Arhive etichetă: istoriiregasite.wordpress.com

Evanghelia după Isus Cristos – Evanghelia eretică a lui Jose Saramago


José Saramago a fost un scriitor portughez (1922-2010), laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 1998, care a scris și romanul Evanghelia după Isus Cristos, trad.: Mioara Caragea, Polirom, 2003. Pentru a înțelege mai bine opera acestui scriitor este de menționat faptul că „o parte din romanele lui descriu diferite epoci istorice ale Portugaliei, însă nu sunt în primul rând romane istorice, ci caracterizări, uneori ironice, alteori triste, de destine umane”. Conform aceleiași surse, care folosește ca bază un articol din New York Times, „Saramago a fost ateu și comunist”.

Iată pasajul din articolul despre Saramago din New York Times  unde acesta este caracterizat ca un ateist militant

A militant atheist who maintained that human history would have been a lot more peaceful if it weren’t for religion, his novels are still preoccupied with the question of God.

His novel “The Gospel According to Jesus Christ,” in which Jesus on the cross apologizes to mankind for God’s sins, was deemed blasphemous by some believers and deeply religious by others.

Tot New York Times scrie că „pentru mulți americani numele domnului Saramago este asociat cu o declarație făcută în 2002 în timp ce vizita West Bank când a comparat tratamentul israelian asupra palestinienilor cu Holocaustul.

Mai jos aveți o parte din postfața traducerii în limba română a cărții lui Saramago scrisă de doamna Mioara Caragea sub titlul Evanghelia eretică a lui Jose Saramago, postfață la Evanghelia după Isus Cristos,trad.: Mioara Caragea, Polirom, 2003, preluată de pe blogul https://istoriiregasite.wordpress.com unde puteți citi întreaga postfață a cărții.

 

evanghelia-dupa-isus-cristos

Cel mai controversat roman al lui Jose Saramago, Evanghelia după Isus Cristos, publicat în 1991, s-a născut, după cum declară scriitorul, dintr-o iluzie optică: aflându-se la Sevilla, în 1987, în timp ce încă mai lucra la Istoria asediului Lisabonei, scriitorului i s-a părut că vede într-un chioşc de cărţi o carte cu un titlu în portugheză: O Evangelho Segundo Jesus Cristo, care l-a nedumerit şi l-a făcut apoi să viseze.

Ideea prinde viaţă doi ani mai târziu, în timpul unei vizite la Pinacoteca din Bologna, unde, înconjurat de opere de artă sacră, Saramago vizualizează scena naşterii lui Isus într-o peşteră, înţelegând de asemenea că punctul nodal al romanului va fi constituit de întâlnirea cu Iehova, care îi va revela fiului său nu numai propriul viitor, ci şi pe cel al religiei căreia jertfa sa îi va da naştere: „Isus refuză acest rol şi fuge. Miracolele vor fi operate de Iehova în faţa lui Isus pentru a-l forţa să accepte propunerea„.

Metode de tortură folosite de Securitate în închisorile comuniste


Înjurăturile cele mai abjecte, care puteau ieşi numai din gura unor indivizi primitivi şi sadici; nu cred să fi scăpat vreun deţinut politic să nu fie înjurat şi ameninţat în timpul anchetelor la care a fost supus. Loviturile aşa-zise „libere“: cu palma, cu pumnul sau piciorul (încălţat cu cizmă) distribuite absolut la întâmplare şi la […]

Read more of this post

Originile Inchiziţiei – prima parte via Istorii regasite


Inchiziţia a fost creată cu scopul de a cerceta şi a-i descoperi pe eretici, de a-i ancheta, de a le încheia actele de acuzaţie şi de a-i preda pe cei vinovaţi tribunalelor laice pentru judecare condamnare şi pedepsire. Prin termenul de erezie se înţelegea o serie de abateri de la dogma bisericii catolice.

Astfel, era socotit ca fiind eretic acela care punea la îndoială litera Evangheliei şi cuvântul unui călugăr, indiferent de comportarea acestuia. Mai era de asemenea considerat eretic şi ţăranul care întârzia la predarea dijmei către mănăstire, sau meseriaşul de la oraş care depunea un obol prea mic în “cutia milei”, sau femeia care mergea la piaţă într-o zi de post… Şi exemplele pot fi înmulţite.

În limba latină “inquisitio” inseamna “cercetare“. Încă de la aparţia sa inchiziţia şi-a propus ca scop cercetarea şi descoperirea ereticilor care începuseră să se înmulţească, luând o amploare îngrijorătoare, fie că era vorba de vrăjitoare sau de abateri de la credinţă. În atitudinea faţă de eretici, autorităţile clericale, care jucau un rol de prim plan în viaţa socială a timpului, au evoluat de la o relativă indulgenţă într-o primă etapă, la o asprime din ce in ce mai mare, mergând până la aplicarea unor pedepse extreme. Sf. Augustin, de pildă, recomanda tratarea acelora care încălcau dogma cu o “temperata severitas”, ceea ce însemna de regulă condamnări la amenzi mai mici sau mai mari şi la exil. Amenzile puteau culmina cu confiscarea bunurilor şi a averii, bineînţeles în folosul bisericii. Începute în secolele X-XII, execuţiile ereticilor prin ardere pe rug sau spânzurare s-au înmulţit în Franţa, Italia, Imperiul Romano-German şi Anglia. Cu toate acestea, încă în 1184, papa Lucius al III-lea şi împăratul Barbarossa au căzut de acord ca pedepsele aplicate celor vinovaţi de această crimă să se reducă la exil, confiscarea averii, dărâmarea locuinţei şi pierderea drepturilor civile.[…]

Read more of this post

Martin Luther: „Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului!”


 

Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului! – versiunea curentă, însă inexactă, a cuvintelor rostite de Martin Luther în ziua de 11 decembrie 1520, la Wittenberg, când a rupt definitiv cu Roma, ruptură previzibilă încă din 1517, când Luther a afişat, tot la Wittenberg, cele nouăzeci şi cinci de teze care marcau începutulReformei.

La 15 iunie 1520, papa Leon al X-lea (1513–1521) a promulgat bula Exurge Domine(„Ridică-te Doamne“), prin care se hotăra că „în scrierile lui Luther se află patruzeci şi una de propoziţii ori eretice, ori scandaloase, ori impertinente, care trebuie condamnate în bloc“. În termenii bulei, Luther era „un mistreţ sălbatic care răvăşeşte via Domnului“. Lui Luther i se acorda, după promulgarea bulei în provincia lui, un răgaz de şaizeci de zile pentru a-i adresa papei o retractare.

Bula a fost afişată la Brandenburg, în 29 septembrie, şi a ajuns la cunoştinţa lui Luther la 2 octombrie. A replicat cu două pamflete înflăcărate: Despre noua bulă şi Împotriva bulei lui Anticrist. Apoi, la 10 decembrie 1520, Luther a anunţat, pe tabla neagră a Universităţii din Wittenberg, că a doua zi dimineaţa va arde în public cărţile dreptului canonic (dreptul bisericesc), pentru a afirma simbolic propria sa libertate faţă de Roma şi independenţa dreptului civil faţă de cel bisericesc.

În ziua hotărâtă, studenţii şi profesorii îşi însoţesc maestrul şi colegul până în piaţa din faţa turnului Elstertor, unde era obiceiul să fie arse hainele ciumaţilor. Când se înălţă văpaia rugului, Luther aruncă în ea bula papală, precum şi Legea Canonică, spunând:“Pentru că ai mâhnit pe Sfântul Domnului [pe Isus], să te mistuie focul“.

Peste un an, în 1521, Luther a fost exclus din Imperiu în timpul Dietei de la Worms, după care s-a retras timp de zece luni (4 mai 1521–1 martie 1522), la Wartburg, unde a tradusNoul Testament (tipărit întâi în septembrie 1522 şi numit „Testamentul din Septembrie“), completat apoi cu Vechiul Testament (1534, cu importantă revizuire în 1546, textul de întemeiere a limbii literare germane).

Luther, fiu de ţăran, a studiat la Erfurt, unde a ajuns profesor de filozofie la Universitate (1505), a fost apoi călugăr augustinian, preot (1507), doctor în teologie. Avea o fire hotărâtă şi aprigă, uneori impulsivă, dar n-a promovat niciodată spiritul de persecuţie şi de intoleranţă.

sursa: Francois Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul lor istoric, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000 via http://istoriiregasite.wordpress.com

<span>%d</span> blogeri au apreciat: