theophilos.3x.ro

Din imensa familie a “popestilor”, in care unii au ramas “popi”, iar altii au luat-o care incotro, Tudor Popescu a fost un preot ca o scanteie lasand in urma ei o dara de lumina. La aceasta scanteie s-a aprins sa arda si Aurel Popescu, omul care a cutreierat Romania si America cu Evanghelia.

Este foarte greu sa cuprinzi in cateva randuri o viata de om. Cine s-ar putea incumeta sa o faca ? Randurile care urmeaza ne aduc inaintea ochilor ceva din viata si activitatea unui roman de exceptie.

Teodor Popescu a fost un preot ortodox care si-a luat in serios menirea, un om de o spiritualitate exemplara si un deschizator de drumuri pentru cei porniti dincolo de rutina unor ritualuri religioase spre realitatea unei umblari personale proaspete cu Isus Christos.

Cand se va rosti adevarata istorie a crestinismului din Romania, aparitia lui Teodor Popescu in neamul romanesc va fi caracterizata ca una din marile interventii ale lui Dumnezeu in viata spirituala a romanilor.

Am putea grupa aceste fragmente sub titlul: “Renasterea refuzata” sau “Regrete tarzii”. N-ar fi insa drept sa o facem. Viata si influenta lui Teodor Popescu au ramas printre noi in nenumaratele vieti atinse de el si care-i continua lucrarea. Semanatul inceput in secolul trecut n-a ajuns inca la seceris. Istoria ne mai lasa inca un timp de gandire.

Textele care urmeaza au fost preluate din cartea “Am trait atatea minuni – Viata si activitatea lui Teodor Popescu, aparuta in 1988.

Tarziu, prin 1950, amintindu-si de starea sa sufleteasca din vremea cand avea o bogata activitate in biserica, Teodor Popescu spunea: “ Cine este un om religios si se tine de ceea ce a apucat, ramane uimit cand ajunge la Cuvantul lui Dumnezeu si-l citeste. Se asteapta sa gaseasca in el ceea ce a apucat, dar nu gaseste acolo aceste lucruri, ci cu totul altele. Prin aceasta mirare am trecut si eu. Fiind preot in biserica ortodoxa, am crezut ca toate randuielile bisericesti trebuie sa fie dupa Cuvantul lui Dumnezeu. Puneam mana in foc pentru aceasta. Cand insa m-am indreptat spre Cuvantul lui Dumnezeu, am ramas uimit si mi-am zis ca poate nu-l inteleg eu bine; la mine trebuie sa fie cusurul. Citind insa, am vazut ca una este in Cuvantul lui Dumnezeu si altceva este ceea ce am apucat. “

“ Crestinatatea a trecut de mult peste “ce este scris” n-a mai tinut seama de Scriptura. Ea a pus alaturi de Scriptura traditia, a amestecat lucrurile si a iesit ce vedem. Si cine ajunge la incredintarea ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, trebuie sa se tina ori de Biblie, ori de traditie. Daca se tine de traditie, ramane cum a fost. Daca se tine numai de Biblie, gaseste pe Domnul Isus.”

Timp de vreo patru ani, parintele Teodor Popescu a incercat sa puna de acord formalismul religios in care se gasea, cu constiinta lui trezita de Scriptura. A fost o perioada de framantari sufletesti puternice. Celor ce n-au fost legati de un sistem religios cum fusese legat Teodor Popescu, nu le vine asa de greu sa se dezlipeasca de orice forma pe care o considera de prisos sau pagubitoare. El spunea: “M-am bucurat un timp de pace, cand am venit la Domnul Cristos, dar a venit apoi conflictul cu tipicul. Imi ajungea foarte grea situatia. Dar n-as putea spune ca este un moment cand am inceput sa modific tipicul. Aceasta s-a petrecut lent. La un moment dat mi se parea ca parca cineva m-ar strange de gat. Spuneam: “Pentru rugaciunile sfantului cutare, sa ne miluiasca Dumnezeu pe noi”. Si totusi in predica spuneam ca este destul sa crezi in Domnul Cristos, ca sa fii mantuit. Parca cineva imi zicea: “Mincinosule, una spui la predica si alta la slujba.”

Din aceeasi gura ies ganduri care se contrazic.

O data, intr-o discutie, Dumitru Cornilescu i-a spus: “Dar ce, tu te inchini la sfinti?” Teodor Popescu spunea: “Ca urmare a acestei discutii, am stat de vorba cu Mihalcescu. Cand i-am spus ca ma simt incurcat in legatura cu problema inchinarii catre sfinti, el mi-a spus ca poporul roman este un popor aghiolatru (inchinator la sfinti) care nu-l cunoaste pe Dumnezeu.

“Lucrul acesta nu l-am putut reproduce in convorbirile mele cu altii. Iar eu ma asteptam ca Mihalcescu sa-mi dea argumente pentru inchinarea la sfinti. O fi fost sau nu ceva in inima lui Mihalcescu, nu stiu. Dar el a recunoscut mai tarziu ca eu sunt sincer, nu umblu cu prefacatorie. Iar inchinarea catre sfinti a ramas in predica mea si dupa aceasta convorbire cu el si mi-a facut mare bucluc.”

http://amintiricusfinti.wordpress.com

Articole relaționate

Apariţii editoriale (1) – Din cuvintele lui Teodor Popescu

Teodor Popescu, inflexibil până în clipa morţii

T. Popescu, un “Luther” românesc?

T. Popescu, un „Luther” al României? (cont.)