Au venit în Ardeal pe la sfârşitul secolului XIX, şi-au înmulţit rândurile după Primul Război Mondial şi au căpătat, în timpul comunismului, denumirea de pocăiţi şi sectanţi. „Corso“ vă prezintă câteva dintre punctele de cotitură ale istoriei baptiştilor în România.

Mulţi au păreri deja formate despre religia, credinţa şi obiceiurile lor. Puţini ştiu, însă, că ei şi-au făcut simţită pentru prima dată prezenţa în Transilvania, în 1871, prin intermediul unui maghiar din Imperiu. „Atunci a ajuns în zonă un vânzător de Biblii, numit Anton Novak, maghiar din Austro-Ungaria, care lucra în numele Societăţii Biblice Britanice pentru răspândirea Bibliei în Ungaria şi Transilvania. El a început lucrarea printre etnicii maghiari.

 

1985 – foto realizată de Securitate, arhiva CNSAS

În 1875, s-a botezat Mihai Cornea, un român maghiarizat, care, în 1877, a devenit pastor şi a încept să răspândească Evanghelia printre români. Prima biserică baptistă română din Transilvania a luat fiinţă în 1884“ – povesteşte Florentina Bodeanu, cercetător la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a publicat o teză de doctorat pe tema apariţiei credinţei baptiste în Transilvania şi cum a traversat ea comunismul.

Totuşi, până la Primul Război Mondial, răspândirea credinţei baptiste în rândul românilor a fost destul de modestă. Abia după Primul Război Mondial se poate vorbi de o creştere spectaculoasă a numărului baptiştilor, soldaţii români fiind convertiţi pe front.

„Acolo s-au întâlnit (în armata autro-ungară) cu baptişti de la care au preluat credinţa. Când s-au întors acasă, indiferent dacă erau bogaţi sau săraci, au încercat şi au reuşit de multe ori să-şi convertească familia şi rudele. După ce i-au câştigat la credinţă pe aceştia, au misionat printre vecini şi prieteni. Aşa au apărut cele mai multe biserici din Transilvania, după Primul Război Mondial. Ele aveau 20-30 de membri“ – explică cercetătorul.

Potrivit datelor Recensământului din 1930, pe întreg teritoriul României, trăiau 60.562 credincioşi baptişti, dintre care 10.286 în Transilvania, 6.770 în Banat şi 20.773 în Crişana şi Maramureş. De-a lungul secolului XX, numărul baptiştilor a crescut în mod constant. În 1978 erau 84.615, iar în 1988 – 117.715, pentru ca în 2002 să ajungă la aproape 130.000. „După cum puteţi observa, în pofida politicii antireligioase a statului comunist, numărul baptiştilor a crescut considerabil chiar în ultimul deceniu al regimului condus de Nicolae Ceauşescu. În acea perioadă, Statele Unite, care au cea mai mare comunitate de baptişti din lume, susţineau puternic baptiştii din România“ – relatează Bodeanu. De altfel, termenul de pocăiţi sau sectanţi vine tot din perioada comunistă, însă baptişii resping ultima denumire.

„Baptiştii nu au fost o sectă, ci un cult recunoscut, legal în România comunistă ca şi Cultul Penticostal, Cultul Adventist de Ziua a Şaptea şi Cultul Creştin După Evanghelie. Pentru a fi deveni membru al Bisericii Baptiste, un individ trebuie să se pocăiască şi să se boteze. Spre deosebire de ortodocşi sau de catolici, baptiştii au ca singură autoritate în materie de credinţă Biblia (Vechiul Testament plus Noul Testament). Baptistii nu au cultul Fecioarei Maria şi nici al sfinţilor, pe care nu-i acceptă ca mijlocitori între om şi Dumnezeu. Şi pastorilor le este refuzat acest rol de intermediari ai relaţiilor cu divinitatea, baptiştii considerând că fiecare credincios are libertatea de a i se adresa direct lui Dumnezeu. Baptiştii au obligaţia de a participa regulat la slujbele religioase (care au loc de trei ori pe săptămână) şi de a contribui lunar cu bani pentru întreţinerea lăcaşului de cult, a pastorilor, a femeilor de serviciu etc. Dacă la credincioşii altor culte participarea la serviciile divine este opţională, un baptist îşi pierde acest statut de membru dacă nu se implică activ şi constant în viaţa bisericii din care face parte“ – precizează Florentina Bodeanu, adăugând că baptiştii nu au zile prestabilite pentru post şi nici rugăciuni. Ei îşi folosesc propriile cuvinte când doresc să vorbească cu Dumnezeu.

Totodată, faţă de alte religii cu mai multă vechime, baptiştii refuză finanţare de la clasa politică. „Baptiştii au un principiu: cine plăteşte, controlează. Ei nu au primit niciodată bani de la stat. Îşi construiesc şi îşi întreţin bisericile prin resurse proprii, îşi plătesc pastorii şi angajaţii (femei de serviciu etc.) tot din resurse proprii“ – mai spune Florentina Bodeanu.

Un articol de Camelia Sisko pe Corso