Arhive etichetă: Radio Europa Liberă

RVE Timișoara – Iosif Țon despre vizita lui Billy Graham în România (1985)


Iosif Țon a fost invitatul lui Ioan Ciobotă la emisiunea La Ordinea zilei de la RVE Timișoara din 22 februarie 2018. Interviul s-a realizat prin telefon din Portland și a avut ca subiect personalitatea lui Billy Graham și vizita acestuia în România în toamna anului 1985.

În partea de început a acestui dialog/ interviu Iosif Țon face referire la unele aspecte istorice ale vizitei lui Billy Graham în România comunistă (1985) pe care doresc să le amintesc aici:

1. Prima vizită a lui Billy Graham în blocul comunist a avut loc în URSS, iar a doua în Ungaria

2. Vizitele nu au avut audiență deoarece conform înțelegerii cu Alexander Haraszty, consilierul lui Billy Graham, și acceptată de evanghelist și echipa lui, primeau acordul să vină și să predice, dar fără a se face publicitate în legătură cu vizita sa. Acest aspect pare susținut de realitate dacă avem in vedere înregistrarea de la vizita din Ungaria de la sfârșitul anilor 70.

3. Iosif Țon a aflat că Billy Graham urma să vină în România și prin intermediul unui prieten a facut rost de itinerariul vizitei pe care apoi l-a facut public la Radio Europa Liberă. Astfel, beneficiind de „publicitate” vizita în România a avut o audiență destul de mare.

Audiență este dovedită de fotografii (vezi și pe Istorie Evanghelică), dar și de filmulețul realizat după aceea.

4. Iosif Țon avea cunoștiințe în România pe care le suna pentru a-i relata informatii despre cum a decurs programul/ Evanghelizarea în localitațile unde predica Billy Graham. Pe baza acestor informații Iosif Țon realiza o sinteză către Radio Europa Liberă, iar Europa Liberă prezenta informații actualizate despre cruciada evanghelistică a lui Billy Graham din România în cadrul buletinului de știri de la ora 10.

Pentru mine personal aceste informatii sunt inedite. Nu-mi aduc aminte să fii găsit astfel de informatii la Secția Română a Radio Europa Liberă și nici în cartea Denisei Bodeanu, Afacerea „Evanghelistul” : vizita lui Billy Graham în România (1985).

5. În 1948, chiar înainte de cruciada evanghelistică din Los Angeles, Billy Graham s-ar fi confruntat cu o criză spirituală datorită teologiei liberale. Din această criză a ieșit întărit datorită îndurării lui Dumnezeu și a încrederii pe care a primit-o în Biblie. Ca urmare cruciada din Los Angeles a fost una reușită, iar Billy Graham a propus apoi unor teologi înființarea unor seminarii teologice de nivel academic care să contracareze teologia liberală.

Un aspect despre care nu s-a vorbit în emisiune este cel referitor la condițiile vizitei. Mă refer aici la faptul că Billy Graham trebuia să nu atace comunismul și să nu vorbească despre persecuția creștinilor din „lagărul comunist”. Dintr-un interviu pe care l-am luat unui pastor acum câțiva ani am reținut faptul că la terminarea serviciilor religioase Billy Graham pleca destul de repede pentru ca oamenii să nu îi transmită scrisori sau să-i comunice informații despre persecuția din România. De asemenea, erau mulți securiști care aveau grijă ca oamenii să nu transmită informații confidențiale în opinia autorităților.

Deși s-ar fi dorit ca evanghelizările să se țină în aer liber, în majoritatea cazurilor acestea au avut loc în spații închise cu excepția Mânăstirii Vorona, dacă nu greșesc.

P.S. Interviul mi-a fost semnalat de Alin Cristea.

Reclame

Interviu cu pastorul Vasile Bel (II)


În cea de-a doua parte a interviului cu pastorul Vasile Bel continuăm aventura istoriei prin referiri la perioada comunistă, cea postcomunistă, la oameni și instituții.

Prima parte a interviului a fost publicată AICI

Concret discutăm despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de baptiști, despre Iosif Țon,  vizita lui Billy Graham în România (1985), Radio Europa Liberă, colaborarea cu reprezentanții bisericilor evanghelice din zona unde pastorul Vasile Bel slujește, despre relația cu conducerea Uniunii Baptiste din România în perioada comunistă, dar și despre personalități baptiste, oameni care i-au influențat viața interlocutorului nostru.

Europalibera.org: Din vremurile războiului rece. Ivan Deneş vs. Richard Wurmbrand


Document din Arhiva CNSAS

Articolul de față folosește mai multe documente din Arhiva CNSAS si SIE care fac referire la Richard Wurmbrand. Unul din aceste documente este un raport către Direcția I -a a Securității în care apare și numele pastorului Richard Wurmbrand.

Într-un raport pentru Securitate, din aprilie 1972, Ivan Deneş îl etichetează pe pastorul Richard Wurmbrand drept „un element odios”. În acelaşi raport, agentul extern comunică poliţiei politice detalii despre acţiunea de influenţare a lui Gerhard Möckel (1924–2004), pastor evanghelic luteran originar din România, stabilit în Berlinul occidental, asemenea lui Deneş. Tot acolo se precizează că Möckel a înregistrat discuţia cu Deneş pentru a folosi informaţiile furnizate în vederea „demascării” şi „compromiterii” lui Wurmbrand.

http://www.europalibera.org

După ce am citit articolul, unul interesant de altfel, mi-am dat seama care sunt aspectele tratate în cadrul acestui material.

  1. Personajul principal este pastorul luteran Richard Wurmbrand, închis de comuniști timp de 14 ani, care a ajuns ulterior în Occident unde prin intermediul mărturiei, discursurilor și literaturii memorialistice a relatat într-un mod mai mult sau mai puțin obiectiv ceea ce a îndurat în țară.

    În acțiunile sale publice, Wurmbrand s-a dedat deseori la exagerări, la deraieri teologice şi legende inventate pentru a da afirmațiilor sale o credibilitate mai mare.

  2. Datorită acțiunilor sale, Securitatea a căutat diferite mijloace prin care să-l combată. De la acțiuni în presă la persoane cu funcții de conducere în cadrul cultelor religioase din România și chiar încercarea de angajare a lui Ivan Deneș, care a participat la reeducarea deținuților, ca și redactor la Radio Europa Liberă vorbim de modalități și mijloace de denigrare a lui Wurmbrand și influențarea pozitivă a diferitelor personalități și entități din Occident cu privire la imaginea României. De remarcat și faptul că crearea unor legende despre Wurmbarnd au continuat și după Revoluția din Decembrie 1989 prin intermediul presei sau a literaturii memorialistice.

    În jurul lui Wurmbrand s-au ţesut o sumedenie de legende, care, odată cu descătuşarea presei, au fost răspîndite mai ales în perioada post-comunistă prin intermediul unei literaturi memorialistice îndoielnice sau prin articole publicate în ziare care ignorau toate regulile deontologiei jurnalistice. De o largă răspîndire se bucură legenda potrivit căreia Wurmbrand ar fi fost salvat în puşcărie de către muribundul Valeriu Gafencu. În loc s-o folosească el însuşi, Gafencu i-ar fi oferit lui Wurmbrand streptomicina, salvîndu-i astfel viaţa (cf. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. Cuvânt înainte de Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, pp. 154-178).

  3. Se amintește și de episodul controversat al salvării de la moarte al lui Wurmbrand cu ajutorul Streptomicinei primită de Gafencu, dar și de cea referitoare la convertirea lui la ortodoxie, ambele respinse de către Mihai Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, fapt care în lipsa unor documente care să dovedească altceva sunt pure speculații și aserțiuni false.

    Într-un volum intitulat, Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate de monahul Moise. Cuvânt înainte de arhiepiscopul Andrei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 171, se susţine că Wurmbrand s-ar fi convertit în detenţie la religia ortodoxă. O aserţiune similară, tot falsă pe care o respinge cu vehemenţă fiul pastorului în 2009, a fost răspîndită şi într-o revistă şi apoi pe internet. Acolo se susţine că ultima dorinţă a pastorului ar fi fost să devină ortodox (cf. Ioana Maria, opinii, în: Formula AS, nr. 730, 2006).

 

Articolul scris de cei de la Radio Europa Liberă se poate citi la adresa http://www.europalibera.org

Cătălin Dupu – 22 decembrie 1989


Revoluționari într-un camion al Armatei - decembrie 1989 (ro.wikipedia.org)

Un material despre momentul 22 decembrie 1989 și despre însemnătatea acestuia.

În prima parte a acestui material Cătălin Dupu vorbește despre perioada comunistă, despre libertatea care nu era, dar și despre Radio Europa Liberă și Iosif Țon, precum și despre persecuția religioasă fiind amintit aici Richard Wurmbrand.

După această introducere autorul vorbește despre momentul Revoluției române din decembrie 1989 și implicarea unor pastori evanghelici precum Petru Dugulescu.

Partea a treia a acestui material realizează o radiografie a societății românești post decembriste. Acesta este contextul în care Cătălin Dupu adresează o întrebare : Ce facem cu libertatea câștigată?

https://catalindupu.wordpress.com/2015/12/22/22-decembrie-1989/

 

Teofil Stanciu despre Iosif Țon și Radio Europa Liberă


Cu greu am reușit, atunci când l-am văzut pentru întâia dată, să asociez vocea lui Iosif Țon cu chipul pe care-l aveam în față. Ani de zile, punctul de atracție al fiecărei duminici în familie era predica lui Iosif Țon, de la Europa Liberă, undeva imediat după știrile de la ora 14.00.

Veneau vecini care nu „prindeau” Europa Liberă să asculte. Se luau notițe. Se discuta. Oamenii se minunau de „profeția” că în câțiva ani comunismul avea să cadă. Revoluția ne-a lăsat oarecum nedumeriți și parcă ușor temători că s-ar putea ca vocea lui Țon să nu mai fie auzită pe undele radio.

Dincolo de această prezență radiofonică, Iosif Țon era o adevărată legendă a copilăriei mele. „Trezirea spirituală” de pe Simion Bărnuțiu, „căderea”, „Oxfordul”, reabilitarea, plecare forțată în străinătate cu amănunte de can-can (niciodată verificate). Vă puteți închipui cât de atent am ascultat, în acest context, prima predică live a acestei legende vii.

http://drezina.wordpress.com/2014/09/30/doi-batrani-controversati/

Vezi și

Marius Silveșan, Bogdan Emanuel Răduț – CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)

Cultele neoprotestante și drepturile omului (3) Scopul redactării Scrisorii celor 6


După ce am anunțat apariția editorială a acestei lucrări AICI, am continuat să prezint părți și aspecte importante ale demersului nostru. Astfel, în prima parte (1) am publicat prefața scrisă de pastorul Iosif Țon. În partea a doua (2) am publicat Cuvântul înainte al autorilor. Acum, demersul ajuns la partea a treia (3), își propune să prezinte scopul redactării acestei scrisori, a Memoriului document cum a fost denumit. Veți descoperi parcurgând fragmentul de mai jos care a fost motivația semnatarilor, precum și care erau cauzele pe care aceștia le aduceau în atenția cancelariilor occidentale, dar și a opiniei publice și presei din țările libere.

Cultele neoprotestante si drepturile omului - coperta 1(p. 15) Prin intermediul acestei scrisori, expediată ambasadelor S.U.A. şi Marii Britanii de la Bucureşti unor persoane şi organizaţii din Occident, precum şi postului de radio Europa Liberă care a difuzat-o în data de 2 aprilie 1977, semnatarii atrăgeau atenţia asupra faptului că în România credincioşii erau supuşi unei persecuţii greu sesizabile din afara ţării deoarece deşi sistematică, persecuţia era mascată[1]. Scrisoarea ridica probleme pe baza a trei feluri de persecu­ţii: identificarea credincioşilor evanghelici la locurile de muncă şi darea afară sau retrogradarea, identificarea adunărilor în grupuri şi acuzarea de huliganism sau anarhism şi persecuţia copiilor şi tinerilor evanghelici în şcoli şi licee[2].

[1] Marius Silveşan, Bisericile Creştine Baptiste din România: între persecuţie, acomodare şi rezistenţă: 1948-1965, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2012, p. 351.

[2] Bogdan Emanuel Răduţ, Cultele neoprotestante în statul socialist (1965-1990), Editura Sitech, Craiova, 2012, p. 53.

Articole relaționate

CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (1) PREFAȚĂ
CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (2) CUVÂNT ÎNAINTE

P.S.: CARTEA COSTĂ 15 RON ȘI POATE FI COMANDATĂ DE LA AUTORI

Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977


Un material cu mai multe detalii despre contextul realizării și difuzării memoriului de protest la postul de Radio Europa Liberă. Materialul publicat de Alin Cristea aici vine ca o completare la ceea ce am publicat cu putin timp înainte despre Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România difuzată în data de 3 aprilie 1977.

Romania Evanghelica

“În Congresul Uniunii Baptiste, desfășurat între 4-6 februarie 1977, după amânări îndelungate, s-au auzit voci critice față de raporturile dintre cult și stat, îndeosebi Departamentul Cultelor. Numărul mare al incidentelor dintre credincioși și autorități au a determinat noul Consiliu al Uniunii Baptiste să ceară statului să-și redefinească atitudinea față de baptiști. Însă relația cu Departamentul Cultelor era în continuare dificilă.

În urma unor discuții, Iosif Țon, Pavel Nicolescu (pastori) și Aurelian Popescu (inginer) au decis alcătuirea unei lucrări în care să arate că persecuțiile contraveneau tratatelor internaționale semnate de România. Rod al colaborării celor trei și fundamentat pe textele tratatelor internaționale și, mai ales, pe numeroase date referitoare la cazuri de persecuție, adunate din toată țara, studiul a fost intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. În același timp, a fost realizat un alt material, sugestiv denumit Chemarea la adevăr, care se dorea o introducere la precedentul…

Vezi articol original 546 de cuvinte mai mult

Europa Liberă și Războiul Rece – istoria rezistenței pe calea undelor


The Other Romania. Cold War Broadcasting


The Other Romania. Cold War Broadcasting

Miercuri, 27 aprilie 2011, ora 11.00, va avea loc, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, o dubla lansare de carte (Cold War Broadcasting: Impact on the Soviet Union and Eastern Europe: A Collection of Studies and Documents, CEU Press, 2010; Radio Free Europe and Radio Liberty: The CIA Years and Beyond, Stanford University Press, 2010), cu participarea editorului/ autorului, dl. A. Ross Johnson, fostul director al postului de radio Europa Libera, research fellow & adviser to the RFE/RL Archive Project at the Hoover Institution, Stanford University.
Lansarea de carte va fi urmata de o masa rotunda, moderata de Damiana Otoiu, director al Departamentului exil si minoritati, IICCMER, la care vor participa: dl. A. Ross Johnson, Hoover Institution; dl. Mihnea Berindei, cercetator CNRS si membru al Consiliului stiintific al IICCMER; dl. Dorin Dobrincu, director al Arhivelor Nationale ale Romaniei si dl. Stephen Ruken, secretar

Radio Free Europe

adjunct al Ambasadei SUA din Bucuresti.

Sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir p.II


Postez acum partea a doua din scrisoarea lui Răscol Victor către Sandru Trandafir.

În această parte ne sunt prezentate suferințele Bisericii în cei ,,35 de ani de guvernare ateistă”., context în care Răscol V leagă arestarea lui Caraman Constantin și Gaspar Vasile   de instalarea lui Sandru Trandafir în funcția de păstor. Personal cred că arestarea celor doi nu a fost dictată de Sandru Trandafir, iar dacă cele două evenimente s-au petrecut simultan poate să fi fost doar o coincidență  cu momentul hotărât de Securitate pentru arestarea celor doi credincioși. De cele mai multe ori arestarea celor care transportau biblii s-a făcut în urma unor controale de rutină, alteori în urma unei supravegheri atente care se întindea pe o durată mai mare de  timp.  Trecând peste acest aspect  lecturarea acestei părți dezvăluie și partea nevăzută a Bisericii, cea care nu era prezentată în rapoartele oficiale, dar și dorința credincioșilor de a se strânge împreună. Rememorăm astfel atât constrângerile cât și râvna Bisericii din România în perioada comunistă.

%d blogeri au apreciat asta: