La mulți ani, Domnule Florin Constantiniu!

Academicianul Florin Constantiniu s-a născut la 8 aprilie 1933, este membru titular al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți istorici ai zilelor noastre. A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare. Este cunoscut, în special, ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român.” În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teamă că li se va reproșa lipsa de patriotism, au preferat să tacă, spunea însuși autorul despre această lucrare de sinteză.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_Constantiniu
Am avut onoarea să-l cunosc personal pe domnul Florin Constantiniu și am rămas impresionat de cunoștințele, modestia precum și de vivacitatea de care dă dovadă chiar și la această vârstă.
La mulți ani, Cristian Caraman!
Cristian Caraman este dirijor și interpret fiind un reprezentat de seamă al muzicii protestante din România. Absolvent al Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu din București în anul 1986, Cristian Caraman a colaborat cu importante instituții muzicale din România și Europa.
Caraman provine dintr-o familie nobiliară cu rădăcini armînești prin bunicul de tată Nicolai Alexandru Caraman și genealogie germană prin bunica de tată contesa Elizabeth von Geldern Egmond (Arhivele genealogice ale familie Caraman). Tatăl său, Ion Caraman a fost ofițer în Armata Regală a României până la instalarea guvernului communist. După venirea comunismului familia își pierde domeniile din Dobrogea și toate proprietățiile deținute în București fiind totalmente destituită. Ion Caraman se zbate în sărăcie și se angajează ca portar la o unitate militară din capitală. Comandantul unității îl simpatizează datorită zelului cu care acesta își făcea datoria în fiecare zi, dar și scrisului de mână pe care îl etala fostul ofițer al Armatei Regale. Comandantul îl ia sub protecție și îi oferă posibilitatea să devină mic funcționar în cadrul unității până la pensionare.
Cristian Caraman este căsatorit cu Mariana Caraman încă din vara anului 1977 și este tată a doi copii, Emanuel-Cristian Caraman și Dorothea Lidia Caraman.
Familia Caraman se regăsește printre familiile protestante din România de mai bine de cinci generații, alternând între cultul Creștin după Evanghelie la primele generații și cultul Creștin Baptist de la Cristian Caraman și până în prezent. Cristian Caraman este un membru foarte activ al bisericilor evanghelice în special în domeniul muzical, dar și cel teologic.
Caraman este director muzical al Bisericii Baptiste Nădejdea din București, Biseicii Creștine după Evanghelie Logos din Ploiești și dirijorul corului Biseicii Creștine după Evanghelie Antiohia din București. În paralel cu intensa activitate muzicală bisericească este diacon și învățător biblic în Biserica Baptistă Nădejdea din București, predicând Scripturiile în Biserica Creștină după Evanghelie Filadelfia din București.
Cristian Caraman a compus mai multe partituri muzicale religioase, lucrarea cea mai important fiind un ciclu de cântece sacre pe versurile prietenului său, regretatul poet și pastor roman baptist Petru Dugulescu. Ciclul a fost compus între anii 1983-1985, fiind rezultatul unei intense colaborări cu Dugulescu.
În anul 2005, după studii aprofundate în domeniul muzicologie i se conferă titlul de Doctor în Muzică de către Universitatea Națională de Muzică din București, cu teza de doctorat intitulată Muzica Protestantă. Din 2006 este professor asociat la Institutul Timotheus din București, fiind titularizat ca Lector Universitar în anul 2010. În anul 2011 își publică rezultatele cercetării academice în cadrul a trei lucrări distincte la Editura Universității Naționale de Muzică din București: „Repere Istorice ale Muzicii Protestante”, „Muzica Protestantă Modernă”, „Genuri ale Muzicii Protestante”
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Caraman


The role of the historian
The role of the historian is not only to explain what happened, that is to offer an explanation of the influences that led to the occurence of an event, a movement, or phenomenon in history. This is true also for historical theology.
Dr. Jim DAHL, „Early Anabaptism: A Look from a Theological Perspective” în
Jurnal teologic, vol. 10, 2011, pp. 102-103
Centrul Areopagus vă invită la vernisajul expozitiei „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”
„Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?” este un proiect curatorial a cărui țintă este interogarea artei contemporane dintr-o perspectivă etică ce pune în evidență atât persistența unor coduri comportamentale dependente de tradiția socială și sacră, cât și confruntarea discursurilor artistice atât de diferențiate ca platforme ideologice și asumări de atitudine. Aceste discursuri expun problemele majore ale opțiunilor existențiale specifice contemporaneității, care mediază, prin preocupările artei, accesul la fondurile politice și sociale, tensiunile și soluțiile realității și mentalitățile colective ale unor comunități umane, enclave sociale, formațiuni politice sau grupuri confesionale.
Proiectul are un caracter național, în cadrul expoziției fiind prezenți peste 50 de artiști din toată țara, printre care și nume de referință în arta românească – artiști care au răspuns conceptului propus și, în consecință, demersului artistic angajat etic.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 ianuarie – 10 februarie 2012.
Curatori evenimente: prof. univ. dr. Alexandra Titu, prof. dr. Liviu Nedelcu
Mai multe informații despre proiect găsiți pe: www.sanuucizi.ro sau telefonic la 0741/113090, 0726/191857, e-mail:proiect.expozitional@gmail.com

Top 10 cele mai descarcate eBook-uri in 2011
In prima luna de la lansarea platformei digitale a Elefant.ro, peste 4.000 de carti in limba romana au fost descarcate in format electronic, peste o treime din cumparatori fiind reprezentanti ai diasporei romanesti. De asemenea, site-ul de profil a mai inregistrat peste 6.000 de descarcari de aplicatii eBooks Reader pentru iPad si iPhone.
Citește articolul integral pe: DailyBusiness















