bisericile Creştine Baptiste:

– „Maranata”, Hunedoara
– Călan, Jud. Hunedoara
– Negoi, Jud. Hunedoara
– Lunca Cernii, Jud. Hunedoara

– Pestiş, Jud. Hunedoara
– Cârjiţi, Jud. Hunedoara

Între anii 1992-1994 este Pastor girant la Bisericile Creştine Baptiste:
– „ Sfânta Treime” Deva, Jud. Hunedoara
– Mintia, Jud. Hunedoara

Între anii 1994 – 2014 a slujit ca pastor în Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București alături de pastorul Vasile Talpoș și o perioada alături de Costel Ghioancă.

Începând cu anul 2014 slujește, atât cât îi permite sănătatea și obligațiile familiale, în Biserica Creștină Baptistă Agape din București alături de fratele păstor David Kim.

Elisei Pecheanu este căsătorit cu Eugenia din anul 1976, iunie 27,  şi împreună au două fete: Emilia Marta (1978) şi Fibia Adela (1981).

Este autorul volumului de poezii „Păstorul Cel Bun” (2009), şi al volumelor :

–      „ Trepte spre desăvârşire” – Memorii (ne)cenzurate ( în lucru)

–      „ Picături de Har” – schiţe de predici (în lucru)

Maxima zilei – 27 iunie 2016


Căci la fel ca slăbiciunea de care dau dovadă ochii liliecilor față de lumina zilei este și aceea pe care în sufletul nostru o arată mintea față de lucrurile care în mod natural sunt cele mai evidente din toate.

Aristotel, Metafizica, II (a), 1

Naomi Tritean & Tinerii BCB Agape București, Un cor îngeresc


Grup de închinare BCB Agape București cu Naomi Tritean

Botez nou-testamental la Biserica Baptistă Agape București (26.06.2026)


Duminică, 26 noiembrie 2016 la Biserica Creștină Baptistă Agape din București a avut loc un  botez nou-testamental oficiat de pastorul David Kim. L-au mărturisit pe Dumnezeu în apa botezului două persoane: Cristian și Valeriu.

image

image

image

image

image

image

image

Familia păstorului Pecheanu Elisei & Eugenia – 40 de ani de căsătorie


Familia păstorului Pecheanu Elisei & Eugenia a împlinit, duminică, 26 iunie 2016, 40 de ani de căsătorie. Înregistrarea de față a fost realizată cu acest prilej la Biserica Creștină Baptistă”Agape” din București în data de 26.06.2016.

image

Biserica Creștină Baptistă „Agape” București


În această dimineață mă bucur împreună cu familia alături de credincioșii și invitații Bisericii Creștine Baptiste „Agape” din București.
Ne bucurăm și de revederea fratelui păstor Elisei Pecheanu împreună cu sora Eugenia, sotia dânsului.
În această zi Cristian și Valeriu vor mărturisi pe Domnul prin botez.

image

image

image

image

image
image