Arhive etichetă: România literară

Nicolae Manolescu – Studiul istoric promovat de adepții (…) corectitudinii politice (…) dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele

De Marius Silvesan pe 05/05/2022 | Lasă un comentariu

Studiul istoric promovat de adepții, pe față sau nu, ai corectitudinii politice, își demitizează eroii și le coboară faptele în banalitate, dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele. „Romanul național“ își alimentează euforia din înălțarea de statui, corectitudinea politică, din dărâmarea lor.

Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei

Political correctness în studiul istoriei

Publicat în: Cultură, Ideologie, Istorie, libertate, Politică, Puncte de vedere | Etichetat: Nicolae Manolescu, România literară

România literară – Political correctness în studiul istoriei

De Marius Silvesan pe 04/05/2022 | Lasă un comentariu

Convingerea mea, scrie Nicolae Manolescu, este că ideologia n-are ce căuta în studiul istoriei. Studiul istoric nu e un cameleon care-și modifică după împrejurări culoarea. (…)

E clar că adevărul nu e unul singur și nici definitiv, de vreme ce realitatea însăși este contradictorie și în permanentă evoluție. Ceea ce istoricul n-are dreptul să facă este să eludeze, fie și parțial, realitatea: adevărul fiind uneori ambivalent, discursul istoric trebuie să fie, el, congruent.

Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei

https://romanialiterara.com/2022/02/political-correctness-in-studiul-istoriei/

Publicat în: Cultură, Istorie, Puncte de vedere | Etichetat: Istorie, Nicolae Manolescu, România literară

România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu

De Marius Silvesan pe 04/09/2019 | 1 comentariu

România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).

Iată un fragment din articolul cu pricina:

A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.

Continuarea în România literară nr. 36-37/2019