Canonizarea adevărului
Un adevăr – oricât ar fi de „adevărat” – devine, de îndată ce este canonizat, un obstacol în calea cunoașterii. „Îndoiala metodică”, acest principiu fundamental al gândirii moderne, amenințat astăzi de „corectitudinea politică” , rămâne temelia progresului în orice domeniu al cunoașterii.
Florin Constantiniu, Cuvânt-înainte în Ernst Nolte, Războiul civil european 1917-1945. Național – socialism, bolșevism, trad Irina Cristea, Editura Runa (Grupul Editorial Corint), București, 2005, p. 7
Vezi și
Partajează asta:
Istoria ca justificare pentru atitudinile prezente
„Istoria ca justificare pentru atitudinile prezente, ori Istoria ca cunoaștere a originilor celui care o studiază nu necesită ca Istoria să fie o materie cu conținut științific, ci doar o materie cu conținut propagandistic, metafizic sau ezoteric.”
Hari Bucur – Marcu via Alin Cristea
https://www.facebook.com/100000138452131/posts/4639741052707131/?d=n
Partajează asta:
Menirea istoriei
Dacă ar fi să reducem la cea mai succintă expresie menirea istoriei, am spune că aceasta trebuie să răspundă la o singură întrebare: „De ce?” Cu alte cuvinte, istoricul caută un raport cauzal: de ce s-a petrecut un anumit eveniment? Chiar atunci când istoricul crede că a stabilit un raport de determinare cauzală, el nu are certitudinea – neavând posibilitatea evenimentului – ca întreaga sa construcție interpretativă este corectă.
Florin Constantiniu, Cuvânt-înainte în Ernst Nolte, Războiul civil european 1917-1945. Național – socialism, bolșevism, trad Irina Cristea, Editura Runa (Grupul Editorial Corint), București, 2005, p. 6.
Partajează asta:
Nicolae Manolescu – Studiul istoric promovat de adepții (…) corectitudinii politice (…) dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele
Studiul istoric promovat de adepții, pe față sau nu, ai corectitudinii politice, își demitizează eroii și le coboară faptele în banalitate, dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele. „Romanul național“ își alimentează euforia din înălțarea de statui, corectitudinea politică, din dărâmarea lor.
Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei
Partajează asta:
România literară – Political correctness în studiul istoriei
Convingerea mea, scrie Nicolae Manolescu, este că ideologia n-are ce căuta în studiul istoriei. Studiul istoric nu e un cameleon care-și modifică după împrejurări culoarea. (…)
E clar că adevărul nu e unul singur și nici definitiv, de vreme ce realitatea însăși este contradictorie și în permanentă evoluție. Ceea ce istoricul n-are dreptul să facă este să eludeze, fie și parțial, realitatea: adevărul fiind uneori ambivalent, discursul istoric trebuie să fie, el, congruent.
Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei
https://romanialiterara.com/2022/02/political-correctness-in-studiul-istoriei/
Partajează asta:
Ce este sovietizarea
Cele două conflagrații mondiale din secolul XX au avut consecințe multiple și de durată asupra spațiului european. Printre acestea se regăsește și apariția totalitarismelor și intrarea Europei de Sud-Est și a unei părți a Europei Centrale sub dominația lui Stalin și a Uniunii Sovietice care va exporta și în România postbelică propriul sistem politic, economic și cultural. Vorbim în fapt despre sovietizarea țării noastre cu acceptul tacit al Marii Britanii și SUA.
„Dacă ar fi să dăm o definiție cuvântului sovietizare, am spune că reprezintă „preluarea mimetică” a unui model politic, economic și cultural specific Uniunii Sovietice”.
În ceea ce privește sovietizare României o încadrăm cronologic începând cu anul 1945 „foind o componentă a sovietizării întregului spațiu est-european intrat sub dominația politică a Moscovei”.
Mihai Vlădia, Sovietizarea României 1955-1948: cauze și consecințe politice, Editura Hoffman, Caracal, 2015, p. 6.
Partajează asta:
„Să dee Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine…” 11 februarie 1866 – abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza
La 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, România din 1862, este forțat să abdice de către Monstruoasa Coaliție, o coaliție formată din liberali radicali și conservatori l-au determinat pe domnitorul României să semneze actul de abdicare. Se punea astfel capăt celor 7 ani de când acesta se afla la conducerea Principatelor Unite în urma alegerilor din ianuarie 1859.
Prin această abdicare se deschidea calea pentru aducerea principelui străin, cerința Adunărilor ad-hoc din 1857 și începutul monarhiei în România.
Au rămas memorabile cuvintele domnitorului când în drumul său spre exilul din Germania s-a oprit la Cotroceni:
„Să dee Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România”.
Din nefericire aventura monarhică a României se va sfârși la rândul său tot printr-o abdicare forțată, cea a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947.
Așa este istoria României, făcută din momente plăcute și mai puțin plăcute, dar cu credință în Dumnezeu și speranță în inimi vom continua.
Istorie Evanghelica 