Maxima zilei – 21 martie 2016

Conştiinţa înseamnă căinţă (…) Disperarea şi căinţa sunt două sentimente cu totul diferite. Disperarea nu exclude ura şi înverşunarea.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 905.
Gene Sharp – De la dictatura la democratie. Un cadru conceptual pentru castigarea libertatii
De mai multa vreme ma intrebam cum este posibil sa nu existe inca in limba romana excelentul text al lui Gene Sharp, From Dictatorship to Democracy, pe care l-am citit cu mare placere. Asa cum probabil stiu cei informati, acest text a fost o inspiratie pentru miscarile pentru democratie in Georgia – revolutia rozelor, Ucraina – Maidan, sau in zona Orientului Apropriat si a Africii de Nord – ‘primavara araba’. Desigur, putem discuta despre masura in care aceste initiative au fost bine administrate, mai ales in continuarea lor, catre zidirea unor societati cu adevarat democratice. Oricum ar fi, asa cum cred ca vor recunoaste cei care citesc cartea, avem de-a face cu o un text important.
Iata, deci, ca in timpul vizitei mele recente la Chisinau, am aflat cu bucurie ca Editura Cartier, probabil cea mai buna editura din Moldova, a publicat recent aceasta carte, al carei fericit posesor…
Vezi articolul original 220 de cuvinte mai mult
Ruben Ologeanu, Un apel către părinți, bunici și tineri
Pastorul Ruben Ologeanu a fost invitatul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București, duminică, 20 martie 2016.

Mesajul său a avut ca bază Psalmul 127 și s-a intitulat: Un apel către părinți, bunici și tineri
Virgil Achihai: Ce s-a discutat la întâlnirea de la Cotroceni
„Mai multi credinciosi m-au intrebat ce s-a discutat la intalnirea de la Cotroceni, ce s-a semnat si ce ni s-a cerut.
Nu ni s-a cerut nimic si nu am semnat nimic.
A fost doar o prezentare facuta de presedintii Uniunilor neoprotestante (adventista, baptista, crestina dupa Evanghelie, penticostala) si de rectorii Institutelor Teologice din Cultele mentionate.
In timpul discutiilor s-au prezentat urmatoarele aspecte:
Educatia si Legea educatiei
Solicitarile noastre au avut in vedere:
– definirea mai clara in lege, a invatamantului confesional;
– grabirea elaborarii normelor privind sustinerea financiara a invatamantului confesional.
Legislatia privind siguranta impotriva incendiilor
Clarificarea legislatiei privind siguranta impotriva incendiilor, inclusiv modificarea actelor normative in vigoare astfel incat sa se poata face distinctie clara intre o constructie de biserica traditionala si o casa de rugaciune. In acest context, d-l consilier prezidential ne-a asigurat de tot sprijinul Domniei Sale, fiind responsabil si de Culte in Administratia Prezidentiala. In acest…
Vezi articolul original 287 de cuvinte mai mult
Bisericile creștine și responsabilitatea socială – Dezbatere la Facultatea de Teologie Ortodoxă cu Prof. Otniel Bunaciu (22 martie 2016)

http://www.facebook.com/otniel.bunaciu
Alături de Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu, decanul Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București, la dezbatere vor mai participa:
Dr. Sorin Bărăgan și Dr. Aurel Mihai. Moderatorul dezbaterii va fi Dr. Laurențiu Tănase.
Dacă nu greșesc, fotografia Prof. Otniel Bunaciu este realizată de mine.
De-ale Oscarului – Spotlight (2015)
Dionis Bodiu realizează prin intermediul acestui articol o cronică interesantă a filmului Spotlight. Am înțeles, astfel, că mesajul principal al filmului face trimitere la rolul presei și puterea acesteia într-o societate democratică. Eu am remarcat mesajul politic al acestui film. Într-o anumită măsură acest film arată cu degetul înspre Bserică, în cazul de față cea Catolică, și problemele din interior. Este evident, așa cum am menționat, că filmul are și un mesaj politic pe care îl transmite. Însăși nominalizate lui la Oscar poate fi văzută prin prisma politicului. Aștept și nominalizarea și premietea unor filme care să prezinte valorile creștine, implicarea Bisericii în societate, mesajul de iubire și judecată (dreptate) al lui Dumnezeu pentru această lume. Pe de altă parte, demersul jurnalistic, iar acum cel cinematografic, ne arată faptul că nimeni nu este perfect și că uneori cei care sunt buni catolici sunt răi creștini, ca să-l parafrazez pe Anatole France. În locul termenului de catolic puneți dvs numele confesiunii din care faceți parte. De aceea trebuie să urmărim sfințirea.
Sursa: wikipedia.org
Poate părea ciudat că acest film, considerat cel mai bun pe anul 2015 de către Academia Americană de Film, nu a obținut decât o singură altă apreciere la Oscaruri (cea pentru cel mai bun scenariu original). Explicația, după mine, este totuși simplă: analizat prin prisma elementelor sale constitutive, filmul nu excelează în nici un fel, nici la imagine, nici prin coloana sonoră, nici din punct de vedere regizoral, nici prin costume sau machiaj, nici măcar prin interpretarea actorilor (ireproșabilă de altfel). Spotlight este un film care impresionează ca întreg, prin construcția sa geometrică impecabilă, printr-un crescendo liniar al creșterii mizei și impunerea unui ritm narativ riguros, neschimbat pe toată durata vizionării: în final, ai impresia că intriga nu s-a încheiat încă, iar desfășurarea propriu-zisă a acțiunii are loc, în esență, în experiența spectatorului de după vizionare (căutarea pe Internet a detaliilor despre faptele reale care au inspirat filmul…
Vezi articolul original 1.221 de cuvinte mai mult
”Viața din abundență” acum 19 ani

Azi am găsit această notă pe una dintre cărțile din bibliotecă. Foarte interesant că azi 19 martie se împlinesc 19 ani de când mama mea a scris această urare pe cartea lui Stanley Jones. Și mai interesant este că această carte a fost descoperită de Iosif Țon în 1974, anul când eu m-am născut. Citește AICI ce a scris Iosif Țon cu privire la modul în care a găsit cartea și cum a ajuns să o traducă.
Nu vreau să dau anume interpretări acestui aspect. Este însă cel puțin interesant că am deschis cartea tocmai acum.
David Reguș
Maxima zilei – 20 martie 2016

Simţul moral şi mai cu seamă cel estetic sunt câteodată necruţătoare faţă de acela care le nesocoteşte.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 889.
Tinerii BCEv Agape București, 10000 motive (Cântă suflet al meu)
10.000 de motive să-I mulțumim Domnului pentru ce a făcut în viața noastră vor să spună prin această melodie grupul de tineri de la Biserica Creștină după Evanghelie Agape din București, alături de care Biserica Baptistă Nădejdea din București a avut părtășie într-o seară de duminică a lunii februarie 2016.
Maxima zilei – 19 martie 2016

Răzbunarea naturii călcate în picioare şi a unei conştiinţe împovărate de crimă e mai cumplită decât orice pedeapsă pe care ar putea-o da justiţia pământească! Mai mult chiar, justiţia pământească şi pedeapsa statornicită de ea uşurează într-un fel osânda la care-l supune natura.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I- II (vol. II), p. 877.












