Arhive categorie: Baptişti

Calendar de studiu biblic 2013 – Să ne cunoaștem crezul


Calendarul de studiu biblic al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania, pentru anul 2013 este intitulat  “Să ne cunoaştem crezul” şi include un studiu sistematic al doctrinelor majore ale credinţei creştine, în acord cuMărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România.

Datorită spaţiului extrem de limitat acordat de către Mărturisirea de credinţă unor doctrine deosebit de importante, în cadrul studiului, am considerat că este necesar să aprofundăm aceste doctrine prin studierea unor teme înrudite, teme la care Mărturisirea de credinţă nu face referire directă. Din aceleaşi motive, cât şi din dorinţa unei grupări a temelor care să înlesnească studiul biblic, nu a putut fi păstrată întru totul ordinea secţiunilor tematice ale Mărturisirii de credinţă, dar acestea sunt acoperite în întregime în decursul anului.

Datorită importanţei acestui studiu prin care dorim o reînprospătare privind cunoaşterea crezului creştin, considerăm că este esenţială pregătirea prealabilă a fiecăruia dintre cei ce parcurg acest studiu biblic, prin:

(1) rugăciune ca Dumnezeu să ne călăuzească în descoperirea adevărurilor legate de învăţătura respectivă şi să ne dea putere de a le pune în practică;

(2) lecturarea cu atenţie cel puţin o dată a textelor biblice aferente;

(3) citirea părţilor din Mărturisirea de credinţă care au legătură cu tema studiului respectiv;

(4) memorarea pasajului scurt desemnat ca „text de memorat” sau „verset de aur”.

Pentru a veni în sprijinul celor ce vor conduce aceste studii biblice, cât şi a tuturor celor interesaţi, fiecare temă studiată este explicată şi prezentată în formă de schiţă, pe paginile: http://www.betel.ro şi http://www.misiune.ro , la  secţiunea „Studiu Biblic”

Tematica acestui Calendar de Studiu Biblic a fost întocmită de către pastorul Alexandru Neagoe şi aranjată şi pusă în pagină de către pastorul Dan Boingeanu.

Suntem încredinţaţi că beneficiile spirituale rezultate din acest studiu sunt dependente de harul lui Dumnezeu, dar şi de măsura consecvenţei şi a eforturilor depuse de fiecare dintre cei ce vor parcuge această tematică: „Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera” (2 Cor.9:6).

Pastor Dan Boingeanu

Calendarul poate fi comandat online AICI

Sursa: http://revistacrestinulazi.ro

Răsfoiește on-line Revista Crestinul Azi Nr. 5/2012


Așa cum ne-a obișnuit în ultimul timp, Uniunea Baptistă din România oferă posibilitatea celor interesați de a citi și on-line Revista Creștinul Azi. În prezentul număr puteți citi și un interviu cu președintele Uniunii Baptiste din Romînia, pastorul Otniel Bunaciu. Recomand celor interesați de situația Uniunii Baptiste precum și de discuțiile privind rolul acestei instituții a comunităților și bisericilor locale într-o societate aflată în permanentă schimbare să citească și interviul realizat de Ruben Ologeanu cu președintele cultului baptist din România.

În acest număr veți regăsi articole semnate și de Octavian Baban și Emanuel Sârbu. Sunt menționate de asemenea și evenimentele care au avut loc la începutul toamnei printre care amintesc Jubileul absolvenților Institutului Teologic Baptist precum și al Seminarului Teologic Baptist din București de la care găsiți poze AICI, precum și de la Festivitatea de deschidere a anului universitar 2012-2013, eveniment despre care găsiți un scurt rezumat pe partea de interior a coperții 1 din revistă și curând un articol mai detaliat împreună cu poze pe istorieevanghelica.ro.

Anul I ITBB 2012-2013 la deschiderea anului universitar la BCB Golgota

Revista Creștinul Azi Nr. 5 septembrie-octombrie 2012

Click pe imagine pentru a răsfoi online revista!

Conferința Pan-Europeană a baptiștilor români din Diaspora europeană


Departamentul de misiune al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din Romania are deosebita bucurie de a vă invita din nou la conferință Bisericilor Creștine Baptiste din Diaspora Europeană care de data aceasta va avea titlul:

”Evanghelizarea – credința transpusă în practică”

Consolidarea Mărturiei Baptiștilor Români din Diaspora Europeană

Evenimentul va avea loc începând cu data de vineri 19 Octombrie 2012, ora 19.00 şi va dura până duminica 21 Octombrie 2012, ora 13.

Lucrările conferinței vor fi găzduite de Biserica Baptistă Română ”Speranța și Harul” din Londra, Anglia. Pentru alte detalii puteti accesa pagina confeintei: http://www.speranta-har.org.uk/Conferinte.html sau a baptistilor romani din diaspora: www.eurobaptisti.eu.

Sursa: http://revistacrestinulazi.ro

Evenimentul a fost semnalat si de mine în data de 4 septembrie 2012, sub titlul Conferința Baptiștilor Români din Europa – Londra 19-21 Octombrie 2012

Corul studentilor Institutului Teologic Baptist din Bucuresti, Drumul slavei trece si pe la cruce – 1000 accesări pe youtube


Melodia, Laudă astăzi pe Domnul cunoscută și ca Drumul slavei trece pe la cruce, interpretată de Corul studenților Institutului Teologic Baptist din București la Festivalul Coral al Tinerilor Baptiști desfășurat la Biserica Baptistă Golgota, Sâmbătă 31 martie 2012, a depășit 1000 de accesări pe youtube.

Înregistrarea a fost postată și pe istorieevanghelica.ro

Corul Institutului Teologic Baptist Bucuresti, Drumul slavei trece si pe la cruce (31.03.2012)

O înregistrare mai nouă realizată la deschiderea anului universitar 2012-2013 a Institutului Teologic Baptist din București.

Corul studentilor ITBB (7.10.2012), Laudă astăzi pe Domnul (Drumul slavei)

Corul studentilor ITBB (7.10.2012), Nume minunat e Isus


Corul studenților Institutului Teologic Baptist din București la Festivitatea de deschidere a anului universitar 2012-2013, pregătit și dirijat de către Emanuela Talpoș.
Evenimentul a avut loc la Biserica Creștină Baptistă Golgota din București, duminică 7 octombrie 2012

Articole relaționate:

Corul studentilor ITBB (7.10.2012), Tatăl nostru

Grup studenti anul III ITBB (7.10.2012), Calea îngustă e greu de urmat

Grup studenti anul II ITBB (7.10.2012), Când trâmbita Domnului

Corul studentilor ITBB (7.10.2012), Laudă astăzi pe Domnul (Drumul slavei)

Corul studentilor ITBB (7.10.2012), Laudă astăzi pe Domnul (Drumul slavei)


Corul studenților Institutului Teologic Baptist din București la Festivitatea de deschidere a anului universitar 2012-2013, pregătit și dirijat de către Emanuela Talpoș.
Evenimentul a avut loc la Biserica Creștină Baptistă Golgota din București, duminică 7 octombrie 2012

Grup studenti anul II ITBB (7.10.2012), Când trâmbita Domnului


Grup studenti anul III ITBB (7.10.2012), Calea îngustă e greu de urmat


Corul studentilor ITBB (7.10.2012), Tatăl nostru


Corul studenților Institutului Teologic Baptist din București la Festivitatea de deschidere a anului universitar 2012-2013, pregătit și dirijat de către Emanuela Talpoș.
Evenimentul a avut loc la Biserica Creștină Baptistă Golgota din București, duminică 7 octombrie 2012

Iosua Faur – Însetat după Dumnezeu


Iosua Faur este un tânăr însetat după Dumnezeu și înzestrat de Creator cu har și dăruire pentru a lucra în via sa. Vă puteți convinge de afirmațiile mele urmărindu-i lucrarea, dăruirea pentru Evanghelie, pasiunea pentru Cristos, devoționalele publicate pe istorieevanghelica.ro precum și pe site-ul iosuafaur.ro.

Acest mesaj se vrea totodată unul prin care eu ca și editor al site-ului (blogului) istorieevanghelica.ro îi urez La mulți ani dat fiind faptul că 7 octombrie este ziua sa de naștere. Când mă gândeam luna trecută la acest fapt am realizat o asociere cu o zi istorică, 7 noiembrie când se sărbătorea Marea Revoluție Socialistă de la 7 noimebrie 1917. Dar în istoria biblică cifra 7 are semnificația deplinului, a întregului, fapt pentru care doresc ca binecuvântarea Domnului să-l însoțească pe Iosua în lucrarea de predicare a Evangheliei dar și de creștere din punct de vedere spiritual a credincioșilor pe care îi slujește.