Arhive etichetă: Alin Cristea

Declarații și reacții în mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (IV)


“Când glutenul determină teologia” – guest post Daniel Chiu pe blogul lui Marius Cruceru (16.12.2010)

Mă bucur că nu mă număr printre tinerii teologi cu care Iosif Ţon vrea să întreţină un dialog şi pe care nădăjduieşte să îi convingă de veritabilitatea şi acurateţea noii lui poziţii teologice. În ce mă priveşte, am încercat să port un dialog cu el înainte de a pune pe piaţa ideilor noile lui convingeri. I-am lăsat un mesaj telefonic şi i-am trimis un e-mail pledând cu el pentru a amâna postarea „clarificărilor” propunându-i un dialog (împreună cu toţi cei apropiaţi lui) în care speram să ne ofere o reflecţie analitică şi critică a noilor sale achiziţii în domeniul teologiei. Totodată nădăjduiam să îl putem duce la un moment de sinceritate când să îşi rezolve bagajul multelor probleme etice ale trecutului ce îi prejudiciază lucrarea. Recunosc că am fost naiv.

Prima mea intervenţie în controversa ce s-a iscat prin postarea explicaţiilor sale a dat glas revoltei pe care am simţit-o în faţa lipsei lui de interes pentru comunicare cu cei care i-au purtat poverile ani de-a rândul refuzând să expună public labilitatea sa ce s-a concretizat în inconsecvenţă şi revirimente continue. Că i s-a arătat înţelegere lui Iosif Ţon de-a lungul anilor, toţi cei ce au avut contact cu el o ştiu. După ce în 1979 i-a adresat scrisoarea „Cine eşti dumneata, domnule Iosif Ţon,”(1.)  acelaşi Aurel Popescu i-a acordat circumstanţe atenuante şi l-a acceptat din nou în cercul său de prieteni şi colaboratori. La fel au procedat mulţi predicatori care au fost adandonaţi de el din convenienţă când interesele momentului o cereau, fraţi care ar fi fost îndreptăţiţi să îl ţină la distanţă. De fapt Aurel Popescu a fost acela care l-a introdus pe Iosif Ţon la radio Europa Liberă ştiind că acesta îşi ruinase creditul la acea instituţie prin condamnarea fraţilor săi antrenaţi în lupta cu Departementul Cultelor şi cu Uniunea de la Bucureşti. După ce s-a instalat comod la emisiunea creştină a Europei Libere, Iosif Ţon a întors din nou spatele prietenului său Aurel Popescu, deoarece acesta a cerut explicaţii cu privire la cele două note adresate de Iosif Ţon securităţii. Experienţa fratelui Popescu cu Iosif Ţon a fost paradigmatică pentru alte  prietenii pe care acesta le-a întreţinut de-a lungul anilor cu diverse personalităţi ale Cultului Baptist, care i-au acordat din nou şi din nou credit şi şanse, nădăjduind într-o finalizare pozitivă a carierei sale de predicator. Nimeni nu a bănuit turnura radicală pe care o va face Iosif Ţon, aparent cauzată de pierderea influenţei ce o avea atât la Oradea, cât şi pe plan naţional în sânul comunităţii baptiste. Ceea ce se întâmplă acum este o restituţie pentru refuzul comunităţii baptiste de a fi oferit lui Iosif Ţon o platformă de manifestare. Iosif Ţon ştie că pretenţia sa de deschizător de drumuri nu este luată în serios de pastorii baptişti, de aceea a căutat o audienţă pe care o crede dispusă să îi accepte revendicările. (…) Citește articolul integral pe blogul lui Marius Cruceru

 

 

Mărturisirea de credință baptistă nu este cesaționistă de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

Iosif Țon: „Mărturisirea de credință a cultului baptist din România nu ne spune altceva decât că credem în Duhul Sfânt și înșiră textele din Noul Testament care vorbesc despre El. Nu se vorbește nimic despre darurile Duhului Sfânt și nu se spune că unele dintre acestea ar fi încetat. Prin urmare mărturisirea noastră de credință baptistă nu este cesaționistă.

Tupeul pastorului Daniel Chiu de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

Mai multe expresii trebuie reținute din discursul construit de pastorul Daniel Chiu. Deocamdată, să căscăm ochii doar la o formulă: „În Biserica lui Christos nu cunoştinţele dau măsura adevărată a individului, ci integritatea trăirii.” Oare își dă seama pastorul Daniel Chiu că această formulă îl incriminează MAI ÎNTÎI pe el însuși și apoi pe Iosif Țon sau pe oricine altcineva?

 

 

Întrebări întrebăcioase (19) de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

„…ce ar trebui să li se facă pastorilor care nu se sfiesc să arunce cu mizerie, pe internet, în tovarășii lor de slujire, fără să producă probe pentru tot ceea ce spun? Punerea mâinilor la ordinare le dă acest drept?” – Daniel Fărcaș

 

 

Decretele mahalagioicei Elisa: „Fratele Chiu este baptist cu state vechi”, de Alin Cristea pe România Evanghelică (16.12.2010)

“Fratele Chiu este baptist cu state vechi, are deja o marturie in lume; (…)

Ca să vezi…

Dacă vorbim de…lume, atunci e clar că Iosif Țon are DEJA o mărturie în lume…

Mintenaș o să aibă și în… România. (…). Continuarea pe România Evanghelică

Putem vorbi de ierarhie în cadrul Cultului Baptist? Răspuns adresat lui Alin Cristea

 

 

De ce i s-a retras lui Iosif Țon „ordinarea”? de Andrei Croitoru pe blogul Trezire spirituală (16.12.2010)

Se tot vehiculează pe bloguri, în urma comunicatului uniunii baptiste, că Iosif Țon ar fi fost „exclus” din rândul baptiștilor datorită exercitării unor daruri pe care bisericile baptiste le cred inactive.

Afirm de la bun început că nu cred că lui Iosif Țon i s-ar fi retras ordinarea pentru că practică darul vorbirii în limbi sau profeția fiindcă unul dintre ucenicii lui tocmai declara într-o scrisoare deschisă că știe cel puțin despre o formă a darului profeției pe care Iosif Țon o manifestă de cel puțin 20 de ani!

În plus – frații baptiști ar trebui să retragă ordinarea și altor pastori (sunt ferm convins de acest lucru) dar și să excludă o seamă întreagă de membri ai bisericilor baptiste care susțin și practică aceste daruri! (…). Continuarea pe blogul Trezire spirituală

 

 

Tam-tam si excluderi rapide de Laurențiu Balcan pe blogul Penticostalul (16.12.2010)

Ca l-au dat  afara pe Iosif Ton si pe liderii strajerilor nu ar fi o asa mare mirare – functia sistemelor religioase e sa taie in carne vie, nu sa inlesneasca treziri – dar ca nu au argumentat decent decizia lor este strigator la cer. Pana la urma, de ce i-au “exmatriculat” cand Iosif Ton si ceilalti s-au delimitat de practicile exagerate ale carismaticilor? Li s-a imputat “strajerilor” ca practica invataturi nebiblice (mie mi-a placut formularea “practicarea profetiilor nebiblice”) si ca nu se conformeaza invataturilor baptiste, dar cum au probat acuzatia, cand insusi Iosif Ton spune, imediat dupa comunicat, ca si el se delimiteaza de aceste invataturi care li s-au imputat? Realitatea este ca nu mai stii ce sa crezi.

Marius Cruceru ne spune ca Demeter este un “pseudovindecator”, dar Iosif Ton si  fiica dumnealui ne spun ca Dumnezeu l-a folosit pe Demeter ca sa vindece o boala grava. Pe cine sa mai crezi? (…) Continuarea pe blogul Penticostalul

 

 

Cîteva precizări despre Biserica Baptistă Emanuel din Oradea de Alin Cristea pe România Evanghelică (17.12.2010)

Shifu: “Cum cand au fost treziri? 1974-1978, in timpul slujirii fratelui Liviu Olah, care – in acea vreme – facea botezul in raul Crisul Repede, ca marturie publica a credintei celor nascuti din nou. Atunci Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea (acum Emanuel) a ajuns de la o mana de oameni la aproape 2000 de membri. (…)”

Iată comentariul meu:

Atenție la datele vehiculate:

“Atunci Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea (acum Emanuel) a ajuns de la o mana de oameni la aproape 2000 de membri.”

– Ce înseamnă “o mînă de oameni”? 100? 200?
– Ce înseamnă “aproape 2000 de membri”? 1.800? 1.900?

Următoarele date sînt prezentate în Istoria Bisericilor Baptiste din România (p. 314-316):

Nicolae Covaci a fost pastor în perioada 1934-1973.

În 1934 Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea avea 50 de enoriași. În

1973 crescuse la 570.

Liviu Olah a venit în 1973, în 1974 au avut loc 4 botezuri totalizînd 400 de oameni, iar pe data de 8 decembrie a aceluiași an a fost oficiat un botez de 150 de persoane (nu se înțelege dacă acesta a fost al 5-lea).

În 1977, Liviu Olah s-a transferat la Arad, iar în 1979 a plecat în SUA la Detroit.

Iosif Țon a fost pastor în perioada 1976-1981. (…)

În ce măsură creșterea numărului de membri al unei biserici este un indicator al sănătății unei biserici? (…)

Din păcate, evenimentele din această toamnă au confirmat opinia mea.

Biserica Emanuel nu s-a confruntat cu anumite chestiuni delicate (polemica Paul Negruț – Iosif Țon) (…)

Universitatea Emanuel cu atît mai mult e în situația în care nu s-a confruntat cu chestiuni ignobile din scurta ei istorie, iar în contextul fenomenului generat de Mișcarea Străjerilor nu a avut contribuții la dezbaterea teologică. (…)

Articolul integral pe blogul România Evanghelică

 

 

Concluziile unui studiu prezbiterian din 1970 cu privire la fenomenul neopenticostal de Danuț Mănăstireanu pe blogul Persona (17.12.2010)

Scandalul izbucnit zilele acestea în legătura cu reacțiile exagerate și iraționale ale liderilor baptiști din România fata de aderarea lui Iosif Ton la mișcarea străjerilor a dat naștere la un șuvoi de reacții, cele mai multe emoționale și lipsite de consistență.

Intre acestea se distinge o postare recenta a lui Emanuel Contac, care compara reactia oficiala penibila a Uniunii Baprtiste la aceste evenimente cu raspunsul dat unui fenomen neopenticostal asemanator, dar mult mai raspindit in cadrul confesiunii numite astazi Presbyterian Church USA. (…) Articolul integral pe blogul lui Dănuț,  Persona.

 

 

Citește și ….

Comunicatul Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în cazul Iosif Țon-străjerii

Raspunsul lui Iosif Ton la Comunicatul Uniunii Baptiste

Ecoul comunicatului UBCBR refritor la ”retragerea ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon

Declarații și reacții față de decizia Consiliului Uniunii Baptiste de ”retragere a ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon (II)

Comunicatul Uniunii Baptiste și reacțiile mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (III)

Dionis Bodiu: ,,Iosif Ţon, acest veritabil Băsescu al evanghelismului românesc”

Vladimir Tismăneanu: Democrația este un teritoriu al confruntării

Prețul informației la români

Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto

Iosif Țon la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977

Decalrația zilei – 17 decembrie 2010


Adevărul nu se votează, Adevărul există și fără nici un vot!

Alin Cristea pe blogul România Evanghelică (16 decembrie 2010)

Declarații și reacții față de decizia Consiliului Uniunii Baptiste de ”retragere a ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon (II)


Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

Ca urmare a comunicatului Uniunii Baptiste prin care se menționează poziția publică a acestei instituții față de cazul Iosif Țon – Străjerii și se iau următoarele decizii (1) „retragerea ordinării” pentru Iosif Ţon; (2) suspendare temporară din slujire pentru pastorii Ioan Peia şi Ilie Popa; (3) cerere de excludere pentru Nelu Demeter” (vaisamar.wordpress.com), au apărut o serie de reacții în mediul on-line. Unele pro, altele contra deciziei Consiliului UBCBR. Am publicat prima parte a reacțiilor aici, iar în cadrul acestui post voi prezenta reacțiile care au apărut între timp sau de care am luat eu cunoștință după realizarea grupajului anterior de declarații și reacții.

 

Comunicatul din partea Consiliului Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România – UPDATE, de Marius Cruceru pe blogul Marius Cruceru

Vă transmitem salutări sfinte și pline de dragoste în numele Domnului Isus Hristos care s-a născut în ieslea din Betleem! Convinși, pe baza Scripturii, că Isus Hristos, Capul Bisericii „este același, ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8), vă îndemnăm să sărbătorim nașterea Mântuitorului într-o atitudine de smerenie și de recunoștință pentru Darul lui Dumnezeu nespus de mare pentru toți oamenii.

 

Reacția Uniunii Baptiste la declarațiile dr. Iosif Ton și la Mișcarea “Străjerilor” – un demers ferm, dar necesar, de Adrian Sârbu pe blogul J u r n a l u l s â r b u l u i

Fara indoiala, lumea virtuala a protestantismului evanghelic romanesc a fost caracterizata de indelungi framantari in ultima perioada, numele dr. Iosif Ton si al Miscarii Strajerilor fiind “auzite” extrem de frecvent. As indrazni chiar sa afirm, datorita amplorii pe care au luat-o discutiile in mediul online, pe diversele liste de discutii si in blogosfera, ca a marcat in mod categoric sfarsitul de an al nisei evanghelice.

Desigur, nu au lipsit abordarile extreme nici dintr-o parte, nici dintr-alta. Voci care s-au erijat fie in aparatori ai dr. Iosif Ton, fie in crestini care, cand e vorba sa dea, dau cu sete (nu de alta, dar n-au mai dat demult… nu neaparat ca le-ar fi lipsit ocaziile, ci pentru ca au trebuit sa isi reprime aceste porniri de ochii si de gura fratietatii… dar, deh… acum tot e pe val aruncatu’ cu piatra in erezia tonista…) au starnit numeroase pasiuni, dar si pozitii mai echilibrate care m-au facut sa mai trag nadejde in viitorul crestinesc, biblic, nou-testamentar, al bisericilor romanesti. Da, am citit atat glosari care-l puneau pe dr. Ton in acelasi taler cu profetii lui Baal, cat si unele abordari pastorale, care vizau mai degraba interesul pentru recuperarea domniei sale pentru o cauza mai buna decat cea pe care, si in opinia subsemnatului, domnia sa a imbratisat-o deschis in ultima perioada.

 

Atribuțiile Consiliului Uniunii Baptiste, de Alin Cristea pe blogul  România Evanghelică

Art. 93. – (1) Consiliul Uniunii coordonează activitatea Uniunii Baptiste între conferințele naționale și duce la îndeplinire hotărârile Congresului și ale Conferinței naționale.

(2) Consiliul Uniunii îndeplinește următoarele atribuții:

a) convoacă Conferința națională, stabilește ordinea de zi și pregătește lucrările acesteia;

b) stabilește strategia și obiectivele pentru activitatea Uniunii Baptiste, pe care le supune aprobării Conferinței naționale;

c) îndrumă și controlează activitatea Comitetului executiv al Uniunii, a Comisiei pastorale, a Comisiei de educație biblică, a Departamentului de misiune și a celorlalte departamente;

 

Comunicatul Uniunii Baptiste referitor la “Străjeri”, de Adrian Condrea pe blogul Ambasadorul

Iubiți frați și surori în Domnul Isus Hristos,

Vă transmitem salutări sfinte și pline de dragoste în numele Domnului Isus Hristos care s-a născut în ieslea din Betleem! Convinși, pe baza Scripturii, că Isus Hristos, Capul Bisericii „este același, ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8), vă îndemnăm să sărbătorim nașterea Mântuitorului într-o atitudine de smerenie și de recunoștință pentru Darul lui Dumnezeu nespus de mare pentru toți oamenii. Prin îndurarea lui Dumnezeu, bisericile creștine baptiste s-au bucurat și în anul acesta de harul Său pentru creștere spirituală și pentru mântuirea multora. Suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru libertatea religioasă din țară și pentru dedicarea slujitorilor și a bisericilor noastre în slujirea încredințată și în dorința de a rămâne neclintite lângă Domnul, păstrând curată „credinta care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 3).

 

Răspunsul lui Iosif Ţon la Comunicatul Uniunii Baptiste, de Petru Lascău pe blogul Pași spre Lumină

Preaiubiţii mei fraţi din Consiliul de conducere al Uniunii Baptiste din România:

Cu respect față de voi toți și cu multă dragoste izvorâtă din Domnul Isus și din Duhul Sfânt, vă trimit reacțiile mele imediate la comunicatul dumneavoastră că ați ”decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui  (Iosif Țon) în bisericile baptiste din Uniunea Baptistă din România, până la o vreme de îndreptare și pocăință.”

Mă voi referi întâi la decizia dumneavoastră exprimată în aceste cuvinte:

”Consiliul Uniunii Baptiste din România se delimitează de practicile și învățăturile nebiblice și străine de practica și învățătura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” (de exemplu: predicarea evangheliei prosperității, practicarea profețiilor nebiblice, practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi, practica vindecărilor la comanda unei persoane, promovarea învățăturilor grupării din Africa condusă de Chris, asocierea cu ”Şcoala de vindecare”).

Vă anunț că și eu mă delimitez de aceste practici,  pentru simplu faptul ca practicile mai sus numite nu sunt sustinute de Strajeri, cu exceptia “Scolii de vindecare”, care nu are scopul de a-i învăța pe alții să fie ”vindecători”, ci este o școală în care oamenii învață cum să primească vindecarea.

 

Raspunsul lui Iosif Ton la Comunicatul Uniunii Baptiste, pe blogul crestinulazi.ro, preluare  de pe  blogul lascaupetru.wordpress.com

Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

Preaiubitii mei frati din Consiliul de conducere al Uniunii Baptiste din Romania:
Cu respect fata de voi toti si cu multa dragoste izvorata din Domnul Isus si din Duhul Sfant, va trimit reactiile mele imediate la comunicatul dumneavoastra ca ati ”decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui  (Iosif Ton) in bisericile baptiste din Uniunea Baptista din Romania, pana la o vreme de indreptare si pocainta.”

Ma voi referi intai la decizia dumneavoastra exprimata in aceste cuvinte:

”Consiliul Uniunii Baptiste din Romania se delimiteaza de practicile si invataturile nebiblice si straine de practica si invatatura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” (de exemplu: predicarea evangheliei prosperitatii, practicarea profetiilor nebiblice, practica conditionarii prezentei Duhului Sfant de vorbirea in limbi, practica vindecarilor la comanda unei persoane, promovarea invataturilor gruparii din Africa condusa de Chris, asocierea cu ”Scoala de vindecare”).

 

De ce Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste este nul, de Alin Cristea pe blogul România Evanghelică

Comunicatul Uniunii Baptiste este nul, la fel ca și deciziile menționate, întrucît nu are la bază documentele Uniunii Baptiste.

Consiliul Uniunii nu are vreo bază juridică prin care poate “considera” ceva, Consiliul Uniunii trebuie să-și legitimeze deciziile pe baza votului care are loc pe baza documentelor de organizare a Cultului Baptist: Mărturisirea de credință și Statutul.

Conferința Uniunii Baptiste din 25-26 martie 2010 a fost convocată astfel:

“În conformitate cu articolul 93 coroborat cu art. 105 al (3) din Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist din România, Consiliul Uniunii Baptiste a hotărât convocarea Conferinţei Naţionale a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România…”site-ul Uniunii Baptiste.

Cu altă ocazie am afirmat că Florin Negruț, președintele Comunității Baptiste din Oradea, nu cunoaște Statutul Cultului Baptist.

 

Raspunsul lui Iosif Ton la Comunicatul Uniunii Baptiste, de Marius Silveșan pe blogul istorieevanghelica.ro, preluare   lascaupetru.wordpress.com

Preaiubitii mei frati din Consiliul de conducere al Uniunii Baptiste din Romania:

Acuzat fiindca doresc sfintenie – Iosif Ton

Cu respect fata de voi toti si cu multa dragoste izvorata din Domnul Isus si din Duhul Sfant, va trimit reactiile mele imediate la comunicatul dumneavoastra ca ati ”decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui  (Iosif Ton) in bisericile baptiste din Uniunea Baptista din Romania, pana la o vreme de indreptare si pocainta.”

Ma voi referi intai la decizia dumneavoastra exprimata in aceste cuvinte:

”Consiliul Uniunii Baptiste din Romania se delimiteaza de practicile si invataturile nebiblice si straine de practica si invatatura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” (de exemplu: predicarea evangheliei prosperitatii, practicarea profetiilor nebiblice, practica conditionarii prezentei Duhului Sfant de vorbirea in limbi, practica vindecarilor la comanda unei persoane, promovarea invataturilor gruparii din Africa condusa de Chris, asocierea cu ”Scoala de vindecare”).

Va anunt ca si eu ma delimitez de aceste practici,  pentru simplu faptul ca practicile mai sus numite nu sunt sustinute de Strajeri, cu exceptia “Scolii de vindecare”, care nu are scopul de a-i invata pe altii sa fie ”vindecatori”, ci este o scoala in care oamenii invata cum sa primeasca vindecarea.

Istorie Evanghelică în Top 100 WP(14.12.2010)


14 decembrie 2010, 12.10

În paranteză: poziţia în Top ZeList (59.540 de bloguri românești)

2. mariuscruceru.ro (183)
5. romaniaevanghelica (424)
6. lascaupetru (260)
13. crestintotal.ro (195)
21. rascumparareamemoriei (417)
22. popaspentrusuflet (4110)
25. vaisamar (751)
34. clujulevanghelic.ro (351)
44. rasvancristian (1241)
47. trezirespirituala (1455)
53. vasilealexandrutalos (2759)
61. dyobodiu (5568)
72. ambasadorul (3838)
95. marianagoron
100. istorieevanghelica (4886)

Informații furnizate de Alin Cristea pe blogul România Evanghelică

Alin Cristea ,,TEOLOGIA se face cu cuvinte”


TEOLOGIA se face cu cuvinte, cu IDEI.

Alin Cristea, Comentariu despre contextul Mișcării Străjerilor pe România Evanghelică

Vorbe care contează: Prețul informației la români


La români informația are un preț mai ridicat decât… opiniile. 🙂

Alin Cristea în cadrul articolului, Despre experimentul „Iosif Țon” al lui Dionis Bodiu, publicat pe blogul România Evanghelică în data de 12 decembrie 2010

Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto


Fotografii realizate de Alin Cristea și postate pe România Evanghelică

A apărut Revista Creștin Informat


Alin Cristea anunță pe site-ul România Evanghelică apariția unei noi reviste în mediul evanghelic denumită Creștin Informat

Sursă imagine: România Evanghelică

Pentru cei care nu sunt din Timișoara, dar și pentru ceilalți care sunt interesați de articole, știri și informații din și despre mediul evanghelic precum și despre alte subiecte care pot face dintr-un cititor un creștin informat, revista pune la dispoziție site-ul său:

www.crestininformat.ro

Dintre informațiile prezente pe site-ul revistei mi-au atras atenția:

1. Biografii ale marilor oameni ai credinței

http://www.crestininformat.ro/oamenimari.html

2 Credinta ajuta pacientii sa traiască mai mult!

Pacienţii care mărturisesc că „Îl caută activ pe Dumnezeu” au mai multe şanse de supravieţuire după o operaţie complexă precum transplantul de ficat, indiferent de credinţa pe care o adoptă.

http://www.crestininformat.ro/stire.php?id=285

 

Postarea Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) în urcare 45 de poziții în Top 100 WP (25.10.2010)


25 octombrie 2010, 13.50

9 postări în Top 50

6. Familia Dumitrascu raspunde acuzelor aduse de pastorul Ioan Ceuta (penticostalul)
8. Răspunsul familiei Dumitrașcu (rascumparareamemoriei)
11. What do you “sink”: Crazy Love (mariuscruceru.ro)
18. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) (istorieevanghelica)
22. Haideti SĂ Ne LiniȘtim (meotry)
28. Este îngăduit unui creştin să consume bere nealcoolică?
41. Cacofonie, laşitate şi puţină sanctitate (rasvancristian)
44. De nu m-ai fi numit (romaniaevanghelica)
47. Decizii majore (lascaupetru)
59. Imagini Conferinta TORENT (prima seara) (emyacob)62. Evanghelia confortului? (lausanne2010romania)
65. Liceenii (la 1944) (vaisamar)
87.  eu sau EL? (voință liberă vs. El) (trezirespirituala)
90. O rogojină lângă prag (ambasadorul)

Postul Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) urcă 45 de poziții în top 100 WordPress de la 63 pe 24 10.2010 la poziția 18 pe 25.10.2010

Statistică furnizată de Alin Cristea pe România Evanghelică

 

Postarea Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) poziția 63 în Top 100 WP (24.10.2010)


24 octombrie 2010, 22.00

12 postări în Top 100

9. Familia Dumitrascu raspunde acuzelor aduse de pastorul Ioan Ceuta (penticostalul)
16. What do you “sink”: Crazy Love (mariuscruceru.ro)
18. Răspunsul familiei Dumitrașcu (rascumparareamemoriei)
29. Evanghelia confortului? (lausanne2010romania)
31. Haideti SĂ Ne LiniȘtim (meotry)
37. Măcelarii textelor biblice (Romani 14 mai nou) (trezirespirituala)
39. Decizii majore (lascaupetru)
40. Liceenii (la 1944) (vaisamar)
49. Cacofonie, laşitate şi puţină sanctitate (rasvancristian)
63. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) (istorieevanghelica)
81. O rogojină lângă prag (ambasadorul)
95. Ajutaţi-mă cu această cântare (beniamincruceru)

Statistică furnizată de Alin Cristea pe România Evanghelică