F. M. Dostoievski – De ce a venit Cristos în lumea noastră?
Dostoievski surprinde destul de bine aici scopul venirii lui Cristos și misiunea sa.

În capitolul „Răzvrătirea” din „Frații Karamazov”, Ivan îi explică lui Alioșa de ce nu se poate împăca cu ideea creștină a armoniei finale, potrivit căreia, într-o bună zi, „când tăriile Cerului se vor deschide” și când „judecățiile divine vor fi date pe față”, sensul cumplitei suferințe ce-i însoțește pe oameni de-a lungul istoriei lor se va lămuri, și victimele și călăii se vor îmbrățișa, prinși în hora iertării generale. Ivan nu crede că acest lucru este firesc. Căci nimeni pe această lume, nimeni, spune el, nu poate ierta fapta călăului care și-a torturat și ucis victima. Pentru ca armonia finală să se poată instaura, este nevoie ca ea să fie precedată de o compensație, alta decât răzbunarea (care nu poate repara nicicum soarta celor care au murit în chinuri). „Din dragoste pentru omenire”, spune Ivan, eu nu pot accepta nici împăcarea finală, nici gândul că cineva poate ierta în numele victimei, fie acest „cineva” chiar și mama copilului torturat și ucis.
Ei bine, răspunde Alioșa, există totuși cineva care, nefăcând parte din această lume, a coborât totuși în ea și care „dăruindu-și sângele nevinovat pentru toți și pentru toate” a căpătat dreptul și puterea de a ierta totul. Acest cineva este Isus Cristos.
Toată morala creștină este rezumată în această pagină din Dostoievski și în această morală, după cum spuneam, orice formă de ură se dizolvă în oceanul iubirii și iertării care se naște odată cu venirea lui Dumnezeu în trupul Fiului său infinit suferitor.
(Gabriel Liiceanu, Despre ură, pp. 19-21)
Fragment preluat de la Marius Cimpoae
Tot în Frății Karamazov ni se prezintă revenirea lui Cristos pe pământ, nu în glorie, și faptul că omenirea l-ar trata la fel. Deși oamenii știau cine este El, totuși se ajunge la o judecată din partea unei autorități ecleziastice.
De asemenea, autorul prezintă într-un mod inedit și misiunea Rusiei în această lume, cu mențiunea că în acest caz identificăm și elementele unui mesianism politic.
Celebrarea întrupării Domnului și lansare album istoric la Institutul Teologic Baptist din București (14.12.2021)
Institutul Teologic Baptist din București a celebrat astăzi, 14 decembrie 2021, întruparea Domnului Isus Cristos, sărbătoare cunoscută popular sub numele de Crăciun. Cu acest prilej Corul studenților Institutului Teologic Baptist din Bucuresti dirijat de profesorul Cristian Caraman au susținut un concert de colinde.

Tot cu acest prilej profesorii Daniel Mariș, Otniel Bunaciu, Sorin Bădrăgan, Teodor Ioan Colda și Daniel Fodorean au avut mesaje prin intermediul cărora am fost îndemnați să reflectăm la semnificația întrupării Domnului Isus.

Totodată a fost prezentat și albumul istoric Institutul Teologic Baptist din București : 100 de ani de formare pentru slujire coordonat de Conf. univ. dr. Daniel Mariș, Rectorul ITBB și Lect. univ. dr. Teodor Ioan Colda cu contribuții din partea unor profesori, dar și studenți.

O contribuție consistentă a avut-o și istoricul Marius Silveșan

Albumul a fost realiat în contextul celebrării a 100 de ani de „formare pentru slujire”, respectiv a unui secol de educație teologică baptistă în România (1921-2021).
Astfel că istoria trăită atunci este făcută acum cunoscută și celor care sunt acum studenți, dar și celorlalți care trăiesc astăzi, dar și generațiilor viitoare.
„Când ultimul rege este spânzurat cu intestinele ultimului preot” – despre Revoluția franceză și radicalismele ei

Căutarea fericirii este una dintre dorințele vechi ale omului, dar și unul dintre conceptele Iluminismului, curent filosofic și de gândire care s-a manifestat în Europa, și nu numai, pe parcursul secolelor XVII și XVIII.
În acest context, ca urmare a evenimentelor revoluționare au rezultat și schimbări pozitive. După 1789 nu numai Franța, ci și Europa au fost schimbate la nivel instituțional, administrativ, social, cât și al paradigmei de gândire. Francezii au devenit din supuși cetățeni, iar drepturile și libertățile omului au fost exprimate în documente precum Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din august 1789.
Revoluția franceză (1789-1799), copilul Iluminismului, nu a fost doar „lapte și miere” cum s-ar putea crede, ci a avut și un caracter antireligios și anticreștin. Acest fapt a dus la persecuția mai multor creștini, iar unii dintre ei, inclusiv preoți, au plătit cu viața pentru credința lor.
„Când ultimul rege este spânzurat cu intestinele ultimului preot, rasa umană poate spera la fericire”.
La Bouche de Fer, ziar revoluționar, 11 iulie 1791.
Îndemnul meu este acela să veghem ca astfel de lucruri să nu se mai repete, dar nu avem certitudinea că vom și reuși, însă nici nu putem sta pasivi.













